14 octombrie 2024
Zona zeroCuvânt pentru sufletDuminica a 6-a de peste an

Duminica a 6-a de peste an

Cine are câteva cunoștințe despre Biblie, cu siguranță că a auzit despre fericirile evanghelice. În general sunt cunoscute fericirile așa cum sunt prezentate de evanghelistul Matei: „Fericiți cei săraci cu duhul, fericiți cei care plâng, căci ei vor fi mângâiați, fericiți făcătorii de pace, căci ei fii lui Dumnezeu se vor chema”. Dar evanghelistul Luca are un alt mod de a prezenta fericirile. După fiecare fericire prezentată adaugă un strigăt: „Vai vouă”. Pe de o parte spune: „Fericiți sunteți voi cei săraci”, iar pe de altă parte spune:” „Vai vouă bogaților”. Pe de o parte spune: „Fericiți sunteți voi cei flămânzi”, iar pe de altă parte spune: „Vai vouă, care sunteți sătui”. Ori aparții celor despre care Isus spune că sunt fericiți, ori aparții celor cărora Isus le spune „Vai vouă”.

În evanghelia lui Matei, când e vorba de cei săraci, Isus se referă la cei săraci în duh (la cei care au duhul sărăciei, deși au mari averi), pe când la evanghelistul Luca, Isus se referă la cei săraci din punct de vedere material. Trebuie menționat că după evanghelistul Luca, Isus nu se referă la toți săracii din lume. Nu se referă la cei din Etiopia, din India care nu mai au ce să mănânce. Isus și-a îndreptat privirea spre ucenicii care stăteau înaintea lui și lor li s-a adresat: „Fericiți sunteți voi”. Sărăcia este ceva care trebuie să aparțină ucenicilor lui Isus. Apostolul Petru spune la un moment dat: „Iată noi am lăsat toate”. În duminica trecută în evanghelie apărea clar ce au lăsat ucenicii. Au lăsat năvoadele, bărcile și l-au urmat pe Cristos. Acest lucru vrea să spună că au intrat într-o stare de sărăcie pentru a fi ucenicii lui Isus.



Gândul nostru se îndreaptă desigur la cei care astăzi îl urmează pe Isus. Bogăția unora poate scandaliza lumea și cu siguranță este o piedică în calea evanghelizării. Undeva într-o țară un episcop s-a prezentat la mir cu o mașină ultimul răcnet. Îl așteptau tinerii. A coborât, s-a apropiat de ei și le-a spus: „Puteți să-mi puneți orice întrebare pentru că sunt unul dintre voi”. „Preasfințite, i-a spus un tânăr, după mașina cu care ați venit nu prea păreți a fi unul dintre noi”. Nu știu ce răspuns a dat episcopul sau ce a predicat la acea liturghie. Poate despre fericiri.

Pr. Eugen Budău,
Parohia „Sf. Nicolae” Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img