Mai țineți minte răspunsul de pomină la întrebarea „Cu cine se învecinează Uniunea Sovietică?” „Cu cine vrea!”, a răspuns un mucalit. Ultimele zvârcoliri ale Rusiei, mai ales după anexarea Crimeii, par să ne spună că răspunsul rămâne încă valabil. Unii dintre cei care n-au resurse militare generoase pentru a descuraja pohtele teritoriale rusești încearcă să lovească Rusia cu alte mijloace.
De pildă, recent, Viktor Iuşcenko, fostul președinte ucrainean, a afirmat, conform Agenției de presă Rador, că Dostoievski este reprezentant al „civilizaţiei ucrainene”. Acesta a mai revendicat statutul de ucrainean pentru pictorul Ilia Repin și pentru compozitorul Piotr Ceaikovski, adăugând că există mii de alte personalități care trebuie astfel… „repatriate”.
Feodor Mihailovici Dostoievski este născut la Moscova, în 1921. A locuit multă vreme în Sankt Petersburg. Bunicul şi un unchi al scriitorului au fost însă preoţi în localitatea Voitoviţî, astăzi regiunea Vinniţa, din Ucraina, unde s-a născut şi tatăl scriitorului. Pavel Bacinski, scriitor și critic literar rus, spune, conform site-ului ria.ru.: „Chiar și în cazul în care cercetătorii vor stabili că Feodor Dostoievski avea rădăcini ucrainene, aceasta în niciun caz nu va schimba atitudinea noastră față de marele scriitor, întrucât cultura trebuie privită în ansamblu, fără să ne bazăm doar pe faptul de unde se trag rădăcinile și originea autorului”.
I-am rugat pe scriitorii Mihai Maxim, Leo Butnaru și Dan Sandu să-și exprime opinia în legătură cu aceste zvârcoliri culturale revendicative.
„Ucrainenii sunt în agonia preamăririi de sine. Pe când creau cei numiți, Ucraina nici nu exista, era o parte a Rusiei. Nici nu-și avea numele, ci i se spunea Malorossia (Rusia Mică). Nu trebuie luați în serios. Nici chiar Gogol, din ucraineni trăgându-se, nu e scriitor ucrainean, cum nu e moldovean/ român nici poetul rus Antioh Cantemir, fiul lui Dimitrie Cantemir. Etc. Antioh Cantemir este considerat unul din întemeietorii poeziei ruse «moderne», adică noi, la acea vreme; stă în rândul înaintașilor de mare cinste. Din păcate, a murit – știi – de tânăr, la Paris, în diplomație”, spune poetul Leo Butnaru, cel care este, indiscutabil, un expert al domeniului. Un alt expert, scriitorul/ traducătorul Mihai Maxim, ne-a scris: „Am trăit cinci ani în Ucraina şi i-am cunoscut bine. Sunt multe de spus pe această temă, dar vă reţin atenţia cu două situaţii. În 1983 am participat la al IX-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale a Slaviştilor, cu o comunicare despre Gorki. Am rămas stupefiat de atitudinea manifestă anti-rusă a ucrainenilor.Tot ei l-au revendicat şi pe Hruşciov. El a fost, într-adevăr, mulţi ani prim-secretar al R.S.S.Ucrainene, dar este născut în sudul Rusiei şi ştiu asta pentru că am tradus cartea «1001 de zile din viaţa lui Hruşciov», scrisă de un fost consilier al său, care aduce dovezi irefutabile privind originea rusă. Şi apoi, să nu uităm numele Cnezatului Rusia Kieveană”.
Îndrăgostit nu doar de poezie, de limba română și de istorie, poetul Dan Sandu nuanțează: „O apă şi-un pământ! Ucraineni, ruşi, cazaci, polonezi… un cazan uriaş în care-a fiert… o parte din Facerea Lumii!… Fii atent: în română –lume, în germană –loite, în rusă –liudi. Cam rimează, al naibii! Pe mine mă doare inima de-altceva: mult, la nord de Carpaţii maramureşeni, într-o parte de Ucraină, se află o localitate numită Mala Kopanya, unde se găseşte o adevărată Sarmizegetusă dacică! Până şi specialiştii ucraineni de-acolo o ţin la mare cinstire şi sunt de-acord că marele popor trac se întindea până la M. Baltică! În Polonia de azi, la nord de Hamburg, spre Lituania, Letonia, …hăt!, zeci de localităţi cu denumiri curat româneşti! Amintesc, printre altele: Pădure, Ape, Moldova, Peri, Trakia, Samogetia ş.a. Danezii sunt convinşi că sunt neam de dani, adică, daci! Dacă-ţi mai spun că-n Elveţia s-ar găsi o localitate numită Brenze (citeşte Brenţe!), o să te poarte-n cârcă dorul de «brânză», ca pe mine, dorul de opinci, că tot le-am găsit sub formă de «opanca», tocmai prin Munţii Tatra!” …
