Politica este activitatea puterii de stat în domeniul conducerii treburilor publice interne și externe. La grecii antici, politica (politike) era arta de a administra bine viața Cetății. Tot la grecii vechi, cei care se ocupau de politică știau că atunci când, temporar (!), trebuiau să se dedice intereselor publice, renunțau la cultivarea intereselor personale. Mai mult, ei nu acceptau funcții politice decât în caz de mare nevoie. După ce rezolvau aceste probleme, reveneau la tihna/ obligațiile vieții private.

Cei cărora noi le spunem politicieni ar trebui să gestioneze ființarea democrației, prin zămislirea/ aplicarea unui sistem legislativ pe care Comisia de la Veneția să-l invidieze, nu să-l arate cotidian cu degetul amenințător.
Cei cărora noi le spunem politicieni ar trebui să aibă ca vedetă a trudei creșterea calității vieții, dar faptul că suntem pe ultimul loc în Europa și din perspectiva speranței de viață a tinerilor (cu 11 ani mai redusă decât a europenilor… normali) ne spune că această țintă este ultima lor preocupare.

Cei cărora noi le spunem politicieni ar trebui să fac din mită, traficul de influență, instigarea la abuz în serviciu sau deturnarea de fonduri dușmanii personali cei mai înverșunați, dar realitatea pare să fie tocmai viceversa.

Cei cărora le spunem politicieni ar trebui să aibă un cult pentru respectarea principiului sacru al separării puterilor în stat, dar ei salahoresc pentru transformarea acestora în slujnicele lor.
Cei cărora le spunem politicieni sunt, de fapt, slujbașii noștri, dar ei privesc totul pe dos: ne consideră niște vasali cărora, cotidian, ne râd sardonic în obraz.

Cei (mai mulți dintre cei) cărora noi astăzi avem bunul simț de a le spune (încă) politicieni, cunoscându-se foarte bine, își zic unii altora: penali, infractori, hoți. Formulează și argumente. Să-i credem? De ce nu?…