duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2392

Școala Francofonă de vară de la Onești a ajuns la ediția a X a

    Cu bucuria transformării într-un adevărat campus pentru elevi cu vârsta de la 7 la 18 ani dar și cu dăruirea cadrelor didactice de la mai multe instituții de învățământ de pe valea Trotușului, timp de două săptămâni Colegiul Național “Dimitrie Cantemir” din Onești găzduiește Școala Francofonă de vară.

    “Am marcat deschiderea activităților celei dea X-a ediții a Școlii Francofone de Vară, ideea acestui eveniment fiind a domnișoarei conferențiar univ. dr. Emilia Munteanu (profesor al colegiului, mai apoi profesor la Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacău). Astfel s-a născut o frumoasă colaborare și datorită parteneriatelor încheiate de universitatea din Bacău cu universități din străinătate, la fiecare ediție a Școlii Francofone de vară de la Onești au participat voluntari, profesori si studenți, din Franța sau din Belgia”, a declarat prof. Aliana Ifrim, director al Colegiului Național “Dimitrie Cantemir”.

    Ea a apreciat “perseverența cu care profesori de limba franceză din școlile oneștene dar și din alte localități, participă direct la activitățile Scolii Francofone de vară precum și dorința elevilor de a-și exersa și îmbogății cunoștințele de limba franceză și de a petrece împreună momente de neuitat, legând noi prietenii”.

    Menționăm că în cadrul acestei școli de vară sunt organizate patru ateliere pe grupele de vârstă 7 -11 ani, 11 – 13 ani, 13 – 14 ani și 14 – 18 ani. La desfășurarea acestui deosebit eveniment oneștean, ce polarizează atenția celor îndrăgostiți de limba franceză, își aduc contribuția lector univ. dr. Florinela Floria, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și voluntarii Ana Simionescu și Sorin Radu (de la aceeași instituție), Frederic Kienen, Geraldine d Huart, Romane Heynen și Dimitri Francois (de la Universitatea din Liège, Belgia). Lor li se alătură profesorii de Limba franceză Loredana Hanganu (Colegiul Național „Grigore Moisil”), Doina Ferrant (Colegiul Tehnic „Petru Poni”), Lăcrămioara Agachi și Gabriel Fornica-Livada, de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” (toate din Onești) și Mihai Borșa, de la Colegiul Național „Costache Negri” Tg. Ocna precum și voluntarele “cantemiriste” Delia Gavriliu (în prezent studentă la Facultatea de limbi străine din cadrul Universității București) și Teodora Șoiman, absolventă a promoției 2018, ce a obținut media 10 la bacalaureat. Este de remarcat faptul că a X a ediție a Școlii Francofone de vară este organizată de Colegiul Național “Dimitrie Cantemir” în parteneriat cu Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea HELMO din Liege și Primăria Onești.

    “Prin jocuri, ateliere de teatru, de dans și prin concursuri și activități educative de prezentare a limbii și civilizației franceze dorim să atragem elevii către realitatea francofonă. Pentru că România este așa cum este azi și datorită influienței masive din secolul XIX a culturii franceze”, ne-a declarat reputatul profesor Gabriel Fornica Livada, un împătimit pentru Limba franceză și pentru valorile civilizației.

    Duminica a 16-a de peste an

    Lecturile din duminica a 16-a de peste an ne vorbesc despre cum trebuie să fim păstori pentru cei din jurul nostru.
    În prima lectură, profetul Ieremia începe cu un Vai de tristeţe din partea lui Dumnezeu la adresa păstorilor, care în loc să-i apropie pe oameni de Dumnezeu, îi îndepărtează. Şi, totuşi, Domnul are grijă de lume punând păstori buni culminând cu Păstorul suprem, Fiul său, Domnul nostru Isus Cristos, un păstor adevărat care să călăuzească oamenii pe calea iubirii.
    Să urmăm exemplul şi glasul Păstorului divin, Isus Cristos, care şi-a dat viaţa pentru noi, oile sale, distrugând zidul urii dintre oameni şi aducând pacea, cum ne spune sfântul Paul în lectura a doua din această duminică.
    Păstori nu sunt numai preoţii şi călugării, păstori trebuie să fim cu toţii: copii, tineri, adulţi, bătrâni. Mulţi se plâng de societate, că e denaturată, însă, noi toţi, mici şi mari, formăm societatea în care trăim. De aceea este important să fim cu toţii păstori buni ca şi societatea de care ne plângem să devină bună. Dacă părinţii şi copii sunt sănătoşi la suflet, trup şi minte, şi lumea va fi armonioasă.
    Un tată care bea şi înjura foarte mult l-a dus într-o zi pe fiul său la gară. Văzând un steag roşu, copilul a întrebat:
    – Tată, ce înseamnă?
    Tatăl i-a răspuns:
    – Este semnul de pericol, pentru a evita dezastrele. Mecanicul de locomotivă, văzându-l, opreşte trenul.
    După câteva zile, la masă, văzându-l pe tatăl său beat şi auzindu-l înjurând, copilului i-a venit o idee: a pus în faţa tatălui o bucată micuţă de stofă roşie, fixată pe un beţişor… Tatăl, văzând acel gest isteţ al copilului, a înţeles că era un pericol de dezastru şi a încercat să îşi înfrâneze limba, gâtul şi caracterul.
    Isus, în evanghelie se întristează că oamenii nu au păstori adevăraţi care să-i înveţe la bine. Astfel că aşteaptă de la noi toţi tocmai un comportament de acest gen, ca al copilului din poveste. Un om bun, încet-încet poate şi trebuie să devină păstor, ajutorul lui Isus, Păstorul prin excelenţă.
    Sfântul Ioan Gură de Aur spunea credincioşilor: „Creştinul este un om căruia Dumnezeu i-a încredinţat pe toţi ceilalţi”. Şi aşa este.
    Suntem invitaţi de Isus, Bunul Păstor, să trăim în mijlocul oamenilor, mergând împreună cu ei spre Dumnezeu, spre Paradis.

    Pr. Claudiu Nedelciu,
    Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci” Buhuşi

    Minunea Înmulţirii Pâinilor

    În Duminica a VIII a după Rusalii ne întâlnim din nou cu Mântuitorul Hristos şi suntem iaraşi părtaşi la una din minunile Sale prin care-Şi arată milostivirea şi dumnezeirea Sa.
    Prezent în apropiere de Betsaida -localitate din nord-estul mării Galileii, Domnul predica mulţimilor descoperindu-le din tainele Împărăţiei Cerurilor. Cuvântarea are loc la puţin timp după uciderea Sfântului Ioan Botezătorul în al doilea an de activitate publică.
    Foarte mulţi oameni Îl urmau atraşi de învăţăturile Sale dar şi de dorinţa de a primi vindecare de multele lor suferinţe. Domnului “I s-a facut milă”de ei şi le-a vindecat bolnavii (Matei XIV,13). Absorbiţi de puterea cuvântului Lui Iisus, nici nu au băgat de seamă ca s-a facut seară,aşa că ucenicii L-au rugat să dea drumul oamenilor să plece pentru a-şi găsi de mâncare prin satele din apropiere.
    Domnul le spune :”nu trebuie să plece;daţi-le voi să mănance”,însă acolo nu erau decât cinci pâini şi doi peşti la un copil. Au adus aceste pâini la Dânsul şi “luându-le le-a binecuvântat şi frângand le-a dat mulţimilor aşezate în grupuri de câte 50-100 de persoane. Toţi s-au săturat şi apoi au strâns resturile adunându-se doăsprezece coşuri cu fărâmituri,iar oameni erau ca la cincimii afară de femei şi de copii”(Matei XIV,21).
    Minunea ne poartă cu gândul în urmă cu milenii când în timpul peregrinărilor prin Pustiul Sinai ,după ieşirea din Egipt,poporul israelitean a fost hrănit în chip minunat timp de patruzeci de ani. Ne aducem aminte şi de hrănirea minunată a lui Ilie în timpul foametei de o vaduvă din Sarepta Sidonului, căreia făina pregatită pentru hrana proorocului s-a înmulţit în chip minunat.
    Hrana pe care noi o primim de la Domnul nu este numai cea trupească ci şi cea spirituală.
    În Sfânta Liturghie,la Epicleză ,în urma invocării Duhului Sfânt,pâinea şi vinul sunt prefacute în Trupul şi Sângele Domnului din care se hrănesc,împărtăşesc toţi creştinii spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci.
    Minunea săvârşită atunci capată un înţeles simbolic şi prefigurează ,preânchipuie minunea ce se întâmplă la fiecare Sfânta Liturghie în Sfântul Altar în toate Bisericile crestine când Domnul hrăneşte pe toţi creştinii din “…Painea cea vie.De va mânca cineva din Pâinea aceasta viu va fi în veci.Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu “(Ioan VI,33…51)
    Mulţimile au primit atunci pâine şi peşte pentru trup şi cu Cuvântul Domnului pentru suflet.
    Noi astăzi suntem hrăniţi spre sfinţenie şi viaţă veşnică de Mântuitorul cu Sfânta Împărtăşanie spre care Domnul ne îndeamnă şi ne zice :
    “ Dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui,nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.Căci Trupul Meu este adevarată mâncare şi Sângele Meu adevarată băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne în Mine şi Eu întru el”(Ioan VI,53-56).

    Pr.Liviu Burlacu
    Centrul “Izvorul Tămăduirii” – Bacău

    ,,Eu sunt Eu plus Operele în care m-am înstrăinat”

      Plămădit din Altruism și Slovă aleasă/ robită Lecturii, filolog școlit la Curtea Imperială a Euristicii, botezat/ nășit pe sprânceană și de morile de vânt ale lui Don Quijote, Petre Isachi se plimbă prin lume ca un hidalgo bogat în Cuvinte și Rostiri axiologice. Nu așteaptă aplauze, nu caută prieteniile celor care împart daruri/lauri (premii…), face critică și istorie literară din pasiune, ține lângă inimă o grozavă revistă (13 PLUS) și se bucură atât de mult atunci când descoperă și izbânzi literare ale altora (nu numai de-ale sale), de parcă ar fi la prima întâlnire cu o minune de bob de rouă în care se oglindește toată splendoarea Universului… Ce proiecte editoriale are? Să-l ascultăm…

      ,,Docuficțiuni critice… Este un proiect specific criticului și-l realizez împreună cu Editura Rovimed Publishers. Se știe, critica nu este reprezentarea fidelă a unei Opere, dublarea ei într-o oglindă mai mult sau mai puțin fidelă, încât cele patru volume din DOCUFICȚIUNI CRITICE – Vol. I, „Critica criticii”; vol. II, „Critica poeziei” (apărute în 2018, până la data când scriu aceste rânduri) vor fi urmate până la sfârșitul anului, de vol. III, „Critica prozei” și de vol. IV, „Miscellanea” – se constituie conform necesităților sale proprii, dezvoltă o reflecție specifică, într-un limbaj ce-și marchează cu vigoare diferența și recunoaște alteritatea autorului/ ființei și a Textului pe care-l interpretează. Volumele se adresează cititorilor care știu că „sclavia face parte din esența unei culturi”, intuiesc că orice demers critic eficient „închide în Text, deschiderea” și, mai ales, admit că un scriitor trebuie judecat și înțeles ca o Operă de artă, ca o „formă de poezie”!

      Altfel spus, se adresează unui cititor nenăscut încă, cum ar fi spus Constantin Noica, capabil să vadă în istoria literaturii de la origini până în prezent, o ordine simultană , să perceapă procesualitatea receptării critice, ca pe un fenomen transfinit, închis și deschis simultan, să înțeleagă că Literatura (știință și artă în același timp) conține un fond de permanență și transformare, întemeiat pe o funcție naturală și transistorică. Nu avem o concepție autarhică despre fenomenul literaturii. Adică, niciun gen literar nu s-ar naște din sine și s-ar hrăni din sine, fiindu-și, în ultimă instanță, suficient sieși. Peste existența istorică ne centrăm demersul critic pe existența transistorică a literaturii, cea care confirmă teza că imperiul independent al imaginarului se metamorfozează și devine cel mai revelator document de referință pentru istoria umanității, indiferent dacă este o formă a unei metarealități scrisă sub impuls transcendental sau dacă se bazează pe faimoasa teorie a imitației (mimesis-ul = „copie degradată a copiei”, Platon sau reproducere a realității vieții, Aristotel).

      Paradoxal, dar nici o ficțiune nu minte. De ce? Pentru că orice ficțiune este un semn al ființei eterne. În această „poveste” a Lumii pe care o rescriem fictivizând-o, critica literară, care este în mod fatal o ficțiune a ficțiunii, nu face excepție. Așa se explică titlul tetralogiei „Docuficțiuni critice”, care îmbină istoricitatea conținutului cu trăsăturile transistorice și transdisciplinare ale viziunilor critice – o formă de expresie atemporală sprijinită pe corelația dintre arhetipuri/ modele universale și problematica plutitoare, transfigurată/ fictivizată de scriitorii interpretați. Cultivăm și credem în scriitorul plurivalent, dubitativ, erudit, polemic, interogativ, nonconformist, care fuge de tirania canonului și este împotriva „vastului cimitir didactic” al culturii care recreează „omul masă” și proliferează epigonismul.

      Sincronic sau diacronic poetica/ poietica tetralogiei reprezintă fondul artistic de convenții și norme pe care se profilează atât înnoirile impuse sistemului liric/ epic de către autori, cât și gradul de convergență și coincidență dintre esteticile care le determină ficțiunea (clasicismul, romantismul, realismul, suprarealismul, simbolismul, expresionismul, barocul etc) și tipurile de integrare ale realității (in)vizibile. Niciun Text critic din „Docuficțiuni…” nu rostește încă o dată opera interpretată, așa cum aceasta se enunță ea însăși. Nu e greu de observat că hermeneutul/ criticul nu-și aparține sieși, ci Operei interpretate. Parafrazând, pot spune că eu sunt eu plus Operele în care m-am înstrăinat. Sunt un prizonier anonim al propriului demers critic, configurat printr-o pluralitate de puncte de vedere. Vreau, nu vreau, sunt un critic postmodern, cu rădăcinile libertății smulse de Marele Anonim!”

      Slănic Moldova – Festival de Folclor şi Meşteşuguri Artistice

      Sâmbătă şi duminică (21 – 22 iulie), la Slănic Moldova se desfăşoară a XXVI-a ediţie a Festivalului Judeţean de Folclor şi Meşteşuguri Artistice. Sâmbătă, de la ora 15.00, pe Terasa Cazinoului, are loc spectacolul folcloric de gală, care continuă şi duminică, de la aceeaşi oră.

      Participă formaţii coregrafice şi grupuri vocal-intrumentale din Bereşti-Tazlău, Agăş, Găiceana, Asău, Sascut, Bacău, Săuceşti, Valea Seacă, Faraoani, Oituz, Moineşti, Brusturoasa, Solonţ şi Poduri.

      Duminică, tot pe Terasa Cazinoului, de la ora 11.00, se deschide Târgul Meşteşugurilor Artistice, la care participă meşteri populari din Bacău, Traian, Oituz, Sănduleni, Sascut, Brusturoasa.

      George Apostu pe o marcă poștală

      image description

      Portretul sculptorului George Apostu, originar din județul Bacău, apare pe o marcă poștală care face parte din emisiunea filatelică lansată marți, 17 iulie, de Romfilatelia. Emisiunea „Români celebri II” este dedicată unor personalități care au făcut cinste României la nivel mondial.

      „Români celebri II” este alcătuită din nouă timbre pe care sunt reproduse portretele unor personalități de marcă: Cella Delavrancea (valoarea mărcii 1,10 lei), Dimitrie Paciurea (1,40 lei), Victor Brauner (1,60 lei), George Apostu (2,60 lei), Elvira Popesco (2,90 lei), Marcel Iancu (5 lei), Dimitrie Cantemir (11,50 lei), Nicolae Iorga (12 lei) și Nicolae Titulescu (19 lei).

      George Apostu (1934-1986) a fost unul dintre valoroșii sculptori români ai secolului trecut. S-a inspirat mai ales din arta populară românească, fiind comparat cu Brâncuși. Unul dintre cele mai cunoscute cicluri ale sale este „Tatăl și Fiul”, o prelucrare sculpturală a vechiului motiv al „arborelui vieții”.

      Emisiunea de mărci poștale este completată de setul de două plicuri „prima zi”, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 80 de timbre plus o vinietă, un bloc de tei timbre plus o vinietă și manșetă ilustrată și bun loc de nouă timbre diferite în carnet filatelic.

      O mașina a luat foc în sensul giratoriu de la Autogară

        Un autoturism a luat foc, în aceasta duoă-amiază, în sensul giratoriu din apropierea Autogării Bacau. Deși, inițial, s-a încercat stingerea focului cu extinctoarele de mașina ale unor șoferi, în cele din urmă, pompierii de la ISU au fost cei care au lichidat incendiul.

        FOTO: Roxy Ario

        Băcăuan ucis de un taur în spatele Kaufland Milcov

          Un cetățean, în vârstă de 60 de ani, a murit, astăzi, lovit de un taur, în spatele magazinului Kaufland Milcov, unde făcea plajă.

          Se pare că persoană în cauza a încercat să alunge mai multe vaci care erau în zona, însă, taurul care era cu ele a crezut că animalele sunt atacate și a intervenit să le apere.

          La fața locului au fost chemați reprezentanți ai Serviciului Gestionare Cîini fără Stăpîn din Municipiul Bacău, pentru cazul în care animalul ar fi trebui tranchilizat; intervenția nu a mai fost necesară, deoarece a fost chemat stăpânul animalului care a ținut taurul sub control cât timp angajații IML au ridicat cadavrul pentru a-l transporta la Morgă.

          Animalul a fost îndepărtat și ținut la distanță astfel încît trupul neînsuflețit să poată fi ridicat de cei de la IML iar proprietarul animalului identificat și chemat urgent pentru a stăpîni taurul.

          Înca nu se stie exact ce s-a intamplat. Se banuieste ca decedatul era la plaja sau ar fi trecut prin acel loc si, deranjat de prezenta vacilor, ar fi incercat sa le alunge, moment in care ar fi fost atacat de taurul furios.

          Cert este ca zona era cu acces interzis atat pentru oameni cat si pentru animale.

          Poliția a deschis o anchetă.

          Dezinformări pe rețelele sociale legate de o închipuită avarie la Valea Budului

            Pe final de avarie, pe rețelele de socializare au apărut informații despre o presupusa nouă avarie produsă pe aducțiunea de la Valea Uzului, în dreptul localității Valea Budului din comuna Mărgineni.

            Contactată telefonic, Nina Chiper, directorul Companiei Regionale de Apă Bacău, dezminte aceste zvonuri.

            În plus, aceasta confirmă faptul că apa a ajuns în Stația de Tratare Barați.

            Apa a ajuns la Barați cu un debit de 500 mc/h față de 1.400 mc/h cât este în mod normal. Datorită acestui fapt noi am suplimentat programul de furnizare a apei pentru după-amiaza acestei zile. Dacă era de la 18.00 la 20.00, va fi de la 18.00 la 22.00. Urmează ca în cursul acestei zile să revenim cu detalii pentru ziua de mâine. Atâta timp cât apa a intrat în Barați, în funcție de debit stabilim și programul, declară Nina Chiper, directorul general al CRAB

            Ce facem în weekend?

            Premiere cinematografice:

            Equalizer 2 (The Equalizer 2 2D). Genul Filmului: Acțiune, Crimă, Thriller. Distribuție: Denzel Washington, Bill Pullman, Pedro Pascal. Regia: Antoine Fuqua.
            Mamma Mia! O luăm de la capăt (Mamma mia! Here we go again 2D). Genul Filmului: Muzical, Comedie. Distribuție: Lily James, Amanda Seyfried, Cher. Regia: Ol Parker.

            Vineri

            ora 16.00, Piața Tricolorului Caravana „Bergenbier Eu sunt 12” (evenimentul are loc și sâmbătă și duminică).
            ora 20.00, concert folk Eugen Avram Villa Borghese
            ora 23.00, petrecere „Under the Moon” cu DJ Belu, Dj Vik și DJ Pado în Summer Club.

            Sâmbătă

            de la ora 8.00 Cupa de vară TNT la minifotbal generația 2011 la Baza TNT.
            de la ora 10.00 Weekend Fit Aerobic în Parcul Cancicov.
            De la ora 18.00, expoziția de pictură „Perspective” de Ionuț Hazu la Snobbish Burger.

            Duminică

            ora 21.00 Concert Bere Gratis în Piața Tricolorului

            Sport
            Joc amical de fotbal între Aerostar Bacău și Bucovina Rădăuți, de la ora 11.00 pe stadionul Letea.
            Florin Ștefănescu

            Apa nu ajunge la toți consumatorii

            UPDATE: 19.00

            Băcăuanii au așteptat cu sufletul gură ora 17.00, anunțată de reprezentanții CRAB pentru reluarea programului de furnizare a apei potabile în Bacău. Compania a devansat programul de furnizare stabilit inițial tocmai pentru a ajuta Spitalul Județean de Urgență care a terminat rezervele de apă și a funcționat la limita de avarie. Se pare că apa a ajuns tot în zonele mai joase ale orașului pentru că zeci de consumatori din mai multe cartiere ale orașului au reclamat lipsa apei la robinet în programul anunțat de CRAB. Cele mai multe apeluri disperate au sosit pe adresa redacției din zona de Nord a orașului, de la băcăuani care locuiesc pe străzile Miorița, Gării, Energiei dar și din cartierul ANL Depoului.

            De sâmbăta trecută nu am primit nicio picătură de apă! Nu se mai poate așa! De la ora 18.00 stau cu robinetul la bucătărie deschis, dar nu curge nicio picătură. Vrem să ne spălăm, să facem ceva de mâncare, nu mai zic de spălat rufele care zac murdare de o săptămână! Pe astea le mai amânăm o zi două până se reia programul normal de furnizare. Avem nevoie de apă!, declară Flavia Costea, consumator din zona Gării

            Astfel de reacții vin din multe alte zone ale orașului. Am căutat răspunsuri la conducerea CRAB, iar Nina Chiper, directorul companiei ne-a oferit un răspuns evaziv.

            „Apa ar trebui să ajungă în această seară în toate zonele orașului. Chiar dacă nu va curge pe întreaga durată a celor patru ore de program, o oră tot ar trebui să fie apă la robinet. Acum depinde foarte mult și de consumul existent. Oricum, estimăm că sâmbătă, după ora 14.00, să se atingă parametrii normali de furnizare. Pentru mâine dimineață programul de furnizare este 06.00 – 10.00”, declară Nina Chiper, directorul CRAB

            UPDATE 17.00

            Program devansat la apă pentru Spitalul Județean Bacău

            Din cauza situației cu care se confruntă Spitalul Județean Bacău în refacerea rezervei de apă, programul de furnizare a apei potabile pentru după-amiaza acestei zile va fi devansat cu o oră, respectiv 17:00 – 21:00.

            UPDATE: 12.00

            La aceasta ora apa a ajuns la Barati, cu un debit redus, de 500 mc/h ( fata de debitul normal de 1.400 mc/h), fiind acumulata in rezervoare.

            In aceste conditii, programul de furnizare a apei potabile, pentru aceasta dupa amiaza, va fi intre orele 18:00 – 22:00.

            _____________________________________

            Vești bune dispre Compania Regională de Apă Bacău!

            La ora 11.00, CRAB anunța că s-a finalizat procedura de umplere a tronsonului Moinești – Stejaru, apa avansând spre Stația de Tratare Barați.

            Acest lucru înseamnă că în cursul după-amiezii CRAB va începe alimentarea rezervoarelor Barați, la un debit redus (controlat).

            Odată ajunsă apa în rezervoare este posibilă extinderea programului de furnizare a apei potabile, pentru după-amiaza zilei de 20.07.2018.

            Ziua Aviației la Baza 95 Aeriană

              Pe 20 iulie, de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, militarii de la Baza 95 Aeriană au adus un omagiu celui care a fost, este și va rămâne un pilon al aviației militare române, Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu.

              Vineri dimineață, militarii Bazei 95 Aeriene Bacău s-au adunat în fața statuii patronului spiritual al unității unde au participat la un ceremonial militar și religios organizat în memoria Eroului Cpt.Av. Alexandru Șerbănescu.

              A avut loc inclusiv apelul general, în cadrul căruia comandanții de escadrilă dau raportul comandantului unității. Tot de Ziua Aviației, la ora 11.00, a avut loc și o ceremonie de premiere a militarilor care au participat la competițiile sportive organizate cu această ocazie.

              În memoria Eroului Cpt.Av. Alexandru Șerbănescu, Iustin Dumitrache a făcut un colaj al evenimentelor petrecute în timp.

              Peste 300.000 de litri de apă potabilă acordată populației

                Municipiul Bacau a intrat în a șaptea zi fără apă, după ce conducta care aproviziona orașul a cedat în zona localității Dărmănești, sâmbăta trecută.

                Municipiul Bacău furnizează zilnic APĂ POTABILĂ pentru populație în 11 locații din oraș, dar și APĂ NEPOTABILĂ în 58 de locații. Până la acest moment s-au acordat peste 300.000 de litri de apă potabilă.

                Potrivit ultimilor informații furnizate de către Compania Regională de Apă Bacău, la ora 12.00, apa a ajuns la Barați cu un debit redus, de 500 mc/h (față de debitul normal de 1.400 mc/h), fiind acumulată în rezervoare. În aceste condiții, programul de furnizare a apei potabile, pentru aceasta după- amiază, vineri, 20 iulie, va fi între orele 18:00 – 22:00.

                Astfel, având în vedere perioada îndelungată de remediere a avariei apărută la aducțiunea de la Valea Uzului, vineri, 20 iulie, prin hotărâre de Consiliului Local Bacău, s-a suplimentat suma alocată pentru achiziția de apă potabilă, până la suma de 400.000 lei.

                Pentru toate persoanele nedeplasabile aflate în evidență și pentru cele care au solicitat ajutorul telefonic la Primăria Bacău sau prin asociațiile de locatari, Direcția de Asistență Socială livrează apă la domiciliu.

                Distribuirea apei nepotabile se realizează, ca și în zilele precedente, cu un număr de 18 mașini (din care 5 aparținând ISU Bacău), deservite de 63 de angajați din cadrul structurilor de specialitate ale Municipiului Bacău.

                Distribuirea de APĂ POTABILĂ se face în următoarele locatii:

                – Biserica ”Fericitul Ieremia” – str. Digul Barnat nr. 4;

                – Directia de Asistenta Sociala a Municipiului Bacau – str. Stefan cel Mare nr. 17A;

                – Politia Locala a Municipiului Bacau – str. I. L. Caragiale, nr. 2;

                – Biserica Ortodoxa ”Sf. Nicolae” – str. B-dul Unirii, nr. 4;

                – Teatrul Municipal Bacovia – str. Iernii, nr. 7;

                – Primăria Municipiului Bacău – str. Mărășești nr. 6;

                – Biserica Ortodoxa “Sf. Dumitru” – str. Narciselor nr. 2;

                – Primaria Municipiului Bacau sediul Serviciului Public de Evidenta a Persoanelor – str. H. Coanda nr. 2;

                – Scoala Gimnaziala ”Octavian Voicu” – str. Bicaz, nr. 17;

                – Colegiul Tehnic de Comunicatii N. V. Karpen – str. Mioritei, nr. 76 bis;

                – Centrul de Zi ”Clubul Pensionarilor” – str. Aleea Ghioceilor, nr. 2 A.

                Distribuirea de APĂ NEPOTABILĂ se face în următoarele locații:

                – str. Republicii FNC – Statie Autobuz;

                – str. Republicii IPEP;

                – str. Republicii intersectie str. Aeroportului;

                – str. Republicii Bartolo;

                – str. Electricienilor-loc de joaca;

                – Complex Aviatori;

                – Pasaj Muncitorul;

                – str. Republicii Narcisa;

                – str. Republicii Narcisa bl.6;

                – str. Letea 16;

                – str. Letea ANL;

                – Piata Sud;

                – str. Alecu Russo intersectie str. Milcov;

                – Alecu Russo complex

                – str. Stefan cel Mare- Billa;

                – Colegiul Karpen – Banca Transilvania;

                – str. 9 Mai, nr.78 (zona ING Bank);

                – str. Mioritei Selena;

                – Piata Nord;

                – Cartier CFR;

                – str. Miorita intersectie str. Banca Nationala;

                – Cartier CFR;

                – str. Bucegi intersectie ANL Fagaras;

                – str. Depoului;

                – str. Cornisa intersectie cu str. Pictor Andreescu;

                – str. Alexandru cel Bun -Adriatica;

                – str. Mihai Viteazul- Biserica Sf. Neculai;

                – str. Neagoe Voda intersectie str. Martir Horia;

                – str. Aprodu Purice Statie Autobuz;

                – str. Garii -Evrika;

                – str. Carpati intersectie str. Garofitei;

                – Piata Centrala Statie Autobuz;

                – str. Bradului parc joaca;

                – str. Energiei RMB;

                – Strand Letea;

                – Tic Tac Statie Autobuz;

                – Orizontului-statie de autobuz

                – Consiliul Judetean;

                – Cresa str. Carpati;

                – Oficiul de Cadastru;

                – IPJ Bacau;

                – Cresa CFR str. Ozanei 9;

                – Primaria Bacau;

                – Universitatea Vasile Alecsandri – Corp C;

                – Inspectoratul Scolar;

                – Casa de Pensii;

                – Evidenta Populatiei;

                – str. 9 Mai Policlinica;

                – str. Mioritei vis a vis Vama;

                – Parc Cancicov;

                – Parc Cancicov Centru ;

                – Parc Trandafirilor;

                – Parc Catedrala;

                – Parc Nord;

                – Ateneu;

                – Directia Impozite si Taxe Locale;

                -CETA –str. Garii vis a vis de garaje Primarie

                – Salvati Batranii str. Mihai Eminescu

                Limba română, (de) la Moscova

                Înainte de a intra în teren

                Campionatul Mondial de Fotbal ţinut în capitala Federaţiei Ruse a fost un bun prilej pentru a etala virtuţile limbii române în a se asigura un comentariu expresiv, corect, obiectiv, adică total pentru noi, telespectatorii. În linii mari, totul s-a derulat normal, dar nu am putut fi indiferenţi la auzul câtorva abateri de la norma lingvistică, semnalate în vorbirea crainicilor sau a comentatorilor TV. Le-am grupat pe niveluri ale limbii.

                Dinspre fonetică…

                • „S-au marcat o sută *şeaizeci şi *noo de goluri”;
                • „Mijlocaşul Croaţiei l-a încurcat *pă atacantul Danemarcei”;
                • „E rândul croaţilor să *aibe probleme” şi „Ce oportunitate puteau să *aibe australienii!…”;
                • „A şutat de pe la patruzeci de *metrii” şi „De teama suporterilor *neutrii, jucătorii s-au repliat”;
                • „Ruşii sunt la *[pe-nal-tiul] cel mai periculos” şi „Zece minute până la *[pe-nal-tiuri].” (Corect: şaizeci; nouă; pe; să aibă; metri şi neutri; [pe-nal-ti-ul] şi [pe-nal-ti-uri].)

                … spre vocabular…

                • „Antrenează de *vreo 5-6 ani naţionala”; „O pasă sigură cu *piciorul stâng…”
                • „*Graţie gafei coechipierului…” (Corect: de 5-6 ani; cu stângul; datorită; prepoziţia graţie, cu sensul de „farmec, bunăvoinţă, favoare”, este acceptat doar în contexte pozitive; altfel, se încalcă proprietatea termenilor.)

                … şi de aici la gramatică

                • „Din *punct de vedere al rezultatelor…”; • „*O să avem mult de comentat”; • „Asistăm la un balon înălţat precum *zmeii”; • „Spania – Portugalia s-a terminat *trei la trei” (Corect: din punctul de vedere al rezultatelor; Vom avea…, cu evitarea viitorului popular; balon înălţat precum zmeiele, cu pluralul neutrului şi nu al masculinului; s-a terminat cu 3 la 3, prin utilizarea prepoziţiei.)

                Diverse

                • Exemplele care urmează sunt neîncadrabile în categoriile clasice, întrucât ţin mai degrabă de moralitatea jocului de fotbal şi, în general, a oricărui joc. Este greu de admis valabilitatea unor enunţuri ca acestea: „În cazul de faţă, faultul este necesar”; „Nigerienii nu au decât să tragă de timp”; „Fundaşul aşteaptă să fie lovit”; „X a fost obligat să faulteze”.

                • Un ascultător atent m-a întrebat dacă ştiu ce înseamnă mitan, cuvânt auzit de el într-o transmisie sportivă. I-am mărturisit ignoranţa (cel mult ştiam de numele de familie Mitan, purtat de scriitoarea şi publicista Laetitia Leonte înainte de căsătorie). Nu figurează în DEX, DEXI, NDULR, ci în MDA, ca ieşit din uz. Provine din francezul mi-temps şi înseamnă „repriză”.

                • La rândul meu, am produs mirare multora când le-am comunicat că sunt pro Croaţia şi nu pro Franţa, pentru simplul motiv că acolo se află fraţii noştri cei mai îndepărtaţi: istroromânii. A trebuit să fac o incursiune în dialectologie şi să le amintesc ceea ce au învăţat în liceu: româna primitivă comună s-a divizat în dialectele dacoromân (devenit limba română), aromân/macedoromân, meglenoromân şi istroromân. Ultimul dintre ele are şi cel mai mic număr de vorbitori, situaţi în nord-vestul Croaţiei. În urmă cu câţiva ani, UNESCO a aşezat istroromâna pe lista celor zece limbi grav ameninţate cu dispariţia. Printre cercetătorii care s-au deplasat acolo şi au cules vocabular ori creaţii populare a fost şi Traian Cantemir, întemeietorul Filologiei băcăuane la limba şi literatura română. Teza sa de doctorat se intitulează „Istroromânii” (1936), iar culegerea de lexic, „Texte istroromâne” (1959). Mi-am propus să corelez numele fotbaliştilor din naţionala Croaţiei cu lista de antroponime alcătuită de lingvişti. Trebuie să găsesc un… înaintaş.

                Pompierii au intervenit în Săuceşti, Gârleni, Filipeşti şi la Tabăra de la Valea Budului

                  FOTO: ISU Bacau

                  În urma precipitațiilor căzute ieri, pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au intervenit pentru evacuarea apei din trei curți inundate, din satul Siretu (zona Siretu Deal), comuna Săucești, din două curți inundate (curtea școlii și curtea unei gospodării învecinate) în satul Lespezi, comuna Gârleni, dar și în comuna Filipești, unde s-a inundat o fermă de porcine.

                  Echipajele de salvatori au fost solicitate şi în comuna Mărgineni, la Tabăra de copii de la Valea Budului, unde în urma unei viituri puternice reţeaua de alimentare cu apă a fost colmatată şi era nevoie de apă potabilă.

                  Peste 100 de copii sunt în tabără, iar pompierii le-au dus, aseară, un transport de apă îmbuteliată. „Totodată, din cauza fenomenelor hidro-meteorologice ce s-au manifestat în zonă, drumul de acces către tabără a fost inundat și blocat de material lemnos, fiind greu practicabil.

                  Având în vedere aceste aspecte, alături de pompierii militari la fața locului au acționat reprezentanții Direcției Silvice Bacău, pentru îndepărtarea materialului lemnos de pe drum, și reprezentații Primăriei comunei Mărgineni pentru refacerea acestuia”, spune mr. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la ISU Bacău. Până la remedierea avariei survenite, Primăria comunei Mărgineni va asigura necesarul de apă potabilă pentru Tabăra de copii Valea Budului.

                  Staţia de transformare a energiei din Tg. Ocna, Bacău, grav afectată de inundaţii, a fost repusă în funcţiune

                    • Alimentarea cu energie a consumatorilor din zona Tg. Ocna – Slănic Moldova, jud. Bacău a fost securizată • Echipele Delgaz Grid au lucrat continuu timp de 17 zile pentru repunerea în funcţiune a staţiei de transformare

                    Staţia de transformare a e energiei Tg. Ocna, jud. Bacău a fost repusă sub tensiune în această săptămână, după ce a fost afectată de inundaţiile devastatoare de la sfârşitul lunii iunie. Astfel, alimentarea cu energie a celor
                    13.000 de consumatori din zona Tg. Ocna- Slănic Moldova a fost securizată, neexistând riscul întreruperii distribuţiei energiei pe perioade mai lungi de timp.

                    Echipe ale companiei Delgaz Grid au lucrat zilnic, timp de 10-14 ore pe zi,17 zile consecutiv pentru remedierea avariilor cauzate de viitura de pe râul Trotuş. Au fost implicaţi electricieni şi ingineri din toate judeţele din Moldova, iar un sprijin important în lucrările de curăţare a staţiei şi evacuare a apei a venit şi din partea angajaţilor din domeniul gazelor naturale, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău şi a Primăriei Tg. Ocna.

                    Cum arăta stația după inundații

                    Au fost îndepărtate zeci de tone de mâl, aluviuni şi resturi aduse de râul Trotuş şi, totodată, au fost curăţate şi verificate mii de contacte electrice, sute de echipamente de automatizare şi acţionare electrică, fiind necesară înlocuirea tuturor celor care au fost afectate de pătrunderea apei.

                    „A fost o muncă contra cronometru, cu multiple provocări, dar am reuşit să refacem acest obiectiv energetic. Profesionalismul colegilor noştri a făcut echipă bună cu implicarea şi dedicarea autorităţilor locale şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.” a declarat Csulak Ferenc, directorul general Delgaz Grid

                    Revărsarea râului Trotuş şi inundarea staţiei Tg. Ocna au cauzat avarii de amploare, iar dată fiind durata de indisponibilitate a staţiei, la nivelul companiei sunt analizate mai multe soluţii pentru prevenirea apariţiei unor evenimente similare.

                    Spitalul Județean de Urgență funcționează în continuare la limita de avarie

                      Am intrat deja în a șaptea zi fără apă în Bacău, iar din acest motiv activitatea din Spitalul Județean de Urgență se derulează în continuare la cota de avarie, așa cum am mai prezentat deja încă de miercuri.

                      Deși unitatea spitalicească dispune de o rezervă de apă care asigură necesarul pentru trei zile, de miercuri și aceasta s-a terminat, așa că situația de aici este acum la limită. Se asigură doar urgențele, operațiile care au putut fi reprogramate s-au reprogramat, cazurile din județ nu mai vin spre Bacău, ci sunt direcționate spre spitalele din Moinești și Onești, iar cele mai grave, spre centrele universitare din Iași.

                      „Avem apă pentru strictul necesar. Am fost aprovizionați cu cisterne de apă și ieri, și azi noapte, acum dimineață mai primim o cisternă. Până va veni apa de pe rețea, depindem de aceste transporturi de apă.

                      Suntem pe restricție, am întrerupt însă apa caldă de luni, am restricționat și consumul de apă menajeră, se lucrează doar pe cazurile de urgență”, a declarat pentru Desteptarea.ro, azi dimineață, managerul spitalului, Adrian Popa.

                      S-a distribuit apă plată și în cantine, pentru prepararea hranei bolnavilor internați, se asigură apă și pacienților din saloane, este apă și pentru sterilizare, prepararea dezinfectanților, biberonerie (la Maternitate și în Secția de Pediatrie).

                      Din venituri proprii s-a cumpărat și apă plată, pe două comenzi, stocurile au intrat deja în spital, astăzi se mai achiziționează încă un stoc, în jur de 3.000 de litri pe comandă. Este apă și pentru uz menajer, dar se speră ca după-amiază situația să reintre la normal, pentru că sunt informații că apa va ajunge în rețeaua orașului, după remedierea avariei încă din seara zilei de joi.

                      Fotbal/ Liga a II-a: Un nou amical

                      Al patrulea amical pentru divizionara B Aerostar Bacău. După remiza fără goluri de pe terenul Botoșaniului și victoriile cu CSM Pașcani (4-1, acasă), și Bucovina Rădăuți (3-0, deplasare), „aviatorii” vor susține sâmbătă revanșa cu gruparea din Rădăuți.

                      Jocul de verificare contra Bucovinei va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, cel mai probabil pe terenul de la Letea-Veche, gazonul de pe „Aerostar” fiind supus unui proces de refacere în vederea campionatului Ligii a II-a, al cărui start va fi dat pe 4 august.

                      Pentru testul cu Bucovina Rădăuți, antrenorul Cristi Popovici nu poate conta, în continuare, pe Roșca, D. Munteanu și Covasan. Va reintra, în schimb, Căinari, refăcut după accidentarea suferită sâmbăta trecută, la meciul cu Pașcaniul. Săptămâna viitoare, Aerostar va susține alte trei partide de pregătire, ultimele dinaintea startului de sezon.

                      Miercuri, de la ora 17.00, băcăuanii vor evolua pe terenul celor de la CSM Focșani Focșani, joi, de la ora 11.00, vor primi vizita Forestei Suceava, pentru ca sâmbătă, tot de la 11.00, și tot acasă, să întâlnească din nou gruparea focșăneană.

                      Ultimele două jocuri ar urma să aibă loc chiar pe stadionul „Aerostar”. „Vrem să ne pregătim cât mai bine pentru campionatul ligii secunde, unul care reunește la start echipe de mare tradiție. În ceea ce ne privește, ne dorim să debutăm cu dreptul și să câștigăm jocul din prima etapă, de pe teren propriu, cu Pandurii Târgu- Jiu”, a declarat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici, care a adăugat:

                      „Dacă în primele două etape, întâlnim adversare relativ accesibile și anume Pandurii Târgu-Jiu, acasă și Metaloglobus București, în deplasare, în schimb în următoarele șapte runde ne vom confrunta cu echipe cu greutate- Chindia, Energeticianul, ASU Politehnica Timișoara, U Cluj, Luceafărul Oradea, FC Argeș și Petrolul- majoritatea vizând promovarea. Va fi dificil, dar, repet, noi ne pregătim cât mai bine pentru a face față provocării”.

                      În această var, Aerostar și-a întărit lotul cu portarul Fl. Muntean (21 de ani, ex Dunărea Călărași), fundașii Al. Ichim (29 ani, Petrolul Ploiești), Covasan (20 ani, ultimul an în Germania), Dănuț Munteanu (21 ani, Sportul Snagov, fiul fostului fundaș stânga cu același nume care a evoluat la FCM Bacău între 1995 și 2000), Florescu (20 ani, Bucovina Rădăuți), mijlocașii Chirilescu (20 ani, FC Botoșani), Zaharia (19 ani, CSM Focșani) și atacantul Buhăceanu (24 ani, Știința Miroslava).

                      Apa vine spre Bacău! Umplerea rețelei cu apă se face la presiune redusă

                        Compania Regională de Apă Bacău a încheiat în cursul nopții trecute umplerea tronsonului Valea Uzului – Moinești.

                        După această etapă finalizată cu success, CRAB a început în manevrele de umplere a tronsonului Moinești – Bacău.

                        Specialiștii CRAB spun că procesul este unul complex și pentru a evita riscul producerii unei noi avarii, umplerea se face la presiune redusă.

                        În funcție de durata de umplere, vom reveni în cursul acestei zile, cu detalii referitoare la extinderea programului de furnizare a apei potabile și la intrarea în parametri normali de furnizare.

                        Orașele Slănic Moldova și Comănești riscă să fie înghițite de gunoaie

                          Imagine de la fosta remiză de pompieri din Slănic Moldova, trimisă de cititorii Deșteptarea

                          cetățenii reclamă situația creată, primarii arată spre birocrația sau neimplicarea instituțiilor din domeniu

                          Un mesaj semnat „Mai mulți locuitori nemulțumiți din Slănic Moldova” la rubrica Bacăul vorbește (din ediția de marți, 17 iulie) ne-a adus la cunoștință că în centrul stațiunii trenează de circa trei săptămâni un munte de gunoaie depozitate de societatea Primăriei, Util Prest. Un fapt identic este semnalat și din Comănești.

                          Societățile de salubritate din aceste localități nu au atestate de funcționare și, astfel, nu pot aduce deșeurile în singurul loc autorizat pentru depozitare din județ, la Celula 2 Bacău, administrată de societatea EcoSud.

                          „Primăria Slănic Moldova, se arată în mesajul cititorilor noștri, a transformat fosta remiză de pompieri, situată în fața sălii mari de sport, pe strada Nicolae Bălcescu (DN12B), într-o groapă neautorizată de gunoi a orașului. Aici se găsesc zeci de tone de deșeuri, depozitate în decursul a două luni. Mirosul insuportabil îți taie respirația, iar pericolul de îmbolnăvire a populatiei este tot mai accentuat.

                          Depozitul neautorizat de deșeuri este în centrul stațiunii, la câțiva metri de Sanatoriul Balnear, unde se fac proceduri medicale, și în imediata apropiere a unităților de cazare și de alimentație publică. Situația se agravează de la o zi la alta, deoarece lucrătorii de la salubritate descarcă zilnic”.

                          Șeful Sanatoriului Balnear, Vasile Păduraru, confirmă situația și vede noul depozit de gunoi drept o bombă ecologică. „Gunoiul din remiza de pompieri ne deranjează foarte mult, ne-a declarat acesta. Am făcut adresă la Institutul Balnear, care ne tutelează, pentru a sesiza Ministerul Mediului în această problemă.

                          Primăria trebuia să găsească alt depozit pentru aceste resturi menajere și deșeuri. În Slănic și Cazinoul, clădire privată acum, dar nefolosită, este devastat, oamenii intră acolo, își fac nevoile, e multă mizerie. Și la Mofetă sunt astfel de probleme. Dacă adăugăm că în toată stațiunea e beznă în fiecare noapte și că drumul dinspre Târgu Ocna e închis și acum, se înțelege de ce în plin sezon turistic avem doar jumătate din efectivul de turiști”.

                          Firmele locale de salubritate nu au licență

                          Primarii din Slănic și Comănești au reclamat încă de la sfârșitul lunii iunie că din localitățile pe care le păstoresc nu se mai poate duce gunoiul la Celula ecologică din Bacău, pentru că prestatorii lor de servicii de salubritate nu mai dispun de licență. Primarul din Comănești, Viorel Miron, ne-a confirmat și zilele trecute situația, dar și că o altă soluție decât depozitarea gunoaielor undeva în afara orașului acum nu are.

                          Cu Gheorghe Baciu, primarul din Slănic Moldova, am vorbit chiar când ieșea din Prefectură. „Miercuri, ne-a spus edilul, am trimis adrese către Prefectură, Consiliul Județean, către ADIS (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare) și EcoSud. Dacă nu ne deblochează situația în care am ajuns, ne vom adresa instanței de judecată. Nu avem altă soluție pentru depozitarea gunoaielor.

                          Eu am găsit în Slănic Moldova, la preluarea mandatului de primar, un operator local care era în insolvență. I-am achitat datoriile aproape integral și îi redresăm situația economică. Am depus și la ANRSC – Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare o cerere de licențiere a operatorului, însă rezolvarea merge foarte greu”.

                          Garda de Mediu cunoaște situația, dar nu e organ de reglementare

                          De la Comisariatul Județean Bacău al Gărzii Naționale de Mediu am aflat că situația din toate localitățile afectate de problemele de salubritate este cunoscută.

                          „La Slănic Moldova, ne-a declarat comisarul șef, Ionuț Diaconu, am făcut mai multe controale și am aplicat și amenzi. Noi nu suntem, însă, organ de reglementare. Societatea de salubritate a primăriei nu are atestat de funcționare și nu poate duce gunoiul în Celula 2 din Bacău. Dar problema trebuia rezolvată până acum, iar aceasta este treaba primăriei. Târgu Ocna a ieșit dintr-o situație similară, pentru că au rezolvat problema, au atestat firma lor de salubritate.

                          Au mai rămas de rezolvat problemele din Slănic Moldova și Comănești, dar și din Helegiu, unde situația e mai calmă, pentru că e vorba doar de o comună. Mai sunt ceva probleme la Buhuși și Racova, dar rezolvabile. Însă munții de gunoaie din Slănic Moldova și Comănești vor crește zi de zi”.

                          Vom urmări îndeaproape această situație și măsurile care se vor lua pentru rezolvarea ei.