19 martie 2024
ActualitateAutostrada Bacău-Brașov: Avem finanțare pentru Studiul de Fezabilitate și proiectul tehnic

Autostrada Bacău-Brașov: Avem finanțare pentru Studiul de Fezabilitate și proiectul tehnic

„Obiectivul politic al PSD Bacău pentru 2019 este promovarea documentației tehnico-economice în vederea execuției autostrăzii Bacău-Brașov, care este, de fapt, o parte din autostrada Iași-Bacău-Brașov-Făgăraș-Sibiu”, a declarat senatorul Dragoș Benea, președintele organizației județene, la conferința de presă organizată sâmbătă, la Centrul de Afaceri.

La întâlnirea cu ziariștii au mai participat parlamentarii Costel Dunava, Ionel Floroiu, Lucian Șova și Miron Smarandache. În debutul conferinței, președintele Dragoș Benea a făcut o scurtă trecere în revistă a reușitelor din 2018: obținerea fondurilor europene pentru terminalul Aeroportului și pistă, care se află în faza depunerii ofertelor, centura Bacăului, a cărei execuție va începe în curând, și bugetarea documentației pentru tronsonul de autostradă Bacău-Brașov.

„Noi vorbim despre autostrada Bacău-Brașov de prin 2014, nu voi relua acum argumentele, doar vreau să vedeți exact de ce noi, ca organizație, ne-am luat doar acest obiectiv pentru bugetul pe 2019. Am înțeles că acum o săptămână sau două la organizația PNL Bacău, care a tăiat fals panglica de inaugurare a centurii ocolitoare în 2008, erau foarte multe zâmbete și pe marginea variantei ocolitoare, și pe marginea autostrăzii Bacău-Brașov. Noi ne-am învățat să mergem înainte și să ne vedem de obiectivele pe care ni le-am propus și pe care, dacă faceți un bilanț, veți vedea că le-am și atins”, a declarat Dragoș Benea.



Mai multe date despre autostrada Bacău-Brașov a prezentat deputatul Lucian Șova, ex-ministru al Transporturilor.

„Așa cum probabil s-a observat în perioada mandatului meu, am acordat o atenție deosebită seriozității cu care sunt abordate proiectele. Sigur că am fost în situația să lucrez la dezvoltarea celor mai multe proiecte începute de precedesori în timpul care a trecut de când beneficiem de finanțări europene”, a declarat fostul ministru.

Să se pronunțe experții!

Prin urmare, proiectul autostrăzii Bacău-Brașov a fost abordat foarte serios și în acord cu exigențele și recomandările Comsiei Europene, a precizat Șova, spre deosebire de alte autostrăzi al căror eșec a fost determinat de proasta calitate a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic.

Necesitatea realizării unei legături de mare viteză între Moldova și Transilvania este incontestabilă. În 2018, deoarece exista o dispută aprinsă între partizanii celor două autostrăzi, iar varianta Iași-Tg. Mureș beneficia de o susținere mai largă din partea organizațiilor civile, ministrul Șova a dorit să afle care este părerea experților și a solicitat un studiu. Astfel, putea fi stabilită soluția cea mai bună, fără amestecul politicii, al patriotismului local și al altor interese sau emoții. „Analiza opțiunilor pentru coridorul de autostradă Est-Vest” a fost realizată de experții PASSA și JASPERS.

Cele două autostrăzi nu sunt concurente, cu atât mai mult cu cât sunt programate în sesiuni de finanțare diferite. Iași-Tg. Mureș e prinsă în acest exercițiu financiar, iar Bacău-Brașov, în cel următor. Important e că UE a acceptat pregătirea acestei investiții încă de pe acum, sstfel încât, atunci când va fi deschis șantierul, antreprenorul să fie pregătit și utilitățile mutate.

Distrugeri pe 8,1% din arii, față de 54,8%

Lucian Șova a prezentat concluziile studiului efectuat de experți, studiu care cuprinde analiza a trei coridoare: Suceava-Cluj (coridorul Nord), Iași-Tg. Mureș (Centru) și Bacău-Brașov (Sud). Analiza celor trei trasee a vizat structura terenului, ponderea ariilor protejate traversate de viitoarea autostradă, rețeaua actuală de transport, intensitatea traficului, numărul locuitorilor etc.

Traseul Iași-Tg. Mureș are gradul de dificultate cel mai ridicat: 52,11%. Suceava-Cluj are 36%, iar traseul Bacău-Brașov este cel mai facil, gradul de dificultate fiind de 30,8%.

S-a analizat, de asemenea, ponderea ariilor protejate traversate de fiecare autostradă. Șantiere care să distrugă siturile naturale nu vor fi acceptate ușor de organismele internaționale de mediu, nici de Comisia Europeană. Pe scurt, ponderea ariilor protejate traversate de autostrada Iași-Tg. Mureș este de 54,8%, iar cea a tronsonului Bacău-Brașov de doar 8,1%. Diferența e enormă.

Și în privința costurilor, varianta susținută de PSD Bacău stă mult mai bine. Varianta Suceava-Cluj ar costa 3,3 miliarde de euro, Iași-Tg. Mureș peste 4,2 miliarde de euro, iar Bacău-Brașov doar 2,1 miliarde de euro. Studiul face și o analiză costuri-beneficii, iar rezultatul arată că tot varianta Bacău-Brașov stă mai bine în orinzontul anilor 2025 și 2035, fiind singura care se califică.

Gata de start chiar la începutul sesiunii

Lucian Șova va urmări ca studiul de fezabilitate să fie foarte bine făcut, lucru care nu s-a întâmplat în cazul autostrăzii Iași-Tg. Mureș, motiv pentru care trebuie revizuit. Două exemple în care eșecul a fost cauzat de proiecte realizate superficial sunt autostrăzile Sibiu-Orăștie și Lugoj-Deva.

Buget există, caietul de sarcini pentru SF va fi gata în 2019, în anul viitor va exista un câștigător care va lucra la documentație, deci proiectul va putea fi depus chiar la începutul sesiunii următoare.

„La sfârșitul anului 2020, am putea avea studiul de fezabilitate făcut, proiectul tehnic făcut, acordul de mediu luat, astfel ca documentația licitației pentru execuție să poată fi lansată la începutul anului 2021. Acest lucru ar avea și caracter de unicat, ca la începutul unui exercițiu financiar să și venim cu un proiect care să înceapă să fie construit, nu să existe doar pe hârtie”, a declarat Lucian Șova.

Senatorul Dragoș Benea le-a amintit celor prezenți că „la PNL era veselie mare că nu vom depune, că nu va fi prins de Guvern, iată, însă, că astăzi studiul de fezabilitate este prins bugetul de stat.”

El a mai precizat că PSD Bacău se va bate pentru acest obiectiv. „Acestea nu sunt desene pe asfalt! Sunt convins că într-o bună zi se va lucra la acest tronson.” Din păcate, anumiți politicieni ai acestui județ nu au învățat nimic din lecția anilor trecuți, a precizat Dragoș Benea. „Să ne amintim acea moțiune de cenzură împotriva ministrului Lucian Șova, depusă de liberalii băcăuani”, a cerut senatorul PSD.

Întrebat de ziariști despre modul de funcționare al mecanismului de finanțare externă, Lucian Șova a explicat că niciun proiect prins în masterplanul de transport nu este nefinanțabil din fondurile UE. „Analiza opțiunilor pentru coridorul de autostradă Est-Vest” a fost trimisă de Ministerul Transporturilor către finanțator, care, în acest caz, este Comisia Europeană.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri