24 aprilie 2024
SportFotbal feminin/ Liga a III-a: „Pisica” Sabina Cojan zgârie mai rău ca...

Fotbal feminin/ Liga a III-a: „Pisica” Sabina Cojan zgârie mai rău ca un motan!

La debutul în campionat, Măgura 2012 a dispus cu 5-3 de Zimbrul Tulcea, patru goluri fiind înscrise de jucătoarea din atacul băcăuancelor
Debut cu dreptul pentru echipa de fotbal feminin a Măgurii 2012 Bacău. Duminică, în prima etapă a Ligii a III-a, „Pisicile Roșii” s-au cocoțat în vârful Seriei a IV-a după ce au învins cu 5-3 (2-1) pe Zimbrul Tulcea.

MVP-ul partidei desfășurate pe stadionul „Lucretiu Avram” a fost Sabina Cojan. Aceasta a marcat patru din cele cinci goluri ale gazdelor! Recitalul Sabinei a fost prefațat de o ratare imensă, după care jucătoarea din atacul „Pisicilor” a egalat pentru 1-1 în min. 25 și a stabilit scorul pauzei în min. 30. La trei minute de la reluare, golghetera băcauancelor a permis echipei sale să se distanțeze la două goluri, pentru ca în min. 74 să puncteze pentru 4-2. Golul definitivului 5-3 a fost realizat de Adina Cernat cu sapte minute înainte de ultimul fluier.

„Este o victorie foarte importantă pentru noi, mai ales că am întâlnit un adversar rapid și puternic. Obiectivul nostru este promovarea”, a declarat managerul Măgurii, Cătalin Cojocaru.



Antrenorul băcăuan Adrian Iosub a rulat următorul lot: Andra Cernat- Maria Panțîru, Denisa Nechita, Anamaria Barbulișteanu, Monalisa Palade- Narcisa Zadea, Andreea Bujor, Ana Marin, Alexandra Cojocaru- Adina Cernat, Sabina Cojan. Au mai jucat: Corina Chelmuș și Anca Pintilii. În celălalt meci al Seriei, CSM Pașcani a încheiat la egalitate, 2-2 cu Universitatea 2 Galați. Duminică, 20 octombrie, în runda secundă, Măgura 2012 Bacău va evolua în deplasare, contra Csikszeredei Miercurea-Ciuc, echipă care a stat în etapa de debut.


FOTO: Nicu Chiriac
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri