5 mai 2024
ActualitatePrins conducând sub influenţa alcoolului, un bărbat a încercat să mituiască doi...

Prins conducând sub influenţa alcoolului, un bărbat a încercat să mituiască doi agenţi de poliţie

Azi dimineaţă, 27 august a.c., ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bacău, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 30 ani, în timp ce încerca să mituiască doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, cu suma de 300 euro pentru a nu constata săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi a nu-i întocmi dosar penal.

În fapt, tot în cursul acestei dimineţi, în jurul orei 04.00, dispecerul din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău a sesizat la D.G.A. – Serviciului Judeţean Anticorupţie Bacău, faptul că doi agenţi de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Cleja au informat aceea că un bărbat, conducătorul unui autovehicul implicat într-un eveniment rutier, le-a oferit suma de 300 de euro pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, fiind depistat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice (0,86 mg alcool pur în aerul expirat).

Conform denunţului poliţiştilor, tânărul fusese implicat într-un eveniment rutier, iar la testarea cu aparatul etilotest s-a constatat că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice, sens în care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău în vederea prelevării probelor biologice, împrejurare în care le-a oferit lucrătorilor de poliţie suma de bani refuzată categoric de către aceştia.



Ca urmare a actelor de procedură penală realizate de ofiţerii S.J.A. Bacău, la percheziţia efectuată asupra conducătorului auto a fost găsită suma de 1305 euro şi 30 de lei, bani ridicaţi în vederea continuării cercetărilor.

Bărbatul a fost audiat în calitate de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău dispunând măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, precum şi interdicţia de a părăsi ţara pe aceeaşi perioadă de timp. În cauză cercetările continuă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri