joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1927

Intervențiile pompierilor băcăuani din ultimele 24h

În ultimele 24 de ore pompierii militari băcăuani au acționat pentru un număr de 37 de misiuni, din care 12 incendii (un incendiu produs la o clădire dezafectată, 11 arderi necontrolate – vegetație uscată), opt misiuni în sprijinul comunităților: cinci misiuni acordare asistență persoane, o misiune de asanare, o recunoaștere, o misiune pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și o misiune pentru asigurarea unor elemente de construcție. Totodată, salvatorii au desfășurat și 17 misiuni de acordare prim ajutor.

Numărul incendiilor produse la vegetația uscată continuă să se mențină la un nivel ridicat. Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, cetățenii trebuie să conștientizeze riscurile la care se supun atunci când efectuează igienizarea terenurilor fără respectarea condițiilor prevăzute de lege.

În anul 2019, pe teritoriul judeţului s-au înregistrat 395 de incendii de vegetaţie uscată și arderi necontrolate. De la începutul anului 2020, până în prezent au fost înregistrate 94 de incendii de vegetație uscată și arderi necontrolate. Principala cauză probabilă a acestor incendii o constituie utilizarea focului deschis.

Numai în ultimele 24 de ore pompierii militari băcăuani au intervenit la 11 incendii de vegetație uscată, ce s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 30 de hectare.

Echipaje de pompieri împreună cu alți reprezentanți ai autorităților locale au acționat unitar pentru evitarea propagării flăcărilor la locuințele aflate în proximitatea zonelor de manifestare a incendiilor, precum și pentru limitarea potențialelor efecte. Prin efort susținut, nu au fost înregistrate victime în niciunul dintre aceste cazuri.

Nu uitați!

Pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente care pot avea consecinţe grave, este necesar respectarea următoarele prevederi generale:

condiţii meteorologice fără vânt;
colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
supravegherea permanentă a arderii;
stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul MAI nr. 163/2007. Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (S.V.S.U.) sau persoana desemnată în acest sens.

Pe timpul arderii resturilor vegetale, cetăţenii sunt obligaţi:

să menţină focul în perimetrul aprobat şi asigurat;
să supravegheze permanent zona în care efectuează arderea resturilor vegetale;
să asigure dotarea minimă cu mijloace de primă intervenţie;
să anunţe imediat S.V.S.U. al localităţii, primăria şi pompierii militari, în situaţia în care există pericolul extinderii focului în afara perimetrului aprobat.
Se exceptează de la obţinerea permisului de lucru cu focul numai executarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti.

În zona de siguranţă a căii ferate, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se curăţă obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor.

Zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetaţia uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.

Nerespectarea acestor prevederi legale atrage sancţiuni contravenţionale asupra persoanelor găsite vinovate.

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional cu amenzi cuprinse între 1.000 – 6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000 – 50.000 pentru persoane juridice! De asemenea, incendierile din ariile protejate constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

Multe dintre efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar eliminate, dacă acționați la timp și știți cum să interveniți corect. De aceea, este bine să vă informați dinainte asupra pericolelor cu care vă puteți confrunta și să vă însușiți măsurile și regulile de prevenire a eventualelor situații de urgență.

Două noi focare de pestă porcină africană

    Două noi focare de pestă porcină africană au fost identificate în satul Slobozia, din comuna Filipeni, ceea ce a dus la o înăsprire a măsurilor luate în județ, pentru a împiedica extinderea epidemiei. În cadrul ședinței Unității locale de decizie a Centrului local de combatere a bolilor, întrunită luni, 17 februarie, prefectul Liviu Miroșeanu a cerut implicarea fermă a tuturor instituțiilor responsabile, dar și a Primăriei Filipeni, astfel încât să fie aplicate toate măsurile pentru stingerea focarelor și limitarea efectelor.

    ”Din păcate, s-au confirmat aceste două noi focare la exploatațiile din Slobozia și am dispus o serie de măsuri care să limiteze propagarea acestei boli. Orice ezitare a specialiștilor din instituțiile statului, cu atribuții în acest domeniu, orice amânare a deciziilor va avea efecte economice, dar și sociale, dintre cele mai serioase. Este o epidemie și o amenințare serioasă, care are nevoie de măsuri serioase”, a declarat prefectul Liviu Miroșeanu.

    Măsuri decise înseamnă interdicția de a mai transporta porci domestici pe raza județului Bacău și de a-i comercializa în târguri, montarea de instalații de dezinfectare a autoturismelor care circulă în zonele în care s-au descoperit cele două focare, precum și o amplă campanie de conștientizare a cetățenilor cu privire la pericolele existente. În cadrul acesteia, vor fi instalate panouri de avertizare și vor fi amplasate afișe cu reguli clare, pe care toți crescătorii de porci au obligația să le respecte.

    Directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Sănătatea Alimentelor, Costel Busuioc, a explicat că, în cel mult șapte zile, echipe formate din medici veterinari vor efectua examene clinice la toate efectivele din zonă, iar în vederea descurajării comerțului ilicit cu porci vii, carne şi produse din carne, se organizează controale în trafic, în zonele de restricție.

    Măsura interdicţiei de transport nu se aplică în cazul tranzitului de porci pe cale rutieră, fără descărcare sau oprire, cu documente legale.

    Premieră la Adăpostul Bacău: un câine a donat sânge pentru a salva un „frate” de suferință

      Un câine din Adăpostul Public al Primăriei Bacău a donat sânge pentru a ajuta un alt câine cu anemie severă, recent adus de pe străzi, după ce fusese mușcat.

      Animalul a fost adus în stare gravă și internat la Clinica Provet, care a oferit tratament gratuit.

      Dinu Păncescu, șeful Serviciului care gestioneaza problema câinilor fără stăpân a anunțat că, din cauza ca analizele au indicat o anemie severă, s-a luat decizia să se ia măsuri urgente.

      Așa că, celebra „Secretară” a Adăpostului Public Bacău, un cățel care-si petrece vremea în biroul lui Dinu Păncescu, a donat sânge pentru „fratele” ei în suferință.

      «”Secretara” e vaccinată polivalent și deparazitată. Este tânăra, sănătoasă și plină de energie. A devenit astfel donatoare perfectă, sângele ei fiind o infuzie de sănătate pentru cățelul rănit dar și anemic», a declarat Dinu Păncescu.

      El spune că transfuziile cu sânge la animale sunt o soluție costisitoare. În București, există „bănci de sânge” pe grupe sanguine de unde, contra cost, se poate aduce sânge pentru animalele bolnave.

      «Cum timpul ne presa, „Secretara” a fost varianta ideală. A stat cuminte în cabinet să i se ia singe iar la final a primit o recompensă: un pate de rață, preferatul ei. Pentru adăpostul Primăriei Municipiului Bacău e o premieră. Un cățel din adăpost donează sânge pentru un alt cățel din adăpost. Hai că se poate! Suntem adăpost de stat. Puțin altfel”, a mai spus Dinu Păncescu.

      O băcăuanca a uitat pe o bancă o geantă cu 7.500 de euro

        O femeie de 46 de ani din Bacău a uitat pe o bancă din oraș o geantă cu 7.500 de euro, 500 de lei, mai multe bijuterii și acte.

        Mica avere era pentru a plăti avocații, pentru că femeia se află în plin proces de divorț și încearcă să câștige custodia copiilor și se împrumutase de la rude.

        Câțiva trecători au observat geanta și au cerut ajutorul polițiștilor locali.

        Conform Știrilor Pro TV, aceștia au dat de urmă proprietarei, care, cu ochii în lacrimi, le-a mulțumit pentru că i-au înapoiat banii și a promis că de acum va fi mai atentă.

        Primarul Bacăului s-a întâlnit cu medicii stomatologi din cabinetele școlare

          Cosmin Necula, primarul municipiului Bacau, s-a întâlnit, ieri, cu medicii stomatologi de la cabinetele școlare din municipiul Bacău, pentru a discuta procedurile din cabinete și a fi siguri că nu vor exista cazuri precum cel al copilului ucis de o anestezie într-un cabinet din Pitești.

          „În ultimii ani, am investit considerabil în dotarea și deschiderea de cabinete stomatologice în școli, iar acum trebuie să ne asigurăm că avem servicii medicale la cele mai înalte standarde.

          Am mare încredere în medicii din Bacău și sunt sigur că putem lucra împreună pentru sănătatea micuților noștri”, a declarat primarul Cosmin Necula.

          Reamintim că un copil de patru ani a decedat dupa ce i s-a făcut anestezie generală într-un cabinet stomatologic al unei clinici private din Pitești.

          Farmacistul nu este un vânzător de medicamente

           Absolventă a Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, promoţia 1989. „Am fost ultima promoţie comunistă. Mă mândresc cu acest lucru, deşi nu sunt o nostalgică, ba, din contra. Am fost atunci 25 de absolvenţi, iar la nivelul ţării, am terminat 100 de farmacişti. Cum să nu mă mândresc! Ca să fii printre cei 100 de absolvenţi, am consumat «sânge şi sudoare». Au fost cinci ani în care fiecare seminar şi laborator erau adevărate examene. Se învăţa carte.”

          A lucrat în mai multe farmacii de stat, cum a fost şi cea din în Podu Turcului, apoi în diferite farmacii mici private, dar şi la Farmacia 1, cu regim de gardă. În 1996 îşi deschide propria farmacie, apoi profesează şi în mediul rural, la Livezi, Pânceşti, Racova, iar acum „de bună voie, m-am liniştit la Farmacia Spitalului Orăşenesc Buhuşi, după 30 de ani de activitate în farmacii, în slujba cetăţeanului”, ne mai spune Luana Grigoraş, la începutul interviului.

           – Doamna Grigoraş, înainte nu cu mulţi ani, noi, gazetarii, consemnam foarte des că a crescut îngrijorător apetitul românilor pentru alcool, că s-au deschis foarte multe baruri, restaurante, acum scriem că sunt prea multe farmacii, observaţie venită şi de la un cititor. Care sunt cauzele acestei creşteri aproape incredibilă a numărului de farmacii? Pe Mioriţei, unde locuiesc, sunt patru, perete în perete, ca să dau doar un exemplu.

          – Recordul este de şase farmacii una lângă alta. În tot judeţul sunt aproximativ 210 farmacii, multe şi în mediul rural. Legea 266/2008 prevedea că se pot înfiinţa farmacii, cu un aviz conform de la comisia Colegiului Judeţean al Farmaciştilor, se analiza necesitatea, însă era şi o condiţie: să se respecte o distanţă de 500 de metri între două farmacii. Aşa a fost. Totul a durat, şi aici a fost marea greşeală, până în momentul în care nu am mai putut lupta cu marile depozite de medicamente, care şi aşa câştigau de pe urma farmaciilor independente, şi, în 2009, s-a modificat legea şi s-a dat voie ca marile depozite de medicamente (marii retaileri) să poată deschide farmacii. Singura condiţie era să fie sub alt nume. Din secunda doi, s-a făcut coadă la uşa ministerelor, a miniştrilor, pentru a obţine autorizaţia de funcţionare. Tot atunci s-a eliminat şi prevederea cu privire la distanţă. În acest fel s-a ajuns foarte repede la o situaţie ridicolă, să avem 3-4 farmacii la aceeaşi adresă, deoarece patronii puteau să deschidă farmaciile unde doresc, la intersecţii, în calea pietonului, aproape de vadurile comerciale tradiţionale, preluând clientela altor farmacii. S-a ajuns însă şi la situaţia în care sunt zone în oraşe unde nu există nicio farmacie. Şi vă spun că această situaţie nu are nimic de a face cu deservirea pacienţilor? Este, totuşi, şi un aspect pozitiv, funcţionează concurenţa. Diferă preţurile, se acordă discounturi, cadouri, în funcţie de valoarea reţetelor. Nimeni nu se poate băga în politica farmaciilor, a societăţilor patronatoare, sunt private, trebuie doar să respecte legile în vigoare.

           Clientul s-a schimbat: el dictează

           – Dincolo de aceste observaţii, creşterea gradului de adresabilitate, nu înseamnă că suntem mai bolnavi?

          – Din păcate, da, mai vine câte o epidemie, se creează panică, alimentaţia precară, consumul de alcool, stresul, oboseala, scăderea imunităţii, slaba informare cu privire la pregătirea organismului pentru condiţii mai grele, cumulate cu pofta de cumpărare, de a cheltui banii, au condus la consumul exagerat de medicamente şi suplimente alimentare. În loc să consultăm medicul de familie, medicii specialişti, chiar farmaciştii, care sunt specialişti, pot acorda consiliere până la limita competenţelor, oamenii se reped la raft şi solicită imperativ un medicament sau altul, iar tu nu poţi să nu i-l dai. Clientul s-a schimbat: el dictează! Să ştiţi că aceeaşi situaţie este şi în Occident, eu am fost în multe ţări, am văzut. În America, farmacia este tocmai în spatele magazinului, un răftuleţ, iar până ajungi acolo, te plimbi cu căruciorul prin tot magazinul. De ce? Pentru a cumpăra, pentru a cheltui. Medicamentele? Reţetele vin prin email de la medic la farmacia respectivă, te programezi, ziua, ora, nu ca la noi, grabă, nervi, vorbe urâte, ameninţări etc. Poate se va ajunge şi la noi la fel. Sunt acolo şi persoane consumatoare de droguri legale şi nu pot aştepta, nu pot sta fără medicamentul respectiv.

           – Şi, ce-i de făcut? Situaţia pare gravă.

          – Educaţie, încredere în medic, în farmacist. Cred cu tărie că ar trebui înfiinţate, în farmacii, spaţii speciale pentru consiliere, unde pacientul să aibă posibilitatea să-şi expună problemele, unele sunt intime, nu pot fi spuse la raft. Farmacistul poate să acorde aceste sfaturi, îndrumări, în timp ce asistentele pot elibera reţete sau alte medicamente. Ar fi un semn de civilizaţie, de respect pentru pacient. Toate farmaciile, obligatoriu, trebuie să aibă un farmacist profesionist, cel puţin unul, cu studii, acreditări, altfel nu poate funcţiona. Patronul poate să fie oricine altcineva, fără studii de specialitate. Uneori nici nu ştim cine este patronul!

           La farmacist, ca la preot!

          – Am găsit o frumoasă formulare: farmacia nu este un magazin de medicamente. Dar, ce este?

          – Acum? Nici măcar nu sunt magazine de medicamente, sunt un fel de magazine de jucării! Şi o spun cu răspundere, în condiţiile în care medicamentele ocupă doar o mică parte din spaţiu, în rest se comercializează tot felul de alte produse, balonaşe, fluturaşi, produse cosmetice, de igienă, suplimente etc. Cred că sunt puţine farmacii care îşi mai respectă statutul; doar cele mici. A intervenit şi consumismul, datorat lipsei de educaţie, oamenii se ghidează după metoda turmei. O spun din experienţă: este o lipsă de educaţie. Lipsă de educaţie nu numai în comportament, dar şi în consumul de medicamente. După ureche, după ce a auzit la televizor, a citit pe internet, i-a spus o vecină, o cunoştinţă. Şi cumpără…

           – Farmacia este o afacere?

          – Da. Dacă vă uitaţi pe situaţiile de la Ministerul Finanţelor vedeţi că farmaciile, lanţurile de farmacii au devenit afaceri, însă nu pentru farmacişti. Mai sunt în Bacău 7-8 farmacii mici, unde patroni sunt farmaciştii. Atât.

           – Cei mai vechi în branşă spun că dincolo de servirea pacientului, farmacistul trebuie să fie un om cu suflet. Cum aţi traduce această afirmaţie?

          – Ştiţi cum aş traduce: am trăit pe pielea mea multe asemenea situaţii. Facem mai multă psihologie decât am crezut eu când eram mai tânără, nu prea ştiam atunci asemenea lucruri. Când am văzut câte persoane vin la noi şi ne povestesc din viaţa lor, din casa lor, din familie, de nemulţumirile şi poverile lor, am înţeles de ce, la sfârşitul zilei, plec acasă atât de obosită, de încărcată. Ascult nişte lucruri care nu-mi aparţin, ca la preot. Şi am înţeles că oamenii nu vin la noi doar pentru un medicament, vin şi pentru un sfat, să fie ascultaţi, să se descarce de toată nebunia în care trăim. Mai este şi un alt aspect, constatat în anii de muncă cu pacientul: mulţi sunt neglijaţi, neglijaţi de propriile familii, de copii, de vecini şi nu socializează. Mai sunt şi indivizi (vedeţi că nu am mai zis pacient) care îşi dau măsura educaţiei precare, a puţinului vocabular şi acela pigmentat cu injurii, jigniri…, sar peste rând, strigă din uşă, vorbesc la telefon, în timp ce eu mă concentrez la reţetă, la calculator, dau sfaturi, alteori consiliere, că acestea sunt obligaţiile mele, noi am făcut şcoală pentru aceste lucruri. Eu cred că şi din cauza aceasta am acceptat să vorbim, să spun aceste aspecte, care trebuie să se ştie. Şi toate se întâmplă în ultimii ani, eu am crezut că evoluăm, că civilizaţia a intrat şi pe uşa noastră. Din păcate…

           Devoratorii de medicamente

           – Văd comentarii, statistici, analize, clasamente: suntem primii în Europa la consumul de medicamente, la automedicaţie, la consumul de antibiotice.

          – Vreţi să vă spun cauzele, da? 1.) Din cauza publicităţii deşănţate la medicamente şi suplimente alimentare. De dimineaţa până seara, pe toate posturile, pe toate canalele vedem, auzim doar reclame la aceste produse. Unele chiar ridicole, exagerate, îmbrăcate în promisiuni de vindecare miraculoasă a unor afecţiuni. 2.) Presiunea patronatului asupra salariaţilor de a convinge pacientul să nu plece din farmacie doar cu un produs, primind în schimb bonusuri la salarii. 3.) Impactul internetului, mai ales a forumurilor specializate, la care apelează cei care au acces şi se pricep. Nu se mai duc la medic, vin direct în farmacii şi cer imperativ să-i dai un medicament sau altul, uneori, şi nu sunt puţini, iau cu sacoşa. Este o muncă de Sisif să te lupţi cu asemenea mentalităţi, cu asemenea comportamente. Câtă răbdare, câtă energie să mai ai? Este aproape imposibil. De aceea am spus şi în altă intervenţie a mea la ziar: doar împreună, medici, farmacişti, şcoala, presa, alte instituţii, putem să intervenim, să informăm, să atragem atenţia public asupra pericolului acestui consum iraţional de medicamente. Este, deja, un conflict deschis între farmacişti şi aceşti devoratori de medicamente.

          În acest „conflict” va trebui să intervină şi ministerul, şi Guvernul, pentru a înăspri legislaţia în ceea ce priveşte consumul de medicamente, restrângând lista de medicamente care se eliberează la liber.

           – De ce, mai ales în ultimul timp, unele medicamente, după ani şi ani de prescripţie, de consum, sunt retrase de pe piaţă, ultimul exemplu este Ranitidina.

          – Se retrag din ordinul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, nu este problema farmacistului, el trebuie doar să le retragă. La unele le expiră autorizaţia de punere pe piaţă, altele sunt retrase de producători. Totuşi, este interesant cum l-ai folosit 50 de ani, cum este Ranitidina, şi acum descoperi că conţine substanţe cancerigene. A folosit bunicul meu mulţi ani şi n-a murit de cancer! Vă daţi seama ce impact pot să aibă asupra pacienţilor care l-au folosit? Or fi descoperit alte tehnologii de verificare!

           Este recomandat să mergem la acelaşi farmacist

           – Doamna Grigoraş, foartă multă lume şi-a ales un medic, pe lângă medicul de familie, un medic curant. Se vorbeşte, în ultimul timp şi de farmacistul personal, preferat. Este posibil?

          – Şi prima afirmaţie a dumneavoastră este valabilă, cât priveşte farmacistul, să-i zicem personal, preferat, este posibil şi recomandat. Sunt în Bacău farmacii care supravieţuiesc de ani şi ani datorită acestor clienţi fideli. Se cunosc, pacientul are încredere în farmacist, apelează la el ori de câte ori simte nevoia. Farmacistul te cunoaşte, îţi ştie afecţiunea, evoluţia, compatibilitatea dintre organism şi un anume medicament, se formează o legătură afectivă, stabilă între ei. Însă, astăzi, a intervenit o situaţie datorată concurenţei, pacientul caută farmacia care dă mai ieftin, care acordă facilităţi, care afişează o promoţie. Şi are de unde alege. Este normal şi nu trebuie să-l condamni.

           – Vaccinurile?

          – Ce-i cu vaccinurile? Şi aici suntem toţi specialişti! A scăzut dramatic numărul celor vaccinaţi, fie ei copii, ceea ce este grav, fie maturi. A intervenit aşa o modă: nu-mi trebuie, merge şi aşa, este periculos. Nu sunt de acord cu această mentalitate. Avem cercetători, medici, avem specialişti care ştiu şi pot să explice ce rol are un vaccin, când se administrează, cum şi cui. Ne rugăm de ei toamna să se vaccineze, se trezesc prin ianuarie, februarie, când nu mai sunt disponibile în farmacii şi nici nu-şi mai fac efectul. Vaccinurile au regim special de păstrare, iar dacă nu-l vinzi, îl plăteşti. Acum strada hotărăşte, ceea ce nu este în regulă. Organismul are nevoie de sprijin, are nevoie de anticorpi, unele vaccinuri sunt obligatorii, nu ne putem juca. Cu vaccinuri au fost eradicate boli grave, letale, iar acum, ştiţi, unele au revenit. De ce? Răspunsul este simplu. Mă aşteptam ca, după 30 de ani de când a plecat elicopterul de pe clădirea CC, să crească interesul pentru cunoaştere, pentru cultură, pentru informare, pentru ce se întâmplă lângă tine, în ţară, peste tot în lume. Nu mai suntem izolaţi ca într-un glob, depindem unii de alţii, sănătatea mea poate să determine şi sănătatea altora. Sunt tristă să constant că visul meu din tinereţe nu s-a îndeplinit. Sunt tristă să văd, iertaţi-mi exprimarea, multă prostie, chiar ignoranţă. De multe ori îmi spun că nu se poate! Ce s-a întâmplat cu noi?

           Şi farmaciştii pleacă din ţară

           – Sunteţi preşedinte al Colegiului Judeţean al Farmaciştilor, sunteţi acum în alegeri.

          – Colegii mei m-au ales, am trei mandate la conducerea Colegiului. Am mai fost două mandate vicepreşedinte. Ce facem noi? În primul rând, stabilim criteriile de acordare a avizului de liberă practică a fiecărui farmacist din judeţul Bacău. Foarte important. În fiecare an avem obligaţia să vizităm, să controlăm activitatea fiecăruia în farmacii, cu grilă de evaluare, cu măsuri, recomandări. Totul se consemnează într-un act de control, iar dacă se impune, avem competenţe de a sancţiona, de la avertisment, până la propunerea retragerii avizului de liberă practică, la Colegiul Naţional. Au fost, e drept puţine, de asemenea cazuri, de sancţiuni, nu de retragere a avizului. Organizăm permanent cursuri de perfecţionare, de educaţie farmaceutică continuă, farmacistul, ca şi medicul, trebuie să fie mereu la curent cu tot ce este nou în domeniu. Avem invitaţi specialişti de înaltă clasă din mediul universitar, din minister, de la Colegiul Naţional. Sunt, apoi, conferinţele, congresele, care au un impact pozitiv în rândul farmaciştilor. Ne autofinanţăm din cotizaţia membrilor. Suntem 387 de farmacişti, membri ai Colegiului Judeţean.

           – Pleacă medicii din ţară, sunt şi cazuri de farmacişti?

          – Cum să nu fie! Doi au plecat recent. Mai sunt care pleacă în alte oraşe, după rezidenţiate, alţii îşi schimbă domiciliul, sunt şi cazuri când renunţă şi se apucă de altceva. Sunt schimbări continue. Însă, impactul nu este aşa de mare, cum este la medici.

           Luptă comună pentru ponderare şi responsabilitate

           – Am înţeles din discuţia noastră, că sfatul, recomandarea dvs., este să mergem la medic când ceva nu este în regulă cu corpul nostru, cu organele noastre, cu starea de bine.

          – Să mergem la medic, dar nu când deja poate fi târziu. Haideţi să o luăm din timp, pentru ca intervenţia să nu fie brutală, direct cu antibiotic, să pornim mai uşor. Farmacistul să-şi facă treaba lui, medicul de familie pe a lui şi, în acest fel, nu mai aglomerăm Urgenţele, nu mai stăm acolo 5-6 ore. Noi, farmaciştii, ne-am asumat o mare parte din evidenţa primară, cum se spune: consilierea şi medicaţia la primele simptome, cu tact, cu răbdare, cu ştiinţă, cu responsabilitate, repet – responsabilitatea recomandării medicamentului, a atitudinii şi a ceea ce afirmi, astfel că, împreună cu pacientul, încercăm să rezolvăm multe cazuri care, iată, nu mai ajung la Urgenţe. Un farmacist nu este un vânzător de medicamente. Profesia de farmacist este frumoasă, îţi dă satisfacţii, însă este grea, nu prin efort fizic, ci prin responsabilitate, prin cheltuirea unor energii extraordinare, şi tot aici adăugăm experienţa, calmul, zâmbetul, dăruirea, sufletul de care vorbeam mai la început.

          De ce ne bate Europa cu parul

          De peste 20 de ani, poate și mai de mult, dăm iama în păduri și radem cât se poate de acolo. Nu, nu e vorba de noi toți, ci de una sau mai multe grupări mai mult sau mai puțin oficiale, mai mult sau mai puțin „mafiote” (cum le numesc unii), care au făcut și poate încă mai fac ce vor cu pădurile României.

          De peste 20 de ani se discută aprins pe această temă, dar mai nimic nu s-a făcut pentru a stopa tăierile ilegale de arbori.

          Acum, Comisia Europeană (CE) ne somează ca într-o lună să luăm măsurile care se impun, pentru ca țara să nu intre în procedura de infringement. Adică, 20 de ani n-am făcut nimic, iar acum într-o lună să dregem busuiocul!

          Plămânul verde al Europei – spun unii comentatori – se află în România, țară care are cele mai multe păduri virgine după țările nordice unde nimeni nu se atinge cum poftește de păduri. Așa o fi, dar cu atât mai mult ne vedem vinovați de ceea ce s-a întâmplat la noi.

          Actualul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, sub presiunea CE, dă oficial cărțile pe față și promite măsuri clare în câteva luni. „Grupuri de interese, spunea ministrul, au avut în fruntea Ministerului Mediului oameni care să le servească acest scop de a tăia lemn și de a fura din pădurile României, iar Europei și Comisiei Europene le-a păsat mai mult de pădurile din România decât guvernelor anterioare”. Halal de noi, pentru că i-am tot votat și i-am cocoțat în frunte pe oamenii care nu gândeau decât cum să ne fure! Dar de câte ori nu s-au spus asemenea vorbe și nimic nu s-a întâmplat!

          Acum simțim frica în oase și vedem deasupra capetelor parul cu care ne amenință Europa. Adică era nevoie de o amenințare severă să reintrăm în normal, că altfel continuam să ne facem de cap?

          E bună și uniunea asta europeană la ceva! Parul pe care ni-l arată, însă, nu o fi fost tăiat cumva tot din pădurile noastre?

          Programări online pentru consultații la Spitalul Buhuși

          Pentru pacienții care doresc să se programeze online pentru consultații în Ambulatoriul integrat, spitalizare de zi și spitalizare continuă, a fost creată, pe site-ul Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei“ Buhuși, secțiunea „Programare online”.

          „Ne dorim astfel să evităm timpii de așteptare și situațiile neplăcute când pacienții care vin fără programare sunt nevoiți să aștepte ore întregi accesul la servicii medicale. Prin acest program am căutat să găsim soluții mai simple și mai eficiente pentru pacienții noștri!”

          Constantin Poiană, managerul spitalului

          Pașii care trebuie parcurși sunt simpli: se accesează site-ul http://www.spitalbuhusi.ro, secțiunea „Programare online”. Apoi se accesează serviciul medical dorit, respectiv spitalizare continuă, spitalizare de zi sau ambulatoriu, după care se completează cu numele, prenumele, numărul de telefon, data când se dorește programarea, specialitatea, se bifează căsuța „Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dvs. pe acest site web” și se apasă butonul „Trimite”.

          În scurt timp, pacientii vor fi contactați de reprezentanții spitalului și, de comun acord, se va face programarea în funcție de zilele și orele disponibile pe specialitatea medicală solicitată.

          România? Nu, n-are voie!

          Există metode brevetate internațional prin care unele țări pot forța alte țări să pună frână dezvoltării, să înghețe proiecte de investiții, într-un cuvânt, să blocheze activitățile care amenință să devină ori prea performante ori să deranjeze economia celor care iau aceste măsuri.

          Culmea, țara care este, astfel, atacată, nu poate reacționa pentru că atacurile au loc în numele unor concepte de înaltă ținută morală: libertatea comerțului, a alegerii, ecologia și conservarea mediului ori drepturile omului.

          Ați auzit, probabil, că decizia luată de România, anul trecut, de a obliga supermarketurile să vândă cel puțin 50 la sută produse agricole românești a fost anulată după ce UE ne-a amenințat cu proceduri de infringement pe motiv că, în felul acesta se pun piedici libertății de mișcare a mărfurilor și libertății clienților de a alege produsele pe care le doresc.

          De gândacul care a blocat autostrada Sibiu – Pitești nu mai are rost să amintim și nici de plopii care amenință să oprească lucrările la Centura Bacăului. Mai puțin se știe că două hidrocentrale începute acum zece ani în județele Hunedoara și Gorj vor trebui puse în conservare după ce o instanță de judecată a anulat autorizațiile de mediu.

          Hidroelectrica a cheltuit până acum circa 155 de milioane de euro, dar, la plângerea unor ONG-uri despre care se spune că ar fi finanțate de Ministerul Mediului din Germania, Curtea de Apel București a decis oprirea lucrărilor.

          Motivul: niște vipere din zonă nu mai aveau de unde să bea apă. Dar asta nu e totul: aceeași instanță – unii spun că chiar și același complet – a anulat acordul de mediu pentru extinderea Carierei Miniere Roșia, cea mai mare exploatare de cărbune din țară.

          Complexul Energetic Oltenia, de care aparține, ceruse extinderea pe o suprafață de 280 de hectare. Justiția a interzis defrișarea pădurii pentru extinderea carierei. La noi.

          La nemți, Justiția a permis unei exploatări de cărbune să defrișeze pădurea Hambacher, aflată în apropiere de Koln și Aachen.

          Un alt ONG de mediu a atacat în instanță Termocentrala Rovinari, una dintre cele mai mari din Europa, și cere anularea autorizației de mediu.

          Vreți să știți părerea mea? O va obține. Pentru că România nu mai are voie să producă energie, trebuie să o cumpere de la nemți sau de la alți șmecheri. Mai trist este că la înaintare sunt scoși tot români care le fac jocurile și, pentru ceva mărunțiș, se ocupă de treburile murdare…

          Camera de Conturi a tras linie sub rezultatele controalelor

          Curtea de Conturi a României a făcut public „Raportul pe anul 2018”, care conține și sinteza constatărilor rezultate în urma acțiunilor de control și audit efectuate de Camera de Conturi a județului Bacău. „Prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi, spune directorul Camerei de Conturi Bacău, Alexandru Victor Nițulescu, s-a aprobat și Raportul referitor la finanțele publice locale ale județului nostru pe anul 2018”.

          Prin Camera de Conturi județeană, autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale preiau rapoartele anuale referitoare la finanțele publice locale. Observațiile asupra conturilor de execuție a bugetelor auditate, concluziile rezultate din controlul efectuat, recomandările formulate, precum și măsurile dispuse prin deciziile emise trebuie să fie punct de reper în materie de execuție a bugetului.

          În anul 2018, județul Bacău a prevăzut venituri totale de 1.419 milioane de lei și a realizat 1.684 de milioane de lei. A avut, însă, un deficit de 232 de milioane de lei, cheltuielile fiind de 1.916 milioane de lei. Încasările au fost de 1.326 de milioane de lei, cele mai mari din venituri proprii (552 de milioane de lei) și din sume defalcate din taxa pe TVA (547 de milioane de lei), iar cele mai mici (doar 38 de milioane de lei) din sumele primite de la Uniunea Europeană și de alți donatori, în contul plăților efectuate și a prefinanțărilor. Practic, toate județele au înregistrat deficit.

          În urma centralizării conturilor de execuție a celor 94 de unități administrativ-teritoriale din județ, s-a obținut la 31 decembrie 2018 un rezultat patrimonial al exercițiului bugetelor locale reprezentând un excedent de 31.593 de mii de lei, comparativ cu 31 decembrie 2017 când s-a înregistrat un excedent de 46.508 mii lei. În structură, excedentul de 31.593 de mii de lei este compus din 76.391 de mii de lei excedent la secțiunea de funcționare, dar cu un minus de 44.797 de mii de lei la secțiunea de dezvoltare.

          În rezultatul patrimonial al exercițiului bugetelor instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și cu subvenții din bugetele locale a rezultat un excedent de 10.258 de mii de lei, comparativ cu anul 2017, când s-a înregistrat un excedent de 18.747 de mii de lei.

          Din împrumuturi interne s-au efectuat plăți de 27.208 de mii lei (o scădere cu 26,8 %, față de anul 2017), iar la fonduri externe nerambursabile s-au încasat 962 de mii de lei și s-au efectuat plăți de 660 de mii de lei.

          Asupra observațiile la conturilor de execuție a bugetelor auditate de Camera de Conturi pentru anul 2018 vom reveni cu amănunte.

          Amenzi de 6.000 de lei pentru aruncarea gunoaielor pe drum

          Persoanele care aruncă și depozitează gunoaie pe drumurile publice, care aruncă și depozitează gunoaie în zonele de siguranță ale drumurilor și podurilor sau în zonele de parcare, oprire și staționare riscă amenzi de la 2.000 la 6.000 de lei.

          Actul normativ care reglementează această măsură (OUG 16/2020) a fost publicat în Monitorul Oficial.

          Sunt vizați cei care aruncă mari cantități de gunoiși nu persoanele care folosesc pubelele și coșurile pentru a arunca mici cantități (sticle, șervețele, casolete pentru mâncare etc.).

          Știința, calificată în faza a doua

          Voleibaliștii Științei Bacău s-au calificat în faza a doua a play-off-ului Diviziei A2. Învingătoare cu 3-0 pe teren propriu, contra celor de la LAPI Dej, echipa antrenată de Eusebiu Țurcanu s-a impus și în returul de la Dej, de sâmbăta trecută.

          De data aceasta, cu 3-2 (18-25, 25-14, 17-25, 25-19, 15-8). „N-au lipsit emoțiile deoarece noi am abordat jocul de la Dej cu o anumită relaxare. Acest lucru ne-a costat și ne-a obligat să ne întrebuințăm pentru a evita ca prezența în faza a doua a play-off-ului să se decidă în meciul cu numărul 3”, a declarat Țurcanu.

          Faza a doua a play-off-ului se va desfășura sub forma unui turneu programat luna viitoare, la Arad, și la care, pe lângă Știința, participă primele trei clasate în sezonul regulat al Seriei de Vest: Pro Volei Arad, CSM Suceava și CSM Brașov. Echipele de pe primele două locuri vor merge ulterior la turneul de promovare în A1.

          S-a rupt Mihălăchioae!

          Fundașul Aerostarului a suferit o fractură a gleznei și riscă să rateze returul de campionat
          Dureri de cap pentru lidera Seriei I din Liga a III-a, Aerostar Bacău. Sau, mai exact, dureri de gleznă. Cu trei săptămâni înainte de startul returului, fundașul „aviatorilor”, Ionel Mihălăchioae și-a fracturat glezna și riscă să rateze sezonul de primăvară.

          Accidentarea a avut loc la finalul săptămânii trecute, în cadrul unui antrenament desfășurat la Târlungeni, acolo unde echipa lui Daniel Munteanu efectuează un stagiu de pregătire centralizată. În timpul unui exercițiu de „cinci contra doi”, Mihălăchioae a intrat prin alunecare la balon și, fără să aibă vreun contact cu un alt jucător, laba piciorului i s-a prins în suprafața de joc, generând o fractură a gleznei.

          Jucătorul în vârstă de 29 de ani va fi operat cel mai probabil astăzi, iar perioada de recuperare exclude prezența sa în prima parte a returului, dacă nu chiar pe durata întregului sezon de primăvară. „Este frustrant dacă ne gândim la modul în care s-a produs accidentarea. La fel de frustrant este faptul că Ionel tocmai își revenise după o problemă la genunchi.

          Se suspecta o leziune a ligamentului, însă RMN-ul efectuat a arătat că totul e OK. Mihălăchioae a reintrat în echipă, ba chiar a avut o evoluție foarte bună contra lui Sepsi și ne bucuram că putem conta din nou pe el.

          Din păcate, a venit această accidentare stupidă, care-l scoate din circuit”, a declarat antrenorul Aerostarului, Daniel Munteanu.

          Absența lui Ionel Mihălăchioae afectează mecanismul defensiv al băcăuanilor, în condițiile în care, pe lângă faptul că era unul dintre cei mai experimentați jucători ai echipei, care contribuise în mod decisiv la promovarea în B din 2018, fundașul era o soluție atât în bandă, cât și în centrul apărării. Cu toate acestea, divizionara C băcăuană a decis să nu opereze un transfer care să suplinească absența lui Mihălăchioae, apelând la variante interne.

          Variantele se numesc Cornel Ardei și Stejărel Vișinar, jucători care pot evolua atât ca fundași laterali, cât și ca stoperi. De altfel, Aerostar a fost cea mai activă echipă din Seria I în privința întăririlor de lot efectuate în această pauză de iarnă: portarul Bogdan Miron (Hușana Huși), fundașii Daniel Balint și Andu Moisi (ambii Ozana Târgu-Neamț), mijlocașii Marius Chelaru (Poli Iași), Andrei Gavrilă (Cetate Râșnov) și Mircea Manole (Viitorul Constanța B) și atacantul Alex Corban (ex FC Botoșani). „Am adus doar jucători despre care credem că ne vor ajuta și în Liga a II-a, acolo unde ne-am propus să evoluăm de la vară”, a precizat Daniel Munteanu.

          În altă ordine de idei, Aerostar a bifat trei meciuri de pregătire săptămâna trecută: 1-3 cu prim-divizionara Sepsi Sfântu-Gheorghe, 0-0 cu Cetate Râșnov și 11-0 cu Viitorul Curița. Băcăuanii vor încheia cantonamentul de la Târlungeni în acest week-end, la întoarcerea spre casă urmând să se oprească la Buzău, pentru un amical cu gruparea de ligă secundă, Gloria. „Aviatorii” vor începe returul Ligii a III-a pe 6 martie, cu un meci pe teren propriu contra lui FC Botoșani II.

          Duș rece pentru „CSMei”

          Divizionara C CSM Bacău a încheiat sâmbătă perioada de cantonament. Și a încheiat-o cu un… duș rece. „CSMeii” au fost învinși fără drept de apel, cu 3-0, de echipa din liga a patra, Sporting Juniorul Vaslui, într-un amical disputat la Roman.

          „Într-adevăr, e o înfrângere severă, care s-a materializat încă din prima repriză, având în vedere că vasluienii conduceau la pauză cu 3-0. Sporting Juniorul este o echipă foarte bună, nouă ne-a lipsit prospețimea fizică în condițiile în care tocmai încheiasem un stagiu centralizat, dar asta nu scuză prestația noastră, mai ales că noi am luat foarte ușor toate cele trei goluri”, a declarat antrenorul penultimei clasate din Seria I a Ligii a III-a, Giani Florian.

          Tehnicianul băcăuanilor a găsit, totuși, și o parte bună: „Chiar dacă scorul nu ne convine sub nicio formă, consider testul drept unul util. Ne-a arătat unde mai avem de lucrat, iar în această privință apărarea este punctul nostru nevralgic”.

          În partida de la Roman, CSM Bacău a evoluat în formula: Câmpeanu- Iacoboaie, Belecciu, Strat, Ghenici- Preda, Ungurenașu- Nicodim, Olteanu, A. Mocanu- Becze. Au mai jucat: Savu, V. Mocanu, Antal, Istrate, Belciu. La finalul acestei săptămâni, CSM va bifa un nou test, contra Ceahlăului.

          O săptămână de învățare în Grecia, pentru 4 elevi din CNVA

          Proiectul Erasmus+ „Mobile Tools, Dynamic Games and Collaborative Tasks to Increase Engagement in EFL Classes”, coordonat de CNVA Bacău, în care sunt implicate școli din 6 țări europene, a avut o primă mobilitate cu elevi, în Grecia, în perioada 3 – 7 februarie 2020.

          6th Geniko Lykeio din orășelul Nea Smyrni, de lângă Atena, a fost gazda acestei mobilități, la care au participat 22 de elevi și 11 profesori de limba engleză din Cehia, Norvegia, România, Spania și Turcia. Pe parcursul celor 5 zile de activități din proiect, elevii implicați au avut ocazia să-și exerseze și să-și dezvolte capacitatea de comunicare într-o limbă străină, prin intermediul unor abordări educaționale atractive, actuale și interactive, de la dezbateri, exerciții folosind unelte și platforme online, experimente chimice, excursii la obiective istorice și turistice, crearea unor filmulețe până la experimentarea unor noi tehnologii de învățare, precum realitatea virtuală și robotica. Un plus în tot acest proces de învățare a fost provocarea de a vedea cum este viața într-un nou oraș și într-o nouă familie, în care tinerii participanți, elevi de 15 – 16 ani, au trebuit să comunice permanent în limba engleză.

          Gazdele din Grecia le-au creat oaspeților numeroase și diversificate situații de învățare, cele mai spectaculoase fiind acelea care au inclus tehnologia VR și robotica. Prin activități precum explorarea corpului uman utilizând tehnologia asociată realității virtuale și „Știe robotul tău gramatică?”, profesorii A. Alexiou și E. Mathiopoulou le-au arătat elevilor cum pot folosi secvențele lingvistice în programarea roboților și i-au îndrumat în realizarea propriilor aplicații.
          O altă activitate pe care tinerii au apreciat-o în mod special a fost dezbaterea desfășurată în ziua a patra a mobilității. Echipele mixte de elevi au abordat și pregătit argumente pro, respectiv, contra pentru două teme de dezbatere diferite: „Dietă sănătoasă vs. Junk Food” și „Mersul pe jos sau cu bicicleta vs. Deplasarea cu automobilul”. Grupele fiind alcătuite din câte 3 tineri din țări diferite, toată comunicarea pentru pregătirea și susținerea demonstrației a trebuit să fie realizată în limba engleză, fapt care le-a creat acestora un nou context de exersare și învățare a acestei limbi, dar și de cooperare și de lucru în echipă în vederea realizării unor sarcini date.
          Excursiile la Muzeul Akropolis și la monumentul propriu-zis, precum și la Templul lui Poseidon de la Sounio le-au creat elevilor noi situații de învățare nonformală, atât în domeniul lingvistic, cât și în cel, mai larg, al mitologiei europene.
          CNVA a fost reprezentat în mobilitate de un grup de patru elevi de la clasa a IX-a B, specializarea Filologie – Bilingv Engleză: Darius Ceaușu, Răzvan Cioltan, Andrei Făghiean și Denisa Mirean, și de profesoarele Mariana Andone, coordonatorul proiectului, și Ramona Mocanu, care s-au întors entuziasmați de cele văzute și experimentate, fiind dornici să le împărtășească celorlalți elevi din colegiu și nu numai.


          Testimoniale elevi participanți:

          Darius Ceaușu:
          „Pentru mine, mobilitatea Erasmus+ a însemnat o experiență de neuitat. Pe lângă faptul că mi-am făcut prieteni din mai multe țări europene, am învățat lucruri tehnice, cum ar fi să programez un roboțel, dar mi-am îmbogățit și cultura generală cu ajutorul quiz-urilor despre Grecia Antică. Pe lângă acestea, am vorbit timp de o săptămână în limba engleză, așadar pot spune că mi-am perfecționat pronunția și felul în care mă exprim, dar și vocabularul. A fost o experiență de viață nouă și cu siguranță o să încerc să mai particip și la alte proiecte asemănătoare.”

          Răzvan Cioltan:
          „În această mobilitate am avut parte de experiențe de neuitat. Am învățat să programez un robot lego, să creez un joc online, mi-am dezvoltat abilitățile de socializare în limba engleza și abilitatile tehnologice. Totodată, am avut ocazia de a participa la o dezbatere cu tema «Mersul pe bicicleta vs. mersul cu mașina». Împreună cu un elev din Grecia și unul din Turcia am adus argumente în favoarea mersului cu mașina, în cele din urmă reușind să câștigăm. Mai mult, am învățat numeroase cuvinte în limba greacă și despre istoria Greciei. În opinia mea, toate aceste experiențe mă vor ajuta de acum înainte în diverse situații când voi fi într-o discuție în care am nevoie de argumente pentru a-mi expune punctul de vedere sau când voi mai călători în Grecia. Împreună cu gazdele noastre, eu și colegii mei din România am realizat un film de prezentare a experienței noastre pentru a-l viziona toți participanții, acesta fiind foarte apreciat.”

          Andrei Făghiean:
          „Din punctul meu de vedere, oportunitățile oferită de proiectele Erasmus+ sunt unice în viață. Personal, nu numai că mi-am dezvoltat aptitudinile de comunicare în limba engleză și mi-am consolidat competențele lingvistice, dar și cred că această mobilitate a contribuit foarte mult la dezvoltarea mea personală. Cel mai mult mi-au plăcut excursiile pe care le-am făcut la Akropolis și la Sounio. M-a emoționat să văd și să mă aflu atât de aproape de acele sculpturi și monumente pe care le văzusem doar pe internet sau învățasem despre ele la istorie. M-a ajutat să-mi deschid mintea și să văd cât de frumoasă este lumea. Cât privește partea practic-aplicativă, am reușit să aprofundez gramatica limbii engleze în contexte de comunicare reale, iar dezbaterile la care am participat toți mi-au dezvoltat capacitatea de a empatiza, argumenta și de a analiza diferitele situații cu care ne confruntăm.”

          Denisa Mirean:
          „În opinia mea, proiectul Erasmus+ este o modalitate foarte bună prin care am avut ocazia să învățăm mai multe lucruri noi atât despre noi, cât și despre alte culturi. Mie mi-a plăcut foarte mult că am avut ocazia de a interacționa cu mulți tineri europeni de vârsta mea și că mi-am făcut mulți prieteni. Cel mai mult m-a impresionat activitatea în care am folosit tehnologia VR, care m-a ajutat să văd ce se întâmplă în corpul meu și să învăț cuvinte noi.”

          Dragoș Stanca, clasa a XI-a E și Vlad Andone, clasa a IX-a H

          „Despre uitare, răzbunare, iertare”, cu poetul, eseistul şi romancierul Varujan Vosganian

          Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău continuă seria „Provocărilor colocviale” cu o nouă întâlnire esenţială, obligatorie, de nerefuzat.

          Pretextul reîntâlnirii cu publicul băcăuan iubitor de cultură autentică este dat de o temă ce ilustrează, în puţine cuvinte, întreaga istorie a umanității, deci, o temă în care fiecare dintre noi se poate regăsi – „Despre uitare, răzbunare, iertare”.

          A răspuns pozitiv acestei provocări tematice unul dintre cei mai rafinaţi intelectuali ai României contemporane, un veritabil om de cultură ce impresionează prin eleganţa exprimării şi prin uşurinţa cu care abordează diferitele specii literare – poetul, eseistul, romancierul Varujan Vosganian.

          Tot în spaţiul acestor „Provocări colocviale” va avea loc şi programul „Spectacolul cărţii”, care va cuprinde prezentarea celui mai recent volum de poezii semnat de Varujan Vosganian – „Ei spun că mă cheamă Varujan” (București, Editura ART, 2019) – de către prof. dr. Gheorghe Iorga, dar şi incitante momente din domeniul artelor spectacolului susţinute de Gheorghe Geo Popa şi Liviu Mera (violoncel).
          Derulat în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România – Sucursala Bacău, evenimentul va avea loc pe data de 21 februarie a.c. în Sala de Marmură (Pavilion Central) a Centrului de Cultură „George Apostu” (începând cu ora 17,00).

          Comemorarea mărturisitorilor ortodoxiei la Târgu Ocna

            Marți, 18 februarie, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din Târgu Ocna va avea loc și în acest an „Comemorarea Mărturisitorilor și Apărătorilor Ortodoxiei din Temnița Târgu Ocna”.

            Evenimentul este dedicat celor care și-au găsit,din motive de credință,sfârșitul în temnițele comuniste și va începe la ora 9,30 cu Dumnezeiasca Liturghie și va continua, de la ora 11,00, cu Slujba Parastasului la mormântul mărturisitorilor. De la ora 13,00, tot la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ vor fi evocați mărturisitorii din temnița orașului Târgu Ocna.

            Prima comemorare de la Târgu Ocna a avut loc în 1991, fiind organizată de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, care s-a implicat și în organizarea slujbei de înmormântare pentru toți deținuții din gropile comune.

            Prin temnița de la Târgu Ocna au trecut și numeroși slujitori ai sfintelor altare, cei mai cunoscuți fiind Arhimandritul Gherasim Iscu și preoții Constantin Voicescu, Viorel Todea, Ilie Lăcătușu, Sinesie Ioja, PimenBărbieru, Adrian Cărăușu, Iustin Paven, Constantin Savu și Gh. Burniche, precum și numeroși mireni, între care cel mai cunoscut și mai mediatizat este adeptul mișcării legionare Valeriu Gafencu(24 decembrie 1921- 18 februarie 1952), numit de Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor”, care s-a sfârșit chiar în ziua de 18 februarieîn sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna.

            Comemorarea are loc cu binecuvântarea IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului și a Protoeriei Onești, în Anul omagial 2020 al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români.

            Cine dorește colonizarea României?

            Evenimentele petrecute începând din octombrie anul trecut, odată cu căderea Guvernului Dăncilă prin moțiunea de cenzură în care s-au coalizat toate celelalte forțe politice parlamentare, precum și evoluțiile politice, economice și sociale din România de atunci și până acum, evident descendente, nu au fost întâmplătoare. Îndepărtarea guvernării PSD nu a fost o ambiție internă a liberalilor sau a președintelui, nici rezultatul unei administrări defectuoase a țării, ci mai mult o recomandare a forurilor europene, miza fiind preponderent economică.

            În realitate, așa cum apreciază și reputați cunoscători ai fenomenului politic și economic, adevăratul motiv al schimbării guvernului a fost deranjul uriaș provocat de măsurile luate în ultimii ani de PSD la adresa capitalului străin. Coroborate cu majorarea salariilor și a pensiilor, cu limitarea monopolurilor din energie, bănci și telefonie mobilă, cu supraimpozitarea taxei de redevență din exploatarea preconizată a gazelor off shore din Marea Neagră și cu sprijinirea puternică a întreprinzătorilor autohtoni, aceste decizii au lezat, se pare, extrem de puternic ofensiva ce părea distrugătoare a companiilor străine pe teritoriul țării noastre.

            Așadar, aceste măsuri normale într-o țară europeană normală, cum se pretinde a fi România, au provocat o supărare teribilă la nivelul vârfului ierarhiei europene, și chiar mondiale, dacă ne gândim la interesele americane în zona exploatării resurselor din adâncimile Mării Negre. Promovarea unor asemenea hotărâri, stimulative pentru români și pentru capitalul autohton, nu a fost în mod clar pe placul decidenților care controlează investițiile străine în România. Ca atare, această „dezordine” provocată de PSD trebuia să înceteze de îndată, iar introducerea moțiunii de cenzură, adoptarea acesteia, precum și votarea învestirii primului guvern Orban, toate cusute cu ață albă și învăluite într-un șir misterios de gesturi de trădare și acțiuni contra naturii din partea unor parlamentari, au fost consecințele directe ale „ordinului pe unitate”: să scăpăm de PSD, ne face prea mari probleme!

            Este evident că nu se tolerează ca românii să trăiască mai bine, iar România să țintească la bunăstarea țărilor avansate din Uniunea Europeană. Dovezile supreme în acest sens sunt toate emanațiile de până acum ale guvernului liberal demis prin moțiunea de cenzură, care a tăiat tot și s-a opus la tot: nu a crescut pensiile și salariile, nu a dublat alocațiile copiilor, nu a aplicat legile votate în Parlament, a batjocorit astfel românii și, cu toate acestea, nimeni nu s-a revoltat și nimeni nu a protestat!

            Culmea cinismului și a nepriceperii guvernului demis a fost emiterea celor 25 de ordonanțe de urgență din ultima ședință de guvern înainte de moțiunea de cenzură, între acestea fiind cea legată de modificarea legilor sănătății, care reprezintă un atentat grav la buna funcționare a sistemului de stat al sănătății publice din România și aruncarea acestuia în colaps, în favoarea instituțiilor medicale private.

            Din nefericire, românilor li se vor mai pregăti și alte surprize neplăcute, dacă, printr-o minune, guvernul Orban 2 va fi învestit, căci probabil au salarii și pensii destul de mari, și vor trebui diminuate! O soluție în acest sens este trecerea deficitului bugetar la peste 3% din PIB, considerată procedură de deficit bugetar excesiv de organismele europene, care vor recomanda probabil viitorului Executiv să ia măsuri, adică să scadă drastic cheltuielile, prin reduceri de venituri, evident de salarii și pensii, dacă nu direct, atunci printr-o altă grilă de impozitare.

            Cam astfel arată realitatea politică, economică și socială a României începutului de an 2020 și, din păcate, nu sunt speranțe ca lucrurile să se schimbe în bine, deoarece interesele sunt prea mari…

            Senator PSD Bacău,
            Miron Smarandache

            Athletic Parc, în zona stadionului municipal ?

              Pe locul unde, acum, există stadionul municipal din Bacău ar urma să fie construită o amenajare sportivă destinată publicului larg. Mai exact, aici, se va construi „Athletic Park”, un complex sportiv unde băcăuanii se vor putea relaxa activ, practicând diverse sporturi. Proiectul este inclus pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Județean, programată să aibă loc miercuri, 19 februarie.

              La ședința extraordinară a CJ de miercuri, 19 februarie, se va supune votului consilierilor județeni asocierea de principiu dintre județul Bacău și municipiul Bacău.

              Dacă proiectul va fi adoptat, Consiliul Județean va asigura finanțarea, estimată la circa 1,6 milioane de euro, iar primăria va urma să pună la dispoziție terenul, asigurând demolarea construcțiilor existente.

              De precizat că, în proiectul de hotărâre, se prevăd drepturi și obligații care vor fi aprobate ulterior, prin hotărâri adoptate de autoritățile deliberative locale implicate. Inițiativa aparține președintelui Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, care s-a inspirat din proiecte de succes din Occident.

              „Am căutat modele moderne de succes după care să ne inspirăm în adoptarea de măsuri care să vină în sprijinul cetățeanului, inclusiv prin crearea unor proiecte care să aducă un plus de modernism și în cazul petrecerii timpului liber, în mod sănătos. Astfel, s-a născut ideea creării unui Athletic Parc, construit pe terenul actualului stadion municipal, un parc puțin altfel, în care mișcarea să poată fi realizată atât în mod tradițional, cât și implementând o serie de activități mai puțin regăsite în parcurile clasice.”
              Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău

              Potrivit inițiatorului, construirea parcului într-o zonă centrală a Bacăului va avea beneficii atât sub aspect urbanistic, cât și sportiv, social sau economic.

              „Reconversia zonei pe care, în prezent, se află, în ruină, fostul stadion municipal, într-un parc de atletism cu funcțiuni multiple, spații verzi și de promenadă, înseamnă a reda circuitului urbanistic o zonă, în prezent, în paragină.

              Mai mult, recuperarea respectivului teren, în funcțiunea sa inițială, aceea de amenajare sportivă destinată publicului larg, apreciem că va conduce la creșterea apetitului băcăuanilor pentru sport și la relansarea fenomenului de sport de masă în oraș. Nu în ultimul rând, investiția pe care dorim să o promovăm la nivelul minicipiului Bacău profită de zona cu facilități sportive din oraș, respectiv Parcul Olimpic, care include Bazinul de Înot, Sala de Atletism, Sala Sporturilor”, mai arată inițiatorii proiectului.

              Imaginile reprezinta modelele din care s-au inspirat inițiatorii propunerii; modul în care ar putea arata stadionul atletic din Bacau ar putea fi diferit.

              Peste 70 de intervenții gestionate de pompieri, în ultimele trei zile, la nivel județean

                În perioada 14 – 17 februarie, pompierii militari băcăuani au acționat pentru gestionarea unui număr de 72 de misiuni, la nivel județean. Majoritatea dintre acestea au constat în acordarea asistenței medicale de urgență (45 misiuni).

                În afara acestor situații, echipajele de salvatorii au acționat pentru stingerea a 10 de incendii (patru incendii produse la locuințe, șase arderi necontrolate – vegetație uscată), precum și în alte 16 misiuni, în sprijinul comunităților: șase misiuni acordare asistență persoane, trei misiuni de asanare, trei recunoașteri, patru misiuni pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și un exercițiu cu forțe și mijloace în teren.

                Una dintre situațiile relevante a avut loc în data de 14.02.2020, la ora 16:46, în localitatea Poduri, când salvatori au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe un teren aparținând Consilului Local Poduri.

                Imediat, la fața locului s-a deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești, încadrată cu șase militari.

                Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Poduri. Din fericire nu s-au înregistrat victime.

                Flăcările au fost lichidate după aproximativ o oră, din momentul anunțării, cauza probabilă fiind utilizarea focului deschis în spații deschise.

                În urma incendiului a ars vegetația uscată și lăstăriș în focare izolate pe o suprafață de aproximativ 10 hectare.

                În cursul zilei de 15 februarie, pompierii au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs într-o garsonieră din municipiul Onești, strada Republicii.

                La fața locului s-a deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, încadrată cu șase militari.

                Din fericire nu s-au înregistrat victime.

                În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă efectul termic al curentului electric la un aparat lăsat sub tensiune nesupravegheat, au ars bunuri materiale din garsonieră.

                Totodată, numărul incendiilor produse la locuințe continuă să se mențină la un nivel ridicat. Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, cetățenii trebuie să conștientizeze riscurile utilizării mijloacelor de încălzire și a instalațiilor electrice cu defecțiuni și improvizații.

                Nu uitați!

                Verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii! Este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului prin utilizarea lichidelor inflamabile!

                Multe dintre efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar eliminate, dacă acționați la timp și știți cum să interveniți corect. De aceea, este bine să vă informați dinainte asupra pericolelor cu care vă puteți confrunta și să vă însușiți măsurile și regulile de prevenire a eventualelor situații de urgență.