Încă un focar de pestă porcină africană a fost identificat, în județ, de la cea mai recentă raportare. Astfel, potrivit Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău, la această dată, în județ evoluează trei focare de Pestă Porcină Africană la porcul domestic. Mai exact, pe lângă focarele din Răcăciuni și Parava, deja anunțate cu câteva zile în urmă, a mai fost identificat încă unul, în comuna Letea Veche. Cazurile sunt la gospodăriile populației din localitatea Ruși – Ciutea.
„În trasabilitatea bolii, 2 suine au murit, iar în cadrul măsurilor de combatere și asanare a bolii, 31 suine au fost ucise și neutralizate, cu respectarea legislației sanitare veterinare în vigoare”, au precizat reprezentanții DSV Bacău.
Proprietarii animalelor afectate de pesta porcină africană vor fi despăgubiți de stat, în condițiile prevazute de lege. Gospodăria afectată, inițial, a fost plasată sub supraveghere oficială, fiind aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport. De asemenea, sunt active restricțiile pentru 43 cazuri de pestă porcină africană la porc mistreț în Fondurile cinegetice de pe raza județului Bacău.
Istoria se scrie în comuna Tătărăști, județul Bacău, acolo unde un localnic a descoperit întâmplător o monedă pe care a predat-o Asociației Culturale „Vasile Pârvan”. La rândul ei, echipa asociației, după ce a intrat în posesia vestigiului, l-a predat Direcției Județene pentru Cultură Bacău (DJC).
În urmă cu câteva zile, reprezentațnții DJC, împreună cu un delegat al Asociației „Vasile Pârvan”, au făcut o anchetă pe teren, verificând mai multe probe, după care au localizat zona prin coordonatele GPS.
La o primă analiză făcută de specialiștii din cadrul Muzeului Național de Istorie a României reiese faptul că moneda datează din secolul al II-lea d. Hr., probabil din timpul împăratului roman Antoninus Pius (138-161).
Având în vedere aceste considerente, reprezentanții Asociației au făcut un apel prin rețelele sociale către localnici care sunt rugați ca „orice bun de patrimoniu descoperit întâmplător să fie anunțat Direcției Județene pentru Cultură, primarului sau poliției (O.U.G. 43/2000)”.
Tot într-o postare pe facebook, reprezentanții Asociației au subliniat că: „Din păcate, în această comună niciun sit nu este semnalizat cu un panou specific, drept care, în zonă sunt semnale care atestă prezența unor persoane aflate în căutarea și sustragerea de bunuri cu valoare istorică. Și tot din păcate, tot în această comună, nu există panouri informative pentru cele două monumente istorice.”
De aceea, autoritățile comunei Tătărăști sunt rugate să monteze acele panouri informative cât mai curând posibil!
Contribuabilii pot depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță cererile pentru accesarea eșalonarii la plată simplificate. În Monitorul Oficial al României, nr. 1104 din data de 19 noiembrie 2020, a fost publicat Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 3896/2020 prin care a fost aprobată procedura de acordare a eșalonării la plată de către organul fiscal central, în formă simplificată.
Modelul cererii de eșalonare la plată este prevăzut în Anexa nr. 1 la Procedura de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central și poate fi descărcat pe pagina de internet a A.N.A.F., accesând pentru notificare – link-ul http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/C_OPANAF_3896_2020.pdf
Contribuabilii persoane fizice și juridice pot accesa eșalonarea la plată simplificată, pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru obligațiile fiscale principale și accesorii datorate după data declarării stării de urgență.
Pentru a accesa eșalonarea la plată simplificată nu este necesar să se constituie garanții, ci trebuie doar îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
a) să se depună o cerere până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. La cerere, se poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
b) să nu se înregistreze obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală. În cazul în care, la data stării de urgenţă se înregistrează astfel de obligaţii fiscale restante, acestea trebuie stinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
c) să nu fie în procedura falimentului;
d) să nu fie în dizolvare;
e) să fie depuse toate declarațiile fiscale până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
f) să nu se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiția se consideră îndeplinită.
Pe perioada eșalonării la plată se pot depune două cereri de modificare a eșalonării la plată – în situația în care se dorește includerea în eșalonare a obligațiilor care constituie condiție de plată, precum și două cereri de menținere a valabilității eșalonării la plată – în cazul în care a fost pierdută valabilitatea eșalonării la plată, ca urmare a neîndeplinirii conditiilor.
Cererea de eșalonare la plată se soluționează în termen de cel mult 5 zile de la data depunerii acesteia. La cerere nu se anexează alte documente, în afara propunerii de grafic de eșalonare și nici nu este necesară constituirea de garanții.
Informații suplimentare se pot obține utilizând Formularul de contact disponibil pe pagina de Internet a instituției: www.anaf.ro sau telefonic, prin contactarea Serviciului de asistență telefonică a contribuabililor – Call-center, la nr. de telefon 031.403.91.60.
Conform raportării de astăzi, vineri, 20 noiembrie, a Direcției de Sănătate Publică Bacău, situația epidemiologică în contextul pandemiei, la nivelul județului, arată că:
* 11.462 de persoane au fost confirmate COVID-19, în total, de la începutul epidemiei (cu 219 cazuri noi, mai mult decât ziua precedentă);
* 7.905 de persoane au fost vindecate până acum;
* 266 de pacienți sunt internați în acest moment în spitalele băcăuane, având nevoie de supraveghere medicală și tratament specific;
* 355 de decese sunt înregistrate până acum de la declanșarea pandemiei;
* 401 de probe s-au recoltat în ultimele 24 de ore.
Reamintim că, la nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății a fost operaționalizată linia TELVERDE: 0800800358, destinată persoanelor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV–2 (coronavirus), care are program de funcționare permanent. La această linie telefonică pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă. Cetăţenii să apeleze numărul unic de urgență 112 doar pentru situații de urgență, iar pentru solicitarea de informații să apeleze linia TELVERDE.
Și la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Bacău funcţionează o linie telefonică de urgenţă, 0729/300.130, care are program de funcţionare permanent, unde cetăţenii pot obţine informaţii utile de prevenire şi combatere COVID-19.
Având în vedere menținerea la nivelul județului Bacău a circulației comunitare a virusului, DSP Bacău reiterează următoarele recomandări:
– Păstraţi o igienă riguroasă a mâinilor: spălaţi-vă corect, ori de câte ori este nevoie, minim 20 de secunde!
– Schimbaţi-vă hainele, imediat ce aţi ajuns acasă !
– Dezinfectaţi obiectele personale, inclusiv telefonul mobil !
– Este interzis a se folosi obiecte în comun (caiete, fişe, pixuri etc)
– Purtaţi obligatoriu mască în spaţiile publice închise !
– Masca trebuie să acopere nasul, gura şi bărbia !
– Pentru a vă curăţa casa şi obiectele, folosiţi soluţii pe bază de clor !
– Evitați locurile aglomerate !
– Igiena respiraţiei înseamnă că atunci când tuşiţi sau strănutaţi, o faceţi în pliul cotului !
– Păstraţi mereu faţă de alte persoane o distanţă de aproximativ 2 m !
– Nu recurgeţi la gesturi de socializare precum datul mâinii, îmbrăţişări !
Sub autoritatea Instituției Prefectului, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat să acţioneze, pe raza judeţului Bacău, pentru siguranţa şi sănătatea cetăţenilor. Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
Astfel, în ultimele 48 de ore, au fost legitimate peste 2.700 de persoane şi au fost controlate 468 de obiective/locaţii cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.
Totodată, pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii de la rutieră au acţionat pentru verificarea mijlocelor de transport persoane, fiind oprite pentru control 804 astfel de autovehicule. Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, forţele de ordine au aplicat 408 sancţiuni contravenţionale.
În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Fostul consilier local Ilie Bîrzu, care a propus în legislatura trecută majorarea premiilor pentru absolvenții care au luat media 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, solicită autorităților să plătească diferența de bani copiilor.
Elevilor li s-a aprobat câte un premiu de 1000 de lei din partea Primăriei dar propunerea votată de Consiliul local era de 2.500 de lei pentru media 10 la Evaluarea Națională și 3.000 de lei pentru Bacalaureat.
