28 martie 2024
SănătateÎn așteptarea sezonului rece. Pregătiri pentru campania de vaccinare antigripală

În așteptarea sezonului rece. Pregătiri pentru campania de vaccinare antigripală

Catagrafierea persoanelor care se încadrează la grupele de risc şi care doresc să se vaccineze antigripal este în plină desfăşurare şi se va finaliza până la începutul lunii septembrie, anunță Direcția de Sănătate Publică Bacău.
Grupele populaţionale considerate de risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală sunt :
1. Persoanele cu vârste cuprinse între 6 luni – 64 ani, aflate în evidenţa medicilor de familie sau specialiști cu afecţiuni medicale cronice, pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane;
2. Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni-59 luni;
3. Gravidele;
4. Medicii, cadre sanitare medii şi personalul auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţii instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii;
5. Persoanele (adulţi şi copii) rezidente în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt;
6. Persoanele cu vârsta peste 65 de ani.

Vaccinul antigripal va fi distribuit gratuit pentru aceste categorii de persoane prin medicina primară, iar pentru imunizarea personalului medical, vaccinul va ajunge direct în unitățile unde acesta este angajat.

Se poate vaccina antigripal și restul populației (care nu face parte din aceste categorii de persoane eligibile în campania de vaccinare gratuită), dar contra-cost, întrucât vaccinul va fi distribuit și prin farmacii.



Când este ideal să ne vaccinăm!

Medicii recomandă ca vaccinarea antigripală să se facă începând cu data de 15 octombrie, până la începutul lunii noiembrie. În momentul vaccinării apare o perioadă de aproximativ două săptămâni în care organismul nu are încă anticorpii pregătiți. Deci nu avem protecție imediată. Tocmai de aceea este de preferat ca administrarea vaccinului să se facă undeva încă din lunile de toamnă, astfel încât, atunci când apare debutul sezonului gripal, organismul să aibă deja anticorpii pentru a lupta cu boala.
Dar, ne putem vaccina și mai târziu de această perioadă de octombrie-noiembrie, în cazul în care nu avem acces imediat la vaccin. Și asta pentru că, în general, vârful sezonului gripal se înregistrează în lunile februarie-martie și sezonul rece se încheie cam prin aprilie, cu mici variații de la an la an.

Peste 36.000 anul trecut

În campania de vaccinare antigripală gratuită din sezonul trecut, la nivelul judeţului Bacău s-au vaccinat 36.440 de persoane eligibile la vaccinare şi tot atâtea vaccinuri au fost primite de la Ministerul Sănătăţii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri