duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2174

Au început nominalizările la Gala FSC

    S-a dat startul nominalizărilor pentru Gala Premiilor Comunității Băcăuane, ediția a XVIII, organizată de Fundația de Sprijin Comunitar (FSC). Evenimentul are ca obiective strângerea de fonduri pentru proiectele sociale derulate de FSC și premierea proiectelor de implicare civică și responsabilitate socială desfășurate anul trecut.

    Pot avea statutul de nominalizați la premii persoanele, organizațiile non-profit/ instituțiile publice și societățile comerciale din județul Bacău (cu cel puțin un punct de lucru în județul nostru) care au întreprins în 2018 „acțiuni și proiecte concrete, bine definite, ce au vizat dezvoltarea comunității locale, rezolvarea unor probleme de interes general, ajutorarea semenilor aflați în nevoie și sprijinirea categoriilor defavorizate.”

    Sunt vizate următoarele domenii: social, medical, educațional, persoane cu dizabilități, protecția mediului, cultural-artistic, situații de urgență.

    „Premiul Comunității Băcăuane pentru o persoană fizică” se acordă pentru activități în folosul semenilor, implicarea în acțiuni caritabile sau de voluntariat, în slujba comunității.
    „Premiul Comunității Băcăuane pentru o firmă/companie” se acordă pentru activități de meccenat, donații, sponsorizări sau pentru susținerea unor proiecte de interes comunitar.

    „Premiul Comunității Băcăuane pentru o instituție/ONG” se acordă pentru proiecte în folosul comunității, promovarea unui mod de lucru transparent cu beneficiarii etc.

    Nominalizările se fac on-line, pe site-ul FSC Bacău, până pe data de 10 mai, ora 14. Nu doar că sunt acceptate, dar sunt și încurajate autonominalizările. Jurizarea nominalizărilor va fi făcută de un comitet independent, alcătuit din reprezentanți ai unor instituții publice, manageri și reprezentanți ai mass-media în perioada 11-17 mai.

    Câștigătorii vor fi anuntați pe 23 mai, în cadrul Galei. Finaliștii, mai exact primii trei clasați la fiecare categorie în urma jurizării, vor avea statutul de invitați speciali.

    Sfaturile polițiștilor pentru elevii aflați în vacanță

    Având în vedere că, începând de luni, 22 aprilie a.c., școlarii și preșcolarii vor fi în vacanță, polițiștii îi îndrumă pe copii astfel:

    CÂND EȘTI SINGUR ACASĂ:

    Ține ușa locuinței închisă și nu permite accesul persoanelor necunoscute, chiar dacă acestea pretind că au fost trimise de părinții tăi;

    Nu părăsi locuința fără a le spune părinților/bunicilor unde pleci, cu cine și la ce oră te vei întoarce;

    Dacă sună telefonul și nu recunoști persoana cu care vorbești, nu da relații despre programul părinților și nu le spune că ești singur acasă.

    NU UITA: NU DESCHIDE UȘA LOCUINȚEI PERSOANELOR NECUNOSCUTE!

    ÎN MEDIUL ONLINE

    Nu da persoanelor necunoscute, întâlnite pe internet, informații despre tine sau familia ta(nume, adresă, loc de muncă al părinților, școala pe care o urmezi, numere de telefon, etc.);

    Ai grijă ce fotografii postezi pe rețele de socializare. Restricționează accesul necunoscuților la profilul tău;

    Nu anunța plecarea în vacanță pe rețele de socializare!

    Anunță imediat un adult când ești victima unei agresiuni pe internet;

    Renunță la comunicarea virtuală cu persoanele care îți provoacă neplăceri sau frică!

    LA JOACĂ:

    Alegeți să vă jucați în locuri sigure și întotdeauna să îi anunțați pe părinți unde vă petreceți timpul liber;

    Evită conflictele și apelează la sprijinul unui adult atunci când ești implicat, fără voia ta, într-un astfel de incident.

    POLIȚIA RUTIERĂ RECOMANDĂ CELOR MICI:

    Să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea şcolii sau a grădiniţei etc.)!

    Să nu se deplaseze cu rolele/ skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice!

    Să traverseze strada numai pe trecerea de pietoni şi nu în fugă!

    Acolo unde sunt instalate semafoare, să aştepte cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi să traverseze numai pe această culoare. În intersecţiile unde nu există semafor, traversarea se va face numai pe la colţul străzii, după o atentă asigurare că nu se apropie nicio maşină din ambele sensuri de circulaţie.

    RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI:

    Discutaţi liber cu fiul/fiica dumneavoastră despre ce are voie şi ce nu are voie să facă în această perioadă.

    Asiguraţi-vă că ştiu numele complet al dumneavoastră sau al bunicilor, numerele de telefon, adresa, pe care le pot divulga doar în situaţia în care s-au rătăcit. Învăţaţi-i cum să reacţioneze în cazul în care se pierd.

    Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi în zonele aglomerate!

    Învăţaţi-i să evite compania străinilor şi să anunţe o persoană de încredere atunci când cineva îi face să se simtă inconfortabil!

    Pentru orice situaţie care poate constitui o urgenţă, apelaţi serviciul unic de urgenţă 112!

    Pompierii au dat lecții elevilor de la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna

      În zilele de 18 și 19 aprilie 2019, la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna a avut loc, în colaborare cu Asociația ”Sf. Nicolae cel Milostiv” și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Maior Constantin Ene” Bacău, exercițiul tehnico – tactic cu tema ”Prevenirea şi stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor”, la care a participat întreg efectivul de elevi și profesori.

      Exercițiul s-a derulat pe parcursul celor două zile, elevii Școlii fiind instruiți de către doamna Lăcrămioara BOZ cu privire la modul de acordare a primului ajutor în situațiile medicale de urgență și anunțarea acestora la 112.

      În ziua de 19 aprilie, cu sprijinul unui echipaj de pompieri militari aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Maior Constantin Ene”, a fost pus în aplicare un exercițiu de evacuare în cazul producerii unui incendiu.

      Ulterior acestui exercițiu, membrii echipajului de intervenție au prezentat elevilor Școlii echipamentul specific și modalitatea de funcționare a acestuia.

      Scopul acestei activități a constat în cunoaşterea modului de acţiune în diferite situaţii de urgenţă şi însuşirea de către elevi a unui minim de cunoştinţe necesare acordării primului ajutor.

      Polițiștii au amendat comercianții cu 41.500 de lei

        Joi, 18 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău au acționat pe raza judeţului, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite din domeniul comerțului și a prestărilor de servicii către populație în locațiile cu destinație de alimentație publică.

        Acțiunile au avut scopul de a preveni și a combate evaziunea fiscală, precum și de a stabili originea produselor utilizate și modul de manipulare a acestora, în vederea prevenirii unor abateri care pot dăuna sănătății populației.

        Cu ocazia efectuării de controale și verificări de specialitate la 31 de operatori economici, au fost constatate și aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 41.500 de lei, dintre care 18 conform Legii 12/1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite şi 2 conform O.U.G 28/1999 – privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

        Totodată, a fost ridicată în vederea confiscării suma de 560 de lei, reprezentând contravaloarea unor produse din carne.

        Polițiștii de la investigarea criminalității economice vor desfășura și în perioada următoare acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri.

        Ziua Tatălui, în Parcul Cancicov

          Începând cu 2010, în fiecare a doua duminică din luna mai, România sărbătorește Ziua Tatălui pentru a recunoaște contribuția tatălui în creșterea și educarea copiilor, după ce, potrivit legii 319/2009, s-a stabilit sărbătorirea Zilei Mamei în prima duminică.

          Cu ocazia acestei sărbători, Asociația Valoare Plus organizează pe 12 mai, în Parcul Mircea Cancicov, între orele 15:00-19:00, o serie de ateliere pentru copii și tăticii lor pentru a încuraja tații să petreacă timp liber cu copiii lor și a sublinia, totodată, nevoia unui copil de a avea o relație de calitate cu tatăl său.
          Astfel, în Parcul Cancicov, copii însoțiți de tată, frate, bunic sau unchi pot participa la următoarele ateliere:

          Baza aeriană 95 – expoziție de arme;
          Inspectoratul Județean de Jandarmerie – unitate canină dresată;
          Universitatea Vasile Alecsandri – club de robotică;
          Fotografii tematice;
          Personaje Marvel – Black Panther, Ana din Frozen, Căpitanul Marevel și Spiderman;
          Fundația Don Bosco – teatru și jocuri;
          Școala de fotbal Bubu;
          Gimnastică ritmică;
          Demonstrație de karate;
          Fotografii haioase;
          Desene pe față;
          Atelier de creație manuală;
          Atelier de tâmplărie;
          Atelier de pictură;
          Educație de prin ajutor;
          Jocuri distractive;
          Fotbal;
          Baloane;
          ISU Bacău expoziție autospeciale de pompieri.

          Dintre cele 27 state ale Uniunii Europene, România a fost ultimul stat care a implementat sărbătorirea acestei zile la nivel național. Sărbătorirea distinctă a Zilei Mamei și a Zilei Tatălui scoate în evidență importanța rolurilor celor doi în familie precum și contribuția fiecărui la crearea unei societăți puternice.

            Intrarea Domnului în Ierusalim

            În cea de a VI-a Duminică a Postului Mare, numită în popor şi Duminica Floriilor, creştinii sărbătoresc Intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, unde a fost primit ca un împărat de către popor, cu ramuri de finic şi cu urale, intrare ce fusese proorocită cu sute de ani înainte de către proorocul Zaharia, care a zis: „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare pe mânzul asinei.” (Zaharia 9, 9).
            Acest mare praznic încheie de fapt perioada Postului Mare. Evanghelia ce se citeşte în această zi de sărbătoare pomeneşte mai întâi de mirul de mare preţ al recunoştinţei Mariei faţă de Iisus pentru învierea din morţi a fratelui ei, Lazăr din Betania, care era prieten al Domnului Iisus Hristos. În al doilea rând, înţelegem din Evanghelia zilei că Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim este o sărbătoare a biruinţei Sale asupra morţii lui Lazăr şi o prefigurare sau anticipare a biruinţei Sale asupra propriei Sale morţi, prin Învierea Sa din morţi. Totodată, este prevestit şi conflictul dintre Iisus si căpeteniile cărturarilor şi fariseilor care, în taină, s-au hotărât să-L omoare pe El şi pe Lazăr, deoarece mulţi iudei credeau în Iisus, mai ales după ce El a înviat pe Lazăr, cel mort de patru zile.
            Hristos a intrat triumfal în Ierusalim însoţit de mulţime de oameni cu ramuri de finic în mâini. Şi noi cu toţii să-L întâmpinăm pe Hristos cu stâlpări de fapte bune. Şi noi cu toţii să mergem săptămâna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mântuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mântui, pentru că prin intrarea Sa în Ierusalim, Domnul Iisus Hristos împlineşte un plan al lui Dumnezeu-Tatăl, şi anume planul de mântuire a întregii omeniri, arătându-ne că nu se poate ajunge la Înviere fără Cruce. Nimeni nu poate, în lumea aceasta bolnavă de păcat şi moarte, să ajungă la biruinţa fără lupta cu păcatul, care este germenele morţii.
            De aceea, în ultima săptămână dinainte de Sfintele Paşti, săptămână distinctă de Postul cel de patruzeci de zile al Sfintelor Paşti, Biserica intensifică postul şi rugăciunea, dar nu doar un post de pocăinţa ca postul din timpul celor patruzeci de zile, ci şi un post al împreună-pătimirii noastre cu Hristos, pentru ca împreună cu El să şi înviem, să fim biruitori. Din seara acestei duminici încep deniile, unele din cele mai frumoase şi mişcătoare slujbe şi cântări de peste an, prin care retrăim cu toţii patimile lui Hristos, iar creştinii trebuie să vină seară de seară, cât mai mulţi, la Sfânta Biserică.

            Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, care precede sărbătoarea Învierii Sale, este ultima săptămână de pregătire pentru cei care încă nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit. E bine ca cei care nu s-au spovedit şi împărtăşit până acum să o facă mai ales în Sfânta şi Marea Joi, deoarece aceasta este ziua în care a avut loc Cina cea de Taina, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii.
            Este obiceiul ca în Duminica Floriilor creştinii să vină la Sfânta Biserică cu flori şi ramuri verzi de salcie, care amintesc de ramurile de finic cu care poporul simplu L-a întâmpinat pe Mântuitorul la Intrarea Sa în Ierusalim, dar simbolizează şi florile virtuţilor ce au fost cultivate timp de 40 de zile prin post şi prin rugăciune. Să ne îngrijim cu toţii să cultivăm aceste flori, pentru ca, trecând cu smerenie prin Săptămâna Pătimirilor, să ne bucurăm cu toţii de lumina Învierii Mântuitorului şi să putem cânta împreună cântarea îngerească de biruinţă asupra morţii şi a iadului. Amin.

            Pr. dr. Marius Popescu, Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

            Zavistnicul

            El cauzează cea mai mare parte a zgomotului / vânătăilor lumii. Am impresia că în fiecare dintre noi există câte ceva din stihiile care bântuie prin sufletul zavistnicului: invidie, pizmă, gelozie, ură, dușmănie. Roditoare sămânță a gâlcevii, zavistia s-a tolănit oblomovian mai ales în spiritul politicienilor. Aflați etern (doar) în campanie electorală, cultivându-și cu osârdie resursele de vitriol lingvistic, pe care le aruncă voluptuos în agora, aceștia au devenit profesioniști ai zavistiei. Prin nenorocită contagiune, alte paliere ale socialului urmează acest trend.

            M-am apropiat, mai ales grație unor oameni de aleasă cultură precum Mihail Andrei, Ioan Rotaru și Constantin Călin, de literatura noastră veche, cea făuritoare de limbă și oblojitoare de spirit. Zilele trecute am recitit capodopera lui Miron Costin, „Viiața lumii”. Apoi revenit la „Stihuri împotriva zavistiei” (în vol. „Viiața lumii”, Galați, Editura Porto Franco, 1991, p. 31), această cuceritoare melancolie care, în marginile unui regret, cugetă la cauzele firii omenești, elogiază virtutea respectului / iubirii față de semeni.

            Versurile sunt de o tulburătoare actualitate… „Vacul tău n-are pace, zavistnice oame,/ Colțul tău, plin de venin, piiere tot de foame,/ Să muște pre cineva pururea râvnéște,/ În ce chip ar ocărî, pururea păzéște”… Portretul zavistnicului… etern este admirabil realizat: „Bine au scris în Psaltire de tine prorocul:/ «Zavistnicului ieste acesta norocul,/ Gâtlanul lor, mormântul destupat cum cască./ Limbile lorǔ gata tot să ocărască./Să le fii giudeț, Doamne, din gânduri să cază,/ Ocări care facǔ ei pre sine să vază»./ Doao boale întru sine zavistnicul are:/ Una cândǔ petréce rău, a doao, mai mare,/ Cândǔ privéște pre altul că petréce bine”.

            Invidia și setea de glorie efemeră îi zdrențuiesc ființarea, i-o otrăvesc: „Numele bun altuia ca o moarte-i vine./ Aceasta niciodată boala nu-i lipséște,/ În tot ceasul cu acéstea viiața-și pedepséște”. Zavistnicul golește de sens Dreptatea, Răul și Binele. Zvârcolirile ființei sale amintesc de infern: „Dar ce gândești să faci? Să pierzi dreptatea?/ Aceasta nu vei putea, bine-n răotatea,/ Sau răul să faci că-i bun, nici aceasta poți face./ Deci așa viața ta nu mai are pace”. Cronicarul propune soluția creștin-umanistă, cu ecouri din filosofia stoică: „De la Dumnezeu nime fără darǔ nu ieste;/ Ce nu mulțămești câtǔ ai, ci tot râvnești/ Inima ta spre altul? Cine toate poate?/ Nu toate are unul, ci cu toți toate:/ Unul una și altul alta bunătate./ Tuturor de Dumnezeu daruri sunt însemnate./ Care truda noastră cu gândul bun priiméște,/ Dumnezeu gândului bun bine-i dăruiéște”. O soluție care ar putea hăitui zavistia din noi.

            Învierea Domnului

            Ce mare bucurie pentru mine să vă pot da această veste: Cristos a înviat! Aş vrea ca să ajungă în fiecare casă, în fiecare familie, în special acolo unde este mai mult suferinţă, în spitale, în închisori… Mai ales aş vrea să ajungă la toate inimile, pentru că acolo Dumnezeu vrea să semene această Veste Bună: Isus a înviat, există speranţă pentru tine, nu mai eşti sub stăpânirea păcatului, a răului! A învins iubirea, a învins milostivirea! Mereu învinge milostivirea lui Dumnezeu! Şi noi, ca femeile discipole ale lui Isus, care au mers la mormânt şi l-au găsit părăsit, putem să ne întrebăm ce sens are acest eveniment (cf. Lc 24,4). Ce înseamnă că Isus a înviat? Înseamnă că iubirea lui Dumnezeu este mai puternică decât răul şi chiar decât moartea; înseamnă că iubirea lui Dumnezeu poate să transforme viaţa noastră, să facă să înflorească acele zone de deşert care sunt în inima noastră. Şi asta poate s-o facă iubirea lui Dumnezeu!
            Chiar această iubire prin care Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om şi a mers până la capăt pe calea umilinţei şi a dăruirii de sine, până în iad, până în abisul separării de Dumnezeu, chiar această iubire milostivă a inundat cu lumină trupul mort al lui Isus, l-a transfigurat, l-a făcut să treacă în viaţa veşnică. Isus nu s-a întors la viaţa de dinainte, la viaţa pământească, ci a intrat în viaţa glorioasă a lui Dumnezeu şi a intrat acolo cu omenitatea noastră, ne-a deschis spre un viitor de speranţă.
            Iată ce este Paştele: este exodul, trecerea omului de la sclavia păcatului, a răului, la libertatea iubirii, a binelui. Pentru că Dumnezeu este viaţă, numai viaţă, şi gloria sa suntem noi: omul viu. Cristos a murit şi a înviat o dată pentru totdeauna şi pentru toţi, însă forţa Învierii, această trecere de la sclavia răului la libertatea binelui, trebuie să se realizeze în orice timp, în viaţa noastră de fiecare zi. Câte deşerturi trebuie să străbată fiinţa umană! Mai ales deşertul care este înlăuntrul său, acolo unde lipseşte iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, unde lipseşte conştiinţa că este păzitor a tot ceea ce Creatorul ne-a dăruit şi ne dăruieşte. Însă milostivirea lui Dumnezeu poate face să înflorească şi pământul cel mai uscat, poate reda viaţă oaselor uscate (cf. Ez 37,1-14).
            Aşadar, iată invitaţia pe care o adresez tuturor: să primim harul Învierii lui Cristos! Să ne lăsăm reînnoiţi de milostivirea lui Dumnezeu, să ne lăsăm iubiţi de Isus, să lăsăm ca puterea iubirii sale să transforme şi viaţa noastră; şi să devenim instrumente ale acestei milostiviri, canale prin care Dumnezeu să poată iriga pământul, să poată păzi toată creaţia şi să poată face să înflorească dreptatea şi pacea.
            Cristos a înviat!

            Pr. Cristinel Alecu, Parohia Catolică „Inima Neprihănită a Mariei” Bacău

            Dosar penal pentru comercializarea de mărfuri contrafăcute

              Poliţiştii din Bacău au indisponibilizat 39 de parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute, de la un bărbat din judeţul Prahova, depistat în trafic. Valoarea prejudiciului creat este de aproximativ 12.000 de lei.

              La data de 18 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, în localitatea Dumbrava, un autoturism, condus de un bărbat, de 31 de ani, din judeţul Prahova.
              În urma controlului autoturismului, polițiștii au descoperit în interior 39 de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute din cauza calităţii vizibil scăzute în comparaţie cu un produs similar cu originalul.

              Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

              Prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 12.000 de lei.

              Cele 39 de parfumuri au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

              Șantierul Centurii Bacăului, fotografiat din dronă

                Pod peste raul Bistrita
                Pod peste raul Bistrita
                Pod peste raul Bistrita
                Pod peste raul Bistrita
                Pod peste raul Bistrita
                Pod peste raul Bistrita
                Pasaj peste CF zona nod Bacau Sud
                Relocare DC86 + pasaj peste autostrada (drumul spre Radomiresti)
                Nod Bacau Est (DN2F)
                Intre DN2 si DN15

                (sursa: Asociația Pro Infrastructură)

                Pui de urs, salvat de pădurarii de la Direcția Silvică Bacău

                  Un pui de urs a fost salvat de lucrătorii de la Directia Silvica Bacau, după ce a fost descoperit într-un râu de munte de o echipă de muncitori.

                  Puiul de urs, abia ieșit din bârlog, cel mai probabil a fost despărțit de ursoaică în timp ce traversa cursul de apă, fiind luat și dus de apă departe de aceasta.

                  Cristian Cojocaru, specialistul în cinegetică al Ocolului Silvic Târgu Ocna, a fost alertat de echipa de muncitori care a găsit puiul de urs.

                  Mai mulți specialiști ai Direcției Silvice Bacău au căutat câteva ore ursoaica în pădurile din jur dar nu au descoperit-o și nici urmele lăsate de aceasta.

                  În aceste condiții, pentru că nu era nicio șansă ca ursoaica să-și recupereze puiul și nici ca acesta să supraviețuiască singur în pădure, specialiștii Romsilva l-au preluat și îngrijit cu atenție, l-au hrănit cu un amestec de lapte, gălbenuș de ou și miere, iar a doua zi l-au transportat în siguranță la Centrul pentru Reabilitarea Urşilor Orfani din Bălan, în județul Harghita, unde acesta va fi îngrijit și crescut în condiții optime.

                  În România, unde există una dintre cele mai dezvoltate populații de urs din Europa, urșii trăiesc în pădurile din zona montană a lanțului carpatic.

                  Ursoaicele pot avea, de regulă, până la 3 pui, care îi îngrijesc până la vârsta de doi ani.

                  Direcția Silvică Bacău, din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, administrează prin intermediul celor 14 ocoale silvice, 147.267 de hectare de pădure.

                  Credit: Adrian Titianu, Direcția Silvică Bacău

                  S-a deschis primul supermarket Mega Image din Bacău

                    Băcăuanii au primit cu bucurie deschiderea primului magazin Mega Image din oraș, unitate care este situată în zona Orizont, pe str. Mărășești nr 104.
                    Supermarketul Mega Image Mărășești, cu o suprafață de 350 de metri pătrați, este primul deschis în Bacău urmând ca în anul 2019 să se inaugureze alte patru unități.


                    Fondat în anul 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o rețea ce cuprinde în prezent 685 de magazine în București, Cluj-Napoca, Constanța, Ploiești, Brașov, Târgoviște, Timișoara și în alte orașe. Detalii de la deschiderea Mega Image din Bacău veți afla din ediția de luni a cotidianului Deșteptarea.

                    Viceprimarul Dragoș Ștefan rămâne în funcție cu sprijinul PNL

                      Momentul numărării voturilor

                      Propunerea de încetare a mandatului viceprimarului Dragoș Ștefan a căzut la votul din ședința de vineri a consiliului local.

                      Deși a întrunit 12 voturi „pentru” demitere, proiectul nu a fost adoptat deoarece avea nevoie de o majoritate de două treimi.

                      Unul dintr voturi a fost anulat iar consilierii PNL au refuzat să participe la vot, ceea ce l-a făcut pe consilierul independent Cristian Ghingheș să ajungă la o concluzie interesantă:

                      „PNL nu a votat pentru Dragoș Ștefan dar acum îl menține în funcție”.

                      La rândul său, primarul Cosmin Necula a concluzionat că „PNL și-a găsit, în sfârșit, un candidat la primărie în persoana viceprimarului Dragoș Ștefan”.

                      Raluca Năstase (PNL) a respins această idee însă colegul sau de partid, Bogdan Crețu, a plusat spunând că și PSD și-a găsit candidatul în persoana lui Cristian Ghingheș.

                      Mega Image aduce inspirație la cumpărături pentru prima dată în Bacău

                        Mega Image continuă să aducă inspirație la cumpărături clienților din piețe noi și inaugurează primul supermarket din Bacău, situat pe Calea Mărășești, nr. 104. Cu o suprafață de 350 mp și trei case de marcat, noul supermarket va oferi locuitorilor din Bacău o experiență nouă la cumpărături, alături de o gamă variată de produse, oferte personalizate și campanii speciale, în fiecare zi de luni până sâmbătă, în intervalul 07:00 – 22:00, iar duminică în intervalul 08:00 – 21:00.

                        „Continuăm în mod firesc extinderea noastră în noi teritorii din țară, pe piețe aflate în plină dezvoltare. Primul supernarket Mega Image este primul pas pe care îl facem în această zonă. Venim cu încredere mai aproape de locuitorii din Bacău, cu promisiunea de a-i inspira prin sortimentația noastră relevantă pentru stilul lor de viață, prin mărcile noastre proprii și prin soluțiile personalizate.”, afirmă Mircea Moga, Director General Mega Image.

                        În magazinul Mega Image, clienții vor descoperi și cea mai variată gamă de produse marcă proprie și vor fi surprinși în fiecare zi cu noi produse de calitate superioară, inspirate din rețete tradiționale locale sau din întreaga lume. Mega Image nu este doar un supermarket, ci și o sursă de inspirație pentru gătit sau locul în care clienții se pot bucura de produse deja preparate, pentru momentele în care au nevoie de o masă rapidă. Astfel, cei ce vor păși în noul supermarket vor putea alege dintr-o gamă largă de produse, de la cele alimentare, la cele de îngrijire și pentru casă, amplasate în spații deschise și prietenoase, amenajate conform celor mai recente tendințe internaționale.

                        Cei care sunt în căutarea gusturilor tradiționale vor avea de ales dintr-o gamă largă de produse locale cu tradiție, sub marca proprie Gusturi Românești, și se vor bucura de rețete autohtone, fie că este vorba de produse lactate, dulceață și compoturi, fructe și legume de la producătorii români sau de produse de panificație și patiserie, băuturi artizanale și dulciuri.

                        Mega Image vine și cu soluții rapide pentru mese gustoase pentru oamenii activi, care nu au timp și care caută gustul mâncărurilor de acasă. Produsele gata preparate din gama marcă proprie Mega Apetit vor fi alegerea perfectă pentru orice moment al zilei. Iubitorii mâncărurilor gătite se vor putea bucura de supe și ciorbe, paste și feluri principale – pregătite ca la mama acasă, gata de servire, la fix pentru pauza de prânz sau acasă. Combinațiile pe care Mega Apetit le propune țin cont de toate gusturile – tradiționale sau moderne și sunt pregătite cu cele mai proaspete ingrediente, iar forma de ambalare permite transportul lor în siguranță. Mai mult, Mega Apetit cuprinde și o varietate de meniuri speciale cu preparate realizate după rețete faimoase ale celor mai apreciați chefi, Chef Joseph Hadad, Chef Alex Iacob și Chef Sorin Bontea.

                        Oferta completă de produse a mărcilor proprii 365 și Delhaize îi va surprinde pe clienți cu produse care acoperă nevoile zilnice ale fiecăruia, cu o calitate superioară la prețuri avantajoase. În plus, produsele 365 oferă garanția calității Mega Image timp de 365 de zile pe an. Acestea pot fi identificate ușor în cadrul raioanelor, fiind marcate cu o etichetă specială la raft și ambalaje simple cu logo-ul specific 365. Marca proprie 365 se regăsește în aproape toate departamentele magazinelor, de la cele necesare zilnic până la cele mai rafinate produse, de la produse de bază până la cele mai surprinzătoare. Toate produsele din această gamă au în comun calitatea la prețuri accesibile, fie că vorbim de dulciuri, specialități și produse culinare, produse pentru micul dejun, de igienă, pentru bebeluși și îngrijire personală, precum și produse de curățenie sau menaj.

                        Party și Concerte

                        Cu sufletul la gură au așteptat petrecăreții weekendul, dar nu a fost în zadar. Și de această dată sunt câteva repere importante care trebuie luate în considerare pentru a obține o seară perfectă. Astfel, seara de vineri, așa cum ne-am obișnuit, este sub emblema muzicii folk.

                        Cu alte cuvinte, puteți să vă bucurați de un super-concert Marius Bațu, de la ora 20.00, la Villa Borghese. În acest weekend, concentrarea maximă pe distracție este sâmbătă, atunci când aveți de ales dintre următoarele variante: de la ora 20.00, un concert ce nu are nevoie de prea multe prezentări Cargo – Live Act at Mauro’s Pub & More.

                        De la ora 21.00, Flower Power Party în Valhalla. Cu gândul la anii ’60 și ’70, se sărbătoresc Florile și se petrece pe hit-uri ai marilor The Beatles, The Rolling Stones, Bee Gees, dar și alor noștri dragi, Luminița Dobrescu, Aurelian Andreescu, Jean Păunescu.

                        De la aceeași oră, în The Stage ia startul cea mai sălbatică petrecere a primăverii, Welcome to the jungle | Party I.D. Fest în The Stage. Și tot sâmbătă seara, dar de la ora 22.00, începe Despablito@DjCiprianBotezatu, perecere organizată în braseria Cafea cu Lapte.

                        Pentru duminică serară trecem în revistă concertul Krypton-Unplugged! la Villa Borghese.

                        „Am creat acest proiect într-o formulă restrânsă cu gândul ca o chitară, o voce și un bas pot transmite o vibrație, un mesaj, unui public ce a crescut cu muzica noastră”, au spus membrii Krypton, Eugen Mihăescu – chitara și voce, Aurel Dinca-voce, Dragoș Docan – fretless bass și voce. Evenimentul de la Villa Borghese este programat pentru ora 19.00 și îi va avea în deschidere pe Marcel Bălan și Neica Trandafir.

                        Premiere cinematografice

                          After: Finnes Tiffin si Josephine Logford

                          Dacă mult așteptata primăvară întârzie să apară și să ne facă loc de plimbări în aer liber, alternative pentru un timp bun, de calitate, ni-l oferă producătorii de cinema care în acest weekend propun trei premiere.

                          Prima dintre ele, „Blestemul femeii care plânge” (The curse of La Llorona), este un thriller plin de mister care îi are în distribuție pe Linda Cardellini, Patricia Velasquez și Raymond Cruz.

                          Povestea pe scurt: după ce ignoră avertismentele unei mame tulburate, anchetată pentru că şi-a pus propriul copil în pericol, o asistentă socială este târâtă, împreună cu copiii ei, într-o lume supranaturală înspăimântătoare. Filmul, nerecomandat copiilor sub 15 ani, este regizat de Michael Chaves.

                          A doua peliculă în premieră este bazată pe un roman semnat de Anna Todd. „După ce ne-am întâlnit” (After 2D), spune povestea unei tinere care se îndrăgostește de un băiat cu un secret întunecat, cei doi intrând într-o relație turbulentă.

                          Este vorba de o dramă romantic cu Selma Blair, Hero Fiennes Tiffin și Peter Gallagher în rolurile principale, regia aparținându-i lui Jenny Gage.

                          Ultima premieră este o comedie animată care prezintă povestea unui minunat parc de distracţii în care imaginaţia deosebit de creativă a tinerei June prinde viaţă.

                          „Parcul de distracții” îi are la voci pe Brianna Denski, Jennifer Garner și Ken Hudson Campbell.

                          Invitație la teatru

                          Bucurie imensă pentru iubitorii de teatru care în această perioadă sunt părtași la ediția 2019 a „Bacău Fest Monodrame”.

                          În acest context, vă recomandăm din program „The Dreams of Hamlet”, de Nina Mazur, programat vineri de la ora 20.30.

                          Este un scenariu inspirat de motivele din tragedia „Hamlet, Prințul Danemarcei”, de William Shakespeare. Spectacolul este o producție Theater and Movie House AKT & ITI-Center în Kosovo Prishtina.

                          Duminică, de la ora 20.00, se va juca „Mărturisiri”, Alexandru Repan (foto).

                          La 79 de ani de viață și aproape 60 de ani de carieră, Alexandru Repan, actor al Teatrului „Nottara”, unul dintre cei mai mari actori ai scenei românești de teatru și film, decorat cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, se mărturisește pe scena Bacău Fest Monodrame 2019.

                          Domnului profesor, cu dragoste

                          Pentru voleibalistele Științei Bacău, returul play-off-ului începe așa cum s-a încheiat și turul: cu un examen dificil. Spre deosebire de ceea ce a fost însă în urmă cu o săptămână (o înfrângere la Blaj, cu Alba și una acasă, cu CSM București), sâmbătă, în debutul returului, studentele vizează o victorie.

                          Cu atât mai mult cu cât vor avea în față adversara directă la locul 3, CSM Târgoviște. Aflată la cinci puncte în spatele dâmbovițencelor (care s-au impus cu 3-1 contra lui Dinamo, în ultimul joc din tur), gruparea băcăuană va încerca să reducă ecartul la doar două lungimi de undă. Nu va fi ușor. Bulgăroaica Slavina Koleva este, în continuare accidentată, iar frigul care a pus stăpânire pe Sala Sporturilor poate fi un impediment serios în ceea ce priveste o evoluție la nivel înalt.

                          Sigur, temperatura va fi aceeași și pentru CSM Târgoviște, dar, având de luptat pentru toate cele trei puncte, Știința va fi ceva mai dezavantajată. „Sperăm să trecem peste toate aceste minusuri și să facem un meci bun”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă. Băcăuancele mai au un motiv pentru a trage tare sâmbătă: a doua zi este ziua onomastică a antrenorului Florin Grapă.

                          Iar o victorie de trei puncte este cel mai frumos cadou pe care domnul profesor îl poate primi de Florii. Etapa, începută aseară, cu partida CSM Lugoj- Alba Blaj, mai programează sâmbătă, de la ora 19. 15 (Digisport), confruntarea dintre Dinamo și Alba Blaj.

                          Clasament

                          1 CSM București 20 18 2 54-9 53p.
                          2 Alba Blaj 19 17 2 54-8 52p.
                          3 CSM Târgoviște 20 13 7 43-28 39p.
                          4 Știința Bacău 20 12 8 39-29 34p.
                          5 CSM Lugoj 19 5 14 18-45 15p.
                          6 Dinamo București 18 4 14 18-44 13p.

                          Băgăm „marinarii” la apă?

                          Încă un meci de care pe care pentru Aerostar Bacău. Un meci de șase puncte. Învingători etapa trecută, cu 2-1 în jocul cu Daco-Getica, „aviatorii” speră să-și țină aripile desfăcute și sâmbătă, la Constanța. Adică acolo unde întâlnesc Farul, nimeni alta decât ocupanta primului loc care garantează salvarea de la retrogradare.

                          Chiar și în cazul în care s-ar impune pe Litoral, băcauanii nu ar reuși să-i depășească pe „marinari” și în clasament. Ar ajunge însă la numai un punct de ei și, prin urmare, și-ar mări considerabil șansele de supraviețuire. Mai ales că runda următoare Aerostar ar primi vizita ultimei clasate, Dacia Brăila.

                          „Este un moment de care trebuie să profităm. Știm că Farul este o echipă puternică, dar noi ne jucăm șansa”, a declarat antrenorul Aerostarului, Florin Bratu. În tur, echipa lui Petre Grigoraș a plecat de la Bacău cu un punct obținut in-extremis. Acum, a venit vremea revanșei.

                          Clasament

                          1 Acad. Clinceni 30 23 1 6 63-17 70p.
                          2 Chindia 30 20 6 4 59-29 66p.
                          3 Univ. Cluj 30 19 6 5 64-23 63p.
                          4 Sportul Snagov 30 18 6 6 45-26 60p.
                          5 Petrolul Ploiești 30 18 5 7 53-28 59p.
                          6 FC Argeș 30 16 8 6 44-24 56p.
                          7 CS Mioveni 29 14 6 10 43-32 48p.
                          8 UTA Arad 30 12 6 12 46-45 42p.
                          9 Ripensia Timiș 30 10 9 11 36-41 39p.
                          10 Luceafărul 30 10 7 13 41-53 37p.
                          11 Metaloglobus 30 10 7 13 29-50 37p.
                          12 ASU Politehnica 30 9 8 13 28-29 35p.
                          13 Pandurii 30 9 7 14 48-51 34p.
                          14 Energeticianul 30 8 9 13 34-38 33p.
                          15 Farul Constanța 30 10 3 17 38-50 33p.
                          16 Daco-Getica 30 6 12 12 40-49 30p.
                          17 Aerostar Bacău 30 8 5 17 41-57 29p.
                          18 CS Balotești 30 6 5 19 25-58 23p.
                          19 ACS Poli Timiș. 30 5 7 18 26-54 22p.
                          20 Dacia Brăila 30 4 7 19 27-76 19p.

                          Programul complet al etapei a 31-a

                          Sâmbătă, 20 aprilie, ora 11.00: CS Balotești – Luceafărul Oradea, Sportul Snagov – Pandurii Târgu-Jiu, Academica Clinceni – Metaloglobus București, ACS Poli Timișoara – ACS Energeticianul, Ripensia Timișoara – ASU Politehnica Timișoara, Farul Constanța – Aerostar Bacău, Daco-Getica – FC Argeș. Ora 13.00: UTA Arad – Chindia Târgoviște.

                          Duminică, 21 aprilie, ora 11.30: Dacia Unirea Braila – Universitatea Cluj.

                          Marți, 23 aprilie, ora 19.30: CS Mioveni – Petrolul Ploiești.