Acasă Blog Pagina 1880

A scrie sau a juca teatru?

A scrie sau a juca teatru? Aceasta este intrebarea. Care este diferența? Ce este scrisul? Ce este teatrul? Azi răspund la toate, pentru că le-am experimentat pe amândouă, ca elevă, și vi le recomand și vouă, în vacanță sau când vom începe școala. Pentru că școala, așa cum o știm noi, trebuie să înceapă. Nu-i așa?

Atunci când scrii, lucrul cel mai greu este să-ți transmiți sentimentele și ideile celor din jur, cititorilor tăi. Să faci asta într-un mod coerent. Și convingător. Asta nu înseamnă că, dacă nu reușim din prima, trebuie să renunțăm, pentru că fiecare dintre noi merită a doua șansă. Un lucru important este să ne placă nouă ceea ce am scris. Prima părere și cea mai importantă este propria noastră părere. Când scrii, te descrii.

În schimb și în teatru este greu, pentru că poate trebuie să fii trist când ești fericit ori invers, când ești trist trebuie să fii nemaipomenit de fericit. Să faci un personaj nu este ușor, poți uita replici din cauza emoțiilor, dar unul dintre cele mai grele lucruri, atunci când faci teatru, este să retrăiești, din nou și din nou, sentimentele pe care trebuie să le arăți publicului. Dar să nu uităm că la sfârșit primim aplauzele, care fac să merite toată munca depusă.

În esență, amândouă te ajută să îți explorezi și să îți dezvolți creativitatea. Să afli cine ești și cum vrei să fii. Te ajută să te exprimi și, în final, să te înțelegi și să înțelegi mai bine lumea în care trăiești. Să te faci înțeles. Așa că, în mare, fiecare lucru este important, fie că scrii, fie că joci teatru. De aceea, te invit să alegi! Sau să le încerci pe amândouă! Aceasta este provocarea de astăzi, o provocare de vacanță, cu efecte asupra viitorului tău.

Maria-Alexandra Vaman, 12 ani, clasa a V-a, Școala Gimnazială „Dr.Alexandru Șafran”, Membră a Cercului de Jurnalism de la Palatul Copiilor din Bacău

Avarie pe strada Daciei!

    Pentru remedierea unei avarii aparute astăzi pe strada Daciei nr. 10, RAJA SA a fost nevoită să scadă presiunea apei potabile astăzi, duminică, 02 august 2020, începând din această dinineață, până la ora 14.00.

    Sunt afectati de scăderea presiunii apei potabile locuitorii străzilor: Daciei, Pinului, Buciumului, Trotusului.

    Ne cerem scuze fata de abonatii care vor suferi de scaderea presiunii apei potabile si ii asiguram ca echipele care executa lucrarile vor face tot posibilul pentru finalizarea interventiilor si reluarea furnizarii apei potabile in parametri, in cel mai scurt timp.

    Biroul de presa

    Cocktail de vară

    Tare se mai grăbesc unii oameni să judece, să condamne, să dea verdicte, mai nou, să inițieze acțiuni civice, să facă și să semneze petiții. Cea împotriva Andreei Esca mi se pare de o stupiditate perfectă! A dat activismul social, febra „gândirii critice” peste niște inși cu resurse intelectuale secate sub soarele arzător al acestei perioade de vară! Ce ți-e și cu democrația asta prost înțeleasă! Tot insul a ajuns să-și dea cu părerea, nu mai încapi în lumea asta de atâția păreriști de ocazie. Ba, îi mai auzi și slobozind, senin, generalități de tipul: italienii sunt…, francezii sunt…, americanii așa și pe dincolo, britanicii sunt…

    Or, nuanțele sunt esențiale pentru o gândire suplă, și numai având grijă la ele poți cuprinde și înțelege aspectele realității. De pildă, nu toți britanicii sunt aroganți. Dar excentrici sunt, insulari, cultivându-și cu obstinație diferența. De altfel, britanicii sunt plini de contradicții și, pe lângă vestita lor politețe, faimosul lor calm, umorul lor sec, specific, nu duc lipsă nici de manifestări odioase, primitive, huliganice, de o violență extremă. Se știe că au o presă excelentă, profesionistă, serioasă, dar și tabloide îngrozitoare, fără milă, pe care dacă le storci, curge sânge, după o cunoscută butadă. Își respectă tradițiile, dar se dau în vânt și după noutăți cât mai bizare. Și, chestiune la care am să mă opresc un pic, au mulți cercetători, care au timp berechet (și condiții excelente) să descopere o mulțime de lucruri. Unele dintre ele cel puțin ciudate, amuzante.

    Desigur, ei se ocupă, în primul rând, de probleme serioase, servind în cel mai înalt grad știința, dar uneori lasă impresia și că se joacă. Pentru că jocul este o activitate umană pe care nu o putem ignora, cercetătorii britanici îl tratează cu maximă responsabilitate. Iar sociologii lor se arată interesați, în anchetele pe care le întreprind, de cele mai intime probleme umane. Au făcut, de exemplu, studii care să lămurească la ce anume se gândesc femeile în momentul maximei plăceri sexuale și au ajuns la concluzia că mare parte din ele nu sunt atente la ce li se întâmplă, în timp ce altora le fuge gândul la covrigei de tip bretzel, la pisicuțe, la ce vor găti diseară, la ce facturi mai au de achitat. Dar sunt și dintre acelea, susțin ei, care pot rezolva probleme de matematică sau rebusuri în cursul unei partide de amor. La polul opus acestor persoane absente din focul acțiunii erotice sunt pasionalii, cei care adoră sexul sonor.

    Ei bine, ne avertizează autorii studiului, aceștia (și ei și ele) sunt infidelii, cei care pun coarne în mod constant partenerilor de viață. „Conform studiului, tăcuții sunt cei mai fideli”. E de verificat, desigur, ca să nu mai avem dubii. În fine, am ales niște exemple amuzante, știind cât de mult îi preocupă pe oameni sexul. Deși, pe primul loc rămâne hrana, evident. Și aici cercetătorii din domeniul medicinii atacă, spunându-ne cât de nociv este un obicei pe care, până mai ieri, îl credeam foarte bun pentru organism, pentru sănătate. Acum cică nu este deloc în regulă să consumi cinci porții de legume și fructe pe zi, pentru că fructoza din fructe și amidonul din unele legume duc la depozitarea unor grăsimi nesănătoase în celule. Alt mit legat de sănătate susține că e musai să bei doi litri de apă pe zi, dar apa în stare pură nu este singura sursă de hidratare, ea fiind conținută și de legume, fructe, ceai, cafea, bere, sucuri, etc. Numai că, aproape toate fructele și legumele sunt tratate, deci au un potențial toxic, și nici salata nu este OK, iar merele, vai, au sâmburi care conțin amigdalină, o substanță deosebit de toxică. Totul este să nu ne pierdem umorul și să privim nuanțat lucrurile, să nu le luăm „tale quale”, mai precis, cum le prezintă unii și alții, și să mai folosim filtrul rațiunii.

    † DUMINICA a 18-a de peste an

    Evanghelia din această duminică, a XVIII-a de peste an, ne vorbește despre două gesturi pe care Isus le-a făcut: vindecarea bolnavilor și înmulțirea pâinilor. În fața acestor minuni nu trebuie să pierdem din vedere un lucru important ce ne este relatat în evanghelie: mila care l-a cuprins pe Isus la vederea acelei mulțimi suferinde și flămânde. În fond, această milă care se va concretiza în gesturi salvatoare revelează iubirea nemărginită pe care Isus Cristos (şi prin El Dumnezeu) o nutrește pentru creaturile sale abătute și flămânde. Mai mult, El singur este sursa adevăratelor vindecări sau sursa acelei hrane care satură cu adevărat.

    Isus foloseşte pâinea ca semn al adevărului cuprins în mesajul mântuirii, hrănindu-ne credința cu convingerea împlinirilor mesianice. Această pâine ne amintește de gestul lui Isus care „a luat pâinea, a ridicat ochii spre cer şi aducând mulţumiri, a frânt-o”, și care este, practic, același cu gestul de la instituirea Euharistiei (cf. Mt 26,26-28). Intenţia evanghelistului Matei este clară: pâinea înmulţită trebuie să ne amintească de pâinea euharistică, iar Isus este „pâinea coborâtă din cer” cu menirea de a satisface dorinţele legitime – trupeşti şi sufleteşti – ale omului.

    Isus a săturat oamenii care erau înfometaţi. Acest fapt ne arată că Împărăţia lui Dumnezeu, despre care Cristos declară că a sosit (cf. Lc 17,21), nu este din această lume, dar este în strânsă legătură cu aceasta. Mulţimea l-a urmat pe Isus spre a-i asculta cuvântul. Acum, Vestea cea Bună, pe care el o proclamă, nu se poate reduce numai la o săturare corporală. Esenţialul este altul, înmulţirea pâinilor este semnul unităţii Bisericii prin iubire.

    Pentru fiecare creştin, participarea la banchetul euharistic trebuie să devină izvorul unei încercări de promovare umană, în care toţi şi fiecare în parte să fie recunoscuţi în demnitatea lor fundamentală de persoană în sânul unei singure şi mari familii.
    Semnul prezenţei lui Isus Cristos între noi, până la sfârşitul istoriei, este Euharistia, adevăratul izvor al creştinului. În această mană cerească se află concretizată iubirea supremă a lui Dumnezeu devenită umană şi vizibilă în Fiul său. Fraţilor, cine ne va putea despărţi de dragostea lui Cristos?” (Rom 8,35). Cine ne oprește să nu gustăm din această pâine?

    Pr. Richardo-Dominic Baciu

    Duminica a VII a după Rusalii-Postul Maicii Domnului

    Trăim într-o lume secularizată şi tot mai plină de încercări, în care lupta cu lipsurile materiale , a celor necesare vieţii de zi cu zi este permanentă, așa încât tema din duminica aceasta “Care sunt grijile noastre raportate la viaţa personală ?”devine foarte actuală.
    Răspunsul îl aflăm în Evanghelia după Matei capitolul VI,versetele 22-33 ce sunt parte a Predicii de pe Munte a Mântuitorului, minunat îndemn de a reconsidera priorităţile din viaţa noastră.
    Vorbind despre “grijile vieţii”, gândul ne zboară aproape instantaneu la preocuparea pentru mâncare, îmbrăcăminte, băutură, confort în cele zilnice, bogăţie , etc. Descoperim din cuvintele Domnului că ne-am fixat un obiectiv greşit ! Toate acestea sunt trecatoare şi constituie strict instrumente de care să ne folosim pentru a dobândi viaţa veşnică!

    Există şi griji mântuitoare : „Toată grija cea lumească de la noi s-o lepădam”, spunem la Sfânta Liturghie . Deci grijile lumeşti trebuie acoperite cumva cu încrederea în Dumnezeu şi în Bunatatea Lui. Există şi grija pentru a deveni bun, o grijă pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, grija de a trăi corect, grija de a face ceea ce eşti dator să faci, griji care te ridică, te angajează în viaţa sfântă, grija de a-ţi împlini datoriile pe care le ai prin situaţia în care te găseşti. De exemplu, cineva care are familie, grija de copii, de a-i creşte, de a-i educa frumos şi bine, grija de a le da o înzestrare spirituală care să-i păzească de necazurile vieţii, pentru că necazurile vieţii vin de pe urma păcatelor. Ceea ce vrea Dumnezeu cu noi este ca în fiecare zi să trăim o viaţă frumoasă şi liniştită, o viaţă din care să lipsească îngrijorarea pentru lucruri pământeşti, dar în care să se facă vădită grija de a-I sluji lui Dumnezeu şi de a-I face voia Lui. Şi în felul acesta omul este angajat spre bine şi nu este asuprit de rău.

    Extraordinar este îndemnul Domnului Iisus : “ Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adauga vouă”(Matei VI,33),iar sfinţii spun pe înţelesul nostru: “Nu căutaţi zdrențe la Cel care poate să vă dea odăjdii. Nu cerşiţi firimituri de sub masa Celui care vrea să vă aşeze la ea cu cinste. El e Împăratul, şi voi sunteti fiii Lui. Căutaţi cele cuvenite fiilor împărăteşti: cele ce le-aţi avut odată şi le-aţi pierdut prin păcat. Căutaţi bogaţiile pe care nu le roade molia, nici rugina, nici nu le fură hoţii. Iar dacă vă veţi face vrednici să primiţi ce este mare, veţi primi fară îndoială şi ce este mic”.La fel spune şi psalmistul:”Căutaţi împărăţia lui Dumnezeu, în care Dumnezeu Însuşi domneşte pe tronul slavei Sale”( Psalm 102,19); “împărăţia bucuriei şi a dreptăţii, în care drepţii vor străluci ca soarele” (Matei 13,43). Cu toate că cele spuse de Domnul sunt atât de multe şi atât de puternice, totuşi noi ne îngrijim de cele de pe pământ, iar de cele din ceruri deloc. Am răsturnat rânduiala ! Am uitat Calea şi am pierdut poteca ! Ne-am rătăcit de Adevăr,de Hristos !

    Acum conştientizăm ca lumea şi împărăţiile nu sunt veşnice, iar la “sfârşitul veacurilor”,doar drepţii vor cânta cu îngerii în ceruri: „Împărăţia Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, este Împărăţie veşnică şi stăpânirea Ta din neam în neam!

    Pr. Liviu Burlacu
    Centrul Izvorul Tămăduirii-Bacău

    Osho și dărâmătorii de statui

    Sunt oameni care-ți pot schimba viața; în bine sau în rău. Osho este unul dintre ei. Nume de la naștere: Chandra Mohan Jain. Este perceput ca filosof, guru și învățător spiritual indian, fondator al curentului spiritual Neo-Sannyas. La 30 de ani de la moartea lui, spiritul ideilor sale este în ofensivă.

    L-am putea asemui cu Nietzsche, cel care spunea că ,,Dumnezeu a murit”, în vreme ce creştinismul a ajuns la sfârşit iar omul, îndreptându-se din centru către nimic, trebuie să zămislească Supraomul? Posibil, dar numai dintr-o anumită perspectivă: idealul apariției unui nou tip de ființă umană. Această ființă ar fi, potrivit lui Osho, un Zorba Buddha. Un om capabil de a se bucura atât de plăcerile lumești, cât și de marea seninătate a spiritului. Un scriitor american, Tom Robbins, a spus despre Osho că este ,,cel mai periculos om de la Iisus Hristos încoace”. Sunday Mid-Day (India) l-a inclus în lista celor zece persoane care au schimbat destinul Indiei. O listă din care nu lipsesc Gandhi, Nehru și Buddha însuși. Osho este un fel de Socrate al secolului al XX-lea. Persuasiunea sa are însă glasul unui imperativ structurat în manieră psihologică modernă, din care lipsește uneori libertatea socratică a cugetării libere, nemanipulate. Osho este un psiholog de o altă factură, de vreme ce ne spune că ,,psihologii continuă să muncească pe șoareci, fiindcă nu dau mai mult credit decât atât unui om. Ei cred că dacă pot înțelege mintea unui șoarece, au înțeles omenirea”. (Osho, ,,Libertatea de a fi tu însuți”, București, Editura Litera, 2019, p.107) Îl percep pe Osho ca pe un guru talentat, nu ca pe un filosof.

    Pentru Osho, ,,nu există nici soartă nici destin”, (ibidem, p. 48), decât dacă vrei să scapi de responsabilitate. ,,Dacă există Dumnezeu, omul nu poate niciodată să fie liber.” (ibidem, p. 44). ,,Dumnezeu trebuie să moară pentru a fi salvată libertatea omului.” (ibidem) Mai mult, ,,și religia trebuie să moară (…). Și trebuie să creăm o religiozitate care nu are Dumnezeu și nici religie, care nu are pe nimeni deasupra, mai puternic decât tine, și nicio religie organizată, care să creeze diferite tipuri de colivii – creștină, mahomedană, hindusă, budistă. Colivii frumoase…” (ibidem, p. 46) Da, omul este doar o marionetă, pe lângă Dumnezeu, motiv pentru care Dumnezeu și religia trebuie să moară, susține Osho… Dostoievski, marele apărător al credinței întru Dumnezeu, i-ar căuta, democratic, beregata lui Osho: ,,Dacă Dumnezeu nu ar exista, totul ar fi permis!”. Și încă un gând: ,,…dacă Dumnezeu nu ar exista, ar trebui inventat”. (F. M. Dostoievski, „Frații Karamazov”, vol. I, București, Editura Univers, 1982, p. 217)

    În India există ,,Stațiunea internațională de meditație Osho”. Ocupă o suprafață de 16 hectare. Mii de persoane o asaltează, anual. Meditații, cursuri, seminarii, bucătărie specială, Spa, spectacole, dans, cazare, tehnologie de vârf… ,,Osho Auditorium” este cea mai încăpătoare sală de meditații din lume. Adepții lui Osho au creat o veritabilă industrie a persuasiunii din ideile acestui guru. ,,Omul, așa cum este, nu este de ajuns. El poate fi mai mult, poate fi mult mai mult. Orice este el, este doar o sămânță. Nu știe ce potențial poartă în sine”… (ibidem, p. 48) Această idee a lui Osho este exploatată la maximum.

    Deocamdată, cel puțin, dărâmătorii de statui și doctrine nu s-au gândit să treacă și peste Osho, cu buldozerele nihilismului. Osho s-a gândit însă și la această variantă. Iată-i premoniția: ,,Odată ce începe să se întâmple ceva, atunci apar problemele. Odată ce ceva va crește în viața ta, fără a crește în inimile mulțimii ce te înconjoară, vei deveni un străin, vei deveni un outsider. Și mulțimea nu iartă niciodată străinii, mulțimea nu iartă niciodată outsiderii; îi distruge. Trebuie să-i distrugă, doar pentru a avea conștiința împăcată”. (ibidem, p. 72)

    Condoleanțe

      Suntem alături de domnul Liviu Miroșeanu, prefectul județului Bacău, în aceste triste momente, când se desparte de cea care i-a fost călăuzitor în viață și sprijin în momentele de cumpănă.

      Din păcate, am primit această veste tristă, că mama domnului prefect a trecut astăzi spre cele veșnice.

      În astfel de momente, facem apel către toți actorii politici băcăuani, la decență și compasiune.

      Dumnezeu să o odihnească!

      Echipa PNL Bacău

      Liviu Miroșeanu, nominalizarea PNL pentru Primăria Bacău

      Actualul prefect Liviu Miroșeanu este candidatul PNL pentru Primăria Bacău, în timp ce Ionel Palăr a devenit oficial candidatul partidului pentru președinția Consiliului Județean Bacău. Cei doi au fost validați în cadrul Biroului Politic Național al PNL, desfășurat azi la București.

      ”Mă bucură această decizie și îmi voi da demisia din funcția de prefect, pe care o dețin acum. Activitatea din ultimele luni m-a convins că se pot face foarte multe lucruri pentru oameni, cu condiția să știi și să vrei. Am văzut multe erori, multă nepăsare și sunt convins că deciziile trebuie luate altfel, mult mai aproape de semeni. În ultimele luni, în care am gestionat criza sanitară COVID-19, am înțeles și mai bine că oamenii așteaptă altceva de la administrație și de la politic, că băcăuanii au nevoie de cineva care chiar să îi asculte, să îi reprezinte și care să rezolve problemele comunității, nu doar să promită. Cu siguranță voi aduce calm, echilibru si eficiență în administrație, pentru că ceasta este calea, nu a celor care țipă mai mult, se înghesuie în fotografii și sunt falși campioni pe Facebook”, este prima declarație a lui Liviu Miroșeanu, din postura de candidat la Primăria Bacău.

      Președintele PNL Bacău, deputatul Ionel Palăr, este convins că va face echipă bună cu Liviu Miroșeanu și că vor reuși, împreună, să trimită PSD acasă.

      ”De 30 de ani, PSD își bate joc de județul Bacău: tinerii pleacă la muncă în străinătate, sărăcia pune stăpânire pe județ, în timp ce afacerile oamenilor de la PSD înfloresc. Județul Bacău are nevoie de o schimbare majoră, trebuie deschis și dezvoltat, ulițele prăfuite trebuie să dispară, la poarta fiecărei gospodării trebuie să existe apă, gaze și canalizare. Cu Liviu Miroșeanu la Primăria Bacău sunt convins că vom câștiga și Consiliul Județean și vom construi tot ceea ce nu s-a realizat timp de 30 de ani!”, a spus președintele Ionel Palăr.

      Biroul de presă al PNL Bacău

      Se extinde Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor Solide

        În ședința de ieri, 31 iulie, consilierii județeni au aprobat alocarea cofinanțării proiectului pentru extinderea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor Solide(SMIDS). Aprobarea a fost necesară pentru depunerea proiectului spre evaluare și finanțare în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare 2014-2020.

        Proiectul va fi finanțat din fonduri europene în proporție de 85%, din fonduri de la bugetul de stat 13% și cofinanțare din bugetul județului Bacău de 2%.

        Valoarea totală a proiectului este de 5,2 milioane de lei, iar aportul CJ este de 105 000 lei.

        Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor a cunoscut investiții majore în infrastructură între anii 2011-2013 și este funcțional în județul Bacău începând cu anul 2016.

        Guvernul a numit un nou subprefect de Bacău

          Guvernul a decis în şedinţa de vineri numirea de noi subprefecţi în judeţele Bacău, Brăila şi Covasna.

          În județul Bacău, în locul Maricicăi Coșa, a fost numit Narcis Jitaru.

          Acesta este președinte la Crucea Roșie-Subfiliala Comanești și director la Europe Direct Valea Trotușului Comănești. A studiat la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău și este căsătorit.

          În 2016 a candidat pe listele PNL la Camera Deputaților.

          Conform legii, poate fi numită în funcţia de prefect, respectiv de subprefect, persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este cetăţean român şi are domiciliul în ţară; se bucură de exerciţiul drepturilor electorale; are capacitate deplină de exerciţiu; nu a suferit condamnări penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; are studii superioare de lungă durată; nu se regăseşte în cazurile de incompatibilitate; a absolvit programe de formare specializată în vederea numirii într-o funcţie de prefect sau subprefect, organizate de Institutul Naţional de Administraţie.

          Prin excepţie, poate fi numită în funcţia de prefect, respectiv de subprefect, o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiţia ca în termen de maximum 2 ani de la data emiterii actului de numire în funcţie să absolve un astfel de program.

          Evenimente rutiere pe fondul consumului de alcool

            La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 23.30, poliţiştii din Motoşeni au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

                              Din primele verificări s-a stabilit că un bărbat de 35 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 243 B, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul volanului şi a acroşat un podeţ şi poarta unui imobil.

                              În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

                              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

             

                        La data de 01 august a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii Serviciului Rutier au soluţionat un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe fondul consumului de alcool.

                              Astfel, în timp ce un tânăr de 25 de ani, din comuna Secuieni, conducea o autoutilitară, pe raza comunei Mărgineni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a acroşat un tub de beton.

                              În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                              Poliţiştii au stabilit că, tânărul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

                              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis.

            Autori de furt depistaţi de poliţişti

              Poliția în acțiune

              La data de 31 iulie a.c., poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizaţi de personalul de pază al unei societăţi comerciale din Bacău despre faptul că, persoane necunoscute ar fi sustras bunuri din magazin.

              Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, doi bărbaţi, unul de 32 şi altul de 43 de ani, ar fi achiziţionat materiale de construcţie ascunzând printre ele şi unelte, în valoare de 500 de lei.

              Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti şi restituit societăţii păgubite.

              În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

              Revine Programul „Noua Casă”. Ce credite se pot acorda și care este nivelul avansului

              De luna viitoare, băcăuanii care vor să-și cumpere o locuință prin Programul „Noua Casă” vor avea la dispoziție două categorii de credite pentru locuinţe noi, cu avansuri și garanții diferite, în funcție de nivelul creditării, anunță Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN).

              Astfel, prin Programul „Noua Casă” se pot acorda credite de:
              • 70.000 de euro, cu un avans de 5% şi o garanţie de stat de 50%;
              • 140.000 de euro, cu un avans de 15% şi garanţie de stat de 60%.

              Avansul de 15% şi garanţia în nume şi cont stat de 60% se aplică doar locuinţelor noi ce depăşesc pragul de 70.000 de euro, până la limita de 140.000 euro inclusiv.

              Prin locuință nouă se înțelege locuința recepţionată la terminarea lucrărilor, cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, precum şi locuinţa supusă unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.

              Pentru locuinţele vechi (recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţie cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat) condiţiile rămân neschimbate.

              Programul guvernamental „Noua Casă” este o continuare a Programului „Prima Casă”, prin care se pot cumpăra locuințe cu credite garantate de către stat.

              Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

              FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României. FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru.

              Trenule, caleașcă mică, unde-l duci pe Ionică?

                În Apuseni, 1987

                Referitor la acest mijlocul de transport, de ce caleașși nu teleguță, dacă tot avem la îndemână statistici. Anul trecut, trenul interregio Iași – București a ieșit pe primul loc, în clasamentul curselor care au acumulat cele mai mari întârzieri. Nu luni! Ani într-un an.

                Compania CFR Căltori a anunțat a treia etapă de repunere în circulație a unor noi garnituri. A început sezonul estival, cu examene și dor de ducă, la mare sau la munte. Acum mulți ani, „Trenurile tineretului” erau asaltate de grupuri de tineri, începând de pe 1 Mai, când se pleca în Apuseni, apoi în toate perioadele anului, până în februarie, când se desfășurau Serbările Zăpezii. Exista o politică bine gândită de a controla și instrui tinerii, în tabere amplasate strategic, în toate zonele țării. De la „Șuior” în Maramureș, „Lutul Roșu” în Deltă, la Câmpulung Moldovenesc sau Pârâul Rece. Și încă alte multe stațiuni, unde UTC-iștii puteau merge, coordonați de ghizi. „Hai cu noi prin BTT, să vedeți ce bine e/ Noaptea pe la trei…!”

                „Glasul roților de tren, un cântec devenit refren, muzica Ion Vasilescu, text N.Constantinescu. Voce, u,uuu,uuuu….! inegalabila Margareta Pâslaru, (trebuia un portativ pe note), adună și acum nostalgii. Mai țineți minte vagoanele vechi? Compartimentate? Cu înscripționările de atenționare traduse în mai multe limbi, după rusă, când te apropiai de geam? „È pericoloso sporgersi!” Mai aveai nevoie de provocare? Ambiție da! Cu mușchi de cocoș, trăgeam de ele, să gliseze în jos. Unele cedau, altele nu. Ce aer? Aere! Să scuturi scrumul de la țigară, dus de curent, la vecinii din compartimentul cu șmecheri, colegi ca tine. Leac pentru cojunctivită, că tot scoteau capetele și se hilizeau, cu cheliile mușuroi. Elevi sârguincioși la învățătură, tunsoare zero. Eram doar noi. Douăsprezece vagoane pline. Pe fiecare vagon, numerotat, scria pe plăcuța de la urcare-coborâre: „Trenul Tineretului”.Turmă de iepuri. Fumam palmat, elevi și profesori, în drum spre Mare, la Năvodari, Eforie. Tinerii de astăzi nu cred că și noi ne-am distrat, la vremea noastră! În mod decent, normal! Gen serial „Cronicile evermoor”. Se mai trezea, câte unul, săși lase amprenta înțelepciunii, cu stiloul (banalul pix a intervenit mai târziu), pe banchetele acoperite cu mușama. Ce chimie exista între suport și creativitatea artistică! Când am evoluat, din pionieri am devenit UTC-iști, și fetele aveau bricege. Nu să se apere. Pentru deschis conserve. Eventual de scrijelit un copac, cu inițiale și inimi străpunse de iubiri, dorite să rămână eterne... băieții! Pește, fasole, gulaș, șuncă, ăsta era meniul de bază. Ce gust avea parizerul!!! Nu se inventaseră conservele cu capacele trase de inel. Aveau o tablă… rusească, făcută la Galați, de rupeai lama cuțitului. Pâinea se dădea pe cartelă. Cine venea cu o conservă din carne de vită, primea aplauze. Nu o mânca pe furiș.

                „Mai vino-n gara noastră mică…”

                De unde mică acum? Să trecem la lucruri serioase. Modernizată în 1982, gara din Bacău a provocat punerea în practică a unui altfel de „stil” arhitectonic. De luat ca punct de referință gara din Constanța – tot este sezon estival – inaugurată în 1960. Bine venită și logică introducerea de trenuri care să ne ducă la Mare. Mai greu cu „poziționarea în vagoane și timpul de așteptare. Poate că Cireșarii sau Toate pânzele sus nu se compară cu Harry Potter. Dar cine a copilărit în perioada aceia, șteasă cu buretele de unii, știe că n-a fost ciumă! Altfel n-am mai fi existat. Este bine că elevii și studenții au gratuitate la transportul cu trenul. Plăteam abonament când făceam naveta, la liceu. Aveam jumătate reducere. Noroc că mai departe a existat nașul, dar ăsta se schimba în funcție de Regională, la Triaj. Pe distanțe lungi, mai sigur era la vagonul poștal sau cu mecanicul de locomotivă. Pe câtă corespondență” se dormea, la juma’ de preț, să fie primit!

                Puțintică istorie nu strică

                Taberele școlare oerganizate în perioada vacanței de vara – să vadă tot copilul Marea – erau accesibile! Stațiunea Costinești a fost gândită pentru liceeni și studenți. Costa cu 10 la sută mai mult față de pachetul mediu. În jur de 350 de lei ajungeau, în 1975, cu transport și masă, șase nopți de cazare. Cu supraveghere asumată din partea cadrelor didactice. Cei mai buni la învățătură primeau o reducere. Salariul mediu era pe la 1500 lei, conform statisticii, la oraș. La țară, abia dacă adunau ambii părinți, cu tot cu alocația copiilor, 1000 lei. O „zi muncă la Colectiv se plătea, la sfârșitul anului, cu 7 lei, plus o cotă din producția obținută, după ce se dădeau dările la Stat. Exista totuși altă putere de cumpărare, permitivă. Și altă asumare a valorilor. Nu exista discriminare între oraș și sat. Nu venea nimeni dintre rude să dea cu sapa. Doar după cules. De aici niscavai invidie. Cine mergea în tabără? România era aceeași pentru toți! Verișorul de la oraș spunea da! Pentru verișorul de la sat era mult mai greu. Orătăniile din curte, iepuri, curci, gâște, cu tocat la rațe, saci de troscot pentru purceluși… spuneau Nu! Grija prea mare pentru necuvintătoarele țipătoare și țopăitoare, înrobește. Și se spunea că munca înobilează!

                Ultimele trenuri ale tineretului au fost organizate în 1990. Au dispărut și ele, după ce banii din conturile UTC-ului sau evaporat, iar hotelurile și spațiile, din patrimoniu, și-au găsit alți stăpâni. Astăzi numărul călătorilor s-a redus, o garnitură ajungând să aibă în componență, 2-3 vagoane. Nu s-a mai auzit nimic de progamul, promis tinerilor, de a călători în străinătate, cu bilete în circuit.

                 

                Cosmin Necula:” Vești bune la început de weekend! Parcul Făgăraș este gata!”

                Situat în vecinătatea cartierului ANL de pe străzile Teiului / Făgăraș, cel mai mare parc din zona de sud a orașului se întinde pe o suprafață de peste 2700 mp.

                Până acum ceva timp, tot acest spațiu era un teren viran pe care, nu de puține ori, întâlneam animale la păscut.

                Astăzi, băcăuanii din zonă și nu numai se pot bucura aici de un parc amenajat cu:

                🥅 Teren de sport multifuncțional
                🎠 Loc de joacă
                🛹 Skate park
                🏋️ Zonă pentru fitness
                🚶Alei de promenadă
                🌥 Zonă de umbrire
                🌲 Gazon, arbori și arbuști
                🗑 Mobilier urban
                💡 Sistem de iluminat

                Guvernul s-a ținut de cuvânt: etajele 4 și 5 ale Spitalului Municipal devin funcționale. Restul depinde de autoritățile locale

                Spitalul Municipal Bacău va putea fi utilizat pentru tratarea cazurilor de COVID-19, la etale patru și cinci, în urma unei Hotărâri de Guvern de astăzi, care limpezește statutul juridic al unității sanitare. Ministerul Sănătății a promovat hotărârea prin care Spitalul Municipal revine în totalitate Consiliului Local Bacău, singurul în măsură să decidă acum o asociere sau o altă formă de colaborare cu Spitalul Județean de Urgență Bacău, prin intermediul Consiliului Județean.

                Spitalul Municipal a fost gândit de liberali, care l-au finalizat în proporție de 80%. Timp de patru ani, primarul Cozmin Necula și gașca de la PSD, condusă de Dragoș Benea, au abandonat investiția, deși existau bani. Au vrut să facă un holding cu spitalul județean, dar guvernele lor de la PSD nu au găsit soluții, astfel că i-au privat pe oameni de servicii medicale de calitate. Acum, Guvernul PNL s-a ținut de cuvânt: a identificat modalitatea de a debloca situația și, mai ales, de a permite ca etajele patru și cinci, amenajate în contextul pandemiei COVID-19, să devină funcționale. De aici încolo, este treaba autorităților locale, a primarului Necula, a președintelui CJ, Sorin Brașoveanu, care să decidă forma de colaborare și de preluare de către spitalul județean, pentru ca cele două etaje să poată fi folosite. Noi am trecut peste orice fel de orgolii, acum este de datoria lor să o facă”, a declarat deputatul Ionel Palăr,

                Odată ce Hotărârea de Guvern este publicată în Monitorul Oficial, consilierii locali ai PNL din Consiliul Local (CL) Bacău vor iniția o hotărâre de consiliu, care conține inclusiv posibilitatea de a da în folosință parțială gratuită cele două etaje, către Consiliul Județean Bacău, respectiv, către Spitalul Județean de Urgență Bacău, și utilizarea acestora în contextul pandemiei COVID-19.

                Biroul de presă al PNL Bacău

                 

                A condus cu o alcoolemie de 2,09 mg/l alcool pur în aerul expirat

                  La data de 30 iulie a.c, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Moineşti au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 50 de ani, din comuna Măgireşti, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.

                  Conducătorul auto în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 2,09 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                  Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                  Reţinuţi de poliţiştii de investigaţii criminale din Oneşti pentru lovire sau alte violenţe

                    Poliţiştii oneşteni, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bacău, au descins la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.În urma probatoriul administrat, patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate în faţa magistraţilor pentru dispunerea unei măsuri preventive.

                    La data de 30 iulie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din Oneşti, sprijiniţi de luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa, au efectuat patru percheziţii domiciliare, trei în Oneşti şi una pe raza comunei Bogdăneşti, la patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 43 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă comisă în ziua de 27 iulie a.c..

                    În urma descinderilor, au fost ridicate în vederea indisponibilizării mai multe obiecte susceptibile a fi folosite la săvârşirea infracţiunii.

                    Cei patru bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi Parchetului cu propuneri legale.

                    Activităţile sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti.

                    Două SUV-uri s-au ciocnit pe strada IL Caragiale – VIDEO

                      Două SUV-uri s-au ciocnit, în aceasta după-amiază, pe strada IL Caragiale din Bacău.

                      Una dintre mașini a fost proiectată într-un stâlp de pe marginea drumului.

                      Circulația a fost afectată din cauza celuilalt SUV rămas în mijlocul străzii.


                      Poliția Rutieră a deschis o anchetă.

                      Sursa video: Andre Elen

                      Casa de Pensii a rămas fără director

                        Fotoliul de director general al Casei Județene de Pensii (CJP) Bacău rămâne liber începând cu data de 1 august.

                        Și aceasta deoarece Alina Iftode, care, timp de 7 ani a condus-o, a solicitat transferul la o altă instituție județeană, cerere care i-a fost aprobată de către Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice.

                        Începând de luni, 3 august, directorul CJP Bacău va lucra la Direcția juridică și de administrație publică locală, din cadrul Consiliului Județean, pe un post de execuție.

                        ULTIMELE ȘTIRI