26 aprilie 2024
Advertorial politicMircea Fechet, secretar de stat: ”Sistemul care supraveghează în timp real tranzacțiile...

Mircea Fechet, secretar de stat: ”Sistemul care supraveghează în timp real tranzacțiile cu deșeuri din țară devine funcțional”

Toți operatorii din piața de ambalaje din România, de la cei care colectează până la reciclatori, vor fi monitorizați, începând cu 15 ianuarie 2021, prin Sistemul Informatic de Urmărire a Trasabilității Deșeurilor din Ambalaje (SIATD) a anunțat astăzi băcăuanul Mircea Fechet, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

„Așa cum piața lemnului avea nevoie de monitorizarea a tot ceea ce se întâmplă din pădure până la depozite, așa și piața deșeurilor avea nevoie de urmărirea, 24 de ore din 24, a orcărei operațiuni care implică deșeurile de ambalaje. Practic, odată ce SIADT devine funcțional, se va trece de la o piață care astăzi se închide doar pe cifre, la una care se va închide pe cantități reale de deșeuri. Asta va duce la dispariția situațiilor în care colectarea sau reciclarea se realizau doar pe hârtie”, a explicat Mircea Fechet, la conferința „Circular Waste – SIATD, primii pași în asigurarea trasabilității deșeurilor de ambalaje”.

SIADT va aduce garanția că totul se desfășoară transparent și legal. Firmele vor fi obligate să facă proba existenței deșeurilor care fac obiectul unei tranzacții, prin încărcarea în aplicație a două fotografii cu încărcătura de deșeuri și a patru fotografii cu mijlocul de transport. Punctul de încărcare va fi monitorizat prin GPS. Posibilele tranzacții ilegale vor putea fi blocate în timp real. Scopul creării SIADT este acela de creștere a cantităților de deșeuri reciclate în mod real și scoaterea de pe piață a celor care nu dețin licențe de operare.

„Piața neagră a deșeurilor trebuie să dispară. Și mai trebuie ceva: să încetăm să mimăm reciclarea. Pentru România, drumul este unul singur: să trecem de la țara depozitării, la cea a reciclării!”, a mai spus Mircea Fechet.

BIROUL DE PRESĂ PNL BACĂU

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri