Consiliul local a aprobat pachetele cu alimente și materiale igienico-sanitare pentru persoanele vulnerabile

    - declarația primarului Cosmin Necula

    După a patra ședință de Consiliu Local în două zile, s-a aprobat distribuirea pachetelor cu materiale igienico-sanitare și alimente pentru persoanele vârstnice si din alte categorii vulnerabile.

    “Pentru că protejarea semenilor noștri este vitală, în plină criză coronavirus, am solicitat în ședința de azi a Consiliului Local ca fiecare “pachet de alimente” distribuit pensionarilor din mun. Bacău să fie însoțit de două perechi de măști medicale de protecție și mănușile aferente (două perechi)”, se arată într-un comunicat al PSD Bacău.

    “Epidemia nu se combate cu făină și ulei, ci cu măsuri concrete de protecție. Așteptăm ca Primăria Bacău să se asigure că acest nivel minim de protecție al beneficiarilor de pachete va fi respectat întocmai.



    Consilierii locali ai PSD au asigurat cvorumul pentru desfășurarea ședinței, precum și voturile necesare pentru ca beneficiarii să primească protecția cuvenită pe timp de criză.

    Cu măști, mănuși, dezinfectant și produse de igienă îi protejăm pe cei vârstnici de coronavirus.

    Nu abdicăm de la principiul legalității cheltuirii banului public și vom urmări îndeaproape ca distribuirea “pachetelor” să se realizeze cu respectarea tuturor exigențelor sanitare impuse în această perioadă de criză”, se mai arată în comunicat.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"