Motivele încă nu sunt cunoscute. Primul semnal s-a dat la 112. Imediat la fața locului au ajuns mai multe mașini de intervenție de la Poliție, Pompieri, SMURD, Salvare.

Ce a trezit suspiciuni a fost faptul că mașina în care a fost găsită femeia moartă are numere de Neamț.

Cel care a sunat la 112, înainte de faptă, a anunțat ce i-ar fi relatat prietenul său și anume că își va ucide soția, după care se va sinucide.

„Am fost solicitați pentru o posibilă tentativă de suicid, în jurul orei 17.00. S-au deplasat la fața locului o autospecială de intervenție cu apă și spumă, o autospecială cu echipaj de scafandri și cu barca pneumatică, împreună cu un echipaj SMURD, toate încadrate cu 13 militari” , ne-a declarat maior Andrei Grecu, ofițer pentru relații cu presa la Inspectoratul Județean de Urgență Bacău.

Polițiștii au declarat că în urma verificărilor în zona Canalului Bistrița a fost identificat autoturismul bărbatului, iar în interiorul acestuia s-a descoperit cadavrul femeii. Numai că autorul faptei nu a fost găsit nicăieri. S-au făcut căutări pe luciul de apă al canalului
Bistriţa şi prin împrejurimi, pentru depistarea bărbatului sau a cadavrului acestuia, însă fără a fi găsită persoana în cauză.

Victima are 32 de ani, iar cadavrul acesteia prezenta multiple traumatisme, anchetatorii luând în calcul ipoteza că moartea sa a fost urmare a mai multor lovituri. Cazul a fost preluat de un procuror de la Parchetul Tribunalului Bacău.

Pe surse, am aflat că înainte de a se ajunge la omor, cei doi au mers la Mall, unde au mâncat, iar în drum spre casă au avut o discuție în contradictoriu. Iar de la scandal la bătaie nu a fost decât un pas.

Crima a avut loc chiar în mașină! Cei doi sunt din cartierul Șerbănești și au împreună un copil de un an și jumătate.

Răzvan Bibire
Roxana Neagu


PUBLICITATE