8 mai 2024
Actualitate„USR vrea să câștige alegerile locale”

„USR vrea să câștige alegerile locale”

Deputatul Lucian Stanciu-Viziteu, liderul organizației județene a USR, a organizat, joi, o conferință de presă în care a vorbit despre rezultatele alegerilor prezidențiale, semnificația lor și care e situația în județul Bacău. În deschidere, l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru noul mandat, apoi a mulțumit celor care s-au implicat în campania lui Dan Barna și a explicat că USR Bacău a avut un rezultat foarte bun, fiind a doua filială din Moldova și a noua din țară. „Dar mai important este mesajul transmis de români cu ocazia acestor alegeri. Și mesajul românilor este că își doresc o țară europeană, liberă, în care statul de drept să nu mai fie pus sub semnul întrebării, în care să nu mai fie gazați și bătuți chiar de instituțiile statului așa cum s-a întâmplat pe 10 august, în care să conteze voința cetățenilor, nu a unor politicieni sau grupuri de interese”, a declarat Lucian Stanciu-Viziteu. Așadar, e nevoie de o schimbare profundă. Dacă schimbarea a început la centru, din păcate „nu se vede” și la nivelul județelor.

„Nu le vom cere carnet de partid”
Lucian Stanciu-Viziteu a precizat că USR își dorește să câștige alegerile locale, prioritățile fiind educația, sănătatea și depolitizarea instituțiilor. În prezent, există orașe în care profesorii, disperați, cer bani părinților pentru săpun, hârtie igienică și alte materiale, susține deputatul și arată cu degetul spre Primăria Bacău, acuzând-o că a subfinanțat școlile. Stanciu-Viziteu s-a referit și la politizarea instituțiilor publice, despre care a aflat de pe facebook: „Dragoș Benea spunea într-o postare că doar angajații SSPM nu au votat pentru retragerea sprijinului politic al primarului Cosmin Necula.” Nimeni nu e obligat să intre sau să iasă dintr-un partid, problema e că la mijloc sunt bani publici: „Oare câți angajați din instituțiile din Bacău mai stau degeaba? Oare câți au carnet și lucrează pentru interesele unor grupuri din partide, nu pentru cetățenii plătitori de taxe?”. Dacă va câștiga Primăria Bacău, USR nu va fi interesat dacă salariații au sau nu carnet de partid, ci doar de nivelul lor de competență. „Să fiu clar: oamenii care muncesc nu au de ce să se teamă. Probabil că majoritatea își fac bine treaba. Ca primari USR, nu le vom cere niciodată angajaților să aibă carnet de partid, ci doar să-și facă treaba într-un mod profesionist pentru binele cetățenilor care-i plătesc”, a declarat, în final, Lucian Stanciu-Viziteu.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri