Povestea curge limpede. Cât se poate de limpede. Chiar dacă este învăluită în norii fumului de țigară. „Țigara este singurul meu viciu. Ar trebui să o las din motive de sănătate, dar…”. Fostul internațional băcăuan Costel Solomon lasă fraza suspendată. Este singura defragmentare a narațiunii. În rest, povestea avansează fără opreliști, așa cum avansa odinioară, spre poarta adversă, stoperul, libero-ul sau, după caz, mijlocașul central al Sport Clubului, Costel Solomon.
„Lângă stoper, libero si mijlocaș, poți să pui și vârf că nu greșești. Da, da, am jucat și vârf de atac când a fost nevoie, la solicitarea lui nea’ Angelo Niculescu”. Pe lângă polivalența sa, Costel a impresionat prin seriozitate și longevitate. Nu întâmplător, a activat în fotbalul profesionist până la 39 de ani, în Israel. Iar atunci când a revenit în țară, a continuat să joace, trecându-și în cont, printre altele, și o promovare, ca antrenor-jucător al celor de la AS Negri, în Liga a III-a. Pe atunci, Costel Solmon avea 54 de ani! Astăzi, la 60 bătuți pe muchie, unul dintre cei mai reprezentativi fotbaliști băcăuani din toate timpurile antrenează gruparea vasluiană de liga a IV-a Sporting Juniorul. Cu care vrea să urce cât mai sus. Așa cum urca și el, cu mingea la picior.
Data și locul nașterii: 29 mai 1959, Bacău.
Stare civilă: Căsătorit cu Valentina, doi copii:o fată și un băiat. „Nu, un băiat și o fată”, precizează Costel, meticulos ca întotdeauna: „Băiatul se numește Vlad Costel, deși nu am agreat niciodată prenumele duble. Numai că, fiind născut în mai, ca și mine, am cedat insistențelor celor din jur și l-am botezat și Costel. Fata este Delia Elena. Normal, trebuia să fie doar Delia, dar și ea s-a născut în mai, așa că a fost musai să adăugăm și Elena”.
Principala realizare profesională: „Din fericire, nu mă pot opri doar la una. Le-aș lua în ordinea cronologică. Și încep cu faptul că am devenit internațional de juniori la doar 16 ani. Iar pe atunci nu erau mai multe selecționate de vârstă ca astăzi: Under 15, Under 16 și așa mai departe. Apoi, ar fi titlul de campion național de tineret cucerit în 1977, cu Sport Club Bacău, selecționarea în echipa națională a României și zecile de meciuri în reprezentativa olimpică a țării. Cele 387 de prezențe în Divizia A, partidele din cupele europene cu Victoria București, cu care am ajuns 1989 până în turul patru al Cupei UEFA și, ca să concluzionez, anii petrecuți în Israel, unde am realizat și o promovare istorică. Este vorba de cea reușită în 1996 cu Hapoel Tayibe, prima echipă arabă ajunsă vreodată în prima ligă israeliană. Când am promovat, ne-au dat peste tot: la CNN, BBC, Eurosport și Euronews”.
Principalul regret profesional: „Tot din fericire, nu am mari regrete. Sigur, mă mai gândesc uneori și astăzi cum ar fi fost dacă aș fi acceptat, la 21 de ani, oferta lui Dinamo. Sau ce s-ar fi întâmplat dacă nu o refuzam pe Steaua, în perioada în care conducerea clubului militar construia ceea ce avea să devină echipa câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni, la Sevilla, în 1986. Mă mai apasă și penalty-ul ratat cu Victoria, contra Valenciei, în toamna lui ’89, în Cupa UEFA, dar cel mai și cel mai mult regret că nu mai pot juca”.
Sportivul preferat: „Franz Beckenbauer. A fost modelul meu de jucător. Eleganța, stilul de a interpreta rolul de libero, intuiția și tehnica lui m-au inspirat”.
Hobby: „Fotbalul, ce altceva?”.
Mâncarea favorită: „Nu am o mâncare preferată. Mai mult decât atât, mănânc o singură dată pe zi și o fac exact atunci când nu este indicat: seara”.
Orașul de suflet: „Tot spre Israel aș trage, așa că spun Netanya, un oraș superb, pe malul mării”.
Actorii preferați: „Eu sunt mai de modă veche. Nu prea mă atrag roboții și chestii de genul ăsta. Am rămas la John Wayne și la western-urile de calitate”.
Muzica preferată: „Reggae. Dintotdeauna. Iar cântărețul preferat nu poate fi decât Bob Marley”.
Vacanța perfectă: „Am avut-o anul trecut, când am mers cu fiu-meu în Israel, la Ness Ziona. Poate nu întâmplător Ness Ziona înseamnă minune regească”.
Nu poate trăi fără…: „Ei, fără ce? Fără fotbal, normal. Aș putea vorbi despre fotbal zile în șir. Dacă mă întrebi, de pildă, care a fost cel mai bun jucător alături de care am jucat, îți voi răspunde imediat că Puiu Iordănescu, pe care l-am avut coechipier, la națională. Iar dacă e să mă gândesc care a fost cel mai bun adversar direct, cred că-l aleg pe Jurgen Klinsmann, contra căruia am jucat la Dortmund, într-un meci al selecționatelor olimpice. Asta, dacă mă refer la adversarii din străinătate. În țară, i-am avut în marcaj –mai ales pe vremea când îl aveam antrenor pe Traian Ionescu, adeptul marcajului om la om- și pe Dudu Georgescu, și pe Dumitrache, și pe Marcel Răducanu, toți fotbaliști unul și unul. Așa cum au fost și Balaci, și Geolgău, și, Dumnezeu să-l odihnească, Mișa Klein. Mă opresc pentru că altfel, cu riscul de a mă repeta, aș putea discuta despre fotbal la nesfârșit”.
Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „Iau doar două: mai întâi, familia și apoi o minge”.
Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Ar fi suficient una: să devin din nou tânăr, să o iau de la capăt cu cariera de fotbalist. Tânăr, dar cu mintea de acum”.
Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Cu nea’ Mitică Dragomir, care mi-a fost președinte de club la Victoria București. Doamne, cât s-a mai ținut de mine să merg la Brașov, pe vremea când era conducător acolo! L-am refuzat. Până la urmă, ne-am întâlnit la Victoria, unde, ironia soartei, eu am ajuns înaintea sa”.
O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar dori să o facă: „Nu prea am făcut nebunii. Odată, am scăpat și eu hățurile, dar nu vreau să intru în detalii pentru că nu mă caracterizează. S-a întâmplat la o acțiune a selecționatei olimpice, la care, deși convocat, am fost ținut în mod nejustificat pe margine. Am fost foarte supărat atunci și, chiar dacă am făcut o…nefăcută, nea’ Cornel Drăgușin m-a înțeles și a continuat să mă selecționeze. Acela a fost un episod izolat. Eu am fost profesionist; ce mi s-a spus, aia am executat, chiar și atunci când nu mi-a convenit”.
Capitolul bancuri: le spune sau le ascultă? „Îmi place mult să le ascult. Nu am talent la spus bancuri. Colac peste pupăză, le și uit până a doua zi”.
Cum se vede la 70 de ani: „Să dea Dumnezeu să fiu măcar ca acum. Uite, nu simt deloc cei 60 de ani care, din mai, se vor transforma în 61. Dacă ai inima și sufletul tinere, nu-i nicio problemă. Păcat că nu au rămas și picioarele tinere; aș juca fotbal și acum!”.
