Sunt Dumitru Cosmin David, am 35 de ani, licenţiat în Drept, absolvent al Universităţii „George Bacovia”, sunt primar al comunei Secuieni şi candidat la alegerile locale din 27 septembrie 2020 pentru funcţia de primar al comunei Secuieni, pentru că vreau să termin ce am început, pentru că îmi doresc ca cetăţenii comunei Secuieni să fie mândri că locuiesc aici şi pentru că vreau să alung toate fantomele administrației PSD, care timp de 25 de ani nu a făcut nimic în această comună.
Nu obişnuiesc să mă laud, eu mereu am fost omul faptelor, nu al vorbelor, dar vreau să vă prezint doar câteva dintre realizările din mandatul meu de primar pentru ca cetăţenii comunei să aibă o imagine a realităţii clare şi nu una eronată aşa cum o prezintă gaşca de la PSD şi toţi cei care îşi doresc funcţii, care vor să ajungă din sobari (constructori cum spune domnul Floroiu), primari.
Să ştiţi că nu este chiar atât de uşor în administraţie, ca să poţi să alergi trebuie mai întâi să înveţi să mergi. Aşa e şi aici, ca să răspunzi unor solicitări, trebuie să ştii să le citeşti mai întâi.
- 4 locuri de joacă
- Construirea sediului SPCLEP
- Grădiniţă
- Iluminatul public cu panouri fotovoltaice
- Modernizarea iluminatului public cu 500 corpuri iluminat cu led
- Platforma betonată din curtea şcolii
- Puţ forat la şcoala Glodișoarele
- Înfiinţare reţea canalizare.
Şi lista poate continua, dar v-am enumerat doar câteva din realizările mele pentru că aşa cum am spus, nu doresc să mă laud.
Aşa cum cei mai mulţi dintre dumneavoastră aţi putut observa, în mediul online circulă mai multe postari ale domnului deputat Ionel Floroiu, care îl susţine la alegerile locale din comuna Secuieni pe actualul viceprimar, Ion Mititelu. Dacă tot au luat împreună comună la pas (şi au ajuns în satul Chetriș, care apropo, este în comuna Tamaşi) i-aş sugera domnului Floroiu să facă un mic popas la primărie pentru a studia dispoziţia prin care i-au fost delegate atribuţiile viceprimarului cu privire la gospodărirea comunei şi va afla cu stupoare că acele bălării pe care dumnealui le-a pozat erau în sarcina viceprimarului, care probabil dacă ar fi petrecut mai mult timp în comunitate ar fi putut observa că în unele locuri bălăriile ajung la nivelul acoperişului.
Vă spun sincer, ca primar, îmi este aproape imposibil să gestionez absolut toate situaţiile şi din acest motiv am încercat să deleg din atribuţii viceprimarului, pentru că atunci când am pornit împreună pe acest drum am pornit ca o echipă, doar că pe parcurs s-a dovedit că nu a fost cea mai înţeleaptă alegere, pentru că în managerierea unei comune e nevoie de oameni competenți, ori când ai doar 8 clase e puţin mai dificil să faci faţă, pentru că ştim cu toţii, trăim în era tehnologiei, a documentațiilor stufoase.
A apărut o postare că grădiniţa este închisă pentru că nu este finalizată, dar poate domnul viceprimar nu ştie că este VACANŢĂ. Cred că de asta toţi cei de la PSD sunt atât de inteligenţi, pentru că ei frecventează şcolile doar în vacanţe, ca să fiu puţin ironic.
În rest, în timpul anului, în această clădire îşi desfăşoară activitatea trei (3), domnule Floroiu şi domnule Mititelu, cadre didactice cu aproximativ 60 de preşcolari. Domnul viceprimar ALDE-PNL -PMP -PSD de unde să ştie aceste lucruri, pentru că în puţinul timp pe care îl petrece în comunitate are alte preocupări.
Aşa cum ne-au obişnuit cei de la PSD, nici de data aceasta nu s-au dezis de această practică a lor de a promova şi a scoate în faţă un candidat incompetent. Dacă până acum 4 ani, o susţineau pe doamna Luncanu Margareta care a băgat comuna Secuieni în aceea paragină de care pomenea domnul Floroiu în postările dumnealui, acum vine în faţă cu un alt candidat la fel de incompetent care susţine că în cei 4 ani de mandat nu a fost lăsat să facă nimic, dar totuşi şi-a încasat lunar indemnizaţia. Îmi vine acum în minte un moment din ultima şedinţă a Consiliului Local Secuieni din 30 iulie, când un domn consilier l-a întrebat pe domnul Mititelu ce înseamnă POCU (pentru că domnul Mititelu a beneficiat în ultimul an de indemnizaţie majorată prin prisma proiectelor ce s-au desfăşurat la nivelul UAT Secuieni), iar acesta efectiv nu a ştiut ce semnifică această denumire.
Din punctul meu de vedere, Mititelu nu este un contracandidat. Nu am cum să mă consider la acelaşi nivel cu un om care până la această vârstă nu a ştiut ce înseamnă administraţie, unul care a lăsat mistria şi betoniera pentru a ocupa un loc în primărie, care nu se poate mândri cu prea multe realizări nici pe plan profesional, nici familial.
O întrebare personală pe care vreau să i-o adresez domnului Floroiu: La Filipeni sau Odobești unde candidaţii susţinuţi de dumnealui „importă“ ( ca să folosesc acelaşi termen ) zilnic câte 70 de persoane, nu este la limita legii?






„În primii doi-trei ani de după accident am stat mai mult prin spitale, iar când mă întorceam acasă refuzam să ies afară. Ieșeam doar dacă trebuia să merg la un control sau ieșeam la insistențele părinților – pentru că mă vedeau mereu tristă încercau să caute diferite ocazii pentru a mă scoate din casă, pentru a mă bucura cumva, și atunci trebuia să accept să merg cu ei. Îmi era îngrozitor de greu în momentele alea. Oriunde ajungeam lumea se uita la mine ca la un extraterestru ori ca la o ciudățenie cu cinci capete. Unii mă arătau chiar și cu degetul. E adevărat că am unele cicatrici care sunt la vedere, în special la mâna stângă, dar în rest arătam ca un om așezat pe un scaun. Ei bine, prin edițiile Atipic Beauty încercăm să schimbăm acest comportament al oamenilor. Încercăm să-i facem pe oameni să nu mai judece după aparențe, să nu mai adopte un comportament discriminatoriu. Încercăm să-i facem pe oameni să asculte, să aibă rabdare, să înțeleagă și să ofere respectul cuvenit fiecărui individ. Misiunea Atipic Beauty este să schimbăm ideile preconcepute în credințe pozitive.”



„Nu mă tem de unul care ştie doar să facă profit personal din funcţia de primar şi încearcă să ţină de scaun speriind oamenii. Gata, s-a terminat cu teroarea unuia care n-a călcat prin sate de ani întregi, dar îşi trimite supuşii să ameninţe pe faţă bătrâni singuri! Eu am fost în fiecare zi pe uliţele pline de noroi şi de praf, i-am ascultat pe fiecare, i-am încurajat când erau fără speranţă şi le-am spus că putem trăi bine la noi acasă. Uitaţi-vă în jur la Plopana, la Lipova, la Ungureni, Filipeni sau Parincea, acolo unde primarii PSD au venit cu proiecte de milioane de euro, adică drumuri asfaltate, apă şi canalizare, şcoli şi grădiniţe prietenoase pentru copii, lumină pe uliţe şi bunăvoinţă la Primărie. Eu asta vreau să aduc în Secuieni – viaţă normală pentru fiecare, trai bun pentru toţi!”

„Sunt alături 100% de domnul Mititelu în dificila misiune de a pune capăt tiraniei şi dezmăţului administrativ instaurate de actualul primar, care este o ruşine pentru judeţul Bacău!”
„Eu cred în Ion Mititelu, un om cinstit, născut şi crescut în Secuieni, căruia îi pasă de soarta oamenilor din fiecare sat. Este un constructor priceput care poate şi vrea să ridice comuna din paragina şi haosul pe care dictatura PNL le-a instaurat cu ameninţări. Ca viitor consilier judeţean, îl voi sprijini pe primarul Mititelul în toate proiectele sale pentru ca în Secuieni să se trăiască la fel de bine şi civilizat ca în Plopana, Negri, Prăjeşti sau Ungureni, acolo unde primarii PSD muncesc cinstit pentru cei ce i-au ales.”
„Comuna Secuieni este un trist exemplu de batjocură liberală la adresa oamenilor, care nu doar că au fost minţiţi, dar au ajuns şi ţinta ameninţărilor şi chiar a răzbunărilor. Mă bucur că Ion Mititelu are curajul şi voinţa de a schimba lucrurile la el acasă. Echipa PSD Bacău va lucra cu primarul Mititelu pentru ca toate investiţiile de care oamenii au nevoie să se realizeze cât mai repede!”























