marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2379

Același stadion, altă față

Aerostar își modernizează arena în vederea eșalonului secund, al cărui campionat va debuta în weekend. În prima etapă, „aviatorii” vor primi vizita Pandurilor Târgu-Jiu, meciul fiind programat sâmbătă, de la ora 11.00

Un lifting facial. Făcut cu tot dichisul. Fără acid hialuronic, botox sau oxigen răcoritor, ci cu iarbă, beton și plastic. În vederea noului sezon de ligă secundă, care va debuta în acest weekend, stadionul „Aerostar” va avea o nouă față. Una care să dea bine atât pe „sticlă” (minimum patru meciuri pe etapă vor fi televizate), cât și la întâlnirea cu numele sonore ale „balului”: FC Argeș și Petrolul Ploiești, UTA și Poli Timișoara, U Cluj și Farul Constanța.

Procesul de modernizare al arenei ce va găzdui meciurile de B disputate acasă de „aviatorii” lui Cristi Popovici este unul complex. Vizează suprafața de joc, acolo unde au fost înlocuite brazdele de gazon și au fost montate porți noi, dar, mai ales, tribunele, conducerea CS Aerostar achiziționând 1300 de scaune care au fost deja asamblate. Demarată în iunie, operațiunea de cosmetizare a arenei băcăune va fi definitivată la mijlocul lui august, în preajma celui de-al doilea joc al Aerostarului pe teren propriu: cel cu Chindia Târgoviște. Practic, în acest moment, singura structură la care se mai lucrează este tribuna oficială. Una pe două nivele, jos fiind amplasată o parte a zonei VIP și masa presei, iar la etaj instaurându-se un centru de comandă.

„Aceste lucrări de renovare și de adaptare a stadionului la cerințele eșalonului secund ar fi fost în mod cert terminate dacă starea vremii ne-ar fi permis”, a declarat presedintele CS Aerostar, Doru Damaschin.

„Din păcate, ploaia care a căzut din belșug în iulie ne-a cam dat planurile peste cap în ceea ce privește lucrările de la noua tribună oficială. Un alt impediment a fost dimensiunea atipică a geamurilor din zona centrului de comandă, ceea ce a făcut ca livrarea lor să sufere o întârziere. Estimăm însă că până la etapa a treia a campionatului, totul să fie pus în întregime la punct. Oricum, până la primul meci, cel de sâmbătă, cu Pandurii, partea de jos a tribunei oficiale va fi definitivată”.

Singura reprezentantă a Moldovei în ediția de campionat 2018-2019 a ligii secunde, Aerostar Bacău speră să conteze la meciurile de acasă și pe aportul suporterilor. „Așteptăm publicul alături de noi, încă de la primul joc, cel cu Pandurii”, a sunat adunarea antrenorul „aviatorilor”, Cristi Popovici. E timpul pentru bal!

1360 de locuri are stadionul „Aerostar”, 60 dintre acestea fiind amplasate la tribuna oficială.

Se pun în vânzare biletele
Accesul la meciurile de acasă ale Aerostarului se face fie pe bază de bilet, fie de abonament. Costul unui tichet este de 10 lei, iar contravaloarea unui abonament la toate cele 19 jocuri pe care Aerostar le va susține pe teren propriu în campionat este de 175 lei. Biletele și abonamentele se pun în vânzare astăzi, la sediul „Cedra Tour” de pe strada Mihai Viteazu, dar ele pot fi procurate și sâmbătă, în ziua meciului, de la stadion.

Acasă și nu prea
Dacă Aerostar și-a modernizat stadionul, în schimb o parte din divizionarele B întâmpină probleme cu propriile arene. Astfel, stadionul „Farul” nu a fost omologat, constănțenii urmând să joace primul meci de acasă la Ovidiu, unde vor fi găzduiți de baza Viitorului. Deși nou, nici stadionul din Târgu-Jiu nu a primit undă verde din partea FRF, adversara din prima etapă a Aerostarului, Pandurii pregătindu-se să evolueze fie pe terenul sintetic de lângă stadionul propriu, fie la Motru. UTA își continuă și ea pribegia, revenind, după o pauză de un an și jumătate pe arena „Motorul”, ACS Poli Timișoara are interzis la vestiarele de pe „Dan Păltinișanu”, în timp ce Petrolul riscă să nu poată disputa jocurile de pe teren propriu pe „Ilie Oană”, în lipsa Certificatului de Securitate.

Subvenții mai mari pentru angajarea persoanelor cu handicap

    De la 1 august, firmele care vor încadra persoane cu dizabilități vor primi de la stat 2.250 de lei/lună, timp de 12 luni, pentru fiecare angajat, în loc de 900 de lei, ca până acum.
    Perioada de menținere în muncă trebuie să fie de cel puțin 18 luni. Suma a fost majorată printr-o ordonanță care modifică Legea 76 din 2002. De aceeași subvenție vor beneficia firmele care vor angaja tineri defavorizați sau care au părăsit un centru de plasament, șomeri, absolvenți ai unei instituții de învățământ, persoane peste 45 de ani care nu și-au găsit un loc de muncă.

    Suma va fi acordată timp de 18 luni dacă firma angajează pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, absolvenți din rândul persoanelor cu handicap. Și societățile care vor încheia un contract de ucenicie sau de stagiu cu tineri cu dizabilități sau tineri defavorizați vor beneficia, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie/stagiu, de subvenția de 2.250 lei/lună.

    LANSARE PROIECT

    „Extinderea capacității de producție a S.C.COMBOTEH S.R.L., prin creșterea volumului de părți componente pentru mașinile de utilizare generală, confecționate”

    Eficiență energetică pe bani europeni la Comănești și Moinești

      Spitalul Orășenesc din Comănești și Școala „George Enescu” din Moinești se numără printre instituțiile publice care vor beneficia de fonduri din Programul Operațional Regional 2014-2020 (REGIO) pentru sprijinirea eficienței energetice în clădirile publice. Două contracte de finanțare, care angajează fonduri nerambursabile de aproape 4,6 milioane de euro, au fost semnate de primarii Viorel Miron și Valentin Vieru cu Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est.

      Proiectul aplicat la Spitalul orășenesc „Ioan Lascăr” din Comănești va avea o durată de implementare de 41 de luni și are ca obiective reducerea emisiilor de carbon cu aproximativ 68% și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii. Economia anuală de energie estimată este de 53,73% din consumul inițial, iar valoarea finanțării nerambursabile de aproape 3,9 milioane de euro (98,00% din valoarea eligibilă a proiectului).

      SONY DSC

      La Moinești, un proiect care va avea o durată de implementare de 74 de luni are ca obiectiv creșterea eficienței energetice a Școlii gimnaziale „George Enescu”. Se vor realiza lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, precum și a unor lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde de consum, a lucrărilor de instalare a sistemelor de ventilare și de modernizare a instalației de iluminat. Valoarea finanțării nerambursabile este 698.271 de euro și reprezintă 98% din valoarea eligibilă a proiectului.

      „Preocuparea ADR Nord-Est pentru încurajarea și accelerarea tranziției către o societate cu emisii scăzute de carbon este una considerabilă și se manifestă pe mai multe paliere. Unul dintre acestea este utilizarea tuturor oportunităților de finanțare oferite de Programul Operațional Regional pentru eficiență energetică, iar apetitul pentru proiectele de reabilitare termică a clădirilor publice este un indicator relevant în acest sens. În mod complementar, sprijinim consolidarea capacității autorităților locale de a elabora strategii și planuri de acțiune integrate pentru eficiență energetică durabilă și adaptări climatice, astfel încât acțiunile concertate să aibă un impact major în sensul protejării mediului înconjurător.”
      Vasile Asandei, director general al ADR Nord-Est.

      UPDATE Demisie din CA la Thermoenergy

        Emil Melinte a demisionat din Consiliul de Administrație al SC Thermoenergy Group SA Bacău reclamând netransparența concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori.
        Soția demisionarului s-a înscris în cursa pentru ocuparea funcției de director comercial, însă cei doi au plecat în concediu în afara țării.
        Surse administrative au declarat pentru Deșteptarea că Melinte nu a mai participat în ultimele 2 luni la ședințele CA, aflându-se în conflict de interese, el având relații de serviciu (contractuale) cu furnizorul de gaz al Thermoenergy.

        Actualul CA de la Thermoenergy a fost selectat în a doua jumătate a lui 2017, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporatistă. În februarie 2018, consiliul a fost instalat începându-și activitatea, cu directori numiți interimar (director general, comercial).

        În paralel, o firmă de consultanță s-a ocupat de procedura de selecție a directorilor executivi (general, comercial, tehnic, economic), soția lui Melinte înscriindu-se în cursa pentru funcția de director comercial, deși acesta era membru CA al Thermoenergy.

        Melinte și-a anunțat demisia în cursul acestei dimineți din calitatea sa de membru a CA Thermoenergy Group SA Bacău, iar pe rețelele de socializare critică o presupusă netransparență în derularea procesului de selecție. „Organizarea concursului de selecție directori în cadrul companiei publice Thermoenergy Group SA, anunțat și prin pagina de dezvoltare comunitară PRO Bacău, pare a se apropia de final mimându-se transparența”, a scris Melinte pe propriul grup Facebook.

        Surse din cadrul Primăriei Bacău, autoritatea tutelară a Thermoenergy, spun însă că situația este, în realitate, alta.

        „Melinte era de mai multă vreme sub auspiciile conflictului de interese. Are relații de serviciu cu furnizorul de gaz al Thermoenergy, iar în ultimele aproximativ 2 luni nu a mai participat la ședințele CA. Probabil a sesizat situația în care se afla și a încercat să dreagă busuiocul aruncând în spațiul public placa netransparenței. Știa foarte bine calendarul procedurii de selecție, dar dânsul a plecat în concediu”, au declarat sursele menționate.

        Procedura de selecție a directorilor Thermoenergy va continua până la sfârșitul acestei săptămâni, când vor fi date publicității rezultatele.

        Sursele amintite au mai precizat că Melinte era nemulțumit că soția sa, care „vâna” poziția de director comercial, a luat un punctaj mic, fără șanse la adjudecarea funcției respective.

        UPDATE
        Contactat telefonic, Emil Melinte a declarat:

        “Soția mea s-a și înscris la concurs pentru postul de director financiar, nu comercial, dar nu era nicio incompatibilitate! Era incompatibilitate dacă aș fi participat la comisia de remunerare și nominalizare! Nu aveam voie să particip în această comisie! Am studiat cu atenție înainte statutul societății Thermoenergy, am citit și legislația în vigoare, iar logica ne spunea că atât timp cât nu am intervenit, nu era nicio incompatibilitate. Eu nu m-am implicat practic deloc, decât în faza de interviu când l-am întrebat pe Alin Popa, consilierul primarului, de ce nu se respectă regulile. Fiind în comisia de audit am dreptul de a verifica modul în care sunt respectate procedurile în cadrul Thermoenergy. Nimeni nu știa când vor fi interviurile! Eu chiar sunt plecat din țară și am anunțat lucrul acesta. Eu am contestat netransparența pentru că nu am știut când au loc interviurile. În ceea ce privește legătura mea cu furnizorul de gaze naturale al Thermoenergy, este adevărat! Eu nu am participat la nicio ședință în care au fost luate decizii legate de contractul de gaz pentru că am relații foarte vechi cu aceștia. Consiliez furnizorul în domeniul certificatelor verzi și a parcurilor fotovoltaice.” Ramona Ionescu

        Trofeu pentru „Mugurașii Mănăstireni”

          Ansamblul folcloric „Mugurașii Mănăstireni”, din comuna Mănăstirea Cașin, s-a întors de la ediția a VI-a a Festivalului Național de Folclor din orașul Eforie cu un trofeu și cu o diplomă de excelență a retrospectivei „Cânt și joc pe plai dobrogean”. Festivalul este organizat an de an de Primăria și de Casa de Cultură ale orașului de la malul Mării Negre.

          „Trofeul – am aflat de la prof. înv. primar Diana Apreotesei – au fost acordate pentru calitatea prestației ansamblului folcloric într-un program susținut seară de seară, timp de șase zile”.
          Ansamblul folcloric „Mugurașii Mănăstireni” a luat naștere la începutul acestui an, la inițiativa instructorului Cristian Blănaru, fost dansator și asistent coregraf la Ansamblul folcloric „Doina Trotușului” din Onești, și a profesoarei Diana Apreotesei de la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Mănăstirea Cașin. Inițiativa a fost sprijinită și de primarul Gabriel Apreotesei și de directorul școlii, Romeo Lupeș.

          Ansamblul folcloric este format din circa 40 de elevi, împărțiți pe două grupe de vârstă, una între 7-10 ani, alta între 10-14 ani. „Proiectul – a precizat Diana Apreotesei – are ca scop transmiterea din generație în generație a portului, jocului și cântecului popular românesc de pe Valea Cașinului și din întreaga țară și formarea unui comportament artistic prietenos, sensibil, responsabil și creativ față de folclor, obiceiuri, tradiții și dansul popular”.

          În perioada 16-22 iulie, copiii din ansamblu au fost într-o tabără de folclor de la Edineț (Republica Moldova), pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Apoi s-au deplasat la Eforie Sud, unde au participat timp de o săptămână la retrospectiva Festivalului Național de Folclor. De acolo, au venit și au încântat întreaga adunare populară care a avut loc cu prilejul dezvelirii și sfințirii unui nou monument al eroilor în Mănăstirea Cașin.


          La doar două luni de la înființare, în aprilie 2018, la concursul „Elevii au talent” organizat în Bacău, grupa de 7-10 ani a ansamblului folcloric mănăstirean a obținut Trofeul concursului, iar grupa de 10-14 ani Premiul I.

          I-a furat iubitei banii din cont

            În apel, inculpatul a obţinut rejudecarea dosarului, motivat de faptul că procesul s-a judecat în lipsa lui, el fiind arestat într-o altă cauză.

            Anul trecut, Tribunalul Bacău l-a condamnat pe B.A., din Tulcea, recidivist, la 2 ani şi o lună de închisoare, pentru infracţiunile de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic. La această pedeapsă s-a adăugat o alta mai veche, de 4 ani şi 6 luni, primită în 2014. Astfel, inculpatul are de executat o pedeapsă totală de 6 ani şi 7 luni închisoare.

            Bărbatul a fost obligat şi la plata unor despăgubiri către V.D.Ş. de 8.400 euro. Potrivit rechizitoriului, în martie 2015, B.A. a transferat din contul băcăuancei V.D.Ş. suma de 8.400 de euro, prin accesarea fără drept a contului acesteia, deschis la BCR Târgu Ocna şi utilizarea neautorizată a serviciului Click 24 Banking, cât şi a datelor de identificare pentru acesta (parola şi cod PIN) în contul de card pe care el îl deţinea şi folosea, deschis la Raiffeisen Bank Tulcea, pe numele fostei concubine.

            Pe durata procesului, inculpatul nu a putut fi audiat întrucât nu s-a prezentat în faţa instanţei. De altfel, nici în faza urmăririi penale, B.A. nu a fost găsit la adresa de domiciliu. Deoarece existau informaţii că acesta se află arestat în Marea Britanie, a fost întocmită o comisie rogatorie internaţională adresată autorităţilor străine, pentru a se furniza informaţii cu privire la motivele încarcerării şi a permisiunii de a audia inculpatul. În 2016, Ministerul de Interne, Unitatea de Infracţionalitate Internaţională a Regatului Unit a comunicat că B.A. a fost arestat preventiv în Marea Britanie, dar a fost eliberat şi nu se ştie unde se află. Audiată de poliţişti, păgubita V.D.Ş. a explicat că ea şi inculpatul au fost prieteni, iar fapta a fost comisă în perioada în care locuiau împreună în Italia. Ea a mai declarat că suma de 8.400 euro a fost transferată fără acordul ei.

            „Persoana vătămată i-a mărturisit inculpatului că are într-un cont la BCR Târgu Ocna, ce are ataşat un card în euro, aproximativ 9.400 de euro, bani cu care intenţionează să-şi achiziţioneze un imobil în România. Realizând că poate obţine în mod facil o sumă importantă de bani, inculpatul B.A. i-a spus persoanei vătămate să apeleze la serviciul Clik 24 Banking pentru a-şi verifica conturile, solicitându-i crearea unui user şi a unei parole pentru utilizarea tokenului. Tot la solicitarea inculpatului persoana vătămată a solicitat băncii eliberarea unui card în euro ataşat contului unde avea suma de 9.500 de euro. Ulterior, în prezenţa sa, inculpatul B.A. a determinat-o pe V.D.Ş să transfere în contul deschis la Raiffeisen Bank Tulcea suma de un euro. Cu această ocazie, probabil, inculpatul a putut observa userul şi parola pentru accesarea contului persoanei vătămate”, explică anchetatorii.

            În momentul în care a descoperit că-i lipsesc banii din cont, femeia i-a reproşat concubinului ei că i-a accesat pe ascuns contul.

            „Pentru a nu fi reclamat la carabinieri de către V.D.Ş., inculpatul a agresat-o fizic pe aceasta şi a închis-o în casă, după care a părăsit apartamentul. Ulterior, persoana vătămată a obţinut foaie de călătorie de la Consulatul din Bolognia, deoarece nu şi-a mai găsit buletinul şi cardul bancar, a revenit în România şi a formulat plângere penală împotriva inculpatului”, mai spun procurorii.

            Inculpatul şi-a angajat avocat şi a făcut apel împotriva condamnării, arătând că judecata pe fond a avut loc în lipsa lui, în condiţiile în care era arestat într-o altă cauză. Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv hotărârea Curţii din Nestevd şi sentinţa Tribunalului Suprem din Danemarca, rezultă că inculpatul s-a aflat în stare de deţinere în Danemarca în perioada februarie 2016 – mai 2017, în vederea extrădării pentru executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare. În lipsa acestor informaţii, prima instanţă a judecat cauza fără a-l cita pe inculpat la locul de deţinere. În consecinţă, pentru că judecata a avut loc în lipsa inculpatului, nelegal citat, apelul său a fost admis. Sentinţa a fost desfiinţată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanţe. Decizia este definitivă.

            Doar două taxiuri „pirat” au fost depistate în Bacău

              Anul trecut, polițiștii locali au identificat 23 de taxiuri ilegale. La finele lunii iulie, erau 730 de autorizații de taxi emise de Primăria Bacău.

              Printre taximetriștii care își plătesc la zi toate taxele și dețin toate autorizațiile necesare se mai strecoară, uneori, și indivizi care după ce practică legal această activitate „uită” să mai obțină astfel de documente și ies în traseu ilegal. Anul trecut, agenții de la Poliția Locală Bacău – Birourile Siguranță Rutieră și Ordine Publică și Siguranța Persoanei au identificat, în cadrul acțiunilor desfășurate, 23 de taxiuri „pirat”. Anul acesta, în schimb, au fost depistate doar două.

              „Persoanele depistate, fiind la prima abatere, au fost sancționate cu avertisment. Neregulile constatate au fost lipsa documentelor și a autorizațiilor”, spune Oana Cojocaru, purtător de cuvânt la Poliția Locală Bacău.

              Așadar, aceștia au scăpat ieftin. Amenzile pentru transportul în regim de taxi fără documente pornesc de la 25.000 de lei și ajung până la 50.000 de lei, aplicabilă transportatorilor. Trebuie, însă, menționat că anul acesta s-au făcut și mai puține controale pe linie de taximetrie, față de anul trecut.

              „În anul 2017 au fost efectuate 16 acțiuni, fiind aplicate 223 de sancțiuni, în valoare de 19.400 de lei, iar în anul 2018 au fost organizate trei acțiuni și aplicate 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.900 de lei”, mai spune Oana Cojocaru.

              Autorizații la vedere
              Situația autoturismelor pentru care s-a emis autorizație de taxi este publicată pe site-ul Primăriei Bacău și, la sfârșitul lunii iulie, erau eliberate 730 de autorizații. Astfel, dacă un taximetrist iese în trafic cu o mașină pentru care nu mai are autorizație el poate fi ușor identificat atât de agenți, cât și de colegii lui.

              „Se fac prea puține controale și ar trebui să fie toți taximetriștii verificați, nu doar unii. Eu unul îmi respect programul, îmi respect clienții și sunt la zi cu toate plățile și actele. Nu au pentru ce să mă amendeze. Dar ar trebui mai multă implicare”, spunea un taximetrist.

              Persoana care face transport în regim de taxi trebuie să dețină autorizație sau orice altă copie conformă, care se găsește obligatoriu la bordul mașinii și este valabilă numai în prezența ecusoanelor și a mai multor documente. Dacă la un control al poliției lipsesc ecusoanele sau un alt act, se reține autorizația sau copia conformă, până se face dovada existenței și valabilității acestora.
              În cazul în care trasportatorul nu poate prezenta aceste acte în cel mult 30 de zile, autorizația taxi sau copia conformă se retrage, odată cu ecusoanele, și se va atribui altui transportator autorizat, în procedura de atribuire prevăzută de prezenta lege.

              Testări gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin

                Programul continuă şi anul acesta, fiind derulat prin două spitale publice, o clinică privată şi cabinetele medicilor de familie. În primele şase luni din 2018, s-au efectuat peste 1.300 de teste.

                Cancerul de col uterin, ca orice formă de cancer, are un impact dramatic asupra vieţii persoanei diagnosticate, dar şi a familiei acesteia. Acest tip de cancer determină, la nivel mondial, moartea a milioane de femei, în fiecare an, şi ocupă locul doi ca frecvenţă a cancerelor, după cel de sân. Pentru că este şi o afecţiune care se poate trata cu succes, dacă este depistată la timp, autorităţile din Sănătate au demarat un program naţional în cadrul căruia femeile se pot testa gratuit. Anul acesta, peste 1.300 de băcăuance au beneficiat de aceste analize.

                „În cadrul Programului Naţional de depistare activă a cancerului de col uterin, la nivelul judeţului Bacău, în trimestrele I şi II, din anul 2018, au fost recoltate 1.362 de frotiuri, mai precis 628 în primul trimestrul şi 734 în trimestrul II. Dintre cele din trimestrul I 2018, 484 au prezentat modificări celulare non-neoplazice (infecţii, inflamaţii, atrofii), 117 au fost negative şi 27 prezintă atipii diverse care necesită diagnosticare”, a declarat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la Direcţia de Sănătate Publică Bacău.

                Anul acesta, numărul femeilor care au beneficiat de aceste testări prin programul Ministerului Sănătăţii este în creştere, faţă de 2017, când au fost recoltate 1.661 de frotiuri, dintre care 1.540 au prezentat modificări celulare non-neoplazice (infecţii, inflamaţii, atrofii), 57 prezentau atipii diverse, iar pacientele au fost îndrumate către specialişti pentru mai multe investigaţii şi diagnosticare, iar 64 de rezultate au fost negative. Băcăuancele care doresc să acceseze acest program, se pot adresa direct unităţilor medicale, fără a mai prezenta bilet de trimitere de la medicul de familie. Anual, la nivelul judeţului Bacău, se înregistrează câteva zeci de cazuri de cancer de col uterin.

                „Cu cât este diagnosticat mai devreme, cu atât şansele de vindecare sunt mai mari. Realizarea investigaţiei în cadrul programului se poate face atât prin accesarea directă la medicii de specialitate prin cabinetele de obstetrică-ginecologie şi de planificare familială din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, Spitalul Municipal de Urgenţă Moinești, SC MedicalTest, cât şi prin cabinetele medicilor de familie.”

                Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la Direcţia de Sănătate Publică Bacău

                „Noi nu vindem cărți. Noi oferim cultură!”

                  Suntem în mijlocul verii, o perioadă guvernată de vacanțe și concedii, ce-i drept, umbrite de condițiile meteorologice. Uitând de ploi, vacanța este minunată. Totuși, cu un ochi pe calendar, numărăm zilele până la toamnă. Din păcate, mai e puțin și va începe un nou an școlar. Iar acest „din păcate” este valabil și pentru copii și pentru părinți. Copiilor le va fi dor de vacanță, iar părinții vor trebui să scoată bani din buzunar pentru tot ce înseamnă „back to school”.

                  Un vechi proverb românesc spune că e bine să-ți faci iarna car și vara sanie. Dar, să nu mergem chiar atât de departe! Asta nu înseamnă că n-am putea de pe acum să ne ocupăm, să zicem, de…rechizite. Îmbrățișând această idee, am vrut să vorbim cu cineva din domeniu. De această dată am ales să mergem la Onești și ne-am oprit la librăria Vio Libris unde am stat de vorbă cu administratorul locației, Viorica Arvinte.


