Aș pune o întrebare, legitimă, cred: v-ați gândit vreodată, la modul cel mai sincer, dacă (mai) sunteți…patrioți? Știu că au trecut aproape trei decenii de la „marea cotitură”, timp în care, cam fiecare (mai ales cei din vârf), a cam făcut ce-au vrut. Și fără să se gândească prea mult (mai ales ei) la țara în care, cu mândrie am fi spus cândva, ne-am născut. E drept, pe vremea de dinainte de ´89, se punea accent, în educația copiilor, pe iubirea de patrie. Chiar dacă, să zicem, lingușitorii vremii zugrăveau în culori exagerate patriotismul. Nu că ar fi fost rău. Măcar de-am fi cu toții, cât negru sub unghie, ca poetul Eminescu, cel care saluta ori de câte ori apărea în societate cu „Trăiască patria!”. Nu știu câți dintre noi suntem dispuși să riscăm, în numele patriei, așa cum a făcut-o poetul național, înfierând guvernul liberal de-atunci, pe care îl considera împotriva intereselor naţionale.
Cred că s-ar rostogoli în mormânt bietul Eminescu, văzându-i pe unii români cum își denigrează patria în lume, cum „serviciile” își fac de cap (de când nu mai e unul ca Ceaușescu să le pună botniță), făcând afaceri cu oricine (bani să iasă) și, mai grav, aruncând prin spitale cu apă chioară pe post de dezinfectați etc. Le-a plăcut de Eminescu, de cel de pe bancnotele de 500. Lipsa asta a dragostei față de țară a dispărut odată cu trimiterea fabricilor la fier vechi, vânzarea pămânutului arabil libanezilor și conţilor austrieci (de parcă noi n-am ști să mai facem agricultură), a gazelor, petrolului sau hăcuirea fără limite a pădurilor seculare. Patrioți i-aș numi, fără nicio rezervă, pe românii care au ales să rămână în țară, suportând greul care-a năvălit peste ei; care s-au mulțumit cu salariile mizerabile din țară, hrănindu-se cu speranța, la fiecare patru ani, când au pus ștampila de alegător, că le va fi mai bine; care, din toată sărăcia, au găsit un bănuț să-și cumpere un steag tricolor pe care să-l arboreze de ziua României; care nu strâmbă din nas când la masă au, zilnic, doar cartofi prăjiți, alternativ cu fasole fără ciolan. Ei sunt eminescienii mei, de care sunt mândru.
Patrioți, ca niște eminescieni ce suntem
