27 aprilie 2024
SportBacăul vrea să organizeze o finală de Campionat Național

Bacăul vrea să organizeze o finală de Campionat Național

Deblocarea, prin hotărâre de Guvern, a antrenamentelor pentru sporturile de contact a dat undă verde Federațiilor să reprogrameze la date certe competițiile suspendate din cauza pandemiei.

Astfel, Federația Română de Box a oficializat că Naționalele de Tineret și U22, întrerupte în primăvară, în faza semifinalelor, vor avea loc între 1 și 5 octombrie, la Giurgiu. Este așteptată și reacția Federației Române de Lupte, care, prin vocea președintelui Răzvan Pârcălabu anunțase încă de săptămâna trecută :

„Vreau să am o discuție cu domnul ministru Stroe legat de organizarea de competiții pentru că toți colegii mei din cadrul Federației Europene de Lupte au început activitatea în țările lor. Peste tot au început antrenamentele de lupte în sală, numai la noi nu. E timpul să trecem și noi la treabă”.



Prin urmare, OK-ul dat de MTS va face ca FR Lupte să oficializeze calendarul competițional din această toamnă, pe tapet existând Campionatele Naționale de Seniori, Tineret și Juniori. Bacăul este interesat de organzarea unei finale naționale, cel mai probabil cea de Tineret sau de Juniori.

„Într-adevăr, dorim să găzduim o astfel de competiție, mai ales că tradiția pe care Bacăul o are în lupte îi dă dreptul la o asemenea postură. Vom solicita Federației să organzăm fie Naționalele de Tineret, fie cele de Juniori”, a declarat directorul SCM Bacău, Ion Șarban.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri