Confirmare de participare (semnată şi parafată de preşedintele Filialei Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici din România): 37 de artişti fotografi, 4 profesionişti, membri ai UAP, 16 discipoli ai maestrului Ioan Viorel Coja, 2 independenţi, 10 membri ai Asociaţiei Pasionaţilor de Fotografie şi 4 membri ai Studioului de Fotografie de la Colegiul Naţional „George Apostu”.

Ei sunt – după cum a afirmat Viorel Cojan (curatorul expoziţiei) – „crema la crema” fotografilor din Bacău, afirmaţie confirmată şi de Carmen Poenaru, preşedinte al Filialei Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici, gazda evenimentului. Vineri seara, la Galeriile „Frunzetti”, a avut loc deschiderea Salonului Anual de Artă Fotografică, o sărbătoare a imaginii, a aparatului de fotografiat, a fotografilor.

Sala de expoziţii a fost efectiv neîncăpătoare faţă de numărul mare de participanţi: artiştii fotografi sunt o mare familie. Nume mari pe simeze: Ioan Viorel Cojan, primul fotograf din Bacău membru al UAP, iniţiatorul Salonului şi mentorul de ani şi ani ai multor aspiranţi la gloria stăpânirii „ochiului magic”, Romeo Mărăndici, celebrul fotograf, devenit „marca Mărăndici”, Victor Eugen Mihai (VEM) – un caricaturist fotograf, Ioan Burlacu (UAP – singurul artist plastic băcăuan pe simezele Salonului, Valentin Sarca (UAP Bucureşti), Ovidiu Ungureanu (UAP Bacău), Cristian Macovei (UAP), fiul mai celebrului său tată – Dumitru Macovei, artist plastic, Cristian Broşu, soţii Anca şi Alin Leancă, Liviu Maftei (singurul foto-reporter profesionist prezent la Salon), Doru Maftei, fiul lui Liviu, absolvent al Facultăţii de Teatru de la Iaşi, debutant la Salon, şi multe alte nume cum ar fi Georgiana Barcan, Ioana Mardare, Mia Nazarie, Doru Vântu, Maria Vlad, Iulian Păscăluţă, Gabriela Drăgoi, Ovidiu Ronin, Cătălin Niţu, Lucian Popa.

Ca la marele Saloane de fotografie, maestrul Cojan, cu generozitatea-i cunoscută, cu profesionalism, cu dragoste, i-a prezentat publicului pe toţi, punctând traseul profesional, punctele forte ale fiecăruia, accentuând pe talentul lor, pe munca şi tenacitatea fiecăruia pentru descoperirea secretelor aparatului de fotografiat, astfel ca imaginea să surprindă şi să impresioneze prin mesaj privitorul.

Adrian Măcincă, un artist nonconformist, şi el un pasionat de fotografie, a creat Asociaţia Pasionaţilor de Fotografie, iar o parte din membrii ei au expus în Salon, la invitaţia lui Viorel Cojan, cum a procedat şi cu mai tinerii aspiranţi de la Studioul de Fotografie de la CN de Artă „George Apostu”.

„Aici, în această seară, avem pe simeze un antidot pentru tot ceea ce este urât, neprietenos,, pentru tot ce ne poate despărţi, reunit de o deviză care ne reprezintă «Fotografia salvează România». L-am lansat în ideea că fotografia este ceva care ne poate uni, că ne poate face să gândim la unison la o lume în care raţiunea şi prietenia pot depăşi răul care ne înconjoară. Am mai vrut să arătăm că fotografii sunt o voce, au ceva de comunicat, de spus lumii prin imagine şi mesaj.

În întreaga lume, fotografii au acest spirit de solidaritate, de a se întâlni, de a fi mândri că fac parte din această minunată breaslă artistică, că practică o artă care s-a născut dintr-o disperare a certitudinii. Fotografia are ambiţia de a trece de la comoditatea surprinderii clipei la transmiterea unui mesaj, a unei atitudini, de a surprinde ceva din personalitatea autorului, de aceea a pune o fotografie pe un perete, la un Salon, este un act de curaj, de temeritate, deoarece acest gest înseamnă să te dezvălui celorlalţi, să araţi cine eşti, ce poţi şi cât de departe poţi să ajungi.

1 de 15

Acesta a fost şi crezul meu când am deschis Salonul Anual de Artă Fotografică din Bacău. Priviţi şi vedeţi dacă am reuşit!”, a spus Viorel Cojan participanţilor la vernisaj. Nu au fost cuvinte de complezenţă, ci un adevărat program-manifest transmis de un om care toată viaţa şi-a dedicat-o fotografiei, fiind, în acelaşi timp, şi un mare animator, descoperitor de talente, un îndrumător şi un prieten al celor îndrăgostiţi de această artă. Pentru a descoperi esenţa demonstraţiei lui Ioan Viorel Cojan, intraţi la Galeriile „Frunzetti”, expoziţia este deschisă până pe 22 octombrie.

Foto: Romeo Mărăndici

Am scris un text cu acest titlu, gândit ca o scurtă confesiune, pentru „Jurnalul unui teatru de provincie”, apărut cu prilejul sărbătoririi teatrului băcăuan. Care, iată, a împlinit rotunda vârstă de șaptezeci de ani. Reiau un fragment din cele spuse acolo.

Cuvântul teatru a intrat foarte devreme în existența mea. Cred că nu împlinisem cinci ani când l-am auzit prima dată, desigur neștiind ce înseamnă. Dar întâmplarea are partea ei interesantă (și amuzantă), oarecum premonitorie, așa că am s-o istorisesc în câteva cuvinte. Părinții mei locuiau în gazdă la o doamnă care se numea Țopa, nu altcineva decât mama vitregă a marii actrițe Sorana Țopa (care s-a retras definitv de pe scenă, la instaurarea regimului comunist).

Bătrâna doamnă era văduvă și avea o casă mare și frumoasă, în târgușorul Podu Turcului, chiar vizavi de școala unde mama era învățătoare. Iar eu, când nu mă țineam după ea, la orele de curs (stând cât de cuminte eram eu în stare, și nu prea eram), îmi făceam de treabă prin odaia gazdei noastre, care era croitoreasă. Adică dădeam iama prin cârpe, luam câte o bucată de material și mi-l aranjam în fel și chip în fața oglinzii, apoi defilam prin încăpere, ca la o paradă a modei, mă rog, imaginând un mic spectacol. Așa că doamna Țopa i-a zis într-o bună zi mamei: „Mica (de la Carmenica) o să se facă artistă”! Și-i povestea cum a văzut-o ea pe scenă, la teatrul cel mare din București, pe Sorana. Mamei i-a rămas ceva în cap de atunci și, cum ne-am mutat la Bacău, când am început eu să merg la grădiniță, mă căra cu ea la toate repetițiile ansamblurilor artistice din care făcea parte. Și tot cu ea am fost pentru prima oară la teatru, pentru ca, mai târziu, să devin o spectatoare pasionată.

Cuvântul teatru începuse, așadar, să se umple de conținut, pentru că vedeam cu ochii mei ce se petrece în cutia aceea magică, pe scenă. Și, da, multă vreme mi-am dorit să urc și eu acolo, să fiu actriță. Îmi plăcea să recit și participam la toate concursurile școlare, la serbări de tot felul, am urmat cursurile Școlii Populare de Artă, avându-l profesor pe minunatul domn Ghelu, am jucat teatru în liceu, făcând parte dintr-o echipă de „teatraliști”. N-am ajuns însă să dau examen la Institutul de Teatru, fiindcă m-am analizat cu un spirit foarte critic și mi-a displăcut rezultatul (mi-am găsit multe defecte, și, în plus, nu scăpam de un exagerat simț al ridicolului), așa că m-am îndreptat spre Facultatea de Litere.

În timpul căreia nu am renunțat la iubirea de teatru, dimpotrivă, am jucat în niște mici producții studențești dar, mai cu seamă, am văzut o mulțime de spectacole, frecventând cam toate teatrele bucureștene. În plus, am citit și toată bibliografia de la Facultatea de Teatrologie-Filmologie, unde aveam niște prietene, așa că m-am pregătit temeinic pentru ce avem de gând să fac, să lucrez în presa culturală și să scriu despre teatru.

Am povestit toate acestea ca o mărturie a strânsei mele legături cu teatrul, una profundă, aproape intimă, pentru că l-am cunoscut din interior, atâta timp cât am fost secretar literar. De aceea, despre teatrul băcăuan, cu care am strânse legături sentimentale, n-am scris niciodată cu răceala cronicarului, dând verdicte. Nici nu agreez, de altfel, acest tip de critic teatral. Eu am relații de amiciție cu mulți dintre profesioniștii acestui teatru, iar din scrisul meu transpare această empatie. Sunt însă și cazuri când trebuie să fiu mai severă, iar asta îmi produce multă mâhnire, așa vrea să se știe că nu am nicio satisfacție când semnalez aspectele precare, nereușite dintr-un spectacol. Fiindcă pentru mine teatrul înseamnă bucurie, mersul la o premieră, sărbătoare, și cel mai mult îmi place să transmit această senzație de plinătate, să-i contaminez și pe alții de iubirea mea pentru teatru. Care mi-a împlinit și mi-a colorat frumos viața.

Istoria vocației sfântului Francisc din Assisi continuă să se facă auzită și în vremurile noastre. Probabil sunteți familiarizați cu ea. Francisc avea ambiții tipic cavalerești, de câștigare a popularității în orașul său, Assisi, dorind să-și confirme poziția socială de fiu al unui negustor înstărit. Dar în urma întâlnirii cu un lepros, Dumnezeu l-a pus în fața celor mai adânci frici personale pentru a-și înțelege propria dependență totală de Dumnezeu. Harul divin l-a făcut pe Francisc să renunțe la toate posesiunile sale, renunțare care i-a oferit lui Dumnezeu spațiu pentru a lucra mai departe în viața lui Francisc.
În evanghelia de astăzi avem o relatare similară, cu un sfârșit puțin diferit. Un om este dornic să obțină viața veșnică. A respectat cu strictețe poruncile lui Dumnezeu, așa că acum Isus îi propune o alegere radicală: să vândă totul și să dea săracilor, ca semn al dependenței totale de Dumnezeu. Din păcate, omul se îndepărtează, pentru că avea multe bogății.
Replica lui Isus este șocantă pentru discipolii săi. Cei mai mulți dintre evreii acelor vremuri considerau bogăția o binecuvântare, o garanție că Dumnezeu este de partea ta. Dar Isus spune: „Cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei care au bogății”. Isus evidențiază acest obstacol printr-o exagerare: „Mai ușor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu”. Problema este că posesiunile pot atât de ușor să ne posede, ne pot ademeni cu gândul că nu avem nevoie de Dumnezeu. Esențialul este că numai Dumnezeu poate face imposibilul; o autentică urmare a lui Cristos și viața veșnică sunt darul lui Dumnezeu, iar noi trebuie să ne deschidem harului și ajutorului său.
Este o realitate faptul că oamenii se înscriu într-un spectru larg, de la foarte bogați la foarte săraci. Dar trebuie să înțelegem că omul bogat din acest fragment evanghelic ne reprezintă pe fiecare. Acest text este în esență o istorie a vocației, indiferent de starea socială, de averea deținută sau de renunțările făcute. Calea spre împărăția lui Dumnezeu rămâne aceeași: ascultarea învățăturii lui Isus și deschiderea noastră spre puterea lui Dumnezeu. Pentru unii poate părea ca forțarea unei cămile prin urechea unui ac, dar la Dumnezeu nimic nu este imposibil.

Pr. Cojan Marius,
CN Catolic „Sfântul Iosif” Bacău

Evanghelia acestei duminici ne prezintă una dintre acele pilde magistrale- Pilda Semănătorului, pe care Iisus Însuşi ne-o tălmăceşte şi prin care El ilustrează soarta pe care o are Cuvântul Lui în sufletele oamenilor. Cuvintele Domnului sunt bine alese şi surprind o realitate valabilă şi pentru prezent : „Iată, semănătorul a ieşit să semene. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o. O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, şaizeci, şi altul, treizeci. Cine are urechi de auzit să audă” (Matei 13:3-9).
Din pildă reiese că numai a patra parte din sămânţa cuvântului evanghelic aduce în suflete rodul aşteptat de Dumnezeu şi anume, sămânţa căzută în pământul cel bun, adică în inima bună şi curată care auzind îl păstrează şi-l cultivă cu sfinţenie şi cu răbdare.
Din cauza neînţelegerii Cuvântului, sămânţa căzută lângă drum nu are nici o relaţie cu pământul. Sămânţa însă căzută pe stâncă se pare că are o relaţie cu Cuvântul: “Sămânţa căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvântul, şi-l primeşte îndată cu bucurie” . Persoana dată şi-a deschis inima la Cuvânt şi l-a primit dar nu este păstrat şi ascultat în inima acestei persoane. Dar atunci când vin necazuri şi prigoniri, din pricina Cuvântului în inima omului apare o contradicţie faţă de Cuvânt şi se leapădă îndată de el.
Atunci când pămăntul este bun şi sămânţa căzută în el prinde rădăcină, Cel Rău va încerca să înece Cuvântul înconjurându-l cu grijile veacului acestuia şi cu înşelăciunea bogăţiilor. Un Cuvânt înţeles şi acceptat poate fi înecat de focalizarea noastră pe lucruri pe care le mănâncă rugina şi moliile şi pe care le sapă şi le fură hoţii.
Singura categorie de pământ care are o relaţie cu sămânţa este pământul bun – inima care primeşte Cuvântul şi-L înţelege şi continuă să rămână în Voia lui Dumnezeu, aduce roade pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Fiecare om se poate încadra în anumite momente ale vieţii într-una din aceste patru categorii de pământ.
Cu învăţătura Evangheliei nu putem umbla ca şi cu un lucru fără preţ, care poate fi neglijat şi pus oricum şi oriunde. În faţa pericolului tot mai ameninţător pe care îl prezintă reducerea fericirii la plăcerile oferite de o bunăstare temporară, singurul remediu este trăirea conştientă în lumina destinului nostru ultim. Să ne rezervăm în fiecare zi câteva minute în care să convorbim prin rugăciune cu Dumnezeu, care ne va arăta ce avem de făcut pentru ca sămânţa cuvântului Său să se dezvolte nestânjenită în viaţa noastră.
Merită să reţinem încă un lucru important din Pilda Semănătorului: Dumnezeu ne iubeşte la fel, neselectiv, oferindu-ne aceleaşi seminţe ale adevărului indiferent de calitatea “pământului” din care este alcătuita inima noastră. Noi însă ne comportam diferit faţă de Evanghelie. Şi aceasta fie spre pierzarea , fie spre mântuirea noastră.

Pr.Liviu Burlacu
Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău

La prima vedere, nu e nicio legătură între artă și transportul călătorilor pe calea aerului. Cu toate acestea, Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău tinde să transforme în tradiție organizarea de evenimente culturale.

Acestea au darul de a-l face mai prietenos cu pasagerii, după cum mărturisea Oana Chelaru, directoarea Aeroportului „George Enescu”, dar și de a lipi valorile Bacăului de inima străinilor care îl tranzitează.

Ziua Universală a Iei și expoziția de costume populare autentice, instalarea pianinei și concertul de jazz susținut de Sorin Zlat din vara aceasta au fost urmate de o manifestare cu totul și cu totul aparte: expoziția pictorului Ioan Măric, care a fost sărbătorit aici, la împlinirea a 73 de ani.

Vineri, la ora 12, în noul terminal al Bacăului, alături de artist și de gazde au fost prezenți numeroși prieteni și oficiali. Surpriza a fost pusă la cale de Clubul 60+ al Direcției de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei și RA Aeroportul Internațional „George Enescu”.

„Un artist cu care ne mândrim”

„Găzduim astăzi un eveniment foarte frumos, un eveniment special. Este adevărat că vine în continuarea lucrurilor cu care v-am învățat. Din ce motiv? Pentru că ne dorim ca acest aeroport să fie dinamic, să iasă din stereotipul pasagerilor care pășesc aici deoarece au nevoie de transport. Am acceptat cu multă plăcere invitația celor de la DAS de a le fi parteneri pentru că este, să recunoaștem, un eveniment de suflet și Ioan Măric este un om de suflet. Mi-ar plăcea să spun că este băcăuanul nostru. Dați-ne voie să vă numim băcăuanul nostru, artistul nostru! Sunteți un artist cu care ne mândrim”, a declarat Oana Chelaru, emoționată.

Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, a mărturisit să se simte onorat să participe la „un eveniment cultural inedit, într-un cadru atipic”, dar și bucuros, chiar dacă a fost nevoit să se rupă pentru scurt timp de la treburile administrative. El adăugat că „în lumea satului se află rădăcinile noastre” și că „arta ne unește”, ceea ce în Anul Centenarului e de dorit.

„Excelență, vreau să vă urez la mulți ani! Am venit aici să omagiez o personalitate a județului nostru și a țării noastre și să mă încarc de energie stând în preajma dumneavoastră. Să vă răsplătească Dumnezeu cu mulți ani de sănătate de aici încolo, pe măsura a tot ceea ce ați făcut dumneavoastră în artă, bucurând atâta lume”, a spus Sorin Brașoveanu.

1 de 23

Urări frumoase au mai rostit Lucian Chindruș, administrator public al municipiului Bacău, Carmen Fifirig, director al DAS, care a mulțumit gazdelor că au dat curs ideii pornite de la Clubul 60+, și Carmen Diaconu, adjuncta DAS.

„Eu nu am avut culori în copilărie”

Ioan Măric s-a trezit asaltat de distincții, ceea ce l-a făcut și mai emoționat decât era la început: „Diplomă de merit”, o plachetă și un tort din partea DAS, „Diplomă de excelență” și un aranjament floral din partea RA Aeroportul Bacăui, „Diplomă de excelență”, stema județului și trandafiri din partea CJ Bacău.

„Eu sunt copleșit de atenția pe care ați dat-o, astăzi, artei și lui Ioan Măric”, a declarat prof. dr. Aurel Stanciu, crtic de artă, care a vorbit apoi despre talentul și unicitatea maestrului, despre cum arată lumea satului în viziunea lui și faptul că „Măric nu a cerut nimic, niciodată, el a oferit!”

Bădița Măric, mai sfios decât invitații, a povestit cum l-a impresionat, în copilărie, natura și satul, cum a început să picteze, cum s-a dezvoltat „câte-un pic” autodidact fiind. „Eu nu am avut culori în copilărie, că nu-mi lua tata culori… Adunam tot ce rămânea de la alții, mai foloseam frunze, pământ, luam și Gallus de la mama și lucram”, a povestit maestul, modest.

În timp ce invitații erau atenți la mărturisirile lui Ioan Măric, pasagerii ascultau cu vădită încântare concertul susținut de elevii Colegiului de Artă „George Apostu”. Evenimentul s-a încheiat cu un moment muzical dăruit de artiștii Clubului 60+ pictorului, invitaților săi și pasagerilor, care, uimiți, păreau să fi uitat de călătorie și se întreceau în a le fotografia pe bunicuțele îmbrăcate în costum popular.

