Acasă Blog Pagina 2095

Bătrânii din Colonești au primit scaune rulante din Canada

    Vârstnicii din comuna Colonești au avut parte de o surpriză la început de săptămână: au fost vizitați de reprezentanții Fundației Rotary Club of Campbell River, împreună cu cei ai Fundației „Portul Speranței” din Bârlad.

    După ce în urmă cu două luni specialiștii organizației canadiene au fost prezenți în Colonești pentru documentare, acum au venit din nou pentru a le dona tuturor bătrânilor cu dizabilități scaune cu rotile, cadre pentru deplasare și cârje.

    „Fundația a deplasat un număr de 15 voluntari canadieni, americani și români, specialiști în ortopedie, care i-au consultat pe pacienți și au reglat produsele dorite de către fiecare vârstnic, în funcție de boala sau handicapul pe care îl are. Am fost uimiți de profesionalismul, bunătatea și sufletul depus de fiecare voluntar pentru a-și sprijini semenii”, a declarat Valentin Iancu Mîrzac, primarul comunei.

    De scaune rulante, cadre sau cârje au beneficiat 50 de persoane, care au primit și câte trei produse, alese astfel încât să răspundă nevoilor fiecăruia. „Mulțumesc și respect acestor minunați oameni de la Fundația Rotary Club of Campbell River și Fundația Portul Speranței Bîrlad”, a spus primarul Valentin Mîrzac.

    Judo/ Cupa „Bucovina”: Bilanț fast

    14 judoka, 11 medalii. Plus trei locuri 5. Bilanțul înregistrat de sportivii pregătiți de Aurel Chelariu la CSM- JC Royal Bacău cu ocazia turneului internațional de judo Cupa „Bucovina” a fost unul fast.

    Competiția derulată în perioada 19-20 octombrie la Gura Humorului a fost rezervată categoriilor de vârstă Under 9, U11, U13, U15 și U18 și a reunit pe spațiile de luptă 230 de sportivi de la 14 echipe din Ucraina, Republica Moldova și România. Gruparea băcăuană antrenată de Aurel Chelariu s-a clasat pe locul secund în ierarhia echipelor, iar la individual a obținut următoarele rezultate:

    Locul 1: David Pisticiuc 30 kg U11, Rareș Galea 34 kg U11, Ștefan Buga 34 kg U15, Andrei Buga 34 kg U15.

    Locul 2: Matei Anghel 38 kg U11, Brian Herghelegiu 42 kg U15.

    Locul 3: Matei Antonoaei 24 kg U9, Dragoș Nistor 30 kg U9, Michael Nicoară 27 kg U11, Marcus Herghelegiu 50 kg U11, Ștefan Moisei +81 kg, U18.

    Locul 5: Alexandru Cârlan 34 kg U11, Cosmin Ispas 34 kg U11, Cristian Prisăcariu 24 kg U9.

    S-a asfaltat strada Constantin Ene

      Societatea de Servicii Publice Municipale a lucrat timp de două zile pe strada Constantin Ene, din Bacău, pe tronsonul cuprins între strada Gării și strada Spiru Haret. S-a turnat un covor asfaltic, fapt ce a determinat închiderea circulației în această zonă.

      Conform celor declarate de primarul Cosmin Necula, lucrările de asfaltare în oraș vor continua în zona cartierului Aviatori. După ce se vor finaliza lucrările la conductele de termie, se va interveni și pe strada Carpați, pentru refacerea covorului asfaltic.

      Se va asfalta și în zona rondurilor de girație, atât la bariera de la Poliția municipiului, cât și la ieșirea din oraș, de la Podul Mărgineni. În funcție de vreme, se va interveni, apoi, în zona străzii Stadionului, apoi, îjn partea de sud a orașului.

      „Am început cu strada Constantin Ene și dacă vremea ne va permite, vom merge și spe zona de Sud a orașului, să refacem asfaltul în zona cartierului Aviatori”.
      Cosmin Necula
      primarul municipiului Bacău

      Ziua Porților Deschise: Invitație la Tribunalul Bacău

        Biroul de informare şi Relatii cu Publicul al Tribunalului Bacău aduce la cunoştinta publicului că ziua de 25 octombrie a fiecărui an a fost declarată de Consiliul Europei şi Comisia Europeană ca Ziua Europeană a Justitiei.

        Scopul celebrării acestei zile este de a aduce justitia mai aproape de cetățeni: de a reaminti tuturor că justitia este, în primul şi cel mai important rând, un serviciu care le permite să îşi afirme drepturile şi să işi rezolve disputele.

        Cu acest prilej, Tribunalul Bacău organizează vineri, 25 octombrie 2019, evenimentul anual Ziua Porților Deschise. Pe toată durata zilei este permis accesul persoanelor interesate la sediul din str. Cuza Vodă nr. 1, pe baza actelor de identitate. Cetățenii pot vizita instanța şi pot afla mai multe detalii despre modul de funcționare şi activitățile acesteia.

        Tot vineri, 25 octombrie 2019, incepând cu ora 13:00, va avea loc simularea unui proces civil cu tema „Fenomenul de bullying în şcoli”. Spectacolul este realizat de trupa TRANSPARENCY, în regia Emiliei Mardare, elevă în clasa a Xl-a, Colegiul National „Ferdinand l”. Intrarea este liberă in limita locurilor disponibile.

        Fotbal/ Liga a III-a: Mai tari (și) ca Oțelul?

        Capul de afiș al etapei a zecea din Liga a III-a este ținut în Seria 1 de întâlnirea dintre Aerostar Bacău și SC Oțelul Galați. „Aviatorii” se prezintă la confruntarea programată mâine, de la ora 15.00, pe teren propriu, din postura de lideri autoritari ai clasamentului grație unei suite de nouă victorii din tot atâtea întâlniri. Gălățenii, în schimb, au coborât pe locul 4, cu 18 puncte (nouă mai puțin decât Aerostar) ca urmare a unei depunctări dictate de FRF.

        Pentru jocul cu SC Oțelul, băcăuanii l-au recuperat pe portarul Teodor Axinte, absent la ultimul joc, cu Universitatea Dunărea de Jos Galați, din cauza unei accidentări. Un alt come-back este cel al lui Cosmin Nemțeanu, care și-a ispășit etapa de suspendare. Iese în schimb complet din calcule fundașul Vasile Chirilescu. Accidentat la ligamentul colateral, Chirilescu a fost operat ieri, la Clinica Monza din București.

        „Intervenția chirurgicală a fost una reușită pentru care mulțumim doctorului Gabriel Dinu”, a anunțat conducerea Aerostarului. „Suntem pregătiți pentru meciul cu Oțelul. Întâlnim o echipă bună experimentată, însă dacă ne facem jocul obișnuit avem toate șansele de a tranșa in favoarea noastră această partidă”, a declarat antrenorul Aerostarului, Daniel Munteanu, care a evoluat ca jucător timp de trei sezoane (2003-2006) pentru Oțelul. Tehnicianul „aviatorilor” a subliniat că obiectivul echipei sale este promovarea:

        „Dorința noastră este să revenim în eșalonul secund la finalul sezonului”. Și apropo de Liga a II-a, să notăm că antrenorul cu care Aerostar și-a compromise anul trecut șansele de salvare de la retrogradare, Florin Bratu a demisionat de la Turris Turnu Măgurele. Mandatul lui „Bratone” la Turris a durat doar 18 zile, timp în care Turris a luat doar 4 puncte din 12 posibile, pierzând si postura de lideră! „Ideile mele despre fotbal nu corespund cu ce e la Turris” și-a motivat Bratu plecarea din Teleorman.

        12-10

        Partida de vineri, de pe „Aerostar” prilejuiește si un duel al golgheterilor Seriei 1. Atacantul gazdelor, Cătălin Vraciu se află în fruntea ierarhiei celor mai buni realizatori, cu 12 goluri înscrise, în timp ce „oțelarul” Marius Matei are cu două mai puțin.

        1-0

        este rezultatul ultimei confruntări dintre Aerostar și Oțelul. Disputat pe 18 mai 2018 și decis de un gol al lui Vraciu, meciul a adus promovarea matematică a „aviatorilor” în Liga a II-a cu o etapă înainte de finalul campionatului

        „Lacrimile munților” uitate pe Valea Slănicului

          Fosta mină de ozocherită Piciorul Porcului (Târgu Ocna), închisă în anii 1930, și exploatarea de la Gura Slănicului

          Pasionat de istoria locurilor prin care ajunge de multe ori, inginerul, colecționarul și artistul plastic oneștean Dorel Bălăiță a făcut o interesantă documentare asupra unei bogății naturale aflată preponderent în zona Văilor Slănicului și Trotușului din județul Bacău și uitată astăzi – ozocherita. Documentarea s-a finalizat cu un studiu publicat în cel mai recent număr al revistei „Izvorul nr. 1”, care apare anual la Slănic Moldova. Ozocherita este numită și „lacrima munților”, „parafină naturală”, „ceară de pământ” sau „ceară fosilă”.

          „Am descoperit lucruri interesante despre o bogăție uitată a subsolului Văii Slănicului – spune Dorel Bălăiță. Ozocherita, acum peste o sută de ani, era exploatată și încânta mediul științific european prin calitățile sale. Unii geologi susțineau că pe Valea Slănicului sunt cele mai mari zăcăminte de ozocherită din țară. Această ceară fosilă era cunoscută și utilizată de oamenii locului la prepararea unor alifii pentru diverse afecțiuni și pentru tratamente de fizioterapie, fiind mai eficientă decât parafina”.

          Ce este ozocherita? „Ceară minerală alcătuită din hidrocarburi parafinice, de culoare galbenă, galbenă-brună; se folosește la fabricarea cerii, a luminărilor etc.” – aflăm din „Dicționarul explicativ al limbii române”, ediția 2009.

          În cunoscuta enciclopedie online Wikipedia se precizează că în România cele mai mari zăcăminte de ozocherită se află pe Valea Slănicului, în două mine abandonate (Tudorache și Piciorul Porcului) și pe Valea Dofteanei.

          „Ozocherita – scrie Dorel Bălăiță – a fost descoperită pentru prima dată în România de dr. Mayer, în 1833, pe Valea Slănicului, în locul numit Valea lui Tudorache, afluent al râului Slănic în perimetrul satului Cerdac”. În 1876, un anume domn Colar obține autorizație din partea Ministerului de finanțe pentru a încerca exploatarea ozocheritei din Valea lui Tudorache. S-au săpat puțuri de 12 m adâncime, dar rezultatele nu au fost satisfăcătoare, așa că forajele au fost abandonate pentru o perioadă. Dar în 1877 din Valea lui Tudorache Colar a exploatat circa 4 tone de ozocherită. Au urmat și alți căutători ai mineralului.

          Ozocherită

          Universul Literar consemna, în 1895, că lucrările la fundația unui pod de cale ferată pe ruta Tărgu Ocna-Moinești s-a dat peste un strat subțire de ozocherită „de o foarte frumoasă calitate”. Către finele anului 1896 s-a găsit un strat gros cam de 0,25 m într-un puț din aceeași localitate, dincolo de tunel.

          Localnicii cunoșteau de mult această ceară de pământ, pe care o utilizau pentru confecționatul luminărilor și o ardeau în lămpi. La congresul naturaliștilor și medicilor din 1833 de la Breslau, dr. Edler de Meyer a ținut o prelegere despre „un fosil” descoperit din întâmplare la Slănic Moldova. La Solonț exploatarea de ozocherită producea aproximativ 800 kg pe săptămână. Iar după 1909 mai mulți întreprinzători au solicitat primăriei Târgu Ocna concesionarea unor terenuri din Gura Slănicului, Păcuri și Mosoare, pentru a extrage petrol și ozocherită. În 1911, un celebru geolog englez se afla la Târgu Ocna pentru a face o expertiză la minele de ozocherită de lângă Slănic. Dar, după 1924, cantitățile mici de ozocherită extrase au dus la abandonarea acestor exploatări.

          „Astăzi, ozocherita utilizată în fizioterapie este importată, nimeni nu mai este interesat de zăcămintele de pe Valea Slănicului și care probabil că la nivelul tehnologiei actuale ar fi mult mai ușor de găsit și exploatat”.
          Ing. Dorel Bălăiță

          Vrei să-i ajuți pe copiii cerșetori? „Dă-i libertate! Nu-i plăti exploatarea!”

            Să bagi mâna în buzunar și să dai un leu unui copil desculț, așezat pe un carton în zona Pieței Centrale sau unui bătrân care cerșește în fața Bisericii Sf. Nicolae e o faptă bună ușor de făcut. Dai banul și pleci mai departe, cu sufletul împăcat, fără să-ți pui întrebări.

            Adevărul e că acel copil ar trebui să fie la școală, nu în stradă și că e obligat să se lamenteze în frig de niște adulți care nu au chef să muncească. Asta încearcă să ne convingă campania „Dă-i libertate! Nu-i plăti exploatarea!”, lansată de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) în cadrul proiectului „Reducerea amplitudinii traficului de persoane printr-o mai bună informare a cetățenilor” și axată pe prevenirea exploatării prin cerșetorie. Partenerii ANITP sunt Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educației Naționale, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Asociația Ecumenică a Bisericilor din România, Asociația eLiberare și Fundația World Vision România.

            La public, prin mass-media

            Campania „Dă-i libertate! Nu-i plăti exploatarea!” se va derula în perioada octombrie 2019 – mai 2020. Obiectivele urmărite de organizatori sunt informarea și sensibilizarea populației privind implicațiile exploatării prin cerșetorie, creșterea gradului de conștientizare în rândul persoanelor vulnerabile cu privire la traficul de ființe umane, informarea instituțiilor și organizațiilor cu privire la dimensiunea și formele de manifestare ale fenomenului, creșterea gradului de implicare a misiunilor diplomatice ale României în informarea cetățenilor, creșterea implicării în activitățile de prevenire a multiplicatorilor de opinieÎn cadrul campaniei, Centrul Regional ANITP va desfășura activități de informare și în instituțiile de învățământ din județele Bacău și Neamț.

            „Implicarea presei și a altor multiplicatori de opinie în activitatea de informare și prevenire poate asigura o creștere a gradului de conștientizare și o reacție a publicului față de problema traficului de persoane”, arată Alina Rusu, coordonator al Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Bacău.

            Primarul Necula a semnat contractele pentru implementarea a cinci proiecte europene în Bacău

            Primarul Bacăului a semnat, astăzi, contractele de finanțare pentru o parte din proiectele depuse de Municipiul Bacău pe Axa prioritară 4 a POR 2014-2020:

            1. Modernizarea staţiilor de transport public. Valoare 2,8 milioane euro
            2. Traseu pentru deplasări nemotorizate Sud: Centru – Aeroport. Valoare 4,1 milioane euro
            3. Coridor pentru deplasări nemotorizate Parcul Cancicov – Stadion – Bazin de Înot – Universitatea „V. Alecsandri“ (Traseul tineretului şi sportului). Valoare 6,8 milioane euro
            4. Modernizare și reabilitare Creşa nr. 3. Valoare 550.000 euro
            5. Modernizare și reabilitare Creşa nr. 9. Valoare 400.000 euro

            „Aceste proiecte trebuiau demarate de săptămâna trecută însă un circ politic ne-a devansat cu câteva zile termenul inițial. În timp ce la Primăria Bacău eram preocupați de proiecte pentru băcăuani, alții erau preocupați doar să ne pună bețe în roate și să câștige puncte electorale”,a scris Cosmin necula pe contul său de Facebook.

            „Astăzi au fost alături de mine colegii mei, oamenii care au muncit în realizarea acestor proiecte și care aveau tot dreptul să fie apreciați pentru munca depusă. Sunt proiecte lucrate și câștigate de Primăria Bacău alături de partenerii de la ADR Nord-Est, și nu de vreun europarlamentar care vrea să își asume munca altora”, a mai spus primarul Necula.

            Primarul Bacăului spune că proiectele nu vor include doar pistele pentru biciclete ci presupun și reamenajarea trotuarelor și zonelor pietonale, reconfigurarea intersecțiilor și trecerilor de pietoni/bicicliști, construirea de parcaje pentru biciclete alături de camere de supraveghere, amplasarea de mobilier urban pentru odihnă și deșeuri, amplasarea de elemente pentru îmbunătățirea siguranței rutiere.

            Mai mult, proiectul „Traseul tineretului și Sportului” prevede construirea unui pasaj suprateran destinat exclusiv deplasărilor nemotorizate, peste Calea Mărășești, între Parcul Cancicov și str. Th.Aman. Coborârea de pe pasaj în zona scărilor Cascada (care vor fi ele modernizate) se va realiza printr-un picior de susținere prevăzut cu lifturi interioare și o rampă exterioară în spirală.

            „Le mulțumesc pentru implicare tuturor colegilor care lucrează la implementarea acestor proiecte și echipei noastre de la Agenția de Dezvoltare Locală Bacău, cei care au sprijinit si monitorizat procesul de elaborare și depunere premergător semnării contractelor”, a mai spus Cosmin Necula.

            „25 octombrie – Ziua Armatei Române, file de istorie”

            Aceasta este Proiectul prin care elevii claselor a-V-a de la de la Colegiul Național „Ferdinand I” au marcat astăzi, în avans, Ziua Armatei Române. Invitat special a fost dl. col.(r) Paul Valerian Timofte, președintele A.N.C.E. „Regina Maria”, Filiala Bacău care le-a vorbit micilor ferdinandiști despre importanța acestei zile, despre martiri, despre „meseria de ostaș”, despre recunoștința pe care trebuie să o avem față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

            Pentru cei mai mulți dintre participanți a fost prima dată când au admirat o uniformă militară. Ei au pus întrebări iar dialogul a fost unul interesant și i-a impresionat astfel încât, unii dintre ei s-au gândit că ar putea urma o carieră militară.

            Activitatea a avut și două momente emoționante, pe care elevii le-au apreciat prin aplauze: unul a fost atunci când dl. colonel și-a amintit cu nostalgie că în clasa în care ne aflam a urmat cursurile liceale, iar cel de-al doilea, când d-na prof. Mihaela Savin a primit Diploma aniversară din partea Asociației pentru contribuția adusă cinstirii și omagierii neamului românesc prin proiectele derulate.

            La sfârșit, poza de grup, a surprins cel mai frumos încântarea copiilor pentru astfel de activități, non-formale.

            A furat o mașină dintr-o benzinărie

              Poliția în acțiune

              La data de 22 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Comăneşti au fost sesizați de către un tânăr, de 21 de ani, din judeţul Suceava, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras autovehiculul dintr-o staţie de alimentare cu carburant.

              Acționând cu operativitate, polițiștii au identificat bănuitul, în persoana unui bărbat de 33 de ani.

              Din cercetări s-a stabilit că, păgubitul s-ar fi deplasat cu autoutilitara dinspre judeţul Harghita către judeţul Suceava.

              Acesta ar fi oprit autoutilitara într-o staţie de alimentare cu carburant, ar fi părăsit autovehiculul, iar la întoarcerea în parcare ar fi constatat lipsa acestuia.

              Poliţiştii au luat măsura reţinerii bănuitului, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore şi continuă cercetările faţă de acesta sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat în scop de folosinţă.

              PENTRU A PREVENI FURTURILE DE ŞI DIN AUTO, POLIŢIA VĂ RECOMANDĂ:

              Achiziţionaţi sistem de alarmare, antifurt, numai de la firme specializate. Odată activate, asemenea sisteme descurajează infractorii şi dau siguranţă autoturismelor;
              Asiguraţi autoturismele prin încuierea uşilor;
              Atunci când părăsiţi autoturismul, nu lăsaţi la vedere, în interiorul acestora, obiecte de valoare: genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi, aparatură electronică, telefoane mobile, aparate GPS etc., întrucât acestea pot atrage interesul infractorilor;
              Parcaţi autoturismele numai în locuri bine iluminate, în locuri unde pot fi observate în permanenţă de către alte persoane, nu în locuri dosnice, izolate din punct de vedere al traficului stradal;

              Tânăr de 19 ani, reţinut de poliţişti pentru tâlhărie calificată

                Polițiștii Compartimentului de Ordine Publică Bacău au reținut un tânăr, de 19 ani, din comuna Săuceşti, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

                La data de 22 octombrie a.c., poliţiştii din Săuceşti au fost sesizaţi despre faptul că, o bătrână de 81 de ani ar fi fost deposedată de bani de către o persoană necunoscută.

                Poliţiştii s-au mobilizat prompt şi, la scurt timp, au depistat şi identificat un tânăr, de 19 ani, bănuit de comiterea faptei.

                Din cercetări a rezultat că, în noaptea de 21/22 octombrie a.c., în jurul orei 01.00, bănuitul ar fi pătruns în locuinţa bătrânei, pe uşa de acces lăsată descuiată şi prin acte de violenţă ar fi deposedat-o de suma de 400 de lei.
                Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

                „Diversităţi” pentru privit şi văzut

                Un eveniment special la Galeriile „Frunzetti”, Sala Nouă: Expoziţia de pictură şi sculptură „Diversităţi”, cu lucrări semnate de Dany – Madlen Zărnescu şi Gheorghe Zărnescu, care-i uneşte pe cei doi dincolo de finit până în zona invizibilului. Cu aceste cuvinte, Carmen Poenaru a introdus publicul în lumea misterioasă a pânzelor celei care ne-a părăsit cu ceva vreme în urmă şi a sculptorului care transformă obiectele de utilitate practică în opere de artă. Pretextul a fost arta plastică, ca formă de trăire şi exprimare artistică a lumii exterioare şi interioare, a finitului şi infinitului gândirii umane, cu mijloace tehnice şi materiale, reunite cu talent şi viziune în spaţii concentrate până la esenţe sau oferite privirii ca o transfigurare a realului, a cotidianului, în ceva unic, frumos, care poartă o simbolistică proprie, dar şi universală.
                Şi a mai fost un motiv: expoziţia a fost deschisă de ziua de naştere a artistei Dany Madlen şi nu a fost o comemorare, cum s-a spus, ci o sărbătoare a artei, a frumosului, a dragostei dintre doi oameni care se privesc de pe două tărâmuri, unul negru, din care transpare lumina, şi altul ce tinde să se întâlnească cu celălalt, undeva, cândva…

                Vernisajul expoziţiei a fost şi un prilej de lansare a cărţii „Priveşte şi încearcă să vezi”, a scriitoarei Doina Cernica, sora artistei Dany Madlen. Despre expoziţie şi carte a vorbit publicului criticul Marius Manta, cunoscut ca un bun critic literar, însă, din prietenie pentru cei trei, şi-a asumat şi rolul de critic de artă.

                „În ultimul timp am vaga idee că frumosul a rămas închistat în tot felul de dogme, teorii, mai mult sau mai puţin academice, şi a devenit tot mai greu să vorbeşti cu simplitate despre frumos, de multe ori am această încredere că frumosul mai degrabă te cheamă, frumosul se percepe cu un organ aparte, să ne uităm în spate şi să vedem ce înţelegeau clasicii prin acea trinitate bine, frumos, adevăr. Privind expoziţia de faţă am apropiat-o de conceptul de operă deschisă din literatură, conceptul lui Umberto Eco, mi-am dat seama că una dintre finalităţile acestor artefacte ale lui Gheorghe Zărnescu este cea de recuperare în stil propriu a obiectului artistic, îl revalorizează după un background cultural.

                Multe exponate ale lui Gheorghe Zărnescu sunt purtătoare de lumină, s-a zis de mai multe ori, pe bună dreptate, că ele imortalizează teroarea istoriei, dar, de data aceasta eu le văd într-o altă lumină, le văd într-un drum ascensional, unele dintre ele împreună le-am mai putut vedea, însă din felul în care au fost aranjate, din dialogul care pare să se construiască , între cele expuse, pe de o parte, iar pe de altă parte între fiecare obiect expus, care continuă drumul început, totodată se deschid noi semnificaţii. Mi se pare că lumea lui Gheorghe Zărnescu e în parte revelată, e o lume, cu sigurnţă, geometrizată, o lume bine aşezată care reclamă mai ales atenţie şi răbdare, pe care omul modern şi-a cam pierdut-o. Toate aceste diversităţi au cred şi o funcţie testamentară, astăzi ele spun şi o poveste frumoasă a soţilor Zărnescu, lucrările lui Dany Madlen şi Gheorghe Zărnescu spun şi continuă poveste unor oameni extrem de frumoşi, calzi, preţuiţi. Diversitatea din expoziţia de astăzi atrage atenţia asupra unui drum pe care Gheorghe Zărnescu şi l-a asumat de mult, spunându-ne alături de Doina Cernica, o persoană apropiată soţilor Zărnescu că în viaţă important este nu ce primeşti, ci ceea ce dai, oferi ”, a spus Marius Manta.

                Partea a doua a discursului lui Marius Manta a avut ca subiect cartea scrisă de Doina Cernica: „Priveşte şi încearcă să vezi”, o carte de reportaje de călătorii, din care criticul, ce coincidenţă, a văzut îndemnul valabil şi pentru expoziţia de artă. „Trebuie să învăţăm nu numai să privim ci şi să vedem.”

                Expoziţia şi cartea lansată au fost şi vor rămâne un balsam pentru suflet.

                Elevii premianți ai Şcolii Gimnaziale din comuna Solonț, oaspeți la Parlament ai senatorului PSD Miron Smarandache

                La invitaţia senatorului PSD Miron Alexandru Smarandache, un grup de 18 elevi premianți din cadrul Şcolii Gimnaziale din comuna Solonț, județul Bacău, au efectuat marți o vizită în Palatul Parlamentului și la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Capitală.
                Cu acest prilej, oaspeţii politicianului băcăuan au vizitat sala de ședințe a grupului parlamentar PSD, sala de plen și foaierul Senatului, beneficiind de un tur complet al clădirii, cu un specialist care le-a furnizat informaţii privind organizarea şi funcţionarea celor două camere parlamentare.

                Copiii au fost însoțiți de doamnele profesoare Mihaela Codreanu și Carmen Șopîrtoc, toți fiind îmbrăcaţi în frumoasele costume populare tradiționale din zonă.

                „De la începutul primului meu mandat în Parlamentul României, cel de deputat, am inițiat acțiuni devenite tradiţionale de sprijin a elevilor din judeţul Bacău, prin vizite de cunoaștere la Palatul Parlamentului și la alte obiective marcante din București. Am continuat acest demers şi în mandatul actual de senator, iar acum a venit rândul elevilor merituoși din comuna Solonț. Le mulţumesc elevilor şi dascălilor care i-au însoţit pentru entuziasmul lor, pentru costumele deosebite și pentru comportamentul din timpul acestei vizite. Voi continua să stimulez performanța la învățătură a elevilor din județul Bacău, prin astfel de inițiative, deoarece sunt convins că acest contact cu forul legislativ al României le va fi folositor în activitățile lor școlare viitoare”, a subliniat senatorul Miron Smarandache.

                Biroul de Presă al Senatorului PSD Bacău Miron Smarandache, 23 octombrie 2019

                O privire statistică. Câştigurile salariale în judeţul Bacău şi Regiunea NE

                În luna iulie 2019, câştigul salarial mediu brut a fost, în judeţul Bacău, de 4.645 lei/persoană, cu 446 lei/p mai mic faţă de cât cel înregistrat la nivel naţional (- 8,8%).

                Salarii medii brute peste media judeţului s-au înregistrat în „Servicii”, iar sub media judeţului se află în „agricultură, vânătoare şi servicii anexe, construcţii şi industrie”. Faţă de luna iunie 2019, câştigul salarial mediu brut a crescut, la nivelul judeţului, în preţuri comparabile, cu 1,3%, iar faţă de luna iulie 2018, acesta a crescut cu 14,3%.

                Cât priveşte câştigul salaial mediu net (cât ia salariatul în mână/card, în judeţul Bacău a fost de 2.908 lei/p, cu 211 lei/p mai mic decât cel la nivel naţional.

                În Regiunea Nord Est, pe primul loc se află judeţul Iaşi cu 6.100 lei/p, respectiv 3.141 lei/p, Bacăul este pe locul 2 cu 4.846 lei/p, respectiv 2.908 lei/p, Vaslui – 4188 lei/2670, Suceava 4062 lei/2613 lei, Neamţ – 4172 lei/2682 lei, Botoşani – 4.401 lei/p/2732 lei/. (Sursa: Infostat DJS Bacău).

                S-a modificat reforma

                Legea Nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost completată de Legea Nr. 165/2019 şi priveşte doar art. 234 alineatele 2, 3, 4. Conform modificărilor aprobate noul text are următorul conţinut;
                “(1) Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.
                (2) La cerere, casa de asigurări de sănătate la care este luată în evidenţă persoana asigurată comunică în termen de 45 de zile persoanei asigurate sau reprezentantului legal al acesteia, după caz, lista cu serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale de care a beneficiat persoana asigurată în anul precedent, decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, cu precizarea contravalorii acestora, a furnizorilor care le-au efectuat/eliberat, precum şi a datei efectuării/eliberării acestora.
                (3) Lista cu serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale de care a beneficiat persoana asigurată în anul precedent, decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, va putea fi accesată de asigurat şi prin intermediul dosarului electronic al pacientului.
                (4) CNAS efectuează, anual sau ori de câte ori este cazul, analize, studii şi prelucrări de date în scopul transparentizării modului în care serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale sunt decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.”
                E important de ştiut, credem noi, întrucât, despre drepturile asiguratului/pacientului nu se prea vorbeşte în condiţiile când actul medical are destul de mult de suferit. Câţi asiguraţi au solicitat casei de asigurări de sănătate informaţii asupra serviciilor de care beneficiciază, precum şi asupra drepturilor ce le au în relaţie cu această instituţie conform art. 234?.
                Atât la radio cât şi la televiziune sunt prezentate cazuri disperate ce solicită colectă publică în vederea unor intervenţii în străinătate. De ce oare? În condiţiile când costurile acestor intervenţii trebuie asigurate de stat. Şi nu ca un favor, ci ca o obligaţie. Conform Ordinului Nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate;
                ART. 1 (1) Activitatea de trimitere la tratament medical în străinătate a bolnavilor este îndeplinită de direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti şi de Direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii.
                (2) Trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate se aprobă de Ministerul Sănătăţii numai pentru afecţiunile care nu pot fi tratate în ţară, pe baza unei documentaţii medicale întocmite de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite în continuare direcţii de sănătate publică.
                (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pot beneficia de finanţarea tratamentului în străinătate şi bolnavii care necesită efectuarea de transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană şi care prezintă şi patologii asociate ce nu permit efectuarea intervenţiei în centrele acreditate din România.
                ART. 2 (1) Trimiterea la tratament în străinătate se face pentru bolnavii înscrişi pe lista unui medic de familie, care au parcurs toate nivelurile de acordare a asistenţei medicale, respectiv asistenţa medicală primară de specialitate, şi care au fost spitalizaţi în unităţi sanitare care oferă servicii medicale de înaltă calitate profesională şi tehnică, dar a căror sănătate nu a fost restabilită. Fac excepţie sugarii cu vârsta 0 – 1 an pentru care se poate întocmi dosarul imediat după diagnosticarea afecţiunii într-o unitate sanitară din cadrul unui centru universitar, fără a mai fi necesară parcurgerea tuturor acestor etape….”
                Până aici lucrurile sună bine. În acord cu prevederile normei constituţionale.
                În Constituție la ART. 34, pct.1 se menționează că; “ Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat .” Cum….??? În condiţiile când sunt atâtea solicitări la mila publica?
                ,, În limita bugetului alocat,, ar fi răspunsul dacă privim Ordinul Nr. 50/2004 art. 5 (1) Solicitările de trimitere a bolnavilor pentru tratament medical în străinătate se aprobă, ca urmare a analizării acestora de către o comisie constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii, condusă de un secretar de stat în calitatea de preşedinte….. (9) Comisia aprobă solicitările care îndeplinesc toate condiţiile de legalitate prevăzute în prezentul ordin, în limita fondurilor stabilite lunar cu această destinaţie şi în ordinea descrescătoare a punctajelor totale finale obţinute în condiţiile prezentului ordin…”
                Cu alte cuvinte, garanţia constituţională nu oferă nici o garanţie. Un ordin de ministru, în cazul nostru Ordinul Nr. 50/2004 art. 5 pct. 9, e mai tare decât Constituţia, iar votul parlamentului privind alocările bugetare, mai puternic decât referendumul de aprobare a legii supreme.

                Jr. Adrian M. Ionescu

                Semne bune pentru sănătatea moralei

                În bâlciul politic mioritic sunt sesizate, în ultimul timp, și gesturi raționale: unii refuză funcțiile. Mai e mult, desigur, până la atitudinea anticilor greci față de funcții. Aceștia acceptau uneori foarte greu funcțiile: numai în caz de mare nevoie publică și pentru o scurtă durată, întrucât voiau să se dedice vieții de familie, profesiei și studiului.

                Ei cunoșteau și valoarea timpului liber. Poate că de aceea considerau funcțiile, de multe ori, ca pe niște pedepse. Platon a avansat chiar și gândul că abia după vârsta de 50 de ani unii ar putea să-și asume demnități de conducere, fără a uita că după exercitarea temporară a acestora trebuie să se întoarcă la studiu și la grijile vieții lor private.

                Președintele Federației Române de Culturism și Fitness a refuzat recent propunerea de a fi ministrul Tineretului și Sportului, în guvernul care încearcă să prindă viață. Acesta a motivat că dorește să se dedice actualei ocupații. Managerul Spitalului Judeţean Suceava, nominalizat pentru același guvern în funcţia de ministru al Sănătăţii, a declarat că se simte onorat că a fost pus pe lista celor care ar putea să ocupe această funcţie, dar a decis să-și continue activitatea acolo unde, în ultimii zece ani, a cultivat cu succes gustul pentru performanță medicală. Un cunoscut pilot a fost desemnat de Consiliul de Administrație al firmei TAROM să preia funcția de director general al companiei.

                Analizând situația financiară a companiei și alte elemente care vizează sănătatea mentalității și a conturilor acesteia, pilotul a declinat oferta.

                Semnale de sănătate sosesc și din partea unor întreprinzători de succes care refuză să amestece discursul antreprenorial cu discursul politic. În această zonă se nasc cele mai optimiste așteptări care vizează viitorul calității vieții și sănătății moralei noastre.

                Când să citești?

                Viața trece în viteză pe lângă noi și ne trezim că ajungem la maturitate și nu am învățat nimic, nu am citit nimic, nu am prins nici un fel de cultură generală. Că „n-am avut timp”…

                Păi, când să citești și tu o carte, un roman, o nuvelă, ceva din bibliografia obligatorie, ceva din literatura universală, să poți să bagi un citat inteligent ales într-o discuție, să râzi la o poantă culturală, să bagi o șopârlă despre vreun autor faimos? Să faci o adaptare după Voltaire, să-i spui unuia că înfulecă ca Gargantua și ăla să priceapă aluzia, să știi ce e „munca de Sisif”, ce a pătimit Bătrânul pe Mare, ce se află la Răsărit de Eden sau ce e cu Lolita…

                Dragii moșului, adevăr va spun vouă că dacă nu ați citit o bibliotecă până la liceu, nici nu o să mai citiți vreodată ceva la modul serios! Liceul vine cu provocările adolescenței, cu pubertatea, cu mijitul mustății și băgatul în seama cu fetele, nu mai ai timp și nici chef să citești, să „pierzi vremea”.

                Pe urmă, la facultate, ai chefuri, ai drame, excursii și sesiuni, de unde naiba timp de lectură?! Termini facultatea și te apuci de un job, te însori, vii de la lucru, duci gunoiul, te apucă crizele, iarăși nu ai timp de citit altceva în afară de facturile la utilități… Și n-am spus nimic de provocarea televizorului, a Internetului, a crâșmelor… Și, da, vorbesc din experiența proprie.

                Până în liceu am devorat cărțile pe care le prindeam. Am mai citit și după, dar mai rar. Eram la cămin, era mai greu de împrumutat de la biblioteca, aveai termene stricte. Cât am fost în școala generală n-am iertat nimic, de m-au prins ai mei într-a patra cu Decameronul lui Boccaccio. Păi, cum, că PlayBoy nu era pe vremea aceea… Așa că, dacă aveți copii, nepoți, puneți-le cartea în mână și sfătuiți-i să citească. Pentru că altădată nu vor mai avea când.

                Oneștiul readuce la viață Cinematograful Oituz și Stadionul Energia

                  Cel de al doilea cinematograf al municipiului Onești, Cinema Oituz, dar și Stadionul Energia vor fi renovate și, astfel, readuse practic la viață, după circa 20 de ani de când au fost lăsate în uitare. Cinematograful a fost o mică bijuterie acum mai bine de 40 de ani, iar stadionul a găzduit multe competiții sportive. Primăria municipiului a găsit surse de finanțare la Compania Națională de Investiții București (CNI).

                  Finanțarea reabilitării cinematografului va fi făcută prin subprogramului național „Așezăminte culturale” de la CNI, unde Primăria Onești a depus proiectul „Amenajare centru multicultural în Municipiul Onești (Cinematograf Oituz)”.
                  Clădirea fostului Cinematograf „Oituz”, a fost deținută în ultima vreme de mai mulți proprietari privați, care n-au făcut însă nicio investiție pentru modernizarea și menținerea acesteia în circuitul civil și urbanistic. La un moment dat acolo a funcționat și un cochet club pentru tineret, tot în proprietate privată. „Motivat de aspectul neîngrijit și de lipsa de implicare a foștilor deținători – spune primarul Nicolae Gnatiuc -, Primăria a făcut demersurile necesare pentru a intra în posesia clădirii, aflată într-o avansată stare de degradare, având un impact negativ asupra întregii comunități locale. Apoi au fost identificate resursele financiare nerambursabile destinate reabilitării, consolidării și modernizării fostului cinematograf”.

                  Tot la CNI – mai informează primarul municipiului – a fost identificată și sursa de finanțare nerambursabilă pentru reabilitare, modernizare și dotare corespunzătoare a bazelor sportive din oraș, Astfel, a fost depusă o cerere de finanțare în subprogramul național „Complexuri sportive”, pentru aplicarea obiectivului investițional „Modernizarea stadionului de fotbal Energia”.

                  „Oneștiul – a opinat primarul Gnatiuc – a fost și va rămâne un izvor nesecat de talente în domeniul culturii și sportului. Aici s-au format și au făcut carieră sute de personalități sportive și artistice de talie națională și internațională, iar rolul administrației publice locale este acela de a le oferi celor ce îmbrățișează aceste cariere o infrastructură de specialitate bine administrată, modernizată și dotată corespunzător”.

                  S-a decis cine va moderniza pista Aeroportului

                  Europarlamentarul Dragoș Benea a anunțat, ieri, că a fost stabilit câștigătorul licitației pentru modernizarea pistei de la Aeroportul Internațional „George Enescu”.

                  Astfel, din cei patru ofertanți, comisia de evaluare a decis atribuirea contractului societății FCC Construccion, având ca subcontractor pe TIAB SRL.

                  Contractul are valoarea de aproximativ 36 milioane de euro, lucrările urmând să se deruleze în 15 luni. Lucrările presupun, între altele, închiderea actualei piste de decolare-aterizare pe o perioada de 47 zile calendaristice.

                  „Dezvoltăm aeroportul cu fonduri europene, concomitent cu modernizarea străzii Aeroportului de către Consiliul Județean Bacău. Lucrările sunt în curs și la acest obiectiv, ajuns la etapa asfaltării. Strada va fi lărgită la 4 benzi. plus banda de serviciu”, a scris Dragoș Benea pe pagina sa de Facebook.

                  Banii vin în proporție de 85% de la Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% d ela bugetul de stat și 2% de la Consiliul Județean Bacău.

                  Modernizarea pistei presupune presupune că aceasta va avea o lungime de 2500 m, o lățime de 45 m și creșterea portanței de la 20 la 65, înlocuirea balizajului, construirea platformelor antisuflu și sistemelor RESA.

                  Acest lucru și asigurarea cerințelor de securitate va permite deservirea avioanelor de tip Boeing 737 și a celor similare. Conducerea Aeroportului își propune ca numărul pasagerilor să ajungă la 447.532 pe 31 decembrie 2019.

                  Anul viitor, în condițiile în care Aeroportul va fi închis două luni, traficul va fi de 360.000 de pasageri, dar va face un salt de 200.000 de pasageri în următorii trei ani. Concret, va ajunge la 502.000 de călători în 2021, apoi la 527.000 în 2022 și la aproape 554.000 în anul 2023.

                  Răzvan Bibire
                  Silvia Pătrășcanu

                  Intrare gratuită și întâlniri cu actorii. Festivalul „Film Bun la Moinești”, ediția a II-a

                    Cinefilii din Moinești și din împrejurini se vor bucura de un festival care a avut anul trecut, la prima ediție, mare succes: „Film Bun la Moinești”. Evenimentul este organizat de primărie, care s-a îngrijit ca intrarea să fie gratuită. Festivalul se va desfășura la Centrul Cultural „Lira”, în perioada 25-27 octombrie, și va include filme cu temă socială, între care cele mai cunoscute pelicule ale regizorului Stere Gulea – „Moromeții 1” și „Moromeții 2” – și comedii precum „Nuntă în Basarabia”, „Afacerea Est” sau „Chuck Norris vs. Comunism”.

                    „Ne face o deosebită plăcere să anunțăm prezența, pe întreaga perioadă de desfășurare a festivalului, a câtorva invitați speciali, precum criticul de film Irina Margareta Nistor, care va prezenta și comenta filmele din cadrul festivalului, actorul Ion Sapdaru, care va interacționa cu publicul filmului «Afacerea Est», în care a interpretat rolul principal, Virgiliu Mărgineanu, co-producătorul comediei «Nuntă în Basarabia», și Vivi Drăgan Vasile, directorul de imagine al celor două pelicule «Moromeții»”, a declarat Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești.

                    Trei zile frumoase pentru cinefili

                    Filmele au indicate în program și pe materialele de promovare tipul de rating. În funcție de acest lucru și de interesul pentru un subiect sau altul, pot participa adulți, dar și tineri de diferite vârste. Vineri, de la ora 16, va rula filmul „Moromeții 1”, regia Stere Gulea, iar de la ora 20, când va avea loc și deschiderea oficială, „Moromeții 2”, prezentate de criticul Irina Margareta Nistor.

                    Invitat special va fi Vivi Drăgan Vasile, director de imagine. Sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 16, poate fi vizionată comedia „Afacerea Est”, regia Igor Cobileanski (cu acordul părinților pentru copiii sub 12 ani), invitat Ion Sapdaru, actorul principal. De la ora 19 este programată comedia „Nuntă în Basarabia”, regia Nap Toader (AP12), invitat fiind Virgiliu Mărgineanu, co-producător. În fine, duminică, de la ora 12, la Centrul „Lira” va rula filmul „Chuck Norris vs. Comunism”, prezentat, la fel ca toate celelalte, de Irina Margareta Nistor.

                    ULTIMELE ȘTIRI