Acasă Blog Pagina 2294

Condiţii de aplicare a falimentului personal

Spuneam într-un număr anterior al publicaţiei noastre că, legea falimentului personal se poate aplica începând cu a doua decadă a lunii ianuarie. Ultimul act al acestei legi fiind Decizia nr. 7/2018 Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 41 din 16/01/2019 privind aprobarea Criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil. Respectiv, valoarea coşului minim lunar de consum.

Pragul minim sub care nu pot fi stabilite cheltuielile pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil al persoanei. Această lege cuprinde mai multe ipoteze de negociere a datoriilor şi restructurarea a lor în baza unui plan de reorganizare aprobat de creditori. Apoi, procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active şi procedura simplificată de insolvenţă. Să începem cu ultima întrucât este cea mai restrictivă. Astfel în ultima ipoteză cuantumul total al obligaţiilor pentru care se poate cere procedura simplificată este de cel mult 10 salarii minime pe economie; debitorul să depăşească vârsta standar de pensionare să-şi fi pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, să nu aibă bunuri sau venituri urmăribile. Aceste patru condiţii sunt condiţii suplimentare peste condiţiile generale necesare pentru a putea accesa beneficiul acestei legi.

Spre deosebire de procedura simplificată care limitează pragul maxim al datoriei, la 10 salarii minime pe economie, restructurarea datoriei lor în baza unui plan de reorganizare, ori prin lichidare de active, limitează pragul minim al datoriei la cel puţin 15 salarii minime pe economie, la care se adaugă şi îndeplinirea celorlalte condiţii generale, adică, debitorul să aibă domiciliul, reşedinţa sau reşedinţa obişnuită de cel puţin 6 luni anterior depunerii cererii în România, ori, dacă locuieşte în mod statornic în România, chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de înregistrare, dacă are bunuri şi/sau realizează venituri în România. Este în stare de insolvenţă, în sensul că nu există o probabilitate rezonabilă de a redeveni, capabil să îşi execute obligaţiile astfel cum au fost contractate, cu menţinerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine şi pentru persoanele pe care le are în întreţinere; într-o perioadă de maximum 12 luni.

Nu poate beneficia de aplicarea acestei legi cel care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, a unei infracţiuni de fals sau a unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii;
care a fost concediat în ultimii 2 ani din motive ce îi sunt imputabile; care, deşi apt de muncă şi fără un loc de muncă ori alte surse de venit, nu a depus diligenţa rezonabilă necesară pentru a-şi găsi un loc de muncă sau care a refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus ori o altă activitate aducătoare de venit; i-a încetat contractul de muncă prin acordul părţilor sau prin demisie în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii; a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuare în timp ce ştia sau ar fi trebuit să ştie că este în stare de insolvenţă; care a determinat sau a înlesnit ajungerea în stare de insolvenţă, cu intenţie sau din culpă gravă.

Se prezumă a fi avut acest efect:

1. contractarea, în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, a unor datorii care reprezintă cel puţin 25% din valoarea totală a obligaţiilor, cu excepţia obligaţiilor excluse;

2. asumarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor obligaţii excesive prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor care au contribuit semnificativ la incapacitatea debitorului de a-şi plăti datoriile, altele decât cele datorate de către acesta persoanelor cu care a contractat astfel;

3. efectuarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor plăţi preferenţiale, care au contribuit în mod semnificativ la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii;

4. transferarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, de bunuri sau valori din patrimoniul său în patrimoniul altei persoane fizice ori juridice în timp ce ştia sau ar fi trebuit să ştie că prin aceste transferuri va ajunge în stare de insolvenţă.

Cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă este un formular standardizat şi se depune la Comisia de insolvenţă în a cărei circumscripţie şi-a avut debitorul domiciliul, reşedinţa sau reşedinţa obişnuită cel puţin 6 luni înaintea depunerii cererii de deschidere a unei proceduri de insolvenţă. Comisia de insolvenţă învestită cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei rămâne competentă să deruleze procedura, indiferent de schimbările ulterioare de domiciliu, reşedinţă sau reşedinţă obişnuită a debitorului. Această Comisie funcţionează în cadrul Autorităţii Pentru Protecţia Consumatorului.

Concluzia ar fi că nici să-ţi declari falimentul nu e uşor. În viitor, sintagma ,,e falit”, posibil sa nu mai aibă caracter peiorativ, ci dimpotrivă, ,, …ăsta a reuşit ! ”

Jurist Adrian M. Ionescu

Aerostar l-a luat și pe Țenea

„Aviatorii” și-au completat lotul prin împrumutarea fundașului dreapta de la Dunărea Calărași, care a debutat toamna trecută în primul eșalon

Încă o mutare pentru divizionara B Aerostar. Ultima din această perioadă de mercato. Luni, „aviatorii” și-au completat lotul prin aducerea fundașului dreapta Ionuț Eugen Țenea de la prim-divizionara Dunărea Călărași.

În vârstă de 23 de ani pe care îi va împlini pe 21 martie, Țenea a fost împrumutat până în vară de la Dunărea, cu care debutase în primul eșalon sezonul acesta. Dacă în Liga I a bifat doar patru prezențe, toate în actuala ediție de campionat, în schimb la nivelul ligii secunde, Țenea a totalizat nu mai puțin de 85 de jocuri.

Prin aducerea lui Ionuț Țenea, Aerostar ridică la zece numărul fotbaliștilor încorporați în această iarnă, celelalte nume fiind ale lui Andrei Udeanu, Dudu Drugă, Stejărel Vișinar, Iulian Carabela, Daniel Boateng, Alin Gojnea, Sorin Tabacariu, Alexandru Ciocâlteu și Alexandru Pop. Învinși în prima etapă, la limită, cu 3-2, la Târgoviște, de Chindia, băcăuanii pregătesc partida de pe teren propriu, cu Energeticianul, programată sâmbătă, 2 martie, de la ora 11.00, în cadrul etapei a 23-a.

„Am urmărit-o pe Energeticianul în meciul din runda precedentă, cu Universitatea Cluj. Deși a pierdut jocul cu 2-0, Energeticianul mi-a lăsat impresia unei echipe amibițioase și bine organizate. Trebuie să pregătim foarte bine acest joc pentru a lua toate cele trei puncte și pentru a începe, astfel, cu dreptul partidele pe care le vom disputa în fața propriului public în sezonul de primăvară.

Cu acest prilej, vreau să le transmit suporterilor noștri că îi așteptăm într-un număr cât mai mare la stadion”, a declarat antrenorul Aerostarului, Florin Bratu. Față de meciul de la Târgoviște, „aviatorii” îi vor avea în lot sâmbătă și pe nou- legitimatul Țenea, și pe fostul fotbalist al Arsenalului Londra, Boateng, dar și pe Gojnea, care revine după o accidentare. O singură absență certă: cea a lui Alin Mutu, suspendat pentru cumulul de cartonașe galbene.

Baciu ardelean, peste cel moldovean

Având în Ioana Baciu MVP-ul meciului, Alba Blaj a învins-o cu 3-0 (12, 16, 16) pe Știința, la Bacău, ipotecând calificarea în finala Cupei CEV. Studentele au realizat însă o premieră europeană, aruncând în luptă două jucătoare „babies”: Iulia Matanie (15 ani) și Mădălina Airoaie (16 ani)

Mai e un meci de jucat. Returul. Marțea viitoare, la Sibiu. Lucrurile sunt însă clare încă de pe acum. Pentru al doilea an la rând, Volei Alba Blaj va juca o finală de cupă europeană.

În 2018 a fost Liga Campionilor. Acum e Cupa CEV. Ardelencele s-au impus marți seara cu 3-0 pe terenul Științei Bacău, în prima manșă a semifinalei din Cupa CEV. O victorie clară, care a subliniat supremația echipei antrenate de Darko Zakoc.

Într-o atmosferă de nota 10 creată de publicul băcăuan, dar și de galeria venită de la Blaj, oaspetele au tranșat disputa grație unei Ioana Baciu la superlativ (22 de puncte, cu opt mai puține decât întreaga echipă băcăuană) și a eficienței block-ului.

O victorie clară, așadar, care l-a făcut pe antrenorul Științei, Florin Grapă să admită: „Trebuie să fim realiști. Blajul este mai valoroasă, iar după această victorie, are peste 80 la sută șanse de calificare în finală”. Într-adevăr, Alba Blaj are totul de partea sa în perspectiva returului: scorul din tur și publicul.

Și apoi, lotul și bugetul. Ca să nu mai vorbim de statistică: în ultimele 17 meciuri directe, ardelencele au obținut 16 victorii. Ar mai fi ceva de adăugat? Da. Oricât ar părea de ciudat, există un lucru care stă de partea grupării băcăuane. O fi având Blajul bani, echipă și glorie. Plus încă o finală europeană la activ. Viitorul este însă al Științei. S-a văzut și la partida de marți seară. În setul al treilea, Florin Grapă a aruncat în lupta două voleibaliste „babies” crescute la CSȘ Bacău: Iulia Matanie (15 ani) și Mădălina Airoaie (16 ani).

O premieră europeană, nu doar națională. Iulia a intrat la 6-15, a salvat mingea de 7-15 și a reușit asul care a dus scorul la 8-15, în uralele sălii. Mădalina a intrat la 15-23 și, deși nu a punctat, s-a ținut bine. Astăzi, Iulia și Mădă se pregătesc să meargă la școală (una este elevă în clasa a nouă, iar cealaltă e într-a zecea), dar ca mâine vor juca și ele o finală de cupă europeană. Cu Știința!

Știința Bacău: Kapelovies 2 puncte (Guncheva), Cazacu 6, Rogojinaru 5 (Airoaie), Otasevic 4 (Sipoș 2), Faleș 3 (Matanie 1), Koleva 7, Monova -libero (Ciucu- libero). Antrenor: Florin Grapă.

Alba Blaj: Kitipova 2, Baciu 22, Lazarevic 7, Ninkovic 6, Onyejekwe 8, Newcombe 9, Vujovic-libero. Antrenor: Darko Zakoc.

Băcăuan urmărit pentru o crimă în Franța

    La data de 25 februarie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău au depistat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, care se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Franţa.

    Pe numele acestuia exista un mandat european de arestare pentru comiterea unei infracţiuni de omor calificat.

    Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bacău, iar în continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de extrădare către autorităţile franceze.

    Statistic, Curtea de Apel Bacău stă „foarte bine”

    Azi, 26 februarie 2019, a avut loc Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel Bacău convocată în vederea dezbaterii Raportului privind activitatea desfăşurată în anul 2018 de această instanţă şi instanțele din circumscripție, eveniment la care au participat în calitate de invitaţi doamna judecător Lia Savonea — Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, doamnele judecător Gabriela Baltag Și Nicoleta Ţânţ — membri aleşi ai Consiliului, domnul Lucian Netejoru — Inspector Șef al Inspecţiei Judiciare, precum preşedinţii Tribunalelor din circumscripţia Curţii de Apel Bacău.

    Prezentarea în sinteză a datelor statistice aferente activităţii desfăşurate în anul 2018, a relevat următoarele: Pe rolul Curții de Apel Bacău s-au aflat un număr de 9.297 cauze, din care 6.510 cauze nou intrate şi 2.787 dosare aflate în stoc la 01.01.2018, situație care plasează instanţa pe locul 11 între curțile de apel.

    Privind retrospectiv, în anul 2016 volumul de activitate a fost de 9.157 cauze, în anul 2017 a fost de 10.211 dosare, iar în anul 2018 a fost de 9.297 cauze, fiind astfel reluată tendința de scădere a volumului de activitate înregistrată în anii anteriori.

    În ceea ce priveşte incărcătura pe judecător la nivelul instanței şi la nivelul schemei, situația se prezintă astfel: Schema de posturi aprobate în anul 2018 a fost de 38 posturi judecător, iar efectiv ocupate au fost 32 posturi.

    Astfel, prin raportare la dosarele nou intrate, încărcătura pe schemă a fost de 171,3 dosare, iar prin raportare la volumul efectiv de activitate a fost de 244,7 dosare pe judecător. Prin raportare la volumul de activitate adiţionat, care s-a ridicat la 21.102 dosare, încărcătura, raportată tot la schema de judecători, a fost de 555,3 dosare.

    Încărcătura pe judecător, calculată în funcţie de numărul efectiv de judecători, a fost de 202,2 dosare, prin raportare la dosarele intrate, de 288,7 dosare, prin raportare la volum efectiv de activitate şi de 655,3 prin raportare la volumul de activitate adiționat. Având în vedere aceste date, rezultă că în anul 2018 au fost soluţionate 7.212 dosare, înregistrându-se o operativitate de 110,8% raportată la dosarele intrate, ceea ce a plasat instanţa pe locul 5 între curțile de apel.
    În urma analizei activităţii instanței din perspectiva celor 5 indicatori de eficienţă (rata de soluționare, vechime dosare în stoc, pondere dosare închise într-un an, durata medie de soluționare şi documente redactate peste termen), pe baza datelor statistice aferente anului 2018, rezultă că instanța s-a încadrat în gradul „foarte eficient”, iar situația se prezintă astfel:

    Cât priveşte rata de soluționare a dosarelor (operativitatea) calculată exclusiv în raport de dosarele nou intrate: în perioada de referință, instanța a înregistrat un număr de 6.510 dosare nou intrate şi un număr de 7.212 dosare soluționate, încadrându-se, la acest indicator, în gradul „foarte eficient „, potrivit plajelor de eficienţă stabilite prin Hotărărea nr. 1.305/09.12.2014 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

    – Cât priveşte stocul de dosare mai vechi de un an, pe parcursul anului 2018, ca şi în anii anteriori, s-au făcut eforturi pentru soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, obiectiv ce poate fi considerat atins, față de procentul de operativitate, înregistrat în condiţiile în care stocul de dosare înregistrat la începutul anului a fost considerabil. Astfel, la data de referinţă, 31.12.2018, din totalul de 2085 dosare aflate în stoc un număr de 65 dosare, reprezentând un procent de 3,1% sunt mai vechi de 1 an. În consecintă, şi la acest indicator instanța s-a încadrat în gradul „foarte eficient”.

    Cât priveşte ponderea dosarelor închise în 2018 în perioada de referinţă, din totalul de 7.212 dosare soluţionate, un număr de 7.107 dosare au fost soluționate în termen de maximum un an de la înregistrare, reprezentând un procent de 98,5%, cu încadrarea în gradul „foarte eficient”.

    Şi, în fine, la redactările peste termenul legal în perioada de referință, din totalul de 6.651 dosare soluționate, un număr de 808 dosare au fost redactate peste termen, determinând încadrarea instanței în gradul „foarte eficient”, media numărului de zile de redactare fiind de 22,2 interval, considerat ca rezonabil, dacă avem în vedere incărcătura pe judecător în anul de referinţă.

    Analiză indicatorilor statistici cantitativi reprezentativi pentru actul de justilie a evidențiat, şi pentru anul 2018, un nivel bun al performanței activitălii Curlii de Apel Bacău şi existența preocupării întregului corp de magistrați pentru soluționarea cauzelor cu operativitate, într-un termen rezonabil, concomitent cu respectarea termenului de redactare a hotărârilor.

    Buhuși: Polițist biciuit de trei romi

      Un polițist, aflat în timpul liber cu mașina persoanală a observat un scandal în plină stradă. El a intervenit să-l salveze pe un bărbat de 42 de ani, administrator la o societate comercială din Buhuși, din mâinile unor trei tineri de etnie romă care îl agresau.

      De aici și până la o bătaie generală nu a mai fost decât un pas, informează Observator.tv. Polițistul era îmbrăcat civil, iar unul dintre cei trei agresori l-a lovit cu un bici. Scandalul a continuat, iar omul legii a mai fost lovit de cei trei agresori.

      Polițistul s-a deplasat la Spitalul Buhuși pentru îngrijiri medicale după bătaia încasată pe stradă. Un grup de polițiști, jandarmi și polițiști locali s-a deplasat la fața locului ca să aplaneze conflictul.

      Cei trei tineri agresori, cu vârste curpinse între 20 și 26 de ani, au fost duși la secția de poliție și unde au fost audiați. În cauză se va deschide dosar penal pentru lovire și alte violențe și distrugere.

      Suspecți băcăuani, reținuți în cazul asasinării unui om de afaceri din Vrancea

      Trei bărbaţi din Bacău și Vrancea, bănuiţi de uciderea omului de afaceri de la Slobozia Ciorăşti, au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, potrivit unor surse judiciare.

      „Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat trei cetăţeni români căutaţi de autorităţi într-un dosar de omor domiciliaţi pe raza judeţelor Bacău şi Vrancea, pasageri într-un autoturism BMW X5. În momentul efectuării verificărilor, constând inclusiv în accesarea bazelor de date specifice controlului de frontieră, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele celor trei persoane era emisă o alertă, având ca obiect punerea în aplicare a unor mandate de aducere emise de către autorităţile române”, precizează un comunicat remis de Poliţia de Frontieră Arad.

      Este vorba de trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 47 de ani, care au fost identificaţi în cursul zilei de luni, la Vama Nădlac, în timp ce încercau să părăsească România.

      „În continuarea cercetărilor privind cazul bărbatului găsit decedat într-un autoturism pe raza comunei Slobozia Ciorăşti, au fost desfăşurate activităţi sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi a Institutului Naţional de Criminalistică, ambele din cadrul Poliţiei Române. În urma activităţilor specifice desfăşurate, în cursul zilei de luni, 25 februarie, au fost identificate mai multe persoane, care intenţionau să părăsească teritoriul României prin Vama Nădlac”, a precizat IPJ Vrancea.

      Persoanele reţinute vor fi prezentate pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. Un om de afaceri în vârstă de 61 de ani, patronul mai multor case de schimb valutar din Focşani, a fost găsit decedat într-un autoturism, vineri seara, pe raza comunei Slobozia Ciorăşti. Bărbatul prezenta două plăgi prin împuşcare.

      Tenis de masă / Moineștiul, în Superligă!

      CSM Moinești a făcut pasul către Superliga feminină de tenis feminin. Echipa antrenată de Mihaela Ciubotariu Caloian și-a asigurat promovarea în prima ligă, grație locului secund ocupat în clasament la finalul returului de campionat al Diviziei A+B, seniori. Returul, derulat în perioada 22-24 februarie, în sala de sport a Școlii „Tristan Tzara” din cartierul moineștean Lucăcești, a consemnat prezența unor jucătoare cu un CV impresionant precum Andreea Dragoman, campioană mondială la dublu și Irina Rusu, campioană europeană de cadete în 2018, dar și a lui Andrei Filimon, antrenorul lotului național la feminin.

      CSM Moinești a câștigat șase meciuri din șapte: 5-1 cu CSM Giurgiu, 5-0 cu CSTA București, 5-0 cu Dunărea Giurgiu, 5-0 cu LPS „Nicolae Rotariu” Constanța, 5-3 cu CSM Arad și 5-4 cu Farul Constanța. Singura înfrângere a fost consemnată în fața liderei Diviziei A și, totodată, principala pretendentă la promovarea în Superligă, Steaua București: scor 3-5.

      Ocupantă a locului secund în Divizia A, gruparea moineșteană ar fi urmat să susțină un baraj de promovare în aprilie, contra echipei de pe locul 3, Farul Constanța. Numai că orașul de pe malul mării are deja o reprezentanta în Superligă, ceea ce face ca CSM Moinești să promoveze direct în elita tenisului de masă feminin românesc, fără a mai fi nevoită să dispute barajul.

      „Promovarea în Superligă reprezintă încununarea unei munci îndelungate. Sunt încrezătoare că fetele noastre vor juca de la egal la egal cu adversarele pe care le vor întâlni pe prima scenă a tenisului. Totodată, ne bucurăm că avem pregătit și schimbul de mâine, noi punând mare accent pe copii. Am avut o campioana națională trei ani la rând la Juniori 1 și era de așteptat ca Moineștiul să dețină o echipă puternică la senioare”, a declarat antrenoarea CSM Moinești, Mihaela Ciubotariu Caloian.

      Ulterior

      Un deputat a accidentat, pe trecerea de pietoni, o tânără. A părăsit locul accidentului, n-a stat să ofere probe biologice pentru stabilirea eventualei alcoolemii etc. Poliția a emis un comunicat din care am priceput că, ulterior, deputatul s-a prezentat pentru prelevarea de probe biologice; alcoolemie zero. Ulterior… Când? După cât timp? Nici milițienii nu ofereau asemenea comunicate otrăvite de omisiuni.

      Normal, polițiștii de la circulație au amendat și în luna ianuarie. Ulterior, s-a aflat că nu exista niciun temei legali pentru încasarea amenzilor. Nu apăruseră normele metodologice de aplicare a legii în baza căreia fuseseră aplicate amenzile.

      Am citit subiectele de la probele scrise (test-grilă) pentru subofițeri (Câmpina), la limba română. Jos pălăria! Subiecte frumoase, dificile, menite să saboteze analfabetismul. Ulterior, am citit un proces-verbal întocmit de un agent și m-am întrebat ce efect benefic or fi având asemenea subiecte, căci m-am amuzat copios de gramatica personală a documentului.

      Atunci când, la Ateneul Român, am preluat președinția Consiliului U.E., unele dintre vorbele liderilor europeni păreau a fi iubitoare de guvernanți români. Ulterior, am constatat că totul n-a fost decât o paradă oficială convențională. Recent, liderului P.S.D. și premierului nostru le-au fost aruncate cuvinte grele despre nerespectarea unor elementare norme de drept. Și de către cine? Chiar de către frăținii din familia socialiștilor europeni. Ulteriorul acesta e de bine.

      Până și frații noștri de peste Prut, neînrudiți prea mult cu democrația, au supus la vot (măcar atât) reducerea (aproape înjumătățirea) numărului de parlamentari. La noi, deși aleșii tună și fulgeră mereu pe tema asta, spunând că vor să micșoreze drastic numărul parlamentarilor, ulterior constatăm că totul n-a fost decât o farsă electorală; una transpartinică. E greu de renunțat la cea mai ineficientă și bine plătită slujbă (care are o singură ,,virtute”: fariseismul electoral).

      Turma scapă urma

      Răzvan Bibire

      Da, știu, zicala e invers: «urma scapă turma», în sensul că ultima oaie din turmă (urma), fiind halită de lup, acesta nu mai are nici un interes să mai urmărească restul oilor. E altă poveste.

      Spuneam, acum câteva zile, că românii nu mai sunt o națiune, nemaifiind învățați să se gândească la ei ca la un colectiv, ci doar ca la niște individualități, nu mai sunt decât o gloată. O turmă, dacă vreți, fără prea multe în comun, în afară de câteva interese majore, între care și cel de a supraviețui.

      Dar atât; pe români, cu părere de rău, nu-i interesează să construiască un viitor comun, ci să se salveze individual care cum poate. Neavând interese legate de viitorul comun, românii nu-și planifică viitorul, fiind interesați doar de câteva lucruri imediate: ce vor mânca azi, ce țoale își vor cumpără, cu ce telefon își vor impresiona colegii de muncă și așa mai departe. De aceea lipsesc din peisaj sentimentele de solidaritate care ar trebui să caracterizeze o națiune.

      Mulți au impresia că deceniile de comunism au șters această solidaritate, dar eu cred că înainte de 1990 am văzut cele mai însemnate dovezi ale acestui sentiment, care a dispărut pe măsură ce se edifica societatea capitalistă. Bine, unii o să înțeleagă că fac apologia comunismului; este și asta o altă caracteristică a turmei, aceea că gradul de inteligență este tot mai scăzut. Să depășim momentul!

      Mentalitatea de turmă, însă, merită să fie studiată. Gloată înțelege puțin, către deloc, face confuzii, dar reacționează foarte bine la stimuli simpli. Din acest motiv este și favorita creatorilor de revoluții mai mult sau mai puțin colorate. Un sistem politic poate fi răsturnat de o hoardă, un lider poate fi impus de o turmă bine coordonată, o țară poate fi ușor de învins dacă populația ei este redusă la statutul de gloată condusă de instincte primare.

      De câți ciobani e nevoie ca să conduci o turmă de oi? Doi oameni și trei câini pot mâna sute de animale unde vor ei. La fel se întâmplă și la nivelul societății, atunci când oamenii abandonează gândirea critică și se reped să muște cu poftă din manipulările oferite cu marinime de păstorii turmei.

      Bravo, Flores Amicitiae!

      La sala Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău, pe 22 februarie 2019, cu începere de la orele 12.00, s-au întrecut în cântece corale cu ocazia Olimpiadei Regionale de cor, următoarele trei licee: Colegiul de Artă “George Apostu” din Bacău, Colegiul Național Catolic “Sf. Iosif” din Bacău și Colegiul Teoretic “Spiru Haret” din Moinești. Sala a fost plină cu spectatori, elevi de la cele trei licee, veniți cu toții să-și suțină colegii din cele trei ansambluri corale.

      Corala Colegiului de Artă “Gorge Apostu”, dirijată de domnul prof. Ionuț Vâlcu, alcatuită din voci feminine, a interpretat cu măiestrie patru cântece: două din repertoriul internațional și două din repertoriul național. Între cele 3 ansambluri corale au fost intercalate momente de pian, vioară și canto ale elevilor de la liceul de Artă, care și-au dovedit potentialul artistic si originalitatea. Elevul Ștefan Alexandru Negru, care a apărut în emisiunea “O vedetă populară”, alături de artistul emerit Grigore Leșe, a interpretat un cântec de cătănie și apoi a antrenat foarte frumos întreaga sală cu cântecul binecunoscut de toată lumea “Cântă cucu, bată-l vina”. Întregul auditor a cântat cu entuziasm și multă plăcere, astfel încât concertul lecție și-a atins pe deplin scopul, încântând elevii cu muzica de folclor și muzica camerală.

      Când și-a făcut apariția corul “Flores Amicitiae“, întreaga sală s-a umplut de aplauze de susținere și încurajare pentru tinerii de la Colegiul Național Catolic, care așa cum a anunțat domnul prof. Adrian Farcaș, concurează pentru prima dată la această întrecere olimpică. Sub bagheta măiastră a domnului profesor, elevii au interpretat impecabil piesele pregătite și stabilite în regulamentul concursului, două cântece internaționale: în franceză și engleză și un cântec românesc, toate au fost foarte bine apreciate de juriu și de publicul spectator. Doamna profesor Potărniche, inspector de muzică, a felicitat evoluția impresionantă a acestui cor, care deși la debut, a fost la mare înălțime.

      A urmat (frumos costumată), corala Colegiului Teoretic “Spiru Haret” din Moinești condusă de doamna profesoară Biea Gabriela, cu cele trei lucrări pregătite pentru concurs. Întrecerea corală a fost urmărită și decisă de către juriul format din specialiști muzicieni. Corul Colegiului Național Catolic și corul Colegiului de Artă vor participa la următoarea competiție programată luna viitoare. Felicitări “Flores Amicitiae”, felicitări domnului prof. Adrian Farcaș!

      prof. Erica Mihăeș, Colegiul Național Catolic “Sf. Iosif” din Bacău

      O nouă campanie de sterilizare a câinilor comunitari

        La sfârșitul săptămânii trecute, în Adăpostul Public din cadrul Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân al Primăriei Municipului Bacău a avut loc o nouă campanie de sterilizare a câinilor comunitari, acțiunea fiind practic o continuare a parteneriatului cu echipa medicului veterinar Darius Terheș de la Brașov.

        În această acțiune au fost sterilizați 55 de căței, finanțarea acesti campanii fiind asiguarată de asociația germană „ Friends for Romanian Paws” care a pus la dispoziția echipei medicale toate materialele și medicamentele necesare. Primaria Municipiului Bacău a pus la dispoziția echipei medicale cabinetul medical autorizat ANSVSA, sala de recuperare post operatorie și personalul adăpostului.

        „Sterilizarea este soluția rezolvării problemei înmulțirii câinilor de pe străzile orașului Bacău. Reamintim proprietarilor de câini că sterilizarea câinilor fără valoare chinologica este obligatorie prin lege. Orice câine, cu sau fără proprietar, ce nu are pedigree, trebuie sterilizat.

        Doar astfel se va stopa înmulțirea necontrolată a câinilor din gospodării și va scădea rata abandonului puilor pe care-i găsim aruncați la ghenele de gunoi sau pe terenuri virane”, a declarat Dinu Păncescu, șeful Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân din cadrul Primăriei Municipiului Bacău.

        Căminul „Speranța Bunicilor”, locul de acasă

          Viața e ca o avalanșă. Și în nebunia rostogolirii lucrurilor de zi cu zi, de cele mai multe ori uităm să vedem adevărul de lângă noi. Anii trec iar timpul nu iartă pe nimeni. Odată ajunși la o vârstă oamenii au nevoie de ajutor și speranță. Sunt lucrurile pe care le-am găsit într-o vizită întâmplătoare la Căminul „Speranța Bunicilor”. Așezământul a luat ființă în anul 2014 din dorința lui Marin Cucoranu, administratorul căminului, de a oferi o bătrânețe liniștită persoanelor vârstnice. Unitatea a fost licențiată în anul 2015 și are o capacitate de 36 de locuri, oferind servicii socio-medicale specializate tuturor beneficiarilor internați pe perioadă nedeterminată de timp.

          În cadrul căminului, persoanele vârstnice au diferite grade de dependență, necesitând ajutor și supravegere din partea personalului, care le oferă un cadru familial și călduros, suplinind astfel lipsa familiei, plecată în cele mai multe cazuri, în străinătate. Personalul este periodic instruit cu privire la comportamentul și atitudinea pe care le adoptă față de fiecare persoană vârstnică, tratându-l individual. Întrucât sunt numeroase cereri în așteptare, conducerea căminului va deschide în acest an, o nouă locație, în cartierul CFR, ce va avea o capacitate de aproximativ 40 locuri.

          Întrucât populația vârstnică, dependentă, este în creștere, Cucoranu dorește să își dezvolte serviciile și să le perfecționeze, aducând un plus de calitate și profesionalism față de persoanele vârstnice cât și de familiile acestora.

          „La nivelul municipiului Bacău, avem o colaborare foarte bună cu autoritățile locale, cu conducerea Direcției de Asistență Socială (DAS) Bacău, cu care avem încheiat și un protocol de colaborare. Din cadrul DAS, colaborăm, pe partea de asistență socială acordată persoanelor vârstnice, cu doamna Simona Bordei, șef Birou Persoane Vârstnice și Persoane cu Handicap, care ne sprijină cu îndrumare metodologică privind standardele de calitate, fiind o persoană implicată în dezvoltarea serviciilor sociale pentru această categorie, manifestând empatie și dăruire față de «bunicii noștri». De asemenea, Simona Bordei Simona este cea care ne informează și cu privire la activitățile socio-culturale desfășurate la nivelul municipiului Bacău, încurajând astfel, participarea persoanelor vârstnice la viața socială, respectiv piese de teatru, spectacole, concerte, evenimente publice”, a mai precizat Marin Cucoranu. Căminul „Speranța Bunicilor” este situat pe strada Arcadie Șeptilici nr. 5.

          „Noua locație va respecta standardele minime de calitate pentru serviciile sociale cu cazare organizate ca centre rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, intrate de curând în vigoare”.

          Marin Cucoranu, administratorul Căminului „Speranța Bunicilor”

          Jucărie pentru bebeluși retrasă de la vânzare

            Compania Kaufland a retras voluntar și preventiv de la comercializare jucăria zornăitoare pentru copii din Lotul 1151870-1418 (lotul este inscripționat pe produs), din motive care țin de protejarea consumatorilor.

            „În cazul acestui produs – ne-a informat Loredana Samoilă, de la Biroul de presă al companiei -, în anumite condiții clopoțelul zornăitor se poate detașa din interiorul jucăriei. În situația în care bebelușii sau copiii mici l-ar putea înghiți, există pericolul sufocării.

            Clienții care au achiziționat acest produs sunt rugați să acorde atenție informării și să nu îl mai folosească. Kaufland cere scuze clienților pentru situația creată”.

            Compania Kaufland România au transmis celor care au cumpărat acest produs că se pot prezenta în orice magazin din rețeaua sa pentru a-l returna și vor primi contravaloarea lui, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.

            Pentru informații, clienții au la dispoziție numărul de telefon al Centrului Relații Clienți, 0800 080 888, apelabil gratuit (număr apelabil doar din rețelele Orange, Vodafone, Telekom, UPC România și RCS&RDS), de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00, iar sâmbăta 8,00 – 17,00.

            Mircea Fechet a demisionat din Consiliul local

              Liberalul Mircea Fechet și-a înaintat demisia din funcția de consilier municipal iar Consiliul local va lua act de acest lucru la următoarea ședința, programată pentru data de 28 februarie.

              Conform legii, un înlocuitor al unui consilier local nu poate fi desemnat de către partidul pe listele căruia a candidat decât după ce Consiliul ia act, prin vot, de demisia depusă, urmând ca la o ședință ulterioară să ia act și de propunerea înaintată de partid. Se vehiculează că înlocuitorul lui Fechet va fi Raluca Năstase.

              Mircea Fechet și-a motivat demisia prin faptul că, de la 1 februarie, ocupă funcția de auditor public în cadrul Autorității de Audit.

              26 februarie 2019

                Membri noi în cluburile Lions Sf. Gheorghe și Leo Phoenix

                  Lions Club Sf. Gheorghe, din Bacău, a consemnat la sfârșitul săptămânii trecute trei evenimente majore din activitatea sa în acest an lionistic. Acestea au fost acordarea de premii în concursul „Afișe pentru Pace 2019”, întronizarea noilor membri ai Clubului de tineret Leo Phoenix și primirea de noi membri în Lions Club Sf. Gheorghe. La eveniment au fost prezenți Romel Guțu, trezorierul Districtului 124 România al Lions Clubs International, și Răzvan Șendrea, președinte de Zonă în Regiunea Moldova a Districtului 124. Romel Guțu a transmis, cu acest prilej, și salutul guvernatorului Districtului 124.

                  Festivitatea, moderată de președintele în exercițiu al Lions Club Sf. Gheorghe, Andrei Nemțeanu, a început prin acordarea premiilor în concursul internațional „Afișe pentru Pace 2019” – faza pe club. Premiul întâi a fost acordat elevei Daria Movileanu, de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”, care a obținut și o mențiune la faza națională (prof. îndrumător Ana Maria Bersan), premiul al doilea Ștefaniei Ambăruș (Școala Mihai Drăgan, îndrumător prof. Doriana Lungu), iar premiul al treilea elevei Diana Bosânceanu (Școala „Ion Creangă”, prof. îndr. Anca Ștefănică). Alți elevi au primit mențiuni.

                  Întronizarea noilor membri ai Clubului de tineret Leo a vizat 11 candidați. Codrin Costan, Leo adviser al Clubului Phoenix, le-a spus noilor membri în ce constă onoarea de a fi membru Lions și de când au fost constituite cluburile Leo. Candidații au ascultat apoi Angajamentul membrului Leo, după care fiecare a rostit „Mă angajez!” la primirea Diplomei de membru.

                  Cu același prilej, au fost instalați în funcții ofițerii clubului, aleși la o întrunire anterioară. Ei sunt trezorierul, secretarul, vicepreședintele și președintele. Alexandra Diana Lazăr, studentă în anul al doilea al Facultății de comunicare și relații publice – Universitatea „Vasile Alecsandri”, este președinta clubului Leo.

                  La final au fost primiți în Lions Club Sf. Gheorghe trei noi membri. Candidații au ascultat conținutul Codului de etică al Lions Club International și au semnat Angajamentul de Onoare al Clubului Lions.

                  Tot cu acest prilej un vechi și activ membru al clubului, Ion Barbu, a primit Pinul Centenar (Centennial Lapel Pin) al Lions Clubs International, care și-a serbat anul trecut centenarul.

                  „Sunt onorată să fac parte din Clubul Leo Phoenix Bacău și cu atât mai mult să fiu președinta acestuia. Sper să întreprind și eu cât mai multe acțiuni frumoase, să întorc comunității sprijinul și ajutorul nostru. Sunt foarte sigură că voi reuși. Am început deja și avem multe alte activități în plan”.
                  Alexandra Diana Lazăr, președinta Clubului Leo Phoenix

                  Ști-in-ța! Ști-in-ța!

                  Știința Bacău și Volei Alba Blaj se întâlnesc, azi, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor, în semifinalele Cupei CEV. Se anunță, o dată în plus, o atmosferă senzațională creată de publicul băcăuan

                  Din nou față în față

                  Din nou pe teren. De la aceeași oră și în aceeași sală. De data aceasta, însă, în Europa. La două zile după meciul din campionat, încheiat cu victoria oaspetelor cu 3-1, Știința Bacău și Volei Alba Blaj se vor afla din nou în postura de adversare, în manșa tur a semifinalei Cupei CEV. Cine câștigă, ia o opțiune importantă pentru calificarea în finală, calificare ce se va decide marțea viitoare, pe 5 martie, la Sibiu. Blajul are de partea sa atât lotul (mai numeros și mai valoros), cât și tradiția de dată recentă. Știința se prezintă, în schimb, cu avantajul publicului propriu. Și cu seria celor șase victorii din tot atâtea partide susținute anul acesta în Cupa CEV. Șase cu bătaie pe șapte!

                  Ele în A1, noi în Europa

                  Așa cum aminteam, semifinala românească din Cupa CEV, Știința- Alba Blaj, a avut ca uvertură jocul de duminică, din etapa a 15-a a Diviziei A1. Un joc câștigat de ardelence cu 3-1. Echipa lui Darko Zakoc a defilat în primele două seturi, adjudecate la 14, respectiv 16, însă în actul al treilea, Știința a făcut o adevărată demonstrație de forță, trecând inclusiv peste greșelile de arbitraj clare (șase la număr și toate pro-Blaj) și s-a impus cu 25-19. Deși părea relansat, meciul nu a oferit însă un supliment de seturi. Blajul a luat toate cele trei puncte după un 25-20 în parțialul al patrulea, continuând astfel să aibă procentaj maxim în competiția internă. Ele în A1, noi în Europa!

                  Alt arbitraj!

                  Astăzi, însă, vom vedea o altfel de partidă. Fie și pentru simplul fapt că arbitrajul va fi asigurat de cuplul Daniel Jettkand (Olanda)- Armando Simbari (Italia). Sigur, băcăuancele pierd singura „gură de foc” pe care o aveau pe banca de rezerve (Adina Roșca neavând drept de joc ca urmare a faptului că sezonul acesta a evoluat deja în euro-cupe cu CSM Târgoviște), însă, așa cum ne-a obișnuit, în CEV, Știința devine o altă echipă. Una curajoasă și bătăioasă. Gata să lupte până la final. Cu Lajkovac, cu Sliedrecht, cu Olomouc. Și acum, cu Blajul.

                  Mereu aproape

                  Antrenorul Științei, Florin Grapă a admis superioritatea valorică a finalistei de anul trecut din Liga Campionilor. Dar este convins că echipa sa se poate auto-depăși. Din nou. „Chiar dacă întâlnim un adversar care nu mai are nevoie de prezentare și care mizează și pe o bancă de rezerve mult mai lungă decât a noastră, eu am încredere în fetele mele”, a declarat Grapă, care a adăugat: „Am convingerea că putem face un meci bun, după cum sunt convins că publicul va fi din nou alături de noi într-un număr mare, așa cum a fost și duminică. Eu vreau să-mi țin spectatorii aproape și știu că-i pot ține jucând bine”.

                  Știința: Kapelovies, Cazacu, Rogojinaru, Faleș, Otasevic, Koleva, Monova- libero.
                  Alba Blaj: Kitipova, Baciu, Lazarevic, Ninkovic, Onyejekwe, Newcombe, Vujovic- libero.

                  Parcursul celor două adversare

                  Știința Bacău: 3-2 (deplasare) și 3-0 (acasă) cu Zeleznicar Lajkovac (Serbia) în „șaisprezecimi”; 3-2 (acasă) și 3-0 (deplasare) cu Sliedrecht Sport (Olanda) în „optimi”; 3-2 (acasă) și 3-2 (deplasare) cu VK UP Olomouc (Cehia) în „sferturi”.
                  Alba Blaj: tur liber în „șaisprezecimi”; 3-0 (acasă) și 3-0 (deplasare) cu VK Prostejov (Cehia) în „optimi”; 0-3 (deplasare) si 3-0 (acasă), 15-5 în „setul de aur” cu Galatasaray Istanbul (Turcia) în „sferturi”.

                  România, peste tot

                  Indiferent care va fi deznodământul dublei confruntări dintre Știința și Alba Blaj, România va avea deci o echipă în finala Cupei CEV. Interesant este însă că și cealaltă semifinală a competiției, care le aduce față în față pe Swietelesky Bekescsaba (Ungaria) și pe Yamamay e-work Busto Arsizio (Italia), are o tușă românească. Campioana Ungariei este antrenată de Paul Bogdan, în timp care în rândul echipei italiene regăsim o jucătoare de origine română, în vârstă de 20 de ani, Alexandra Botezat. Turul dintre Bekescsaba și Yamamay are loc azi, în Ungaria, manșa retur fiind programată pe 5 martie, la Busto Arsizio.

                  Delegație impresionantă a Bacăului la întâlnirea de la Iași

                    * județul nostru a avut cea mai mare delegație la întâlnirea care a avut loc la Prefectura din Iași, pe masterplanul în Sănătate * primari, parlamentari, directori de spitale, reprezentanți din domeniul medical, cu toții au venit la această dezbatere cu date și argumente în fața propunerii de a se închide două spitale în județ, respectiv cele din Comănești și Buhuși, dar și de a se reduce numărul de paturi * pe toată durata discuțiilor, Sindicatul Sanitas a protestat în fața prefecturii * și aici, Bacăul a fost prezent cu o delegație de 10 membri, condusă de liderul filialei locale

                    Iașiul a fost luni, 25 februarie, așa cum se anunțase deja și cum am prezentat și noi în edițiile anterioare ale Deșteptării, locul de întâlnire pentru o dezbatere publică privind Masterplanul regional de Servicii de Sănătate, pe Regiunea Nord- Est. Un proiect, întocmit în urmă cu doi ani, de experți ai Uniunii Europene, prin care se propune o agendă a transformării sectorului sanitar în vederea atingerii eficienței, calității și accesului echitabil al pacientului la sistemul de sănătate, de a inversa piramida serviciilor și de a asigura în mod treptat o acoperire mai mare a nevoilor de sănătate ale populației prin intermediul serviciilor care reprezintă baza sistemului.

                    Un plan care însă ar duce și la reducerea numărului de paturi din spitalele publice, pe toată regiunea, dar care, la nivel local, propune inclusiv închiderea sau transformarea a două spitale în unități medicale de îngrijiri pe termen lung (Spitalul Orășenesc „Ioan Lascăr” Comănești) sau în ambulatoriu de specialitate independent (Spitalul Orășenesc Buhuși).

                    Parlamentari, primari, manageri de spital, autorități locale și județene, la un loc

                    La această întâlnire de la Iași, Bacăul a avut cea mai mare reprezentare. Au fost prezenți Dragoș Benea, senator și fost președinte de Consiliu Județean (CJ) timp de trei mandate, Silviu Pravăț, vicepreședinte CJ, conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate, respectiv Marius Savin – președinte director general și Dan Stoica – director executiv, conducerea Direcției de Sănătate Publică, prin Alin Năstasă – director executiv și dr. Cecilia Lucaci – de la departamentul de programe în sănătate.

                    S-au alăturat delegației managerii celor 6 spitale publice din județ și autoritățile locale, respectiv: din Bacău – Adrian Popa, managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău, și Mădălin Pârâianu, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, alături de directorul medical dr. Cristina Halbedel, din Moinești – prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, alături de Valentin Vieru, primarul municipiului, din Onești – dr. Oana Secară, managerul Spitalului Municipal Onești, însoțită de Izabela Zgăvârdici – de la Direcția de Statistică și Gelu Nicolicea – directorul financiar-contabil, împreună cu primarul municipiului Nicolae Gnatiuc, din Comănești – Elena Stoica, managerul Spitalului Orășenesc Comănești, susținută de primarul Viorel Miron și Ionuț Iftimoaie, cunoscutul luptător K1 și cetățean de onoare al acestei localități, și din Buhuși – Constantin Poiană, managerul Spitalului Orășenesc Buhuși, alături de Mihaela Dornescu – directorul financiar contabil și Alina Vrînceanu – director de calitate, împreună cu Vasile Zaharia, primarul orașului.

                    Discuții cu ușile închise

                    Deșteptarea a fost acolo, la acea întâlnire, însă presa nu a fost acceptată la discuții. „Fără camere, fără aparate foto, fără înregistrări, fără presă” – s-a transmis tuturor jurnaliștilor, încă de la începutul dezbaterii. Bila neagră! Au fost prezente delegații din toate cele 6 județe ale Regiunii Nord-Est, respectiv Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Suceava, Botoșani. De la Ministerul Sănătății au condus discuțiile, care au durat mai bine de trei ore, Tiberius Brădățan, secretar de stat, Monica Isăilă, director, și Andrei Dorobanțu, consilier al secretarului de stat.

                    „Este doar o întâlnire de lucru, tehnică, în care se discută despre Masterplanul de Servicii de Sănătate pe Regiunea de Nord-Est, iar astfel de întâlniri vor mai avea loc, inclusiv punctual, cu fiecare județ în parte, la nivelul Ministerului Sănătății. Nu este nimic încă bătut în cuie. La această dezbatere fiecare vine cu propuneri, dialogul este deschis, fiecare județ își spune punctul de vedere astfel încât să se ajungă la un masterplan aprobat.

                    Este un proiect finanțat de Ministerul Sănătății în 2016 și care prevede reorganizarea sau dezvoltarea sistemului de sănătate pe Regiunea Nord-Est, o regiune care are unele caracteristici speciale în ceea ce privește componența populatiei, raportul dintre rural și urban, distanțele între unitațile medicale cu paturi, lipsa sau prezența asistenței medicale în anumite localități. O regiune care din punct de vedere economic este considerată rămasă puțin mai în urmă față de vestul țării și față de Capitală.

                    Acest masterplan a fost elaborat de un corp de experți de la Uniunea Europeană, dar care au lucrat independent. Au avut discuții în teritoriu, au stat de vorbă cu autoritățile implicate în fiecare județ pe acest domeniu, au folosit date statistice pe care fiecare instituție le-a pus la dispoziție cu celeritate, fie că vorbim de case județene de asigurări de sănătate sau direcții de sănătate publică, fie chiar de Institutul Național de Statistică. Toate datele au fost analizate și comparate cu indicatori din Uniunea Europeană.”
                    Tiberius Brădățan, secretar de stat în Ministerul Sănătății

                    Obiectivele masterplanului

                    În draftul Masterplanului regional de Servicii de Sănătate, pe Regiunea Nord- Est obiective sunt:
                    • Îmbunătățirea accesului populației la serviciile medicale, sporind în același timp echitatea în furnizarea de servicii;
                    • Reducerea discrepanțelor regionale și județene în ceea ce privește serviciile de asistență medicală primară și serviciile spitalicești disponibile;
                    • Îmbunătățirea eficacității, eficienței, productivității și rentabilității furnizării de servicii;
                    • Asigurarea calității și siguranței asistenței medicale;
                    • Dezvoltarea coordonării și complementarității între diferiții furnizori de servicii de sănătate și sectorul social;
                    • Promovarea modelelor alternative pentru furnizarea serviciilor spitalicești (de exemplu internare de zi, asistență ambulatorie, chirurgie de zi și alte servicii de îngrijire).

                    O bilă albă! Numai că, pentru îndeplinirea acestor obiective pentru județul Bacău se propune ca:

                    * la Spitalul Județean de Urgență Bacău: să se reducă un anumit număr de paturi de îngrijire boli acute (și trecerea de la internare la îngrijire de zi) și să se organizeze un al doilea „hub” regional de servicii de îngrijire terțiară/specializată pentru boli acute din regiune (după Iași)- de ex. oncologie/radioterapie; cardiologie intervențională;

                    * la Spitalul de Pneumoftiziologie (fost TBC) Bacău: să se mențină spitalul, dar cu mono-specializare, ținând cont de particularitățile României în ceea ce privește TBC, scăderea numărului de paturi și asigurarea de servicii medicale numai pentru tratarea pacienților cu TBC;

                    * la Spitalul Municipal Onești: să rămână spital de îngrijire secundară pentru partea de sud a județului (servicii de urgență, principalele specializări medicale și chirurgicale, servicii pentru mamă și copil), dar și să se reducă numărul de paturi pentru îngrijire boli acute (cu trecerea de la internare la îngrijire de zi);

                    * Spitalul Orășenesc Buhuși: transformarea în ambulatoriu independent (se vor stabili prevederile legale);

                    * Spitalul Municipal de Urgență Moinești: nicio modificare, deci să ramână spital de îngrijire secundară pentru partea de vest a județului (cu servicii de urgență, principalele specializări medicale și chirurgicale, servicii pentru mamă și copil);

                    * Spitalul Orășenesc Comănești: transformarea într-o altă unitate medicală (de ex. recuperare ori îngrijire pe termen lung) sau una socială.


                    „A fost o discuție destul de aprinsă și cu intervenții mai emoționale. Este însă de apreciat și de subliniat faptul că spre deosebire de guvernele Boc și Cioloș, când tăierile de paturi au venit din vârful pixului, ca o sentință, acum s-a inițiat această dezbatere, un dialog direct, destul de dificil, privind reorganizarea spitalelor, împreună cu toți factorii decizionali locali.

                    E complicat însă să propui reducere de paturi și închiderea unor spitale în Regiunea Moldovei, cea mai săracă din țară, în condițiile în care anunți o investiție de 45 de milioane de euro la Cluj, într-un spital de neurochirurgie, de exemplu. Sigur că am avut nedumeriri și legate de faptul că nu se precizează în acest masterplan cum s-a ajuns la aceste reduceri de paturi și pe ce indicatori. Se propune diminuarea serviciilor spitalicești sperând ca astfel se vor îmbunătății serviciile de asistență primară (prin medicina de familie, n.r.). Am solicitat măsuri concrete, un plan concret, de îmbunățățire a asistenței medicale primare, care să fie mai aproape de pacient și care în acest moment sunt cam înțepenite, și abia după aceea să putem vorbi de o consecință firească de reducere a numărului de paturi, dar în timp, nu imediat. Ni s-a zis ca vor mai fi astfel de întâlniri în care se va discuta cu pixul în mână, să confruntăm datele și să luăm deciziile corecte.

                    E simplu să spui că reduci paturi sau că închizi spitale, problema cea mai importantă este însă să ai și argumente, să ai și soluții. La Comănești de exemplu, trebuie făcută o optimizare, o eficientizare, însă la Buhuși sunt la momentul acesta indicatori care nu recomandă închiderea. Cât despre investițiile făcute în toate spitalele din județul Bacău, despre acestea nu s-a vorbit, dar au fost folosite ca argument de către toți managerii. Dar și aici sunt discuții: e bine că se fac investiții, dar trebuie să le faci și unde ai adresabilitate. Vom vedea ce va fi. ”
                    Dragoș Benea, senator de Bacău, președinte PSD Bacău

                    Protestul Sanitas

                    Uniunea Județeană a Sindicatelor Sanitas a invitat membrii de sindicat să protesteze în fața Prefecturii Iași pe toată durata acestor discuții. Și aici, Bacăul a fost reprezentat de o delegație de 10 membri ai sindicatului, condusă de Aurel Crețu, liderul filialei locale. „Suntem împotriva modului de reorganizare a sistemului public în regiunea noastră prin acest masterplan, așa cum este el conceput la forma actuală, dar și de faptul că la aceste discuții nu am fost și noi chemați, ca reprezentanți ai salariaților din sănătate.

                    Ne nemulțumește în totalitate masterplanul, pentru că se dorește transformarea sau chiar închiderea unor unități sanitare și reducerea de paturi în spitale în care s-au făcut investiții foarte mari. Pe de altă parte, în județul Bacau sunt 3,83 de paturi la mia de locuitori, iar în vestul țării se construiesc spitale. Suntem cea mai slab dezvoltată regiune, avem cel mai mic PIB pe cap de locuitor, și cu toate acestea astfel de analize încep de la noi. Acest protest este doar un semnal de alarmă, care sper să fie ascultat.

                    În caz contrar, cei care vor avea de suferit nu vor fi neapărat profesioniștii din sănătate, pentru că încă nu s-a vorbit și de reducere de personal, ci pacienții. Suntem pentru eficientizarea activității medicale și a gradului de ocupare a paturilor din spitalele publice, dar nu pentru reducerea lor și închiderea de spitale”, a declarat de la fața locului pentru Deșteptarea, liderul Sanitas Bacău, Aurel Crețu.

                    Lișiță salvată de o patrulă CRE

                      O lișiță cu o montură de pescuit înfiptă în picior a fost salvată noaptea trecută de o patrulă a Centrului Regional de Ecologie pe lacul Bacău.

                      Pasărea a fost descoperită agățatå într-un cârlig, iar dacă nu ar fi fost eliberată ar fi murit în mod sigur.

                      Pe lângă numeroasele cazuri de păsări acvatice înecate în plase de pescuit au fost întâlnite situații în care lebede sau berze erau prinse în sfori, pungi sau monturi de pescuit.

                      Astfel de situații reprezintă un semnal de alarmă atât în ceea ce privește curățenia pe cursurile de apă, cât și pentru responsabilizarea pescarilor pentru a recupera pe cât posibil monturile și pentru a nu arunca pe baltă deșeuri, ambalaje, monturi sau fire pe care nu le mai folosesc.

                      ULTIMELE ȘTIRI