Caravana celor 100 de filme ajunge în comuna Sascut din județul Bacău. Evenimentele din caravana celor 100 de filme dedicate anului centenar vor avea loc pe 20 și 21 octombrie, în sala Salonului LUX din localitatea băcăuană.

Programul caravanei Centenarului Filmului Românesc la Sascut, Bacău:

20 octombrie, ora 16.30: Vernisajul expoziției AGERPRES România: Evoluție; invitat special: Alexandru Ion Giboi (directorul general al Agenției Naționale de Presă AGERPRES);

20 octombrie, ora 17.00: Documentarul AGERPRES Marea Unire: România, la 100 de ani;

21 octombrie, ora 11.00: filmul Veronica, regia: Elisabeta Bostan, invitată specială: Ileana Popovici;

21 octombrie, ora 15.00: filmul Nea Mărin Miliardar, regia: Sergiu Nicolaescu, invitată specială: Ileana Popovici.

Toate evenimentele se vor desfășura în incinta Salonului LUX din Sascut, în parteneriat cu Primăria comunei Sascut.
Intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile.

COMUNA SASCUT INTRĂ PE HARTA CENTENARULUI FILMULUI ROMÂNESC

Primăria Sascut susține caravana Centenarului Filmului Românesc, tocmai în ideea de a oferi publicului și astfel de experiențe, legate de cinema: „Suntem încântați să facem parte din cele 100 de localități din România și din Republica Moldova, pe care le vizitează acest proiect cultural.

Am ținut neapărat să evidențiem Sascutul, una dintre cele mai importante comune ale județului Bacău, care își dorește un drum spre un viitor mai bun pentru locuitorii săi, pe harta României Centenare, iar acest eveniment este o ocazie foarte potrivită. Noi, românii, nu trebuie să ne uităm istoria, iar anul Centenarului Marii Uniri este un bun prilej pentru a ne reconecta într-un mod constructiv cu trecutul nostru comun.

În fiecare an, Primăria Sascut și Consiliul local Sascut organizează un festival de datini și obiceiuri, prin care promovează ansamblurile folclorice din comuna noastră, costumele populare autentice din zonă, jocuri cu urși și capre, pentru ca tradiția să nu se piardă și respectul pentru strămoșii noștri să dăinuiască peste timp.

Dar, în același timp, ne dorim să îmbogățim viața culturală a comunității noastre. Astfel, primim cu mare bucurie Centenarul Filmului Românesc la Sascut. Sascutul este o mare familie, și cred sincer că familia trebuie să fie întotdeauna pe primul loc. Acesta este motivul pentru că îmi doresc, ca primar, să deschid comuna pentru mai multe și mai diverse evenimente culturale, iar anul Centenar este cel mai bun început pentru acest proiect”, declară Primarul comunei Sascut, Ioan Răuță.

Expoziția ROMÂNIA: Evoluție, marca AGERPRES, la SASCUT

Expoziția România: Evoluție, care cuprinde unele din cele mai importante momente din istoria țării, deschide seria de evenimente de la Sascut, sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 16.30, iar de la ora 17.00, publicul va putea urmări o adevărată lecție de istorie într-un documentar realizat de AGERPRES Marea Unire: România, la 100 de ani.

DOCUMENTARUL AGERPRES „ROMÂNIA LA 100 DE ANI” VA FI PROIECTAT LA SASCUT

Co-organizator al evenimentului – AGERPRES – va prezenta în deschiderea evenimentelor, documentarul dedicat Centenarului României, Marea Unire: România la 100 de ani. Redacţia Video din cadrul Agenţiei Naţionale de presă AGERPRES prezintă în documentarul realizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1918 cum a fost realizat acest deziderat al românilor. Povestea pleacă de la contextul istoric internaţional, ajungând la trăirile oamenilor de rând, care şi-au dorit un singur lucru: o ţară în care există acelaşi grai, acelaşi port, aceeaşi simţire, fără graniţe.

Filmările au fost realizate pe teritoriul României, dar şi în Bucovina de Nord şi în Basarabia. Filonul istoric, cu date precise, este păstrat în documentar prin intervenţiile mai multor istorici, care preiau rolul naratorilor, iar latura dramatică, emoţională este pusă în scenă prin intermediul oamenilor care, prin mărturiile lor, evocă momentele trăite de străbunii lor sau chiar de ei.

Documentarul Marea Unire – România, la 100 de ani este realizat de Mihuţ Năstăsache, Marilena Stănescu şi Sergiu Olteanu.

Imaginea este semnată de Alfred Schupler, Sergiu Olteanu şi Andrei Cârlan. Reporteri au fost Marilena Stănescu, Mihuţ Năstăsache şi Camelia Moise. Grafica, sunetul şi montajul sunt semnate de Andrei Cârlan, asistent tehnic fiind Alex Vintilescu.

DESPRE FILME

Veronica (1972)
Regizor: Elisabeta Bostan
Durată: 90 minute
Gen: Familie, Musical
Rating: Audiență generală
Distribuție: Dem Rădulescu, Manuela Hărăbor, Cornel Patrichi, Margareta Pâslaru, George Mihăiță, Adrian Vâlcu, Lulu Mihăescu, Vasilica Tastaman, Ștefan Thuri
Veronica este filmul copilăriei și al viselor magice, care marchează primii ani de viață și pe care, datorită unor asemenea producții cinematografice, putem să le descoperim la orice vârstă. Filmul deschide poarta în pădurea fermecată din lumea basmelor unde Veronica, fetița drăgălașă de numai cinci ani, parcurge un drum al inițierii și devine mai bună, mai înțeleaptă, mai cuminte.
Lecțiile de bună purtare care se regăsesc în această fantezie muzicală vor fi utile atât pentru micii spectatori, cât și pentru toți cinefilii, indiferent de vârstă. Filmul permite o evadare în tărâmul fanteziei, motiv pentru care, după multe decenii, rămâne la fel de iubit și de căutat.
Premii
Medalia de bronz pentru cel mai bun muzical pentru copii, Moscova, 1973
Mențiune specială, Giffoni Valle, 1973
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=VMd-aGKp7tg

Nea Mărin Miliardar (1979)
Regizor: Sergiu Nicolaescu
Durată: 88 minute
Gen: Comedie
Rating: Audiență generală
Distribuție: Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Sebastian Papaini, Stela Popescu, Puiu Călinescu, Vladimir Găitan, Mircea Albulescu, Colea Răutu
Cea mai cunoscută și iubită comedie românească, Nea Mărin Miliardar, rămâne populară și la a treia generație. Povestea unui simplu om de la țara, plecat la mare pentru o scurtă repriză de relaxare, care se trezește peste noapte în rolul unui miliardar american, nu încetează să cucerească publicul. Nea Mărin a știut să intre în această nouă ipostază și s-a adaptat repede mediului în care roiesc mafioții, presa și toate atributele vieții de lux. Bărbatul trăiește un vis, până când soția sa, venită în grabă mare pe litoral, îl trezește din reverie.
Trailer: http://www.220.ro/trailer/Nea-Marin-Miliardar-Trailer-2016/f1EOVJxYpf/

DESPRE INVITAȚI

Ileana Popovici
Mulți o recunosc datorită aspectului ei aparte, părul scurt și stilul simplu, totodată remarcabil, dar care a avut un impact mare în lumea filmului și a televiziunii.

Este absolventă a Conservatorului de Muzică din București. A apărut în filme precum Reconstituirea, Zile fierbinți, Pentru patrie, Filip cel bun, Accident, 100 de lei, Neînfricații, Prea mic pentru un război atât de mare. A lucrat la TVR din anul 1966, unde a fost producătoare și redactor muzical.

După 1989, actrița a apărut în emisiuni precum Bună dimineața și Album duminical. Destinul său a fost schimbat de regizorul Lucian Pintilie, oferindu-i un rol în filmul Reconstituirea, acesta fiind debutul în actorie. Se consideră în primul rând, om de televiziune, cu toate că lumea o știe mai mult ca actriță.
Ileana Popovici este consultant în cadrul proiectului Centenarul Filmului Românesc.

ALEXANDRU ION GIBOI

Alexandru Ion Giboi este directorul General al Agenției de Presă AGERPRES și este Secretar General al Alianței Europene a Agențiilor de Presă. În cadrul AGERPRES a introdus conceptul de Evoluție, prin care a adus agenția la standardele tehnologiilor moderne de comunicare în media.

Alexandru Ion Giboi a fost consilier parlamentar în perioada ianuarie – mai 2009, având un rol important în menținerea bunelor relații cu mass-media. Un an mai târziu, a fost desemnat Șef al Biroului de Presă al Senatului, funcție pe care a ocupat-o timp de un an.

Din februarie 2013, este Directorul General al AGERPRES (Agenția Națională de Presă), funcție pe care o ocupă până în momentul de față.

DESPRE SASCUT

Sascut, așezarea de pe drumul principal care străbate Moldova, are un nume de proveniență maghiară, care are la bază o sursă de apă. Denumirea localității s-ar traduce ca „o sută de fântâni” sau, în alte variante, „fântâna sasului”.

Se pare că localitatea a fost creată la cererea regilor Ungariei, pentru a avea, în zona Moldovei, arii de influență.

În 1639 însă, Dafina Buhuș, soția domnului Moldovei, Eustatie Dabija, a cumpărat aproape tot satul.

Istoria Sascutului a început să prindă contur în 1875, când Menachem Jakcues Elias, un afacerist bogat din București, a hotărât să-și investească banii în construcția unei fabrici de zahăr, pe care a localizat-o în Sascut. Astfel, în foarte scurt timp, o mică așezare de pe unul dintre dealurile Moldovei a devenit unul dintre cele mai importante puncte industriale ale Țării. Acest aspect a schimbat considerabil fața Sascutului, care a început să evolueze fulgerător.

DESPRE CENTENARUL FILMULUI ROMÂNESC

Inițiat de ARTIS și Asociația Obștească MIA, organizat de Primăria Municipiului Iași şi Ateneul din Iaşi, Centenarul Filmului Românesc a fost lansat anul acesta, pe 3 februarie, la Iași, orașul care a înregistrat momente importante din cadrul Marii Uniri a României.
Centenarul Filmului Românesc este un proiect desfășurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași (2017-2020).

Despre ARTIS (Iași)
Din dragoste pentru film și din pasiune pentru organizarea de evenimente, s-a conturat, în anul 2016, Asociația ARTIS. Echipa este alcătuită din membri alumni ai Asociației Studenților Jurnaliști (ASJ), împreună cu care organizează, de 9 ani, festivalul Serile Filmului Românesc.

Anul acesta, pentru a celebra împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, ARTIS a inițiat un nou proiect, produs și organizat de Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Asociația Obștească MIA: Centenarul Filmului Românesc. Co-organizator al proiectului este Agenția Națională de Presă AGERPRES.

Despre Asociația Obștească MIA (Chișinău)

AO „MIA” este o asociație non-profit, creată cu scopul de a stimula producția independentă de film și TV, de a promova cultura audiovizuală și de a educa consumatorul prin intermediului imaginilor în mișcare.
Fondată în anul 2000, „MIA” a realizat diverse proiecte – de la producții video, TV și film la campanii sociale de amploare, de la training-uri, seminare și instruiri la evenimente de impact național.