Promoția pe care o educă acum a numit-o Clasa Steluțelor. Toți elevii sunt pentru ea copiii-steluțe. Geanina Spiriduș. Un dascăl dedicat, viu, care a depășit barierele rigide ale sistemului, care oferă celor mici o altfel de educație. O educație activă, personalizată, ludică. Este învățătoarea din Bacău care educă copiii cu bucurie, prin bucurie, cu scopul de a crea bucurie pentru cunoaștere, pentru a ști. „Cred în educația cu și prin dragoste, în învățarea bazată pe bucurie și în combinarea permanentă a formalului cu nonformalul”, spune. Această bucurie i se vede pe chip, se simte în voce, o transmite prin gesturi, iar dragostea pentru profesia care i-a devenit vocație i se revarsă prin fiecare cuvânt. Are 46 de ani și o experiență de 28 ani la catedră, în prezent fiind profesor – învățător la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Bacău.
Munca zilnică de sub umbrela mare
Cu fiecare generație pe care o preia la clasă, învățătoarea Geanina Spiriduș deschide o umbrelă mare sub care se află un obiectiv major. Unul ce trebuie înfăptuit. Pas cu pas, în cei cinci ani de lucru efectiv cu elevii săi care îi merg alături pe drumul cunoașterii. La ore, la clasă, în excursii, la diferite concursuri, în cercurile de educație, la joacă, peste tot. Zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an.
„În tot acest timp, reușești să construiești, iar în final, să-ți atingi scopul. Să îl înveți pe fiecare copil să fie un bun cetățean, să aibă trăsături morale, să fie omenos, plin de bunătate, să aibă dragoste, să aibă curiozitate, să fie înțelept, să își dorească să strălucească prin ceea ce este el, ce știe, prin cunoaștere”, este conceptul după care lucrează la clasă prof. Geanina Spiriduș.
„Pentru mine primează educația bazată pe valori. Deci formarea caracterului.”
Așa că, în timp, în Clasa Steluțelor au devenit cu toții, profesor/elevi, un tot unitar și… au construit împreună. În fiecare an cu o altă tematică, cu un alt nume și un alt motto.
În clasa pregătitoare, cuvântul de aur a fost „frumosul”, iar simbolul, „steluța”, cea care strălucește și împrăștie în jur lumină. Iar copiii au învățat să mănânce frumos, să vorbească frumos, să coloreze frumos, să se poarte frumos…
Apoi, în clasa I, cu toții „au fluturit”. Adică au învățat să scrie și să citească pentru a se putea descurca singuri. Pentru a putea „să fluturească”. Și timp de un an s-a lucrat zi de zi tocmai pentru ca fiecare elev să poată avea această independență, această libertate, dar „una controlată, pentru ca el să fie în siguranță”, punctează atent prof. Geanina Spiriduș.
A venit și clasa a II-a, unde steluțele care îl aveau deja prieten pe fluture s-au împrietenit și cu o bufniță, iar sloganul a fost „Fii înțelept, strălucește!” „La Matematică, vrei să știi să socotești, să știi tabla înmulțirii nu pentru că așa fac toți oamenii mari, ci pentru a fi înțelept, pentru a străluci. La Limba română, înveți tot ce știi pentru a împrăștia lumină! Și tot așa”.
La clasa a III-a, toți și-au „deschis inima”. „Am observat, continuă prof. Spiriduș, că fiecare copil avea probleme cu identificarea și gestionarea emoțiilor. Așa i-am învățat cum să realizeze că sunt triști sau furioși, când sunt veseli că au auzit o glumă, și când sunt bucuroși cu adevărat, când răspunzi, când asculți, când vorbești.” Iar an de an, toate aceste motto-uri au fost scrise pe caiete, pe diplome, pe medalii, pe desene, pentru ca fiecare copil să conștientizeze mereu ce e frumosul, cum să strălucească prin înțelepciune, cum să își deschidă inima.
„Eu țin la disciplină, țin la etichetă, țin la seriozitate. Iar asta îi învăț și pe elevii mei.”
Și a venit clasa a IV-a, anul acesta, unde steluțele doamnei Geanina Spiriduș învață, descoperă, află că „Visele prind aripi”. „De visat, visăm toți, toată lumea are dorințe, dar ce faci ca toate aceste dorințe să se și împlinească? Vom învăța asta pe parcursul ultimului an de ciclu primar, pentru că deja suntem mari, am crescut, ne-am dezvoltat.” Iar la sfârșitul anului, se deschide fereastra Clasei Steluțelor, iar copiii își iau zborul. Și sfoara zmeului, lăsată ușor, ușor din mâna învățătorului, se transferă în mâna dirigintelui de la clasa de gimnaziu, pentru ca apoi să ajungă în mâna celui de la liceu, apoi la îndrumătorul de an din facultate. Iar copilul-steluță se transformă încet-încet, dar sigur, prin cunoaștere, în adult și va avea astfel acea independență, acea libertate de a struni el singur sfoara, de a-și deschide larg aripile spre a-și îndeplini propriile vise.
Relația cu părinții
Și pentru că școala înseamnă de fapt un triunghi – elev, profesor, părinte – doamna Geanina Spiriduș își alocă foarte mult timp în procesul de educație a copilului și pentru părintele său. „Relația cu părinții este foarte importantă în tot acest proces. Această relație este pentru mine, de fapt, căpătâiul. Am seminarii, cursuri de parenting, de educație parentală. Îmi place să fac asta. Iar această educație e cheia, dar cheia nu e la mine, ci la părinte. Eu stau patru ore cu copilul la școală, dar el se întoarce mereu acasă, în familie, acolo își are rădăcinile. Influența lui e acolo și e mult mai mare. Pentru că acolo iubește mai mult.” Și cât de importanți sunt și „cei 7 ani de acasă”, cum se spune? „Foarte importanți, mai ales pentru lucrul cu copiii din ciclul primar. Cei 7 ani de acasă sunt de fapt temelia pentru tot ce va fi în viața acelui copil. Modelul din familie se lipește practic de copil, se imprimă și… nu se mai deslipește. Sau dacă se deslipește, se deslipește foarte greu!”, mai spune doamna Spiriduș.
„Familia formează copilul. Școala are doar menirea de a adăuga, de a aduce plus-valoare, de a-l ajuta să înflorească.”
Primii elevi: păpușile aliniate pe canapea sau pe pervazul geamului
Ne întoarcem un pic în timp, pentru a vedea de unde își are rădăcinile și învățătoarea Geanina Spiriduș, de unde a venit această dorință de a transmite frumosul, bucuria, cunoașterea, de a da aripi unor mici ființe ce în timp îi devin ca proprii copii, ce anume a motivat-o să pornească pe acest drum? „De mic copil mi-a plăcut asta. Mă jucam cu păpușile mele, le aliniam frumos pe geam, pe canapea sau pe fotoliu, le scriam cu creta pe uși, eu întrebam, eu răspuneam. Iar la țară, când mergeam, la fel. Se adunau copiii în curte, dar eu îi învățam mereu câte ceva, îi învățam un cântec, le spuneam o poveste, le arătam cum să jucăm șotronul și așa am realizat că niciodată nu am vrut să fac altceva. Elevă fiind deja, toți copiii de pe scara mea făceau temele cu mine. Ieșeam pe preșul de la ușă, și până venea mama de la serviciu, eu stăteam cu ei și învățam împreună”, ni se destăinue prof. Geanina Spiriduș. Apoi a venit școala, a avut propriul învățător, proprii profesori de la care mereu a învățat ceva. „Nu am avut un model, o persoană care să mă facă să îmi doresc să fiu așa, ca ea, în schimb, în fiecare din cei care au fost în fața mea am văzut acel ceva care mi-a plăcut, pe care l-am luat apoi pentru mine și am început să construiesc. Să mă construiesc. Ulterior mi-am zis că dacă am ceva în cap, să te învăț și pe tine, dacă tu nu știi. Așa a venit și dorința de a ajuta, de a învăța și pe alții.”
„Dragostea pentru copii a apărut însă în momentul în care am devenit și eu mamă. Așa am realizat mult mai bine și mai profund ce își dorește cu adevărat o mamă, un părinte, pentru copilul său. Atunci am început eu să iubesc copilul cu adevărat.”
Menirea…
Care este menirea unui profesor la clasă? A dascălului care formează, educă, îndrumă? „Amprenta asupra copilului oricum ți-o pui. Nu ai cum altfel. Sunt patru ore petrecute împreună în fiecare zi, timp de cinci ani, în cazul meu. Menirea mea este ca ei să își păstreze autenticitatea, dar să aibă toți acele calități pe care fiecare părinte și le dorește pentru copilul său – să fie ordonat, organizat, să își facă temele, să fie punctual, responsabil, să vorbească frumos, să nu răspundă la nervi.”
„Profesorului i s-a dat o mare libertate la clasă. Ai închis ușa și ești acolo, într-o sală mare, tu și elevii tăi. Dar tu, ca dascăl, trebuie să fii foarte responsabil.”
Revenirea. Și împlinirea
Elevii săi se întorc mereu la ea, chiar și după ce termină gimnaziul, liceul, când deja sunt părinți cu copii în brațe. I-au fost alături și în ziua căsătoriei, iar cea mai frumoasă amintire este buchetul imens pe care l-a primit atunci de la ei, când toți copiii și părinții lor au venit la starea civilă. „Întotdeauna se întorc. Cu o floare, cu recunoștință, cu nostalgie, cu succes… Iar asta pentru mine e cea mai mare împlinire. Să îi vezi că au reușit, iar că ce am făcut eu pentru ei a fost corect, frumos, bine…”
De Ziua Educației…
Pe 5 octombrie, în fiecare an, se sărbătorește Ziua Mondială a Educației, pe care elevii şi profesorii o marchează prin manifestări artistice dedicate acestui eveniment, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. Ce este de fapt Sărbătoarea Educației în concepția dascălului Geanina Spiriduș?
„Fiecare zi e o sărbătoare. Ce e Educația? E elevul, profesorul, cartea, bunicul, psihologul școlar, mama, tata, medicul școlar, tot. Ce este, de fapt, Educația? E ceea ce îi învăț pe elevii mei: copilul-stea înseamnă să fie un bun cetățean. Iar pentru asta îți trebuie Educație. Și asta înseamnă ce, când, cum și cui spunem?, pe de o parte, și ce, de ce, când și unde facem?, pe de altă parte. Cum spunem? Vorbind: politicos, frumos, înțelept, la timpul potrivit, cu tonul potrivit. Cum facem? Acționând: cu blândețe, cu răbdare, cu dragoste, cu calm, cu milă.”
„Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint.”
De Ziua Educației, Clasa Steluțelor de la Școala „Ion Creangă” din Bacău a participat, vineri, 4 octombrie, pentru al cincilea an consecutiv la Clubul Cercetătorilor, inițiat încă de la clasa pregătitoare. Un club în care fiecare devine cercetător, o activitate în parteneriat cu Hobby Club și actorul Matei Bogdan, ce joacă rolul „profesorului trăznit”. Fiecare copil are propriul halat alb, perucă, ochelari, bună dispoziție și se transformă într-un adevărat om de știință care descoperă, experimentează, învață prin joc.
„Cercurile pe care le organizez cu copiii îi fac să fie conștienți și să-și dorească să participe, să aparțină. Nevoia de apartenență a copilului trebuie împlinită și la școală, poate un pic mai mult decât în anturajul personal al fiecăruia.”
La mulți ani, domnilor profesori! La mulți ani, elevilor! La mulți ani, tuturor, de Ziua Educației!
„Bunicule, ce te-a îndemnat să vii aici într-o zi de ianuarie 1917, departe de patria ta, chiar în vremea în care fiul tău urma să se nască în Franța? Te-ai gândit că venind în România pentru a întări armata învinsă la finele lui 1916 și a te devota acestei cauze avea sens și era, poate, mai puțin riscant pentru tine ca tată de familie. Ești un erou, căci ai luptat pentru pace, pentru a opri invadarea României, pentru a apăra pacea și libertatea unui popor. Toate acestea aveau un sens pentru tine și merita să-ți dai viața”.
