Acasă Blog Pagina 2450

Cetatea Tamasidava renaște: Festivalul Antic „Tamasidava” – Ediția a II-a

    În perioada 31 august – 2 septembrie, oraşul Bacău se va întoarce în timp în cadrul celei de-a II-a ediții a Festivalului Antic „Tamasidava”. Organizat în premieră în regiunea Moldova de către Asociația Română de Marketing în vara anului 2017, Festivalul Antic „Tamasidava” revine cu o nouă ediție în an centenar, având ca temă etnogeneza poporului român.

    Ediția a II-a a festivalului se va desfăşura de-a lungul a trei zile, timp în care oraşul Bacău se va întoarce în vremurile în care strămoşii noştri geto-daci stăpâneau aceste meleaguri.

    Astfel, lansând o invitație pentru toți cei care iubesc istoria transformată în spectacol, festivalul a pregătit spectatorilor lupte între daci şi romani, ateliere antice, dansul frumoaselor nimfe, expoziții, concerte, întreceri între voinicii şi „puiii” de daci din cetățile dacice din Bacău, dar şi alte spectacole de reconstituire istorică destinate tuturor categoriilor de vârstă.

    Artişti din România, dar şi din afara țării vor reproduce pentru spectatori, în Parcul Gherăieşti, fragmente istorice din zorii începuturilor formării poporului nostru, din perioada războaielor daco-romane, dat fiind contextul celebrării a 100 de ani de la Marea Unire.

    Asociația Română de Marketing (AROMAR) vă invită să retrăiți o filă de istorie alături de prieteni şi familie la parada cu torțe din centrul oraşului Bacău (31 august), dar şi în Parcul Gherăieşti, acolo unde va renaşte cetatea Tamasidava (1-2 septembrie).

    „Nu uita că ești român”

      Asociația „Sfânta Anastasia Română” din Tîrgu Ocna a organizat în perioada 13-17 august, în comunitate, Școala de vară „Nu uita că ești român”. Această activitate este parte a unui proiect mai amplu finanțat de Consiliul Județean Bacău, în baza legii 350/2005, denumit CENTENAR ȘI UNITATE: IZVOR DE ÎNȚELEPCIUNE ȘI PUTERE”.

      Activitățile școlii de vară s-au desfășurat pe parcursul unei întregi săptămâni și a avut 160 de participanți din rândul tinerilor din comunitate. A fost o săptămână plină de activități frumoase, inedite, ce au captivat pe tineri și i-au făcut să fie mândri că sunt români și să arate acest lucru tuturor.

      Atelierele în care s-a lucrat au fost: Atelierele de creație, Atelierele de hand-made, Atelierul „Știați că…..”, Biserica: spațiu de comuniune și Sportul pentru toți. În cadrul acestor ateliere, participanții au confecționat drapele naționale, au modelat aluat în formă de steag, cruce, țară, au vizionat filme legate de Anul Centenar, au făcut coronițe de eroi pe care le-au depus la monumentele din zonă și s-au întrecut în diverse jocuri sportive.

      Vineri, 17 august a avut loc marșul participanților spre esplanada din fața Primăriei, acolo unde i-au așteptat reprezentanți ai autorităților locale, ai Consiliului Județean Bacău, ai DGASPC Bacău, precum și toți părinții sau tutorii celor participanți.

      Masterclass de Artă Vocală la Tescani

      Sub egida Les Rencontres Musicales Internationales „Georges Enesco”, Asociaţia NOESIS-ENESCO-Bacău şi Association NOESIS-ARTS ET CULTURE-Paris, în parteneriat cu Muzeul Naţional „George Enescu” şi Consiliul Judetean Bacău organizează în perioada 17 august-2 septembrie 2018 la Secția ENESCU – ROSETTI-TESCANU a muzeului „GEORGE ENESCU” de la Tescani, cea de-a doua ediție a Masterclass-ului de Artă Vocală.

      Primul curs, între 17-24 august, este susținut de mezzo-soprana Viorica Cortez și pianista Alina Pavalache. Concomitent, se desfășoară Tabăra de pictură Tescani-2018.

      Pe data de 24 august, vă invităm la Concertul participanţilor primei sesiuni de Master Class la ora 17 iar pe data de 26 august, va avea loc a doua ediţie a Dialogului Artelor: muzică, pictură literatură. Invitatele de onoare sunt artistele lirice Mioara Cortez şi Viorica Cortez.

      În continuare, în perioada 27 august-2 septembrie, va susține cursuri de măiestrie tehnică și interpretare vocală, pentru prima oară în România, maestrul Jean-Philippe Lafont.

      Întâlniri dedicate femeilor despre maternitate şi alăptare

      Centrul FILIA organizează în judeţele Bacău şi Vrancea o serie de întâlniri dedicată femeilor, în care viitoare şi proaspete mame pot participa la o discuţie susţinută de moaşa Adina Păun.

      La întâlnire participantele vor putea discuta cu moaşa şi vor putea primi recomandări pentru cele mai des întâlnite probleme legate de maternitate şi alăptare. În timpul evenimentelor, moaşa va aborda teme legate de îngrijirea în timpul sarcinii şi după naştere, ce trebuie să ştim înainte de naştere, care sunt semnele care ar trebui să ne îngrijoreze, cum se face alăptarea corect, când este recomandat să mergi la doctor.

      Adina Păun este moaşă, absolventă a Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, şi a masterului „Îngrijirea mamei şi copilului la domiciliu”. Adina este educatoare pre şi post natală şi consultantă în alăptare de 8 ani. A însoţit până acum peste 2500 de cupluri mamă-copil în această călătorie.

      Întâlnirile vor avea loc în perioada 21-23 august în judeţul Vrancea (în comunele Slobozia Bradului, Gura Caliţei şi în oraşul Focşani) şi în judeţul Bacău (în comunele Valea Seacă, Parava, Corbasca şi în oraşul Bacău). Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Mai multe informaţii pot fi solicitate la numărul de telefon 0213138024/0732861798 sau la adresa de email office@centrulfilia.ro

      Despre organizatori: Centrul FILIA este o organizaţie feministă, activă de 18 ani care, prin activităţi de cercetare, advocacy şi activism, sprijină respectarea drepturilor femeilor, reprezentarea intereselor diverse ale femeilor şi combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor şi fetelor (www.centrulfilia.ro).

      Evenimentele au loc cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Primăriei comunei Slobozia Bradului, Primăriei comunei Gura Caliţei, Primăriei comunei Valea Seacă, Primăriei comunei Corbasca, Primăriei comunei Parava, Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău.

      Evenimentele au loc în cadrul proiectului „Bona Dea – Acţionăm pentru sănătatea şi siguranţa femeilor!”, finanţat prin programul „În stare de bine”, susţinut de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (www.instaredebine.ro).

      Cod galben de furtună

        Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă după-amiază o avertizare nowcasting Cod portocaliu de furtună pentru două localităţi din judeţul Harghita, valabilă până la ora 15:30, şi două atenţionări Cod galben pentru alte patru judeţe, valabile pe parcursul următoarei ore.

        Potrivit meteorologilor, în judeţul Harghita, în Ciucsângeorgiu şi Plăieşii de Jos se vor semnala averse ce vor cumula local 35-40 l/mp, grindină dimensiuni mici şi medii, intensificări de scurtă durată ale vântului şi descărcări electrice.

        De asemenea, până la ora 16:00, în zona de munte a judeţelor Suceava, Bacău şi Neamţ se vor semnala averse care vor cumula local 25-35 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de dimensiuni mici.

        Fenomene similare se vor semnala, până la 15:10, şi în judeţul Bihor, în Pietroasa.

        Cod galben de inundaţii pentru râuri din şapte judeţe

          Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis sâmbătă după-amiază două atenţionări Cod galben de inundaţii pentru râuri şapte judeţe, valabile până la ora 23:00.

          Potrivit meteorologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice Olt – bazin superior amonte S.H. Micfalău, Caşin, Râul Negru – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Caşin, judeţele Harghita şi Covasna, Bistriţa – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Broşteni – amonte S.H. Frunzeni, judeţele Suceava, Harghita, Neamţ, Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, judeţele Covasna, Harghita, Bacău, Neamţ.

          De asemenea, sunt posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pentru râurile mici din bazinele hidrografice Prahova – bazin superior, Teleajen, judeţele Dâmboviţa şi Prahova.

          Fotbal Liga a II-a / Aerostar, înfrângere acasă

          Astăzi, de la ora 13.00, pe stadionul Aerostar s-a disputat meciul dintre echipa gazdă, Aerostar Bacău, și Chindia Târgoviște, joc din cadrul etapei a III-a din liga secundă.

          Din păcate, și de această dată echipa băcăuană a trebuit să se recunoască înfrântă, în urma unui meci care, cu puțin noroc, ar fi putut arăta altefel.

          Dacă la pauză scorul a fost egal, 0-0, oaspeții au înscris de două ori prin Cristian Cerchez, în minutul 58 și prin Daniel Florea, în minutul 90+4.

          După trei etape, echipa antrenată de Cristi Popovici a acumulat doar un punct și se află pe locul 17 în clasament.

          Streetball Challenge a luat startul în centrul Bacăului

            Din această dimineață, în fața Palatului Administrativ, se dispută cea de-a VIII-a ediție a Streetball Challenge, un eveniment organizat de Asociația Surf Thea Earth Project (STEP) Bacău în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău.

            În cadrul acestei competiții sunt așteptați să participe peste 400 de sportivi din țară, dar și din Bulgaria și Ucraina.

            Pe lângă meciurile din cadrul acestui turneu, publicul este așteptat cu nenumărate surprize și jocuri. În cazul în care vremea devine nefavorabilă, partidele de baschet 3X3 se vor juca în sala de sport a unui colegiu băcăuan. Vom reveni cu amănunte de la acest eveniment în ediția de luni a cotidianului Deșteptarea.

            Nonconformistul Râlea, oaspetele prichindeilor buhușeni

              A ajuns și la Buhuși… caravana Râlea. Magicianul poveștilor, acest (vechi) Dan Puric al copiilor, le-a propus celor aproape trei sute de părinți și copii care l-au așteptat, în miez de zi, în părculețul din centrul orașului, un spectacol inedit: ,,Drumul lui Făt Frumos”.

              Formula regizorală a acestui proiect al Asociației Zâmbet pentru David (gestionat în parteneriat cu Fundația Abracadabra, Teatrul Național pentru Copii și Primăria Buhuși, finanțat de Consiliul Județean Bacău) i-a cucerit pe prichindei.

              Interactiv, urmând nonconformist firul clasic al lui ,,A fost odată ca niciodată…”, având foarte mulți eroi ad-hoc, din rândul spectatorilor, cântând, dansând, fabulând, ridicând imaginația la rang de virtute, oferind îndrăznelilor lauri și timidității leacuri, demersul trupei lui Marian Râlea a primit aplauze.

              Zmeii și vrăjitoarele au sfeclit-o rău, tremurând și de frica puzderiei vesele de feți foarte frumoși și zâne cuceritoare, caii năzdrăvani, cu nechezatul lor multiplicat în zeci și zeci de feluri, contribuind și ei la triumful Binelui. O întâlnire agreabilă, chiar dacă Soarele parcă și-a propus să-i alunge pe spectatori până și de la umbra arbuștilor parcului…

              Probabil că nu toți prichindeii au citit și afișul realizat de trupa lui Marian Râlă pentru această întâlnire-spectacol. Pe afiș se vorbea despre ,,Drumul lui Făt Frumos”. Eminescu și Petre Ispirescu scriau altfel: Făt–Frumos. Probabil că s-a vrut ca totul să fie nonconformist: de la afiș… până la spectacolul în sine.

              Premii de la CFR pentru călătorii care folosesc trenul în această lună

                Băcăuanii care obișnuiesc să se deplaseze folosind trenul ar putea fi premiați de compania CFR Călători. De ce? Pentru că în această lună are loc campania „Călătorește cu Cardul TrenPlus și noi te premiem!”. Prima condiție pentru a participa la campanie este ca cei interesați să fi cumpărat, în ultimul an, bilete de tren pe baza acestui card. Apoi, nu mai trebuie decât să se înscrieîn campania demarată de CFR Călători, pe site-ul www.cfrcalatori.ro.

                Aici vor găsi atât formularul de înscriere, cât şi regulamentul de participare la campanie. Astfel, cei mai norocoși pot primi premiul special format din 2 bilete gratuite dus – întors pentru 2 persoane, la clasa a 2-a, pe o rută aleasă în trafic intern de către călătorul premiat, biletele fiind valabile la același tren și pentru aceeași dată. Călătoria se va efectua până la data de 31 decembrie 2018.

                În cadrul campaniei, compania de cale ferată mai pune la bătaie și diverse obiecte promoţionale personalizate cu marca CFR Călători (umbrelă, rucsac, pix cu touch screen, stick de memorie de 16 GB). Cardul TrenPlus este recomandat celor care merg frecvent cu trenul în România.

                În baza acestui card, pasagerii beneficiază de 25% reducere din tariful de transport, timp de un an, pentru un număr nelimitat de călătorii cu trenuri de orice rang, la clasa I sau clasa a II-a. Cardul TrenPlus are valabilitate 1 an, este nominal, netransmisibil, tariful de emitere fiind de 100 lei. În baza acestuia, pot fi cumpărate bilete pe orice rută, la trenurile InterRegio sau Regio, clasa I-a sau a II-a, de la toate casele de bilete și agențiile de voiaj CFR (care au sistem electronic de emitere a biletelor), precum și online, cu o reducere de 25% din tariful de transport. Tariful de rezervare a locului la vagon clasă sau vagon de dormit/cuşetă se achită integral.

                Posesorii cardului care achiziționează bilete online beneficiază, în plus, și de reducerea suplimentară de 5% aplicată la prețul final al biletului. În tren, călătorul are obligaţia de a prezenta, împreună cu biletul, şi Cardul TrenPlus în baza căruia a fost emis biletul, precum şi un act de identificare cu poză şi CNP (CI/BI/paşaport).

                Ce facem în caz de deces? Cine poate declara decesul și cine are dreptul să ridice certificatul de deces?

                  Certificatul de deces se ridică de la Starea Civilă sau primăria de domiciliu/foto: Ramona Ionescu

                  Dacă decesul a survenit la domiciliu, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să chemați ambulanța la locul în care se află persoana decedată. Decesul va fi constatat de către medicul de familie sau de medicul legist al firmelor de servicii funerare. În weekend, precum și în perioada sărbătorilor legale decesul poate fi constatat și de către medicii Serviciului de Ambulanță, prin întocmirea Certificatului Medical Constatator al Decesului (CMCD).

                  Acesta se întocmește după 24 de ore (minim 12 ore în funcție de diagnostic) de la producerea decesului și se eliberează în baza actului de identitate al defunctului. Certificatul de deces se eliberează la Starea Civilă din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) sau la primăria de domiciliu.

                  Pentru eliberarea certificatului de deces aveți nevoie de certificatul medical constatator al decesului, certificatul de naștere și de căsătorie, după caz, actul de identitate al persoanei decedate (care va fi reținut la Starea Civilă), copie după actul de identitate al persoanei care declară decesul, dovada eliberată de poliție sau de Parchet (Procuratură) din care să rezulte că una dintre aceste autorități a fost sesizată cu privire la deces (dacă decesul a avut loc într-un mod violent sau din cauza unui accident sau sinucidere). Odată cu eliberarea Certificatului de Deces se eliberează adeverința de înhumare sau de incinerare într-un singur exemplar.

                  „Dacă oricine poate declara decesul unei persoane, doar familia poate ridica certificatul de deces în baza documentelor justificative. Ne confruntăm adesea cu situații în care rude ale persoanei decedate vin la noi și declară decesul. Legal, doar rudele de gradul I pot ridica certificatul de deces, iar dacă acestea nu mai sunt trecem la următorii aparținători. Dacă vreți, ca exemplu, la obținerea certificatului de deces apelăm la gradul de rudenie ca în cazul moștenitorilor”, declară Aura Epure, ofițer de stare civilă

                  „Caut mereu în bezna profundă a lucrurilor”

                  Petre Isachi sintetizează minunat esența romanelor lui Adrian Lungu, cel care ne-a oferit recent „Omul din ferestre” (Editura Timpul, Iași): „A trăi înseamnă, în viziunea romancierului, să te desparți de cel care ai fost, ca să te cufunzi în ceea ce ai să fii: un permanent străin”. În romanele lui Adrian Lungu țiuie singurătățile, alienarea și tăcerile. Să-i ascultăm mărturisirile despre proiectele editoriale…

                  „De fiecare dată romanele s-au născut în mintea mea și au ieșit firesc la suprafață întrucât scriu în timpul liber, de plăcere, fără «speranță și disperare». Nu am un job care să fie plătit doar pentru prezență, iar timpul mereu zboară, de aceea nu-mi pot planifica strategic viitorul editorial. Însă, odată terminat un roman, fără să-mi dau seama intru într-un soi de revizuire a eului mereu nemulțumit ce tinde să-și toarne sufletul într-o formă diferită, ca un fel de purificare. Caut mereu în bezna profundă a lucrurilor, le filtrez prin zonele înalte ale conștiinței spre a avea formă și sens. Acțiunile oamenilor oferă în mod natural interesante variabile, totul este să privesc cu atenție în jur și poveștile devin metafore ale realității.

                  Sigur, după «Omul din ferestre» am început un ceva în care enigmaticul om rămâne în centrul atenției. Încă nu am intrat în acel freamăt al relatărilor cursive, sunt doar niște gânduri agățate la vedere care, dezvoltate, sistematizate și zburdalnice, insistă în a face magia să funcționeze. Mai am și ceva mai vechi, rămas la stadiul de proiect care trebuie resuscitat; dacă mai caut prin diversele mele însemnări mai găsesc. «Imaginația înseamnă amintire» spunea James Joyce.

                  Eu merg chiar mai departe și spun că fără plăsmuiri viața însăși ar fi cu mult mai ternă și fără conținut. Mereu mă strecor în mine pentru a descoperi în adâncuri locuri încă nesondate, descoperirea și manipularea lor par a-mi asigura dramul de fericire spre care aspiră fiecare ființă omenească.

                  Deși statisticile arată că doar 5% din populația țării mai citește, înstrăinarea de tipăriturile scrise luând proporții teribile, iar redactarea unei proze nici pentru mine nu mai este chiar o joacă, un hobby, nu am ajuns încă să mă iau în serios. Poate și pentru că nu am scris încă acel roman care să-mi placă atât de mult încât să mă reprezinte și nici nu cred că voi reuși. E mai bine, căci altfel trufia îmi poate sugruma nevoia de a mă exprima; tentația însă rămâne.

                  Dacă mă gândesc mai profund la semnificația identității de scriitor, la ierarhia mereu discutabilă și la eficiența scrisului, la rolul ce ar trebui să-l aibă în societate, rămân cu gustul amar că scriu doar pentru mine. Nu realizez cât de bine o fac și nici dacă eventualii cititori empatizează cu destinele și trăirile personajelor mele; chiar nu-mi fac iluzii. Știu însă că, intrând în pielea personajelor și trăind alături de ele, zilele par mai frumoase și viața mai plină de sensuri. Nu mă mulțumesc a fi doar un turist prin viață, vreau să-i știu semnificația și plenitudinea.”

                  Duminica a 20-a de peste an

                  După vizita făcută creștinilor din Efes, Apostolul neamurilor îi poartă în inimă pe cei întâlniți și le alimentează credința prin cuvinte dătătoare de lumină pentru „a folosi bine timpul favorabil” ca niște oameni înțelepți lăsându-se umpluți de Duh. Paul le cere efesenilor să se dezgolească de preaplinul „eu”, egoism, răutate, păcat, pentru a se lăsa umpluți de Dumnezeu, alimentându-se între ei cu psalmi înălțând mulțumiri pentru Domnul! Apostolul ne sfătuiește să-i aducem mulțumiri Domnului pentru toate, atât pentru cele bune cât și pentru cele mai puțin bune!

                  Omul contemporan, împovărat de greutăți și neliniști, este adesea cătrănit în inimă și nu mai înalță glasul spre cer spre a-i mulțumi Domnului pentru propria viață; se răzvrătește și crede că nu are motive să mulțumească! Aș vrea să desființez această lipsă de recunoștință! Celui care crede că nu are pentru ce mulțumi îi spun să se mai gândească! Să mulțumesc pentru ceasul prea zgomotos care mă trezește în fiecare dimineață?

                  Da, pentru că încă mai trăiești! Să mulțumesc pentru hainele care mi-au rămas mici? Da, înseamnă că ai avut ce mânca; sunt așa de mulți oameni care mor zilnic de malnutriție! Să mulțumesc pentru soțul care sforăie și care mă dezvelește în timpul somnului? Da, mulțumește pentru că este lângă tine și nu în patul altcuiva! Să mulțumesc pentru mizeria pe care au făcut-o copiii mei? Da, mulțumește Domnului pentru că sunt acasă și nu pe stradă unde să învețe să fure, să fumeze, să consume droguri… Să mulțumesc pentru geamurile atât de murdare, pentru covorul pătat de musafiri?

                  Da, mulțumește că ai un acoperiș deasupra capului; mulți încă mai dorm sub cerul liber! Să mulțumesc pentru doamna care vorbește tare la telefon deranjându-mă? Da, mulțumește, de ce să nu o faci? Bucură-te că încă mai poți auzi! Sunt atât de mulți surzi în lumea asta! Să mulțumesc pentru că sunt foarte obosit după o zi de muncă? Desigur, mulțumește pentru că te mai poți mișca și ai un job în urma căruia îți poți întreține familia!

                  Deci dacă mai ai motive să te plângi, atunci mai gândește-te și începe să aduci mulțumiri lui Dumnezeu pentru toate!

                  Pr. Ioan Balan, CN Catolic „Sf.Iosif” Bacău

                  Duminica a XII a după Rusalii: Tânărul bogat…

                  În duminica aceasta ne întâlnim la Sf. Liturghie cu un tânăr bogat ce este preocupat de dobândirea Raiului. „Ce să fac” pentru aceasta? Enumeră apoi Domnului toate poruncile pe care le cunoştea şi le respectase din tinereţe. Urmează răspunsul Mântuitorului care-l pune pe gânduri şi-l întristează în acelaşi timp:

                  „Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor !” Din acest îndemn al Domnului învăţăm un adevăr fundamental: că nu este suficient să fii evlavios şi credincios, nu e suficient să fii corect în comportamentul tău moral faţă de oameni, nu e suficient să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu minţi sau să nu înşeli, să nu mărturiseşti strâmb. Nu este suficient să te abţii de la rău, ci trebuie să faci şi mult bine ca să fii desăvârşit. Iar cel mai mare bine pe care-l putea săvârşi acest tânăr bogat faţă de aproapele său era ajutorarea săracilor, milostenia faţă de ei.Tânărul bogat era un om moral şi evlavios, dar zgârcit. Bogatul evlavios şi corect din punct de vedere moral era totuşi în adâncul inimii un om zgârcit, prea mult înrobit de avuţie şi prea puţin darnic. Iar Mântuitorul Iisus Hristos vrea să îi spună tânărului bogat că va fi desăvârşit numai când va fi şi milostiv sau darnic.

                  Din Evanghelie se constată dificultatea omului de a se dezlipi de avuţiile sale limitate şi trecătoare, pentru a dobândi daruri cereşti netrecătoare, de a renunţa la ceva material şi trecător, pentru a se uni cu Cineva netrecător, cu Dumnezeu Însuşi. Deci, Hristos Domnul ne arată că nu ne putem mântui numai prin evlavie dacă nu suntem şi milostivi, mai ales dacă avem multe bunuri materiale. Când nu posedăm bunuri materiale sau bani, milostenia noastră se poate arăta prin cuvântul bun, prin fapta bună, prin sfătuirea bună şi mai ales prin rugăciunea pentru altul. Însă, când avem bogăţii materiale, milostenia se arată mai ales ajutându-i pe cei săraci. De aceea, Biserica nu a dezvoltat în istorie numai Liturghia, ci şi Filantropia, adică ajutorarea celor nevoiaşi atât duhovniceşte, cât şi material. Tânărul bogat primeşte de la Iisus sfatul de a renunţa la ceea ce are în jurul lui pentru a dobândi comoară în inima lui şi în ceruri. De fapt, toate lucrurile materiale se adună în jurul nostru, dar fapta bună se imprimă în sufletul nostru ca o lumină pe care o purtăm cu noi în veşnicie. De aceea, Iisus îi cere tânărului bogat să renunţe la ceva şi să urmeze pe Cineva. „Urmează-Mi Mie”….

                  Acest lucru înseamnă intră în legătură de iubire veşnică cu Dumnezeu Care arată oamenilor iubirea şi bunătatea Sa în Hristos Cel Bun şi Milostiv. Vedem aici prefigurarea tainei Bisericii. „Urmează-Mi Mie” înseamnă fă-te ucenic al Meu, intră în comuniune cu Mine şi în comunitatea celor care Mă urmează. Mântuitorul îl îndeamnă pe tânăr, de fapt, să devină creştin, împreună cu ucenicii Săi Apostoli.

                  Ca să fii desăvârşit trebuie să fii următor lui Hristos, să fii în legătură vie cu Persoana Lui şi să fii milostiv ca El, pentru că El este bogăţia cea veşnică, nelimitată şi netrecătoare. 

                  Pr.Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

                  Bacău: Accidentată pe trecerea de pietoni

                    FOTO: Simona Tabacaru

                    Joi seară, în jurul orei 19.30, pe Bulevardul Unirii, din municipiul Bacău, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

                    Poliţiştii chemaţi la faţa locului pentru cercetări au stabilit că un şofer de 28 de ani, din Iaşi, în timp ce se deplasa cu un autoturism către strada 9 Mai, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei femei de 43 de ani, din Bacău, care se angajase în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal.

                    În urma impactului, aceasta a fost rănită şi transportată la spital pentru investigaţii, dar nu a rămas internată.

                    Poliţiştii l-au testat pe şofer cu etilotestul, rezultatul fiind zero, şi se fac cercetări pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

                    Răcăciuni: Bărbatul acuzat că şi-a bătut concubina a fost arestat preventiv

                      Instanţa a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului, în vârstă de 60 de ani, din localitatea Fundu Răcăciuni, comuna Răcăciuni, acuzat că şi-a snopit în bătaie concubina. Acesta fusese reţinut pentru 24 de ore de poliţişti, pentru infracţiunea de vătămare corporală.

                      Reamintim că, femeia de 48 de ani a ajuns în comă la Spitalul Judeţean Bacău şi cu multiple răni pe corp.

                      Chiar bărbatul a fost cel care a alertat vecinii să sune la 112, când şi-a dat seama că ea nu mai este conştientă.

                      Victima a fost dusă la spital şi operată, iar reprezentanţii unităţii medicale au anunţat Poliţia. Imediat, o echipă a ajuns în comună pentru cercetări, concubinul devenind principalul suspect.

                      A început Cupa Municipiului Bacău la handbal masculin

                      Debut cu dreptul pentru handbaliștii băcăuani la a XIII-a ediție a Cupei Municipiului Bacău, eveniment găzduit de Sala Sporturilor. În primul meci al turneului, CSM Bacău a trecut de CSU Suceava cu scorul de 22–19, după ce la pauză echipa oaspete conducea cu 11–10.

                      Cei mai buni marcatori ai echipei pregătită de Eden Hairi au fost Mihai Cotinghiu cu 5 goluri înscrise, urmat de fratele său Gabriel cu 4 reușite și Bogdan Păunescu cu 3 goluri.

                      Pe lângă CSM Bacău, echipă nou promovată în Liga Zimbrilor, Bacăul este reprezentată la acest turneu și de CSM II Bacău, echipă proaspăt înscrisă în Divizia A. Alături de echipele băcăuane evoluează la Cupa Municipiului Bacău și CSU Suceava, HC Buzău 2012 și CSM Reșița.

                      Astăzi mai sunt programate partidele HC Buzău 2012 – CSU Suceava, de la ora 17.30 și CSM Bacău – CSM Reșița de la ora 19.00. Mâine se vor juca, de la ora 10.00 CSU Suceava – CSM Reșița iar de la 11.30 HC Buzău 2012- CSM Bacău. De la ora 17.30: HC Buzău 2012- CSM Reșița și de la ora 19.00, CSM Bacău- CSM II Bacău. Rezultatele complete de la această competiție le veți afla din ediția de luni a cotidianului Deșteptarea.

                      Greu, dar nu imposibil

                      În urmă cu doar câteva luni, Aerostar Bacău era încă o echipă de C. Iar Chindia Târgoviște cocheta cu promovarea în primul eșalon, promovare ratată în cele din urmă la penalty-uri, în fața Voluntariului condus de Adi Mutu. Acum, Aerostar și Chindia se află față în față, într-unul din cele mai atractive jocuri din runda a treia a Ligii a II-a, dovadă fiind și interesul televiziunilor. Învinși în mod neașteptat acasă, în prima etapă, de Pandurii, băcăuanii au început să se adune, remizând weekend-ul trecut la București, cu Metaloglobus.

                      Chindia, în schimb, a pornit ca din pușcă. Echipa pregătită de Viorel Moldovan a realizat „en-plein”-ul (1-0 la Timișoara, cu Poli și 2-1 acasă, cu U Cluj), asigurându-și poziția de vice-lideră. „Întâlnim un adversar puternic, care confirmă prin rezultatele obținute obiectivul fixat: promovarea. Noi ne propunem să scoatem maximum din fiecare joc.

                      Faptul că vom avea în față una dintre cele mai bune echipe ale campionatului ar trebui să ne stimuleze, mai ales că meciul este și televizat”, a declarat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici. „Aviatorii”, care și-au programat ultimele două antrenamente (cel de ieri și cel de azi) la ora jocului de sâmbătă, 13.00, nu se confruntă cu probleme de efectiv. Accidentat contra Metaloglobusului, Chirilescu a fost recuperat, pregătindu-se normal pe toată durata săptămânii. După o înfrângere și o remiză urmează, în sfârșit, prima victorie? Greu, dar nu imposibil.

                      Programul complet al etapei a III-a

                      Vineri, 17 august, ora 18.00: Petrolul Ploiești- Pandurii Târgu-Jiu, CS Mioveni- CS Balotești.

                      Sâmbată, 18 august, ora 11.00: Daco-Getica București- Sportul Snagov, SSC Farul Constanța- Academica Clinceni, Dacia Unirea Brăila- UTA Arad. Ora 13.00: Aerostar Bacău- Chindia Târgoviște.

                      Ora 15.30: Ripensia Timișoara- ACS Poli Timișoara.

                      Duminică, 19 august, ora 13.00: FC Argeș- Metaloglobus București. Ora 15.00: U Cluj- Energeticianul. Ora 18.00: ASU Politehnica Timișoara- Luceafărul Oradea.

                      Clasament

                      1. Energeticianul 2 2 0 0 6-1 6p.
                      2. Chindia 2 2 0 0 3-1 6p.
                      3. Petrolul Ploiești 2 1 1 0 3-0 4p.
                      4. FC Argeș 2 1 1 0 3-1 4p.
                      5. Sportul Snagov 2 1 1 0 2-0 4p.
                      6. Ripensia 2 1 1 0 4-3 4p.
                      7. Pandurii Tg. Jiu 2 1 1 0 2-1 4p.
                      8. Acad. Clinceni 2 1 0 1 6-2 3P.
                      9. Farul Constanța 2 1 0 1 6-5 3p.
                      10. U Cluj 2 1 0 1 3-2 3p.
                      11. UTA Arad 2 1 0 1 4-4 3p.
                      12. CS Mioveni 2 1 0 1 2-3 3p.
                      13. Daco-Getica 2 1 0 1 2-5 3p.
                      14. Dacia Unirea BR 2 0 1 1 3-4 1p.
                      15. Aerostar Bacău 2 0 1 1 1-2 1p.
                      16. Metaloglobus 2 0 1 1 1-3 1p.
                      17. ACS Poli Timiș. 2 0 1 1 3-6 1p.
                      18. Luceafărul 2 0 1 1 2-6 1p.
                      19. ASU Politehnica 2 0 0 2 1-3 0p.
                      20. CS Balotești 2 0 0 2 0-5 0p.

                      Handbal masculin/ „Cupa Municipiului Bacău”

                      Vineri și sâmbătă, Sala Sporturilor va găzdui cea de-a 13-a ediție a „Cupei Municipiului Bacău” la handbal masculin. Organizatorii de la CSM Bacău se vor prezenta cu două echipe, pe lângă nou promovata în Liga Zimbrilor evoluând și „satelitul” CSM II, proaspăt înscris în Divizia A.

                      Lista este completată cu două prim-divizionare, CSU Suceava și HC Buzău 2012 și o grupare din eșalonul secund, CSM Reșița. Băcăuanii așteaptă primele victorii ale verii, în condițiile în care bilanțul amicalelor de până acum este negativ: cinci meciuri, toate jucate în compania unor viitoare adversare din Liga Zimbrilor și toate pierdute. „Ușor-ușor, vor veni și rezultatele”, a dat asigurări antrenorul CSM Bacău, Eden Hairi, care nu va putea însă conta nici la „Cupa Municipiului Bacău” pe cei patru stranieri din lot: Kurtes, Bahdan, Maksimov și Sadovyi. Aceștia se află în țările lor de origine pentru a-și rezolva problema vizei de ședere în România.

                      CSM Bacău este deținătoarea trofeului, precedentele 11 ediții ale „Cupei Municipiului Bacău” fiind cucerite de Știința MD Bacău (2006, 2007, 2009, 2010, 2012, 2013 și 2014), Dinamo București (2008), HCM Constanța (2011), HC Dobrogea Sud (2015) și Farul Constanța (2016).

                      Programul competiției

                      Vineri, 17 august, ora 11.30: CSM Bacău- CSU Suceava. Ora 13.00: CSM II Bacău- CSM Reșița. Ora 17.30: HC Buzău 2012- CSU Suceava. Ora 19.00: CSM Bacău- CSM Reșița.

                      Sâmbătă, 18 august, ora 10.00: CSU Suceava- CSM Reșița. Ora 11.30: HC Buzău 2012- CSM Bacău. Ora 17.30: HC Buzău 2012- CSM Reșița. Ora 19.00: CSM Bacău- CSM II Bacău.

                      Competiția va avea ca fundal meciuri rezervate juniorilor 1, 2 și 3 ale grupărilor CSM Bacău, CSȘ Bacău și CSM Focșani.

                      La noi, merge și așa! Dar până când?

                      E plină țara de…nenorociri. Pe oriunde mergi, vezi, auzi că s-a întâmplat nu știu ce năzdrăvănie: de la crime, jafuri, scandaluri, până la ticăloșii care te fac să-ți stea mintea în loc. Ai senzația că aproape că nu mai există lege. Nici respect pentru ea. Până și cei care reprezintă statul mimează că ar respecta regulile, așa cum s-a întâmplat în scandalul mitingului diasporei.

                      Dar, nu insist pe asta, au făcut-o alții destul. Mă aplec însă asupra problemelor generate de mașinile aduse, de ani de zile, de prin toată Europa, cele mai multe adevărate coșciuge pe patru roți. Nu am nimic împotriva celor care și-au dorit neapărat o mașină, e dreptul lor la o viață mai bună, în condițiile în care, da!, mașina îți ridică într-un fel, nivelul de trai. Într-un fel. Problema e că au fost și încă mai sunt aduse tot felul de „tigăi”, multe dintre ele cu interdicție de a rula pe străzile din Occident. La noi, merge și așa!

                      Mai ales că există și largul concurs al guvernanților care, în ultimul an, le-au permis să introducă mașini care nici măcar nu respectă regulile elementare de siguranță. Înțeleg că, la ce drumuri avem, o rablă ar fi indicat să circule pe ele. Drama este că acele „coji” pe patru roți sunt un real risc pentru toți participanții la trafic. De aici și sutele de vieți omenești pierdute în fiecare an. De aceea, insist mai ales pe lipsa de reacție a statului care trebuia nu doar să înăsprească sancțiunile aplicate șoferilor indisciplinați, ci să și urmărească atent importul de mașini uzate, știindu-se, de altfel, că acesta este un important mijloc de evazionare a bugetului.

                      Păi, despre câți samsari auto se știe că au plătit statului dări pentru rablele aduse cu de-afară? Mai nou, lăcomia după bani i-a determinat pe cioclii auto să aducă și rablele date la casat în țara de origine, păgubind nu doar statul, ci și bietul om cinstit care s-a vrut musai cu mașină în fața blocului. Pesemne, n-a mai ținut povestea cu doctorul sau avocatul care și-a ținut mașina mai mult în garaj, nici cea cu bunicuța care a folosit-o din an în Paști, iar acum nu o mai poate conduce din cauza vârstei. Păi, dacă tot sunt fraieri care să muște, de ce nu?! Până când, oare?

                      ULTIMELE ȘTIRI