vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1903

Mii de rable cu probleme grave au fost depistate pe drumurile din județ

    Aproape jumătate din mașinile controlate, anul trecut, în toată țara au fost găsite cu defecțiuni majore, care oricând ar fi putut pune în pericol siguranța în trafic și chiar viața șoferilor. Astfel, cele mai multe neconformități au fost constatate la instalația electrică de iluminare-semnalizare (27%), punți, jante, anvelope și suspensie (12%) și la șasiu, cadru și elemente atașate șasiului (10%).
    Zeci de mii de autovehicule aflate în trafic pe drumurile României au fost verificate, anul trecut, de echipele mixte ale Registrului Auto Român și Poliției Rutiere.

    Surprizele au fost mari, în condițiile în care mai bine de 45 la sută dintre acestea aveau deficiențe majore. Potrivit RAR, au fost constatate probleme grave atât la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi, jante, anvelope şi la mecanismul de suspensie. Astfel, în cazul a 3.616 vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident. Probleme mari au fost identificate și la mașinile aflate în trafic pe drumurile din județul Bacău.

    „Au fost verificate, pe parcursul anului trecut, 2.804 vehicule. Dintre acestea, 59 la sută prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 193 prezentau pericol iminent de accident”, a declarat Dorin Vieriu, șeful reprezentanței RAR Bacău. Mai mult, în cazul a 4 la sută din totalul autovehiculelor oprite s-au constatat deficiențe din sfera poluării. Grav este și că multe mașini au fost depistate că aveau probleme legate de identificare sau aveau ITP fals, expirat ori anulat.

    În aceste condiții, a fost necesară aplicarea a aproape 800 de amenzi contravenționale, precum și retragerea altor sute de certificate de înmatriculare. În caz de reținere a certificatului de înmatriculare, documentul poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară, și nu la alte stații ITP.

    Unu, doi, trei, stop

    Azi începe prima săptămână de pauză totală în sportul românesc ca urmare a răspândirii noului Coronavirus. Pentru publicul băcăuan, săptămâna ar fi trebuit să înceapă cu meciul de handbal masculin din această seară dintre CSM Bacău și CSM Bucuresti, din etapa a 24-a a Ligii Zimbrilor. Logic, partida a fost amânată, la fel ca întreaga rundă.

    „Având în vedere pericolul epidemiologic pe care-l reprezintă COVID 19, că numărul persoanelor depistate ppozitiv este în creștere pe teritoriul României, că sănătatea oamenilor implicați în fenomenul handbalistic și nu numai trebuie să primeze, s-a decis sistarea tututor competițiilor de FRH, AJH și AMH în perioada 13-31 martie”, a fost anunțul Federației Române de Handbal.

    Ținând cont că este puțin probabil ca 31 martie să rămână cu adevărat data la care va expira perioada de întrerupere, e greu de anticipat când se va relua Liga Zimbrilor. Și în ce format. Cert este doar că întreruperea a găsit-o pe CSM Bacău pe o pantă ascendentă. După o perioadă neagră, cu opt înfrângeri la rând în campionat, echipa antrenată de Adrian Petrea a început să urce, inclusiv în clasament.

    A bătut la Făgaraș, a trecut acasă de CSM Focșani, iar joia trecută, în etapa a 23-a, s-a impus cu 34-29 (17-12) la Vaslui. În formula Freiwald, Saldatsenka- Crnoglavac 9 goluri, Tărâță 9, Păunică 4, Serhel 3, Drăgan 3, Sadovyi 2, Anton 2, Tîrzioru 1, Iordachi 1, M. Cotinghiu, Huta, Dascălu, „CSMeii” au obținut cea de-a treia victorie consecutivă care le-a permis să ajungă pe locul 10.

    Clasament Liga Zimbrilor

    1 Dinamo București 21 18 1 2 664-560 55p.
    2 Potaissa Turda 22 16 2 4 657-609 50p.
    3 Minaur Baia Mare 23 14 1 8 642-618 43p.
    4 Dobrogea Sud 23 13 3 7 610-541 42p.
    5 CSM București 23 13 3 7 618-583 42p.
    6 Steaua București 23 13 2 8 651-633 41p.
    7 Dunărea Călărași 23 12 1 10 605-577 37p.
    8 Poli Timișoara 22 10 3 9 567-563 33p.
    9 CSM Focșani 2007 23 10 1 12 542-573 31p.
    10 CSM Bacău 22 8 1 13 585-599 25p.
    11 CSM Făgăraș 23 7 1 15 575-635 22p.
    12 CSM Vaslui 23 7 0 16 592-634 21p.
    13 HC Buzău 2012 22 3 2 17 542-605 11p.
    14 CSM Reșița 23 3 1 19 538-658 10p.

    Coronavirusul nu ştie româneşte

    Este posibil ca astăzi să se fi declarat starea de urgenţă în România. Sau poate de mâine, deoarece preşedintele ţării nu a spus clar ziua şi ora. Nu mi-am mai exprimat o opinie politică, economică, socială, într-o asemenea situaţie. Nu scrie în Constituţie dacă şi presa are anumite restricţii, deoarece am observat că şi în timpuri normale, o instituţie coercitivă a statului s-a sesizat din oficiu pe o problemă de opinie. Nu este sigur nimic, însă decretul va cuprinde toată bucătăria stării de urgenţă.

    Mă bazez pe faptul că a spune adevărul nu este un delict. Adevărul este că Starea de Urgenţă vine târziu, chiar foarte târziu. S-au pierdut două săptămâni, timp în care coronavirusul s-a instalat bine, iar consecinţele sunt decontate de populaţie. În acest timp, toată lumea şi-a dat cu părerea, au făcut şi spus bancuri, în timp ce graniţele ţării au devenit ciur: solidaritate, inimă de mamă, circulaţia liberă a fiecărui individ. Mulţi au venit fără săpun, alţii, de aici, nu-l folosesc prea des. Preşedintele ne-a îndemnat la calm, confundând veghea cu panica, la fel cum a făcut şi fostul preşedinte, în 2008. Aşa sunt preşedinţii! Au intervenit apoi minciuna, inconştienţa, iresponsabilitate unor indivizi, unii cu carte şi funcţii importante în stat, care au dublat numărul celor depistaţi „pozitiv”.

    Dacă era decretată starea de urgenţă, nimeni nu şi-ar mi fi permis să mintă, să facă ocolul pământului pentru a intra în ţară. Am semnalat încă din februarie că în România sistemul nu este pregătit pentru o luptă dură cu virusul ucigaş. Nici acum nu sunt măşti de protecţie, dezinfectante, mănuşi, după o lună de la semnalarea primului caz. Ţara ar trebui să miroasă a clor, un produs şi el pe cale de dispariţie, însă, la mulţi, persistă mirosul de prostie. Carantina a devenit benevolă, iar izolarea la domiciliu, o aroganţă. Pe român nu-l mai sperie nimic, nici măcar moartea care bate la uşă. Mi-e teamă că nici starea de urgenţă nu va rezolva mare lucru, doar că unele drepturi vor fi restrânse, iar o parte dintre instituţiile statului vor primi puteri sporite. Românul are şapte vieţi, însă este pe cale să o piardă pe prima. Este stare de urgenţă.

    Prima zi de dictatură

    Nu trebuie să ne temem să spunem lucrurilor pe nume. Starea de urgență este, în fond, o dictatură îmbrăcată cu vorbe frumoase, o situație în care unii politicieni decid să suprime drepturile civile în numele realizării unui „bine național”. În fond, însă, nu la fel au motivat dictatorii suprimarea libertăților cetățenești? În februarie 1933, când s-a declarat starea de asediu în România, nu la fel s-a spus, că e o măsură menită a asigura stabilitatea țării în față unor amenințări interne generate de nemulțumirea populației în criza economică? Ce scria presa de atunci?

    „Popor românesc! Muncește și dormi liniștit! Guvernul Vaida-Voievod – cu asentimentul lui Iuliu Maniu – veghează la căpătâiul tău!”. Citatul este de pe prima pagină a ziarului Gazeta Transilvaniei, de pe 5 februarie 1933. Ce a adus starea de asediu? Reprimarea sângeroasă a grevelor muncitorești.

    Starea de urgență decretată în România vine pe fondul unor tare mai vechi. Pe de o parte este problema care se tot discută a dictaturii comuniste. Pe de altă parte este un curent tot mai pregnant în societate care respinge parlamentarismul în favoarea unei dictaturi. E prea multă libertate spun unii și ar dori că aceste drepturi constituționale să fie mai rărite. S-ar putea să primească acum ceea ce au dorit.

    Dar o să le iasă și o să ne iasă pe nas. Puterea absolută corupe absolut! Tentația va fi prea mare pentru unii care au ajuns la Putere fără să știe nici ei prea bine de ce și cum. Starea de Urgență le va permite nu numai să intervină și să aloce fonduri pentru epidemie, dar și să ocolească licitațiile publice, să suspende presa sau să introducă cenzura, să interzică manifestațiile, să facă razii, percheziții fără mandat și așa mai departe. Este un cec în alb dat unor oameni care au demonstrat că nu au nici o emoție când e vorba să arunce cu bani în companii și să taie fondurile pentru oamenii de rând.

    PS: după 1990, doar în timpul unei mineriade a fost România la un pas de a se impune starea de urgență. S-a dat, atunci, în grabă, o ordonanță de urgență care prevedea, inclusiv cenzura presei, fiecare articol putând fi publicat doar după aprobarea sa de către un ofițer delegat pe lângă ziar. Nu a fost cazul atunci, starea de urgență nu a fost impusă. Acestea fiind spuse, probabil de mâine vom scrie despre pisici.

    Dar dacă domnului ofițer-cenzor nu-i plac pisicile?!

    Dragoș Benea: #ÎmpreunăÎnvingemCoronavirusul

      „Apreciem faptul că mănușa pe care am aruncat-o vineri seara, când am propus amenajarea Spitalului Municipal în vederea asigurării carantinei și tratamentului pacienților cu coronavirus, a fost ridicată – într-o postare pe Facebook – de primarul Bacăului, urmare a discuției telefonice și, ulterior, față în față pe care am avut-o azi, în prima parte a zilei, la sediul Consiliului Județean”, spune europarlamentarul Dragoș Benea, într-o postare pe Facebook.

      „La discuție a participat o întreagă ECHIPĂ alcătuită din oameni pregătiți să-și suflece mânecile ptr. a se implementa ceea ce noi am propus: Sorin Brașoveanu (președintele CJ Bacău), deputatul Lucian Șova (fostul ministru al Transporturilor), Valentin Palea (administratorul public al județului) și Valentin Ivancea (fostul prefect al Bacăului).

      Nici în ceasul al doisprezecelea nu e prea târziu! Paza bună trece primejdia rea, mai ales acum când ne pregătim de intrarea în vigoare a stării de urgență, iar amenajarea Spitalului Municipal – pentru a prelua cazurile de infecție cu COVID19 – este VITALĂ. Repet: nu vorbim de condiții normale, ci de o situație excepțională!”, a mai spus europarlamentarul băcăuan.

      Dragoș Benea spune că altruismul inițiativei vine în prelungirea armistițiului politic care a fost declarat marți. „Nu am abandonat această convingere. Credem că o clădire ridicată în scopuri medicale poate servi mult mai eficient lupta împotriva coronavirusului, decât pensiuni anonime situate la margine de oraș. În loc să risipim banii băcăuanilor pe astfel de locații, improvizând centre de carantină cine-știe-pe-unde, mult mai eficient ar fi să utilizăm Spitalul Municipal”, considera europarlamentarul băcăuan.

      Acesta mai considera că șantierul spitalului are nevoie de un constructor implicat, precum cel de la șoseaua de centură, și de ASUMARE administrativă, lucruri care au lipsit până acum. „Ultimii 4 ani au arătat că, în municipiul Bacău, drumul de la postări pe Facebook la realitate nu se mai termină niciodată, dar acum avem ocazia să arătăm că o primejdie are și părțile ei bune, în măsura în care conștientizăm că trebuie să ACȚIONĂM constructiv și coerent. Cum? Dând curs propunerii noastre de vineri, într-o primă fază!”, a mai spus Dragoș Benea.

      Președintele organizației județene PSD Bacău explica faptul că a solicitat instituirea stării de alertă, încă de miercuri, tocmai pentru a avea cadrul legal de a interveni, cu rapiditate, la șantierul Spitalului Municipal. „Între timp, o țară întreagă – care de mâine va intra în stare de urgență – a realizat complexitatea situației în care ne aflăm și că nu e de glumit cu epidemia. Am acționat în spiritul STABILITĂȚII și în Parlament unde, mulțumită voturilor PSD, guvernarea și țara au fost scoase din interimatul păgubos în care fuseseră aruncate de PNL.

      #ÎmpreunăÎnvingemCoronavirusul nu e un slogan: e realitatea pe care au descoperit-o inclusiv cei care au început săptămâna pe post de candidați la CJ, iar azi se află-n izolare sau carantină. Trebuie să avem puterea să depășim ambițiile politice neînsemnate, să abandonăm retorica populistă, proprie campaniilor electorale, și să TRECEM LA TREABĂ. Rămâne cum am stabilit: ceea ce chinezii au făcut în câteva zile, putem face și noi – ÎMPREUNĂ – în cât mai puține săptămâni!”, a încheiat Dragoș Benea.

      Primarul Cosmin Necula cere politicienilor să lase orgoliile și să lupte împreună pentru Bacău

        Primarul Bacăului face un apel către toți politicienii ca în această situație de criza să lase orgoliile și să lupte împreună pentru Bacău.

        „Este datoria noastră, a celor care suntem în serviciul cetățenilor, să facem tot ce ne stă în putere pentru a proteja sănătatea și viața oamenilor pe care îi servim.

        Eu aleg să las orgoliul la o parte, să nu fac calcule politice și strâng mâna celor care, în aceste momente, cu onestitate și responsabilitate vor să ofere soluții. Fac un apel către colegii mei, aflați de asemenea în serviciul public, indiferent de culoarea și simpatiile lor politice, să ne unim forțele pentru Bacău”, a spus Cosmin Necula.

        Primarul Bacăului îl invită pe Liviu Miroseanu, Prefectul județului Bacău și pe Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău, la o discuție, mâine la ora 08.00, la sediul Stării Civile.

        „Avem nevoie de o agendă comună, exclusiv în interesul băcăuanilor, avem nevoie de un traseu comun în care să protejăm cetățenii și să trecem cu bine peste acest impas. Nu este timp de pierdut și nu este loc pentru ranchiună”, declara Cosmin Necula.

        „Nu cred că în momentul de față putem finaliza Spitalul Municipal, în stadiul în care este acum – într-un termen foarte scurt. Dar putem gândi soluții care să cuprindă întregul complex medical băcăuan, de la reamenjări parțiale, la amenajarea de spații tip spital de campanie, incluzând atât Spitalul Județean, Spitalul de Pneumoftiziologie sau anumite pavilioane ale Spitalului Municipal.

        Nu cred că o luptă între „palate” ne este benefică și nu cred că doar unii dețin soluțiile cele mai bune.

        În aceste momente lucrurile care ne despart sunt nesemnificative și sunt convins că, doar împreună putem să depășim această criză care ne afecteaza pe fiecare în egală măsură”, a mai spus primarul muniicpiului Bacău.

        Liniștea dinaintea furtunii?

        Duminică dimineață. Dacă în alte situații asemănătoare orașul era ca un furnicar, duminica de dinaintea intrării în stare de urgență a adus liniște peste Bacău.

        Bine, nu ca în filmele SF cu orașe pustiite din cauza diferitelor situații, dar nu suntem prea departe. Pe străzi mașinile circulă încă în voie, în condiții de trafic cu valori scăzute. Pe trotuare oamenii merg în pas vioi.

        Nu lipsesc însă personajele care își suflă nasul sau scuipă pe caldarâm. Și nu trebuie să uităm prin ce perioadă trecem. Într-o oră de plimbare cu mașina prin oraș am numărat doar trei oameni cu mască pe față. Știu că nu e obligatoriu. Încă.

        Târgul de „la ruși” era închis. Doar câțiva maidanezi cu „cercel” în ureche își făceau veacul la soare. La biserica de lângă „Pompieri”, preotul ținea slujba afară iar enoriașii stăteau la distanță unii de alții.

         

        În zona de lângă podul de la Șerbănești, unde duminica oamenii vindeau toate nimicurile, era pustiu. În târgul de mașini bariera era lăsată iar responsabilul de acolo îi lăsa să intre doar pe cei care au venit să își ridice mașinile lăsate la expoziția cu vânzare. Cu toate astea, pe lângă poarta târgului un tânăr avea expuse la vânzare, din portbagaj, roți și cauciucuri.

        Responsabilul de la intrare în târg mi-a spus că nu știe cât va dura situația. Deocamdată a primit dispoziții să nu mai primească pe nimeni. În trafic se circulă lejer și se simte că atenția e sporită. Paradoxal, nu același lucru se întâmplă când e aglomerație în trafic. Și tot paradoxal, sau poate că nu, au dispărut mașinile din parcări sau de pe partea dreaptă a carosabilului.

        Chiar m-am întrebat: unde au dispărut toate mașinile alea? La biserica Precista oamenii au ieșit de la slujbă. Să sperăm că rugile le-au fost ascultate. S-a lăsat liniștea peste Bacău. Să fie liniștea dinaintea furtunii? Să sperăm că nu…

         

        Antreprenoriatul de criză: Cum pot trece firmele românești peste efectele economice ale Coronavirus?

        Antreprenorii sunt motorul economic global, dar au atât de puțin de spus atunci când vine vorba de legislație sau de o strategie pentru a sprijini IMM-urile. În România, din 800.000 companii active, doar 40.000 sunt profitabile, iar rata medie de profit este de 7-10%. Mai mult decât atât, din cauza unei foarte probabile crize economice cauzată de fenomenul Covid-19, specialiștii estimează înjumătățirea numărului de firme profitabile în 2020.

        În acest context, antreprenorul Bianca Tudor, fondatorul Elite Business Women, compania care eforă soluții de afaceri pentru peste 11.000 de femei-antreprenor, consideră că această probabilă criză economică poate fi depășită de companiile românești dacă se respectă un plan eficient de management al crizei, pe care antreprenorul l-a construit împreună cu echipa sa. “Trăim o perioadă de criză atât în ceea ce privește sănătatea, cât și sistemul economic, la nivel global, ca să nu mai vorbim de geopolitică și lupta pentru supremație. Președintele Donald Trump închide granițele Europei, dar permite accesul Marii Britanii. Probabil că strategii acestei lumi se gândesc dacă să continue lupta cu virusul sau să-l accepte și să salveze economia mondială, așa cum spunea foarte bine domnul Corneliu Bodea – Board Member al Elite Business Women Investment Fund. Este fără doar și poate momentul zero pentru mulți dintre noi, moment în care va trebui să învățăm din mers să ne adaptăm și să reconstruim afacerile care mor”, explică Bianca Tudor, antreprenor și CEO Elite Business Women.

        Totodată, specialistul afirmă că în aceste momente grele trebuie să rămânem lucizi și să conștientizăm unele neajunsuri ale antreprenoriatului românesc, pe care nu le putem observa într-o perioadă de relativă prosperitate.

        În fapt, ce concluzii putem trage despre antreprenoriatul românesc în aceste momente?

        1. Nu avem educatie și cultură antreprenorială. Câți antreprenori au un Plan de Management al Crizei sau un buget de austeritate pentru cel puțin 6 luni?

        2. Antreprenorii care, în lunile Decembrie și Ianuarie, anunțau 300% profit în turism sau Horeca, sunt primii care anunță, la 3 zile de la semi-carantină, că trimit oamenii în șomaj sau îi disponibilizează.

        3. Digitalizarea IMM-urilor nu este doar o modă, ci un „must have”. Suntem la coada clasamentului în UE la acest capitol. Iată cum suntem forțați, peste noapte – la propriu – să ieșim în online și să ne construim un brand al companiei și un brand personal; și asta în contextul în care suntem top 3 în clasamentul infrastructurii de internet din toată lumea.

        Cu toate acestea, mai ales acum când vedem impactul economic negativ dacă firmele intră în colaps și nevoia de educație antreprenorială. Pentru că nu avem o strategie și căutăm solutii, Elite Business Women, companie de educație antreprenorială pt femei dar și cel mai mare Club de Afaceri 100% românesc cu prezență internațională – Elite Business Club – vine cu propunerea unei celule de criză pt IMM-uri și un Plan de Management al Crizei, astfel:

        1. Extinderea bazei de clienți. „În momente de criză, publicul are tedința de a-și pierde fidelizarea față de un brand sau altul și se va orienta către companiile care comunică mai bine, care au stocuri de marfă și care satisfac nevoile imediate ale clienților. Spre exemplu, atunci când e perioada de criză, oamenii nu se mai gândesc să cumpere de la hipermarket-ul X sau Y, cum o faceau ca până acum, ci se vor orienta către hipermarket-ul care are marfă pe stoc și care va arăta că îi pasă de nevoile curente ale clienților. Dacă vom fi pregătiți strategic, momentul de criză se poate transforma în cel mai bun moment pe care l-a avut compania noastră, deoarece nimeni nu va mai fi fidel nimănui, iar piața se va reconfigura”, explică antreprenorul Bianca Tudor.

        2. Concentrarea pe finanțele actuale (analiza financiară a afacerii noastre). Gestionarea financiară solidă este vitală pentru a ne asigura continuitate într-o perioadă de criză. Primul pas este să ne punem următoarele întrebări: Care este cash flow-ul disponibil pe care îl ai la acest moment?, Care este cash flow-ul disponibil pe termen scurt, de la o săptămână la alta?, Care sunt resursele disponibile pe care te poți baza ca să îți menții în continuare activitatea?. Totodată, trebuie să învățăm să construim un planificator de fluxuri de numerar. Putem folosi un Excel pentru a înregistra veniturile și cheltuielile proiectate pentru următoarele 12-13 sau chiar 14 săptămâni, perioadă care se consideră critică pentru o companie care tocmai trece printr-o criză financiară generalizată a pieței. Din acel moment încoace, această fișă de calcul trebuie actualizată săptămânal, pentru a ne asigura că suntem în target-ul de plăți către furnizori, clienți sau pentru plata salariilor angajațiilor și contribuțiile la Stat. Pentru a asigura sănătatea financiară a companiei, este recomandabil să se stabilească de la început 4 sau 5 indicatori de performanță pe care va trebui să îi urmărim îndeaproape”, declară Bianca Tudor.

        3. Este momentul să facem pași noi, să venim cu produse și servicii noi. “Paradoxal, un moment de criză poate coincide și cu experimentarea de strategii noi. Comoditatea și conservarea strategiilor manageriale pot dăuna afacerii, deoarece riscăm să rămânem nerelevanți pentru piață. Momentul de criză înseamnă fix schimbarea de la normalitate, înseamnă construirea unei noi realități la care trebuie să ne adaptăm dacă vrem să mai existăm. Într-adevăr, este ușor și la îndemână pentru administratorul unei afaceri să se simtă confortabil cu produsele sau serviciile cu care a avut succes până la începerea crizei. Dacă totuși alegem să nu fim 100% inovatori în perioada de criză, putem totuși să găsim noi piețe, noi întrebuințări pentru produsele și serviciile pe care deja le avem active. Spre exemplu, dacă serviciul X nu mai este căutat de publicul tradițional, asta nu înseamnă că nu mai există cerere în piață, ci trebuie să descoperim cui îi este necesar acel serviciu pentru momentul dat și să-l prezentăm astfel încât să insistem pe punctele lui tari adaptate la nevoile noului public-țintă”, consideră antreprenorul Bianca Tudor.

        4. Trecerea afacerii în online. “În perioadă de criză, multe firme aleg să își construiască o identitate online tot mai puternică. Haideți să gândim puțin strategic. În perioada de carantină, nu mai avem clienți care să ne treacă pragul. Cum facem? Construim o platformă sau o aplicație mobile în care noi onorăm comenzile oamenilor până la ușa. Plata se face direct în aplicație, deci nu există riscul de a nu fi plătiți pentru serviciile și produsele noastre. Spre exemplu, companiile de catering prosperă în această perioadă, deoarece oamenii au nevoie de produse și servicii, dar nu le pot procura de la fața locului, drept pentru care apelează la companii pentru a le satisfice aceste nevoie urgent”, declară Bianca Tudor.

        5. Investiția în tehnologie și în afacerile viitorului. “Poate părea nebunesc, dar în momente de criză, marii oameni de afaceri iau câteve decizii șocante pentru majoritatea oamenilor. Spre exemplu, spre sfârșitul anilor 1990, cine ar fi avut curajul să investească în industria Internetului, atunci când foarte puțin oameni aveau acces la internet de acasa? Pai nimeni cu excepția lui Larry Page și Sergey Brin, fondatorii Google. Cine ar fi avut curajul la începutul anilor 2000 să investească într-o rețea de socializare în contextul în care mulți oameni încă erau în perioada socializării pe mIRC? Păi nimeni cu excepția lui Mark Zuckerberg și colegii lui. A venit rândul lui Elon Musk, care s-a gând să investească masiv în două domenii compet ieșite din tipar: inteligența artificială și colonizarea Planetei Marte, concurând cu giganți precum NASA. Păstrând proporțiile, dar în perioade de restriște, marii oameni de afaceri au fost vizionari, au văzut dincolo de ce vede un antreprenor mediocru. Momentul de criză poate fi un bun moment de a fi creativi și de a investi bani și resurse într-un plan afacere adaptată la societatea viitorului, în care totul poate părea dintr-un univers paralel”, conchide antreprenorul Bianca Tudor, fondatorul Elite Business Women.

         

        Webinarii gratuite de business pentru a combate efectele crizei economice

        Elite Business Women este printre primele companii, care a anunțat mutarea evenimentelor din offline în online, pentru a încuraja respectarea măsurilor impuse de autorităti cu privire la pericolul răspândirii virusului, dar și pentru a încuraja companiile să continue activitatea lor. Primul eveniment de tip Webminar va avea loc în data de 16 Martie 2020, cu titlul Antreprenoriat pe Timp de Criză”, avându-le ca invitate de onoare pe strategul financiar Ioana Arsenie (care va aborda tema managementul financiar) și avocatul Roxana Tudor (care va aborda tema managementul contractelor în zona juridică).

        De asemenea Celula de Criză IMM va continua, în fiecare luni de la ora 11.00, cu o serie de webinarii săptămânale gratuite pe teme de interes pentru antreprenori: de la investiții pe timp de criză, la managementul crizei, la promovare în mediul online, branding, la networking în mediul online. Detalii pe https://www.facebook.com/events/2860211964065058/.

        Valentin Vieru, primarul din Moinești: „Calm și maximă responsabilitate”

          Primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru, în calitate de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență, solicită cetățenilor municipiului Moinești, în special persoanelor care s-au întors din zonele afectate de COVID-19, să respecte cu strictețe regulile impuse de autorități, să rămână în autoizolare și să nu intre în contact cu ceilalți cetățeni.

          „Informăm cetățenii asupra faptului că, în dimineața zilei de duminică 15.03.2020, în curtea Spitalului Municipal de Urgență Moinești a fost montat cortul de triaj pacienți pentru compartimentul de primiri urgențe. Această acțiune a avut loc în prezența conducerii Primăriei municipiului Moinești, a SMU Moinești și a SVSU Moinești.

          Referitor la cazul copilului din municipiul Moinești, infectat cu COVID-19, reamintim faptul că astfel de cazuri intră în sfera de responsabilitate a Direcției pentru Sănătate Publică Bacău (DSP Bacău) ai cărei reprezentanți au asigurat, conform protocolului, transferul copilului la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din municipiul Iași, în vederea aplicării tratamentului corespunzător. În același timp, informăm asupra faptului că, în prezent, nu mai există alte cazuri confirmate de infectare cu COVID-19 în municipiul Moinești”, a transmis primarul Valentin Vieru.

          Totodată, în baza protocolului încheiat cu DSP Bacău, la primăria din Moinești a fost transmisă lista persoanelor izolate la domiciliu care sunt monitorizate / contactate telefonic de către autoritățile locale.

          „Îndemnăm cetățenii la calm, la maximă responsabilitate și să se izoleze la domiciliu în limita posibilităților. Vom aplica toate măsurile ce se impun în Situația de Urgență, odată cu declararea acesteia, la nivel național. În același timp, vă rugăm să țineți cont doar de informațiile transmise, în mod oficial, de autorități. Fiecare dintre noi poate și trebuie să contribuie la protejarea sănătății individuale și a celor din jurul nostru.”
          Valentin Vieru,
          primarul municipiului Moinești

          O singură cale de acces în spitalul din Onești

          Singura cale de acces în Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Luca”, din Onești, este, de duminică dimineață, 15 martie, numai prin cortul de triaj epidemiologic special amenajat în vecinătatea porții principale. Măsura – spune primarul Nicolae Gnatiuc – a fost luată în vederea limitării răspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19).
          În cort se aplică procedura operațională pentru identificarea și managementul persoanelor simptomatice/asimptomatice care au nevoie de servicii medicale în C.P.U, Ambulatoriul de specialitate, la Obstetrică-Ginecologie sau la Biroul de internări.

          Trierea pacienților se face în regim continuu de medicii și asistenții medicali instruiți în acest sens.

          „Mulțumesc tuturor celor implicați: medici, asistenți medicali, infirmieri, pompieri, personal administrativ, voluntari! Alături de ei fac apel la întreaga populație să trateze cu seriozitate pericolul și să respecte măsurile impuse, astfel încât să depășim cu bine această criză generată de coronavirus”.
          Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești

          BT prelungește perioada de grație pentru cardurile de credit

          Banca Transilvania a anunțat că prelungește perioada de grație pentru cardurile de credit, iar primele obligații de plată pentru clienți vor fi doar în luna mai, în perioada 1-25 mai.

          Măsura a fost luată pentru a scuti de drumuri la bancă în contextul actual.

          Banca are și alternative foarte bune pentru banking de acasă, respectiv BT Pay: sold, plăți și transferuri; BT24 Internet & Mobile Banking: plata facturilor, transfer de bani și altele; Chatbotul Livia de la BT, pe Facebook Messenger: sold, IBAN, rate, dobânzi și comisioane și altele; Chatbotul pentru antreprenori Raul de la BT: IBAN, sume de plată pentru cardul de credit și altele; BT Visual Help: blocarea cardurilor, modificarea limitelor de tranzacționare și altele.

          După ce a îngropat Spitalul Municipal Bacău, președintele PSD Dragoș Benea se acoperă din nou cu soluții ridicole

          Încercarea ”chinezească” a președintelui PSD Bacău, Dragoș Benea, de a finaliza Spitalul Municipal Bacău în șase zile, dar doar după declararea stării de urgență, astfel încât să nu mai fie nevoie de licitații, este un demers ridicol, care ascunde multă ipocrizie și minciună. Europarlamentarul Dragoș Benea încearcă să acopere incompetența de care a dat dovadă și care a îngropat spitalul municipal în variante fanteziste.

          Este ultima dată când vreau să mai discut în spațiul public despre acest subiect, mai ales în contextul actual al epidemiei de coronavirus. Nu voi relua toate elementele, pentru că băcăuanii știu că administrația liberală a fost prima din țară care a avut inițiativa de a construi un spital al orașului, pe care PSD l-a preluat, în 2016, realizat în proporție de 80%, cu dotări și aparatură moderne și pentru care mai era nevoie doar de finisaje. Nu i-a plăcut domnului Benea, pe atunci președinte al Consiliului Județean Bacău, că nu putea transforma spitalul într-o pușculiță de partid, așa că, în mai 2017, a propus introducerea acestuia într-un holding, alături de Spitalul Județean de Urgență Bacău.

          Motivul invocat a fost că Ministerul Sănătății va aloca fonduri, deși municipiul Bacău avea bani suficienți pentru finalizarea spitalului, lăsați tot de administrația liberală. La un an de la decizia de constituire a holdingului, am făcut o interpelare către Ministerul Sănătății. Am dorit să aflu care este soluția agreată, o asociere sau un transfer de proprietate între cele două instituții sanitare și ce sume va aloca ministerul pentru finalizarea spitalului. Răspunsul primit în iulie 2018 de la ministrul Sorina Pintea a fost scurt și năucitor: ”Spitalul Municipal Bacău nu face parte dintre unitățile sanitare aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătății”.

          Cu alte cuvinte, aventurierul Dragoș Benea nu reușise să-și convingă colegii de la PSD să-i pună spitalul municipal în brațe, prin transferul acestuia către CJ Bacău. De aici, minciunile s-au ținut lanț! În octombrie 2019, investiția tot nu se realiza, deși, devenit între timp europarlamentar, Dragoș Benea continua să susțină că vor fi bani de la guvern pentru spital. M-am adresat din nou ministerului și am întrebat dacă este funcțională structura de tip holding, când și dacă se vor aloca sumele necesare finalizării.

          Așa am aflat cu cât dispreț îi tratează în realitate Dragoș Benea pe băcăuani, am aflat că, în iunie 2018, CJ Bacău, condus de Dragoș Benea, și Prefectura Bacău, au inițiat un proiect de Hotărâre a Guvernului, de desființare a spitalului municipal și de reorganizare a spitalului județean. Guvernul PSD a refuzat, însă, varianta, așa că, în martie 2019, CJ Bacău a revenit cu o nouă propunere de Hotărâre de Guvern, în care a specificat că ”Obiectivul de investiție «Construire spital municipal Bacău» rămâne în patrimoniul Consiliului Local Bacău, în vederea finalizării investiției”. Cu alte cuvinte, după mai bine de doi ani, spitalul rămânea al municipalității, situație în care se află și acum! Cu atât mai ridicol demersul lui Dragoș Benea, care vrea azi să facă spitalul în șase zile, după o bătaie de joc de patru ani!
          Rămâne întrebarea: de ce nu l-a ascultat Guvernul PSD pe Dragoș Benea și a refuzat să-i dea pe tavă Spitalul Municipal Bacău și de ce nu recunoaște nici azi președintele PSD Bacău că holdingul medical a fost, de fapt, o aventură, un fals proiect, rămas doar pe hârtie? De ce nu recunoaște Dragoș Benea că, din cauza lui, s-au pierdut patru ani pentru finalizarea spitalului, care putea fi făcută în câteva luni?

          Investiția la Spitalul Municipal, demarată de liberali, o vor finaliza tot liberalii. Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat, la recentele audieri din parlament, că ”Bacăul a beneficiat de o atenție deosebită din partea noastră, acolo este un spital nou construit, pe care vrem să-l integrăm și să refacem circuitele administrative”. Pentru Spitalul Municipal Bacău este nevoie de decizie politică clară și nu de matrapazlâcuri și manipulări.

          Consider că domnului Dragoș Benea ar trebui să-i fie rușine că folosește fără scrupule acest moment complicat ca să arunce din cu soluții ridicole, cu spitale făcute în șase zile. Refuz să-i mai răspund acestui personaj fără scrupule, care se cațără pe sănătatea băcăuanilor, în speranța capitalului politic. Sunt lucruri mult mai urgente și mai importante de făcut și de un lucru sunt sigur: cu sau fără starea de urgență instituită, liberalii vor finaliza Spitalul Municipal Bacău!

          Ionel Palăr
          Președinte PNL Bacău

          IntrebareMinisterulSanatatii

          RaspunsMinisterulSanatatii

          IntrebareMinisterulSanatatii1

          RaspunsMinisterulSanatatii1

          George Călinescu și plictisul care nu există

          Spre sfârșitul anului trecut, împlinirea a o 100 de ani de la moartea lui Alexandru Vlahuță a fost discret comemorată. Este de lipit lângă suflet aprecierea lui Tudor Vianu despre Vlahuță: ,,o personalitate morală aleasă”. Mi-a plăcut mereu faptul că Vlahuță nu stă cu pălăria-n mână în fața criticilor literari cu ștaif, dar nici în fața vremelnicelor stăpâniri. Când spunea că ,,nu există oameni mari şi oameni mici, ci numai oameni care se străduiesc să-şi facă datoria”, vorbea și despre sine.

          George Călinescu îl trimite, în ,,Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, alături de Ronetti Roman, Paul Bujor sau N. Burlănescu-Alin, și-i pune eticheta de ,,epigon al lui Eminescu”: ,,Dintre epigonii lui Eminescu, A. Vlahuță este acela care copiază mai servil arhitectura exterioară a marelui poet”. (op. cit, București, Editura Minerva, 1982, p. 55). Servil? Este o exagerare călinesciană, desigur. Vlahuță n-a fost servil nici cu efemerele stăpâniri, în vreme ce G. Călinescu a căutat jilțuri ale acestora în care n-a ezitat să se afișeze. ,,Latura vulnerabilă a lui Vlahuță e de a face prea multă satiră facilă […] iar veșnica […] asprime de jude, mai scrie Călinescu, moralitatea neîncetată, chemarea oamenilor la bine și la adevăr încep să plictisească și să pară ipocrite”. (ibidem, p. 558)

          Încep să plictisească?… În 1881, Vlahuță scria ,,Cârmacii”, o virulentă satiră care circulă și astăzi fără să plictisească decât pe guvernanți, pe cei aflați în ofsaid mare cu morala. Este atât de actuală, încât aproape-ți vine să crezi c-a fost scrisă astăzi. Iată, fără niciun comentariu, câteva fragmente din ,,Cârmacii”…

          ,,Din bordei – de lângă vatra unde stă nenorocirea/ Ca o strajă neclintită – ridicatu-mi-am privirea/ Sus, spre sfetnici, şi văzut-am a lor feţe luminoase,/ Ş-am văzut maimuţăria, strâmbăturile greţoase/ Astor molii, astor ciocli, dezmăţaţi copii ai spumei,/ Care-n aur văd, smintiţii, sufletul şi cinstea lumei […]./ Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!/ A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns/ Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!/ Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,/ Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,/ Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi./ Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,/ Cum se cred ades copiii împăraţi – călări pe trestii […]./ Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare:/ Ne vrea ţara! Îi vrea ţara? Auziţi neruşinare!/ Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi!/ Într-o ocnă – da! – acolo oasele v-ar putrezi!/ Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire,/ Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire/ Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe!/ Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte/ Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi,/ Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi!/ Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ţi mască, fă-te blând,/ Pleacă-ţi fruntea ta cucernic, bate-ţi pieptul tău strigând:/ «Scumpa, draga Românie, idolul vieţii mele!»/Şi când vei fi Leu, pisică, scoate-ţi ghearele din piele!/Iată norma după care poţi s-ajungi unde pofteşti!/ Ş-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roşeşti,/ Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi,/ Cearcă-ţi sabia în gâtul conştiinţei tale-ntâi!/ Asta-i lecţia pe care o lăsaţi posterităţii!/ Ah, cumplit v-aţi râs de lege şi de cumpăna dreptăţii,/ Şi de oameni, şi de ţară, şi de tot ce-i sfânt pe lume!/ Peste veacuri depărtate vor pluti a voastre nume,/ Şi vor spune că sub soare n-au stat răi, călăi, bandiţi,/Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusiţi”.

          Plictisea condeiul lui Vlahuță? Dimpotrivă. În 1881 era profesor la școala divizionară de la Mănăstirea Dealului. Un an mai târziu, întrucât ataca la baionetă moravurile ,,înaltei societăți” din Târgoviște, Consiliul permanent al județului Prahova l-a destituit din postul de profesor. Numai de plictis nu duceau lipsă autoritățile vremii, atunci când îi citeau causticile versuri și articolele pe care le semna ca jurnalist. Am găsit aceste versuri în ,,A. Vlahuță, Poezii, București, Editura pentru Literatură, 1968, pp. 335- 350). Curios, în alte cinci volume semnate de Vlahuță, apărute înainte de 1989, aceste versuri nu apar. Cred că le iubea Ceaușescu precum nenumitul tămâia. După cum cred că aceeași iubire o au pentru aceste versuri și cei de azi: de la Cotroceni, din Palatul Victoria și Palatul din Dealul Mitropoliei, din alte palate. Plictisul despre care vorbea G. Gălinescu nu se va naște multă vreme în preajma acestor gânduri vlahuțene.

          Așteptarea din „Dragostea în vremea holerei”

          Am să mă opresc asupra unui fenomen, așteptarea, reflectat într-o interesantă carte recent apărută a scriitoarei, psihologului Aurora Liiceanu. Ea se intitulează „Așteptarea Penelopei” și cuprinde câteva captivate studii de caz, avându-le ca personaje pe soția lui Ulise, pe Hemingway și prima lui soție, Hadley, pe Gatsby din romanul cu același nume al lui Scott Fitzgerald, pe un celebru nipolog, Donald Keene, și pe eroul lui Gabriel Garcia Márquez, Florentino Arizia din „Dragostea în vremea holerei”.

          Ce spune autoarea despre așteptare? Că ea pare a fi o realitate rezistentă la trecerea timpului, fiind o permanență în viața celui care o trăiește ca stare. Și asta chiar dacă zilele vieții acelui personaj curg firesc, cu de toate, cu întâmplări felurite, cu bucurii, necazuri, pentru că numai în această normalitate mințile pot rămâne întregi. Îndeletnicirile cotidiene nu se întrerup, unele stări apar și dispar, numai așteptarea nu. „Pentru că toți oamenii așteaptă ceva, pe cineva”.

          În romanul lui Márquez, amintit mai sus, este vorba despre o tulburătoare, uimitoare poveste de iubire, care se împlinește după o așteptare de 51 de ani, 9 luni și 4 zile. Credeți că în viață este posibil așa ceva ? Nu, răspunsul nu e important aici, ci o altă întrebare: ce contează în dragoste, durata sau intensitatea sentimentului? Ce înseamnă o mare iubire, ceva care ține pe parcursul multor ani, sau vâlvătaia pasiunii? Aici, psihologul Aurora Liiceanu nuanțează lucrurile, afirmând că e greu de măsurat intensitatea unui sentiment, mai cu seamă iubirea, care este atât de fragilă, adaug eu, „e ca mătasea, o porți, n-o porți, se rupe” (Shakespeare, în sonete).

          „Ea depinde și de potențialul erotic al unei persoane, de temperament, de comportament.” Acesta din urmă fiind determinat de educație și de cultură. O natură primitivă va acționa altfel decât una sensibilă, rafinată, asta e evident. Iar o persoană narcisică, egotistă, va fi incapabilă de iubire, de dăruire. La astfel de persoane, calculul rece, viclenia de a-și atinge scopurile în interes strict individual predomină, empatia fiind absentă.

          Iubirea are numeroase versiuni, foarte diferite. Dar cum putem recunoaște una cu adevărat mare? Aceasta-i întrebarea. După stabilitatea obsesiei, ni se spune. E ceea ce s-a întâmplat cu Florentino, care s-a îndrăgostit de frumoasa Fermina la prima vedere, începând o relație epistolară cu ea, care a durat ani întregi. Apoi fiecare a avut viața sa, timp de jumătate de secol, dar Florentino, aidoma lui Gatsby, și-a idealizat iubirea, proiectând în ea doar propriile dorințe (fără să vadă sau refuzând să o facă) fața reală a lucrurilor. Florentino a trăit o viață dedublat, marele lui secret, dincolo de aparența unui om de afaceri de succes și a unui bărbat cu nenumărate aventuri sentimentale, fiind așteptarea împlinirii iubirii lui pentru Fermina. A ținut taina înlăuntrul său, nerenunțând o clipă la visul cel mai scump pentru el.

          Iar faptul că „Dragoste în vremea holerei” este povestea implinirii sentimentului la niște oameni bătrâni, care-și simt aproape ruina, dar se mai pot bucura de clipe de dorință, de intimitate, fiind împreună până la sfârșit, este profund emoționant.

          De ziua ei, „Masterchef” Iuliana Petrunjel dezvăluie o poveste de succes pentru… papilele gustative

          Echipa APIUMFOOD

          Astăzi e sărbătoare în familia Petrunjel din Mărgineni. Iuliana  împlinește 34 de ani. Mulți dintre băcăuani și-o amintesc din showul culinar “Masterchef”, de la Pro Tv, iar mai nou este cunoscută prin firma “Apium Food” pe care o conduce cu succes.

          Bucătăria nu a fost visul ei din copilărie, Iuliana descoperind această pasiune mult mai târziu și în condiții care nu ar fi prevestit succesul în acest domeniu.

          Iuliana s-a născut și a copilărit la Mărgineni. Primii ani de școală i-a făcut în localitatea natală, după care s-a transferat la Colegiul Național de Artă din Bacău unde a studiat patru ani de pictură și trei ani de coregrafie. „Mi-a plăcut partea asta artistică”, ne-a spus Iuliana care, în clasa a X-a, a plecat la părinți, la Roma, în Italia. „Părinții mei erau demult acolo. Noi rămăsesem acasă cu o mătușă. Era foarte greu acasă fără părinți, mai ales că eu am crescut-o și pe sora mea mai mică. Mai am un frate mai mare, dar și el era plecat în Italia cu părinții”, a povestit Iuliana Petrunjel. Nu a știut ce o așteaptă în Italia. Părinții însă au lăsat-o să facă ce vrea, iar ea a ales să lucreze. După ce și-a dat seama că viața e grea, a revenit acasă și și-a reluat studiile. Părinții ei s-au bucurat că a luat o astfel de decizie iar Iuliana a terminat liceul, fiind absolventă a Colegiului „Mihai Eminescu”, promoția 2002. Și-a dorit foarte mult să meargă mai departe la Academia de Poliție, dar a fost descurajată, toată lumea spunându-i că acolo se intră „cu pile” și că dacă nu ai „pile” nu ai nici o șansă. Așa că a renunțat și a plecat…în Italia. Din nou.

          Declicul din… bucătărie

          A ajuns la Roma iar după șase luni a decis să meargă în nord, în provincia Bergamo, la o verișoară, acolo unde s-a dus împreună cu viitorul soț. „Acolo am avut mai multe joburi. Întâi am avut grijă de o bătrână, apoi am fost ospătar, după care am trecut și în bucătărie”, își amintește Iuliana Petrunjel, care la un moment dat a ajuns să lucreze 14 ore pe zi, la trei joburi, ritm pe care l-a susținut timp de șase ani. „Patronul de la tratoria la care lucram, atunci când era aglomerat mă trimitea în bucătărie. Acolo am avut ocazia să cunosc un bucătar excelent. Știți că bucătăria italiană este foarte bună și foarte variată. Mi-a plăcut foarte mult felul în care combina aromele. Atunci a fost declicul…”, a povestit Iuliana Petrunjel, care practic „a furat” meseria. Mergea în weekend acasă, iar duminica le gătea prietenilor care au apreciat foarte mult combinațiile de arome pe care le servea în farfurie. Îi mergea foarte bine, dar soțul întâmpina dificultăți, având aproape doi ani de șomaj. Au analizat bine situația și au decis să se întoarcă din nou acasă, în România, lucru pe care l-au făcut în februarie 2013.

          Primul pas…

          Ca mulți alți români plecați peste mări și țări, și Iuliana împreună cu soțul ei au spus la început că vor sta un an, poate doi. Și, ca în cazul multora plecați, socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă. Numai că, după o analiză consistentă, cei doi au hotărât ca, întorși în țară, să încerce să dezvolte ceva aici. „Când am venit acasă, știam deja că sunt însărcinată într-o lună cu cea mare – povestește Iuliana Petrunjel. Inițial am stat la socri. Soțul împreună cu fratele lui a investit într-o firmă cu activitatea de mobilă la comandă. Și eu găteam pentru soțul meu…” Însă nu totul a fost pe roze, mai ales că acomodarea a fost puțin cam dificilă. Afacerea mergea binișor, între timp Iuliana a adus-o pe lume pe prima lor fetiță și a început să gătească din ce în ce mai mult. „Când fetița cea mare a făcut cinci luni, am văzut că se făceau preselecții la Masterchef”…

          Experiența care a dus la consacrare

          „La început nu știam ce să fac. Nu știam dacă am șanse… Și am zis că ce-o fi o fi, și m-am dus la preselecții la Iași”, a povestit Iuliana. Zis și făcut. Și s-a dus la Iași cu un risotto cu gorgonzola, pară și nucă. Chefii de la emisiune au apreciat din prima faptul că Iuliana făcea diferență clară între risotto și orez. „Tot atunci le-am făcut și colțunași cu brânză dulce fierți în lapte, le-au plăcut foarte mult juraților și am trecut mai departe”, a mai spus Iuliana Petrunjel care a specificat că „Masterchef” era la prima ediție cu Foa, Hădean și chef Patrizia, și evident că a trecut mai departe. La București a impresionat din nou, având de făcut două rețete în jumătate de oră, iar Iuliana a finalizat risotto chiar în fața chefilor și a fost apreciată din nou mergând și mai departe. Au urmat trei săptămâni de foc cu filmări și gătit la foc automat, câte 16 ore pe zi. „Practic au fost vreo 6.000 de concurenți iar eu am intrat în primii 24”, își amintește Iuliana cu plăcere. Ea a terminat competiția pe locul 18. „A fost frumos,dar și foarte greu, mai ales că o aveam pe cea mică acasă în vârstă de doar 9 luni”, a mai spus Iuliana care nu s-a așteptat să ajungă atât de departe. „A fost o lansare iar după emisiune am primit câteva oferte, inclusiv de la chef Patrizia care voia să deschidă un restaurant în București. Dar am refuzat pentru că aveam și copil mic iar soțul avea investiția aici”, a adăugat Iuliana Petrunjel. A urmat însă o perioadă în care a colaborat cu mai multe restaurante, unele pe care le-a deschis sau altele cărora le-a redefinit linia culinară.

          Între timp, Iuliana a participat și la realizarea unor evenimente, ocazie cu care a realizat că ea este bucătar de evenimente și nu à la carte, deși se descurcă foarte bine în orice situație. „Îmi place foarte mult partea asta de evenimente și am continuat așa. Apoi, am avut mulți prieteni care apreciau ce făceam și mi-au cerut sprijinul să-i ajut la anumite ocazii speciale. Și din prieten în prieten mi-am dat seama că trebuie să deschid un business din asta”, a continuat Iuliana care a hotărât să reorganizeze o parte din casa în care locuiește la Mărgineni și practic să-și deschidă astfel propria afacere. „A fost foarte greu. Am făcut totul cu bani împrumutați de la mama, de la cumătra, de unde am găsit… Am deschis aici cu utilaje la mâna a doua. Asta s-a întâmplat acum doi ani”, a explicat Iuliana Petrunjel care a precizat că atunci a depus și un proiect pe programul Start Up, dar nu a reușit să obțină finanțare din cauza unei greșeli minore din proiect. Odată cu lecția învățată a aplicat din nou anul trecut, ocazie cu care a reușit să câștige o finanțare cu care a achiziționat utilaje de înaltă calitate.

          Apium Food

          Afacerea a început cu meniul zilei pentru diferite firme. Încet, încet au fost cunoscuți în piață și au diversificat oferta de produse și cererea a început să fie din în ce mai mare. „La un moment dat ni s-au cerut meniuri de grădiniță și școli. Am renunțat la meniul zilei și ne-am axat pe contracte și evenimente”, a precizat Iuliana Petrunjel care a dat și exemple de evenimente la care este prezentă, între acestea fiind evenimentele private și chiar asigurarea meniului la revelionul de la Centrul de Afaceri. Și pentru că de fiecare dată privim spre viitor, Iuliana Petrunjel ne-a declarat că își dorește să își deschidă un salon propriu de evenimente. Întrebată de unde vine denumirea firmei, Iuliana a precizat: „Apium în latină înseamnă «rădăcinoase». Iar numele meu după soț este Petrunjel. Nu puteam să spun Petrunjel Food… așa că le-am legat cumva. Și firma soțului e Apium Wood, că el lucrează în lemn. Cred că este și destinul… M-am căsătorit cu Lucian Petrunjel, pasiunea pentru gătit a venit după… deci…” În altă ordine de idei, am încercat să aflăm câte ceva și despre produsele cu care Iuliana Petrunjel are succes. Astfel, am înțeles că platourile calde sunt la mare căutare, acestea fiind: platoul clasic cu carne, platoul vegetarian, platoul de post și platoul de combinație pește-brânză. Interesant este și sloganul firmei: „Mâncarea grasă ne slăbește sănătatea”, un slogan care ar trebui să îi pună serios pe gânduri pe unii dintre noi.

          Rețeta Iulianei
          Pentru că nu puteam rata așa ceva pentru nimic în lume, am rugat-o pe Iuliana Petrunjel să ne prezinte o rețetă ușoară, de primăvară, cu care să putem surprinde pe de-o parte propriile papile gustative, pe de cealaltă parte pe cei care îi avem în vizită și vrem să-i surprindem. Așa că Iuliana ne-a oferit o rețetă care poate fi executată și în perioada postului, cu excluderea ingredintelor de frupt:

          Risotto cu urzici, leurdă și parmezan
          Ingrediente
          -orez 300 g
          -ceapă 100 g
          -leurdă 100 g
          -urzici 200 g
          -ulei de măsline 30 g
          -o linguriță sare
          -50 g unt
          -50 g parmezan
          -700 ml supă de legume.
          -40 ml vin alb

          Modul de preparare:
          În uleiul de măsline ușor încins se adaugă ceapa verde, leurda, urzicile și sarea. După ce s-au călit ușor adăugăm orezul și amestecăm continuu timp de 1 minut, apoi adăugăm vinul alb. După ce s-a evaporat vinul, adăugăm un polonic de supă. Pentru a ieși un risotto cremos, nu adăugăm niciodată al doilea polonic de supă până nu s-a evaporat cel dinainte. Continuăm cu supa până bobul este fiert, iar la final adăugăm untul și parmezanul.
          Se servește fierbinte alături de un pahar cu vin alb.

          *Timp de gătire -25 minute
          *Pentru 3 porții

          Și pentru că duminică, 15 martie, Iuliana împlinește frumoasa vârstă de 34 de ani, noi îi spunem „La Mulți Ani !” și îi dorim succes maxim în afaceri… cu gusturi deosebite!

          Duminica a doua din Postul Mare

          În duminica a doua din Postul Paştelui, Mântuitorul îşi revarsă iubirea Sa faţă de oameni vindecând un slăbănog în Capernaum. Evanghelistul Matei numește aici Capernaumul orașul Său. Betleemul a fost orașul în care S-a născut; Nazaretul, orașul în care a crescut iar Capernaumul, orașul în care a locuit în permanență.

          Slăbănogul a fost adus înaintea Lui, spărgând acoperișul casei. Pentru că bolnavul şi cei ce l-au adus au arătat atâta credinţă, Şi-a arătat şi Hristos puterea Lui, iertând cu toată autoritatea păcatele bolnavului : “îndrăzneşte, fiule! Iertate îţi sunt păcatele!” (Matei IX, 1-2)

          Păcatul aduce în trup boală şi suferinţă fiindcă întrerupe mersul firesc al vieţii aşa cum a fost statornicit de Dumnezeu întru început. Durerea şi suferinţa din trupul nostru sunt urmarea păcatelor.
          Mântuitorul a tămăduit pe unii numai iertându-le păcatele – adică înlăturând pricina răului. De aceea a zis El slăbănogului: “Vezi să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie mai rău”.

          Prin iertarea păcatelor “slăbiciunile primesc întărire, cele neputincioase tămăduire, cele de lipsă îndeplinire, cele întunecate şi necunoscute primesc lumină”.

          Suferinţa inerentă vieţii, pe lângă caracterul ei de pedeapsă a păcatului primeşte în creştinism şi o valoare educativă. Acolo unde există putere de credinţă, suferinţa atrage pe om spre înălţimi de transfigurare spirituală. “Chiar de se strică omul nostru cel din afară, cel din lăuntru însă se înnoieşte din zi în zi; pentru că suferinţa noastră cea de acum, uşoară şi trecătoare, ne aduce nemăsurată slavă veşnică” (II Corinteni IV, 16-17).

          Toţi sfinţii, asceţii, părinţii bisericeşti şi toţi trăitorii în Hristos au văzut în suferinţă un ajutor de mântuire, de apropiere de Dumnezeu, o coordonată a desăvârşirii morale. Suferinţa nu trebuie să ne coboare la deznădejde, scopul ei fiind îndreptarea sufletului spre câştigarea fericirii veşnice, cum spune Sfantul Ioan Gură de Aur: “A suferi răul are ca răsplată şi recompensă Împărăţia Cerurilor; a face răul, aduce pedeapsă şi osândă”.
          Suferinţa înobilează sufletul. Ea este condiţia fundamentală a renaşterii interne spiritual; frumos zice Victor Hugo: “ochiul nu vede bine pe Dumnezeu decât prin lacrimi”.

          Prin iertarea păcatelor azi Mântuitorul a mântuit sufletul slăbănogului . Hristos, prin faptele Sale, descoperă lumii ceea ce spusese mai înainte Ioan Botezătorul despre El: că ”ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29).
          Prin această minune, Domnul arată că este Creator şi al sufletului şi al trupului. Vindecă şi boala sufletului şi boala trupului; iar prin vindecarea celui ce se vede, adică a trupului, face cunoscută şi vindecarea celui ce nu se vede, adică a sufletului.

          Văzând minunea săvârşită de Domnul şi auzind aceste cuvinte, să întărim şi mai mult convingerea că dragostea şi mila lui Dumnezeu pentru noi a fost aceea care a dat tuturor ca uşă spre mântuire Biserica şi nu cere altceva decât pocăinţă şi abţinere de la păcate pentru a face loc dragostei de Dumnezeu şi de oameni.

          Pr. Liviu Burlacu
          Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău

          Înscrieri online la creșele din Bacău

            În urma sedinței  Comitetului Local pentru Situații de Urgență, desfășurată în data de 13.03.2020, cu privire la  măsurile de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, Centrul Bugetar Creșe Bacău suspendă relațiile cu publicul, eventualele solicitări, documente vor fi trimise pe adresa de e-mail:  cresebacau@gmail.com

            În perioada 16-22.03.2020, înscrierea pentru locurile la creșă se face ON-LINE, astfel:

            – Cererea de înscriere se va descărca de pe site-ul Primăriei Municipiului Bacău, la secțiunea INFORMAȚII-CENTRUL BUGETAR CREȘE-cerere înscriere 2020;

            – Cererea va fi completată/semnată/scanată de către părintele/reprezentantul legal al copilului;

            -Actele necesare înscrierii copilului la creșă(se regăsesc pe site-ul Primăriei municipiului Bacău, la secțiunea INFORMAȚII-CENTRUL BUGATER CREȘE, în FIȘIERUL: PROCEDURILE ȘI CRITERIILE DE ÎNSCRIERE LA CREȘE PENTRU ANUL DE ACTIVITATE 2020-2021), vor fi scanate și expediate pe adresa de e-mail: cresebacau@gmail.com

            -Perioada depunerii documentelor pe e-mail se poate prelungi până pe data de 26.03.2020, în funcție de directivele Comitetului local privind Situațiile de urgență ale municipiului Bacău.

            Vă mulțumim pentru înțelegere!

            Conducerea Centrului Bugetar Creșe Bacău

            † DUMINICA a III-a din Post

            Lecturile din cea de-a treia duminică din Postul Mare în care ne aflăm, ne invită să ne întoarcem spre Dumnezeu care este bun și milostiv.

            Evanghelia din această duminică îl prezintă pe Isus,cerând apă de la o femeie samariteană ce venise la fântână să își umple vasul cu apă, fiindcă îi era sete. În timpul lui Isus, evreii nu aveau voie să interacționeze cu samariteni din cauza barierelor impuse depropria religie.Însă, Isus rupe aceste granițe: „Cum, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană? De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii”. (In 4,9)

            De asemenea era și împotriva normelor morale ale zilei ca un bărbat să vorbească cu o femeie într-un loc public. Și totuși, Isus vorbește cu această femeie, ținând cel mai lung dialog din cele patru evanghelii.
            Cristos depășește limitele comportamentului așteptat de cei din timpului său. El nu condamnă, nu amenință, sau intimidează femeia, în ciuda cunoștințelor sale despre trecutul ei păcătos. El nu judecă sau critică. Atitudinea sa este una caldă și plină de caritate fraternă.

            Cred că noi toți suntem asemănători femei samaritene. Am avut în viața noastră momente de rătăcire și am încercat le ascundem. Dumnezeu le cunoaște deja pe toate. Să avem curajul să ne ridicăm printr-o spovadă bună.

            Un alt mesaj important al evangheliei este cel despre apa dătătoare de viață, pe care Isus o oferă femeii. Iar femeia îi răspunde: „Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde deci ai apa vie? (v.11).

            Însă, Isus îi explică femeii că el nu vorbește despre apa fizică, care potolește setea fizică, ci vorbește despre apa spirituală care potolește setea spirituală. Cu alte cuvinte, Isus vorbește despre setea pe care o are fiecare om după Dumnezeu. În cartea psalmilor, găsim scris: „După cum cerbul dorește izvoarele de apă, așa te dorește sufletul meu pe Tine Dumnezeule”. (Ps 42). Sfântul Augustin,amintea și el în cartea sa, Confesiuni: „Ne-ai creat pentru Tine Doamne și neliniștit este sufletul nostru până nu se va odihni în Tine”.

            Să fim atenți, în acest timp al Postului Mare să nu ne satisfacem setea de Domnul apelând la mijloacele materiale: droguri, mașini, bani, petreceri zgomotoase, case luxoase etc. Să ne potolim setea doar din cuvântul lui Dumnezeu.

            Pr. Galațanu Anton
            Biserica „Sfântul Mihail”, Valea Mare 

            Corturi de triaj și la Spitalul din Buhuși

              Sâmbătă, 14.03.2020, au fost montate primele corturi de triaj pacienti, pentru Compartimentul de Primiri Urgențe și pentru secția de boli Infecțioase a Spitalului din Buhuși. Acestea au fost puse la dispoziție și montate de către S.V.S.U. și Primăria Orașului Buhuși .

              Totodată, ISU Bacău a trimis și montat un cort militar pentru triajul pacienților din Compartimentul de Primiri Urgențe.

              Corturi pentru trierea pacienților în parcarea Spitalului Județean de Urgență

              În parcarea Spitalului Județean de Urgență au fost montate două corturi de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău, care vor servi la trierea tuturor persoanelor care solicită asistență medicală.

              Aceasta reprezintă una din măsurile de prevenție luate la nivelul spitalului.

              „Este hotărârea conducerii spitalului”, spune managerul Adrian Popa, după ce s-au raportat peste 100 de cazuri confirmate COVID-19 la nivel național.

              În prezent, 75 de băcăuani se află în carantină, în spații special amenajate, iar alți 651 sunt autoizolați la domiciliu, fiind monitorizați de specialiștii Direcției de Sănătate Publică.

              Toți aceștia provin din rândul celor întorși, în ultimele 14 zile, din diferite zone ale Italiei.