Acasă Blog Pagina 2206

Aripile Bacău își continuă zborul

Grupa 2010 a clubului de fotbal Aripile Bacău își continuă zborul. Și, implicit, seria reușitelor la turnee. În această primă lună de vară, formația pregătită de Costel Bușagă și-a trecut deja în cont două medalii: un aur pe Litoral, la Eforie și un bronz săptămâna trecută, la Piatra Neamț, acolo unde doar ratările din semifinala cu Botoșaniul i-au privat pe băcăuani să dispute finala.

„Per total, copiii au avut evoluții foarte bune, iar în competiția de pe Litoral, ne-am impus într-o manieră categorică”, a declarat Costel Bușagă. Într-adevăr, la „Summer Kids Cup” de la Eforie, Aripile nu a lăsat nicio șansă adversarilor.

În formula Rareș Vîlcu, Matei Lupu, Patrick Brașoveanu, Rareș Șerdean, Rareș Robu, Alexandru Bugaciu, Rareș Jușcă, Raul Grigoraș, Ștefan Cherana, Eduard Coșa și Darius Farcaș, băcăuanii au câștigat grupa după patru victorii din tot atâtea dispute: 9-1 cu CS Agigea, 4-3 cu LPS Buzău, 4-2 cu Black Sea Năvodari și 2-0 cu Proi Sport. Seria succeselor a continuat și în semifinale (4-2 cu 3 Sport Kids Bucuresti), pentru ca în finala mare, Aripile Bacău să o învingă cu 5-2 pe Academia Voluntari, după ce, cu două minute înainte de fluierul final, scorul era de 5-0.

Pe lângă succesul echipei, Aripile a dat și cel mai bun portar al turneului în persoana lui Rareș Vîlcu, dar și cel mai bun mijlocaș al competiției: Alexandru Bugaciu. Și pentru ca reușita să fie completă, băcăuanii au pus mâna și pe titlul de cea mai frumoasă galerie!

Karate / Știința, obiective atinse

Gruparea băcăuană a intrat în vacanță după ce la ultima competiție a verii a cucerit 14 medalii, incluzând și trei titluri naționale
Punct ochit, punct lovit. Și o binemeritată vacanță, înainte de a ataca a doua jumătate a stagiunii 2019. Karateka de la CS Știința Bacău au pus punct primei părți a sezonului cu 14 medalii cucerite la Campionatul Național Wado Kai de la Voluntari- București.

„Cele 14 medalii, incluzând și trei titluri naționale ne arată că am muncit bine în această perioadă. Rezultatele de la Voluntari, unde toți cei opt participanți de la clubul nostru au urcat pe podium- unii, chiar de mai multe ori- completează foarte bine celelalte reușite din acest an, în frunte cu parcursul bun de la Europene”, a declarat antrenorul Științei, Adrian Loghin.

La Voluntari, băcăuanii au cucerit trei titluri de campioni naționali prin Mihai Radu (kumite seniori +84 kg), Claudiu Zaharescu (kumite seniori 67 kg) și Leonard Juncu (kumite juniori +65 kg). La individual, Știința și-a adjudecat încă patru titluri de vice-campioni și trei medalii de bronz.

Argintul a fost obținut de Alexandru Palma (kumite open masculin și kumite seniori +84 kg) și Răzvan David (kumite tineret 65 kg), în timp ce bronzul a fost opera Elenei Ciosu (kumite senioare +60 kg) și a lui Vlad Pește (kumite tineret +65 kg și kata tineret individual). Si în întrecerile pe echipe, Știința s-a descurcat bine, trimițând pe podium patru formații. Astfel, la kumite seniori masculin și la kumite tineret masculin, băcăuanii s-au laureat vice-campioni naționali prin echipele formate din Mihai Radu, Alexandru Palma și Răzvan David, respectiv Leonard Juncu, Vlad Pește și același Răzvan David, în timp ce la seniori masculin, Știința a luat bronzul atât la kumite (Claudiu Zaharescu, Mădalin Enache și Vlad Pește), cât și la Kata (Mihai Radu, Alexandru Palma și Claudiu Zaharescu).

Pe durata vacanței, o parte dintre karateka Științei vor participa cu lotul național la un stagiu de pregătire la Poiana Teiului. În toamnă, băcăuanii vor bifa participări atât pe plan intern (Cupa României și Naționalele pe echipe), cât și extern, la orizont aflându-se Mondialele programate în Cehia, la Karlovy-Vary. „Vrem să ne pregătim cât mai bine pe durata pauzei competiționale deoarece ne-am fixat obiective îndrăznețe și pentru partea a doua a stagiunii”, a precizat Sensei Adi Loghin, care a dezvăluit că Știința are în vizor trei titluri mondiale și tot atâtea medalii de argint.

Ovidiu Genaru a primit Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru Cartea de Poezie

Mai întâi evenimentul: În Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti, a avut loc Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, moderată de Nicolae Manolescu, preşedintele USR.

Sala arhiplină de poeţi, prozatori, critici literari, eseişti, dramaturgi, directori de edituri şi reviste literare, cât şi invitaţi de seamă din conducerea unor ministere, sponsori, prieteni ai scriitorilor, membri ai familiilor.

Ca în fiecare an, juriul, format din Dan Cristea (preşedinte), Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon, Alex Ştefănescu şi Răzvan Voncu, a stabilit nominalizările, pe fiecare secţiune. La Cartea de poezie: Gabriel Chifu, Elegia timpului, Editura Şcoala Ardeleană, 2018 (s-a recuzat); Ovidiu Genaru, La opt, gaura cheii şi alte patimi, Editura Junimea, 2018; Nora Iuga, Alături cu drumu, Editura Casa de pariuri literare, 2018; Andrei Novac, Prin închisori şi prin libertate, Editura Cartea Românească, 2018; Ion Mircea, Materia care ne desparte, Editura Junimea, 2018; Adrian Popescu, Corso, Editura Cartea Românească, 2018; Lucian Vasiliu, Cod numeric personal, Editura Cartea Românească, 2018.

„«La opt, gaura cheii şi alte patimi» – cea mai bună carte de poezie din 2018”

„Premiul de astăzi arată că şi la 85 de ani se poate să fii antum. În formă. Nu integral. Cam 80 la sută. Restul până la 100% este reumatism şi cardiologie.”

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, îşi începe discursul inaugural: importanţa evenimentului, criteriile avute în vedere, dificultatea juriului în desemnarea câştigătorilor.

Curg premiile de la fiecare secţiune. Discursuri, cuvinte de mulţumire, aplauze. Suspansul se menţine până la ultimul premiu. Vine rândul Poeziei. Rosteşte Gabriel Chifu, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România: Premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 2018: Ovidiu Genaru, pentru volumul „La opt, gaura cheii şi alte patimi”, Editura Junimea.

Omul care toată viaţa s-a ocupat cu gânditul

Ovidiu Genaru, omul care, după cum îmi spunea într-un interviu, toată viaţa s-a ocupat cu gânditul, câştigă pentru a doua oară (primul în 1974, pentru volumul „Goana după fericire”) Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Bucuriile se ţin lanţ de poetul din Ţara lui pi: este unul dintre cei mai premiaţi poeţi în viaţă, înainte şi după premiile USR, a mai fost încoronat de Filiala Bacău a USR, de Asociaţia Scriitorilor din Iaşi, de Centrul de Cultură „George Apostu”, de Revista Ateneu etc. Cum deschizi o revistă de cultură din România este imposibil să nu dai de o poezie, de un premiu, de o carte semnată de Ovidiu Genaru. A trăit bucuria, dar şi dezamăgirea nominalizării de şapte ori la Premiul Naţional pentru Poezie „Mihai Eminescu”, cel mai râvnit premiu de către poeţi, însă, deocamdată, a rămas doar cu nominalizarea, ceea ce, după cum afirmă critica literară, nu-i la îndemâna oricui. Dar, poate, cea mai mare satisfacţie recentă a fost includerea, de o anchetă a Uniunii Scriitorilor din România, în Lista canonică:100 de poeţi români în 100 de ani, fiind singurul scriitor băcăuan în viaţă, desemnat Poet reprezentativ, alături de George Bacovia.

De la „Un şir de zile”, volumul de debut din 1966, au trecut peste 50 de ani. Bucurii.Teamă. Gânduri. Poezia lui Ovidiu Genaru este „rafinament şi ironie”, este poetul „extazelor suave”.

M-am gândit ce să-l întreb pe Ovidiu Genaru, după ce am aflat vestea decernării Premiului Uniunii Scriitorilor. „Ce să-ţi spun, bătrâne! Sunt fericit, cum să nu fiu!”

Pentru cititorii ziarului Deşteptarea, pentru frumuseţea şi ineditul lui, transcriem discursul ca răspuns la primirea premiului, aşa cum se obişnuieşte la asemenea evenimente:

Ilustre feţe,

Recunosc, sunt un provincial sadea. Puţin speriat. Un izolat rătăcit în România profundă, acolo unde, cum bine spunea vecinul meu de palier, un distins avocat, «mulţimea anonimă se va avea în vedere».

Aş mai spune, dar nu este important, că sunt un flueră vânt printre stiluri şi generaţii literare, neafiliat vreuneia.

Aşa că pentru unul ca mine este o mare onoare şi un privilegiu să fiu luat în seamă de elita scriitoricească de la Bucureşti. Bucureşti – capitala lumii la români. Cărţi am mai scris dar roata norocului, capricioasă, s-a abătut rar pe la Bacău.

Cam odată la 50 de ani. Eu am mai primit odată această distincţie, hăăăt! în mileniul trecut, în 1974, pe când, mă autocitez «Miţa Biciclista de provincie, făcea ultima cursă cu trupul ei de davincie».

A fost, la Bacău, la Bacău într-o mahala/ o mare dandana cu şampanie şi frigărui. De data asta va fi cu apă plată, iaurt şi valeriană.
Între cele două evenimente s-a aşternut un «hău istoric» în care tot scriind, scriind şi aşteptând, am îmbătrânit. Dar nu-i bai. Premiul de astăzi arată că şi la 85 de ani se poate să fii antum. În formă. Nu integral. Cam 80 la sută. Restul până la 100% este reumatism şi cardiologie.

Pe scurt, poezia a fost pentru mine drogul care a făcut să-mi bată inima, chiar şi duminica.

Aşadar, mulţumesc poeziei şi slujitorilor ei de aleasă stirpe, aici de faţă. Mulţumesc distinsului juriu care a scanat provincia, mulţumesc Domnului preşedinte Nicolae Manolescu, mulţumesc Editurii Junimea, mulţumesc Cartea Românească, mulţumesc criticilor care au avut plăcerea să scrie despre mine, mulţumesc România Literară, mulţumesc soţiei mele Cristina care îmi dăruieşte zilnic din tinereţea ei, vă mulţumesc tuturor fiindcă m-aţi acompaniat în aceste clipe de graţie.

Care au şi trecut.
Într-o lume avidă de incultură, închei cu un vers-memento: «Popoarele fără poezie sunt sortite frigului.»
Vă mulţumesc.”

În dialog cu cititorii

Amatorii de poezie, prietenii poetului Ovidiu Genaru au ocazia să se întâlnească cu Poezia, cu Poetul, joi, la ora 18.00, la Berăria Valhalla, în cadrul „Zilelor Bibiliotecii «Costache Sturdza»”. Cartea premiată de Uniunea Scriitorilor, „La opt, gaura cheii şi alte patimi”, va fi prezentată de criticul Paul Cernat, iar Ovidiu Genaru va intra în dialog cu cititorii şi va acorda autografe.

Mărturia mincinoasă nu mai e la fel de mincinoasă

Formularea din titlu este doar o speculaţie jurnalistică, creionată atât cât să atragă atenţia asupra unei Decizii Nr. 10/2019 din 17 aprilie 2019 pronunţată de ICCJ în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 416 din 28 mai 2019. Problema pusă în discuţie e extrem de interesantă nu numai pentru specialişti, ci şi pentru cei direct vizaţi de interpretarea dată textului penal prin această Decizie.

În speţă, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: „Poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la aceşti din urmă participanţi?”.

Conform Codului penal Art. 273. – (1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

După Codul de procedură penală Art. 114. – (1) Poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală. (2) Orice persoană citată în calitate de martor are următoarele obligaţii: a) de a se prezenta în faţa organului judiciar care a citat-o la locul, ziua şi ora arătate în citaţie; b) de a depune jurământ sau declaraţie solemnă în faţa instanţei; c) de a spune adevărul. Art. 115. – (1) Orice persoană poate fi citată şi audiată în calitate de martor, cu excepţia părţilor şi a subiecţilor procesuali principali. Art. 118. – Declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară.

În opinia primei instanţe la fond, s-a apreciat că, în cazul în care la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane, cea audiată în calitate de martor cu privire la infracţiunea comisă de un participant, care, în aceeaşi cauză, a avut anterior calitatea de inculpat şi a fost condamnată definitiv, nu poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

În esenţă, în argumentarea acestei soluţii, au fost invocate, pe de o parte, dispoziţiile art. 114 din Codul de procedură penală, care definesc martorul ca fiind orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală şi instituie obligaţia martorului de a spune adevărul, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 118 din Codul de procedură penală, relativ la dreptul martorului de a nu se acuza. În cauza dedusă judecăţii, declaraţia dată, în calitate de martor, de către inculpat, poate fi avută în vedere la analiza infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, însă nu poate servi ca temei pentru atragerea răspunderii penale a martorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Într-o altă opinie a instanţelor, s-a apreciat că persoana audiată ulterior în cauza disjunsă, în calitate de martor, poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă dacă, în contextul ansamblului probator al cauzei, se face dovada existenţei condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii.

În esenţă, s-a reţinut că persoana care a participat la săvârşirea infracţiunii, dar care a fost judecată separat de ceilalţi participanţi, poate dobândi calitatea de martor în cauza disjunsă. În această calitate, martorul nu poate refuza să se prezinte în instanţă şi nici nu poate refuza depunerea jurământului ori a declaraţiei solemne. Acesta are dreptul de a nu se autoincrimina prin declaraţiile pe care le face. În exercitarea acestui drept, martorul poate fie să se prevaleze de dreptul la tăcere, fie să continue declaraţia, renunţând în mod expres la tăcere. Dacă a renunţat la dreptul la tăcere, continuând să facă declaraţii, persoana care a participat la săvârşirea infracţiunii şi a fost judecată separat de ceilalţi participanţi, fiind audiată, ulterior, ca martor în cauza disjunsă, are obligaţia de a spune adevărul, chiar cu riscul de a se autoincrimina, în caz contrar săvârşind infracţiunea de mărturie mincinoasă.

A fost analizată jurisprudenţa CCR dar şi jurisprudenţa CEDO în materie, care a statuat că dreptul unui acuzat de a păstra tăcerea cu privire la faptele pentru care este acuzat şi de a nu contribui la propria sa incriminare reprezintă o garanţie a unei proceduri echitabile în procesul penal. De asemenea, opinia specialiştilor consultaţi: Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a apreciat că participantul la comiterea unei infracţiuni, care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat, ulterior, ca martor în cauza disjunsă, nu poate răspunde penal pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.

În cele din urmă, soluţia pronunţată de ICCJ a fost următoarea: „Stabileşte că participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 din Codul penal.”

Jr. Adrian M. Ionescu

Festivalul Folcloric „Ion Drăgoi”

Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean, Primăria Bacău şi Televiziunea Română, organizează joi, 27 iunie 2019, ora 18.00, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, cea de a XXVII-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Ion Drăgoi”, dedicat celui ce a fost „violonistul desăvârşit”, inegalabilul interpret al folclorului instrumental moldovenesc Ion Drăgoi.

Ca şi la ediţiile anterioare, festivalul se bucură de prezenţa unor solişti vocali şi instrumentişti de notorietate din România şi Republica Moldova, dintre care amintim pe Zinaida Bolboceanu, Mihaela Gurău, Alexandru Pugna, Irina Miron, Georgiana Păduraru, Florin Popa, Florin Blaj, Paula Florescu.

Programul Festivalului Naţional de Folclor „Ion Drăgoi”, gândit ca şi precedentele de maestrul coregraf Petre Vlase, managerul apreciatului ansamblu băcăuan, şi prezentat de realizatoarea emisiunii “Tezaur folcloric”, Gheorghiţa Nicolae, vă va oferi şi alte plăcute surprize, urmând a fi transmis de Televiziunea Română în cadrul emisiunilor sale de gen.Intrarea este liberă.

Doctorul Adrian Cotîrleț premiat la „Capital top manageri din România”

    Directorul Spitalului Municipal de Urgență din Moinești, dr. Adrian Cotârleț, a fost premiat, marți seară (25 iunie) la Gala Premiilor de Excelență în Management 2019, organizată de revista Capital. Adrian Cotîrleț a fost nominalizat la categoria „Cei mai bun manageri din Sănătate și Pharma”.

    Gala Premiilor de Excelență în Management este evenimentul prin care Capital recunoaște, în fiecare an, meritele celor care fac economia românească să crească.

    „În România – au precizat organizatorii Galei – există spitale de stat care concurează cu unitățile private, iar unul dintre cele mai moderne este în municipiul Moinești, localitate cu puțin peste 20.000 de locuitori. Acolo, managerul, doctorul Adrian Cotîrleț, a știut să aducă venituri spitalului și să atragă finanțări. Unitatea are acum heliport, are 11 linii de gardă, aparatură modernă și medici care s-au întors din străinătate mulțumită condițiilor. Unii dintre cei care muncesc aici primesc salarii care ajung până la 5.000 de euro. Pacienți din toată țara vin să se bucure de condiții de lux de la stat”.

    Gala de Excelență în Management a acordat, marți, cu votul cititorilor revistei Capital, premii primilor trei câștigători din nouă categorii – directori generali, manageri financiari, manageri de vânzări și de resurse umane sau cu atribuții de marketing, manageri de comunicare, responsabili de CSR (responsabilitate socială corporativă), administratori publici și manageri din sănătate și pharma.

    Incendiu la Mănăstirea Cașin. Un bărbat a suferit arsuri la mâini

      O locuință și un adăpost de animale au fost distruse, astăzi, de un incendiu, la Mănăstirea Cașin, în județul Bacău.

      Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale cu apă și spumă.

      Proprietarul locuinței a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare. Inițial a refuzat transportul la spital, dar, ulterior, s-a răzgândit.

      S-a deschis Ștrandul Letea

        Programul este zilnic, de la ora 10.00 la ora 19.00, iar tariful de intrare este neschimbat față de anul trecut.

        Ștrandul dispune de două bazine: bazinul mic cu o adâncime cuprinsă între 0,80 -1,00 cm și bazinul mare cu o adâncime cuprinsă între 1,4-2,2 cm. Apa este monitorizată în permanență, curățată și schimbată la cel mult 3 zile. Tratarea apei se efectuează prin metoda clorinării apei, existând un sistem de automonitorizare a clorului liber rezidual.

        De asemenea, Ștrandul Letea pune la dispoziția băcăuanilor, și nu numai, și un punct de prim ajutor, dușuri, loc de joacă cu nisip.

        Taxele de acces sunt neschimbate fată de anii anteriori, respectiv:

        – Copii 0-3 ani – gratuit

        – Copii -3 lei/zi

        – Adulți – 5 lei/zi

        – Taxa șezlong – 8 lei/buc/zi

        Locul II la orientare turistică

        Pregătirea intensă şi participarea la diverse competiţii încep să se concretizeze în rezultate importante pentru echipa de Orientare Turistică de la ASC Gloria Zemeş.

        Săptămâna trecută, echipa de Orientare Turistică din Zemeş compusă din Dragan Andreia ,Necula Ana, Necula Emilian, David Alexandru a reuşit să se claseze pe locul II la Campionatele Internaţional pe echipe.

        Succesul a fost obţinut în urmă cumulării rezultatelor concursului de Ecoturism din Barcani Judeţul Covasna ce s-a ţinut pe 20-24 Iunie 2019. A fost câte un echipaj din fiecare judeţ şi alte patru din Bulgaria, Moldova, Ungaria Ucraina.

        Pe durata a patru zile, sportivii constituiţi în echipaje de câte 4 ,asistaţi de către un antrenor, participă la cele 19 de probe astfel:

        Prezentarea judeţului / concurs foto, probă de dans , montarea cortului, prezentarea unui proiect ecologic/protecţia mediului,mini curs de ecoturism montan/ turism sportiv/supraveţuire, ecoturism, alpinism, ciclo-cros,rafting,cros, canotaj, înot,îndemânare, orientare sportivă noapte, orientare sportivă zi,creaţie artistică, parcurs aplicativ,probă de gătit.

        La orientare sportivă de noapte , sportivii, au alergat cu harta şi busola, într-un mediu necunoscut, unde au trecut peste tot felul de obstacole (tufişuri, garduri,gropi, podeţe, râuri, buşteni, văi, stânci) cu scopul de a găsi în cel mai scurt timp posibil, toate posturile din traseu în ordinea indicată de organizatori.

        Rezultate foarte bune a obţinut Necula Ana care la proba de creatie a obţinut locul II ,iar locul I la proba de gătit a fost obtinuţ de Dragan Andreia care a gătit “Somon cu legume“.

        Aceste rezultate i-au ambiţionat puternic pe sportive din Zemeş care sunt hotărâţi să facă o figură frumoasă şi la concursul din august de la Brăila.

        Sportivii Drăgan Andreia ,Necula Ana, Necula Emilian, David Alexandru au fost îndrumaţi spre performanţă de antrenorul Spătariu Vasile.

        Concurs de informatică pentru fete cu premii în excursii la Milano

          Un inedit concurs a avut loc, marți, 25 iunie, în Bacău, în organizarea Asociației EduSoft, cea care a inițiat „Programare cu răbdare”, un cerc al pasionaților de informatică. Concursul “The Code of Beauty – The Beauty of Code” a pornit, inițial, cu 84 de fete din toată țara împărțite în 42 de echipe. După prima etapă a concursului, în competiție au mai rămas 27 de echipe iar, în finala de marți, au ajuns 16 echipe de eleve de la licee din toată țara, din București, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Adjud, Buhuși și Bacău. Concursul este la a doua ediție, prima având loc în urmă cu patru ani.

          Profesorul Bogdan Pătruț de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași spune că, deși în ultimele clase de gimnaziu și în primele clase de liceu, elevele sunt interesate de informatică și de noile tehnologii IT&C, spre finalul clasei a XII-a puține fete, comparativ cu băieții, aleg să dea bacalaureatul la informatică sau să se îndrepte spre o facultate de profil.

          El spune că una din cauzele acestei situații pare să fie și faptul că fetele sunt descurajate și rareori ajung în fazele superioare ale unor olimpiade sau concursuri de informatică aplicată. Dealtfel, scopul competiției “The Code of Beauty – The Beauty of Code” este stimularea fetelor să se orienteze în pregătirea universitară şi în carieră profesională către domeniul IT&C.

          “Concursul acesta este deosebit și pentru că te învață să lucrezi în echipă; practic, lucrând pe un singur calculator cu colega ta, ești nevoită să colaborezi cu ea; concursul îți arată cum e într-o firmă; în viața reală nu e ca la școală, unde nu ai voie să te uiți pe cărți sau caiete când dai o lucrare de control; când vei fi la serviciu într-o firmă IT vei avea voie să te documentezi (fie pe web, fie în cărți), pentru a obține informațiile necesare rezolvării sarcinilor; așa se întâmplă și la acest concurs, unde ai voie să cauți ceva pe Google sau să răsfoiești o carte”, spun organizatorii.

          Premiul I este o excursie cu avionul la Milano, pentru ambele concurente ale echipei câștigătoare, iar pentru premiile 2 și 3, precum și pentru mențiuni premiile sunt în bani.

          Material lemnos confiscat de polițiștii băcăuani

            Prevenirea infracţiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii băcăuani, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare, dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.

            Astfel, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul reprezentantului Ocolului Silvic Ghimeş- Făget, au depistat în trafic o autoutilitară care transporta material lemnos.

            În urma verificărilor efectuate s-a constatat că pentru cei 11.47 mc buştean răşinoase, în valoare totală de 4.034, 80 lei fără TVA, nu exista vreun document de provenienţă.

            Poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a conducătorului autoutilitarei, conform Legii 171/ 2010, art. 19 alin 2 lit a cu amendă în cuantum de 10.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea materialul lemnos în cauză, respectiv 11.47 mc buştean răşinoase.

            Totodată, s-a dispus confiscarea autoutilitarei, folosită la transport, fiind dată în custodie proprietarului de drept.

            Cercetat de poliţişti pentru hărţuire şi şantaj

              Polițiștii băcăuani au identificat un bărbat, de 37 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de hărțuire şi şantaj. Acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

              Polițiștii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au identificat un bărbat, de 37 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracțiunilor de hărțuire şi şantaj.

              Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în perioada mai – iunie a.c., bărbatul s-ar fi deplasat de mai multe ori la sediul unei societăţi comerciale din Bacău, administrată de un bărbat de 69 de ani, pe care l-ar fi constrâns prin ameninţări să îi ofere suma de 20.000 de lei, bani datoraţi bănuitului de fiica acestuia, producându-i astfel o stare de temere.

              La data de 24 iunie a.c., în baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

              Acesta urmează a fi prezentat, cu propunere legală, Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

              Cercetările continuă.

              Trei icoane făcătoare de minuni la Biserica „Sf. Petru și Pavel” din Bacău

                Luni seara, 24 iunie, la Biserica „Sf. Petru și Pavel” din Parcul Cancicov al Bacăului au fost aduse trei icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului cu pruncul Iisus. Evenimentul a avut loc pe un ceremonial prin care icoanele au fost preluate și duse într-un frumos pridvor tradițional din curtea bisericii, unde au slujit un sobor de preoți în frunte cu Preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

                Ceremonialul a avut loc în prezența unui numeros alai de credincioși, mulți îmbrăcați cu în veșminte populare, ziua de luni fiind și Ziua Iei, și purtând drapele tricolore. Ceremonialul a continuat cu acordarea, din partea IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a unor diplome de excelență profesorilor, studenților și elevilor universităților și colegiilor băcăuane, pentru rezultatele din anul de învățământ 2018-2019.

                Cele trei icoane referențiale ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului care au poposit la Biserica „Sf. Petru și Pavel” sunt Icoana făcătoare de minuni de la Trifești, Icoana Pantanassa, de la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și Icoana Maicii Domnului de la Chicerea.

                „Cu binecuvântarea IPS Ioachim – ne-a declarat Pr. Constantin Abageru, parohul Bisericii „Sf. Petru și Pavel”, și în acest an, cu prilejul hramului Bisericii din Parcul Cancicov, desfășurăm Săptămâna duhovnicească. Noi, în această săptămână, sub ocrotirea Maicii Domnului încercăm să transformăm o biserică din centrul Bacăului într-un mic spațiu monastic, cu rânduielile care se cuvin pe toată durata unei zile. Vineri seara, în ajunul sărbătorii Sf. Petru și Pavel, vom avea și o conferință susținută de un distins muzeograf băcăuan, despre cum era nunta pe vremea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, în anul 1878, când scriitorul a cules toate tradițiile referitoare la nunta din satele românești”.

                Poveștile icoanelor făcătoare de minuni

                Icoana făcătoare de minuni de la Trifești este atestată din anul 1874 ca fiind tămăduitoare și vindecătoare de boli. Ea a avut o apariție minunată. Satul unde era biserica ce adăpostea icoana a fost strămutat din albia râului pe un versant. Un sătean a găsit icoana și a adus-o în biserica nou construită, unde credincioșii o păstrează și astăzi ca pe un tezaur de mare valoare spirituală.
                Icoana Pantanassa a fost pictată la Mănăstirea Vatoped din Sf. Munte Athos, adusă și donată Catedralei episcopale de la Roman în anul 2014. Este considerată vindecătoare de cancer.

                Icoana Maicii Domnului de la Chicerea a fost inedit zugrăvită în anul 2018, cu binecuvântarea IPS Ioachim, care a dorit ca în zona sa natală să existe un odor al spiritualității românești. Icoana este zugrăvită și pictată în port popular românesc. De unde vine această tradiție? Una dintre cele mai vechi biserici ale românilor, din Densuș (Ținutul Hațegului), atestată documentar între secolele al IV-lea și al VI-lea, a fost vandalizată de turci, iar care chipurile sfinților și-au pierdut astfel frumusețea. Iată de ce în icoana adusă la noi Maica Domnului și Domnul Iisus poartă veșminte în stil popular.

                Premii pentru studenții și elevii merituoși

                Pe scena din curtea Bisericii „Sf. Petru și Pavel” au urcat, luni seara, numeroși studenți și elevi, dar și profesori ai universităților „Vasile Alecsandri” și „George Bacovia” și ai colegiilor băcăuane. Din partea IPS Ioachim, Preacuviosul părinte arhimandrit Pimen le-a acordat diplome de excelență și binecuvântarea cuvenită în asemenea împrejurări.

                „În ziua de Sânziene – ne-a declarat prof. univ. dr. Nicolae Lupu, rectorul Universității „George Bacovia” -, IPS Ioachim a făcut o mare bucurie învățământului băcăuan, universitar și preuniversitar. Prin Protopopiatul Bacău a înmânat premii studenților și elevilor șefi de promoții în anul de învățământ 2018-2019. A fost încă un semnal al dragostei IPS și a grijii pe care o are pentru comunitatea băcăuană, care a scos în evidență legătura dintre Biserică și Învățământ. A fost un imbold și pentru promoțiile de studenți și elevi care vin”.

                „În pofida timpului ploios de afară, ziua de luni a fost una luminoasă, pentru că în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului s-a arătat că este sprijinită excelența educațională, că Biserica și Școala sunt doi factori de încredere ai actului educațional. Este cel de al șaselea an consecutiv în care sunt premiați șefii de promoție ai universităților și colegiilor băcăuane, dar și cei mai buni studenți din ciclurile de master. În acest an, Arhiepiscopia a fost alături în toate proiectele și programele derulate în învățământ”.
                Pr. Adrian Alexandrescu, inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean Bacău

                Află ce note ai luat la evaluarea națională

                  Pe site-ul evaluare.edu.ro/ s-au publicat rezultatele la Evaluarea Națională.

                  Ziua Internaţională de Luptă impotriva Consumului şi Traficului de Droguri

                  Consumul și traficul ilicit de droguri reprezintă una din problemele majore ale societății și continuă să creeze enorme prejudicii sănătăţii și bunăstării oamenilor.

                  Astfel, în data de 7 decembrie 1987, Adunarea Generală a ONU a decis ca în data de 26 iunie să fie celebrată Ziua Internațională de Luptă împotriva Consumului și Traficului de Droguri, ca o expresie a determinării ONU de a consolida acțiunile și cooperarea la nivelul statelor membre, pentru atingerea obiectivului de a avea o societate internațională fără consum de droguri.

                  Sloganul campaniei din acest an este „În primul rând, ASCULTĂ” iar mesajul-cheie este „Să îi asculţi pe copii şi tineri este primul pas pentru a-i ajuta să crească sănătoşi şi în siguranţă”.

                  La nivel global, există un număr minim estimat de 190.000 de decese premature (în cele mai multe cazuri evitabile) din cauza consumului de droguri, majoritatea atribuite utilizării opioidelor.

                  În România, consumul oricărui drog ilicit prezintă prevalențe de două ori mai mari în rândul adulților tineri (grupa de vârstă 15-34 ani), față de cele înregistrate în populația generală (15-64 ani), dar ratele sunt similare celor identificate în populația școlară (16 ani).

                  Tulburările cauzate de consumul de droguri subminează relaţiile cu persoanele apropiate, deteriorează viaţa familială şi pot ruina oportunităţile copiilor și tinerilor de educaţie şi angajare. Impactul acestora se resimte în comunităţi, sistemele de justiţie penală şi în întreaga societate.

                  Campania din an, are scopul de a mobiliza părinții, educatorii, personalul din serviciile preventive, decidenții, să acționeze preventiv, printr-o atenție sporită acordată nevoilor, abilităților și oportunităților din viața copiilor și tinerilor, de aceea PĂRINȚII au cea mai mare influență în a-și ajuta copiii să crească fericiți și să învețe să se descurce bine în situații dificile de viață, iar PROFESORII pot avea o influență pozitivă asupra copiilor și tinerilor pentru a-i ajuta să crească fericiți și optimiști.

                  La nivel local, pentru marcarea acestei zile, instituţia noastră, prin Compartimentul de Promovare a Sănătăţii, desfăşoară o serie de activităţi interactive cu beneficiari ai centrelor de zi (copii şi părinţi), şcolile şi grădiniţele de vară şi distribuire de materiale informative prin cabinetele medicilor de familie, farmacii, ambulatorii de specialitate, asistenţi comunitari şi mediatori romi.

                  Program de zece ore la Serviciul de Pașapoarte Bacău

                  Serviciul public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple Bacău va avea program de zece ore pe zi în această vară.

                  Măsura a fost decisă de Ministerul Afacerilor Interne, scopul fiind reducerea aglomerației și asigurarea unor condiții de normalitate pentru cetățenii care doresc pașaport.

                  Astfel, începând cu data de 24 iunie, activitatea zilnică de lucru cu publicul la Serviciul comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor Bacău se desfășoară între orele 08,30 și 18,30.

                  Pentru evitarea aglomerației la depunerea cererilor de eliberare a pașaportului, solicitanții au posibilitatea de a se programa online, pe site-ul https://www.epasapoarte.ro.

                  Deversări în lacurile de acumulare și Cod portocaliu de ploi

                    Administrația Bazinală de Apă Siret ne anunță că se efectuează manevre de evacuare prin deversare din lacurile de acumulare de pe teritoriul bazinului hidrografic Siret. Măsura precizează Georgiana Cernat, ofițerul pentru Relații cu Presa si Secretariat Tehnic al Comitetului de Bazin Siret – a fost luată având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza pentru următoarele zile. „Scopul acestor manevre – se spune – este pregătirea pentru preluarea debitelor suplimentare și tranzitarea undelor de viitură.

                    În consecință, rugăm populația să evite activitățile pe malurile și în albiile cursurilor de apă: adăpatul animalelor, pescuitul, picnicurile, plimbările cu barca și alte activități recreative, pentru a nu-și pune viața în pericol.

                    De asemenea, atragem atenția să se urmărească semnalele sonore și de avertizare de la baraje și să se informeze asupra situației de la Sistemele de Gospodărire a Apelor sau Inspectoratele pentru Situații de Urgență”.

                    De asemenea, s-a actualizat Avertizarea Hidrologică. Marți, 25 iunie, până la ora 24,00, pe râurile din bazinele hidrografice Trotuș, Bistrița, Bârlad și Siret – afluenții mici aferenți sectorului aval.

                    Până la ora 14,00 a zilei de marți, 25 iunie, este COD PORTOCALIU pe râurile din bazinele hidrografice Trotuș, Bistrița, Siret – afluenții mici aferenți sectorului aval, amonte confluență Trotuș.

                    Familiile care au împlinit 50 de ani de căsnicie vor fi premiate de primărie

                      Municipalitatea băcăuană va premia o nouă serie de familii care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Conform unei hotărâri de Consiliu Local, acestea vor primi o diplomă și câte 500 de lei.

                      La ședința din 28 iunie a Consiliului Local Bacău se va aproba lista cu familiile care vor fi premiate de data aceasta și care sunt în număr de 41.

                      Premierea se va face într-un cadru festiv, data și locul urmând să fie stabilite în curând.

                      Pentru a primi acest premiu, familiile care împlinesc 50 de ani de căsnicie trebuie să depună la Compartimentul de Informații Publice din Primăria Bacău o copie după certificatul de căsătorie, copie după actele de identitate din care să rezulte că au domiciliul în localitate și o cerere scrisă.

                      Fosta Stare Civilă se va transforma într-un Centru de Informare pentru Cetățeni

                        Pentru a putea fi utilizat în scopul funcționarii unui Centru de Informare pentru Cetățeni (CIC), spațiul din strada Nicolae Titulescu ocupat în trecut de Serviciul de Stare Civilă necesită lucrări de reabilitare și amenajare corespunzătoare.

                        În acest context, a fost întocmită documentația tehnico-economică faza DALI, care propune mai multe categorii de lucrări ce urmează a se efectua.

                        Astfel, spaţiul trebuie să fie împărţit în două zonă principale: o zonă de programare şi aşteptare şi o zonă de lucru, separate prin uşă dublă de sticlă, care să poată fi închisă.

                        În cadrul zonei de aşteptare trebuie să existe următoarele: o zonă cu scaune pentru aşteptare, un spaţiu de amplasare a unui info-chioşc electronic de la care cetăţenii vor selecta aria de interes şi vor primi un bon cu număr de ordine pentru ghișeul (biroul) specializat în rezolvarea respectivei probleme, o masă cu scaune unde cetăţenii să poată redacta cereri, un birou de tip recepţie, unde vor fi amplasate două calculatoare şi un echipament multifuncţional pentru tipărire şi copiere, care vor putea fi utilizate de cetăţeni în scop de informare şi, contra cost, şi operat de către un angajat CIC, pentru realizarea de copii ale unor documente care urmează a fi depuse la birourile CIC sau pentru tipărirea unor documente pe care cetăţenii le au sub formă electronică, acces către o zonă cu toalete pentru public.

                        Valoarea totală a investițiilor este estimată la 755.000 de lei.

                        ULTIMELE ȘTIRI