joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1895

Pregătiri intense, la stadionul „Letea”

    Autoritățile locale și județene au vizitat baza sportivă „Constantin Anghelache”, (cunoscut drept stadionul„Letea”), aflată sub tutela Primăriei și a Consiliului Local, unde a fost amenajat spațiul destinat carantinării pe durata pandemiei de coronavirus.

    „Am participat la această acțiune pentru că trebuie să ne pregătim și pentru cel mai rău scenariu posibil, care înseamnă momentul în care toate locurile disponibile pentru tratarea pacienților cu coronavirus s-au epuizat”, a declarat prefectul Liviu Miroșeanu.

    Rămâne ca specialiștii Direcției de Sănătate Publică să stabilească, împreună cu autoritățile locale, circuitele medicale și obținerea autorizațiilor de funcționare. Reamintim că, zilele trecute, CSM Bacău a eliberat birourile, cantina, sălile de lupte, terenurile de fotbal și cantonamentul, care vor avea o utilitate specifică pe durata pandemiei de COVID-19. În plus, au fost făcute lucrări de modernizare a instalațiilor sanitare de la sala de lupte și amenajări de contaniere modulare pe terenul cu iarbă sintetică.

    Cum se plătesc salariile, cine lucrează în această perioadă și cum se vor recupera cursurile

    Chiar dacă cursurile în toate unitățile școlare s-au suspendat încă de pe 11 martie, cadrele didactice sunt în majoritatea lor acasă, în școli sunt directorii, secretarele, contabilii, la fel și personalul didactic auxiliar, mai puțin personalul nedidactic. Se lucrează prin rotație, la intervale diferite de timp, astfel încât să se evite aglomerările, profesorii au posibilitatea de a preda „de la distanță”, fără însă a impune reguli, se lucrează online și la înscrierea în clasele pregătitoare, cine poate lucra de acasă o face. Și la Inspectoratul Școlar Județean Bacău este activitate, chiar dacă unii inspectori de specialitate au ales acum, pentru că situația actuală o permite, să își ia concediile de odihnă restante.

    „Vești sunt destule, chiar dacă activitatea este suspendată în școli, și aici mă refer la cursuri. Cu toate acestea directorii, contabilitățile, secretariatele lucrează, unde se poate se face și telemuncă sau muncă la domiciliu, pentru a se putea păstra distanța socială. Profesorii fac ore online cu elevii, fiecare după metoda lui, doar în mediul rural e mai greu, fiind cam 9.000 de elevi care nu au acces la aceste metode moderne tehnologice. Personalul nedidactic, adică femeile de serviciu, muncitorii necalificați, fochiștii… și-au cam terminat treaba de dezinfecție, igienizare și ce mai aveau programat și au posibilitatea de a sta acasă. Nu s-a stabilit încă cum se vor recupera cursurile, suspendarea s-a făcut în urmă cu 2 săptămâni, până la vacanța de primăvară, deocamdată, deci ar trebui recuperate după deciziile actuale doar 3 săptămâni de cursuri”, a declarat (telefonic), pentru Deșteptarea, prof. Ida Vlad, inspector școlar general ISJ Bacău.

    Salariile vor fi plătite integral
    Și chiar dacă fiecare susține activitatea cum poate (de acasă sau de la birou), salariile vor fi plătite integral. „A fost o decizie luată încă din momentul în care s-a anunțat și suspendarea cursurilor. Deci, salariile vor fi plătite integral pe toată această perioadă pentru că, după ce se vor relua cursurile, vor fi recuperate și orele pierdute, fără a se mai plăti nimic suplimentar pentru aceste recuperări”, a mai spus prof. Ida Vlad. Nu se vorbește în domeniul Educației nici de șomaj tehnic, și nici de concedieri fără plată!

    Și înscrierile în clasele pregătitoare continuă
    Pentru că situația a impus-o, înscrierile la clasele pregătitoare, care se desfășurau în această perioadă, continuă, dar online. Se depun doar cererile, urmând ca validarea efectivă a dosarelor să se realizeze după ce vor fi reluate și cursurile. „Imediat cum se vor redeschide școlile, vor fi emise noi metodologii pentru că oricum toate calendarele au fost decalate. Și aici vorbim de înscrierea în clasele pregătitoare, dar și de calendarul mișcării personalului didactic, de depunerea dosarelor privind acordarea gradațiilor de merit”, a mai explicat inspectorul școlar general. Nici fazele naționale ale olimpiadelor școlare nu se mai țin (care erau programate pe perioada vacanței de primăvară, adică între 4 și 21 aprilie), mai ales că la unele discipline nu s-au mai putut susține nici etapele județene, în urma cărora se stabileau elevii ce se calificau la naționale.

    La Inspectoratul Școlar, conducerea este la datorie
    Și la Inspectoratul Școlar Județean Bacău activitatea se derulează în continuare, chiar dacă inspectorii de specialitate au ales să își ia concedii în această perioadă. „Noi, prin natura muncii, deși avem 25 de zile de concediu pe an, niciodată nu reușim să efectuăm efectiv aceste zile integral. Așa că mai am colegi în inspectorat care au ales să își ia restul de concediu de odihnă neefectuat. Contabilitatea lucrează de la domiciliu, dar 2 zile pe săptămână vine și la inspectorat, pentru a nu fi mai mult de o persoană în birou. În plus, am suspendat și activitatea de relații cu publicul, deși oricum în aceste zile nu ne-a mai trecut nimeni pragul. Orice nelămurire sau sesizare e rezolvată telefonic sau prin email”, a conchis inspectorul general Ida Vlad.
    Toate cursurile din unitățile de învățământ preuniversitar sunt suspendate până după Paștele Ortodox, adică până pe 21 aprilie.

    Doru Ciucescu: Numai la intrarea în România nu am fost controlați de medici cu termometre

      Reîntors dintr-un voiaj care a cuprins mai multe țări africane, scriitorul Doru Ciucescu povestește, surprins că, în vreme ce, în toate țările în care a intrat, era întâmpinat de cadre medicale în combinezoane de protecție, cu măști și cu termometre digitale, doar la intrarea în România nu s-a petrecut așa ceva.

      „Ciudat mi s-a părut faptul că la sosirea în România nu am fost întâmpinat de un baraj de «pistolari», cu armele îndreptate spre tâmplă ori frunte”, povestește scriitorul.

      De exemplu, la intrarea în Senegal, în aeroport a fost întâmpinat de „pistolari” în halate albe, cu termometre digitale. „Controlul este riguros și orice puseu de temperatură înseamnă… cel puțin trei zile pierdute în… «izoleta» din țara respectivă, până vine rezultatul testului pentru coronavirus. Nu doresc să sperii pe nimeni, dar aceasta este adevărul”, a notat scriitorul când a ajuns în Dakar.

      „În Coasta de Fildeș din nou am fost întâmpinat cu un baraj uman, dotat cu «revolvere» îndreptate spre frunte. De această dată, după ce mi-a luat temperatura, «pistolarul» mi-a înmânat un formular pe care a scris numărul 37. Acest formular, completat de mine cu date personale mi-a fost necesar la poliția de frontieră. Două negrese nu au trecut cu bine acest test și au fost dirijate spre altă direcție, poate pentru a intra în carantină”.

      Scriitorul a ajuns, ieri, în țară, și a decis să se autoizoleze la domiciliu.

      „În timpul cursei TAROM, stewardesele au distribuit o coală de hârtie, de format A4, ambele pagini conținând câte un formular de completat: „Declarație” și „Chestionar de evaluare și localizare pe teritoriul României”.

      De asemenea, în „Declarație” am menționat că am sosit pe teritoriul Româniai, după ce am tranzitat tranzitat următoarele țări: Franța, Gabon, São Tome și Principe, Ghana, Coasta de Fildeș, Senegal, Mali, Franța. Deși nu am călătorit în zona roșie, de exemplu, în China, iar în zona galbenă am tranzitat doar aeroportul „Charles de Gaulle”, din Franța, totuși m-am oferit… să mă autoizolez 14 zile, perioada în care apar simptomele infectării cu virusul COVID 19.

      Coala de hârtie, cu formularele completate mi-a fost cerută de polițistul de la frontieră, concomitent cu pașaportul. El nu a avut obiecții la cele declarate de mine, a reținut coala cu formularele respective și mi-a înapoiat pașaportul”, povestește Doru Ciucescu.

      În cele două săptămâni de autoizolare și-a propus să scrie cartea cu impresii de călătorie, a cincisprezecea, cu titlul provizoriu „Călătorie în pandemie, prin Africa * Libreville, Accra, Abidjan, Dakar, Bamako”.

      Amenzi la valoarea maximă pentru cei care nu respecta autoizolarea

        Liviu Miroșeanu a condus ședința operativă de la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, care a avut ca temă centrală combaterea nerespectării dispozițiilor în vigoare legate de izolarea la domiciliu și de limitarea deplasărilor de către cetățenii județului Bacău.

        „Suntem tot mai preocupați de faptul că unii cetățeni din județul nostru nu respectă măsurile adoptate la nivel central și comunicate de noi în mod frecvent.

        Concret, este vorba de cetățenii care nu respectă dispozițiile privitoare la autoizolare și, de asemenea, ne referim la cei care nu înțeleg să stea acasă în situațiile în care deplasările lor nu sunt absolut necesare.

        Am luat măsuri și rezultatele au început să apară. În acest sens, s-au înregistrat mai multe amenzi. De aceea, am dispus să fie acordate sancțiunile maxime. Fac, pe această cale, încă un apel către cetățenii din județul Bacău să înțeleagă că nu este o joacă.

        Cuantumul amenzilor este între 10.000 și 20.000 de lei, iar, în cazuri mai grave, se poate ajunge la pedepse cu închisoarea de la 1 la 5 ani.”, a ținut să precizeze prefectul Liviu Miroșeanu.

        Tot mai multe firme din județ, interesate să producă măști și combinezoane de protecție

          Reprezentanți ai mai multor firme din județul Bacău au avut, ieri, o întâlnire prefectul Liviu Miroșenu și șeful Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale – Bacău. Subiectul central a fost posibilitatea preluării activității de confecțioare de măști combinezoane de protecție.

          „Sunt preocupat de asigurarea aprovizionării unităților medicale și a farmaciilor cu toate echipamentele pentru protecție, mai ales în această perioadă de luptă împotriva coronavirusului. Măștile și combinezoanele au un rol foarte important în protecția personalului medical și a cetățenilor și, prin urmare, vrem să nu depindem de importuri pentru aprovizionare.

          Suntem bucuroși că putem găsi soluții la nivelul județului Bacău și îmi doresc ca această variantă identificată astăzi să devină una viabilă”, a precizat prefectul Liviu Miroșeanu.

          Guvernul Orban, decizii pentru susținerea economiei, a antreprenorilor și a salariaților români

          Antreprenorii și salariații din turism, restaurante, hoteluri, cafenele, industria organizării de evenimente, domenii afectate direct de măsurile de combatere a epidemiei de coronavirus, primesc un sprijin concret și substanțial de la Guvernul Orban. Statul român va suporta 75% din salariul mediu brut al tuturor angajaților afectați direct de șomajul tehnic și pentru toată perioada cât se aplică restricțiile de funcționare. Pentru ca economia românească să funcționeze, a fost majorat cu cinci miliarde de lei plafonul de garantare a creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, care au astfel acces la resurse financiare pentru asigurarea capitalului de lucru și continuarea investițiilor. Dobânda pentru credite este subvenționată integral, iar comisionul de administrare este zero.

          „Aceste prime măsuri sunt o gură de oxigen pentru proprietarii de firme și angajații lor, care își văd, astfel, locurile de muncă stabilizate și își vor putea relua rapid activitatea, imediat ce amenințarea epidemiei va trece. România, alături de Europa și de aproape întreaga lume, se confruntă cu una dintre cele mai grave crize din ultimii zeci de ani, provocată de coronavirus. Trăim cu toții vremuri dificile. Țara are nevoie de responsabilitatea, disciplina și solidaritatea tuturor”, spune deputatul Ionel Palăr, președintele PNL Bacău.

          Pachetul de măsuri de sprijin pentru angajații și companiile afectate de pandemia COVID-19 beneficiază de o alocare bugetară de 30 de miliarde de lei, bani proveniți din bugetul național și fondurile europene. Șomajul tehnic va fi plătit pe toată durata stării de urgență pentru toate firmele care și-au întrerupt activitatea total sau parțial, ca urmare a instituirii acesteia, în baza unui certificat emis de Ministerul Economiei, dar și pentru companiile care și-au redus veniturile cu cel puțin 25%, în baza unei declarații pe propria răspundere. Guvernul estimează că până la un milion de salariați vor beneficia de ajutorul de la stat.

          Pentru ca economia să nu aibă de suferit, statul s-a angajat să ramburseze în această lună TVA în valoare de 9 miliarde de lei, să plătească toate concedii medicale scadente și să aloce 200 de milioane de lei pentru carantină și izolare. Termenul de plată pentru impozitele pe clădiri, pe teren, pe mijloace de transport, a fost amânat, de la 31 martie, la 30 iunie 2020. Popririle și executările silite pentru creanțele bugetare sunt suspendate pentru perioada stării de urgență, cu excepția celor rezultate din cauze penale.

          „Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 42 de milioane de lei, pentru susținerea centrelor de carantină și dotarea corespunzătoare a acestora, iar părinții copiilor cu vârsta de până la 12 ani, care nu au posibilitatea de a munci la domiciliu, vor putea sta acasă pe toată perioada suspendării cursurilor în școli și grădinițe și vor primi o indemnizație în valoare de 75 % din salariul în plată și nu mai mult de 75% din salariul mediu brut. Guvernul a încercat să prevadă dificultățile care apar în toate domeniile, atât economic, cât și social”, explică Tudorița Lungu, deputat PNL.

          Cum principala bătălie rămâne cea cu epidemia de coronavirus, Guvernul a decis și înăsprirea pedepselor pentru cei care nu respectă decizia de a sta în izolare la domiciliu sau în carantină. Au fost majorate pedepsele pentru falsul în declarații, care se va aplica tuturor celor care vin dintr-o țară cu un număr mare de cazuri de coronavirus și care ar trebui să intre în carantină sau izolare, dar ascund adevărul. Cui nu respectă carantina și măsurile dispuse de autorități i se va întocmi dosar penal și a fost introdusă și o nouă infracțiune: omisiunea de a da informații complete în cursul unei anchete epidemiologice, privitor la persoanele cu care a intrat în contact, în încercarea de a proteja pe cineva.

          BIROUL DE PRESĂ PNL BACĂU

          OKO, vrăjitorul Luminii, Întunericului și Strigătului

          Apărut în condiții grafice de invidiat, volumul „Prezentul artistului” (Bacău, Editura Rovimed Publishers, 2020) – configurat cu picturi și ideograme semnate de penelul lui Alex Oko și însoțit de o gardă imperială a vorbelor (Dan Sandu, Theodor George Calcan, Petre Isachi) – a intrat în lume în hainele de gală ale unui prinț ce poartă în coburi risipiri ideatice seducătoare și temple zidite din trupul kalokagathiei.

          Alexandru Ocolașu, „spirit postmodern, rebel polemic și perseverent” (Petre Isachi), învățăcel hărăzit cu talent care a sărit pârleazul primei adolescențe la Akademosul băcăuan al Artelor, ne invită cu izvodirile sale plastice – „Explozie incomensurabilă”, „Somnul pictorului”, „Sufletul omului post-modern”, „Măști invizibile”, „Abisul din noi”, „Vis încremenit”, „Cezanniada”, „Coincidentia oppositorum”, „Autoportret -17” etc. – într-un univers pe care l-a zămislit, ca un vrăjitor, din jocurile sacre ale unui triptic: Lumină, Întuneric și Strigăt. Artist în previzibilă devenire de poveste, Oko își construiește sanctuarul estetic în jurul acestei perfecțiuni tripartite, simbol al triunghiului echilateral și al Trinității care mă trimite, acustic, și către cele trei bătăi repetate în ușă, cu reluarea disperată a întrebării obsesive – „De ce? De ce? De ce?” – pe care ne-o picură în suflet simfonia beethoveniană a Destinului.

          Scriitura penelului său – înnobilată de privirea maeștrilor Marius Manta, Ioan Burlacu, Adriana Busuioc, Ion Lăzureanu, Radu Luminița, dar și de susținerea Familiei sale – oblojește răni ale sufletului, întemeiază zboruri, îmbracă straiele șerpașului care ne ocrotește hălăduirile și prin prăpăstii estetice ale lumii.
          „Adevărata viață este înlăuntrul meu”… „Probabil că un oraș mic, precum Bacăul, nu îți permite prea multe, obligându-te să trăiești cum vrea el”… „Generația din care fac parte mă îndeamnă atroce la o indiferență inumană, asupra vieții”… „Voi crea arta pe care vreau să o văd, iar dacă cei ce îmi admiră tablourile prind doar o fărâmă din ceea ce vreau să transmit sunt salvat”… Sunt mărturisiri okosiene, dintr-un interviu fericit gestionat de Petre Isachi.

          Cine este Alex Oko? „Un Prinț al Penelului venit pe lume dintr-o mare bucurie a Luminii!” (Dan Sandu) „Deși se pretinde boem, altruist, idealist și puțin pragmatic, în realitate este un artist contaminat de maxime, apoftegme, aforisme etc., în general, de literatura sapiențială.” (Petre Isachi) Cine va fi? „Sunt cu siguranță încredințat că Alexandru Ocolașu va fi un artist al penelului talentat și care se va impune nu peste multă vreme, cu aplomb, prestanță și vigoare, în arta plastică din România.” ( Th. George Calcan) „Deja, timpul hărăzit ție te pecetluia cu nerăbdarea devenirii, voindu-te magister[…]. Înveșnicește-te, așadar, voinței divine de a turna în culori nebănuite povești nemaiauzite/ nemaivăzute la curțile de dor ale neamului care suntem. Descaieră noaptea stele și, unde crezi că pândește o gaură neagră, s-o amăgești luceferind cu puritatea florii din Lumină…” (Dan Sandu) „Închei cu un dialog cioranian, aparent absurd: «– Ce faci? – Mă aștept»… să-l văd pe Alex Oko, învingându-se pe sine…, așa cum au făcut-o, de pildă, Salvador Dali, Constantin Brâncuși și George Enescu!” (Petre Isachi)

          „Portretul Artistului” este un tulburător Poem dedicat Adolescenței care visează seducător, încăierându-se sublim cu zgomotul cel mare al lumii, îmblânzind pentru noi frumuseți rebele și întemeind orizonturi în care arta autentică scapă de hăituirea kitsch-ului. Lucrări precum „Somnul pictorului”, „Abisul din noi” și „Coincidentia oppositorum” ne-ar putea bucura în orice galerie de artă. Pe lângă talent, Alex Oko are și alte atuuri ale unei fericite deveniri artistice. În primul rând, prețuiește viața, cea pe care, „iubind-o și admirând-o, devine primul și cel mai frumos lucru”. Apoi, privindu-i creația, simți că nu pictează ca să trăiască, ci trăiește pentru a picta. Nu în cele din urmă, cred că este atent și la sugestii. „Ce ar fi necesar să știe un Artist – fie el pictor, poet, arhitect etc. – este faptul că trebuie să ne eliberăm – […] de orchestră”, zice una dintre aceste sugestii șoptită de unul dintre grozavii săi mentori, Petre Isachi, cel care trudește fericit-dezinteresat, împreună cu Alex Oko, și la redactarea revistei 13 Plus.

          Locul I la un concurs NASA pentru un alecsandrian. Eventul lui Sebastian Pintilie

          Am scris și anul trecut despre el. Luase cel mai mare premiu, pe Moldova, într-o competiție National Space Society. Câștigase atunci locul II la categoria sa, cu proiectul „Astera”. Câștigase atunci un pariu personal, dar planurile sale au fost, tot de atunci, mult mai îndrăznețe: Premiul I. Și a venit acum, exact după un an, eventul: cel mai bun loc, la clasa a XII-a, la același concurs internațional de renume, care se derulează de 26 de ani sub coordonarea NASA Ames Research Center. O competiție acerbă, pentru elevii din întreaga lume, de la clasele a VII-a până la a XII-a, care an de an crește, evoluează și atrage tot mai mulți participanți. Numele lui este Sebastian Pintilie, elev la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău.

           

          Nu și-a încălcat principiul…

           

          Locul I la National Space Society – Space Settlement Contest 2020. Un concurs cu peste 12.000 de elevi, cu 2.600 de proiecte, fie individual, fie în echipe restrânse (de 2-4 membri) sau lărgite (de peste 5 membri). Iar Bacăul a fost pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la această competiție NASA prin Sebastian Romeo Pintilie, elev în clasa a XII-a E, profil Științele naturii, intensiv engleză, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. Un elev model, olimpic din clasa a VIII-a, la biologie, chimie, lingvistică, Științele Pământului și care se pregătește și dorește să urmeze… Medicina.

          Un copil frumos, modest, pe care toată lumea îl îndrăgește imediat de cum îl vede, foarte ambițios, muncitor, autodidact, perseverent, perfecționist. Numele lui a fost des vehiculat, inclusiv în presa centrală, și în primăvara anului trecut, la nefericitul eveniment de la Olimpiada Națională de Biologie, când tot lotul Bacăului a fost implicat într-un accident rutier în drum spre Oradea, unde avea loc competiția. A trecut mai departe, a luat premiul național, a ajuns și la Internaționala de Biologie și a obținut și acolo argintul. Argint internațional!

          Anul acesta școlar și-a stabilit noi challenge-uri, dar nu a uitat nici de National Space Society – Space Settlement Contest NASA 2020. Mai ales că pentru el avea să fie ultima participare, fiind o competiție doar pentru gimnaziu și liceu (iar el este, după cum am scris deja, în clasa a XII-a).

           

          „Aceasta a fost a treia, dar și ultima mea participare. În clasa a X-a am participat în echipă cu un coleg de clasă, Teodor Ursu. În ultimii 2 ani, însă, am participat la secțiunea individual. În clasa a X-a obținusem o mențiune. Anul trecut, premiul II. Anul acesta, evident, erau două opțiuni: ori să fac ceva excelent și să reușesc să cuceresc și primul premiu, ori să îmi încalc un principiu: cel conform căruia, de la an la an, trebuie să evoluez în ceea ce fac.

          Comic, însă, este că anul acesta a fost cea mai mică bătaie de cap cu proiectul. Față de anii trecuți, când proiectarea și scrierera propriu-zisă a documentului cu detaliile stației a durat luni, anul acesta totul a fost gata în fix 3 săptămâni. Cel mai probabil deoarece multe lucruri sunt aproape identice celor din anii trecuți (orice stație spațială creezi, te vei confrunta cu anumite probleme asemănătoare). Astfel, în loc să fac cercetare pe anumite teme lungi, a trebuit doar să-mi reamintesc ce am scris anul trecut și să adaptez pentru design-ul de anul acesta (de exemplu: metoda de filtrare a apei, scuturi contra radiației etc).”

          Sebastian Pintilie

           

          Încă de anul trecut am aflat de la el că a descoperit acest concurs din întâmplare, când era în clasa a X-a. Că totul înseamnă fizică pură, inginerie, studiu intens, biologie, chiar și chimie, inclusiv noțiuni de astrofizică, dar și multă cercetare în limba engleză, după cum mi-a explicat. Dar și multă muncă, permanentă căutare de informații, schițe, machete… Cât despre concurență: „Au fost 2.600 de proiecte la toate categoriile. Nu am un număr pentru categoria mea, clasa a XII-a individual. Luând doar media (nr. total/nr. categoriilor), ar fi circa 150 de proiecte/categorie, dar probabil că numărul real e ceva mai mic.”

           

          De la „Astera” spre „Orion”

          Proiectul care l-a urcat în topul competiției NSS anul acesta pe elevul băcăuan se numește „Orion”. Un proiect care a surprins din nou prin originalitate, ca și cel de anul trecut, dar și prin cantitatea mare și varietatea de informații obținute prin cercetare personală despre tot ce înseamnă colonii spațiale, cosmos, energii solare etc. Iar ideea proiectului esteMai bine îl las tot pe Sebastian să ne-o explice, pentru că totul e destul de complicat.

          „Proiectul de anul acesta s-a numit Orion, după constelația binecunoscută. Este, de asemenea, ca și la proiectul Astera, un acronim ingenios (găsit cu greu) pentru The Orbital Resupply for Interplanetary Operations Network. În traducere, Rețeaua de Reaprovizionare Orbitală pentru Operațuni Interplanetare. Pe scurt, nu reprezintă o singură stație spațială, ci o rețea de mai multe stații, amplasate în puncte cheie într-un viitor în care omenirea ar avea colonii pe alte corpuri cerești. Rolul lor principal este de a reduce masa ce ar trebui ridicată în orbită la orice drum al unei rachete cu echipaj uman. Mai precis, stațiile Orion produc mâncare, dar și filtrează apa și aerul, pentru ca acestea să nu trebuiască duse sau aduse, ineficient, pe suprafața corpului ceresc în jurul căruia orbitează stația. O analogie bună este următoarea: să zicem că vrei să construiești ceva pe un bloc. În loc să trebuiască să urci trusa de unelte de la parter până sus, e mult mai eficient să ai trusa de unelte deja în vârful blocului”.

          Pare simplu, ușor… dar…

          Mi-a recunoscut (în discuția pe care am avut-o pe messenger-ul de facebook, date fiind condițiile actuale de epidemie coronavirus) că cea mai grea parte a fost să-i vină ideea. „Ultimii 2 ani am avut două idei deja pregătite, dar anul acesta, fiind deja a treia oară, cumva se simțea «epuizarea». Din fericire, am auzit un gând interesant și de acolo am derivat ideea aceasta, care se pare că a fost foarte bună, având în vedere premiul”, mi-a spus. Și nu orice premiu, ci premiul I! „Da, a continuat. Legat de această… epuizare, s-a văzut că anul acesta, spre deosebire mai ales de primul an, entuziasmul a fost destul de scăzut. Devine plictisitor să proiectezi stații spațiale, oricât de interesant ar fi. Așa că, din păcate, dar și din fericire, acesta a fost ultimul meu proiect pentru acest concurs.” Ultimul, dar și cel mai bun!

           

          Biologia rămâne prima sa dragoste

           

          După cum se știe și am mai scris, Sebastian Pintilie rămâne însă pasionat de biologie, dar și de tot ce ține de Științele Pământului.

          Este pregătit de prof. Răducu Galeru, la chimie, de prof. Anișoara Nechifor, la fizică, de prof. Emanuela Oiegar, la biologie, prof. Adriana Măcincă, la geografie, și prof. Mariana Andoni, la engleză.

           

           

          „Creativitate, imaginație, originalitate, inventivitate, perseverență dublate de temeinice și cuprinzătoare cunoștințe de fizică, astronomie, biologie, chimie, matematică, limba engleză. Iată câteva trăsături ale tânărului Sebastian Pintilie care au dus la acest succes. E o mare bucurie să ai un asemenea elev”, ne-a declarat și prof. Anișoara Nechifor, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.

           

          Anul acesta, Sebastian și-a stabilit noi ținte ce țin de Naționala de Biologie, de cea de la Sțiințele Pământului (o olimpiadă pe patru discipline – chimie, fizică, biologie, geografie), chiar și de Lingvistică, pentru care deja a obținut calificările. „Cea de la Biologie e cea mai importantă. Ultimul meu obiectiv rămas pe acești 4 ani de liceu este să mă calific iar la Internaționala de Biologie, lucru care, deși realizat anul trecut, nu devine miraculos mai ușor. Desigur, sunt probleme din cauza pandemiei curente. Dar am trecut și prin alte chestii mai dure, așa că sunt optimist”, a conchis alecsandrianul nostru. Un adevărat exemplu pentru mulți ca el … și nu numai.

          Alimentare continuă cu energie electrică și gaze la Delgaz Grid

            Delgaz Grid, distribuitorul de gaze naturale și energiei electrică din grupul E.ON, anunță că activitățile sale de bază – dispecerat, intervenții pentru soluționarea incidentelor și deranjamentelor la rețelele de energie, precum și mentenanța sistemului de distribuție -continuă să se desfășoare normal.

            În actualele condiții create de măsurile pentru combaterea COVID-19, o parte a lucrărilor de teren a fost însă limitată, în scopul protejării clienților și angajaților, fără a fi afectată siguranța și continuitatea alimentării cu energie.

            Totodată, au fost instituite măsuri de protecție prin intensificarea igienizării tuturor spațiilor de lucru. În același timp, din grijă pentru clienți și angajați, activitatea Centrelor de Relații cu Publicul este suspendată temporar începând de luni, 23 martie, urmând ca interacțiunile cu persoanele fizice sau juridice să fie efectuate prin intermediul canalelor alternative.

            Racordarea la rețea și emiterea avizelor de amplasament se va realiza exclusiv online, prin intermediul portalului Delgaz Grid www.delgaz.ro.

            Delgaz Grid asigură în continuare funcționarea permanentă a dispeceratului de urgență și a echipelor de intervenție.
            „Pentru a ne proteja sănătatea – precizează repzentanții companiei – solicităm sprijinul clienților pe care îi rugăm să păstreze o distanță de minimum doi metri față de personalul companiei noastre aflat la intervenții în rețeaua de energie electrică sau la instalațiile de utilizare a gazelor naturale. De asemenea, îi rugăm să ne anunțe dacă se află în izolare la domiciliu”.

            Consiliul local a aprobat pachetele cu alimente și materiale igienico-sanitare pentru persoanele vulnerabile

              După a patra ședință de Consiliu Local în două zile, s-a aprobat distribuirea pachetelor cu materiale igienico-sanitare și alimente pentru persoanele vârstnice si din alte categorii vulnerabile.

              „Pentru că protejarea semenilor noștri este vitală, în plină criză coronavirus, am solicitat în ședința de azi a Consiliului Local ca fiecare „pachet de alimente” distribuit pensionarilor din mun. Bacău să fie însoțit de două perechi de măști medicale de protecție și mănușile aferente (două perechi)”, se arată într-un comunicat al PSD Bacău.

              „Epidemia nu se combate cu făină și ulei, ci cu măsuri concrete de protecție. Așteptăm ca Primăria Bacău să se asigure că acest nivel minim de protecție al beneficiarilor de pachete va fi respectat întocmai.

              Consilierii locali ai PSD au asigurat cvorumul pentru desfășurarea ședinței, precum și voturile necesare pentru ca beneficiarii să primească protecția cuvenită pe timp de criză.

              Cu măști, mănuși, dezinfectant și produse de igienă îi protejăm pe cei vârstnici de coronavirus.

              Nu abdicăm de la principiul legalității cheltuirii banului public și vom urmări îndeaproape ca distribuirea „pachetelor” să se realizeze cu respectarea tuturor exigențelor sanitare impuse în această perioadă de criză”, se mai arată în comunicat.

              În perioada 23 martie – 21 aprilie 2020 Arena Mall se închide

                Vă aducem la cunoștință că am luat decizia suspendării temporare a activității centrului comercial Arena Mall, în perioada 23 martie – 21 aprilie 2020.

                Astfel, întrucât sănătatea și siguranța clienților, retailerilor și angajaților este prioritatea noastră și ținând cont de recomandările autorităților privind distanțarea socială, pentru a preveni răspândirea virusului, dispunem suspendarea activității centrului comercial pe o perioadă de 30 de zile.

                La data de 22.04.2020, Arena Mall se va redeschide pentru public, iar programul de funcționare al spațiilor comerciale va fi Luni – Joi: 10.00 – 21.00, Vineri – Duminica: 10.00 – 22.00.

                Dacă autoritătile vor da alte dispoziții care vizează activitatea noastră, ne vom conforma întocmai.

                Suntem conștienți de faptul ca aceasta măsură ne afectează pe toți, însă considerăm că acum este momentul să ne unim eforturile, pentru a trece împreună peste această perioadă dificilă, fără a ne periclita sănătatea.

                Avertisment pentru șoferi: vremea rea se întoarce în weekend!

                  Pe fondul răcirii accentuate a vremii anunțate de meteorologi pentru acest sfârșit de săptămână, DRDP Iași recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru condiții de iarnă și cu informarea prealabilă cu privire la condițiile de drum.

                  Conform prognozelor meteorologice, începând de sâmbătă, 21 martie, cerul se va înnora treptat, iar după-amiază aria precipitațiilor se va extinde, cu posibilitatea de averse. La munte vor fi precipitații mixte, iar noaptea vor predomina ninsorile. Vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze mai mari în Moldova, Muntenia, Crișana și în zonele montane înalte.

                  În zona Moldovei, valorile termice vor fi în scădere, cu minime cuprinse între -1 și 5 grade. De duminică, 22 martie, vremea rea se va extinde în toată țara și se vor semnala precipitații pe arii extinse, îndeosebi sub formă de ninsoare, în zona de munte. Temperaturile minime în regiunea Moldovei vor fi cuprinse între -5 și 1 grad, iar maximele între 0 și 6 grade, favorizând condițiile de formare a poleiului.

                  Menționăm că, la acest moment, în bazele DRDP Iași sunt pregătite pentru intervenție 118 autoutilaje proprii și 340 închiriate, conform contractelor. De asemenea, stocurile de material antiderapant și degivrant cuprind peste 34.000 tone sare, 6.200 tone nisip, 188 tone clorură de calciu și 68 tone de soluție ecologică.

                  Informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei:
                  Dispecerat DRDP Iași – tel. 0232/213168
                  Dispecerat CNAIR:
                  021.9360
                  021.264.33.33
                  021.264.33.34
                  TELVERDE
                  0800.809.360
                  dispecerat@andnet.ro

                  BIROUL DE PRESĂ

                  Stați acasă? NU!

                    În loc să rămână acasă, dupa cum i-au sfătuit autoritățile, băcăuanii se calcă în picioare în Piața Centrală. Video primit de la un cititor.

                    VIDEO: Președintele cere românilor să fie responsabili

                      „Trăim în aceste zile o criză care, în urmă cu doar câteva luni, părea de neconceput pentru întreaga omenire. Ştiu că viaţa fiecăruia dintre noi s-a schimbat şi că în fiecare zi ne este teamă pentru sănătatea celor dragi. Pentru a ne proteja am luat şi va trebui să luăm în continuare măsuri severe. (…) Dragi români, fiţi responsabili. Fiecare efort, oricât de mic este important pentru a împiedica răspândirea epidemiei. Să fim solidari în aceste momente grele pentru că depinde de noi toţi să trecem cu bine situaţia în care ne aflăm”, arată şeful statului, în mesajul publicat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

                      Inventatorul Ion Neculcea, medaliat internațional, vine în spijinul distrugerii Covid – 19

                      Compania băcăuană Romchim Protect, recunoscută prin produsele revoluționare lansate pe piață în ultimii ani, anunță noi invenții în domeniu. De data asta este vorba de produse care se pliază pe actualul context al epidemiei de coronavirus.

                      „Nu puteam sta liniștiți, mai ales în această perioadă nefastă pe care o trăiește întreaga lume. Și, dacă tot ni s-a recomandat să stăm acasă, am profitat și ne-am concentrat pe studiile de laborator. Astfel că, după o muncă susținută, de zi și noapte, am reușit să aducem la lumină trei noi produse premium. Unul dintre acestea este Protect-RP-S, un produs de dezinfectare a suprafețelor, pe care, astăzi, l-am trimis, pentru avizare, Ministerului Sănătății”, a declarat Ion Neculcea, președintele firmei Romchim Protect.

                      Un alt produs realizat de firma băcăuană este Protect-RP-M, destinat igienizării mâinilor, realizat pe bază de alcool etilic denaturat obținut din cereale agricole. Acesta se prezintă sub formă de gel, având o acțiune rapidă de curățare a mâinilor, și care, prin mixul de polimeri și alte ingrediente, nu ajută doar la curățarea mâinilor, ci și la catifelarea lor. „Pentru curățarea mâinilor și prevenția contaminării cu noul coronavirus, sunt recomandate a se folosi, din abundență, apa și săpunul. Pentru a nu crea confuzie, acest gel ajută foarte mult dacă nu ai la îndemână apă și săpun. Aș putea să-l trec la categoria «must have», pe care să-l avem la îndemână, în geantă sau în mașină. Abia cel de-al treilea produs – Protect-RP-Covid19 – este, într-adevăr, unul special creat pentru distrugerea noului coronavirus”, a precizat Ion Neculcea.

                      Produsul este pregătit pentru testare, urmând a fi trimis în afara țării, la un laborator acreditat, dat fiind că, în România, nu există o astfel de unitate omologată care să efectueze probele. „În 30 de zile, primim răspunsul, dar având atâtea medalii și premii internaționale la activ, și mai bine de 10 brevete de invenție, sunt încrezător că, și acum, am creat produse de top”, mai spune Ion Neculcea, proprietarul firmei Romchim Protect. Acesta subliniază că fabrica pe care o deține are o capacitate mare de producție, în prezent fiind demarate procedurile pentru actualizarea autorizației integrate de mediu pentru a fabrica substanțe de igienizare. „Totul este în regulă, suntem pregătiți! De altfel, nu ne vom opri aici, ci vom continua cu studiile, pentru a aduce alte și alte produse de care omenirea are nevoie”, a încheiat Ion Neculcea.

                      Reamintim că „fabrica de invenții” Romchim Protect a reușit să se evidențieze în ultimii ani cu produse de certă calitate în diverse domenii, cum ar fi degivranții pentru uz casnic și general sau cei folosiți pentru piste aeroportuare și aeronave. De altfel, firma băcăuană este singurul producător român de degivranți pentru aeronave. Reținem, în acest sens, produsele ADD PROTECT Type I și PROTECT Type II, înscrise pe lista fluidelor de degivrare calificate pentru utilizarea pe aeronave (testările pentru calificarea internațională au avut loc la laboratoarele AMIL Canada, FAA Canada și la SMI Miami, USA, iar prezentarea produselor a fost susținută la Dubrovnik, în cadrul SAE G-12).

                      Mai mult, în decembrie 2019, a mai fost trimis pentru testare, în Canada, un set de produse pentru degivrarea aeronavelor, ADD PROTECT NG Type I și Type II. Rezultatele au ajuns deja luna aceasta, totul fiind un succes. În plus, la începutul acestui an, firma Romchim Protect a reușit să suprindă o lume întreagă cu produsul Antiflam Silva. Acest preparat trebuie pulverizat pe plante, cu puțin timp înainte de a fi atacate de incendii, ulterior scurgându-se singur pe sol, sub formă de soluție minerală, benefică plantelor. Prin pulverizare, produsul creează o peliculă protectoare deasupra plantelor, deosebit de eficientă, care nu arde nici la temperaturi ridicate și nici la foc susținut de vânt. Se pot realiza, astfel, bariere de vegetație care nu propagă flăcările, iar incendiile s-ar stinge, apoi, de la sine.

                      Dezinfecții la foc automat

                        Angajații de la Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Bacău lucrează în această perioadă la foc automat. În primul rând sunt vizate operațiunile de dezinfectare a locurilor publice.

                        Mai multe detalii ne-a oferit Marcelin Șolot, directorul Direcției de Servicii Publice:

                        „În această perioadă dezinfectăm cele 56 de locuri de joacă din municipiu, plus parcurile. Dezinfectăm băncile și aleile, trotuarele și spălăm străzile din oraș. Autobuzele sunt dezinfectate la capăt de linie: șterse barele, scaunele, iar la final, seara la total cu atomizorul, se dezinfectează total. Dezinfectăm instituțiile publice cum ar fi Primăria, Direcția de Asistență Locală, la Taxe și Impozite ș.a. Bisericile, la interior și la exterior, la solicitare, precum și stațiile de autobuz. Iar de două ori pe săptămână, lunea și joia piețele, respectiv Piața Centrală, Piața Sud, Piața de Gross, chiar și Bazarul Milcov, care funcționează în timpul săptămânii.”

                        Tot personalul care lucrează la dezinfecție este dotat cu echipament corespunzător. Probleme din acest punct de vedere ar fi pentru lucrătorii de la Spații Verzi și Salubrizare. Marcelin Șolot a venit cu explicații:

                        „La aceste categorii de lucrători ar trebui să avem ziua și masca. Ori la câți lucrători avem… Cu criza asta, o mai folosești, o mai păstrezi… Noi avem în dotare, dar la un calcul simplu, avem 100 de persoane la Salubritate, plus cei de la Spații Verzi… câte măști ne trebuie zilnic? Dar săptămânal? Peste 1.000 de măști. Asta e. Le mai folosesc, le refolosesc. Și nici nu putem să-i obligăm să le poarte. Noi le mai dăm. Într-adevăr, este o problemă delicată pentru că la Spații Verzi ne-ar trebui mult mai multe măști.”

                        Conform afirmațiilor lui Marcelin Șolot, lucrările în oraș merg în plin, s-au terminat amenajările de lângă Liceul cu Program Sportiv și demarează altele în zona Cascada.

                        A condus o autoutilitară cu semiremorcă cu o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

                          La data de 19 martie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat o autoutilitară cu semiremorcă condusă de un bărbat, de 46 de ani, intrată într-un cap de pod pe raza comunei Nicolae Bălcescu. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, care a indicat o concentraţie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                          Având în vedere valoarea indicată de aparatul etilotest, acesta a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art.336 alin.1 din Codul penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.

                          Noi modificări privind programul de lucru cu publicul pentru cetățenii străini

                            În contextul măsurilor de prevenire şi limitare a răspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19), Inspectoratul General pentru Imigrări stabilește noi măsuri pentru cetățenii străini, care vor fi aplicate în perioada instituirii stării de urgență.

                            Se suspendă activitatea de preluare a cererilor de eliberare a documentelor de călătorie, a permiselor de ședere, reunificare a familiei pentru beneficiarii unei forme de protecție internațională, precum și suspendarea primirii cererilor de restituire a pașapoartelor naționale, de eliberare a unor copii ale documentelor sau de rectificare a datelor din dosarul personal.

                            În cazul în care valabilitatea documentelor eliberate de către Inspectoratul General pentru Imigrări (permise de ședere, documente de călătorie, decizii de returnare etc.) expiră în această perioadă, acestea vor fi automat prelungite până la finalul acestei situații, nefiind necesare demersuri din partea cetățenilor străini.

                            Totodată, se mențin măsurile aprobate anterior, având ca scop evitarea aglomerării în zonele de relații cu publicul. Activitatea de relaționare se va desfășura, pe cât posibil, prin mijloacele electronice de comunicare și prin intermediul serviciilor poștale.
                            Astfel, se limitează numărul persoanelor al căror acces este permis simultan în spațiile unde sunt amenajate ghișeele, iar activitatea de primire în audiență în cadrul structurilor Inspectoratului General pentru Imigrări se suspendă.
                            De asemenea, accesul în incinta sediilor structurilor județene pentru imigrări va fi permis doar titularilor sau, după caz, persoanelor mandatate/delegate, în baza actului de identitate/document de trecere a frontierei, prezentat în original.

                            În perioada stării de urgență, în programul de relații cu publicul pot intervenii modificări orare, iar în acest sens, vă rugăm să consultați secțiunea Contact a site-ului public accesând următorul link: http://igi.mai.gov.ro/ro/node/contact

                            Vor fi preluate cu preponderență solicitările adresate pe portalul on-line, iar în cazul celor neprogramate acestea vor fi primite doar pentru situații temeinic justificate, de maximă urgență.

                            Se menține suspendarea activităților la punctele de informare (informarea cetățenilor realizându-se prin mijloace electronice și/sau telecomunicații), precum și primirea cererilor de acordare a dreptului de ședere pe termen lung cetățenilor străini și beneficiarilor de protecție internațională. Totodată, interviurile care au ca scop identificarea elementelor căsătoriei de conveniență, cu înștiințarea scrisă a străinilor, se vor replanifica.

                            Obligațiile străinilor prevăzute în OUG nr. 194/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la informarea autorităților cu privire la schimbările intervenite în situația străinilor (ex. schimbare de reședință/domiciliu, schimbare nume etc.) sau referitoare la furtul/pierderea permisului de ședere vor fi notificate în termenul prevăzut de lege, pe adresa de e-mail a structurii competentă teritorial, urmând ca pentru preschimbarea permisului să depună o cerere ulterior.

                            De asemenea, sunt limitate vizitele în cadrul centrelor aflate în administrarea instituției și sunt stabilite mai multe măsuri de prevenire în scopul asigurării protecției persoanelor cazate.

                            Inspectoratul General pentru Imigrări reiterează recomandarea adresată cetățenilor străini aflați pe teritoriul României de a ne contacta pentru orice aspect care intră în competența instituției, de a se informa DOAR DIN SURSE OFICIALE și de a respecta măsurile dispuse de autorități în eforturile de prevenire și combatere a răspândirii noului virus.

                            BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

                            DGASPC Bacău vine în sprijinul cetățenilor județului în contextul prevenirii și limitării răspândirii infecției cu Coronavirus (COVID-19)

                              Prin punerea la dispoziţie prin intermediul liniilor telefonice a serviciilor psihologice, juridice şi de asistenţă socială, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău vine în sprijinul populaţiei de pe raza judeţului, în contextul prevenirii și limitării răspândirii infecției cu Coronavirus (COVID-19).

                              În măsura în care, pe raza judeţului Bacău, un număr semnificativ de persoane se află la izolare şi carantină în spaţii special amenajate, conform buletinelor informative emise de DSP Bacău şi luând în calcul posibilitatea panicării populaţiei urmare a înrăutăţirii situaţiei descries, considerăm că este utilă deschiderea spre comunicare din partea instituţiei noastre.

                              Aceste servicii sunt disponibile telefonic în intervalul orar 08.00 – 20.00, la următoarele numerele de telefon:

                              Consiliere 0724.581.596
                              Violență domestică 0722.568.237

                              Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu Coronavirus (COVID-19), dând dovadă de responsabilitate prin limitarea circulaţiei şi contactelor sociale.

                              Apel către toți băcăuanii care se întorc acasă: Împreună putem învinge coronavirusul!

                              Fac un apel de suflet către toți băcăuanii care s-au întors în aceste zile din Italia, Spania, Franța, Germania și celelalte zone galbene sau roșii afectate de epidemia de coronavirus din toată lumea, precum și la cei care vor ajunge acasă în perioada următoare.

                              Îi rog călduros să respecte cu strictețe regulile impuse de autoritățile județene și locale, atunci când ajung în județul Bacău sau în localitățile de domiciliu! Este știut faptul că persoanele venite din străinătate trebuie să se izoleze la domiciliu două săptămâni, să nu ia contact cu rude, prieteni, cunoștințe, vecini, pentru a se proteja în primul rând pe ei însăși și, în același timp, familiile și oamenii dragi lor!

                              Dacă prezentați simptomele asociate infectării cu COVID 19, febră, tuse, oboseală, slăbiciune fizică, etc., vă rog respectuos să anunțați imediat DSP Bacău sau medicii specializați în boli infecțioase.

                              Doar astfel putem lupta împreună, cu rezultate pozitive, împotriva răspândirii acestui virus nenorocit și periculos, iar înmulțirea îmbolnăvirilor poate fi diminuată.

                              Înțeleg perfect gestul conjudețenilor noștri de a se reîntoarce acasă, fie pentru că și-au pierdut locurile de muncă din străinătate, fie de teamă pentru viața lor, fie din grijă față de copiii, părinții, frații și bunicii rămași acasă! Este un fapt cât se poate de firesc și nimeni nu vă poate judeca și condamna pentru acest demers al dumneavoastră!

                              Pe de altă parte, așa cum sunt convins că ați respectat regulile sociale si de conviețuire, precum și legile din țările unde ați muncit și ați trăit până acum, la fel de bine veți putea respecta și recomandările și măsurile luate de autoritățile române, în speță de cele din județul Bacău!
                              Sunt încredințat că veți da dovadă de bună credință și respect maxim în ceea ce privește tot ce aveți de făcut la întoarcerea acasă, astfel încât revenirea voastră să fie o bucurie pentru noi toți!
                              Vă mulțumesc!

                              Senator PSD Bacău,
                              MIRON SMARANDACHE