Acasă Blog Pagina 2138

Nicăieri nu-i ca acasă… «Il campione», afacere creată după experiența acumulată în cinci țări europene

    Pe Florin Lazăr l-am întâlnit la pizzeria „Il Campione” din Parcul Trandafirilor, un restaurant pe care l-a deschis la începutul verii. Este o afacere de familie la care lucrează împreună cu sora și nepoții lui. Dacă la început a fost dezamăgit de faptul că nu prea mergea, cu timpul și cu răbdare lucrurile s-au așezat pe făgașul normal. Dar povestea lui Florin Lazăr nu a început aici…

    Plecat de acasă

    A studiat până în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială din comuna Dealu Morii, de unde este de loc. „Decât să pierd timpul la liceu(am considerat eu), am zis că e mai bine să plec la București, acolo unde am muncit în construcții”, își începe povestea Florin Lazăr care își amintește că mama lui nu a fost de acord și a rămas acasă plângând. A lucrat în București aproape trei ani, timp în care a întâlnit oameni care l-au ajutat foarte mult, oameni de la care a avut ce învăța și care practic l-au format ca om. Chiar dacă era foarte greu, Florin spune că niciodată nu a dat înapoi. Numai că, la un moment dat, a simțit nevoia unei schimbări. Și a decis să plece în Italia.

    De la spălat vase la meserie desăvârșită

    A părăsit țara în 2009 și drumul l-a purtat într-un mic orășel de lângă Roma, Italia, unde a început să lucreze într-o pizzerie. „La început am fost ajutor de pizzer, spălam vase, eram un fel de om bun la toate”, își derulează Lazăr povestea. Apoi, a prins îndemânare și a „furat” meserie iar după doi ani a primit mână liberă să facă pizza. În localul respectiv se servea pizza la metru, la tavă. După cinci ani în care a făcut kilometri de pizza, Florin Lazăr și-a propus să urmeze un curs sau o școală pentru a obține o diplomă pentru a i se recunoaște meseria. Astfel, în 2016 a ajuns la Roma, la cea mai mare școală de bucătari și pizzeri, Scuola Italiana Pizzaioli, unde a studiat timp de trei luni. Practic, prin școala respectivă și obținerea diplomei și-a desăvârșit meseria, obținând recunoaștere din partea oricărui angajator.

    Pe drumuri europene…

    După o altă perioadă de lucru în Italia, alte drumuri i s-au deschis lui Florin Lazăr. Așa că în 2017 a plecat în Irlanda. „Acolo era bine dar m-am confruntat cu multe probleme, în special cu necunoașterea limbii engleze. Dar erau și probleme de climă și nu m-am acomodat. Așa că am rămas în Irlanda doar șase luni”, a spus Florin Lazăr, care a decis să se întoarcă în Italia. Numai că după o săptămână a primit câteva oferte de nerefuzat de la Londra. „Am plecat la sfârșitul lui 2017 în Anglia. Acolo a fost un haos total. Locuiam cu alți patru oameni într-o cameră. N-am rezistat mai mult de trei luni”, continuă povestea Florin, care, de la Londra a plecat direct în Spania, într-un mic orășel de lângă Malaga.

    „Acolo, era o zonă turistică, foarte frumoasă, lângă mare. M-am îndrăgostit de acel loc. Numai că acolo unde am lucrat era un patron care nu mă lăsa să mă desfășor. Trebuia să fac cum zice el, nu să-mi folosesc eu cunoștințele. Asta m-a făcut, din păcate, să stau doar trei săptămâni în Spania”, duce povestea mai departe Florin Lazăr. Așa că drumul l-a purtat înapoi în Italia, unde, după numai o lună a plecat în Germania, la Munchen. „De când am plecat în Irlanda, scopul meu a fost sa strâng bani și să vin acasă, în România, să deschid un restaurant. Din acest punct de vedere, salvarea mea a fost Germania, pentru că acolo am reușit să pun bani deoparte”, a continuat Florin. Experiența din Germania a fost practic o perioadă de sacrificiu, în care tot ce a câștigat a pus deoparte.După un an și șapte luni de muncă în țara lui Goethe, anul acesta, în luna mai s-a întors în Bacău. În toți anii petrecuți în străinătate, Florin a venit acasă, în vacanță, doar de câteva ori, odată la mulți ani.

    Sosit acasă, s-a mișcat repede, și, la 1 iunie a deschis pizzeria din Parcul Trandafirilor. În acest moment, în restaurant Florin este pizzer și practic este de neînlocuit, are doi nepoți care sunt barmani-ospătari, sora îl mai ajută la veselă și curățenie și mai are un om la delivery. La început lucrurile nu au stat pe roze.

    „După prima lună am fost foarte dezamăgit. Am crezut că în curând voi pune lacătul pe ușă și voi pleca iar prin Europa”, spune Florin Lazăr care recunoaște că nici nu a întreprins acțiuni de promovare. Așa că a încercat mai multe variante de reclamă și lucrurile au început să meargă. Întrebat de ce este pizza lui deosebită față de altele din oraș, Florin spune că are o rețetă proprie pentru blat, creată de el. „Tot timpul am încercat să inovez și astfel am ajuns la rețeta mea, care are succes”, întărește Lazăr discuția. Ingredientele pe care le folosește le procură de la o firmă italiană care are distribuție și în Bacău. La pizzeria „Il Campione” din Parcul Trandafirilor Florin pregătește 29 de feluri de pizza, sortimente din ce în ce mai apreciate de băcăuani. Dincolo de toate acestea, Florin Lazăr se gândește deja la viitor și vrea să dezvolte afacerea.

    „Vreau să fac ceva care nu mai există în Bacău. Să fie ceva deosebit. Dar acest lucru o să-l fac cel mai probabil de anul viitor”, mai spune Lazăr. Pentru pofticioșii de pizza bună, spunem că cea mai ieftină pizza de la „Il Campione” costă 21 de lei iar cea mai scumpă, doar 29 de lei. Acestea pot fi servite la pizzerie zilnic între orele 11.00 și 23.00, practic până la ultimul client, sau prin delivery între orele 11.00 și 15.00. Comenzile se fac prin telefon la numărul 0732.399.931.

    „Suflet de Erou 10”, spectacol caritabil în Bacău

      La Teatrul „Radu Beligan” va avea loc, vineri, 6 septembrie, de la ora 18.00, Spectacolul caritabil „Suflet de Erou 10”, organizat de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sf. Mc Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”, în asociere cu Primăria Municipiului Bacău. Intrarea la spectacol este gratuită.

      Evenimentul face parte din proiectul prin care se va construi la Aninoasa, lângă Mănăstirea Dealu și în apropiere de Târgoviște, primul și unicul centru de recuperare și refacere pentru veterani (militarii veterani și veteranii cu dizabilități din teatrele de operații în care sunt și trupe din România) și pentru membrii AMVVD, văduvele și copiii orfani ai militarilor căzuți în teatrele de operații.

      Până acum, veteranii erau tratați numai în centre medicale din străinătate.

      Interpreții din programul spectacolului sunt Muzica Militară a Garnizoanei Bacău, Ansamblul „Roua Precistei”, Ansamblul folcloric „Ecoul din vale”, Dana Dăncilă, Marius Strugariu și Liviu Atodiresei.

      Primăria Bacău susține acest eveniment cu suma de 13.100 de lei din bugetul local.

      Începe Salonul de Folk & Blues

      Iubitorii de muzică bună sunt invitați de vineri, 6 septembrie, până duminică, 8 septembrie, la ediția 2019 a Salonului de Folk & Blues, un eveniment organizat de Centrul Național pentru Sănătate Permanentă (CENASPER), în parteneriat cu Primăria și Consiliului Local Bacău.

      La această ediție, cu numărul IV, și-au anunțat participarea aproape 50 de artiști și trupe de top din România. Spectacolele vor avea loc vineri și sâmbătă la Teatrul Municipal „Bacovia”, iar duminică, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, de la orele 17.00.

      Intrarea este liberă.

      În cele trei zile de concerte vor urca pe scenă Adrian Beznă, Marcel și Mihaela Bălan, Codruț Beleaua, Cătălin Stepa, Cristi Dumitrașcu, Lică și Cristina Chițcan, Cosmin Vaman, Daniel Iancu, Daniel Făt, Dana Florian, Daria Boghean, Emeric Imre, Eugen Avram, Fără Zahăr (Bobo Burlăceanu și Bobi Dumitrașc), Florin Thomis, Virgil Gospodaru, Iulian Cîntea, Ionel Erimia, Krypton (Eugen Mihăescu și Aurel Dincă), Lucian Turcu, Marius Matache, Marius și Tatiana Ojog, Marius Bațu, Maria Gheorghiu, Mircea Rusu Band, Mircea Mickael Vanca, Nidal Ștefan, Nicu Nicușor, Nicu Zotta, Neica Trandafir, OCRU (Doru Pitariu și Adrian Mărgineanu), Paul Tihan, Radu Comănescu, Sînziana Ailenei, Ștefania Iacob, Școala Veche (Cristi Corcioveanu, Cezar Popescu, Liviu Ciulei și Taz), Vali Petcu și Vocelis Grup.

      Marcaje suplimentare în zona școlilor din Bacău

        Primăria municipiului Bacău a trasat marcaje suplimentare în zona unităților de învățământ din oraș, pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

        Filarmonica „Mihail Jora” participă la Festivalul Internaţional „George Enescu”

        Pentru al doilea an consecutiv, Filarmonica „Mihail Jora” a fost inclusă în programul Festivalului Internaţional „George Enescu”, care se desfăşoară în această perioadă la Bucureşti.

        În această seară, de la ora 18.30, în Sala „Ateneu”, filarmonica băcăuană va suţine un concert dirijat de Jayce Ogren şi Avner Dorman, solişti Akiko Meyers – vioară, Simone Rubino – percuţie, Ziyu He – vioară și Emil Vişinescu – clarinet.

        Acelaşi concert va fi susţinut şi pe 7 septembrie, în Programul Festivalului „George Enescu”, la Sala Radio Bucureşti.

        Tezaur de peste 230 de monede de aur descoperit în județul Bacău

          FOTO: https://history-prospectors.com

          Un băcăuan a descoperit, zilele trecute, nu mai putin de 234 de monede de aur, datând din secolul XIX. Acestea au fost predate Direcției Județene de Cultură, conform legii.

          Anunțul a fost făcut de unul dintre primii căutători legali de comori din județul Bacau, Florin Boșoteanu pe site-ul history-prospectors.com.

          FOTO: https://history-prospectors.com

          FOTO: https://history-prospectors.com
          Conform lui Florin Boșoteanu, cel care a descoperit monedele este pasionatul de istorie Sorin Mare din Bacău, membru al asociației Prospectorii Istoriei.

          „Toate monedele au fost descoperite într-o cutie metalica, degradata de trecerea timpului și mineralizarea puternica a solului. Zona în care s-a făcut descoperirea este linia frontului din primul război mondial, o zona în care au fost prezente armata rusa și armata romana, puternic bombardata de artileria germana și austro-ungara în anul 1917”, spune Florin Boșoteanu.

          Tezaurul este format din 191 monede austro-ungare, 32 monede turcesti, 10 monede rusesti și o moneda din Anglia.

          Se presupune că aceste monede au fost prada de război, după trecerea trupelor rusești prin localitățile în care s-a mutat frontul.

          N-a încuiat mașina și a rămas fără laptop. Acesta i-a fost înapoiat de polițiști

            La data de 03 septembrie a.c., poliţiştii din Comăneşti au fost sesizaţi de un tânăr de 23 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din autoturism.

            Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că, în noaptea de 01/ 02 septembrie a.c., tânărul ar fi parcat autoturismul în locul special amenajat, aparţinând unei societăţi comerciale, din Comăneşti, pe care l-ar fi lăsat neasigurat.

            Astfel persoane necunoscute i-ar fi sustras din interiorul autoturismului, un casetofon, un laptop şi obiecte de îmbrăcăminte. Totodată, poliţiştii au stabilit că şi un alt autoturism aparţinând societăţii comerciale respective ar fi fost tentaţia hoţilor, însă, nu ar fi sustras bunuri.

            Poliţiştii au identificat doi tineri, de 17 şi 27 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat.
            Tânărului i-au fost restituite laptopul şi casetofonul recuperate de poliţişti.

            Pentru a nu deveni victime ale acestui tip de infracţiuni poliţiştii vă recomandă: Nu lăsaţi la vedere în interiorul maşinii genţi, borsete, poşete, îmbrăcăminte, telefoane mobile, staţii de emisie-recepţie etc. Evitaţi să păstraţi în autoturism actul de identitate, permisul de conducere, cărţile de credit sau alte înscrisuri necesare şi valoroase.

            Închideţi complet geamurile când părăsiţi autoturismul, chiar pentru scurt timp. Un geam lăsat uşor întredeschis vă poate da peste cap toate precauţiile.

            Totodată, asiguraţi-vă, la părăsirea autoturismului, că l-aţi încuiat.

            Bunuri recuperate de poliţiştii din Târgu Ocna în urma unei acţiuni de combatere a infracţiunilor de furt

              Poliția în acțiune

              Poliţiştii din Târgu Ocna au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului.Au fost identificaţi bănuiţii a trei infracţiuni de furt şi prejudiciile au fost recuperate.

              La data de 03 septembrie a.c., poliţiştii din Târgu Ocna au acţionat pe raza de competenţă în vederea identificării unor persoane bănuite de săvârşirea a trei infracţiuni de furt.

              Astfel, în urma cercetărilor specifice efectuate de poliţişti, s-a stabilit că doi tineri, de 13 şi 19 ani, în luna august a.c., ar fi sustras o poşetă aparţinând unei localnice de 70 de ani şi două biciclete ce fuseseră depozitate în scara blocului de locuinţe, de către un bărbat de 37 de ani.

              Ca urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au recuperat bunurile sustrase.

              Cei doi bănuiţi sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de furt şi furt calificat.

              De asemenea, a fost identificat un bărbat de 40 de ani, din Târgu Ocna, bănuit de comiterea infracţiunii de furt, constând în faptul că ar fi sustras un telefon mobil aparţinând unei localnice, cauzând un prejudiciu în valoare de 2000 de lei.

              Telefonul mobil sustras a fost recuperat de poliţişti.

              Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.

              Parcurile din Bacău, supravegheate VIDEO

                • de o lună de zile, parcurile din oraș sunt supravegheate cu camere video • au fost montate până acum 64 de camere fixe și mobile care înregistrează la o rezoluție de 4k • urmează să fie amplasate camere și în sensurile giratorii

                Pentru a preveni actele de vandalism, dar și pentru a crește gradul de siguranță al cetățenilor, municipalitatea băcăuană a amplasat camere video de supraveghere în parcurile din oraș.

                Acestea transmit imaginile la Dispeceratul Poliției Locale, unde politiștii supraveghează în permanență monitoarele și decid ce măsuri trebuie luate.

                „Aceste camere sunt doar punctul de plecare, a declarat primarul Cosmin Necula. Sper ca până la finele anului să fie gata amplasarea camerelor video în zece sensuri giratorii din oraș”.

                Acum se lucrează la instalarea de camere în piețele din Bacău. Camerele vor supraveghea atât incinta, cât și perimetrul lateral al acestor locații.

                Locurile în care au fost amplasate echipamentele:

                • Parcul Cancicov (16 camere)
                • Parcul Catedralei (8 camere)
                • Parcul Nord (8 camere)
                • Parcul Sud (8 camere)
                • Parcul Olimpic (8 camere)
                • Parcul Gherăieşti (16 camere)

                Rezoluție de 4k

                Rezoluția camerelor este de 4k. Pentru comparație, un televizor „normal” are circa 470 de linii verticale care formează imaginea. Un televizor HD are 720 sau 1080 de linii. Rezoluția 4k înseamnă 4.000 de linii, ceea ce înseamnă o înaltă claritate a detaliilor și posibilitatea de a face zoom fără să se piardă informație.

                Adică, de exemplu, să se vadă numărul unei mașini de la o foarte mare distanță. De imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din oraș beneficiază Politia Locală, dar și alte organe ale statului, în funcție de solicitări. Imaginile pot fi folosite ca probe.

                200 de intervenții într-o lună

                De când au fost puse în funcțiune, de circa o lună, camerele au determinat aproape 200 de intervenții ale Politiei Locale. În general, a fost vorba de persoane turbulente, care făceau scandal, sau tineri gălăgioși care mâncau semințe.

                Dar au fost și cazuri critice: un agent de pază agresat în Parcul Catedralei, o altercație în Parcul Cancicov sau o persoană în scaun cu rotile căreia i s-a făcut rău la 3 dimineața. De fiecare dată au intrat pe fir echipajele de intervenție ale Poliției Locale, care au un timp de reacție de circa 3-5 minute.

                Momentan, există cinci polițiști care se ocupă de supravegherea camerelor, dar în curând numărul lor se va dubla. Până acum, municipalitate a cheltuit peste 400.000 de lei cu instalarea camerelor și se preconizează să mai cheltuiască încă pe atât.

                „În parcuri ne confruntăm cu foarte multe acte de vandalism. Camerele de supraveghere sunt mult mai eficiente decât paznicii. De când le-am instalat, au existat câteva intervenții care au pus capăt acestui gen de activități”.
                Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău

                Ultima campanie de sterilizare gratuită de anul acesta

                Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din Primaria Bacău organizează la finele acestei luni ultima campanie de sterilizare gratuită din acest an.

                Înscrierile se pot face între orele 9 – 14, la nr de telefon 0234 – 524024. Intervențiile chirurgicale sunt programate vineri, 27 septembrie, între orele 09:00 – 13:00. Sunt disponibile 50 de locuri.

                Deținătorul câinelui trebuie sa facă dovada cu buletinul sau cartea de identitate că locuiește în municipiul Bacău. Se acceptă un singur câine per deținător. Nu se acceptă câini de rasă.

                Capania de sterilizare este organizată de către Primăria Municipiului Bacău și de organizația Wir retten Hunde e. V din Germania.

                Ținta acestei campanii sunt ciinii din curțile băcăuanilor, câini de rasă comună care duc la o înmulțire necontrolată a populației canine din oraș.

                Pe lângă controlul înmulțirii, sterilizarea este benefică pentru animal, reducându-se incidența cazurilor de cancer și infecții la animalele sterilizate. Se asigură astfel o viață mai lungă și mai sănătoasă ciinelui.

                Primele rezultate în Bac-ul de toamnă: 26,44 % rată de promovabilitate, pe județ

                  S-au afișat, ieri, la prânz, primele rezultate ale sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat, pe aplicația online www. bacalaureat.edu.ro. Pe județul Bacău, rata de promovabilitate este de 26,44% mai mică decât în toamna anului trecut, când rata a fost puțin peste 30%, e drept că după contestații.

                  Din statistica efectuată de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, prezentată de prof. Florentina Stanciu, inspector școlar, din cei 1.064 de candidați înscriși (772 din promoția curentă și 342 din promoțiile anterioare), s-au prezentat doar 851, restul de 213 fiind neprezentați, aici încadrându-se și un candidat care a fost eliminat la una din probele scrise, ce a absentat de la celelalte probe.

                  Din cei care au participat la examenul integral și au predat efectiv lucrările la probele scrise comisiei de examen, cu medii peste 6 (șase) sunt 186 de candidați (82,67%), cu medii peste 7 (șapte) 35 de candidați (15,56%) și cu medii peste 8 (opt) doar 4 candidați (1,77%). Adică un total de 225 de candidați admiși (26,44%).

                  Minimum 6 (șase)

                  Pentru a fi declarat promovat la examenul de bacalaureat, un absolvent de liceu trebuia să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
                  – susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
                  – susţinerea tuturor probelor scrise şi obținerea notei 5 (cinci) la fiecare dintre acestea;
                  – obţinerea mediei 6 (șase) cel puţin, la probele scrise.

                  Primii trei

                  Pe primul loc, ca medie de promovare, este un candidat absolvent al Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Bacău, promoția curentă, profil Științe Sociale, care are o medie generală de 8.21 (Română 6.75, Istorie 8.25 și Geografie 9.65). Urmează, pe locul II, un candidat absolvent din promoția curentă a Liceului Teoretic „Ion Borcea” Buhuși, profil Matematică-Informatică, cu media generală 8.11 (Română 8.6, Matematică 7.85 și Informatică 7.9). Pe locul III, cu media generală 8.03, este un absolvent al promoției curente, fără frecvență, de la Colegiul Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen” Bacău, profil Științe Sociale, care a fost notat la Română cu 8.0, Istorie cu 7.8 și Logică cu 8.3.

                  Mai au o șansă

                  Tot ieri, între orele 12.00 și 16.00, au putut fi depuse și contestațiile. În aceste condiții, mai au o șansă de promovare toți acei candidați care au note sub 6 (șase), adică cei 625 de respinși (409 cu medii sub 5 și restul de 216 cu medii peste 5, dar mai mici de 6), adică un total de 73,46%.

                  După ce sunt centralizate cererile prin care se contestă notele obținute la evaluarea inițială, lucrările se secretizează. Urmează ca acestea să fie corectate din nou, în termenul stabilit de Ministerul Educației. După terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial. În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii. Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii. Pentru lucrările care au primit iniţial note cuprinse între 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 şi 4,99, sau o notă cel puţin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestaţii.
                  Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 7 septembrie.

                  În sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2018, rata de promovabilitate finală (după contestații) a fost de 31%, iar în sesiunea de toamnă 2017 (tot după contestații) a fost de 27.62%.

                  În vară, locul II pe țară

                  În sesiunea de vară a Bacalaureatului 2019 (deci, anul acesta), Bacăul s-a situat pe locul II la nivel național ca rată de promovabilitate, cu 78,05%, după județul Cluj (cu o rată de 82,14%). S-au înregistrat (în prima sesiune a examenului) și 7 medii de 10 (zece) pe linie, după contestații. În final au fost declarați admiși 2.880 candidați (înainte de contestații erau 2.803), din cei 3.690 de candidați care s-au prezentat în examen. Anul trecut rata de promovabilitate a examenului de bacalaureat (după contestații) a fost de 78,85% (locul IV național), iar în 2017 a fost de 84,53 %, tot după contestații, rată ce ne-a urcat pe locul I la nivel național.

                  Când fiecare frunză este o floare…

                  Vă place toamna? Dacă o priviți cu ochii lui Albert Camus – „Toamna este a doua primăvară când fiecare frunză este o floare” – n-aveți decât șansa de a vă îndrăgosti de ea. Vă invit să recitiți trei gânduri superbe despre Toamnă…

                  „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.// Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,/ că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,/ că ai să te ascunzi într-un ochi străin,/ şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.// Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,/ iau cuvintele şi le-nec în mare./ Șuierluna şi o răsar şi o prefac/ într-o dragoste mare.” („Emoție de toamnă”, Nichita Stănescu)

                  „Afară-i toamnă, frunză’mprăștiată,/ Iar vântul svârle’n geamuri grele picuri;/ Și tu citești scrisori din roase plicuri/ Și într’un ceas gândești la viața toată.// Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri,/ N-ai vrea ca nime’n ușa ta să bată;/ Dar și mai bine-i, când afară-i sloată,/ Să stai visând la foc, de somn să picuri.// Și eu astfel mă uit din jeț pe gânduri,/ Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,/ În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri;// De-odat’aud foșnirea unei rochii,/ Un moale pas abia atins de scânduri…/ Iar mâni subțiri și reci mi-acopăr ochii.” („Afară-i toamnă”, M. Eminescu)

                  „- Adio, pică frunza/ Şi-i galbenă ca tine, -/ Rămâi, şi nu mai plânge,/ Şi uită-mă pe mine.// Şi s-a pornit iubita/ Şi s-a pierdut în zare –/ Iar eu în golul toamnei/ Chemam în aiurare…// – Mai stai de mă alintă/ Cu mâna ta cea mică,/ Şi spune-mi de ce-i toamnă/ Şi frunza de ce pică…” („Pastel”, George Bacovia).

                  Nu-i așa că a început să cânte Toamna și-n Dumneavoastră?…

                  Programul free-interferon a fost sistat

                    • în prezent nu se mai acceptă pacienți noi pentru tratarea hepatitei virale cronice de tip C cu acest medicament • bolnavii care sunt însă incluși în program și cei pentru care s-a emis de către medicul curant cel puțin o prescripție medicală până la sfârșitul lunii august beneficiază în continuare de tratament

                    Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că la finele lunii trecute a încetat valabilitatea contractelor cost-volum-rezultat pe aria terapeutică hepatita cronică virală de tip C. În aceste condiții, până la finalizarea procesului de reluare a negocierii și încheiere a unor noi contracte cost-volum-rezultat pe această terapie, vor beneficia de tratament doar pacienții eligibili incluși deja în programul de tratament în baza unei prescripții medicale care a fost emisă până la 31 august 2019, inclusiv. Asta înseamnă că NU se mai includ pacienți noi în tratament!

                    „Vorbim deci doar de pacienții noi, care, deocamdată, nu vor fi incluși în program până la renegocierea contractelor. Toți furnizorii de servicii medicale au fost informați despre acest lucru. Însă documentele medicale din dosarele finalizare de medicii curați, dar pentru care nu s-a emis prima prescripție medicală până la data de 31 august 2019, precum și cele aferente dosarelor în lucru își păstrează valabilitatea de 6 luni și pot fi utilizate pentru dovedirea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate în vederea inițierii terapiei fără interferon pe noile contracte cost-volum-rezultat.”
                    Dan Stoica, director executiv la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău

                    Care sunt condițiile

                    Pentru a beneficia de tratament free-interferon, pacientul trebuie să se adreseze medicilor specialiști numai din municipiul Bacău, respectiv din Spitalul Județean de Urgență sau din centrele private aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Bacău care au optat pentru a acorda aceste servicii. În baza unor vouchere eliberate de medici, pacienții se vor adresa laboratoarelor de analize private nominalizate de CNAS, pentru a efectua analizele specifice. Medicația din prescripția medicală eliberată de medici se va putea prelua de la oricare farmacie aflată în contract cu Casa de Sănătate Bacău și care a optat pentru a elibera aceste scheme noi de tratament.

                    634 de pacienți înscriși până acum

                    Începând cu octombrie 2018, Casa de Asigurări de Sănătate Bacău a fost nominalizată între cele 12 astfel de instituții care monitorizează și tratamentul hepatitei cu medicație specifică contractelor cost-volum-rezultat. Acest tip de contract prevede, în esență, faptul că plata medicamentelor se face după ce rezultatul pozitiv este confirmat de o comisie națională.
                    În județul Bacău, până la 30 iunie 2019 (semestrul I al acestui an) au fost înscriși în acest program primind medicația interferon-free 634 de pacienți. Deja 110 dintre ei au primit confirmare de negativare totală a bolii, iar pentru 7 pacienți s-a întrerupt tratamentul pentru că analizele au arătat că nu mai există boala. Pentru medicația necesară celor 110 pacienți vindecați se va achita suma de 14.460.540 lei, respectiv un cost mediu/pacient de 131.460 lei.

                    Hepatita C este o boală transmisibilă pentru care nu există vaccin. Peste 70% dintre persoanele care suferă de Hepatita C nu prezintă simptome evidente. Boala însă este tratabilă și vindecabilă. De când au fost introduce pe piață aceste tratamente inovative, 99,32% dintre pacienții diagnosticați cu infecție VHC (virusul hepatitic C) și care au intrat în acest program s-au vindecat. Hepatita virală C este cauzată de infecția VHC, care determină inflamația și lezarea ficatului. Virusul VHC se transmite prin sângele unei persoane infectate. Mai rar, se transmite prin contact sexual neprotejat cu o persoană infectată sau de la mamă la făt.

                    ATENȚIE! Doar medicii specialiști în gastroenterologie sau boli infecțioase din Bacău pot prescrie aceste scheme noi de tratament. De asemenea, numai persoanele asigurate pot beneficia de tratamentul antiviral fără interferon, în mod gratuit.

                    Creșele băcăuane au trecut din nou în administrarea Primăriei

                      • deși la începutul anului s-a decis ca aceste unități de învățământ antepreșcolar să fie în structurile școlilor și sub coordonarea Inspectoratului Școlar Județean, s-a renunțat la acest lucru întrucât au intervenit modificări legislative care prorogă până la începutul anului școlar viitor, 2020-2021, prevederea conform căreia finanțarea de bază pentru creșe se asigură de către stat

                      Consilierii locali au aprobat în ultima ședință ordinară a CL Bacău reorganizarea rețelei școlare din municipiu pentru a trece din nou unitățile de învățământ antepreșcolar la Centrul Bugetar de Creșe, aflat în subordinea Primăriei Bacău.

                      Asta după ce, la începutul anului, având la bază o prevedere legislativă care arăta că aceste creșe pot primi finanțare de la stat, s-a decis ca acestea să fie trecute în subordinea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), tocmai pentru a degreva bugetul local de aceste cheltuieli și a se putea accesa acest ajutor de la bugetul național.

                      Numai că, între timp, acea prevedere a fost modificată, mai exact s-a prorogat până la începutul anului școlar viitor, adică până în 2020. Ca atare, de la 1 septembrie 2019, creșele băcăuane au revenit sub directa îndrumare a Primăriei Bacău, așa cum a fost și până acum.

                      În acest moment, în creșele din Bacău sunt înscriși 462 de copii cu vârstă antepreșcolară (pe numărul total al locurilor). Solicitările părinților sunt mult mai mari, în fiecare an listele de așteptare fiind de peste 100 de dosare, iar nevoia de noi spații de astfel de unități este stingentă. Înscrierile în creșe pentru anul școlar care stă să înceapă s-au făcut la ISJ Bacău, dar toate dosarele au fost predate înapoi la Centrul Bugetar de Creșe. În aceste unități antepreșcolare băcăuane sunt angajate în jur de 120 de persoane.

                      Cele 6 creșe din Bacău sunt: Creșa nr. 9 din cartierul CFR, Creşa „Letea” din cartierul Letea, Creşa Nr.3 de pe strada Pictor Andreescu, Creşa Nr.6 de pe strada Alexandru cel Bun, Creşa Nr.4 de pe strada Carpați și Creşa Nr.19 de pe strada Constache Negri.

                      Primăria Municipiului Bacău a demarat o serie de proiecte specifice cu ajutorul cărora, prin fonduri nerambursabile, să fie construite noi creșe: la Colegiului Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen”, în cadrul Școlii „Nicu Enea”, la Școala Gimnazială „G.M. Cancicov” și una în cartierul Șerbănești, precum şi Creşa „Alecu Russo”, care se află în proces de reamenajare. De asemenea, tot prin fonduri cu finanțare europeană, se vor moderniza și creșele existente.

                      Una se votează, altceva se dezbate! La rectificare, aleșii s-au certat de la moștenire

                        Mare parte dintre consilierii județeni vin la ședință ca la o întâlnire amicală, pentru care nu te pregătești în mod special decât, poate, cu privire la ținută. Doar așa se explică faptul că nu cunosc conținutul proiectelor supuse dezbaterii și pun întrebări al căror răspuns se află în raport sau în proiecte mai vechi, pe care le-au votat.

                        Tot așa se explică faptul că lansează acuzații din care reiese că nu cunosc istoricul investițiilor băcăuane, deși unii au fost membri în Consiliul Local Bacău. Anormal e și faptul că unele proiecte sunt folosite pentru a lansa acuzații politice, fiind pur și simplu ignorate deși sunt importante pentru județ.

                        Așa s-a întâmplat și la ultima ședință. După citirea proiectului cu privire la rectificarea bugetului județului, Cezar Olteanu, PNL, a vorbit despre o altă rectificare, cea de la nivel național. El a afirmat că unitățile administrativ-teritoriale din județul Bacău au primit bani puțini, iar președintele Sorin Brașoveanu i-a explicat că acele sume sunt repartizate de Ministerul Finanțelor pe baza unor criterii, cum ar fi numărul locuitorilor, nivelul impozitelor, excedentul, și nu sunt hotărâte de CJ Bacău.

                        „De ce vă deranjează investițiile?”

                        Fără legătură cu proiectul supus dezbaterii, Cezar Olteanu a continuat: „Vreau să remarc faptul că județul Bacău a fost tratat necuvenit, discreționar și disprețuitor de către guvernanți. Eu cred că ar trebui să ne revoltăm față de modul în care au fost alocați banii, cel puțin în ceea ce privește sumele din cote defalcate din TVA. Din acest motiv, grupul consilierilor liberali nu va vota acest proiect!”

                        Dacă e vorba despre bani, „mai avem de recuperat de la cei care nu-și plătesc datoriile către stat”, a spus Sorin Brașoveanu, ironic, referindu-se la suma pe care Cezar Olteanu trebuie să o plătească, eșalonat, Ministerului Finanțelor. Liberalul a declarat că e un atac la persoană, dar că nu poate fi intimidat: „Nu mă veți opri nicio clipă! Cu cât mă veți ataca cu atât voi fi mai activ!”

                        „Ați primit această sarcină de la partid, să loviți din toate direcțiile în PSD. Cred că nu aveți nicio șansă atât timp cât se cunoaște, în fiecare zi, că în județul Bacău se fac investiții. Eu nu știu de ce vă deranjează”, a spus Sorin Brașoveanu, apoi a enumerat obiectivele care au fost solicitate în trecut de PNL și care sunt finalizate sau în curs de finalizare: drumul Bacău-Onești, podul din Onești, drumul din Tg. Ocna spre mânăstire, drumurile spre Moinești, Vaslui, cel din Comănești spre Ghimeș și județul Harghita etc.

                        „Pe acestea nu le vedeți? În 2018 și în 2019 sunt peste 160 km pe care s-a turnat covor asfaltic sau tratament bituminos pe drumurile județene, din bugetul propriu. Acest efort nu-l vedeți, chiar dacă sunteți în opoziție?” a întrebat președintele CJ Bacău.

                        Marile „moșteniri” erau blocate

                        O altă intervenție la proiectul privind rectificarea bugetului județean, a făcut Neculai Nechita, care, pe un ton foarte ridicat, a întrebat: „Chiar nu vedeți ce se întâmplă în România asta? Nu vedeți cum arată Brașovul, cum arată Suceava, cum arată Oradea, Alba Iulia și alte județe? Comparați cu ele județul Bacău, care a ajuns ultimul din România?” Și discuția a continuat pe un ton agresiv, cu replici suprapuse, aproape de neînțeles.

                        Nechita a afirmat că prețul unor asfaltări e prea ridicat, Brașoveanu a cerut dovezi și a explicat că toate investițiile sunt monitorizate de experți, apoi a constatat că Nechita nu circulă prin județ. Liberalul a mai acuzat că administrația PSD nu a reușit să termine investițiile începute de PNL și moștenite de la acesta: Spitalul Municipal și Insula de Agrement. Era limpede că Nechita nu știa sau nu-și amintea despre problemele de proiectare de la Insulă, despre litigii sau despre faptul că lucrările la Spitalul Municipal erau oprite din 2013, constructorii fiind în insolvență.

                        Discuția a continuat cu privire la holding, complementariatea serviciilor și haosul moștenit de administrația PSD. La un moment dat, Ion Cucerescu a pus punctul pe „i”, invitându-l pe Neculai Nechita să facă o recapitulare: „În 2016, când domnul Necula a preluat Primăria Bacău, eu nu țin minte ca lucrările de la Spitalul Municipal și Insula de Agrement să fi fost în toi. Nu duduiau utilajele nici Spitalul Municipal, nici la Insula de Agrement! De ce?” De ce erau oprite? Și l-a mai întrebat dacă își amintește că în CL Bacău s-a votat un proiect alternativ, cel inițial fiind greșit, pentru a debloca investiția de la Insula de Agrement.

                        Scandalul a durat peste jumătate de oră, dar despre rectificarea bugetului județului nu s-a discutat nimic. În final, proiectul a fost supus la vot și a trecut, deși consilierii PNL au fost împotrivă. Au spus „NU” rectificării fără niciun motiv, fără niciun argument.

                        Interregnum

                        Într-unul din cele mai interesante cicluri SF, cel al Fundației, Isaac Asimov teoretizează posibilitatea ca, în cazul confruntării cu posibilitatea căderii în barbarie, civilizația să fie salvată de un grup de oameni de știință care să manipuleze politic și economic omenirea. Scopul operațiunii ar fi reducerea perioadei de haos la doar un mileniu.

                        Evident, suntem zeci de mii de ani în viitor, umanitatea s-a extins în toată galaxia și formează un unic imperiu care amenință să decadă din cauza centralizării excesive, a decadenței și a dorinței de putere a liderilor de rangul doi.

                        Și mai evident, scenariul este inspirat din căderea Imperiului Roman de Apus și prăbușirea civilizației occidentale sub asalturile barbarilor, prăbușire urmată de ceea ce s-a numit „Noaptea celor 1000 de Ani”, Evul Mediu.

                        Suntem, la nivel planetar, într-un astfel de moment? Unii ar spune că da. Decadență, amenințări barbare, succesiunea la rangul de Putere Mondială, invazii și schimbări climatice. Echilibrul amenință să se rupă.

                        La nivel național, unde suntem? Ce am produs la nivel cultural în ultima perioadă? Politica știm că e vraiște, economia putem s-o lăsăm în pace, oricum nu mai e a noastră, societatea e varză iar viitorul sună ca dracu’. Se mai poate vorbi de evitarea unui Interregnum? Că societatea va claca la un moment dat, de asta trebuie să fim siguri.

                        La câtă presiune s-a introdus în sistem, nu va fi o surpriză că se va întâmpla ceva. Surpriza va fi dacă nu se va petrece nimic.

                        În timp ce discutăm despre sexul îngerilor pe aici, prin cetate, nu vedem cum suntem asediați din toate direcțiile. Asediați cu probleme structurale, de infrastructură, sociale, de educație, de relații interumane și așa mai departe.

                        Dăm din gură și trăncănim în continuare pe teme banale doar ca să dăm impresia că mai existăm. În realitate suntem niște zombi.

                        Niște morți – încă vii – care nu și-au dat seama că nu mai există în această dimensiune, dar ei continuă să bată câmpii cu grație.

                        Sascut Youth Fest – primul festival de tineret din comuna Sascut

                          Tinerii, educația nonformală și voluntariatul au fost sărbătorite zilele trecute în cadrul primului festival de tineret din comunat Sascut: Sascut Youth Fest! Evenimentul a fost organizat de Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA, cu sprijinul Primăriei Comunei Sascut, în cadrul proiectului „Solidar în Sascut 2019 – Satul European de Tineret”, finanțat de către Uniunea Europeană prin programul Corpul European de Solidaritate.

                          Timp de două zile, în parcul din centrul comunei Sascut, au avut loc diverse activități de educație nonformală – ateliere organizate de Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA, dar și parteneri din județul Bacău, precum SAL-VET Servicii Veterinare și Programul Tinerii Scriitori NaNoWriMo, jocuri și activități pentru copii și tineri. La finalul fiecărei zi au avut loc activități culturale pregătite de tinerii din grupul de inițiativă #Sascut2019 – Satul European de Tineret, tineri din comuna Sascut, Delia Lupu, Anisia Colac, cât și de tineri de la Palatul Copiilor Bacău și Școala de canto Cantissimo.

                          „Festivalul a avut loc în cadrul proiectului Solidar în Sascut 2019 – Satul European de Tineret, o inițiativă a tinerilor voluntari din cadrul programului Sascut 2019 – Sat European de Tineret, care își doresc să dezvolte oportunitățile de implicare și dezvoltare, contextele de învățare și evenimentele culturale pentru ceilalți tineri din comunitatea lor.

                          Prin Sascut Youth Fest ne-am propus să diversificăm evenimentele culturale pentru tinerii din comuna Sascut prin organizarea unui eveniment de tip Open Park,în cadrul căruia să aibă loc activități culturale, workshop-uri și ateliere educaționale atât pentru tinerii, cât și pentru copiii din comună.”
                          Victor Cătălin Toma, președintele Asociației pentru Dezvoltare Activă Bacău

                          Maşina fără motor te lasă fără permis

                          O speţă interesantă a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni de Drept În Materie Penală. Avem în vedere Decizia Nr. 6/2019. În cauză s-a reţinut că inculpatul B.D., la data de 2 iunie 2017, în jurul orei 00.10, având o alcoolemie de 1,65 g/l, a pus în mişcare prin împingere autoturismul marca Fiat, iar ulterior, drumul fiind în pantă, a intrat în habitaclul autoturismului şi a acţionat mecanismele de frânare şi direcţie, având intenţia de a porni în acest fel motorul.

                          Deplasându-se în acest mod pe o distanţă de aproximativ 300 metri, din care o parte a împins autoturismul şi o altă parte s-a aflat la volanul acestuia, fără ca motorul autoturismului să fie în stare de funcţionare.

                          Prin Sentinţa penală din data de 14 martie 2018, pronunţată de Judecătoria Oradea, instanţa preciza că, elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal impune ca acţiunea de conducere să aibă ca obiect un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

                          Conceptul de autovehicul este utilizat de către legiuitor şi în conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) şi art. 335 alin. (1) din Codul penal şi vizează orice vehicul prevăzut cu un mijloc mecanic de propulsie, care se deplasează prin mijloace proprii şi care circulă în mod obişnuit pe drumurile publice.

                          În ceea ce priveşte acţiunea de conducere, s-a reţinut că aceasta reprezintă operaţiunea tehnică prin care se pune în mişcare şi se dirijează un autovehicul prevăzut cu motor care să îi asigure deplasarea şi care are aptitudinea de a se deplasa prin mijloace proprii.

                          Prin urmare, în condiţiile în care, deplasarea pe drumul public a autovehiculului (…) s-a efectuat ca urmare a punerii în mişcare prin împingere şi dirijare prin acţionarea mecanismelor de frânare şi direcţie, fără a se realiza actul de conducere specific autoturismului, respectiv cu motorul în stare de funcţionare, s-a apreciat că fapta inculpatului B.D. nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal.

                          Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. În apel, la termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2018, din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Reprezentantul parchetului a apreciat că, acţiunea de conducere presupune acţionarea dispozitivelor vehiculului care nu implică neapărat sistemul de autopropulsie.

                          Inculpatul, prin apărător, a susţinut că, în opinia sa, conducerea unui vehicul presupune în mod automat acţionarea sistemelor de autopropulsie. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate, în opinie majoritară, au apreciat că dispoziţiile art. 336 din Codul penal incriminează „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul”, fără a opera vreo diferenţiere între situaţia în care vehiculul este pus în mişcare prin acţionarea sistemelor de autopropulsie sau în orice alt mod (spre exemplu, prin folosirea exclusivă a forţei de gravitaţie la coborârea unui deal de către vehicul).

                          De esenţa infracţiunii este ca vehiculul să se deplaseze pe un drum public, iar conducerea/controlul acestuia să fie realizată de o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Cât timp o deplasare pe o distanţă scurtă şi la o viteză mică prin acţionarea sistemelor de propulsie constituie infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu există justificare pentru ca aceeaşi deplasare să nu constituie infracţiune doar pe motiv ca nu au acţionat sistemele de propulsie.

                          O opinie diametral opusă a exprimat Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova care a apreciat că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie.

                          S-a argumentat că punerea în mişcare a vehiculului fără a avea cheia în contact nu reprezintă o activitate de conducere, întrucât persoana nu are o reală putere de direcţie şi control asupra maşinii. În fapt, autoturismul se deplasează independent, neputând fi dirijat şi controlat în mod corect. Sistemul de frânare şi sistemul de direcţie nu sunt complet funcţionale în absenţa pornirii motorului, astfel că nu se poate vorbi de o dirijare conform voinţei unei persoane, mişcarea vehiculului fiind mai degrabă necontrolată.

                          Făptuitorul are intenţia de a pune în mişcare vehiculul, dar nu poate controla direcţia acestuia, chiar deţinând un permis de conducere şi nefiind sub influenţa alcoolului.

                          S-a susţinut că nu se poate ignora periculozitatea faptei de a pune în mişcare o maşină fără a acţiona sistemul de autopropulsie. Cu toate acestea, o interpretare extensivă a normei de incriminare nu este permisă. S-a apreciat că în aceste situaţii s-ar impune reglementarea ipotezei în mod distinct, printr-o infracţiune separată. Până la modificarea legislaţiei, inculpatul poate răspunde doar pentru rezultatele vătămătoare efectiv produse.

                          Dând curs opiniei majoritare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul penal, nu presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie.

                          Cu alte cuvinte, chiar dacă motorul maşinii nu merge, dar se învârte roata şi eşti băut la volan, rămâi fără permis. Asta presupune că, în ipoteza că nu ai permis fapta este mult mai gravă; conducerea unui autovehicol fără permis.

                          Jr. Adrian M. Ionescu

                          ULTIMELE ȘTIRI