26 aprilie 2024
SportCu Dobrogea Sud, spre nordul clasamentului!

Handbal masculin/ Liga Zimbrilor

Cu Dobrogea Sud, spre nordul clasamentului!

CSM Bacău- Dobrogea Sud Constanța (azi, ora 18.00, Sala Sporturilor)
Pe final de 2019, handbaliștii CSM Bacău mai au de disputat patru meciuri de campionat. Și doar unul acasă: cel din această seară, contra vecinei de clasament și, totodată, vice-campioana Dobrogea Sud Constanța. Celelalte trei jocuri, toate programate în decembrie, îi vor găsi pe „CSMei” departe de propriul teren: pe data de 3, la București, pentru restanța cu gazdele de la CSM, pe 6 la Timișoara, în compania Politehnicii, în ultima etapă a turului, iar pe 12 la Călărași, în prima rundă din retur, contra Dunării, a cărei conducere tehnică a fost preluată, de la începutul acestei săptămâni, de ex-băcăuanul Gabriel Armanu. Înainte de a-și începe seria deplasărilor de luna viitoare, CSM Bacău doreste să-și ia „la revedere” de la publicul amic cu o victorie împotriva Constanței. O victorie ce ar permite elevilor lui Adrian Petrea să urce în clasament. Garantat, un loc. Posibil, chiar două, în condițiile în care ocupanta locului 5, CSM Focșani va evolua în această rundă pe terenul vice-liderei Potaissa Turda. „Jocul cu Dobrogea Sud este unul foarte important deoarece ne-ar putea permite să depășim formația constănțeană în clasament. În plus, ne-ar da moral pentru șarja de jocuri externe din decembrie”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Adi Petrea, care l-a recuperat și pe portarul Saldatsenka, absent la ultimele partide din cauza unei accidentări. Cu excepția întâlnirii de la Reșița, din runda a doua a Ligii Zimbrilor, toate celelalte meciuri de campionat ale „CSMeilor” au avut un final pe muchie de cuțit. Nu-i exclus ca și partida de astăzi, din Sala Sporturilor, să fie una care să-i țină pe fani cu sufletul la gură. „Esențial este să câștigăm contra Constanței. Că va fi la o diferență ceva mai mare, că va fi la un gol sau chiar la jumătate de gol, are mai puțină importanță. Totul este să luăm cele trei puncte, să ne bucurăm fanii și să abordăm cu încredere restul partidelor din 2019, astfel încât la finalul anului calendaristic să ne încadrăm în obiectivul fixat de club”, a concluzionat Adrian Petrea.

„Cu o mică jucărie, poți să faci o bucurie”
Spectatorii care vor lua în seara aceasta drumul Sălii Sporturilor își pot arăta compasiunea față de copiii fără posibilități materiale, aducând cu ei câte o jucărie de pluș. În pauza meciului, jucăriile vor fi aruncate în teren, de unde juniorii clubului le vor aduna pentru ca apoi acestea să ajungă, prin intermediul Crucii Roșii Bacău la copiii sărmani din județ. Acțiunea, intitulată „Cu o mică jucărie, poți să faci o bucurie”, a devenit o constantă a meciurilor de final de an disputate pe teren propriu de CSM Bacău.
Programul complet al etapei a 12-a: HC Buzău 2012- Dunărea Călărași, CSM Reșița- Politehnica Timișoara, Minaur Baia Mare- CSM Vaslui, Dinamo- CSM Făgăraș, Potaissa Turda- CSM Focșani (29 noiembrie, ora 18.25/ TVR HD), Steaua- CSM București (30 noiembrie, ora 15.30/ TVR1).

Clasament
1 Dinamo București 10 9 0 1 304-206 27p.
2 Potaissa Turda 10 7 1 2 292-266 22p.
3 Steaua București 11 7 1 3 312-300 22p.
4 Minaur B. Mare 11 7 1 3 307-301 22p.
5 CSM Focșani 2007 11 6 1 4 268-261 19p.
6 Dobrogea Sud 11 5 1 5 281-259 16p.
7 CSM Bacău 10 5 1 4 276-270 16p.
8 CSM Vaslui 11 5 0 6 288-289 15p.
9 CSM București 10 4 2 4 259-254 14p.
10 Poli Timișoara 11 4 2 5 273-290 14p.
11 Dunărea Călărași 11 4 1 6 282-269 13p.
12 CSM Făgăraș 11 3 1 7 278-301 10p.
13 HC Buzău 2012 11 1 1 9 270-310 4p.
14 CSM Reșița 11 1 1 9 266-320 4p.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri