26 aprilie 2024
SportS-au înecat la mal

Aerostar Bacău- Farul Constanța 2-2 (0-1)

S-au înecat la mal

Trebuia să fie meciul reabilitării. Cu trei puncte sâmbătă, Aerostar nu numai că ar fi trecut peste Farul inclusiv în clasament, dar ar fi ieșit și din zona retrogradării. Nu a fost însă loc de reabilitare, ci doar de regrete. Și de dureri de cap, care sigur nu vor trece cu un simplu piramidon. De piramidon au avut în schimb nevoie suporterii băcăuani în prima repriză a jocului cu Farul, din etapa a 12-a a ligii secunde.

Mai întâi la gafa comicilor Muntean și Chirilescu, care erau să-și bage singuri mingea în poartă în min. 4, la o centrare fără viitor a oaspeților. A venit apoi marea ratare a lui Buhăcianu din min. 14, când, lăsat singur cu portarul M. Popa de pasa lobată a lui Vraciu, a șutat din poziție ideală în goalkeeper-ul constănțean. Și execuția pripită a lui Hurdubei din min. 26, când, servit de Buhăcianu în marginea careului mic, mijlocașul băcăuan a preferat un „stâng” din prima, mult peste poartă, unei preluări ce i-ar fi deschis unghiul de șut și i-ar fi mărit sansele de gol.

Apoi, durerile de cap s-au intensificat în min. 38. Adică minutul în care Farul a reușit deschiderea scorului. M’ Baka a câștigat un duel cu Adascăliței și l-a lansat pe Georgian Păun, acesta a fost deposedat de Alin Mutu, care nu a reușit însă să îndeparteze pericolul, iar Alexandru Grigoraș a înscris cu un șut din unghi printre picioarele portarului Muntean. Cu sau fără piramidon, fanii gazdelor au uitat de toate migrenele în debutul părții secunde. În doar cinci minute, elevii lui Cristi Popovici au reușit să întoarcă rezultatul. În min. 50, Vraciu a restabilit egalitatea, transformând un penalty acordat pentru hențul lui Doumbia.



Iar în min. 55, lansat la limita ofsaidului de Vraciu, Buhăcianu a lăsat de căruță apărarea Farului, driblându-l pe Popa și înscriind golul de 2-1. Ce face o echipă vânoasă, cu jucători stăpâni pe sine, la 2-1, când joacă acasă și, mai ales, când s-a revenit de la 0-1? Dă lovitura si rezolvă meciul. Sau, în cel mai rău caz, conservă rezultatul. Numai că Aerostar nu are vână. Și, cu mici, foarte mici excepții, nici jucători stăpâni pe sine. Așa că nu-i de mirare faptul că, sâmbătă, băcăuanii nu au izbutit nici să -și marească avantajul, nici să-l conserve. Ocazii de 3-1 au fost. Și nu puține!

Numai că în min. 58, Chirilă a șutat în transversală, două minute mai târziu Hurdubei l-a întins pe Popa din lovitură liberă, pentru ca în min. 76, la un contraatac al lui Sahru, Andrei Pavel să lobeze neinspirat peste poartă din poziție centrală. Ce să mai vorbim de un alt contraatac în care Pavel, în loc să-l servească pe Hurdubei și să-l lase „cu jokerul pe masă”, ca la rummy, a preferat să țină mingea până a pierdut-o? Scăpată de lovitura de grație, Farul a atacat în final cu toate forțele, în căutarea egalării. Egalare pe care echipa lui Petre Grigoraș a obținut-o în cel de-al patrulea minut al prelungirilor, practic la ultima faza a meciului. Golul de 2-2 a taxat o suită de erori ale gazdelor.

Mai întâi, Chirilă l-a faultat inutil la mijlocul terenului pe Doumbia, în încercarea unei degajări din foarfecă. Apoi, mai mulți jucători ai gazdelor s-au masat fără rost și fără spor în banda dreaptă, lăsând liber un culoar central pentru șutul de kinogramă al puștiului Săbăngeanu (18 ani împliniți în preziua meciului), care, de la 35 de metri, a țintit cu exteriorul vinclul porții pentru definitivul 2-2. Farul salvează un punct, Aerostarul se îneacă la mal, iar sezonul migrenelor continuă.

Aerostar: Fl. Muntean- Mihălachioae, Mihaeș, A. Mutu, Chirilescu- Sahru (min. 90+3 B. Ardei), Adascăliței, Chirilă, Hurdubei- Buhăcianu (min. 65 A. Pevle), Vraciu (min. 85. Cainari). Antr.: Cristi Popovici.
Farul: M. Popa- Săbăngeanu, Dombrovoschi (min. 27 Roumadi), Twumasi (min. 84 Dumitrașcu), C. Zamfir- Tudorică, Doumbia, M’Baka (min. 79 Lică)- Al. Grigoraș, G. Păun, Jallow. Antr.: Petre Grigoraș.

Prima înfrângere a liderei

Celelalte rezultate ale etapei a 12-a: Luceafărul Oradea- CS Balotești 4-1, Metaloglobus București- Academica Clinceni 0-1, Energeticianul- ACS Poli Timișoara 3-0, FC Argeș- Daco-Getica București 1-1, Pandurii Târgu-Jiu- Sportul Snagov 2-0, „U” Cluj- Dacia Unirea Brăila 6-1. Ieri s-au jucat partidele Chindia Târgoviște- UTA Arad și ASU Politehnica Timișoara- Ripensia, iar miercuri, 17 octombrie, va avea loc meciul Petrolul Ploiești- CS Mioveni.

Clasament
1. Acad. Clinceni 12 9 0 3 30-7 27p.
2. Sportul Snagov 12 8 3 1 20-8 27p.
3. FC Argeș 12 7 4 1 19-7 25p.
4. „U” Cluj 12 7 2 3 26-12 23p.
5. Chindia 11 7 2 2 21-12 23p.
6. Petrolul Ploiești 11 7 1 3 25-10 22p.
7. Pandurii 12 6 3 3 26-17 21p.
8. Energeticianul 12 6 2 4 21-15 20p.
9. CS Mioveni 11 6 1 4 18-9 19p.
10. UTA Arad 11 6 1 4 19-12 19p.
11. ASU Politehnica 11 5 2 4 11-10 17p.
12. Daco-Getica 12 3 6 3 18-20 15p.
13. Metaloglobus 12 4 2 6 11-23 14p.
14. Luceafărul 12 3 3 6 15-25 12p.
15. Farul Constanța 12 3 1 8 17-28 10p.
16. Ripensia 11 2 3 6 15-24 9p.
17. Aerostar Bacău 12 2 2 8 13-27 8p.
18. CS Balotești 12 2 2 8 11-26 8p.
19. ACS Poli Timiș. 12 1 2 9 11-28 5p.
20. Dacia Unirea 12 0 4 8 8-35 4p.

Programul etapei viitoare

Sâmbată, 20 octombrie: CS Mioveni- Luceafărul Oradea, Dac-Getica București- Petrolul Ploiești, Farul Constanța- FC Argeș, ACS Poli Timișoara- ASU Politehnica Timișoara, UTA Arad- Energeticianul, Academica Clinceni- Chindia, Sportul Snagov- Metaloglobus, CS Balotești- Pandurii Tg. Jiu, Dacia Unirea Brăila- Aerostar. Meciul Ripensia Timișoara- „U” Cluj se joacă joi, 18 octombrie, de la ora 19.00.

Popovici: „La omul sărac…”

Antrenorul Aerostarul Cristi Popovici a etichetat rezultatul de sâmbătă drept unul injust: „La cum au decurs lucrurile în teren, meritam să câștigăm. Remiza nu este conformă cu realitatea, chiar dacă Farul s-a aflat în avantaj la finalul primei reprize. Noi am dominat aproape continuu și am fost convins că putem întoarce rezultatul în favoarea noastră. Le-am și zis la pauză băieților că fotbalul este uneori nedrept și că dacă vom continua să atacăm, vom avea câștig de cauză. Din păcate, după ce am făcut 2-1, am ratat ocazii clare, lucru care ne-a costat pe final, când am luat gol în urma unui șut de la 40 de metri. Știți cum e, la omul sărac, nici boii nu trag. Consideram jocul cu Farul drept meciul de relansare, dar continuăm să suferim”.

Grig: „Aerostar rămâne echipa mea de suflet”

Dacă Popovici continuă să fie îngândurat, antrenorul Farului, Petre Grigoraș rasuflă ușurat. Cel puțin pentru moment: „E greu, dar știam la ce m-am înhămat. Oricum, la meciul de azi putea fi mult mai rău pentru noi, însă poate că ne-a răsplătit și pe noi fotbalul după câte cadouri am facut. Și azi am făcut greșeli impardonabile, cum nu vezi nici la Liga a III-a. La 2-1, gazdele puteau chiar să mai înscrie, însă pe final a venit acest gol de 2-2 cum vezi odată la nu știu cât timp”. În final, Grig a demonstrat că nu a uitat de unde a plecat în fotbalul mare: „Urez baftă Aerostarului, care rămâne echipa mea de suflet”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri