Egalitatea nu există decât în matematică, zice Eminescu. Aristotel mi-a spus că indivizii slabi sunt întotdeauna nerăbdători pentru a obţine dreptate şi egalitate. Cei puternici nu ţin seamă de niciuna. Ni se spune, obsedant, mai ales de către politicieni, că noile tehnologii și globalizarea ne vor oferi, în curând, în toată splendoarea sa, darul egalității.
Vorbe, vorbe, vorbe… Realitatea este cu totul alta: pe măsură ce înaintăm în istorie, inegalitățile dintre oameni cresc. Chiar și strigătul disperat al lui Rousseau, care ne chema înapoi la Natură, pare puțin caraghios, dacă investea în el speranțe de egalitate. În „21 de lecții pentru secolul al XI-lea” (Iași, Polirom, 2018), Yuval Noah Harari argumentează că inegalitatea s-a tolănit în istorie încă din Epoca Pietrei, acum 30.000 de ani, când cetele de vânători–culegători îi îngropau pe unii dintre membrii lor în morminte somptuoase, ticsite cu bijuterii și alte obiecte de preț, în vreme ce amărăștenii erau depuși în gropi simple, lipsite de însemnele prosperității în exces.
A vorbi despre egalitate, altfel decât fardând-o poematic sau politic, este un risc în condițiile în care cei mai bogați o sută de oameni din lume dețin împreună mai mult decât cei mai săraci patru miliarde de oameni. 1% dintre cei mai bogați dețin jumătate din averea lumii. Până acum vorbeam despre inegalitățile economice. Astăzi, sociologii și futurologii argumentează că inegalitățile economice ar putea genera (noi) inegalități biologice.
În curând, cei dintre noi care vor avea un surplus… opulent de resurse vor putea să cumpere chiar viață. „Dacă noile tratamente de prelungire a vieții și upgradare a abilităților fizice și cognitive se vor dovedi a fi costisitoare, zice Harari, omenirea s-ar putea scinda în caste biologice”.
Deja, într-o țară ca România, unde unele servicii medicale au devenit un lux de excepție, formarea acestor caste biologice este în plin avânt. Se estimează, de către același Harari, că, peste nici o sută de ani, 1% dintre cei mai bogați oameni din lume ar putea deține nu doar cea mai mare parte a averii mondiale, ci și cea mai mare parte din sănătatea, frumusețea și creativitatea lumii. La orizont apare profilul unei categorii umane inferioare: inutilul homo sapiens, cel care nu va beneficia de resursele necesare pentru achiziționarea de frumusețe, sănătate, creativitate…Dacă vrem să prevenim formarea castelor biologice, una dintre soluții ar fi să evităm concentrarea fluxului datelor/ informațiilor în foarte puține mâini.
Din păcate, nu am gestionat cum se cuvine avertismentul lui Francis Bacon, din secolul al XVI-lea – „Ştiinţa şi puterea omului sunt unul şi acelaşi lucru”–, motiv pentru care concentrarea informațiilor de către entități precum Facebook sau Google a devenit deja notorie. Influențat, desigur, și de Petre Isachi (vezi volumele „Docuficțiuni critice”), cred din ce în ce mai mult în gândul că puterea depinde de capacitatea noastră de a crea, impune și accepta ficțiuni.
Egalitatea pare a fi una dintre aceste ficțiuni care, manipulată cu talent, poate fi generatoare de putere. Dacă ne cucerește definitiv și acel gând isachian care spune că ficțiunea este singura care nu minte, atunci putem înțelege și mai bine de ce este foarte simplu ca oamenii să fie manipulați folosind strategia egalității.
