26 aprilie 2024
ActualitateVicepreședinții CJ n-au putut fi aleși

Vicepreședinții CJ n-au putut fi aleși

Aleșii județeni nu s-au putut pune de acord în privința constituirii comisiei de validare a voturilor, organ care va verifica și număra voturile din CJ în următorii patru ani. După trei încercări de vot, timp în care a fost un schimb permanent de replici între consilieri, s-a decis încheierea ședinței, aleșii județeni urmând să reia procedurile la viitoarea întâlnire.

În prima ședință, din acest mandat de patru ani, a Consiliului Județean Bacău, convocată în regim de urgență, pentru data de 28 noiembrie, ar fi trebuit să se decidă, printre altele, cine va ocupa cele două funcții de vicepreședinte al acestei instituției. După șase ore, timp în care au fost înregistrate doar replici acide, gesturi sfidătoare și, pe alocuri, presupuse încălcări ale legii, prima întâlnire a aleșilor locali a consumat doar timp și nervi, nefiind luată nicio decizie importantă pentru județ. Și asta în condițiile în care abia s-a uscat cerneala pe procesul verbal al ședinței în care noi consilieri județeni jurau să respecte legea și să facă tot ce le stă în puteri și în pricepere, pentru binele locuitorilor județului.

Ședință bazată … pe cutume



În debutul ședinței, aleșii județeni au putut trece doar peste formalitatea depunerii jurământului de către consilierul Florentin Iftime, de la Alianța PNL-USR-PLUS, care, la întâlnirea din weekend, a absentat motivat, fiind în concediu medical. În rest, pe tot parcursul ședinței de miercuri, care a durat mai bine de șase ore, aleșii județeni nu au făcut decât să-și trimită săgeți otrăvitoare. Tonul „ostilităților” a fost dat de consilierul județean PNL Cezar Olteanu care a propus ca, din comisia de numărare a voturilor, organ care v-a verifica și număra voturile din CJ în următorii patru ani, să facă parte doar consilieri ai partidelor coagulate în jurul alianței PNL-USR-PLUS, respectiv PMP, Pro România și ALDE, excluzând prezența vreunui reprezentant al PSD. Și asta în ciuda intervenției elegante a secretarului general al județului, Cătălina Zara, care a recomandat o prezență echilibrată a tuturor partidelor politice, în cadrul comisiei. „Dacă nu ar fi fost precedentul, nu l-am fi folosit.

Vă aduc aminte că, la începutul mandatului trecut, ați refuzat să fie în comisie și un membru al PNL, deși aveam 11 consilieri în CJ. Așa că, mergem pe cutume”, a declarat Cezar Olteanu. La propunerea consilierului Silviu Pravăț, pe buletinele de vot de constituire a comisiei de numărare a voturilor a fost inclus și Adrian Gavriliu – PSD. Înainte de începerea votării, a intervenit consilierul PSD Gelu Panfil care a considerat cel puțin ciudat gestul „opoziției” PNL de a nu permite prezența unui ales PSD în comisie.

„Am înțeles, există o «coaliție» anunțată ad-hoc, cu o zi în urmă, dar mi se pare chiar nepotrivit ca această comisie să fie formată numai din membrii acestei «coaliții». Pentru că vom avea tot timpul suspiciuni: a fost, n-a fost corect votul? Sentimentul meu este că se pregătește ceva și, hai să încercăm să ascundem acest lucru. Nu vreți să avem un vot legitim, transparent? Pe de altă parte, PSD este partidul care a câștigat aceste alegeri. Avem 18 consilieri și mi se pare normal să avem și noi un reprezentant în comisie, pentru transparență, pentru opozabilitate și
pentru corectitudine”, a opinat Gelu Panfil.

Simulacru de vot

Din păcate, timp de șase ore, consilierii județeni nu s-au putut pune de acord în privința formării comisiei de validare a voturilor, în ciuda celor trei încercări de sufragiu. La prima tentativă, după ce au fost împărțite buletinele, grupul PNL au cerut o pauză de consultări, moment în care consilierul Silviu Pravăț a cerut ca hârtiile de vot să rămână în sală. În final, președintele Valentin Ivancea a fost nevoit să suspende procedura de vot, după ce consilierul PNL Tina Cristea a fost surprins făcând o poză buletinului, iar consilierul ALDE Maricica Coșa a făcut un tur de scenă, cu buletinul la vedere, spre sală (gest imitat de mai mulți consilieri USR, PMP), deși, tehnic, votul ar fi trebui să fie secret.

S-au purtat discuții contradictorii atât pe marginea votului secret, cât și a necesității existenței unei cabine de vot, amenajate pe scenă. „Se uită mii de oameni la noi, ședința este live, pe internet, sunt televiziuni aici. Ne facem de râs. Chiar trebuie să găsiți tot felul de tertipuri și mașinațiuni, ca să fraudați votul”, a fost intervenția consilierului PSD Gelu Panfil, cel mai vocal dintre aleși, pe tot parcursul ședinței, acesta fiind și cel care a sesizat și tentativa „alianței” de a împărți pixuri de aceeași culoare cu care consilierii PNL-USR-PLUS alături de cei ai PMP, ALDE și ProRomânia să voteze.

Din păcate, istoria simulacrului de vot s-a repetat încă de două ori, procedura fiind reluată, din același motiv, al nerespectării secretizării votului. „Cred că, de fapt, nu aveți încredere în dumneavostră, cei care ați format coaliția, de asta încercați să fotografiați, să arătați la sală și să însemnați cu pixul de aceeași culoare buletinele de vot”, a conchis Ivancea. Într- un final, reprezentanții „coaliției” anti-PSD, după ce au boicotat votul, abținându-se să se pronunțe, au părăsit, pe rând, sala. În aceste condiții, președintelel CJ a fost nevoit să declare închisă ședința, următoarea întâlnire urmând să aibă loc joi, de la aceeași oră.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri