miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2139

„Copilăria în culori şi forme la 10 ani”

    Nicolae Pântea, un copil de doar zece ani şi jumătate, a ales să se bucure prin desen şi pictură. Acum, de 1 iunie 2019, este la a doua expoziţie, prima fiind una colectivă, anul trecut, tot de 1 Iunie. De atunci a lucrat mult, a lucrat bine, împreună cu profesoara lui, artista plastică Livia Creţu.

    Expoziţia a fost organizată de Clinica Luxor dr. Olinic, împreună cu KIDART, iar vernisajul a avut loc la etajul 4 al Clinicii, în prezenţa unui public format din copii, părinţi, colegi ai micului artist.

    Expoziţia intitulată sugestiv „Copilăria în culori şi forme” cuprinde 30 de tablouri, cu teme şi subiecte diverse, în care, cum este normal la această vârstă, predomină lumina, culoarea, animalele, peisajele din toate anotimpurile, portretele şi natura statică. Expoziţia a fost un eveniment şi a fost foarte bine primită de public şi critică.

    O cronică amplă, în ziarul „Deşteptarea” de luni, 3 iunie.

    E85, blocat de aluviuni

      Echipele Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași au intervenit, în dimineața zilei de sâmbătă, 1 iunie, în mai multe puncte din județul Bacău, pentru îndepărtarea de pe carosabil a aluviunilor și resturilor arboricole cauzate de viituri.

      Acțiunea a fost ordonată pe fondul avertizării Cod Portocaliu de ploi și fenomene extreme.

      Cea mai importantă intervenție a fost făcută pe DN 2 (Drumul european E85), pe sectoarele Cleja – Fărăoani, Gh. Doja și Răcăciuni.

      Aceste segmente de drum, mai ales cel din zona Răcăciuni, sunt frecvent blocate de aluviuni când plouă abundent.

      TIR răsturnat pe E 85

        Accident pe DN 2, între Valea Seacă și Sascut, județul Bacău. Un TIR s-a răsturnat pe acostament, pe fondul carosabilului umed și al neadaptării vitezei la condițiile de drum.

        Coliba unchiului Ion

        „Coliba unchiului Tom”…Un roman publicat în 1852 care a făcut țăndări atitudinea americanilor față de afroamericani, dar și față de sclavie. Ideile sale au aruncat în clocot conflictele sociale și au generat izbucnirea Războiului Civil. Între altele, acest război a pus capăt și sclaviei. Zice-se că Harriet Beecher Stowe, autoarea celebrului roman, a fost invitată de președintele Lincoln la Casa Albă, chiar în mijlocul Războiului Civil. Acesta i-ar fi spus: „Deci tu ești micuța doamnă care a început acest mare război”… „Coliba unchiului Tom”, o carte cât o istorie, o operă care a determinat apusul unor mentalități, ofilirea oficială a unor prejudecăți…
        M-a trezit, în urmă cu mult timp, dintr-un anume somn dogmatic, un gând al lui Gustave Le Bon: „Istoria unui popor nu depinde de instituţiile sale, ci de caracterul său”. Prea des am crezut, în istoria noastră, că instituțiile sunt cele care ne scriu povestea devenirii. Am fetișizat conceputul de instituție, uitând că instituțiile sunt creația noastră. Caracterul definește profilul psihomoral al unui individ, al unei comunități. Gustave Le Bon ne vorbește despre faptul că profilul moral al unei nații stabilește orizonturile ființării ei. Sinceritatea, cinstea, spiritul colectiv, deschiderea către altul, altruismul, spiritul de responsabilitate, truda eficientă, modestia, sentimentul demnității personale și colective, spiritul autocritic, încrederea în sine, optimismul, stăpânirea de sine sunt valori centrice ale caracterului. Ideile mari care schimbă fericit lumea își au fundamentul în asemenea trăsături…
        Firește, nu putem nega faptul că din coliba unchiului… Ion au pornit în lume – uneori cu zgomot de furci, topoare, praf de pușcă și sânge – idei care au primenit mentalități. Dar instituțiile noastre, excesiv fetișizate, au avut grijă să cosmetizeze aceste primeniri, păstrând esența toxică a supraviețuirii noastre ca națiune. Primenirile doldora de normalitate democratică sunt însă cele fără vărsare de sânge, fără eroi crucificați, căci vai de țara care are nevoie de eroi.
        După 30 de ani de la revolta din decembrie 1989, la recentele alegeri pentru Europarlament, din coliba unchiului Ion a ieșit în lume, în hainele de gală ale unui NU fermecător, un nou fior de demnitate. Dincolo de demagogia și interesele personale ale unora dintre liderii politici care au fost beneficiarii acestui fior, ceva este cert: din oful colibei unchiului Tom a pornit acest freamăt de frumusețe care, ușor-ușor, ar putea să mai lecuiască unele vânătăi ale neamului. Din păcate, mă curtează insistent și un gând al lui Mark Twain: „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”. Genial, Eminescu sintetizase altfel: „Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău.”

        Copiii campioni ai Bacăului. SCM Bacău – Echipă de Aur la Naţionale

        Există o vorbă care spune că cea mai mare avere sunt brațele copilului tău în jurul gâtului tău. Nimic nu te poate împlini mai mult decât succesul copilului căruia i-ai dat viață. Iar astăzi, pentru că suntem în 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului, vă prezentăm cinci copii care au reușit să aducă bucurie nu doar familiilor lor, ci întregii comunități. Sunt fetițele de la gimnastică de la SCM Bacău care de curând s-au încununat cu titlul de „campioane naționale”. Sunt fetițele care atunci când alți copii se jucau, ele munceau la sala de antrenament. Sunt fetițele care atunci când alți copii mâncau la „Mec”, ele aveau totul calculat ca să nu le dăuneze în obținerea performanței. Și au tăiat de pe listă ciocolata, prăjiturile și câte alte bunătăți de care se bucură foarte rar. Și lista cu lucruri pe care nu trebuie să le facă un sportiv ar putea continua. Totul se sacrifică pentru performanță.

        Secţia de Gimnastică a SCM Bacău şi-a încununat palmaresul de invidiat cu încă o serie de rezultate deosebite. Micile gimnaste antrenate de soţii Vasilica şi Corneliu Agop, alături de Mirela Păun şi Răzvan Dumitru, au cucerit aurul în întrecerea pe echipe din cadrul Campionatului Naţional al Junioarelor III, care a avut loc în perioada 16-18 mai la Arad. Alexia Blănaru, Maria Bârgăoanu, Adina Păvăluca (antrenori Vasilica si Corneliu Agop), Diana Păun şi Eliza Boboc (antrenori Mirela Păun și Răzvan Dumitru) – ele sunt cele cinci componente ale echipei care a dominat clasamentul la categoria Juniori III Nivelul I (9 ani).

        Se spune că esenţele tari se ţin în sticluţe mici, aşadar nu e de mirare că fetele noastre nu s-au mulţumit doar cu victoria de la echipe. Alexia Blănaru a devenit triplă Campioană Naţională, obţinând, pe lângă aurul de la echipe, şi medalia de aur la Individual Compus, cu punctajul total cel mai mare cumulat din evoluţiile la cele cinci aparate, dar şi aurul în Finala de la Sărituri. Execuţiile excepţionale ale Alexiei din concursul pe echipe și individual i-au asigurat acesteia locul în toate cele patru finale pe aparate posibile din a doua zi de concurs.

        Mai mult decât atât, echipa de aur a SCM Bacău s-a remarcat în Finalele pe aparate şi prin gimnastele Maria Bârgăoanu (antrenori Vasilica și Corneliu Agop) şi Eliza Boboc (antrenori Mirela Păun și Răzvan Dumitru), care au reuşit exerciţii admirabile ce le-au clasat pe locul IV, la câteva sutimi de podium, la trei aparate. Maria s-a evidenţiat în finala de la Bârnă, aparat cunoscut în lumea gimnasticii drept „puntea suspinelor”, iar Eliza a atras atenţia privitorilor cu evoluţiile foarte bune de la Paralele și Sol.

        Aşadar, un tablou de rezultate măreţe la „naţionale”, care îi mulţumeşte şi îi face mândri pe antrenori, şi care le deschide apetitul micuţelor sportive aflate la început de drum, pentru a mai simţi gustul dulce al victoriei în competiţii de aşa mare anvergură.


        „Este pentru prima dată în istoria secției când a fost obținut locul I pe echipe și locul I la individual compus cu o echipă de copii frumoși și talentați care s-au mobilizat exemplar pentru a obține acest rezultat meritoriu la vârsta junioratului. Mulțumim oamenilor de suflet care au apreciat la superlativ acest rezultat și au oferit cadouri micilor câștigătoare în semn de recunoștință, respect și apreciere pentru efortul depus. Mulțumim conducerii clubului Sport Club Municipal Bacău (doamnei director Mihaela Melinte) pentru încrederea acordată în vedera alcătuirii echipei campioane!”
        prof. Corneliu Agop

        „Au fost ore de muncă, de dureri și de emoții care au fost încununate de succes, cu o pregătire și o strategie bine gândită de toți cei patru antrenori, începând cu ordinea de intrare în concurs pe aparate, ținând cont de starea emoțională și valoarea execuției fiecărei componente a echipei, de posibilitățile de ratare și reușită, în vedera obținerii unei note care să ne ajute să urcăm pe podium. Calcule….. calcule! Mulțumim părinților care ne-au sprijinit și au înțeles că sacrificiul lor și al copiilor lor, că alimentația atribuită în funcție de gradul de antrenament ne-au ajutat să urcăm pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.”
        Antrenor Vasilica Agop

        „Avem o generație deosebită care sunt convins că va confirma și în anii următori. Astfel de rezultate ne dau încredere că suntem pe drumul cel bun. Tradiția acestei secții ne obligă să continuăm la cel mai înalt nivel!”
        profesor Răzvan Dumitru

        „Sunt mândră că antrenez această generație de excepție! Gimnastica este un sport care cere sacrificii, dar acolo unde există muncă și seriozitate, rezultatele nu întârzie să își facă apariția. Mai mult, bucuria mea constă în faptul că, deși am început antrenoratul de doar trei ani și jumătate, pășind în sală în același timp cu fiica mea, împreună cu colegii mei am reușit să urcăm pe cea mai înaltă treaptă a podiumului campionatului național. E foarte greu să fii antrenorul propriului copil, dar sunt pe deplin mulțumită că am reușit să fac diferența între a fi antrenor în sală și mamă acasă. De asemenea, vreau să îmi exprim în mod deosebit recunoștința doamnei antrenor emerit Marina Bibire pentru sprijinul necondiționat acordat debutului meu ca antrenor, precum și pentru susținerea morală a micilor gimnaste.”
        profesor Mirela – Iuliana Păun

        „Sunt foarte bucuroasă de rezultatele obținute. Am reușit să obțin medalia de aur cu echipa și la individual compus, iar în finalele pe aparate, de ziua mea de naștere, am câștigat medalia de aur la sărituri. Sunt fericită: am câștigat trei medalii de aur la primul meu concurs oficial!” (Alexia Blănaru)

        „Sunt foarte fericită că am putut să ajut echipa să obțină medalia de aur și calificarea în finale a fost chiar la aparatul meu preferat, bârnă, unde am obținut un merituos loc IV.” (Maria Bârgăuanu)

        „Mă bucur că fac parte din această echipă, deși am început gimnastica de mai puțin de doi ani și sunt foarte fericită că am luat trofeul și medalia de aur cu echipa!” (Adina Păvălucă)

        „Sunt mândră că și prin evoluțiile mele echipa a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la primul nostru concurs național. Îi mulțumesc mamei că mi-a îndrumat pașii spre sportul pe care l-a îndrăgit de mică. Îmi doresc ca pe viitor să-i depășesc performanțele!” (Diana – Maria Păun)

        „Sunt fericită că am fost selecționată să fac parte din această echipă și, de asemenea, sunt foarte mândră că pe lângă medalia de aur obținută cu echipa, am reușit să mă calific în două finale, sol și paralele, obținând locul IV la ambele aparate.” (Eliza Boboc)

        Fondul Equiliant Capital a devenit operațional

        Pavăl Holding a lansat oficial, pe 29 mai, Equiliant Capital – un fond de private equity (capitaluri proprii) dedicat întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). Fondul vizează intrarea ca partener minoritar, cu 5 până al 10 milioane de euro, în afaceri ale unor astfel de întreprinderi. IMM-urile trebuie să aibă, însă, o valoare de 10 până la 30 de milioane de euro.

        „Considerăm că este un moment potrivit pentru a ne adresa acestui segment de companii, care au prea puține opțiuni de finanțare pentru dezvoltare, în ciuda faptului că reprezintă categoria cea mai dinamică și promițătoare din economia României – a spus Dragoș Pavăl, președintele Dedeman, atunci când a anunțat înființarea fondului.

        Suntem siguri că printre aceste firme se găsesc și cele care peste câțiva ani vor fi noile campioane ale businessului românesc. Este primul fond de private equity cu capital românesc care își propune să sprijine firmele locale atât în consolidarea prezenței pe piața din România cât și în extinderea lor regională.”

        Equiliant nu va prelua conducerea unei afaceri a unei IMM și poate coborî cu investiția sub 5 milioane de euro, dar poate și să depășească 10 milioane, dacă e nevoie. Prezența Equiliant în afacere va fi de 3-7 ani inclusiv prin vânzarea participației pe Bursa de Valori sau chiar vânzătorului antreprenor.
        Fondul va investi în orice domeniu, mai puțin în tehnologie.

        Pavăl Holding este deținut de frații Dragoș și Adrian Pavăl, din Bacău, proprietarii, între altele, a cunoscutei rețele de bricolaj Dedeman.

        Viaţa Sfântului Mucenic Ermie

        Fiind prigoană mare împotriva creştinilor pe vremea domniei păgânului Antonin, împăratul Romei, acesta a trimis împotriva lor un ighemon oarecare, cu numele Sebastian, ca să-i muncească. Acela, pe când mergea de la Cilicia la Capadocia, a găsit în Comani pe un ostaş bătrân, anume Ermia, alb la păr şi cu legea creştin, crezând într-Unui adevăratul Dumnezeu şi Făcătorul a toate. Ighemonul i-a zis aceluia: „Am scrisori de la Antonin, împăratul Romei, prin care îmi porunceşte, ca toţi creştinii să aducă jertfe zeilor romanilor; iar de nu vor voi, apoi cu mari şi cumplite munci se vor pedepsi. Deci şi tu, Ermie, jertfeşte zeilor şi vei fi prieten împăratului şi vei avea multă cinste. Ascultă-mă pe mine, ca să nu-ţi muncesc şi sufletul, şi trupul”. Răspuns-a nevoitorul lui Hristos, Ermie: „Eu sunt ostaş al lui Hristos, împăratul Cel ceresc şi fără de moarte, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit; pentru aceea nu mă supun împăratului celui muritor şi păgân, a cărui împărăţie este de puţină vreme, căci împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos va petrece în veci şi cel ce crede întrînsul va moşteni viaţa cea veşnică. Eu cred într-Acela şi Aceluia în taină I-am slujit mai întâi, iar acum îi slujesc pe faţă şi nu mă va birui diavolul. Iar tu ai stăpânire peste trupul meu, şi aceasta cu îngăduinţa Dumnezeului meu; iar peste sufletul meu nimeni nu are putere, decât numai singur Dumnezeu, Cel ce poate să-mi dea răbdare şi să mă păzească în veci”.
        Acestea auzind ighemonul Sebastian, a zis Sfântului Ermia: „Jertfeşte zeilor, ca să te îndulceşti de bucuria vieţii acesteia!” Sfântul a răspuns: „Ce bucurie îmi va fi, ce îndulcire şi ce viaţă dacă, depărtându-mă de Ziditorul meu, mă voi închina dracilor? Cu adevărat aceasta nu este bucurie, ci mâhnire; nu este îndulcire, ci amărăciune; nu este viaţă, ci moarte veşnică”.
        Grăit-a ighemonul: „Te văd că eşti foarte înţelept”. Sfântul a răspuns: „Sunt înţelept întru Domnul Dumnezeul meu, crezând întru Dânsul şi slujindu-I Lui din toată inima, căci pentru El doresc a muri şi a pătimi cu bucurie”. Ighemonul a zis: „Văzând cărunteţile tale şi înţelegerea ta, te cruţ şi te miluiesc”. Sfântul a răspuns: „Nu-mi trebuie milă de la tine, eu caut mila lui Dumnezeu, Care mă va duce la Dânsul; Acela înţelepţeşte pe robii Săi cu Duhul Său cel Sfânt”. Ighemonul a zis: „Alegi mai bine a muri decât a trăi?” Sfântul a răspuns: „Această moarte nu este moarte, ci viaţă veşnică, dacă voi suferi cu răbdare muncile de la tine”. Atunci ighemonul a poruncit să-i sfărâme fălcile cu pietre, să-i zdrobească dinţii şi să-i jupoaie pielea de pe faţă. Şi a grăit sfântul: „Mulţumesc lui Dumnezeu, că darul Domnului meu Iisus Hristos petrece cu mine!”…(doxologia.ro)

        „Sunt înţelept întru Domnul Dumnezeul meu, crezând întru Dânsul şi slujindu-I Lui din toată inima.”

        Avionul cu Papa Francisc nu mai aterizează sâmbătă în Bacău

          Aeronava care îl va transporta pe Papa Francisc sâmbătă dimineaţă, în drumul său către Miercurea Ciuc, va ateriza la Târgu Mureş din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, şi nu la Bacău, cum s-a anunţat iniţial, a anunţat Comitetul Interministerial pentru Securitatea vizitei Suveranului Pontif.

          „Comitetul Interministerial pentru Securitate ‘Vizita Papa Francisc’ a analizat condiţiile meteo şi a decis ca, mâine (sâmbătă, 1 iunie – n.red.), aeronava care îl va transporta pe Sanctitatea Sa Papa Francisc să aterizeze la Târgu Mureş, nu în judeţul Bacău, cum era anunţat iniţial. Schimbarea traseului nu afectează programul iniţial al Papei Francisc care va ajunge la Şumuleu Ciuc şi la Iaşi la orele anunţate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de către Comitetul Interministerial pentru Securitate.

          Sursa citată nu a precizat cu ce se va deplasa Papa Francisc de la Târgu Mureş la Miercurea Ciuc.

          Iniţial, s-a anunţat că aeronava care îl va transporta pe Sfântul Părinte va ateriza la Bacău, după care Papa Francisc va veni la Miercurea Ciuc cu un elicopter.

          Papa Francisc va oficia sâmbătă, de la ora 11,30, Liturghia Pontificală în sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, unul dintre cele mai vechi locuri de pelerinaj din Europa Centrală şi de Est. AGERPRES

          Tenis/ Trofeul Municipiului Bacău. Se cunosc finaliștii la dublu – UPDATE

          Din cauza vremii, TOATE meciurile de sâmbătă au fost mutate în sala Dedeman, de pe strada Arcadie Șeptilici.

          ______________________________________________

          Vremea rea a dat peste cap programul zilei de vineri al Trofeului Municipiului Bacău la tenis, turneu dotat cu premii de 25.000 dolari plus ospitalitate.

          Condițiile meteo neprilenice au făcut ca sferturile de finală ale probei de simplu să fie amânate pentru sâmbătă.

          Meciurile de la dublu și-au croit în schimb drum, stabilind finaliștii.

          Astfel, ultimul act al va fi o afacere sud-americană între perechea Alejandro Tabilas (Chile)/ Juan Pablo Varillas (Peru) și cuplul Alexander Merino (Peru)/ Manuel Lopez Pena (Argentina).

          Vineri, în semifinale, Alejandro Tabilas (Chile)/ Juan Pablo Varillas (Peru) au trecut cu 6-3, 6-4 de un alt cuplu din America de Sud, Cristian Rodriguez (Columbia)/ Eduardo Struvay (Columbia), în timp ce Alexander Merino (Peru)/ Manuel Lopez Pena (Argentina) s-au impus cu 6-3, 6-3 în fața românilor Victor Vlad Cornea și Mircea Alexandru Jercan. Finala Alejandro Tabilas/ Juan Pablo Varillas -Alexander Merino / Manuel Lopez Pena va avea loc sâmbâtă, după-amiază.

          Tot sâmbătă ar urma să fie comasate atât sferturile la simplu, cu începere de la ora 10.00 (Mădăraș- Tabilo, pe terenul 1, urmat de Jecan- Okala și, în paralel, pe terenul 3, Struvay- Lopez Pena, urmat de Varillas-Manda), cât și semifinalele. Toatea astea, cu voia ploii, desigur. Dacă vremea va ține cu tenisul, finala la simplu a turneului finanîat de Consiliul Local Bacău se va desfășura duminică, de la ora 12.00.

          Banii cheltuiți cu terminalul Aeroportului, recuperați de la UE

            Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău a fost modernizat din fondurile Consiliului Județean Bacău. Investiția a avut o valoare de 15 milioane de euro și a cuprins terminalul de pasageri, un nou turn de control, un terminal intermodal pentru transport rutier, clădiri tehnice (garaj, uzină electrică, centrală), scări, căi de rulare, platforme și o parcare cu 258 de locuri.

            Senatorul Dragoș Benea, președinte al CJ Bacău în vremea când a fost demarat proiectul, a anunțat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că suma investită din bugetul județului va fi recuperată din fonduri europene.

            „Lucian Șova, colegul nostru, ne-a dat o știre importantă pentru băcăuani, și anume că a fost semnat contractul de finanțare privind rambursarea din fonduri europene a cheltuielilor făcute de Consiliul Județean pentru realizarea terminalului, a parcării și tot ce înseamnă investiția pornită în 2015, a declarat Dragoș Benea.

            Deci vor veni bani din fonduri europene pentru terminal, parcare și construcții anexe, iar pista are finanțare europeană asigurată. Este o veste foarte bună, care are și valoare de simbol deoarece cu asta trebuie să continuăm noi aici, la Bacău, să ne ocupăm de marile și micile proiecte despre care am vorbit și înainte de campanie, și în campanie și vom vorbi în continuare.”

            Prin același mecanism de rambursare din fondurile UE a sumelor cheltuite de autoritățile locale au fost recuperați banii investiții în modernizarea Spitalului Județean de Urgență Bacău, a Spitalului Municipal Onești, în dotarea ambulatoriilor de adulți și copii, dar și în susținerea rețelei de asistenți maternali profesioniști.

            Dragoș Benea, despre rezultatul alegerilor: „Noi nu am avut nicio surpriză”

              Social-democrații băcăuani s-au întâlnit, vineri, la Centrul de Afaceri și Expoziții la ședința Comitetului Executiv al PSD. Au participat parlamentari, primari, viceprimari, consilieri județeni și locali. „A fost o dezbatere vie, care s-a axat pe tot ce a însemnat campania electorală, ziua de 26 mai și rezultatele alegerilor, nu pe fiecare localitate, dar pe diverse zone”, a explicat senatorul Dragoș Benea, președintele organizației, la conferința de presă care a urmat.

              „Ne-am tras învățămintele din ziua de 26 mai și mergem mai departe. Noi ne dorim ca administrativ să ne ținem de cuvânt pe tot ceea ce am vorbit în ultima perioadă. Politic, viitorul este în mișcare și nu-l putem anticipa acum”, a mai spus senatorul.

              Întrebat de ziariști care sunt „învățămintele”, Dragoș Benea a precizat: „Nu putem pune rezultatul doar pe seama unei teze sau a unei persoane. De jos până sus există culpe, mai mari sau mai mici, de la organizarea în ziua votului și oamenii din secțiile de vot până la instituții care nu relaționează corect cu cetățenii și proiecte care puteau fi finalizate mai repede.”

              Un primar cam grăbit

              Jurnaliștii au vrut să-i afle părerea cu privire la incidentul din Valea Uzului și reacția UDMR, iar liderul PSD Bacău a răspuns: „Același om care a întreținut în mod fals o temă a deșeurilor în zona Dărmăneștiului și a pierdut procese în instanță, în speță primarul Toma Constantin, s-a grăbit și a semănat puțin scandal programând o acțiune de cinstire a eroilor români în timpul campaniei electorale. Lucrurile au scăpat de sub control, dar problema rămâne la demersul inițial, programat în campanie. Când se vor pune actele pe masă vom vedea ce rămâne din afirmațiile celor din Harghita sau ale primarului Toma Constantin”.

              Președinte Benea a mai spus că decizia primarului din Dărmănești i se pare neispirată dar, deoarece nu vrea să pună gaz pe foc, se oprește aici cu aprecierile. „Problema se va rezolva în justiție, nu prin declarații la mitinguri, în campanie”, a mai afirmat senatorul.

              „Asta înseamnă realism”

              Discuția a revenit la tema alegerilor, încă importantă pentru comunitate. Întrebat fiind despre procentele obținute în unitățile administrativ-teritoriale la scrutinul de duminică, Dragoș Benea a declarat: „Organizația PSD a muncit așa cum trebuie să muncească o organizație serioasă în campania din luna mai, iar surprize la rezultat nu au existat în județul Bacău. Noi nu am avut nicio surpriză, nici plăcută, nici neplăcută. Asta înseamnă realism.”

              La insistența ziariștilor de a evalua rezultatul obținut de PSD în municipiul Bacău, el a declarat că „ar fi fost mai corect să fim pe locul II decât pe locul III.” Dragoș Benea nu a răspuns provocării, dimpotrivă, a precizat că „nu putem compara mandatul de trei ani al unui primar PSD cu mandatul PNL de 12 ani.”

              Dragoș Benea a mulțumit băcăuanilor care i-au avut votat pe candidații PSD și a spus, în final, că obiectivul principal este să țină unită organizația.

              O șoferiță beată a intrat cu mașina într-un gard

                Poliția în acțiune

                La data de 30 mai a.c., în jurul orei 12.00, poliţiştii Serviciului Rutier au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia au rezultat pagube materiale.

                Din verificări a rezultat faptul că o femeie de 50 ani, din comuna Iteşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 E 85, în interiorul localităţii Bogdan Vodă, pe direcţia Bacău – Roman, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat într-un şanţ, ulterior într-un gard.

                Femeia în cauză a fost testate cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                Prevenire pentru părinți și elevi

                  Pentru majoritatea părinţilor, a ajunge să-i înţeleagă pe copii, reprezintă o lucrare de o viaţă întreagă, pentru că fiecare copil este diferit în mod unic. Dacă un copil se simte neînţeles, respins şi manipulat, acesta poate dezvolta, cu uşurinţă, trăsături negative şi, foarte adesea, rezultatul va fi amărăciune, conflict şi răzvrătire prin violenţă.

                  Astfel, scopul activităţilor desfăşurate în această săptămână de către poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău la şcoala din satul Lespezi, comuna Gârleni, destinate elevilor şi părinţilor acestora, a fost creşterea gradului de adaptare a copiilor la viaţa socială, la dezvoltarea autonomiei personale şi sociale, a comportamentului în grup şi întensificarea implicării părinţilor în dezvoltarea copiilor, adică prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.

                  Pentru că se apropie 1 Iunie, poliţiştii s-au gândit la o activitate inedită, la care a participat însuşi şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, alături de şeful Poliţiei Municipiului Bacău, poliţişti de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi specialişti de la Agenţia Împotriva Traficului de Fiinţe Umane Bacău.

                  După discuţii directe, vizualizarea unor materiale video şi expunerea unor cazuri concrete de infracţionalitate, concluziile au responsabilizat părinţii şi mai mult. Dacă părinţii ar petrece mai mult timp cu proprii lor copii, dacă ar verifica, urmări cu discernământ anturajul acestora, dacă le-ar acorda mai multă încredere, i-ar implica ca pe nişte mici adulţi în problemele familiei, atunci, probabil, aceştia ar deveni mai încrezători în propriile forţe şi conştienţi de importanţa comportamentului propriu din prezent dar mai ales pentru viitor.

                  Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor sunt segmente ale prevenirii criminalităţii care necesită o atenţie deosebită, având în vedere că tinerii pot cădea cu uşurinţă în capcana infracţionalităţii, mai cu seamă datorită caracteristicilor vârstei, teribilismului şi dorinţei de a gusta noul la orice pas.

                  Activităţile în cauză au constituit parte a microproiectului “Gârleni – o comunitate în siguranţă”, în cadrul proiectului finanţat prin Programul de Cooperare Elveţiană Român, respectiv „Promovarea conceptului de poliţie de proximitate în zonele rurale, cu accent pe comunităţile de romi şi alte comunităţi defavorizate socio-economic”.

                  La pescuit, cu plase de tip monofilament

                    La data de 30 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, două persoane necunoscute, par să utilizeze plase de tip monofilament, la o baltă privată.

                    Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, unde au constat faptul că balta în cauză este proprietate privată, iar în pareta de nord a apei au fost identificaţi doi bărbaţi de 31, respectiv 20 de ani, ambii din comuna Cleja, care utilizau unelte de pescuit ce par a fi plase de tip monofilament. Cele două plase, în lungime de 50 m fiecare, au fost scoase din mediul acvatic şi ridicate în vederea continuării cercetărilor.

                    În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producere, import, deţinere, comercializare sau utilizare a uneltelor de plasă tip monofilament.

                    Aerostar- CS Balotești 7-2

                    Aerostar a pus punct aventurii în Liga a II-a cu o victorie la scor. Vineri, în prologul ultimei etape, aviatorii s-au impus cu 7-2 pe teren propriu contra unei alte echipe ce-i va insoți în C, CS Balotești.

                    Vizitatorii au deschis și au închis tabela prin Vasile Mihai, autorul unei duble în minutele 8 și 79, dar eroul zilei a fost atacantul gazdelor, Vasile Buhăcianu.

                    Acesta a înscris cinci goluri (min.11, 18, 51, 56 și 63), reconfirmându-se drept golgheter al campionatului. Celelalte doua reusite ale Aerostarului au purtat semnatura lui Visinar (min. 60) si Ciocilteu (min. 66).

                    Alaturi de Aerostar siCS Balotesti, au mai retrogradat in Liga a III-a, Dacia Unirea Braila, ACS Poli si Energeticianul.

                    Elevii din școlile și liceele din Târgu Ocna în vizită la o ”Școală Altfel”

                      În perioada 27.05 – 31.05.2019 Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, a primit vizita a peste 120 de elevi aparținând Școlii Gimnaziale nr. 1, Școlii Gimnaziale nr. 2 și Colegiului Național ”Costache Negri” Târgu Ocna, în cadrul Programului Național ”Școala Altfel”.

                      În cadrul programului au fost vizitate spațiile de cazare a elevilor și de desfășurare a activităților didactice, vizitatorii asistând la demonstrați practice de utilizare a armamentului din dotare, dar și la soluționarea unor spețe legate de activitățile din penitenciare, desfășurate în cadrul Simulatorului de specialitate al Școlii.

                      Cu ocazia vizitării Bisericii închinate Sfinților Martiri și mărturisitorilor din închisorile comuniste cu hramurile ”Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia și Sfinții Martiri Brîncoveni”, elevii au fost întâmpinați de către părintele capelan Florin Smarandi, care le-a oferit o remarcabilă lecție de istorie legată de perioada comunistă și jertfa unei generații de elită pentru apărarea valorilor naționale și a dreptului poporului român la memorie și libertatea conștiinței.

                      Elevii au vizionat expoziția ”Calea eroilor și martirilor neamului”, ocazie cu care părintele le-a relatat despre martirii din închisorile comuniste, ororile petrecute în închisori, umilințele și suferințele suportate de aceștia,

                      Vizitatorii, mici și mari, au plecat încântați de ideea de a purta uniformă, manifestându-și dorința de a urma o carieră în sistemul penitenciar românesc.

                      1 IUNIE – Bucuria Copiilor

                        1 Iunie – Ziua Internațională a Copiilor – este cel mai bun prilej de a sărbători copilăria și copiii, de a le oferi iubirea și aprecierea noastră.

                        Pentru a le aduce zâmbetul pe buze, specialiștii noștri îi vor implica pe copiii ocrotiți de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău în diverse activități distractive, ludice și artistice.

                        Copiii de la Centrul Rezidențial Pro-Familia vor participa la activități in aer liber începând cu ora 9, coada lacului Gheraiesti, în parcul Gherăiești sau în parcul Letea, în funcție de locațiile unde sunt ocrotiți.

                        Începând cu ora 11, vor viziona spectacolul ”Poveștile magice ale copilăriei” cu Marian Râlea și concertul susținut de artiști din muzica romaneasca de la Arena Mall sau la Carnavalul Copiilor din Hipermarchetul Auchan. O parte dintre copii cor merge într-o excursie la Roman cu trenul unde vor participa la activitațile recreative din parcul central.

                        Copiii ocrotiți în Bacău la Rețeaua de Apartamente ”Casa Mea” începând cu ora 10, în Piața Tricolorului vor participa la evenimentele dedicate lor: „Scena vedetelor” și „Ștafeta generațiilor” (concursuri, premii, cadouri, baloane, facepainting, personaje de basm si desene animate). De la ora 11, în Parcul Catedralei vor participa la activitatea organizată de Asociația pentru Dezvoltarea Persoanelor Bacău. Copiii mai mari și tinerii vor viziona începând cu ora 20 concertul “Live Music in the Street!” din centrul municipiului Bacău. Zece beneficiari din cadrul celor 2 apartamente sociale de la Buhuși, împreună cu educatorii, vor participa la serbări organizate în comunitate și vor organiza o excursie la Ciolpani.

                        În Parcul “Dimitrie Ghika” Comănești, Centrul de Informare Europeană “EUROPE DIRECT” organizează diverse activități la care participă și cei 17 beneficiari din cadrul celor 3 apartamente sociale. Dacă vremea va permite, ei vor participa și la activități organizate de educatorii lor la iarba verde la Galion. Cei 17 copii ocrotiți în apartamentele ”Casa Mea” de la Onești vor particpa la Serbarea din Parcul Municipal Onești (desene pe asfalt, karaoke, teatru pentru copii), la atelierele de creație de la Protoeria Onesti și la activități organizate la Biblioteca municipala “Radu Rosetti”.

                        Copiii de la Adăpostul pentru copiii străzii Morcoveață au primit invitația de a servi prânzul la masa festivă organizată de Biserica Sf. Dumitru Bacau, cu ocazia acestei zile. În adăpost, se va organiza, apoi, o petrecere în aer liber împreună cu rețeaua de voluntari și persoane din comunitate. Ziua se va încheia cu cina festivă și seară de cinema.

                        La Centrul de primire în regim de urgență, se va organiza vizionarea unui film la Cinema City – Arena Mall și momente de recreare și distracție în Parcul Cancicov, împreună cu reteaua de voluntari ai centrului.

                        În data de 31 mai 2019, începând cu orele 10.00, la sediul administrativ al Centrului de Servicii Sociale „Ghiocelul” Bacău, din Bacău, Aleea Ghioceilor, nr. 4, se va organiza Ziua Internaţională a Copilului, prin activităţile, derulate sub coordonarea specialiştilor noştri, ce se doresc a fi o „întâmplare” frumoasă, liberă, de mişcare, cântec, joc şi voie bună, în cadrul căreia „actorii” principali să fie cei 80 de copii invitați (din centru și din comunitate).

                        La Onești, Centrul de Servicii Sociale ”Alexandra”și Asociația ”Incluziunea” Onești, aflate într-o strânsă și îndelungată colaborare, invită toți copiii să ia parte la festivalul ,,Împreună suntem puternici” desfășurat în forișorul Parcului Municipal Onești. Programul artistic va cuprinde momente de dans, cântece și poezii.

                        În toate centrele unde sunt găzduiți copiii, servirea prânzului va fi organizată într-o adevărată atmosferă de sărbătoare cu meniu festiv, tort, băuturi răcoritoare, baloane și alte astfel de surprize plăcute.

                        Dorim să transmitem tuturor copiilor să se bucure de inocența și frumusețea acestei vârste minunate și le urăm un călduros ”La mulți ani!”

                        „La Mulți Ani, grădiniță!”

                        Timp de patru zile, 28 mai -31 mai 2019, într-un cadru feeric, de sfârşit de primăvară, la cei 40 de ani, Grădiniţa cu program prelungit ,,Raza de soare”, structură a Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan”, a îmbrăcat haine de sărbătoare. În zilele dedicate aniversării, prin activităţile propuse, cadrele didactice (foste şi actuale), preşcolarii şi părinţii şi-au dat mâna, în bucuria de a realiza un tablou al promovării succesului.

                        În prima zi, marţi, 28 mai , a avut loc, la sala Ateneu , spectacolul ,, La mulţi ani, grădiniţa mea”! Toate grupele din gradiniţă au susţinut un program de cântece , dansuri , recitări , scenete, spre încântarea părinţilor. Miercuri, 29 mai, s-a organizat , în curtea grădiniţei, un târg de obiecte realizate de către preşcolari împreună cu cadrele didactice, iar joi s-au organizat actvităţi sportive , concursuri în curtea grădiniţei şi s-a sărbătorit, în cadru festiv, ziua de 1 iunie .

                        Vineri , 31 mai , sub genericul ,,Amintiri , gânduri la 40 de ani”, s-a organizat o întâlnire între generaţii. Au fost invitate foste cadre didactice, acum venerabile pensionare, foşti elevi , cadre didactice actuale , reprezentanţi ai ISJ şi ai comunităţii locale.

                        Timp de trei ore, într-un emoţionant schimb de impresii, s-au depănat amintiri, au fost rememorate momentele principale ale evoluţiei grădiniţei în cei 40 de ani de activitate, timp în care se rulau secvenţe din activităţile desfăşurate pe parcusul acestor ani.

                        Intâlnirea între generaţii ne-a creat o mare bucurie, ne-a oferit posibilitatea de a le mulţumi fostelor colege pentru dăruirea şi contribuţia la ridicarea prestigiului grădiniţei , acordându-le o diplomă de merit. S-a creat o atmosferă destinsă , prietenească , în care fiecare a reuşit să-şi împărtăşească gândurile , experienţa , întâmplările plăcute şi mai puţin plăcute , astfel încât noua generație să poată să salute cu respect exemplul fostelor colege, ducând mai departe , cu responsabilitate, crezul, speranțele, idealurile lor.

                        Salvamont Bacău avertizează șoferii să nu mai mearga pe drumul forestier care leaga Slanic Moldova de Poiana Sarata

                          Salvamont Bacau avertizează faptul că accesul pe drumul forestier care leaga Slanic Moldova de Poiana Sarata nu ar trebui sa se faca decat de masinile pregatite corespunzator, mai ales ca, in ultima perioada, ploile l-au transformat intr-o adevarată capcană.

                          „Se inmultesc solicitarile catre Salvamont Bacau pentru interventii pe drumul forestier care leaga Slanic Moldova de Poiana Sarata. Multi soferi vor sa ajunga pe un drum mai scurt in aceste localitati si nu tin cont ca acest drum este neamenajat, puternic afectat de ploile abundente din ultima perioada, si, inevitabil, raman cu masinile in noroi”, se arată într-o postare publicata pe Facebook.

                          „Salvatorii montani nu spun niciodata NU atunci cand cineva are nevoie de ajutor. Rugam, totusi, pe cei care vor sa intre cu masina pe un drum forestier sa nu o faca daca nu au o masina pregatita corespunzator pentru astfel de drumuri.

                          Salvamontul are alta menire decat cea de a tracta masini blocate in noroi, aceea de a salva persoane accidentate in zona montana. Nu ne permitem sa ne irosim resursele inutil”.

                          Tenis/ Trofeul Municipiului Bacău: America de Sud dă tonul

                          Peru, Chile, Argentina și Columbia și-au asigurat jumătate din tabloul sferturilor de finală la simplu

                          Trofeul Municipiului Bacău la tenis intră azi în faza sferturilor de finală la simplu. Jumătate din tablou vorbește spaniola. Cu accent sud-american. Peruanul Juan Pablo Varillas și-a respectat statutul de favorit 1 și a trecut ieri din suedezul Lindell. La fel și favoritul 2, chilianul Alejandro Tabilo, care l-a eliminat pe italianul Tomasetto. Li s-au alăturat argentinianul Manuel Lopez Pena și columbianul Eduardo Struvay, acesta din urmă adjudecându-și meciul contra conaționalului său Rodriguez.

                          Nu doar America de Sud este bine reprezentată în partea a doua a competiției organizate cu sprijinul Consiliului Local Bacău, ci și România. Astfel, în „sferturi” s-au calificat Mircea Alexandru Jercan (care a trecut de favoritul 3, francezul Martineau) și Călin Manda, care a profitat de retragerea canadianului Krainik. De origine română este și Dragoș Nicolae Mădăraș, numai că acesta reprezintă, însă, Suedia. Last, bun not least, tabloul la simplu este completat de câștigătorul de anul trecut al turneului dotat cu premii de 25.000 dolari plus ospitalitate, francezul Jules Okala.

                          Azi, în „sferturi”, Varillas va juca împotriva lui Manda, iar Jecan contra lui Okala, pentru ca în jumătatea de jos a tabolului, Struvaj să-l întâlnească pe Lopez Pena și Mădaraș pe Tabilo. Ploaia și-a anunțat și ea apariția, însă organizatorii speră ca programul să nu fie afectat prea tare, astfel încât sâmbătă să aibă loc semifinalele, iar duminică, de la ora 12.00, finala mare. De văzut în ce limbă vor vorbi finaliștii.

                          Rezultatele înregistrate ieri, în turul 2 la simplu: Juan Pablo Varillas (Peru)- Christian Lindell (Suedia) 6-4, 6-4, Călin Manda (România) – Pavel Krainik (Canada) 6-3, 4-2, abandon, Mircea Alexandru Jecan (România)- Matteo Martineau (Franța) 7-5, 6-4, Jules Okala (Franța)- Filip Jianu (România) 6-2, 7-5, Eduardo Struvay (Columbia)- Cristian Rodriguez (Columbia) 7-6(5), 6-1, Manuel Lopez Pena (Argentina)- Nicolae Frunză (România) 7-6(5), 3-6, 6-3, Dragoș Nicolae Mădăraș (Suedia) –Juan Pablo Ficovich (Argentina) 7-6(8), 6-2, Alejandro Tabilo (Chile)- Luca Tomasetto (Italia) 4-6, 6-2, 6-3.

                          Rezultate înregistrate ieri, în „sferturi” la dublu: Alexander Merino (Peru)/ Manuel Lopez Pena (Argentina)- Bogdan Borza (România)/ Nicolae Frunză (România) 6-4, 6-2, Alejandro Tabilo (Chile)/ Juan Pablo Varillas (Peru)- Bogdan Apostol (România)/ Patrick Grigoriu (România) 7-6(2), 6-2, Victor Vlad Cornea (România)/ Mircea Alexandru Jecan (România)- Vladimir Filip (România)/ Călin Manda România) 7-5, 6-4, Cristian Rodriguez (Columbia)/ Eduardo Struvay (Columbia)- Alexandru Manole (România)/ Dan Tomescu (România) 6-1, 6-1.

                          Programul zilei de azi

                          Terenul 1, ora 10.30: Dragoș Nicolae Mădăraș – Alejandro Tabilo (simplu, „sferturi”). Urmează Mircea Alexandru Jecan- Jules Okala (simplu, „sferturi”), Alejandro Tabilo/ Juan Pablo Varillas – Cristian Rodriguez / Eduardo Struvay (dublu, semifinale- nu înainte de ora 16.00) și Alexander Merino / Manuel Lopez Pena- Victor Vlad Cornea (România)/ Mircea Alexandru Jecan (dublu, semifinale).
                          Terenul 5, ora 10.30: Eduardo Struvay- Manuel Pena Lopez (simplu, „sferturi”), urmat de Juan Pablo Varillas- Călin Manda (simplu, „sferturi”).