duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2159

Ofertă educațională 2019-2020 C. N.„Ferdinand I”

Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, renumit pentru generațiile de excepție la nivel gimnazial și liceal, intră în perioada de înscrieri (6 mai-15 mai) pentru o clasă a V-a (24 locuri). Colegiul este printre primele din oraș care și-a deschis porțile către elevii de gimnaziu, aceștia fiind atrași atât de notorietatea corpului didactic, cât și de calitatea actului educativ și lista impresionantă de performanțe naționale și internaționale. Mulți dintre părinții acestor copii sunt ei înșiși absolvenți de „Bacovia” (liceul a purtat acest nume până în anul 1997) și cei mai mulți dintre absolvenții de gimnaziu aleg să își continue studiile liceale în cele 6 clase a IX-a (în anul școlar 2019-2020: 2 clase Științe sociale, 3 clase Matematică-informatică, 1 clasă Științele naturii). În fiecare an, deoarece numărul înscrierilor în clasa a V-a a depășit mult numărul de locuri aprobate, s-a organizat o departajare, prin aplicarea unui test de 2 ore. Testarea va avea loc la Colegiul Național „Ferdinand I”, sâmbătă, 18 mai 2019, între orele 9-11, și cuprinde subiecte de Limba română și Matematică.

În aceeași zi, 18 mai 2019, Colegiul va fi gazda, ca instituție organizatoare și coordonatoare, a Concursului Național Interdisciplinar „Solomon Marcus”, aflat la a VII-a ediție. Acesta abordează transdisciplinar cunoștințe din aria real și uman și este organizat pe secțiuni, nivel gimnazial (1 secțiune) și liceal (3 secțiuni).
Detalii pe site-ul colegiului http://www.colegiulferdinand.ro/.
„Pentru mine Colegiul Naţional «Ferdinand I» este o şcoală de prestigiu înalt. Am ştiut de la bun început că locul meu este aici. Sunt foarte mulţumită de profesorii care predau la clasa mea, care îmi oferă adevărate lecţii de viaţă, predau foarte bine şi reuşesc să învăţ de plăcere la orice disciplină. Sunt încântată și de colegi. Toţi sunt prietenoşi, comunicativi şi dornici să înveţe”, a declarat Miruna Sava (înscrisă la clubul de jurnalism și la clubul de dezbateri), acum elevă în clasa a VII-a B, clasă nou înființată prin testare în clasa a V-a, care a venit să studieze la Colegiul Național „Ferdinand I”, de la Școala Gimnazială „George Bacovia”.

An de an, copiii de gimnaziu de la Colegiul Național „Ferdinand I” obțin rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile școlare și extrașcolare. Sunt îndrumați atent și eficient de profesorii de la clasă, cu experiență didactică în colaborarea cu cei mici și cu pregătire de specialitate de înalt nivel. Elevii, de la clasa pregătitoare și până la clasa a XII-a, formează o echipă unitară, complex și dinamică. Elevii din clasele mai mari de gimnaziu și liceenii devin, de multe ori, lectori și antrenori, trainer pentru cei mai mici, în cadrul cluburilor de robotică, Lego și Arduino, IT Kids, ExplorIT, foto și film, baschet și minibaschet, programare, debate, a cercurilor de matematică, fizică și chimie, clubul de lectură, clubul de teatru.

Încep testările din doi în doi ani

Potrivit calendarului de administrare a evaluării naționale la finalul clasei a II-a (EN II), astăzi, marți, 7 mai, se vor desfășura probele scrise la limba română și limba maternă. Testele de citire aferente acestor discipline vor fi susținute în data de 8 mai. Testul la matematică este programat în data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 10 mai. În Bacău, vor susține aceste teste în jur de 6.000 de elevi.

Va urma evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (finalul clasei a IV-a) după următorul calendar: limba română (14 mai), matematică (15 mai) și limba maternă (16 mai). De asemenea, elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale acumulate în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 22 mai (limbă și comunicare) și 23 mai (matematică și științele naturii). Cumulat, se estimează participarea a peste 550.000 de elevi.

Sălile în care au loc evaluările sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care ar putea influenţa desfășurarea probelor. Durata alocată rezolvării este de 30 de minute pentru fiecare test administrat elevilor de clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru elevii claselor a IV-a și a VI-a. Testele vor fi evaluate de către cadrele didactice din unitățile de învățământ în care acestea se desfășoară, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei, ci vor fi valorificate strict la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

Am încredere în tine!

Nu e nevoie să privești pe fereastră sau să te aventurezi prea departe, tot ce trebuie să faci este să fii pur și simplu, la fel cum tu îngădui inimii tale să fie, un om de încredere. Acest concept nu a fost și nici nu este greu de înțeles și îmi dau seama că încă poate fi o provocare care trebuie acceptată. Într-o lume pestriță, care nu are grația de a fi precum ești tu, demonstrează că ești unul dintre acei oameni care face înțelepciunea gândului să curgă liber… prin propria lor faptă. Privește rezultatul faptelor tale și astfel vei conștientiza clar cine ești tu. Cele mai profunde sentimente ale tale sunt reflecții ale inimii care îți vorbește. Este inima ta, ascult-o!

Nu trebuie să faci nimic pentru a activa această profunzime interioară, începe să observi și să apreciezi dragostea ce răsare din pieptul tău. Ai încredere în această voce interioară care rămâne permanent cu tine, indiferent dacă te rătăcești sau nu. Mai degrabă, trebuie să te lași îndrumat de înțelepciune și să ai încredere că ea te va conduce fără greșeală. Înțelepciunea te conectează la inimă în momentele critice și tot ea îți oferă satisfacția împlinirii atunci când atingi succesul. Cum este posibil? Într-adevăr, inima ta este un lucru măreț, care dă ea însăși viață, este în esență, chiar persoana ta. După cum și-au dat seama mereu cei mai înțelepți învățați, rădăcina esențială a existenței se află în inimă. În fine, și cumva firesc, dacă ținem seama de cele spuse până acum, unele întâmplări trăite scot la iveală faptul că modul în care alegem să acționăm afectează maniera în care gândim și simțim, felul în care ne reprezentăm binele și frumosul.

Este o conexiune strânsă între inimă și judecata noastră? Este adevărat că cea mai mare parte din felul nostru de a fi ajunge să depindă de felul cum îl înțelegem pe Dumnezeu. Dacă ne lăsăm conduși de dragostea ce izvorăște din inima noastră, vom vedea și vom auzi numai lucruri minunate. Indiferent că ești bărbat sau femeie, cu tot ceea ce reprezinți (imaginația, perseverența, creativitatea, comunicarea și liberul arbitru), gândește-te la toate atributele care te fac cea mai de preț creație a lui Dumnezeu. Nu le-am inventat nici unul dintre noi, ci le-am primit ca niște resurse de care să ne folosim din plin pentru împlinirea unei vieți decente și fericite.

Este încrederea cel mai de preț lucru pe care îl poate exercita un om? Absolut!… Ești curios să știi dacă această calitate ți-a schimbat viața din ’90 încoace? Te întrebi dacă încă-ți mai schimbă viața? Dovada că da este chiar în mâinile tale. Nu-i ușor să-ți trăiești viața cu însemnătate, concentrându-te în permanență cui să-i acorzi încrederea. Cred că problema o reprezintă confuzia pe care o fac oamenii între „a fi tolerant” și „a fi deschis la minte”. Sunt deschisă la minte, acceptând că sunt și persoane care vor să pară sincere, dar nu sunt nici pe departe de încredere. Eu, de exemplu, n-aș putea niciodată să fiu prietenă cu o persoană care bârfește deoarece nivelul de încredere al acesteia este zero! Fii deschis la minte, fii tolerant cu drepturile altor persoane, încrede-te în ele, însă, atunci când convingerile lor încalcă legile lui Dumnezeu și ale omului este indicat să te îndepărtezi pentru totdeauna. Comportamentul tolerant ce izvorăște dintr-un caracter slab crează un precedent ce va conduce la deteriorarea morală.

Ce legătură să fie între încredere și succesul tău în viață? Încrederea dovedită oglindește caracterul. Când înșelăm încrederea cuiva, înseamnă că avem o mare problemă de caracter și niciun edificiu ridicat pe o temelie instabilă nu va rezista în timp. Dacă vrem să avem oameni de calitate în jurul nostru, trebuie ca noi să fim de nădejde: să fim oameni cu obiceiuri bazate pe înțelepciune și moralitate. Te încurajez să fii unul dintre cei care vor să asigure izbânda lumii în viață, ținând aproape moralitatea și valorile spirituale în drumul tău spre succes. Printre altele, reușita pentru mine înseamnă să fii un model pentru generațiile următoare. Nu ezita să iei în calcul, în chip de indiciu, c-ai reușit în viață și faptul că ești un adevărat exemplude urmat pentru copiii tăi. Orice om ce duce o viață demnă vrea să le insufle și altora dorința de a avea un caracter de încredere. Și dacă ai fost atent la toate acestea, înseamnă că ești gata de drum. Poate că-ți spui: „Eu vreau! Dar, stai! De unde să încep?” Permite-mi să-ți răspund: Cu sinceritate, deschide-ți inima! Șșt…!!! Ascult-o ce spune:

Am încredere în tine!

Carmen Barcan, terapeut

Un kilogram de cireșe sau două kilograme și jumătate de carne?

    Este sezonul trufandalelor iar în simfonia de culori de pe tarabele din Piața Centrală și-au făcut apariția mândre, cireșele. Numai că nu sunt cireșe de mai, așa cu suntem noi învățați. Sunt cireșe de Grecia. Calitatea I. Și stau mândre pe tarabă, făcând cu ochiul trecătorilor. Ce-i drept, am văzut cireșe la doar două tarabe. Într-una din situații le vindea un domn care m-a privit destul de suspicios. Suspicios m-am uitat și eu pentru că marfa nu avea preț. Asta e. Cine vrea, întreabă. Așa că m-am dus la cealaltă tarabă. Aici, o doamnă simpatică încearcă să mă convingă că are cea mai bună marfă: „Sunt foarte dulci. Luați și gustați!” Am crezut-o pe cuvânt, dar am refuzat politicos. Noroc că nu sunt prea pofticios.

    Toate ca toate, dar prețul face…toți banii. Un kilogram de cireșe costă 50 de lei. Dacă le-ar vedea Nică Apetrei sigur și-ar umple sânul cu ele. Dar aia e altă poveste. Curios din fire, vreau să aflu dacă cireșele au căutare. „Cumpără lumea. Unii iau câte o mână, alții câte un kil. Se vând…”, mă asigură precupeața care mă abandonează pentru o clientă. Treabă bună, zic, deși prețul mi se pare „piperat de dulce”. Or fi ele grecești, dar nu te învață ce înseamnă kalimera. Dar ce nu face omul pentru o poftă? Am auzit că în piața din Onești, kilogramul de cireșe ar fi chiar 60 de lei!

    În fine, cu toate acestea oamenii se învârt pe lângă tarabă, se uită, se ghiontesc și arată din cap spre cireșe. Apare o doamnă, cucoană, se uită de sus la toată lumea și comandă cireșe. „Puneți acolo pe cântar. Dar să fie frumoase. Nu contează cât costă…”. Și uite așa am luat contact cu primele cireșe pe 2019.

    Încerc să mă pierd în mulțimea pestriță a pieții să mai văd ce noutăți mai sunt. Marfă este. De care vrei și de care nu vrei. Oamenii comentează, se tocmesc și cumpără cu țârâita. Mă gândesc că și ăsta e un indicator al nivelului de trai. Numai bine, la o tarabă unde se vindeau ridichile cu 2 lei legătura apare cucoana care a cumpărat cireșe mai devreme. Ce credeți că a comentat? „Cam scumpe ridichile astea. Ăsta e ultimul preț?” Dă din mâini, scotocește marfa, strâmbă din nas, nu cumpără nimic și pleacă. Bunicuța de la tarabă spune în urma ei: „Numai eu știu cât am muncit și am stat cu fundu-n sus pentru ridichile astea. Cu cât să le dau? Să le dau de pomană? Oamenii cumpără. Doar ăștia care au bani comentează…” Ce ți-e și cu lumea asta, îmi spun, și plec să mai consult niște prețuri.

    Sortimente… de toate pentru toți
    Printre grămezile de legume, fructe și verdețuri răsar și „sortimente” la care nu se așteaptă toată lumea. Într-un singur loc am găsit muguri de brad la 5 lei kilogramul. În altă parte am văzut frunze de tei. Eu unul nu știam că sunt bune la sarmale. „Dar ce bune sunt! Săptămâna trecută am vândut foarte multe la o nuntă. Se pot face sarmale și cu frunză de bostan sau castravete”, îmi spune negustoreasa aproape râzând. Măi să fie, zic. Mai aflu că 12 frunze de tei costă un leu și deja îmi fac calcule pentru că mi-am amintit că am un tei la colțul blocului.


    Hmm… Îmi revin din visare și mai prospectez o bucată de piață. Căpșuni frumos mirositoare între 8 lei și 10,50 lei pe kilogram. Fasole boabe pestrițe, 15 lei. Miez de nucă, 25 de lei. Cartofi noi, 4.90 lei. Și ca să fie treaba bună, mere românești la doar 1.50 lei kilogramul. Bine, prețuri sunt multe, iar marfa pe alese. Dar fiecare alege ce vrea.

    Doi din opt. Rezultate pentru Bacău la Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane

    Echipajul băcăuan coordonat de inspector școlar de specialitate, prof. dr. Oana Maria Droiman, la această olimpiadă națională a fost alcătuit din: Iulia-Erika Bucur și Bianca-Antonia Vîlea de la Școala Gimnazială „Emil Racoviță” Onești (prof. Liviu Neagoe) la Cultură civică, Mirela Elena Doroftei (a XII-a) de la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău (prof. Emilia Cloșcă) la Logică, argumentare și comunicare, Alexandra Diana Gheorghică (a XII-a) de la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău (prof. Sonia Berza) la Psihologie, Larisa Alexandra Stănciulescu (a XI-a) de la Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești (prof. Alina Zamfir) la Sociologie, Briana Alexandra Terente (a XII-a) de la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău (prof. Sonia Berza) – la Sociologie, Martina-Maria Popescu (a XII-a) de la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău (prof. Luminița Costraș) – la Filosofie și Cristiana Chircu (a XII-a) de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești (prof. Dana Cerasela Sticlaru) – la Filosofie.

    Din cei opt elevi băcăuani, doi au reușit să obțină mai mult decât un rezultat bun, respectiv mențiuni, prin Mirela Elena Doroftei și Briana Alexandra Terente.

    Impresiile participantelor la competiție au fost:

    „Calificarea și participarea la etapa națională a olimpiadei de Logică, argumentare și comunicare a reprezentat atât un mijloc de autodepășire, cât și o experiență inedită în cadrul căreia am avut ocazia de a descoperi oameni și locuri noi, fiind totodată fericită că am putut valorifica, în cadrul unei competiții, cunoștintele acumulate. Prilejul de a lua parte la această activitate a fost posibil prin intermediul și efortul doamnei profesoare Emilia Cloșcă, care mi-a insuflat pasiunea pentru disciplina Logică, dar și a doamnei profesoare Dana Sticlaru, a cărei grijă și implicare mi-au oferit siguranță și încredere.”
    Mirela Elena Doroftei (mențiune – Logică, argumentare și comunicare)

    „Am avut parte de o experiență unică și țin să mulțumesc pe această cale doamnei profesoare Sonia Berza care m-a îndrumat și mi-a insuflat pasiunea pentru Sociologie, dar și organizatorilor care au oferit olimpicilor ocazia de a vizita acest oraș bijuterie.”
    Briana Alexandra Terente (mențiune – Sociologie)

    „Participarea la etapa națională a reprezentat o experiență unică atât prin competiția propriu-zisă, care m-a provocat prin subiecte, cât și prin zilele petrecute aici alături de colegele mele. Recomand această experiență deoarece sentimentul obținerii ei prin propriile puteri o face mai valoroasă decât o simplă călătorie.”
    Alexandra Diana Gheorghică (participare – Psihologie)

    „Emoția unei provocări încheiate aduce orizontul unor experiențe noi. Olimpiada a luat sfârșit, dar e un nou început pentru ce va urma. Drumul spre casă e însoțit de zâmbetul unei amintiri unice și de bucuria găsirii unor noi prietenii cu tineri care împărtășesc aceeași dragoste pentru cunoaștere.”
    Cristiana Chircu (participare – Filosofie)

    „Păstrez amintirea olimpiadei de socio-umane unde am cunoscut oameni inteligenți și, mai ales, cu înțelegere pentru semeni. Proba a fost asemenea unui precipitat chimic: emoțiile efervescente se colorau în așteptarea subiectelor, febra examenului consumând energia necesară rezolvării, rezultatul fiind esența cunoașterii.”
    Martina-Maria Popescu (participare – Filosofie)

    Ce spun profesorii

    Prof. Dana Cerasela Sticlaru, dir. adj. Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești:
    „Olimpiada de Științe Socio-Umane, organizată în acest an, a fost un concurs de excelență. Subiectele concursului au fost interesante, punându-se foarte mult accentul atât pe actualizare, cât și pe originalitatea și creativitatea care se cereau în rezolvarea lor. Olimpicul este elevul curios să cunoască mai multe, care dorește să-și testeze limitele. Chiar dacă există pe lângă acestea și o predispoziție genetică, el are nevoie de profesorul care știe și poate să-l îndrume spre succes. Pe această cale, doresc să-i felicit pe toți elevii participanți la olimpiadă, dar și pe colegii mei care au îndrumat acești tineri spre descoperirea informațiilor necesare și spre stimularea aptitudinilor intelectuale.”

    Maria Irina Dromereschi, Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău, membru în comisia centrală pe disciplina Economie:
    „Numărul participanților din acest an nu a fost unul mai mare doar pentru că legea a încurajat acest lucru, ci și pentru că disciplinele socio-umane se bucură de un trend crescător în rândul preferințelor tinerilor care doresc să susțină la bacalaureat sau admitere probe scrise din rândul disciplinelor socio-umane iar olimpiada le-a permis verificarea la un nivel foarte bun a pregătirii lor. Cultura și Educația civică, Logica, Psihologia, Economia, Sociologia și Filosofia sunt mai mult decât discipline de studiu. Sunt informații sistematizate care răspund unor nevoi reale personale și social-comunitare, răspund nevoii de repere valorice și culturale, răspund dezideratului de formare integrală și integrativă a tânărului sec. XXI. Ne dorim ca profesorii să valorifice și să încurajeze acest trend și oportunitățile pe care el îl oferă.”

    Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane s-a desfășurat la Liceul Teoretic „Iohannes Honterus” Brașov, între 22 și 26 aprilie, reunind un număr record de 369 participanți (44 Educație civică, 61 Cultură civică, 69 Logică, argumentare și comunicare, 62 Psihologie, 33 Economie, 52 Sociologie și 48 Filosofie) în condițiile suplimentării numărului de locuri la faza națională pentru elevii care au avut punctaj de calificare egal, dar în limita a nu mai mult de 50% din numărul de locuri alocate. Competiția a urcat la un nivel superior atât prin numărul de participanți, cât și prin calitatea pregătirii lor. Fiind alocate de MEN fiecărei discipline doar trei premii (I, II, III și 15% mențiuni din numărul de participanți al fiecărei probe), gradul de dificultate al subiectelor a crescut astfel încât să câștige cei mai buni.

    Apă să fie, că din apă ne tragem toți

    Plouă. Plouă bine. Cum plouă cu zeci de ani în urmă chiar în luna lui Florar și mă plimbam melancolic pe aleile orașului prin ploaie.

    N-am urât niciodată ploaia, oricât de mocănească și nesfârșită ar fi fost. Îi aud deseori la radio sau la câte un post de televiziune pe câte unii tânguindu-se că iarăși plouă, iar e urât. Și îmi aduc aminte atunci cât de frumos a titrat un mare gazetar și poet un articol scris pe o vreme splendidă, dar de mare secetă la noi: „Urâtă vreme frumoasă!”

    Ploile cad uneori intempestiv, diluvian parcă, și îneacă pământul, rup totul în cale. Doamne feri! – spun ardelenii în asemenea situații, dar parcă nici oamenii nu înțeleg să-și aranjeze gospodăriile pe unde trebuie, nu în calea puhoaielor, nu pe maluri de ape, nu pe văi periculoase. Însă cam așa e peste tot. Un important comerciant care venise acum vreo 25 de ani cu ajutoare la sinistrații din zona Comănești îmi spunea că și la ei sunt astfel de oameni.
    Acum plouă din nou și mă bucur și pentru un important agricultor din județ căruia pârdalnica de Centură rutieră a Bacăului i-a obturat un canal de apă din care își uda plantația. I s-a promis remedierea situației, dar acolo se lucrează și deci mai durează. Ploaia de acum e pentru el mană cerească.
    De ieri, specialiștii hidrologi ne-au avertizat că va ploua bine pe la noi, adică abundent și mai ales la munte. Va fi și vânt și zloată. Torenți și pâraie, viituri rapide. Doamne feri! Numai vreme frumoasă nu va fi, iar la toate acestea – mai indică hidrologii – să fie pregătite autoritățile locale, cu echipe permanență la primării și instituții, atenți la poduri și podețe. Bieții primari! Tot de ei trag toți.

    Dar, Dumnezeu e mare și ne trece și peste acestea. Apă să fie, că din apă ne tragem toți.

    Regretă românii comunismul?

    Răzvan Bibire

    Este încetățenită ideea că în România există hoarde întregi de fanatici care plâng pe umărul comunismului și regretă vremurile de dinainte de 1989. Li se spune în mod tradițional și ironic „nostalgici” iar cei care-i etichetează astfel regretă amarnic faptul că aceste persoane au drept de vot și chiar și-l exercită, fără, însă, să știe să voteze „corect”.

    De altfel, fantezia supremă a celor care pun astfel de etichete este să interzică dreptul de vot al „nostalgicilor” și, eventual, să-i închidă în lagăre de concentrare. Ceea ce nu înțeleg ei este că românii „nostalgici” nu regretă comunismul, ci societatea existentă atunci. O societate, care cu lipsurile ei, era una care funcționa. În sensul că, în principal, exista o ierarhie a valorilor, existau mecanisme de reglare și autocontrol, existau sisteme de intervenție în caz de necesitate.

    Aș lua ca exemplu doar sistemul extraordinar de prevenție a bolilor. Exista personal specilizat care se ocupa de vaccinare, de control până în cele mai îndepărtate cătune. Astăzi, privim aceste lucruri că pe niște SF-uri. În fiecare comună era un medic stomatolog; azi stomatologia a devenit medicină de lux; puțină lume își mai permite să-și trateze măselele. Sistemul de educație permitea unui fiu de țăran să ajungă la orice facultate, bineînțeles, dacă trecea de examenele de admitere. Nu spun că era o societate perfectă și nici nu fac apologia comunismului. Spun doar că, spre deosebire de zilele noastre, societatea era funcțională.

    Existau și atunci o sumedenie de probleme; însă, per ansamblu, mecanismele sociale funcționau. Și cel mai important sistemul „ascensoarelor sociale” care permitea accesul de la o categorie socială la alta nu era blocat. Societatea era mult mai liniștită nu din cauza Securității, ci pentru că nu exista genul de probleme de astăzi. Putem admite că o parte dintre nevrozele zilnice sunt cauzate de sistemul capitalist și, deci, inevitabile. Dar ne confruntăm o sumedenie de probleme care nu ar trebui să existe într-o societate funcțională. Criza vaccinurilor, epidemia de rujeolă sau imigrația masivă, de exemplu.

    Schimb de experiență la Spitalul Orășenesc Buhuși

      Spitalul Orașenesc Buhuși a primit, recent, vizita unei delegații de la Spitalul Orășenesc „Sf.Dimitrie” Tg.Neamț, care a avut drept scop un schimb de experiență între personalul din cele două instituții sanitare. Din partea spitalului Tg.Neamț au participat managerul – dr. Florin Ionuț Apostoae, directorul medical – dr. Gheorghe Carp, membrii SMC – jr. Georgiana Dunca, dr. Lăcrămioara Ursulianu, ec. Mihaela Dediu, as. med. Emilia Gaiță și as. social CPU, Gabriela Ostahe. Din partea spitalului Buhuși, delegația a fost primită de manager, directorul medical, managerul de calitate, medici, asistenți medicali, asistenți sociali. Au fost discutate diverse subiecte de maxim interes, cum ar fi indicatorii de management, contractarea serviciilor cu Casa de Asigurări de Sănătate, investiții, dotări, atragerea de fonduri.

      Au fost punctate și aspectele privind acreditarea ANMCS, protocoale, proceduri de lucru, indicatori, circuite etc. Cu această ocazie, echipa din Tg. Neamț a vizitat și câteva structuri ale Spitalului Orășenesc Buhuși, respectiv Compartimentul Primiri Urgențe, Compartimentul Pediatrie, Secția de Medicină Internă (Cardiologie, Reumatologie), Compartimentul de Îngrijiri Paliative, Secția de Cronici, Neurologia, structura de Spitalizare de zi, Blocul operator, Compartimentul A.T.I., Secția de Chirurgie generală, Laboratorul de radiologie și imagistică medicală, Laboratorul de analize medicale, Ambulatoriul integrat și Blocul Alimentar Central.

      „Vizita a fost una din care am avut de învățat unii de la alții, am schimbat păreri, idei, și chiar au fost puse bazele unor viitoare întâlniri între membrii structurilor de Management al Calității din regiunea noastră. Totodată, oaspeții noștri au confirmat că vor participa și la conferința pe care o vom organiza la sfârșitul acestei luni”, ne-a declarat Constantin Poiană, managerul Spitalului Orășenesc Buhuși.

      Se așteaptă o altă delegație, din Republica Moldova
      O altă delegație compusă din șase persoane de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică din Republica Moldova va efectua la finele acestei luni, mai exact în data de 30 mai, o vizită de studiu la Spitalul Orășenesc Buhuși, tot într-un schimb de experiență privind activitatea structurii de management al calității, precum și alte aspecte privind calitatea actului medical și a serviciilor medicale de care pot beneficia pacienții în instituția sanitară sus amintită. Delegația va fi condusă de către dr. Maria Cumpănă, director adjunct în cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova.

      Conferință științifică
      În perioada 31 mai – 01 iunie 2019, Spitalul Orășenesc Buhuși va organiza Conferința „Rolul spitalelor municipale, orășenești, mono-specialitate în îmbunătățirea calității actului medical, prezent și perspective.” Sunt invitați profesioniștii din sistemul medical românesc – reprezentanți ai caselor județene de sănătate, ai direcțiilor de sănătate public, autoritățile tutelare, manageri de spitale, directori medicali, medici de toate specialităţile, farmaciști, directori de îngrijiri, asistenți medicali, responsabili cu managementul calității din unitățile sanitare, evaluatori de servicii de sănătate și organizații care reprezintă beneficiarii serviciilor de sănătate (pacientii) să participe la această manifestare științifică, ce se va desfășura în parteneriat cu Asociația Evaluatorilor de Servicii Medicale. La acest eveniment este așteptată și Ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

      Seniorii băcăuani susțin candidatura președintelui PSD Bacău Dragoș Benea la alegerile europarlamentare

      Am participat zilele acestea în orașul Comănești la o întâlnire informală cu reprezentanții Organizațiilor pensionarilor PSD din Dofteana, Dărmănești, Comănești, Moineşti, Poduri, Solonț, Măgirești, Ardeoani, Zemeș și Asău. Peste 300 de seniori social democrați au participat la această reuniune, organizată de președintele OPSD Bacău, Mircea Botez, și liderul PSD Comănești, Vasile Budacă. De asemenea, a participat directorul Casei Județene de Pensii, Alina Iftode, care a prezentat drepturile pensionarilor prevăzute prin noua lege a pensiilor. Discuțiile s-au axat în principal pe rezolvarea problemelor întâmpinate de seniorii bacăuani, precum și noutățile adoptate de Guvern și Parlament referitoare la legislația națională a pensiilor. Totodată, am prezentat obiectivele realizate prin Programul de guvernare al PSD, atât la nivel național, cât și la nivel local și județean.
      În urma dezbaterilor, participanții au exprimat la unison susținerea candidatului nostru la alegerile europarlamentare, președintele PSD Bacău, Dragoș Benea, în cadrul scrutinului din 26 mai. De numele lui Dragoș Benea, președinte al Consiliului Județean Bacău timp de 12 ani (2004 – 2016) și senator din 2016 până în prezent, se leagă multe realizări importante, care au avut ca efect direct îmbunătățirea calității vieții băcăuanilor, între care amintesc:
      – Modernizarea Aeroportului „George Enescu”;
      – Secția de radioterapie a Spitalului Județean Bacău, care oferă posibilitatea tratării bolnavilor de cancer;
      – Aplicarea Programului Național de Dezvoltare Locală ( PNDL 1 și PNDL 2), prin care s-au alocat județului Bacău fondurile necesare pentru investiții în infrastructura rutieră, educație (școli și gradinite), sănătate, apă și canalizare, în toate comunele județului;
      – Heliportul Spitalului de Urgență Moineşti;
      – Modernizarea și repunerea în funcțiune a Clubului Lira din Moinesti;
      – Finanțarea și începerea lucrărilor la centura ocolitoare a municipiului Bacău;
      – Finanțarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru autostrada Iași- Bacău- Brașov.
      Atât eu, cât și președintele OPSD Bacău, Mircea Botez, am solicitat implicarea maximă a tuturor în campania electorală, astfel încât după 26 mai Bacăul să aibă un reprezentant la Bruxelles, în persoana domnului Dragoș Benea.

      Senator PSD Bacău,
      Miron Smarandache

      Gastronomia și vinul au zi națională

        De luni, 5 mai, a devenit operațională Legea privind instituirea „Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc” (Legea nr. 79/2019).
        În prima duminică a lunii octombrie vom putea sărbători bogăția de gusturi și tradiții românești, dar și vinul din țara noastră.Inițiatorii legiispun că au vrut instituirea acestei sărbători și pentru a aduce un plus imaginii României și turismului românesc. „Bucatele și vinurile românești sunt un cumul de tradiții care încântă simțurile și cuceresc tot mai mulți admiratori și care pot deveni cartea de vizită a țării noastre” – au considerat ei.
        Autoritățile publice vor putea organiza, astfel, manifestări cu caracter social sau științific pentru a promova obiceiurile și produsele culinare tradiționale și vinul românesc.

        Apicultorii protestează împotriva folosirii insecticidelor periculoase

          Apicultorii din toată Europa și din România demonstrează marți, 7 mai, în fața ministerelor Agriculturii. Ei cer aplicarea de standarde europene de protejare a albinelor împotriva pesticidelor și insecticidelor. Manifestarea are loc cu numai două săptămâni înainte de Ziua Mondială a Albinei, când statele europene vor vota propunerea de a se interzice folosirea în tratamentele culturilor agricole a insecticidelor din clasa neonicotinoidelor, care atacă albinele.

          Cetățenii Uniunii Europene se tem că statele membre vor anula interdicția folosirii insecticidelor din clasa neonicotinoidelorși vordeschide astfel porțile unor noi pesticide periculoase pentru albine.

          Marți, în România – ne-a informat Mircea Ciocan, președintele ROMAPIS, Federația Asociațiilor Apicole din România -,apicultorii și membrii grupurilor preocupate de sănătatea mediului se vor aduna în fața Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din București pentru a înmâna petiția semnată de peste 3.000 de români care cer intervenția în sprijinul adoptării unei modalități corecte, fundamentată științific de evaluare a toxicității pesticidelor față de insectele polenizatoare, printre care și albinele.

          În cazul neonicotinoidelor, în anii ploioși substanțele se diluează. Dar în anii secetoși, când absorbția de apă din sol este puternică în plante, concentrația de substanță activă e foarte mare, iar pierderile apicultorilor sunt catastrofale.
          Petiția online a fost semnată de 230.000 de cetățeni europeni.
          Apicultorii băcăuani se declară, însă, sceptici vizavi de acest protest.

          „Noi nu ne-am implicat în această acțiune. Lupta împotriva folosirii neonicotinoidelor este deja pierdută. De curând, la presiunile noastre, ale apicultorilor și a altora, au fost interzise trei astfel de substanțe. Nici cercetări nu se vor mai face pe ele. Dar, firmele mari care le produceau au deja la sertar alte formule de substanțe, cu grad foarte mare de toxicitate. Însă în câmp acestea vor fi foarte greu de detectat, pentru că se vor aplica doar câteva zeci de grame la hectar și vor fi greu depistabile. Protestul este însă binevenit”.
          Relu Grigoraș, vicepreședintele Asociației Crescătorilor de Albine din Bacău

          Un transport agabaritic trece prin Bacău

            Luni, 6 mai, a plecat din Sibiu spre Hidrocentrala Stejaru, din județul Neamț,un vehicul care transportă un transformator industrial. Este un transport agabaritic, programat pe traseul Sibiu– A1 – DN1/DN7 – Pitești – A1 – DN7 – Găești – DN72 – Ploiești – DN1 – DN1B – Buzău – DN2 – Bacău – DN15 – Stejaru, cu finalizare pe 12 mai. Convoiul va trece și prin Bacău.
            Lățimea maximă a vehiculului – ne-a informat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) – este de 4 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. Conform normelor legale privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.

            „Etapele transportului – a precizat CNAIR – sunt stabilite de poliția rutieră, care asigură însoțirea vehiculului cu depășiri. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu”.

            Aerostar s-a despărțit de Florin Bratu

            Până la numirea unui nou antrenor, interimatul va fi asigurat de Andrei Vatră
            De luni, Florin Bratu nu mai este antrenorul divizionarei B Aerostar Bacău. Despărțirea, care a avut drept motiv situația critică din clasament a „aviatorilor”, s-a produs pe cale amiabilă. Până la numirea unui nou antrenor, echipa băcăuană va fi condusă de fostul „secund” Andrei Vatră.
            Cu cinci etape înainte de finalul campionatului, Aerostar ocupă locul 17, retrogradabil, formația „aviatorilor” aflându-se la șase puncte în spatele primei echipe de deasupra liniei roșii, Pandurii Târgu-Jiu. În condițiile date, șansele de salvare ale Aerostarului sunt reduse, lucru recunoscut și de Bratu după ultima înfrângere, cea de sâmbătă, contra Ripensiei: „E foarte greu. Am sperat mult de la acest joc cu Ripensia. Era important să nu pierdem. Din păcate, am pierdut din nou pe final. Este o mare dezamăgire”. În sezonul de primăvară, băcăuanii au avut un parcurs foarte slab, adunând doar zece puncte din 36 posibile. Mai mult, în această perioadă, trupa condusă de Florin Bratu a dat chix în nu mai puțin de cinci jocuri ca urmare a unor goluri primite pe final de meci. La fel au stat lucrurile și în ultima etapă, Aerostar la Timișoara, contra Ripensiei, ca urmare a golului marcat de adversari în minutul 88, prin Adrian Popa.

            Bratu fusese instalat pe banca tehnică a Aerostarului toamna trecută, după etapa a 13-a, ca înlocuitor al lui Cristi Popovici. Interesant este că primul meci al „Mitralierei” la conducerea băcăuanilor a fost cu Ripensia (2-0, acasă, pe 27 octombrie 2018), iar ultimul a fost tot împotriva Ripensiei, dar în deplasare, la sus-amintitul 0-1. Merită notat și faptul că echipa condusă de Bratu a realizat și cele mai mari scoruri ale campionatului în curs: 9-1 cu Metaloglobus și 9-0 cu Dacia Unirea Brăila. Următoarea partidă de campionat a lui Vraciu, Buhăcianu și compania va avea loc sâmbătă, pe teren propriu, cu ocupanta poziției a 18-a, ACS Poli Timișoara.

            20 de meciuri a contabilizat Florin Bratu ca antrenor al Aerostarului, bilanțul fiind de șapte victorii, două remize și 11 înfrângeri. De remarcat că startul „Mitralierei” la cârma băcăuanilor a fost unul fulminant, cu trei victorii la rând

            ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

              În intervalul menționat vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale.

              Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul căderilor de grindină și vijeliilor să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția, iar pentru limitarea posibilelor pagube generate de vijelii, să parcheze autoturismele în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

              Având în vedere posibilitatea averselor cu caracter torențial, îndemnăm populația din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării apei.

              Confuzie generală

              La sfârşitul săptămânii trecute, ne-au onorat cu prezenţa mai mulţi candidaţi la fotoliul de europarlamentar, de diferite culori şi orientări. Au mai fost şi vor mai veni, cu siguranţă, şi alţii. Mă uit pe televizoare, citesc şi presa scrisă, deschid diferite bloguri, însă nu aud nimic din ce vreau să aud.

              Eu am înţeles – şi nu sunt singurul – că, pe 26 mai, vom merge la vot pentru a alege europarlamentarii din partea României, care, toţi şi fiecare, vor construi Europa anilor viitori, împreună cu aleşii din toate ţările Uniunii Europene, care vor popula Parlamentul European, forul legislativ suprem – nu? al unei Europe ce se vrea unită, cu deosebiri, mai ales, dar şi asemănări.

              Cu foarte puţine excepţii, candidaţii, susţinuţi de partidele lor, au pornit o campanie negativă, o bălăcăreală pe probleme interne, din care nu lipsesc atacurile la persoană, frazele, propoziţiile şi cuvintele injurioase, chiar obscene, adresate adversarilor politici(!). Zilele trecute am auzit siderat blesteme şi ameninţări cu moartea, cu puşcăria, aruncate de la tribunele din spaţiul public sau din studiourile unor televiziuni.

              Nimic despre problemele Europei, nimic despre proiecte şi iniţiative cu impact asupra întregului areal european, din care facem parte. De altfel, înclin să cred că destul de mulţi candidaţi nici nu ştiu competenţele instituţiilor UE, nu au habar de agenda europeană, de problemele moştenite (bune, rele), care vor trebui, într-un fel sau altul, puse pe făgaşul normal. Sigur că trebuie să te baţi pentru ţara ta, însă doar în context european, cu diplomaţie, tact şi respect pentru colegii tăi, pentru celelalte ţări.

              Aceste probleme aş fi vrut să le aud de la candidaţii noştri, să-i văd că ştiu pentru ce se duc la Bruxelles, nu să le suport înjurăturile şi anatemele, pentru acestea (dacă până acolo s-a ajuns) avem alegeri în toamnă şi la anul, iar dacă electoratul se lasă atras în această capcană, îşi merită aleşii.

              Băcăuanca Miruna-Ioana Gîrțu, selectată ca „Forbes 30 sub 30”

                ●Economie la Londra (UCL), Afaceri internaționale la Roma și Management la Cambridge, proiecte (și) la Oxford ● Viața în universul tulburător al marilor provocări ● A trăi depășind mereu limitele și a fi recunoscător pentru ceea ce eşti în fiecare moment ● „Pentru mine, România va însemna, întotdeauna, acasă” ● Lecțiile vieții și sufletul lipit de părinți ● Există un secret al succesului? ● Copilărie în universul afecțiunii, algoritmilor și operatorilor Obata.

                O poveste despre responsabilitatea familiei, despre inteligență și frumusețe, despre virtuțile morale, despre succes și firesc. Este povestea Mirunei-Ioana Gîrțu, cea care-mi aduce aminte de vorbele poetului/ eseistului american Ralph Waldo Emerson: „Lumea face loc persoanei care știe exact unde merge”. Miruna și părinții săi au știut exact unde vor merge și, clipă de clipă, au procedat ca în zicerea lui Confucius: „Cel care mută un munte începe întotdeauna prin a îndepărta pietrele mai mici”…
                La numai 28 de ani, Miruna-Ioana Gîrțu, absolventă a Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, este o certitudine a celor care au curajul de escalada Everestul ființării. Recent, celebra revistă FORBES a inclus-o în ,,30 sub 30”, ediția mai 2019. Acum nouă ani – premoniție? –Deșteptarea îi acorda Premiul Anului, pentru excelență. Despre ultimii lauri, Miruna spune simplu: „Este o onoare să fiu selectată ca Forbes 30 sub 30; e o listă cu prestigiu internațional. Dincolo de asta, un astfel de premiu te încurajează să țintești și mai sus”. 

                Traseul către piscuri

                A studiat Economie la Londra (UCL), Afaceri internaționale la Roma și Management la Cambridge. În timpul facultății a făcut parte dintr-o serie de proiecte, printre care un studiu de cercetare pentru o organizație internațională, un proiect de consultantă bancară și un startup. După ce a absolvit masterul, s-a alăturat unei echipe din Cambridge, cu scopul de a construi o platformă de investiții online pentru startup-uri. Între timp, compania a crescut mult, are acum propriile fonduri de investiții și peste 170 startup-uri in portfolio, din domenii diverse. Activitatea combină partea de investiții cu cea de parteneriate strategice. Pentru că a avut șansa să învețe mult într-o perioadă scurtă de timp, a decis să încerce să ajute o gamă diversă de startup-uri și în afara celor cu care lucrează la SyndicateRoom. Există o serie de inițiative din care face parte ca mentor: de la un program de expansiune internațională, condus de primarul Londrei, până la un centru de antreprenoriat înființat de Universitatea din Oxford. Locuiește la Londra.

                Autoportret

                „Dintotdeauna, spune Miruna, mi-a plăcut foarte mult să explorez și să descopăr lucruri noi. Am crescut înconjurată de cărți și culegeri, dat fiind că ambii părinți sunt profesori – mama de matematică, tata de fizică. (La Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacău și Colegiului Național «Gheorghe Vrănceanu» Bacău; n. n., I.F.). Dincolo de un mare respect pentru educație, m-au încurajat să încerc cam toate activitățile pe care un copil le putea face în Bacău: de la dans sportiv și pictură, la tenis și karate. Plăcerea de a călători și de a interacționa cu alte culturi tot părinții mi-au insuflat-o. De mică, i-am acompaniat la conferințe, chiar și până în Japonia, pentru ca mai apoi să continui să călătoresc pe cont propriu. Până în prezent, am avut șansa să vizitez peste 30 de țări. Cred că frumusețea călătoriilor vine mai ales din faptul că îți schimbă perspectiva și punctele de referință. («Adevărata călătorie constă nu în a căuta noi peisaje, ci în a privi cu alţi ochi», Marcel Proust). Această curiozitate și dorința de a descoperi lucruri sunt foarte prezente și în viața mea de acum. De exemplu, pe plan profesional, misiunea mea principală este să identific și să susțin antreprenorii ale căror idei/ inovații au puterea să definească viitorul”.

                Locuitor al universului provocărilor

                „Multe dintre provocările cu care m-am confruntat până acum au fost, într-un fel, autoimpuse și sunt conștientă că asta în sine e un mare privilegiu. Mi-am dorit să studiez la cele mai bune universități din lume și să-mi aprofundez cât mai mult cunoștințele odată ce am ajuns acolo. Evident, acest lucru nu ar fi fost posibil fără mult studiu. Apoi, mi-am dorit să contribui direct la creșterea unei companii și să am multă autonomie. După un an la SyndicateRoom, am ajuns să creez și să conduc un nou departament, rol care, în schimb, presupune multă responsabilitate și capacitatea de a naviga tot felul de provocări noi”.

                O zi dintr-o viață care cochetează cu excelența

                „Sincer, nu prea sunt două zile la fel. Este unul dintre motivele pentru care îmi și place ceea ce fac așa de mult. Dacă ar fi să aleg două elemente recurente, aș aminti interacțiunile cu startup-uri și cele cu alți investitori, cu care colaborez, schimbând idei și oportunități. Am plăcerea să lucrez cu antreprenori care activează în domenii diverse și care își doresc să accelereze dezvoltarea startup-urilor pe care le-au fondat. De cele mai multe ori, asta presupune și o rundă de finanțare. Mulți dintre ei au misiuni puternice și ambiția de a redefini industrii întregi. E un fel de a gândi și de a vedea lumea care pe mine mă inspiră, într-o anumită măsură. Atitudinea aceasta, entuziasmul și curajul lor e molipsitor. E un ritm intens, dar și o energie pentru care, cred eu, surplusul de efort merită.”

                Lecțiile vieții

                „Poate suna pueril, dar cred că subestimăm importanța lucrurilor mici făcute bine. Și cum acestea se acumulează cu timpul – ca un bulgare de zăpadă rostogolindu-se mereu – devin semnificative. Avem uneori tendința să percepem progresul ca pe un salt mare de la A la B, dar de fapt sunt multe puncte intermediare pe parcurs, chiar dacă nu sunt așa de vizibile din exterior. Nu te descuraja, fii implicat în ceea ce faci zi de zi și, indiferent de contextul în care te afli, încearcă să contribui cât mai mult și să creezi oportunități – pentru tine, pentru alții și pentru întreg ecosistemul.
                O altă lecție e legată de puterea educației. Cel mai bun tip de educație e cel care te ajută să gândești pentru tine și să fii rezistent în fața manipulărilor prin informații eronate. Datorită acestui fapt cred că o educație solidă îți oferă multă libertate. Mi-ar plăcea ca pe viitor, într-un fel sau altul, să susțin accesul la educație”.

                Proiecte, România, chipul viitorului

                „Îmi doresc să continui să susțin startup-uri în care cred și, în general, să contribui la schimbări pozitive. În viitor, mă văd oscilând între partea de investiții și proprile inițiative antreprenoriale. Dorința de a crea și construi, pe care o simt la antrepronorii cu care lucrez, e molipsitoare; e greu să rămâi imun. În mod cert, nu exclud posibilitatea de a mă întoarce în România. Până când vine momentul potrivit, mi-ar plăcea însă să pot să ajut cât mai mult comunitatea antreprenorială din România. Pentru început, fac parte dintr-un proiect, împreună cu alți patru români, care sper să crească frumos. Proiectul e direct legat de susținerea profesionistilor care își doresc să înceapă un startup cu potențial global, pornind din România. Locuiesc în Anglia de nouă ani, am dublă cetățenie (română și britanică), dar România va fi întotdeauna acasă, poate nu ca domiciliu, dar la un nivel profund care transcede ideea de locație. Vreau să cred că viitorul României va fi definit de inovație și de potențial realizat.”

                Mentori, pasiuni, suflet lipit de părinți

                „Nu am un singur mentor, dar cred că, într-o anumită măsură, dacă abordezi interacțiunile și relațiile cu alți oameni într-un mod deschis, ai tot timpul câte ceva de învățat de la persoanele care te înconjură. Pasiuni? Cititul și cinematografia sunt două din pasiunile cu «vechime». Arta culinară e o apariție nouă. Dacă ar fi să mulțumesc cuiva care m-a ajutat să-mi depășesc limitele? Cu siguranță, părinților. Ei mi-au dat încredere în mine, încă de când eram mică, și m-au încurajat ca să nu mă mulțumesc cu puțin. Bineînțeles, trebuie să existe un echilibru între a-ți împinge limitele constant și a fi recunoscător pentru cine ești. Vreau să continui să cresc, dar și să apreciez prezentul.”

                Secretul succesului

                „Cheia succesului unui copil nu poate avea o explicaţie simplă. Credem că două elemente sunt definitorii: motivaţia și educația. O motivație puternică este catalizatorul care mobilizează suficientă energie și informație capabile să determine o persoană ca să atingă o țintă înalţă. Este, așa cum a spus Coelho: «Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău». Iar dacă toate acestea au un background sănătos într-o educaţie adecvată în care părinţii – chiar și bunica – sunt alături de copil, oferindu-i un climat familial cald, afectuos, plin de iubire, premisele succesului sunt asigurate.
                Copilăria Mirunei a coincis cu perioada în care noi, părinţii, studiam pentru doctorat. De mică, a mers cu noi la conferinţele și simpozioanele la care prezentam lucrări științifice. Este memorabilă o întâmplare dintr-o după-amiază ploioasă de toamnă… Miruna, care avea doar patru ani, ieşind somnoroasă din camera ei, a dat cu ochii de un elev de clasa a X-a care venise după o culegere de matematică. Surprinsă, l-a întrebat: «Cine eşti?» Băiatul i-a răspuns politicos: «Sunt Mihai și am venit după o culegere de algoritmi. Tu știi ce sunt algoritmii?… » Miruna i-a răspuns sec: «Dar tu știi ce sunt operatorii Obata?!»… Miruna ne auzise discutând de operatorii Obata, cei care, de exemplu, pot fi atașați unei metrici Lagrange-Eisenhart…”

                Profesorii Manuela și Valentin Gîrțu, părinţii Mirunei

                Sportivii Adamas medaliați la București

                Complexul Sportiv Apollo din capitală a găzduit weekendul trecut Bucharest Grand Prix, un eveniment care a inclus Campionatul European de Dans Sportiv pe Echipe Naționale, precum și DSE Junior Grand Prix. La acest eveniment, care s-a bucurat de o prezență remarcabilă a sportivilor din țară și din străinătate, s-au prezentat și sportivii băcăuani legitimați la CDS Adamas Bacău.

                Aceștia au reușit un parcurs foarte bun cucerind două medalii de aur, două de argint și două trofee. Realizările aparțin perechilor Călin Constantinescu-Delia Popa care s-au clasat pe locul I la clasa Hobby categorie de vârstă 6-11 ani și perechea Sabin Buzdugan-Rebeca Tomiță care au ocupat locul secund la DSE Junior Grand Prix.

                De menționat că, la această competiție echipa României și-a apărat cu succes titlul de campionă europeană pe care l-a cucerit anul trecut în Polonia, România devenind din nou Campioană Europeană în detrimentul unor echipe valoroase cum ar fi cea a Germaniei clasată pe locul secund sau a Italiei care a încheiat competiția pe locul III.

                Pasiunea pentru… șah

                Cu o mare pasiune pentru șah, oneșteanul Gheorghe Gorun (trecut de 17 luștri de viață, el având 86 ani), a venit recent la Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” în mijlocul tinerilor pentru a le vorbi despre „sportul minții”. A adus o problemă șahistă pe care a compus-o (asemănătoare sutelor de „mutări speciale” care fac să câștigi o partidă în acest sport) și a prezentat prin mai multe panouri farmecul multor bucurii din șah, pe care le-a trăit de-a lungul anilor. Prin cuvintele sale – „să iubiți șahul, este un dar al lui Dumnezeu!” – i-a îndemnat pe tinerii ce participă la Atelierul „Pledoarie pentru șah” (condus de arbitrul și antrenorul Emil Palade) să rememoreze multe dintre momentele în care acest sport a cunoscut o mare dezvoltare pe valea Trotușului.

                În locul consacratului „a fost odată…” Gheorghe Gorun a depănat „firul lung” al poveștii: „Cu mulți ani în urmă am răsfoit cu Gheorghe Pătrar (istoric literar, publicist și bibliotecar) colecțiile îngălbenite ale ziarelor timpului Curierul Băilor Slănic, Vocea – Târgu Ocna și altele, pentru a vedea dacă au rubrici de șah și nu am găsit așa ceva! În 1999 am realizat prima rubrică de șah în presa de pe valea Trotușului (în săptămânalul Puls , ce apărea la Târgu Ocna) după ce cu 25 de ani înainte (în 1974) am înființat Clubul de șah artistic Paul Farago la Onești, pentru a cinsti memoria celor care s-au dedicat șahului pe meleagurile trotușene. Primul dezlegător de probleme șahiste în municipiul de pe Trotuș a fost inginerul Valentin Bularda, care a lucrat la CAROM. Întâlnirea cu ing. Constantin Bârzoi (ale cărui cărți și multe alte lucruri legate de șah se găsesc în donațiile bibliotecii oneștene), a fost pentru mine o mare și plăcută surpriză. De ce? Pentru că am fost «adversari invizibili» la numeroase concursuri de dezlegări și probleme de șah. El a fost «un prinț al compoziției șahiste», a practicat șahul prin corespondență și a murit…în fața tablei de șah!.

                Șahul artistic oneștean a parcurs un drum greu până a fost înțeles. La Onești s-a jucat șah în anii 1948 – 1949 în vechea clădire a Căminului Cultural (ce s-a aflat în apropierea Monumentului Regina Maria). Apoi, acest sport a fost îmbrățișat de cei care au construit platforma industrială la Borzești, care locuiau în bărăci și în dormitoarele comune. Regretatul Radu Vlăduț, atât de aproape de handbal, volei, badminton, a confecționat o frumoasă tablă demonstrativă de șah, pentru afișarea problemelor. Se spune că «dacă nu toți artiștii sunt jucători de șah, aceștia sunt toți artiști!» În 1979 profesorul oneștean Vasile Saraiman a devenit primul campion de șah la compoziție, principiul de bază al compoziției fiind cel de economisire a pieselor de șah. Satisfacția cea mai mare în acest sport este atunci când obții victoria!

                La Onești, la Conacul lui Alecu Aslan, loc unde veneau Alecu Russo, Costache Negri, A. I. Cuza, Radu Rosetti, ce au format un comitet revoluționar care a pus bazele Unirii Principatelor Române din 1859, după ce puneau la cale aceste probleme… jucau șah!”

                Vorbind despre problemele de șah artistic, venerabilul Gheorghe Gorun (care a desfășurat o bogată activitate jurnalistică, din anul 1951 la multe publicații – „Crișana” (Oradea), „Oneștiul Nou”, „Puls”, „România turistică” și altele), a mai afirmat: „Goethe menționa că «pe tabla celor 64 de pătrățele este o luptă continuă, șahul fiind piatra de încercare a inteligenței!» Pentru a dezlega o problemă trebuie găsită întâi «cheia» – prima mutare!” Într-o asemenea atmosferă, privit de cei care se străduiesc să dezlege toate tainele acestui sport lui Gheorghe Gorun i-a fost acordată o Diplomă de excelență pentru contribuția adusă la dezvoltarea șahului oneștean.

                La ce, naiba, mai votăm?!

                A făcut senzație declarația președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a dat de înțeles că voturile euroscepticilor nu contează, ei nu vor fi reprezentați în structurile europene pentru că nu li se va permite reprezentanților acestora să primească funcții de conducere. „Nimeni nu știe, dar ultima dată am respins candidaturile a șase comisari prezentați mie de guvernele naționale”, a spus acesta, precizând că guvernele naționale doar propun comisarii, în vreme ce președintele Comisiei este cel care îi acceptă și le dă responsabilități.

                Actualele alegeri pentru Parlamentul European se desfășoară sub semnul creșterii sentimentelor naționaliste în toate țările Uniunii. Popoarele au ajuns la concluzia că, de când au început să renunțe la exercitarea suveranității și și-au lăsat soarta în mâinile Bruxelles-ului, au început să o ducă tot mai rău. Nu doar din punct de vedere social, ci și economic. În vreme ce deciziile care privesc sute de milioane de europeni sunt luate de o mână de oameni, majoritatea numiți și nu aleși, crește îngrijorarea pentru teme care erau aproape necunoscute în urmă cu câțiva ani.

                Problema emigrației, de exemplu. O problemă care se vede mai ales în partea occidentală a Europei, acolo unde nou-veniții de pe continentul african nu par a dori nici să se integreze și nici să se adapteze. Iar în loc de răspunsuri la aceste probleme, cetățeanul european primește propagandă. Nici măcar în vremea hegemoniei URSS nu a existat o asemenea ruptură între discursul establishmentului și agenda cetățenilor.

                Orice încercare de a deschide căi de dialog pentru a se încerca o detensionare a relațiilor, pentru o negociere pentru o necesară readucere a UE la calea inițială este blocată de birocrația bruxelleză. Este normal, în aceste condiții, ca alegătorii să încerce să transmită un semnal și, în aceste alegeri, partidele eurosceptice să fie mari favorite. Probabil nu vor putea să obțină controlul asupra structurilor europene, dar rezultatul va fi cutremurător. Întrebarea care se pune este ce se va întâmpla după alegeri? Vor recunoaște actualii lideri ai Uniunii că au primit cartonașul galben? Domnul Juncker dă de înțeles că nu.

                Care-i treaba cu finanțarea pentru Centrul de Excelență?

                  La ședința de vineri a Consiliului Local Bacău s-a pus problema finanțării Centrului Județean de Excelență constituit la Colegiul Național „Ferdinand I”.

                  Consilierul liberal Raluca Năstase a solicitat alocarea de la bugetul local a sumei de 2 milioane de lei pentru finanțarea Centrului de Excelență. Valoarea sumei a produs rumoare, întrucât întreaga sumă destinată învățământului din municipiul Bacău este de 13 milioane de lei; or a aloca 20% din sumă (2 milioane din 15 la cât ar fi ajuns bugetul învățământului) pentru o singură instituție ar putea să pară oarecum exagerat.

                  Dar nu aceasta a fost principala problemă care a încins atmosfera, ci faptul că aproape nimeni nu a putut prezența o stare exactă a situației juridice a Centrului de Excelență. În vreme ce unii consilieri susțineau că acesta nu are personalitate juridică și că nu face parte din rețeaua școlară, alții au început să caute pe Internet și s-a descoperit că acesta ar fi fost înființat încă din 2013 printr-un ordin al Ministrului Educației.

                  Cum a funcționat atâția ani fără finanțare de la Consiliul Local, nu s-a aflat. Cert este că discuțiile care au urmat s-au transformat rapid în contre politice, întrucât, precum se știe, suntem în campanie electorală iar sala de ședințe era ticsită de camere video. Minute în șir consilierii s-au rățoit unii la alții până s-a ajuns la vot.

                  Deja, înainte de a se vota se ajunsese la un oarecare compromis în sensul ca să se aloce o sumă oarecare pentru Centrul de Excelență, urmând ca, ulterior, după ce se va desluși situația juridică a acestuia să se aloce restul banilor printr-o rectificare. Amendamentul propus de liberali pentru alocarea celor 2 milioane a fost, așadar, respins, dar a fost aprobat un altul – propus de Gheorghe Huluță (ALDE) – pentru a locarea a 100.000 de lei, urmând să se aloce alte sume la rectificare.

                  Până atunci, rămâne o întrebare fără răspuns clar: de unde a ieșit suma de 2 milioane? Salariile profesorilor sunt plătite de Guvern, primăriei revenindu-i sarcina să acopere cheltuielile cu baza materială.

                  Dar această există deja – la Colegiul Ferdinand. Liberalii spun că s-au interesat la alte județe și cam acesta ar fi cheltuielile unui Centru de Excelență. Totuși, în lipsa unui buget clar stabilit, cum se poate determina la cât trebuie să se ridice contribuția municipalității?