joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2299

Sfaturi de la pompieri privind arderile necontrolate

    Având în vedere numărul mare de incendii izbucnite, în ultima perioadă, cât și în anii precedenți, în zonele rurale pe islazuri, în apropierea pădurilor, precum şi începerea activităţilor agricole de curăţare a miriştilor, livezilor şi a viilor de vegetaţia uscată, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău reaminteşte regulile ce trebuie respectate în această perioadă a anului, pentru a evita adevărate dezastre ecologice, dar și pierderi de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

    Nerespectarea acestor reguli se pedepseşte în conformitate cu art. 1, alin. 3, lit. r şi s, din H.G.R. nr. 537 din 6 iunie 2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.

    În anul 2017, pe teritoriul judeţului s-au înregistrat 291 arderi necontrolate, faţă de 281 arderi necontrolate înregistrate în anul 2016. De la începutul anului 2018, până în prezent au fost înregistrate 210 arderi necontrolate. Principala cauză probabilă a acestor incendii o constituie utilizarea focului deschis.

    Incendiile de vegetaţie uscată se produc, în principal, din cauza nerespectării condiţiilor prevăzute de lege.

    Pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente care pot avea consecinţe grave, este necesar ca cetăţenii să cunoască și să respecte următoarele prevederi generale:

    condiţii meteorologice fără vânt;

    colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

    executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
    curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;

    desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

    asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

    supravegherea permanentă a arderii;

    stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

    Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul MAI nr. 163/2007. Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (S.V.S.U.) sau persoana desemnată în acest sens.

    Pe timpul arderii resturilor vegetale, cetăţenii sunt obligaţi:

    să menţină focul în perimetrul aprobat şi asigurat;

    să supravegheze permanent zona în care efectuează arderea resturilor vegetale;

    să asigure dotarea minimă cu mijloace de primă intervenţie;

    să anunţe imediat S.V.S.U. al localităţii, primăria şi pompierii militari, în situaţia în care există pericolul extinderii focului în afara perimetrului aprobat.

    Se exceptează de la obţinerea permisului de lucru cu focul numai executarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti.

    În zona de siguranţă a căii ferate, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se curăţă obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor.

    Zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetaţia uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.

    Nerespectarea acestor prevederi legale atrage sancţiuni contravenţionale asupra persoanelor găsite vinovate.

    Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional cu amenzi cuprinse între 1000 și 2500 de lei!

    S-a aflat ceea ce se ştia!

    Nu ştiu cât a costat sondajul comandat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, ştiu însă, după ce am parcurs rezultatele publicate, că s-au cheltuit nişte bani degeaba. Cum nu ştiu nici întrebările din sondaj, mă mulţumesc cu răspunsurile, pe care, fără să fiu un mare specialist, le ştiam de acum 15 ani, de acum 10 ani, de anul acesta.

    Sunt cunoscute din experienţă, din discuţiile cu profesori, elevi şi părinţi. Sunt lucruri de bun simţ practic.

    Am tocat aceste probleme în editoriale, comentarii, anchete, interviuri, sondaje de stradă, or presa nu mai este sursă de informaţii? Ce să înţeleg, că sindicatele, conducerile şcolilor, onor ministerul, instituţiile administraţiei locale, comitetele de părinţi, nu ştiau aceste probleme, aceste anomalii grave, foarte grave din învăţământul românesc?

    Ce nu ştiau sindicatele? Nu ştiau că programa şcolară nu este adecvată nevoilor pieţei muncii, că este supraîncărcată ca timp şi în conţinut, că sunt materii inutile, că predomină teoria în detrimentul laturii practice, deoarece nu avem laboratoare, material didactic, ateliere etc.

    Ba ştiau, dar nu s-au cerut la tablă. O dilemă tot am: de ce majoritatea repondenţilor sunt cadre didactice şi doar opt la sută elevi? Nu ei duc în cârcă pe viaţă aceste anomalii? Ar fi fost subiectivitatea un impediment?

    Ar fi dat peste cap ceea ce se dorea, de fapt, de la acest sondaj? Dar profesorii cum au fost, din moment ce nu au suflat o vorbă despre competenţă, dăruire, profesionalism, răspundere, dragoste faţă de elevi şi materia predată? Sau n-au fost întrebări pe aceste teme? Puteau să răspundă neîntrebaţi.

    Corurile Bacăului (III). Însăși vorbirea este o muzică

    Corul IRAv, Cantarea Romaniei 1979, Casa de Cultura

    Dirijorul și performanța

    Pentru a-și atinge ținta (target cum i se spune acum), dirijorul are foarte multe lucruri de făcut. Profesorul Gheorghe Gozar, după atâția ani de experiență, dezvăluie câteva secrete, trepte obligatorii în urcușul spre performanță: „În primul rând să ai dorință. Autocontrol. Stăpânire de sine. Într-un ansamblu coral, ca să ajungă să facă toți același lucru, trebuie concentrare. Să-ți calci starea ta de moment. Poate ești obosit, afectat, sau pur și simplu nu ai dispoziția necesară. Să uiți de toate!

    Învățăm împreună să auzim muzical toate vocile. Nu numai că îți cânți vocea ta, dar să auzi și ce cântă cei de lângă tine. Și să accepți și greșeala celuilalt. Să fii înțelegător cu celălalt. Pentru că intervine dirijorul, o corectează, pentru ca produsul final, produsul coral să devină artistic, care impresionează! Este ținta finală! Să se ajungă la acea stare senzorială pe care o are, în primul rând, coristul. Care aude că se întâlnesc vocile în armonie și dau o senzație plăcută, auditivă. Asta înseamnă și terapie.”

     

    „De ce m-ați dus de lângă voi?”

    „Toată lumea de la IRAv se bucura de realizările corului, de premiile obținute. Dar coriștii, cei de la sindicate implicați, voiam să vedem și aprecieri din partea conducerii, care era preocupată în primul rând de rezultatele din producție. Directorul trecea el pe acolo, dar nu era interesat. Nu-l impresiona ce făceam. Am aflat că unul dintre membrii corului, Petre Hermeziu, șef la una din secții, se duce din când în când la pescuit cu Pascaru. L-am întrebat: domnul meu? Omul ăsta, pe baltă, nu fluieră o melodie, nu fredonează ceva? Ba da! Îi plac romanțele!

    Și atunci am luat două romanțe și le-am aranjat coral. După succesul avut la Festivalul Ion Vidu, unde am luat locul întâi – vă dați seama, în inima Ardealului, la Lugoj – l-am invitat pe director la o repetiție. Țin minte că a venit și s-a așezat în rând. Ia să vă aud, măi! I-am povestit cum a fost la concurs, i-am cântat o parte din ce am prezentat acolo și, la un moment dat, m-am adresat lui: acum urmează o dedicație pentru dumneavoastră! Eu n-am văzut, că eram cu spatele, dirijam, dar mi-au spus cei care au stat lângă el, că i-au dat lacrimile. Am adaptat coral romanțele: «Pe umeri pletele-i curg râu» și «De ce m-ați dus de lângă voi?».

    Din acel moment… i-am cucerit! Orice i-am cerut, costume, plecări, scoateri din producție pentru cei din cor, nu s-a mai pus problema. Asta înseamnă că unitatea de voință a celui care conduce o instituție, cu cel care efectiv muncește, este de mare folos pentru ținta pe care și-au propus-o împreună.” Vreme de toamnă însorită. Îndulcește cafeaua care s-a răcit, adăugându-i puțin lapte. Amestecă încet. „Corul de fapt asta este. Un mijloc prin care oamenii își unesc eforturile, în funcție de posibilitățile artistice pe care le au, pentru a realiza o singură țintă. Cântatul pe mai multe voci!”

    Pofta vine mâncând

    Cel care vine la cor astăzi, vine în primul rând din plăcere. Dar înainte, mulți n-au venit din plăcere. „Era sarcină de partid. Numai că pofta vine mâncând.” Dirijorul Gozar zâmbește. „Să-ți povestesc o întâmplare. Printre inginerii, muncitorii, oameni cu diferite funcții și responsabilități care lucrau la IRAv, a venit un tânăr inginer care mi-a spus direct: domnule, mie nu îmi place corul! Cu forța nu mă puteți ține! Sigur că da! Așa este, i-am răspuns. Dar am sesizat că avea o voce extraordinară, de bas. Asta se întâmpla după ce corul era format și căutam voci speciale, după timbru. Mergeam prin secții și vorbeam cu oamenii. După timbru îmi dădeam seama.

    A vorbi nu înseamnă a turui recitativ pe același sunet, ci înseamnă intonație. Atunci mi-am dat seama de vocea lui, foarte bună! L-am rugat să rămână 2-3 săptămâni, să facă efortul ăsta pentru mine. Mi-a spus că au mai fost și alții înainte și au încercat. Mi-a dat și nume. N-au reușit să facă ceva. Ai să reușești dumneata? Eram tânăr. Nu prea arătam încredere la 26 de ani. I-am zis că trebuie să încercăm. L-am rugat și… a venit la repetiții. A rămas în cor. După 2 ani, când ne întorceam de la unul din concursurile interjudețene, a venit la mine. Nu mai știu de la care concurs veneam. De la Pitești? De la Suceava? De la Iași? De la Târgu Mureș? Erau multe! Vă mai amintiți de mine? Cum să nu-mi aduc!

    Aflați că înainte de a veni aici, când auzeam la radio cântând cor, închideam radioul. Acum, dacă cineva vorbește în timp ce cântă corul, ies afară! Cred că asta a fost una din marile mele reușite profesionale. De a câștiga valori, oameni, prin cântec.”

    Corul de la IRAv a fost una dintre cele mai bune formații corale muncitorești din țară. „Am ajuns să punem în scenă Simfonia a 9-a de Beethoven. N-am reușit s-o finalizăm pentru că a venit Revoluția și totul s-a terminat. După 1991, primii care au fost dați afară au fost coriștii.” Va urma!

    Buni și la echipe

    La ultima competiție a anului, karateka de la CS Ștința Bacău au ieșit din nou în prim-plan. De data aceasta, în întrecerile pe echipe, ca urmare a unor meciuri spectaculoase, apreciate de asistență. La Campionatul Național SKDUN pe echipe, kata și kumite, Știința a participat cu opt formații și a câștigat șapte medalii, două dintre acestea aducându-i în vitrină titlul național.

    „E un bilanț bun, care ne arată că s-a muncit bine. Sigur, întotdeauna e loc de mai mult, mai ales că noi privim fiecare competiție ca pe o nouă provocare, la care vrem să înălțăm ștacheta, însă ar fi păcat să nu recunoaștem că am avut un 2018 cu rezultate bune și foarte bune”, au declarat antrenorii băcăuani Adrian Loghin și Manuel Perju.

    Rezultatele CS Știința la Naționalele SKDUN pe echipe:

    Kata: locul 3 seniori masculin (Răzvan David, Mădălin Enache, Manuel Perju) și locul 3 tineret masculin (Răzvan David, Marius Udrea, Vlad Pește).

    Kumite: locul 1 seniori mixt open (Elena Ciosu, Alexandra Ciupercă, Alexandru Dor Nica, Mihai Radu, Alexandru Palma, Răzvan David- rezervă), locul 1 tineret masculin 70 kg (Răzvan David, Marius Udrea, Vlad Pește), locul 2 seniori feminin open (Elena Ciosu, Alexandra Ciupercă), locul 2 seniori masculin 75 kg (Răzvan David, Mădălin Enache, Claudiu Zaharescu) și locul 3 seniori masculin +75 kg (Alexandru Dor Nica, Mihai Radu, Alexandru Palma).

    Chiar dacă și-au încheiat conturile cu sezonul 2018, karateka pregătiți de Adi Loghin și Manu Perju își vor continua antrenamentele, urmând să revină în circuitul competițional în primăvara lui 2019. „Până la sfârșitul anului ne vom face strategia pentru 2019”, au precizat cei doi antrenori băcăuani.

    Centru sportiv cu numele lui Ilie Năstase în Slănic Moldova

      Viitorul Centru de pregătire sportivă din stațiunea Slănic Moldova plănuit acum de administrația locală ar putea purta numele celebrului tenismen Ilie Năstase. Cel mai bun tenismen român din toate timpurile s-a aflat în weekend-ul trecut în stațiune cu noua sa prietenă, Ioana Simion, la deschiderea „Academiei de Înfrumusețare” de la Hotelul Coroana Moldovei.

      „În discuția pe care am avut-o cu acest prilej, ne-a declarat primarul orașului Slănic Moldova, Gheorghe Baciu, domnul Năstase a promis că ne va susține pentru înființarea unui Centru de pregătire sportivă în zona noastră. Și a fost de acord ca acest Centru să poarte numele lui”.

      Presa centrală „tabloidă” și paginile de socializare de pe internet au făcut mare caz de prezența cuplului Năstase-Simion la Slănic Moldova, pentru că ei au apărut fotografiați la un ospăț „tradițional” la Hotel Coroana Moldovei, unde primarul purta eșarfa tricoloră, ca și atunci când cunună civil pe cineva. „Ilie Năstase și frumoasa Ioana Simion s-au căsătorit civil la Slănic Moldova!”, ar fi scris cineva pe internet, dar care apoi și-a „editat” postarea și nu a mai scris de căsătorie.

      Cuplul Năstase-Simion a negat, ulterior, știrea, lucru pe care l-a făcut și primarul Gheorghe Baciu. „Eu eram acolo pentru evenimentul inaugurării în stațiunea noastră a unei Academii de Înfrumusețare, iar la astfel de evenimente port întotdeauna eșarfa tricoloră – a mai precizat primarul.

      Ar fi frumos ca Ilie Năstase să se căsătorească în Slănic Moldova. Și mi-aș dori ca aici să se căsătorească tot mai multe personalități”.

      Radiografia sistemului de educație: programe încărcate și școli fără dotări necesare desfășurării unui învățământ modern

        Un sondaj de opinie, realizat în mediul on-line (timp de 4 luni, în perioada iulie – octombrie 2018), de Federația Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), privind starea sistemului de învățământ a fost dat publicității în aceste zile. Concluziile acestui sondaj sunt îngrijorătoare, a scos la iveală adevărata față a Educației din țară, lacunele sistemului, realitățile din teren și lipsa de implicare a factorilor de decizie.

        Repondenții au fost sinceri, corecți (mai ales că li s-a asigurat și protecția datelor personale) și și-au arătat nemulțumirea despre faptul că unitățile de învățământ au nevoie de dotări, iar programele școlare trebuie schimbate, întrucât nu sunt corelate cu cerințele de pe piața muncii și nici cu nevoile sociale. În plus, și temele elevilor constituie un factor de stres pentru aceștia, iar mulți consideră că ar trebui înlocuite cu activități practice. La acest sondaj au participat 1.053 de persoane, din care interesant este faptul că 64% dintre aceștia sunt cadre didactice, circa 8% elevi și restul părinți.

        De la Sindicatul Liber din Învățământ (SLI) Bacău am aflat că 53 de repondenți în acest sondaj sunt din județul nostru, dar că numărul lor poate fi mai mare deoarece peste 70 de persoane nu și-au trecut localitatea de domiciliu.

        Care sunt rezultatele acestei consultări publice

        Potrivit sondajului, 90,2% dintre repondenți susțin că programele școlare nu sunt adaptate cerințelor de pe piața muncii și la nevoile sociale. Pe lângă materiile deja existente în aria curriculară, participanții la acest sondaj de opinie susțin că ar trebui să se introducă și unele noi, cum ar fi: educație pentru sănătate, educație sexuală, antreprenoriat, public speaking, educație financiară, dezvoltare personală sau gestionarea emoțiilor. Unul dintre participanții la studiu (cadru didactic) a spus că „nu disciplinele sunt o problemă, ci programele școlare, gradul de dotare a unităților școlare cu material didactice tehnologizate.

        Se predă TIC (tehnologia informației și comunicărilor, n.r.) fără calculatoare, educația tehnologică nu are nicio legătură cu activitatea practică, educația civică nu îi face pe copii mai receptivi la regulile sociale și respectarea lor. Schimbarea denumirilor unor discipline sau cosmetizarea altora, fără schimbarea strategiilor de predare-învățare, nu rezolvă situația adaptării copiilor la cerințele societății.”

        În ceea ce privește dificultățile pe care le întâmpină un elev în timpul orelor de curs, peste 70% dintre repondenți fac referire la lipsa dotărilor din unitățile de învățământ, aproximativ 65% spun că sunt prea mulți elevi la clasă, 53% susțin că sunt prea puține exerciții aplicative, iar 51% se plâng de faptul că materia este prea grea, iar limbajul folosit la clasă are prea mulți termeni specifici.

        Aproximativ 60% dintre cei care au răspuns la sondajul de opinie susțin că nu au beneficiat de lecții predate cu ajutorul tehnologiei moderne (tablă interactivă, video proiector sau softuri educaționale pentru diverse materii școlare).

        În privința temelor pentru acasă, jumătate dintre cei întrebați susțin că sunt un factor de stres pentru elevi, dar și pentru cadrele didactice, în timp ce cealaltă jumătate consideră că nu.

        O parte dintre participanți au mai spus că ar înlocui temele cu activități practice. „Nu temele sunt copleșitoare, ci cantitatea lor. Timpul fizic nu permite de multe ori rezolvarea lor. Temele sunt esențiale pentru progresul școlar. Ele ar trebui să asigure dezvoltarea capacităților elevilor, să permită exersarea și consolidarea. De cele mai multe ori, însă, resursele manualelor sunt insuficiente, achiziționarea materialelor complementare este opțională, iar interesul elevilor pentru învățare este și el destul de scăzut.” Întrebați ce reprezintă școala în acest moment pentru ei, cei mai mulți au răspuns: educație, loc de muncă, viitor, dar… și stres.

        „Bacăul, alături de Cluj, Suceava, Iași, Oradea, este printre județele care a răspuns cel mai bine la acest sondaj, ca participare și reacție, în momentul în care am lansat sondajul on-line. Rezultatele acestui sondaj vor fi prezentate factorilor decizionali și vom face toate demersurile pentru a realiza ceva. Să schimbăm ceva. Însă important este să avem un ministru al Educației cu o viziune pe termen lung și gândită foarte bine. Acum avem la ministerul de resort un interimat care s-a prelungit deja prea mult. Iar perioada aceasta de interimat la Educație face foarte mult rău, pentru că nu există o stabilitate. Nu mai spun de faptul că în ultimii doi ani am schimbat 4 miniștri. Asta nu mai este stabilitate și viziune pe viitor. Este nevoie de o reformă în sistem, pe o perioadă foarte lungă de timp. O spune și sondajul realizat de noi, care a arătat adevărata realitate a sistemului.”
        Prof. Adrian George Purcaru, liderul SLI Bacău și prim-vicepreședintele FSLI

        Ce spun băcăuanii?

        „Ca să vă spun sincer, ce văd că fac copiii în ziua de azi la matematică, și mă refer la nepoțica mea din clasa a I-a, cred că înainte se făcea prin clasa a V-a, a VI-a. Fac ecuații de algebră! Cred că cei care se ocupă de asta consideră că, în ziua de azi, copiii sunt mai deștepți. Și sunt convins că e așa pentru că ei se nasc cu televizor, tabletă, internet… Mai am un nepoțel de 4 ani, să vedeți ce meseriaș e pe calculator. Referitor la faptul că școala nu se pliază pe nevoia locurilor de muncă… Odată ce ai desființat niște școli profesionale înseamnă că nu te mai gândești la ce este o meserie și asta e greșit. Înainte, așa cum era, erau licee, școli profesionale sau puteai să mergi mai departe, la facultate. Că erau copii care nu puteau ajunge la facultate și făceau o meserie. Că învățau după aceea și își continuau studiile la seral…asta e cu totul altceva. Acum, totul mi se pare foarte ciudat.”
        Alexandru Mușat

        „Am un nepot în clasa a III-a și unul în clasa I. Pentru cei de clasa I, a II-a, nu-i materie atât de încărcată. Dar în clasa a III-a deja începem să lucrăm mai mult. Mai ales la matematică, unde e prea mult. Sunt niște lucruri pe care generația mea le făcea în clasele a V-a, a VI-a și chiar a VII-a. Cred că din punctul ăsta de vedere se exagerează. Din punct de vedere al dotărilor…știți care e problema? Se profită, probabil, de unii părinți care sunt în funcții mai înalte. Și apar tot felul de cereri în care să se facă investiții în parchet, perdele și alte cele. Nu pot să înțeleg de ce după un ciclu de patru ani trebuie să schimbi băncile. Cred că este o modă greșită, un moft. Un moft al unor părinți care vor să arate cine sunt ei. Dar, revenind pe programa de învățământ, este foarte încărcată și nu prea mai au timp și pentru alte activități.”
        Rodica Onac

        „Problema este legată de editurile care sunt promovate. Sunt prea multe și apare între ei o concurență. Timpul copiilor în ziua de azi este foarte limitat comparativ cu anii din urmă, lucru care se simte de la an la an. Sigur vremurile s-au schimbat iar programa școlară nu reflectă nevoia de locuri de muncă. Pe vremea noastră, locurile la facultate erau în funcție de nevoia locurilor de muncă libere existente în domeniul respectiv. La fel era și la școala profesională. Acum totul e altfel. Totul e suplimentar. Copiii, în ziua de azi, mai fac și alte activități extrașcolare, dar aici este într-adevăr o problemă pentru că sunt foarte mult încărcați de la școală. Nu prea mai este timp de odihnă, totul merge pe școală și pregătiri. O altă problemă ar mai fi ghiozdanul, care este destul de greu pentru cei mici, lucru pe care îl resimțim noi, ca oameni mari, dar pentru ei…”
        Ionuț Blănaru

        Cu așa UE nu mai avem nevoie de dușmani

        Răzvan Bibire

        Uniunea Europeană și-a călcat în picioare toate principiile. Rezoluția împotriva României este o mizerie fără nici o legătură cu realitatea, o construcție politică menită se servească exclusiv în scopuri de propagandă, și, mai ales, fără nici o putere juridică.

        Singura explicație pentru această palmă dată țării este că nouă configurație politică europeană încearcă o lovitură de palat pentru a pune la conducerea României o camarilă care să aprobe tot ceea ce se cere de afară.

        Actualul Guvern, cu toate problemele sale, unele reale, altele doar inventate, a cam refuzat să dea. Și atunci, trebuie schimbat cu un Guvern care să facă tot ceea ce i se dictează de la Bruxelles.

        Cum am mai spus, Europa se schimbă, dar cei care fac aceste manevre nu-și dau seama că modul în care încearcă să-l încoroneze pe Macron în locul Angelei Merkel distruge orice iluzie a construcției europene. Nu poți încălca la infinit regulile pe care s-a construit Uniunea Europeană.

        Mai ales, în actualul context în care asistăm la un conflict tot mai accentuat între aristocrația bruxelleză și periferie.

        România e doar ultima dintr-un șir de țări care sunt pedepsite pentru că nu vor să îngenuncheze. Polonia, Ungaria, Italia au sfidat și încă sfidează amestecul brutal al UE în afacerile lor interne. România nu a sfidat până acum Bruxellesul dar nu i se dă de ales.

        Este absolut de neacceptat solicitarea de a abroga o lege care a trecut prin întreg circuitul legislativ și care a fost declarată constituțională. Nici măcar URSS nu a îndrăznit să amenințe în acest hal România înainte de 1990.

        Dacă Parlamentul României va accepta această solicitare a UE, poate să se dizolve în secundă a doua; ar demonstra că e inutil de vreme ce legislația țării depinde de aprobarea sau dezaprobarea unor forțe străine.

        Economii mai mari, dar și restanțe bancare crescute pentru băcăuani

        Valoarea economiilor bancare ale băcăuanilor a crescut, dar a crescut și apetitul pentru credite. Pe același „trend”, și restanțele bancare au fost ceva mai mari.

        Băcăuanii aveau în bănci, la final de septembrie, peste 11 miliarde de lei, dar au apelat și la credite în valoare de peste 3,8 miliarde de lei. Situația nu are neapărat o legătură cu creșterea ușoară a restanțelor bancare, care au ajuns la aproape 84 de milioane de lei. După două luni de scădere, restanțele s-au majorat cu peste 79 de mii de lei.

        Județul Bacău are, în Regiunea Nord-Est, a doua cea mai mare valoare a creditelor bancare primite de populație, dar din aprilie ponderea restanțelor în total credite a crescut, chiar și în luna iulie, când valoarea restanțelor a scăzut, în timp ce în Regiune media arată, din luna iunie, o scădere. Conform datelor făcute publice de Banca Națională a României (BNR), în Bacău ponderea restanțelor în total credite a crescut la 2,24% în iulie, față de 2,15% în luna martie și 2,16% în următoarele două luni și de 2,19% în iunie. În luna septembrie ponderea a scăzut la 2,20%. În Regiune, proporția a scăzut la 2,74%.

        Pe locul al doilea la credite, în regiune

        În Regiunea Nord-Est, ponderea cea mai mare a restanțele în total credite o are județul Neamț (4,40%). În valoare, cele mai mari restanțe rămân cele din județul Iași, de 237 de milioane de lei, însă și valoarea creditelor este cel mai mare în Iași, de 9.459 de milioane de lei. Valoarea creditelor, în volum, pentru județul Bacău se apropie de jumătatea celei din Iași.

        Mărul discordiei

          Preşedintele veghează, asta e mai presus de orice îndoială. Datorită preşedintelui a fost stopat un rapt ce era să se producă sub nasul băcăuanilor. Mai exact, fără să fim informaţi, judeţul era să rămână văduv de clădirea Consiliului Judeţean. Vigilenţa domnului Preşedinte ne-a salvat. Astfel, domnia sa a băgat de seamă că printr-o manevră neconstituţională, exercitând în mod abuziv autoritatea sa, Camera Deputaţilor a modificat, printr-o lege nouă, Legea administrației publice locale nr.215/2001 abrogând totodată şi art.21 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică.

          Astfel, art. 9, Alineatul (2) din Legea nr.213/1998, urma să aibă următorul conţinut: „… se aprobă trecerea bunului imobil, format din clădire și teren aferent, situat în municipiul Bacău, str. Calea Mărășești nr.2, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, din domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului – Județul Bacău în domeniul public al județului Bacău și în administrarea Consiliului Județean Bacău. (2) Județul Bacău va asigura folosința gratuită a spațiilor deținute în prezent de Instituția Prefectului – Județul Bacău, din imobilul prevăzut la alin.(1), pentru funcționarea în bune condiții a acesteia, pe bază de protocol. Instituția Prefectului – Județul Bacău va suporta, în funcție de suprafața deținută, cota parte din totalul cheltuielilor de funcționare și întreținere. (3) Predarea-preluarea bunului prevăzut la alin.(1) se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

          La rândul său, vigilentă, Curtea Constituţională a admis sesizarea şi prin DECIZIA nr.565 /19.10.2018 nepublicată încă, „…constată că Legea pentru modificarea Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică și pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului – Județul Bacău, în domeniul public al județului Bacău este neconstituţională.” Nu intrăm în detalii, însă Curtea a dat o decizie corectă în acest caz, dacă e să privim motivarea. Adică, faptul că, „…Ținând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român și de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a țării, Curtea a constatat că, prin Constituție, nu se permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege/propunerea legislativă să fi fost dezbătut/ă și de cealaltă Cameră.”

          Ironia din preambul însă viza altceva. Şi anume faptul că dincolo de răfuielile politice, abuzurile la care e supus omului de rând nu interesează pe nimeni şi includ aici şi Parlamentul, şi Curtea, şi Preşedintele. Avem în vedere analiza unei alte decizii a Curţii Constituţionale în care autorităţile au avut poziţii flagrant defavorabile plătitorului de taxe şi Curtea a avut aceeaşi opinie în sensul că trebuie să plătim taxe pe care nu le datorăm, iar preşedintele deşi putea interveni, nu a făcut-o. Detalii despre fiscalitatea abuzivă, în următorul material UZUL ŞI ABUZUL DE DREPT de săptămâna viitoare.

          Acreditări noi pentru Oneşti

          Prin Ordinul nr. 4954/2018 emis de Ministerul Educaţiei Naţionale şi publicat în: M.O. nr. 937 din 6 noiembrie 2018 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 18 decembrie 2017 – 15 iunie 2018 au fost acreditate un număr de 38 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, dintre care două sunt din Oneşti. Respectiv Colegiul Sportiv „Nadia Comăneci” (limba de predare: Română, forma de învăţământ: cu frecvenţă, nivel liceal, 34 de formaţiuni de studiu în două schimburi) şi Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” (limba de predare: Română, forma de învăţământ: cu frecvenţă, 64 de formaţiuni de studiu în două schimburi).

          Subtitrarea programelor româneşti, obligatorie

          Legea audiovizualului nr. 504/2002 a fost completată luna aceasta cu Legea Nr. 246/2018 care stipulează că, pentru asigurarea dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficienţe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire naţională, transmise pe orice cale, în pachete digitale, vor difuza producţii cinematografice româneşti, de scurt sau lung metraj, precum şi documentare, produse după 1 ianuarie 2019, subtitrate în limba română. Obligaţia subtitrării acestora revine exclusiv în sarcina producătorului. Soluţia tehnologică adoptată pentru punerea în aplicare a prevederilor de mai sus trebuie să permită opţiunea de eliminare a subtitrării de pe ecran. Legea urmează să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2019.

          Jr. Adrian M. Ionescu

          Prezență alecsandriană prin formația „Ciucurelul” la Costești, Republica Moldova

            Membrii formației de cântece și dansuri populare „Ciucurelul” de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, însoțiți de profesorii Mitică Pricopie și Ionela Tuduriu, au răspuns invitației profesorului Gheorghe Matei, directorul Școlii de muzică din Costești, Republica Moldova și a cadrelor didactice, pentru a participa la sărbătoarea „Roadele toamnei”, în perioada 8-10 noiembrie 2018. Părinții și elevii din localitate i-au primit cu multă dragoste pe oaspeții băcăuani, invitându-i la ei acasă, unde au fost găzduiți.

            Le-a fost prezentat, de asemenea, satul Costești, o localitate cu aproximativ 11.000 (99% dintre aceștia fiind români) de locuitori, înfrățită cu Municipiul Bacău. Până la întâlnirea pe scenă, elevii alecsandrieni au participat la ore de curs desfășurate la Liceul Olimp și Liceul Teoretic din Costești.

            Întâlnirea comună pe scena Căminului Cultural Costești a interpreților băcăuani și a celor din Costești a adunat mulți spectatori ce au răsplătit cu aplauze entuziaste prestația interpreților. Îmbrățișările interpreților, limba comună română au sensibilizat și mai mult pe spectatorii ce au apreciat identitatea aceluiași popor. În încheierea spectacolului, primarul Costeștiului, prof. Natalia Petrea, a apreciat ținuta artistică a spectacolului și inițiativa organizatorilor de a desfășura această acțiune cu familiile din localitate, ce i-au cazat în casele lor pe oaspeții băcăuani, adresându-le mulțumiri.

            Din programul proiectului nu au lipsit și alte activități desfășurate în orașul Chișinău. Însoțiți permanent de prof. Gheorghe Matei, s-a depus o coroană de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare, s-a păstrat un moment de reculegere, apoi a urmat o plimbare pe Aleea Clasicilor din parc. La Muzeul de Istorie, conduși de explicațiile pertinente ale ghidului muzeului, s-au vizionat exponatele acestuia și Diorama ce prezintă momente din timpul bătăliei de pe frontul Chișinău-Iași, din Al Doilea Război Mondial. Programul acțiunilor s-a încheiat cu vestita plăcintă moldovenească, servită la o plăcintărie din Chișinău.

            Sărbătoarea Unirii la Școala „Octavian Voicu”

              Școala Gimnazială „Octavian Voicu” Bacău a inițiat anul acesta Proiectul educațional „Cartea, prietena mea”, Ediția a II-a, din dorința de a apropia mai mult copiii de citit, de carte, de bibliotecă, dar și cu visul unirii creațiilor literare ale copiilor din Moldova cu cele ale copiilor din Muntenia și Transilvania într-o carte electronică.

              52 de instituții școlare participă la acest proiect, 32 sunt din județul Bacău, iar 20 din Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Gorj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Timiș.

              Marți, 13 noiembrie 2018, ora 10.00, s-a desfășurat în Biblioteca „Constantin Țacu” prima activitate a acestui proiect dedicată împlinirii celor 100 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918.

              Grupa mare B „Raza de soare” coordonată de educatoarele Lucica Baciu și Nicoleta-Luminița Gora au organizat și desfășurat un program artistic în care poezia și cântecul patriotic au fost îmbinate cu jocul tradițional și bucuria/mândria de a purta costumul popular românesc.

              Copiii au fost însoțiți la acest ceas de sărbătoare de cel puțin unul dintre părinți îmbrăcați și ei în ie tradițională românească. O elevă din clasa a V-a și prof. Luiza Andrei au întregit momentul micuților recitând.

              Două momente de emoție frumoasă au ofost oferite de citirea unei poezii patriotice de către tatăl lui Alexandru-Mihai, Alexandru Croitoru și de interpretarea cântecului „Acasă-i România” de Maria-Rebeca împreună cu mama ei, Alina Mădălina Savin! Hora Unirii dansată de toți cei prezenți a fost bucuria de a fi împreună de ziua țării noastre! Copiii au primit drept răsplată ecusoane personalizate, steagul României și dulciuri.

              Consilierul școlar, prof. Laura Bușilă și informaticianul școlii, prof. Gabriel Nastase au rezonat pozitiv cu toți cei prezenți la această activitate. Invitați la această activitate au fost Brîndușa Elena Manea de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău și părintele Silviu Beșa de la Biserica „Sfântul Dimitrie” Bacău, care au vorbit despre Marea Unire.

              Apoi, bibliotecarul școlii, prof. Popazu Gabriela, a scos în evidență aportul cărturarilor din acea vreme. Și directorul, prof. Tarasă Eugen Ionel a relatat importanța regelui Ferdinand I al României, Întregitorul sau Ferdinand cel loial în actul de unire din 1 Decembrie 1918. Îndemnul de a purta cu mândrie la ceas de sărbătoare ia românească a venit din partea directorului adjunct, prof. Dumitrașcu Coca.

              Prof. înv. preșcolar, Nicoleta-Luminița Gora

              Onești: Un adolescent care voia să-și facă selfie pe un vagon a murit ars de viu

              Tragedie la Onești: un adolescent a murit, în aceasta după amiază, în Gara din localitate, ucis de un arc electric care s-a creat în momentul în care victima s-a urcat pe un vagon.

              Incidentul s-a petrecut în jurul orei 13.15, dupa cum informează unupetrotus.ro.

              Arcul electric a produs și un incendiu, adolescentul fiind incinerat după ce a fost electrocutat.

              Se relatează că tânărul ar fi vrut să-si facă un selfie pe vagon.

              Pompierii sosiți la fața locului au intervenit în momentul în care au primit confirmarea că linia electrică a fost scoasă de sub tensiune.

              Linia electrică este alimentată la 27500 de volți.

              Activitatea de la Caziere reintră în normal

                Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a anunțat că a fost remediată problema care a condus, ieri, la nefuncţionarea Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român.

                În consecinţă, începând de astăzi, cetăţenii pot obţine certificatele de cazier fără întârzieri.

                De asemenea, tot astăzi, persoanele care au depus ieri cerere pentru eliberarea cazierului judiciar şi nu au menţiuni care să fie înscrise în acestea, se vor prezenta la ghişee, în vederea eliberării documentului.

                Accidentat pentru că a traversat prin loc nepermis

                  La data de 12 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier, pe strada 22 Decembrie din localitate.

                  Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un tânăr de 27 de ani, din Comăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada 22 Decembrie, a surprins şi accidentat un bărbat de 57 de ani, din comuna Săuceşti, care în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

                  În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, necesitând internarea.

                  Conducătorul auto şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                  Noi le spunem politicieni

                  Politica este activitatea puterii de stat în domeniul conducerii treburilor publice interne și externe. La grecii antici, politica (politike) era arta de a administra bine viața Cetății. Tot la grecii vechi, cei care se ocupau de politică știau că atunci când, temporar (!), trebuiau să se dedice intereselor publice, renunțau la cultivarea intereselor personale. Mai mult, ei nu acceptau funcții politice decât în caz de mare nevoie. După ce rezolvau aceste probleme, reveneau la tihna/ obligațiile vieții private.

                  Cei cărora noi le spunem politicieni ar trebui să gestioneze ființarea democrației, prin zămislirea/ aplicarea unui sistem legislativ pe care Comisia de la Veneția să-l invidieze, nu să-l arate cotidian cu degetul amenințător.
                  Cei cărora noi le spunem politicieni ar trebui să aibă ca vedetă a trudei creșterea calității vieții, dar faptul că suntem pe ultimul loc în Europa și din perspectiva speranței de viață a tinerilor (cu 11 ani mai redusă decât a europenilor… normali) ne spune că această țintă este ultima lor preocupare.

                  Cei cărora noi le spunem politicieni ar trebui să fac din mită, traficul de influență, instigarea la abuz în serviciu sau deturnarea de fonduri dușmanii personali cei mai înverșunați, dar realitatea pare să fie tocmai viceversa.

                  Cei cărora le spunem politicieni ar trebui să aibă un cult pentru respectarea principiului sacru al separării puterilor în stat, dar ei salahoresc pentru transformarea acestora în slujnicele lor.
                  Cei cărora le spunem politicieni sunt, de fapt, slujbașii noștri, dar ei privesc totul pe dos: ne consideră niște vasali cărora, cotidian, ne râd sardonic în obraz.

                  Cei (mai mulți dintre cei) cărora noi astăzi avem bunul simț de a le spune (încă) politicieni, cunoscându-se foarte bine, își zic unii altora: penali, infractori, hoți. Formulează și argumente. Să-i credem? De ce nu?…

                  CăinaRi 77, în stilul lui CR 7

                  Un gol de trei puncte. Și de trei stele. În stilul lui Cristiano Ronaldo: lovitură liberă de la 22 de metri direct în vinclu. Nu doar execuția a fost copy-paste după CR7, ci și modul în care a fost sarbătorită: salt cu răsucire și aterizare la punct fix cu picioarele și mâinile depărtate. Reușita lui Cornel Căinari din meciul cu UTA Arad a adus Aerostarului cea de-a treia victorie la rând, iar autorului său elogiile asistenței.

                  „O bijuterie de gol”, a sunat caracterizarea făcută de antrenorul „aviatorilor”, Florin Bratu. „Unul dintre cele mai importante goluri din carieră. Și un cadou pentru propria-mi zi de naștere”, a spus Căinari, care, lunea trecută, a împlinit 30 de ani.

                  -Cornele, golul de sâmbătă are un background interesant. Cu o zi mai devreme, tu, Hurdubei și Mihăeș i-ați cerut antrenorului Florin Bratu ca la finalul antrenamentului să vă lase să mai rămâneți pe teren vreme de un sfert de ceas pentru a exersa loviturile libere.

                  -Într-adevăr, am rămas după antrenament să exersăm loviturile libere și țin minte că la final, când mergeam spre vestiare, i-am zis lui Hurdubei: „Hurdule, dacă mâine avem parte de o lovitură liberă, omul de la tabelă poate să modifice deja scorul. Că bat eu, că bați tu, sigur va fi gol”.

                  -Și ai bătut tu.

                  -Simțeam că e poziția perfectă: nu foarte aproape de poartă, astfel încât să pot imprima și efect dar și tărie șutului, plus că era și ușor lateral stânga. Am tras peste zid, direct la vinclu. Având în vedere și frumusețea, dar și importanța sa, pot spune că e unul din cele mai frumoase goluri din carieră.

                  – Evident, l-ai sărbătorit în stilul lui Ronaldo…

                  -…jucătorul meu preferat. Ar fi fost culmea ca tocmai după un astfel de gol să nu execut săritura lui Cristiano. M-am îndreptat spre zona din tribună unde se afla cumnatul meu, care este jandarm în Bacău, și i-am dedicat golul. A doua dedicație… mi-am făcut-o mie însumi. La împlinirea vârstei de 30 de ani, un astfel de gol, care a adus Aerostarului a treia victorie la rând era cel mai potrivit cadou.

                  -De la venirea lui Florin Bratu, o țineți dintr-o victorie într-alta. Ce a adus nou „Mitraliera”?

                  -Entuziasm și încredere, înainte de toate. Faptul că un antrenor care în urmă cu puțin timp stătea pe banca lui Dinamo a ales să preia Aerostarul într-un moment critic pentru echipă ne-a făcut și pe noi să credem cu tărie ca putem s-o scoatem la capăt. Florin Bratu are un stil propriu. Ne cere părerea, ține cont de ea și ne face să ne simțim importanți. E îmbucurător că venirea unui nume precum Florin Bratu și seria aceasta de rezultate bune a făcut ca lumea să umple stadionul nostru. Dincolo de faptul că ne ajută mult, lucrul ăsta spune multe.

                  -Urmează două meciuri grele, cu Academica Clinceni și Sportul Snagov.

                  -Păi care meci a fost ușor în acest sezon? Campionatul oferă surprize la tot pasul, așa că trebuie să rămâi concentrat mereu. Drept dovadă, la Brăila, am făcut 3-3 cu ultima clasată, iar la Timișoara, cu penultima clasată, ne-am impus cu 2-1 după ce la pauză eram conduși cu 1-0. Că jucăm cu echipele din coadă, că întâlnim formațiile din frunte, trebuie să dăm sută la sută pe teren. Așa vrem să facem și sâmbătă, la Clinceni, așa vrem să facem și acasă, cu Snagovul, etapa următoare.

                  Intermediară pe Litoral

                  Etapa a zecea a Ligii Zimbrilor la handbal masculin, care va avea drept cap de afiș derby-ul Steaua- Dinamo își găsește uvertura azi, la Constanța. Adică acolo unde, cu începere de la ora 17.00, gazdele de la AHC Dobrogea Sud Constanța vor primi vizita nou promovatei CSM Bacău.

                  Formația de pe Litoral este favorită certă, plusul de valoare al lotului și terenul propriu (dobrogenii au pierdut un singur meci acasă, în runda inaugurală, în fața campioanei Dinamo) constituind principalele argumente. Totuși, echipa băcăuană antrenată de…constănțeanul Eden Hairi va încerca marea cu degetul, neavând nimic de pierdut.

                  „CSMeii” vin după o tonifiantă victorie contra Minaurului (35-33), care îi menține pe locul 10, la trei puncte distanță de următoarea clasată, HC Buzău 2012. Și, ca un element de ordin statistic, să notăm că adversarele de azi, din Sala Sporturilor din Constanța, sunt două din cele patru formații care nu au cunoscut încă remiza în actuala ediție de campionat. Există un început pentru toate…

                  Programul celorlalte partide

                  Miercuri, 14 noiembrie: Politehnica Timișoara- Universitatea Cluj, Minaur Baia Mare- CSM Focșani, Steaua- Dinamo (ora 21.00, TVR1).

                  Joi, 15 noiembrie: HC Buzău 2012- Potaissa Turda, Dunărea Călărași- CSM București (ora 19.15, TVR HD).

                  Clasament Liga Zimbrilor

                  1. CSM București 8 7 1 0 225-176 22p.
                  2. Dobrogea Sud 9 7 0 2 253-213 21p.
                  3. Dunărea Călărași 9 5 3 1 259-230 18p.
                  4. Dinamo 8 5 2 1 249-210 17p.
                  5. Potaissa Turda 9 5 2 2 266-242 17p.
                  6. CSM Focșani 9 5 1 3 244-226 16p.
                  7. Poli Timișoara 9 4 4 1 229-222 16p.
                  8. Steaua București 9 4 2 3 239-232 14p.
                  9. Minaur B. Mare 9 4 1 4 269-246 13p.
                  10. CSM Bacău 9 3 0 6 242-271 9p.
                  11. HC Buzău 2012 9 2 0 7 205-239 6p.
                  12. CSM Făgăraș 9 1 2 6 204-246 5p.
                  13. CSU Suceava 9 0 2 7 214-252 2p.
                  14. Univ. Cluj 9 0 0 9 211-304 0p.

                  Pământ din trei Cimitire Băcăuane ale Eroilor va ajunge la Muzeul Unirii Alba Iulia

                    Mai mulți săculeți cu pământ prelevat luni, 12 noiembrie, din trei cimitire băcăuane ale Eroilor din Poiana Sărată, de la Monumentul Măgura Ocnei (Târgu Ocna) și din Oituz, vor fi duse la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Consiliul Județean Alba, într-un gest de evocare a Centenarului Marii Unirii, amenajează la Muzeul Unirii din Alba Iulia un spațiu simbol care va adăposti pământ din toate regiunile istorice și din Vechiul Regat al României anului 1918.

                    Operațiunea de prelevare a avut loc în cadrul unor ceremoniale militare și religioase organizate de Protopopiatul Onești al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău, Garnizoana Bacău și Filiala județeană „Col. Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, sub titlul generic „Omagiu Eroilor Unirii”.

                    La ceremoniale au fost prezenți președintele Consiliului județean Bacău, Sorin Brașoveanu, primarii Ștefan Șilochi și Gheorghe Bodea ai localităților Târgu Ocna și Oituz, protopopul Ioan Bârgăoanu al Protopopiatului Onești, președintele Filialei Bacău a Asociației „Cultul Eroilor”, col. (r) Paul Valerian Timofte, preotul Mănăstirii Măgura Ocnei, ieromonahul Efrem Atănăsoaie, și parohii din Oituz, Poiana Sărată și Hârja. Au mai fost prezenți, îmbrăcați în frumoase costume populare, președinții subfilialelor Cultul Eroilor din Zemeș și Măgirești, col. (r) Vasile Ilie și Constantin Dospinescu.

                    Ceremonialele au avut loc în prezența unui detașament al Grupului de pompieri din Onești și a Gărzii Drapelului de la Batalionul 95 Aviație din Bacău, dar și a câte unui sobor de preoți din Protopopiatul Onești. În costumul unui ofițer din 1916-1918, col. (r) Stelian Cojocaru, președintele Asociației Tradiții Militare, din Bacău, a purtat Drapelul Filialei Bacău Cultul Eroilor.

                    Ceremonialul de pe Muntele Eroilor

                    Seria celor trei ceremoniale a început pe „Muntele Eroilor”, așa cum este supranumit muntele pe care se află Monumentul Eroilor de pe Măgura Ocnei (Târgu Ocna). Monumentul a fost ridicat în memoria miilor de ostași români căzuți în Primul Război Mondial pe frontul de la Oituz-Coșna-Cireșoaia, dar adăpostește doar Mormântul eroului necunoscut, străjuit de două drapele de luptă, al Regimentului 15 Infanterie și al Regimentului 4 Artilerie, două dintre regimentele care au dus greul războiului de pe frontul de la Oituz.

                    Despre importanța evenimentelor de la Târgu Ocna și Oituz, dar și despre semnificația lor în anul Centenarului Marii Uniri, despre importanța jertfelor ostașilor care au luptat acum o sută de ani la Oituz-Coșna-Cireșoaia au vorbit Sorin Brașoveanu, protopopul Ioan Bârgăoanu, col. (r) Paul Valerian Timofte, preoții parohi și preotul Mănăstirii Măgura Ocnei, dar și cetățeni ai localităților în care au avut loc luptele acum o sută de ani. Grupuri de elevi de la Colegiul Național „Costache Negri din Târgu Ocna și de la școlile din Poiana Sărată și Oituz au purtat coroanele de flori depuse la fiecare monument din cele trei localități de instituțiile reprezentate la ceremonialuri.

                    Mulțime de elevi și săteni la ceremonialurile din Oituz

                    La Poiana Sărată, ceremonialul a avut loc la Biserica Neamului, unde se află mormântul locotenentului erou Nicolae Macarie, primul ostaș rănit și mort când s-a trecut granița la Poiana Sărată, în noaptea de 14/15 august 1916. În aceeași localitate se află, însă, și Cimitirul Eroilor cu 107 eroi cunoscuți, depuși în patru parcele (română, austriacă, germană și maghiară), alți 1.506 eroi necunoscuți fiind depuși în cripta din centrul cimitirului. În 1933 au fost depuși în criptă alte oseminte de eroi, numărul total al celor înhumați fiind 1.900.

                    Cimitirul Eroilor din Oituz adăpostește osemintele a 18.613 eroi români căzuți în luptele din Valea Oituzului în anii 1916-1918. Cimitirul are o suprafață de 570 mp. La intrare, pe zidul de piatră, se înalță doua coloane de beton cu vultur în vârf. În cimitir, de o parte și de alta a osuarului, se găsesc două morminte comune și 60 se morminte individuale. Pe pietrele funerare sunt trecute numele eroilor și unitatea din care au făcut parte.

                    Acte de autenticitate cu zece semnături pentru săculeții cu pământ

                    Din cele trei locații pământul a fost recoltat de lângă Monumentul de pe Muntele Eroilor, de pe mormântul lt. Nicolae Macarie și din Cimitirul Eroilor din Oituz. Pământul a fost săpat și afânat cu o lopată mică de infanterie, obiect rămas din Primul Război Mondial, pe care era gravat anul 1915. Fiecare dintre oficialii prezenți a pus pământul în săculeți și cutii, dar și în carcasa unui obuz de tun de la Poiana Sărată.

                    La final, în fiecare locație a fost semnat un „Act de autenticitate” a mostrelor de pământ. Pe un astfel de act se află zece semnături, ale lui Sorin Brașoveanu, Ștefan Șilochi, Gheorghe Bodea, Paul Valerian Timofte, a ieromonahului Efrem Atănăsoaie, a protopopului Ioan Bârgăoanu și ale preoților parohi Lăzărel Sinel (Poiana Sărată), Ilarion Mâță (Hârja) și Simion Purice (Parohia Grozești, Oituz). Aceste acte vor purta și semnătura IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

                    „Pe Muntele Măgura Ocnei, la Biserica Neamului din Poiana Sărată și la Cimitirul Eroilor din Oituz am fost într-o zi istorică și într-un an istoric, al Centenarului Marii Uniri. Ceea ce s-a întâmplat acolo a fost unic și în sensul că s-au făcut slujbe în numele și în memoria miilor de bravi ostași căzuți la datorie pe frontul de la Oituz-Coșna-Cireșoaia. Noi trebuie să purtăm recunoștință fiecărui ostaș pentru ceea ce avem astăzi: o țară unită. Din aceste locuri pline de jertfă am luat țărână și o vom depune la Alba Iulia în Muzeul Unirii. Noi, cei de astăzi, trebuie să luptăm în continuare pentru a înfăptui toate idealurile Marii Uniri de acum o sută de ani.”
                    Sorin Brașoveanu, președintele Consiliul județean Bacău