Consiliul Județean a emis certificatul de urbanism pentru Autostrada A7 Ploiești – Bacău – Pașcani

    Consiliul Județean Bacău a eliberat certificatul de urbanism pentru segmentul A7 ce parcurge județul.

    Autostrada A7, denumită și Autostrada Unirii Principatelor Române este o autostradă aflată în construcție în România.



    Inițial, ramura sudică a acestei șosele nu a avut prioritate pentru guvernul român; în primul deceniu al secolului al XXI-lea, se imagina o legătură Ploiești–Focșani, urmată de un drum către Huși și Albița la granița cu Republica Moldova. Ulterior, Master Planul General de Transport elaborat în 2013 a păstrat legătura Ploiești–Focșani, urmată însă în sectorul moldovenesc de o legătură spre Bacău și spre nord către Ucraina.

    Necesitarea centurii Bacăului era însă evidentă dinainte, întrucât orașul este traversat de DN2 (care poartă traficul unui drum european din ce în ce mai circulat). Exista deja un studiu de fezabilitate în 2012, care atunci a fost modificat pentru a transforma ruta în autostradă.

    Primul segment pentru care s-au contractat lucrările a fost centura orașului Bacău.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"