La această rubrică am stat de vorbă cu tineri, cu oameni mai în vârstă, cu intelectuali, artişti, profesori, studenţi, elevi, cercetători, inventatori, agricultori. De la o săptămână la alta, „Sub ochii noştri” se bucură de tot mai mult interes, ceea ce ne bucură. Astăzi, interlocultorul nostru este Constantin Baltag, pensionar din Bacău. De mai multe zile ne sună la redacţie că are multe de spus şi nu are cui, nu are cine să-l asculte. Nu are pretenţia că spune lucruri noi, dar le spune ca unui prieten, iar prietenul, spune Constantin Baltag, spune altui prieten. Trăieşte, după 40 de ani de muncă, muncă grea de mecanic agricol, dintr-o pensie mică. Nu-i supărat pe viaţă, pe stat, pe politicieni, e supărat că ne-am îndepărtat unul de altul, că nu ne mai iubim şi că nu ne mai dăm „Bună ziua!” Ne-a mai mărturisit că s-ar bucura dacă cineva ar citi aceste rânduri. Nu l-am putut refuza. Are şi dumnealui dreptul la opinie. Discuţia a fost lungă, însă redăm acum doar câteva idei, cu promisiunea că vom mai reveni.
„(…) La lipsa forţei de muncă pe piaţa muncii, să începem cu acele amintiri amare de prin anii 2001 – 2002 când cei care au guvernat atunci au scos la pensie o categorie de oameni cu vârste de la 53 de ani, astfel că s-a redus numărul celor mai buni profesionişti, muncitori, ingineri, de bună calitate profesională.
Au redus din rândurile armatei şi din rândul muncitorilor care lucrau la multe întreprinderi de mare importanţă ale statului, acestora acordându-li-se mari sume de bani cu o ordonanţă de urgenţă, astfel s-a făcut o mare greşeală şi o mare gaură financiară în bugetul de stat. Imediat au apărut unele anunţuri în presa scrisă şi la televiziune prin care administraţiile de atunci ale întreprinderilor şi regiilor satului nu mai pot ţine angajaţi cu vârste de peste 40-45 de ani, dintr-un motiv că aceştia, datorită vârstei, nu mai pot face faţă la locul de muncă şi vor angaja numai tineri de 30-35 de ani!
Astfel că elita de profesionişti a ajuns şomeră. Din acest moment s-a instalat sărăcia, multe familii au ajuns pe drumuri sau, şi mai trist, s-au destrămat, irosindu-se o imensă experienţă şi cunoştinţe profesionale, atât de necesare economiei naţionale. În aceste condiţii, o soluţie a fost plecarea din ţară spre ţările care le-au deschis porţile, le-au oferit un loc de muncă, condiţii de viaţă civilizate, iar acest exod nu s-a mai oprit nici astăzi. Din păcate, ne pleacă cei mai buni oameni, din toate sectoarele şi nivelurile. Cei rămaşi, mai ales care lucrează în sistem privat primesc doar salariul minim pe economie. Şi ca denumire este jicnitor, ca să mai adăugăm că a fost şi este mereu sămânţă de scandal între salariaţi şi patronate. Tot timpul se discută doar despre salariile bugetarilor şi prea puţin despre sectorul privat, acolo unde nu se mai face diferenţă între salariaţi, toţi au acelaşi salariu, nu mai contrează experienţa, vechimea, vârsta, pregătirea, tineri la început de drum, fără experienţă profesională, care nu se obţine într-o lună, în trei, ci în ani, experienţă care se capătă tot de la cei mai în vârstă, care nu mai sunt în activitate, astfel că nu mai putem vorbi de performanţă, iar economia românească are nevoie de performanţă. Milioane de profesionişti români îşi dăruiesc priceperea Occidentului pe salarii mai bune, iar cei care au rămas acasă din diferite motive (familiale, lipsa curajului, lipsa unei pregătiri) sunt nevoiţi să suporte mizeriile de aici, insulte, salarii mici, desconsiderare, dar cel mai grav fără o protecţie adevărată, deoarece sindicatele nu mai au putere, nu le mai ia nimeni în seamă.
Se tot vorbeşte de o nouă lege a salarizării, care să repună în drepturi onoarea de salariat, pregătirea, competenţa, loialitatea, însă iar este vorba doar de sectorul de stat. Oare guvernanţii nu ştiu ce se întâmplă în „privat”? O mare bătaie de joc în majoritatea societăţilor, cu rare excepţii unde într-adevăr se respectă omul, demnitatea şi pregătirea lui.
Este supărător faptul că, cu toate că din clasa politică fac parte oameni care au deja o vârstă şi ar trebui să-şi amintească că, înainte de 1989, cu toate relele şi nenorocirile, exista o lege, un Cod al Muncii care stabilea modul de salarizare după vârstă, pregătire, experienţă, pe categorii şi trepte, destul de simulatoare, care te îndemna să te pregăteşti, să fii din ce în ce mai bun, pentru a mai lua o categorie şi, evident, mai mulţi bani. De la ctg. I la a VII-a aveai nevoie de ani, puteai să faci un liceu la seral, să urmezi o şcoală de maiştri, de tehnician. Era şi un sistem de premiere, cu bune şi cu rele, dar era. Acum? Acum toată lumea are acelaşi salariu de mizerie, de 1400 – 1500 de lei, pentru o zi de muncă de 8-10-12 ore. Şoferii au 1500 de lei, vulcanizatorul 1500 de lei, confecţionerul tot 1500, vânzător în magazin 1400 – 1500, ca să mai amintim şi de faptul că mulţi angajatori nici nu mai încheie contracte de muncă, plătesc cu bani în mână, astfel că după ani de muncă oamenii se trezesc fără pensii, fără asistenţă medicală gratuită. Şi mai este un aspect dureros. După ani de şcoală, de pregătire într-o meserie, eşti nevoit, pentru a trăi, pentru a asigura o pâine copiilor, să accepţi orice loc de muncă, din sudor devii agent de pază, din mecanic profesionist, cu 25 de ani vechime, lucrezi ca paznic. De ce? Am vorbit cu mai mulţi patroni şi toţi au o singură explicaţie: impozite şi taxe foarte mari pe forţa de muncă şi pe profit.
Sunt om în vârstă, am 70 de ani, şi după 40 de ani de muncă ca mecanic agricol am o pensie de 1200 de lei, iar soţia, cu o pensie anticipată, ia doar 600 de lei. De ce am vorbit cu dumneavoastră? Nu fac politică, însă am vrut să se ştie asemenea aspecte, poate cineva aude, poate cineva se gândeşte şi la milioanele de oameni care trăiesc greu, foarte greu, într-o ţară care ne promitea, când am scos capul la lumină, că ne va fi bine dacă învăţăm, dacă muncim. Nu-i drept, nu-i cinstit unde am ajuns. De astăzi începem o nouă etapă, au trecut alegerile pentru europarlamentare, sperăm că va fi mai bine pentru ţară. Vin, în toamnă alegerile prezidenţiale, la anul alegerile locale şi parlamentare. Avem timp să discutăm şi să analizăm ce avem de făcut, eu doar mi-am exprimat nişte gânduri, aşa cum ar trebui să facă fiecare.”