                  Context economic

                  „Dacă e să ne referim la comerț, așa cum s-a dezvoltat de-a lungul timpului, librării sută la sută sunt puține. Librăriile, așa cum le știm noi, cele cu cărți, sunt și mai puține, pentru că nu se mai vând ca altădată”, ne spune Viorica Arvinte care a ținut să specifice că la unitățile pe care le conduce continuă și pe linia aceasta cu cărți, chiar dacă nu este avantajos din punct de vedere al afacerii, dar, consideră că cineva trebuie să ducă mai departe această tradiție și să fie alături de cei care încă mai doresc să cumpere cărți. „Pentru noi este ca o datorie morală”, a întărit această idee managerul oneștean.

                  În continuare, Viorica Arvinte a făcut o comparație cu hypermarket-urile care își permit să schimbe marfa după sezon. „Noi nu putem face astfel de lucruri. Noi am rămas consecvenți pe ideea că trebuie să facem lucruri pentru copii, pentru cultură”, a adăugat șefa librăriei oneștene. Faptul că orașul a scăzut din punct de vedere al potențialului economic dar și a numărului din ce în ce mai mic de copii, face ca librăriile oneștene să sufere. Cu toate acestea, Viorica Arvinte spune că rămâne pe poziție și merge mai departe cu librăriile pe care le conduce: Vio Libris, de pe str. Mărășești nr.10 și Laura Libris de pe str. Radu Rosetti nr. 4.

                  De 20 de ani…

                  Când vine vorba de valoare, automat te gândești la tradiție, la calitate, la istorie… Toate aceste virtuți se pot trece cu ușurință în dreptul librăriilor conduse de Viorica Arvinte. Vio Libris împlinește anul acesta 20 de ani, iar Laura Libris face 17 ani de la înființare.
                  Și pentru ca noblețea misiunii librăriilor Vio Libris și Laura Libris să fie conturată așa cum se cuvine, vom încheia cu o afirmație a Vioricăi Arvinte care reprezintă esența a tot ceea ce se întreprinde în unitățile pe care le conduce: „Noi nu vindem cărți. Noi oferim cultură!”.

                  Ce găsim în librării?

                  Cărți și rechizite

                  La loc de cinste stă cartea, aceasta ocupând un loc principal. Urmează articolele de birotică și papetărie, rechizite, jocuri și jucării pentru copii și chiar articole sportive. De altfel, în timpul anului școlar, oneștenii vin în cele două librării în mod special pentru articole de școală, dar nu trebuie omise și serviciile de copiator și plastifiere
                  a documentelor.

                  Servicii conexe

                  Oneștenii pot plăti facturi, și mai nou, la Laura Libris pot încheia contracte de mică publicitate pentru publicarea anunțurilor în cotidianul Deșteptarea.

                  Avem relații contractuale cu distribuitori naționali și cu branduri foarte cunoscute, unele chiar românești, dar de foarte bună calitate”, a precizat administratorul librăriilor Libris din Onești. Viorica Arvinte spune că afacerea care o dezvoltă la nivelul municipiului Onești propune clienților alternativa calității românești în detrimentul mărfurilor chinezești de calitate îndoielnică.

                  „Clienții fideli sunt legați de librăriile noastre și sunt la curent cu noutățile. Relația cu ei o menține permanent personalul nostru calificat. Angajații ne sunt alături de foarte mulți ani și ei aduc afacerii plus valoare. Colegii mei le oferă clienților chiar și consiliere în ceea ce privește produsele din librării.”

                  Unde-i Casa de Cultură? (VII)

                  Cultura și politica
                  Erau multe situații în care bătălia cu cenzura a fost câștigată printr-o abordare mai subtilă, își amintește Val Mănescu.

                  „La un spectacol de 1 Mai, când pe scenă erau reunite toate corurile de pe la întreprinderi – vreo 500 de persoane, după vizionarea care se făcea întâi cu organele de partid, se purtau discuții. La un moment dat, intervine un activist mărunt să-și dea și el cu părerea. Tovarășu’ organizator, da’ nu prea se aude! Cum să nu se audă tovarășu’? Sunt 500 de voci. Și ăștia cântă toți. Nu? Eu cred că ar mai trebui puse niște microfoane, insistă el. Dar sunt 5! Sunt suficiente! La care, secretarul cu propaganda, se răstește la mine. Bă! Tu ai auzit ce-a zis? Trebuie mai multe! Să vedem 20 de microfoane pe scenă. Ce să mai zic… am înțeles. Mă duc la Verigeanu, care era la sonorizare, mare miștocar și el. Măi Nea Vasile, unde-i cutia cu microfoanele alea date pentru casare? Erau din alea mari, vechi, le ținea de amintire. I-am explicat pentru ce ne trebuie. Când s-a tras cortina și sala era plină, de sus, se vedeau deasupra coriștilor, 20 de microfoane. Nu erau conectate la nimic. Erau legate cu sfoară. După spectacol, vine ăla care nu era mulțumit și mă ia ocrotitor de umeri. Ai văzut tovarășu’! Eee! Ai văzut cum se aude?!”

                  Organizarea marilor mitinguri
                  Talentele de organizator ale lui Val Mănescu aveau să fie puse mai bine în valoare, abia prin 1983. Cei din conducerea orașului au început să aibă încredere în capacitatea lui de a coordona ca un întreg grupuri de mii de oameni.

                  „Nu m-am ocupat de manifestațiile stradale, de defilările prin centru. Acelea erau organizate de Comitetul Județean pentru Educație fizică și Sport. M-am ocupat numai de spectacolele artistice festive, care se țineau de 1 Mai, 23 August, 1 Decembrie, 30 Decembrie – când se sărbătorea Ziua Națională, Ziua Copilului, Ziua femeii… Acestea se organizau uneori la Casa de Cultură, uneori la Teatrul Bacovia. În general, când aveam de a face cu mase mari de oameni pentru că trebuia ca tot omul muncii să participe și să se vadă că toată lumea trebuie să-și arate atașamentul pentru politica partidului și a statului, mă feream să fac excese organizatorice. Vorbeam delicat cu oamenii, aveam grijă să aibă la ei apă minerală, să aibă de unde să-și ia un sandwich. Făceam pauze mari.”

                  Nu a avut necazuri, dar răspunderea asumată i-a adus multe nopți nedormite.

                  „La spectacolele pe stadion, repetam de la 8 dimineața până la 10 dimineața. Asta în luna august, aproape 2 săptămâni, când începea căldura mare. La 10.00 dădeam drumul la toată lumea. Logistica, și concepția spectacolului, ne permitea să rămânem doar organizatorii pe stadion, să ne gândim ce pregătim pentru a doua zi. Oamenii erau foarte bucuroși că scăpau de la serviciu, și aveau și ei mai mult timp liber. Dar în același timp, asta îi stimula să fie atenți și receptivi în cele 2 ore. La un moment dat, secretarul cu propaganda vine la stadion pe la 10.30 și mă ia la întrebări. Unde-s oamenii? I-am spus că le-am dat drumul, că a început căldura, să nu-mi leșine pe acolo. Mai c-a început să urle la mine. Ce? Am să-ți imput toate orele de muncă pierdute. Te dau pe mâna securității. Și erau zece mii de oameni acolo, scoși din producție. I-am zis: tovarășu… cum îl chema, nu-i mai dau numele, aicea nu mai sunt muncitori, aicea sunt actori. Și actorii au un program special. Nu pot să-i țin 8 ore în soare. Trebuie să-și învețe rolurile. Până la urmă n-au fost repercursiuni, dar amenințări de genul ăsta am avut.”

                  Aceste ample manifestări de patriotism și simpatie populară, necesitau o foarte bună coordonare între toate organizațiile politice și sindicale din oraș. De fapt, toate instituțiile orașului participau.

                  „Aveam o echipă cu care colaboram la nivel de Casă de Cultură. De bază erau Petrică Vlase și Gheorghe Vlase, dar aveam și așa-zișii locotenenți, care se ocupau fiecare de câte un sector. Unii răspundeau de sportivi, alții de militari, de grupurile de muncitori, de cei care făceau mișcări coregrafice pe stadion. Alții răspundeau de recitatori. Eu îi coordonam pe toți. Aveam un desfășurător al activității. Fiecare știa ce are de făcut, cu mult înainte de a începe repetițiile.”


                  Ceaușescu jos!

                  Oamenii muncii care făceau figurație la aceste grandioase spectacole, trebuiau să aibă niște puncte de reper odată ajunși pe stadion. În acea masă de oameni erai ca un grăunte de nisip. Exista un sistem de localizare a grupurilor, și implicit, a fiecărei persoane, schițat de arhitecții de la IPJ, cu teodolitul.

                  „Am inventat un sistem de pioneze, cu un diametru de 8 cm, vopsite în verde, înfipte la 2 m fiecare. Rândurile erau numerotate. Fiecare primea ca indicație un număr, să țină minte unde să se ducă. Gen, tu te duci la pioneza nr. 12, de pe rândul 6. Erau vreo 2.500 de astfel de puncte. Cum am făcut rost de pionezele astea, fără bani, e altă poveste. Faptul că aveam tot timpul legături cu sindicatele din întreprinderi, unde mergeam cu manifestări culturale, era de ajutor pentru confecționarea de stegulețe, pancarte. Am văzut la Fabrica de Șuruburi că făceau ăia niște cazane termice, în care intrau multe țevi, una lângă alta. Ei aruncau la fier vechi acele decupări. I-am rugat să ni le dea pentru stadion. Le-au sudat în mijloc o bucată de fier-beton, tot resturi de la ștanțări, și așa am avut jaloane.”


                  Ultimele două spectacole, din ’88 și ’89, s-au repetat pe stadion, dar nu s-au mai ținut din cauza ploilor. Val Mănescu se consideră, în glumă, a fi primul revoluționar al Bacăului, și asta încă din vara lui ’89.

                  „În program erau incluse acele înscrisuri, vizibile de la mare distanță. La un moment dat intrau în scenă, le ziceam noi, lozincile vii. Pentru că necesitau mai multă disciplină, aici participau numai sportivi, de la cluburi. Formau din trupurile lor cuvintele ROMÂNIA, PACE și CEAUȘESCU. Toți îmbrăcați în albastru, galben și roșu. La repetiții insistam până ieșea bine. Pe versurile unui cântec patriotic, intrau sportivii în pas alergător. Apoi, la un anumit vers, se așezau ghemuit ca să se poată citi cuvântul, stăteau așa timp de două versuri, după care se ridicau. La versul respectiv, România și Pace se așezau, ăștialalți… unu da, unu ba. Am oprit muzica și le-am zis: măi dragilor, concentrați-vă. Hai să facem odată bine, și vă dau drumul acasă. Pornește muzica, intră în pas alergător, ăia se ghemuiesc corect, ăștia iar la fel, alandala. Zic hai să mai facem odată fără muzică. Toată lumea stă pe loc. Când spun eu 3, vă ghemuiți. Facem asta numai cu Ceaușescu, ceilalți rămân în picioare. Număr unu, doi, trei și strig, jos Ceaușescu! Am repetat chestia asta de câteva ori, până m-am simțit bătut pe umăr de… unu. Tovarășu’! Eu m-am burzuluit, cine mă bate la cap, nu vede ce-i aici, ce nebunie? Sunt de la securitate. Aveți grijă ce spuneți! Se auzea în difuzoarele alea de se adunase lumea în fața spitalului și în stație la Tic-Tac, cum strigam eu… jos Ceaușescu. În clipa aia m-am albăstrit, îți dai seama! „

                  Val Mănescu a lucrat la Casa de Cultură mai bine de 15 ani. A publicat patru volume de poezii și unul de proză. Acum, pregătit de tipar, urmează al cincilea. În ultima parte a acestui reportaj despre Casa de Cultură, veți afla de ce s-a ajuns aici, dar și opinii și soluții pertinente, privind viitorul acestui așezământ, care ar trebui să găzduiască manifestările culturale.



                  Unde-i Casa de Cultură? (I)

                  Unde-i Casa de Cultură?(II)

                  Unde-i Casa de Cultură? III

                  Unde-i Casa de Cultură? (IV)

                  Unde-i Casa de Cultură? (V)

                  Unde-i Casa de Cultură? (VI)

                  Unde-i Casa de Cultură? (VII)

                  Ne vedem la stadion!

                  Îmi aduc aminte că, odată, cândva, nu demult, pe când eram cu toții mai tineri, dar într-o altă epocă („de aur” o numeau lingăii vremii), ei bine, pe-atunci sportul era la un nivel foarte ridicat. Și asta pentru că autoritățile se implicau în susținerea sportului (de orice fel și de la orice nivel), dar și pentru că populația se arăta mult mai atrasă de acest domeniu. Drept e că băcăuanul avea și ce vedea. În plus, pentru toată lumea, era un moment meritat de relaș.

                  Unii chiar prelungeau momentul la „una mică” într-o tavernă oarecare. Era formidabil să vezi cum, după un meci al echipei de fotbal de divizia A, băcăuanii, la ieșirea din primul schimb, nici n-așteptau să oprească de-a binelea autobuzul în stația de la Stadion (emblematică pentru Bacăul de atunci, devenită între timp Tic-Tac), că și întrebau „Ce-a făcut FCM-ul?”. În fine, de echipa glorioasă a orașului s-a ales praful, la propriu, la fel și de aproape toată baza sportivă. Stadionul era cât pe ce să dispară în timpul administrației „galbene” care a stăpânit Bacăul 12 ani. Odată cu el, dispărea și expresia „ne vedem la stadion”.

                  Din păcate, și cu restul complexului sportiv „din vale” mi-e la fel de rușine. Speranța că sportul nu moare vine de la „revelația momentului” aș putea zice, de la o echipă cu rădăcini adânci în istorie, care s-a ridicat din cenușă, întinzându-și larg aripile spre performanță. Și-atunci mă întreb: de ce echipa susținută financiar de firma etalon a județului (de altfel, printre puținele care au mai rămas nevândute străinilor sau securiștilor deghizați în investitori occidentali) poate să investească în stadion, în fotbaliști, în sport, în general, și alții nu. Haideți să reînviem spiritul de luptător al lui Dembrovschi și echipa, care s-au luptat cu tunarii englezi prin 69. Să ne vedem, ca pe vremuri, la stadion!

                  Coperta 1

                    Capitalism vs Comunism. Face cineva media?

                    După zeci de ani în care românii au fost inoculați cu ideea că numai comunismul poate genera societatea perfectă, de prin ’90 încoace primim doze din ce în ce mai mari din altă utopie: capitalismul este chintesența perfecțiunii sociale. Media și politicienii ne servesc zilnic porția de idei cu care încearcă să ne convingă că numai capitalismul este o soluție viabilă; orice altă ideea trebuie aruncată la coșul de gunoi al istoriei. În ciuda problemelor pe care capitalismul românesc din ce în ce mai sălbatic le pune alocării resurselor în societate, toți se întrec să-i cânte virtuțile. Numai că și capitalismul românesc, ca și comunismul, e doar un vis frumos bazat pe utopia că piața poate regla singură mecanismele economice.

                    Că o ofertă mai mare de produse va avea ca efect o scădere a prețurilor și, de aici, posibilitatea ca beneficiarii acestor produse să poată economisi capital pe care îl vor investi ori în alte bunuri sau servicii contribuind la bunăstarea altor producători (care vor avea bani să achite salarii unor muncitori) ori în alte afaceri care vor genera noi profituri. În realitate, există atâtea interferențe în mecanismul pieței, încât, la nivel macroeconomic, teoria nu este valabilă decât rareori. Și asta pentru că există factorul uman de producție românească.

                    Care va urmări maximizarea profitului chiar prin menținerea prețurilor ridicate în ciuda scăderii costurilor de producție. Iar prețul nu va fi reglat de cantitatea de produse existente pe piață ci de «cât suportă» cumpărătorul autohton să plătească. Iar profitul capitalistului român nu va merge neapărat în re-producția de bunuri sau servicii, ci în autoturisme străine, concedii în stațiuni exotice, electrocasnice fabricate în afara țării etc. Cu alte cuvinte, de plus-valoarea realizată în România vor beneficia, în ultimă instanță, capitaliștii din afara țării. Ne aflăm în aceeași situație descrisă de Eminescu într-unul din articolele sale de la Timpul, în care calcula cât grâu trebuie să vândă un agricultor român că să-și cumpere un ceas franțuzesc.

                    Aluviuni aduse de ploaie pe carosabilul E85, la Răcăciuni

                      Ploaia torențială căzută și în după-amiaza și în seara zilei de marți, 31 august, în zona Răcăciuni a adus din nou aluviuni pe DN2 (E85).
                      S-a întâmplat, ca de obicei în asemenea situații meteorologice în extravilanul comunei, iar circulația autovehiculelor a fost îngreunată.
                      Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a anunțat că la fața locului s-a intervenit cu o perie frontală și cu un buldoexcavator, în vederea curățării carosabilului – cum se vede, de altfel, și în imaginile alăturate.

                      Târgul săptămânal și autogara vor avea alte amplasamente

                        În sfârșit, după ce credeam că vor tot amâna până la calendele grecești elaborarea unor decizii raționale/civice privind noile amplasamente ale târgului săptămânal și ale autogării, consilierii buhușeni au tăiat nodul gordian al neînțelegerilor, orgoliilor, intereselor și suspiciunilor.

                        Târgul săptămânal buhușean, amplasat acum aiurea, în zona de jos a orașului, lipsit de minime condiții de igienă, reprezentând un pericol pentru circulația rutieră, va fi amenajat în incinta S.C. STOFE Buhuși, pe un teren (1,2 ha) care aparține administrației locale. Intrarea va fi realizată prin str. Stadionului.

                        Vor fi realizate amenajările specifice unui târg săptămânal civilizat, care va putea obține și autorizațiile specifice de funcționare. Este posibil ca până la sfârșitul acestui an noul târg săptămânal să devină funcțional.
                        Și celălalt mare calvar al orașului, autogara din centrul orașului, este pe cale de a deveni amintire. Noua autogară va fi amenajată pe strada Libertății, pe un teren (2.800 m.p.) al Consiliului Local.

                        Va fi organizată o licitație. Se speră că până în toamnă va fi stabilit câștigătorul licitației care va amenaja autogara. Acesta va avea un termen de cel mult șase luni, pentru a prezenta proiectul construcției (minimum P +1), al amenajării terenului. Este de așteptat ca finalizarea lucrărilor să aibă ca termen anul 2019. Disconfortul pasagerilor care circulă cu microbuzele nu va fi prezent. Vor fi amenajate stații de preluare a călătorilor și în partea de sus a orașului. Deja, un operator de transport și-a manifestat intenția de a investi în acest proiect.

                        „Aceste proiecte vor înviora viața economică și socială din zona de jos a orașului, vor asigura servicii la standarde civilizate, evitându-se riscurile care vizau igiena publică, circulația autovehiculelor și a pietonilor, precum și disconfortul vizibil din centrul orașului”.

                        Vasile Zaharia, primarul orașului Buhuși

                        Expertiză tehnică pentru avaria de pe aducțiunea Valea Uzului

                          Conducerea Companiei Regionale de Apă Bacău solicită ajutorul unui expert care să dea verdictul în cazul problemelor ce au declanșat avaria produsă la conducta de aducțiune apă brută de la Barajul Poiana Uzului, în zona subtraversării căii ferate din localitatea Dărmănești. Expertiza tehnică este o măsură care s-a instituit după ce mare parte a Bacăului a rămas o săptămână fără apă.

                          “În ultima ședință de Consiliu Local am fost întrebată ce punct de vedere am cu privire la cauza avariei. Eu am răspuns că urmează să facem o expertiză, iar expertul atestat să ne spună dacă este vorba despre eroare de proiectare, eroare de execuție sau de eroare de exploatare. Asta urmează să se stabilească! Noi am făcut licitație pe SEAP, iar un expert specializat va solicita toate informațiile necesare, o să le analizeze și o să spună care a fost cauza avariei și să ne atesteze pe lucrare”,
                          Nina Chiper, director interimar la Compania Regionala de Apă

                          Expertiza tehnică va fi plătită de CRAB, costurile fiind estimate la 15.000 lei.

                          Grade noi pentru aviatorii băcăuani

                            Ultima zi a lunii iulie a fost una cu mare încărcătură emoțională pentru zeci de cadre militare de la Baza 95 Aeriană Bacău. Pe 31 iulie au fost înaintați în grad 83 de militari. Avansările au avut loc la termen, iar militarii au îndeplinit condițiile.

                            “Au fost avansați în gradul următor 12 ofițeri, 23 de subofițeri, 26 de maiștri militari și 22 de soldați gradați profesioniști”, declară plt. maj. Crina Cristofor, subofițer specialist relații publice la Baza 95 Aeriană Bacău. Colegii de breaslă spun că au asistat la un moment de recunoaștere a experienței, devotamentului și a implicării în cariera militară. Gradații și-au primit noile trese și felicitările de la cdor. Leonard Baraboi, comandantul Bazei 95 Aeriene Bacău.

                            Obligatoriu și pentru cei care nu obțin venituri!

                              Marți, 31 iulie, a fost ultima zi în care persoanele care obțin venituri anuale mai mari de 22.800 de lei (plafonul de 12 salarii minime brute pe țară) trebuiau să depună, așa cum am mai scris în edițiile anterioare ale cotidianului Deșteptarea, Declarația Fiscală Unică. Ce trebuie să facă și cei care NU obțin venituri, deci sunt neasigurați și vor să beneficieze de servicii medicale în sistemul de sănătate?

                              Este bine de știut că o persoană fără venituri care depune Declarația Unică la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), respectiv la administrația locală din Bacău, dobândește imediat și calitatea de asigurat în sistemul de sănătate. Cu o singură condiție: să plătească și o contribuție de 10 la sută din 6 salarii minime brute (care la această dată este 1.900 de lei). De la data depunerii declarației, persoana devine asigurată în sistem pe o perioadă de 12 luni calendaristice (indiferent dacă Declarația Unică a fost depusă înainte sau după termenul legal de depunere, respectiv 31 iulie 2017).

                              Pentru anul 2018, contribuția persoanei fără venituri pentru a deveni asigurată în sistemul de sănătate este de: 1.900 * 6 luni * 10% = 1.140 lei

                              Important! Odată depusă declarația, prin care se obține și calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, acest lucru nu este condiționat și de plata imediată a acestei contribuții. Prin depunere, Declarația Unică devine titlu executoriu, iar scadența plății este 15 martie 2019, data la care se închide anul financiar în curs și, implicit, scadența obligațiilor fiscale la bugetul de stat.

                              Dacă această plată NU s-a făcut până la scandență, ANAF va urmări acest lucru și va executa silit persoana în cauză. Se vor recupera doar banii ce trebuiau plătiți sub formă de contribuție, nu plata integrală a serviciilor medicale de care a beneficiat.

                              Atenție!
                              Înregistrarea Declarației Unice în sistemul informatic al ANAF nu este suficientă pentru că transmiterea datelor către Casa Județeană de Asigurări Sănătate (CJAS) Bacău nu se face instantaneu. Prin urmare, asigurații care au o urgență în a verifica calitatea de asigurat sunt nevoiți să vină cu respectiva declarație la CJAS Bacău pentru introducerea manuală a datelor și în sistemul de validare a calității de asigurat în sănătate prin platforma informatică SIUI. După această operațiune manuală, devin imediat asigurați în sistem și nu vor mai avea probleme până în 30 martie 2019.

                              „Ce este de reținut despre această facilitate pentru persoana care nu obține venituri: că declarația se depune în momentul în care vrea să devină asigurat în sistem, că din acel moment are calitatea de asigurat timp de un an calendaristic, că nu trebuie să plătească imediat contribuția aferentă, dar că poate beneficia de servicii medicale în orice moment, ca orice altă persoană asigurată. Să nu uite însă că pentru acest lucru trebuie să se prezinte cu acea declarație înregistrată la ANAF și la noi, pentru a valida datele și în sistemul nostru.”
                              Marius Savin, președinte director general CJAS Bacău

                              TRAFIC BLOCAT din cauza unor lucrări la rețeaua de gaze

                                Conducătorii auto care tranzitează zilele acestea zona centrală a orașului vor întâmpina restricții de circulație pe străzile Bacovia, Cuza Vodă, Păcii, Nordului și Bradului.

                                Porțiuni de drum de pe aceste artere sunt închise cu aprobarea Serviciului Rutier pentru că firma Delgaz Grid execută lucrări de înlocuire a rețelei de gaze naturale în zonele respective.

                                Restricțiile sunt valabile doar ziua, atunci când muncitorii se află la lucru. Seara și pe timpul nopții traficul se reia. Totodată, zonele de lucru sunt izolate și semnalizate corespunzător, iar șanțurile acoperite.

                                Pietonii nu sunt afectați pentru că lucrările se execută la marginea carosabilului.