Hotărârea de Consiliu a fost trimisă Prefecturii pentru controlul de legalitate și abia acum s-a primit undă verde pentru a fi pusă în practică.
„Sunt bucuros pentru elevii din școlile și liceele municipiului Bacău care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat , deoarece vor primi premiile mărite conform propunerii pe care am făcut-o în ședința Consiliului local din 28 iulie 2020”, spune Ilie Bîrzu.
„Această propunere a fost validată și de Prefectura Bacău, prin controlul de legalitate al hotărârii de premiere a elevilor. Vin cu rugămintea către noul executiv al Primăriei Bacău de a pune în aplicare atât această hotărâre de premiere a elevilor cu media 10 la examenele naționale cât și hotărârea de premiere a elevilor care au obținut performanțe deosebite la Olimpiadele și Concursurile internaționale și naționale și a profesorilor care i-au îndrumat”, a mai declarat acesta.
Ilie Bîrzu mai spune că există și o hotărâri de Consiliu privind premierea elevilor olimpici, însă, din cauza pandemiei nu s-a mai putut organiza Gala Învățământului.
„Ar fi vorba de circa 100 de elevi și 80 de profesori. Banii sunt alocați școlilor, cred că ar trebui făcută premierea, desigur, în contextul pandemiei, fără prezența fizică”, a încheiat el.
„Comisia Națională de Strategie și Prognoză estimează, conform ultimei analize efectuate, că în acest an economia României se va contracta (-4,2%), față de anul 2019, pe fondul scăderii activității în industrie (-9,1%), agricultură (-21,2%) și servicii (-2%).
Și prognozele Fondului Monetar Internațional și ale Comisiei Europene privind evoluția economiei românești indică scăderi cu 4,8%, respectiv cu 5,2%, pentru sfârșitul acestui an, în comparație cu anul 2019.
Totodată, deficitul bugetar crește la 96 miliarde lei, 9,1% din PIB, potrivit proiectului de rectificare bugetară. Noua estimare de deficit bugetar se bazează pe o scădere a economiei cu 4,2% în acest an.
Cele 5 miliarde în plus față de precedenta estimare de deficit bugetar, de 91 miliarde lei, 8,6% din PIB, reprezintă în principal venituri care nu vor mai fi încasate în acest an, ca urmare a extinderii până la 25 decembrie a facilității fiscale de amânare la plată a obligațiilor fiscale.
Bazat pe execuția bugetară de până acum, Ministerul Finanțelor propune o rectificare de 9% din PIB, 96 miliarde lei, din estimarea că nu vor mai fi încasate 4,2 miliarde lei pe finalul anului.
Suma de 4,2 miliarde de lei reprezintă venituri care nu vor fi încasate, ca urmare a extinderii până la 25 decembrie, a facilității care oferă firmelor posibilitatea să amâne, fără dobânzi, penalități sau executări, plata obligațiilor fiscale.
Pandemia COVID – 19 a afectat destul de serios și economiile statelor Uniunii Europene. Spre exemplu, Spania va înregistra la sfârșitul acestui an o scădere economică de 12,4%, conform estimărilor Comisiei Europene, în timp ce economia Italiei se va contracta cu aproape 10%, față de anul 2019, potrivit acelorași prognoze.
Și piețele bursiere europene au reacționat negativ în ședința din data de 18 noiembrie, pe fondul îngrijorărilor privind creșterea cazurilor de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 din întreaga regiune, care vor opri redresarea economică, chiar dacă au existat anumite evoluții pozitive punctuale ca urmare a știrilor privind descoperirile vaccinului împotriva COVID-19.
Conform tabloului riscurilor pentru valorile mobiliare din UE, emis de ESMA, există în continuare riscul decuplării între evaluarea de piață a activelor și evoluția economiei reale. În al treilea trimestru al anului 2020, piețele financiare din UE au continuat redresarea, iar prețurile de pe piețele de acțiuni au crescut și mai mult.
Există semnalele unei diferențieri sectoriale și geografice puternice în cadrul piețelor financiare, sectorul instrumentelor cu venit fix înregistrând creșteri ale prețurilor de-a lungul diverselor segmente cum ar fi piețele emergente, gradul de investire și randamentele ridicate. Retrogradările de rating de credit au încetinit, iar fondurile de investiții au înregistrat intrări de capital de-a lungul claselor de active, mai ales pentru fondurile de obligațiuni. Aceste evoluții, analizate împreună, subliniază riscul continuu al decuplării între prețurile activelor și fundamentele economice.
În același timp, nivelul de stres în cadrul sistemului financiar european, conform indicatorului compozit calculat de Banca Centrală Europeană, a crescut comparativ cu cel înregistrat săptămâna trecută, ceea ce indică faptul că pandemia COVID-19 taie din ce în ce mai acut oxigenul economiilor europene.
Raportul săptămânal de tendințe și riscuri pe piețele financiare, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, reprezintă o radiografie a evoluției principalilor indicatori macroeconomici și a indicilor bursieri la nivel local și global.
Mai multe detalii despre riscurile și tendințele săptămânii pe piețele financiare găsiți în ediția nr. 46/18.11.2020 – Raportul Tendințe și riscuri pe piețele financiare locale și internaționale, ce poate fi accesat AICI„.
După ce ne-am obișnuit cu temperaturi mai ridicate decât cele normale, frigul începe să pună stăpânire și pe județul nostru. Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ploi, ninsori şi vânt puternic pentru zona noastră, avertizare care a intrat în vigoare deja de la începutul acestui weekend.
Potrivit meteorologilor, mai ales în zona de munte, vor predomina ninsorile, cu șanse mari de a se depune un strat de zăpadă. În schimb, precipitaţiile vor fi și sub formă de lapoviţă, însă, doar local, în zonele de deal. Vântul va fi cel care va crea neajunsurile cele mai mari, meteororlogii anunțând intensificări ale acestuia. Se poate ajunge la viteze de 40…50 km/h, chiar mai mari, de peste 60…70 km/h, în zona montană înaltă.
Atunci când ești într-un cazino, decizia cu privire la jocurile pe care să le încerci poate fi destul de dificilă, mai ales dacă nu stăpânești cu precizie toate tipurile de variante. Pentru a lua o decizie bună, pentru început este nevoie să știi că jocurile au cote diferite. Apoi, e util să ții cont de procentajul de plată. Poate cel mai important aspect, înainte de a începe un joc asigură-te că îi cunoști bine regulile.
Jocurile de cazino variază în ceea ce privește nivelul de dificultate. Unele jocuri necesită abilități speciale dobândite în timp, însă altele se bazează în mare parte pe noroc.
Dacă încă nu ești hotărât ce jocuri să alegi, te ajutăm cu o listă a celor mai populare variante dintr-un cazino, clasate de la cel mai simplu, la cel mai provocator. Poți începe jocul online oricând. Nu rata oferta Netbet bonus pentru a beneficia de un start cu noroc.
1. Ruleta
Ruleta este cel mai puțin complicat joc dintr-un cazino. Indiferent de nivelul de experiență atunci când vine vorba de jocuri de noroc, există un loc la masa de ruletă pentru fiecare jucător. Nu numai că jocul este foarte ușor, dar șansele de câștig sunt destul de bune.
Jocul presupune de o roată cu sloturi pentru numere între 0 și 36. Aceste numere alternează în culori între roșu și negru. Dealerul rotește roata într-o direcție și o minge mică în direcția opusă. În cele din urmă, mingea va cădea într-unul dintre sloturi. În calitate de jucător, vei paria fie pe un număr, fie pe culoarea pe care va ateriza mingea. Dacă ghicești, câștigi.
De ce este ruleta în topul preferințelor jucătorilor? Ei bine, nu numai că este incredibil de ușor de învățat, dar poate fi, de asemenea, un joc palpitant și profitabil. Pentru a-ți asigura câteva victorii, ia în considerare parierea pe roșu sau negru în loc de un număr. Vei avea aproape 50% șanse de câștig.
2. Sloturi
În completarea celor mai ușoare jocuri de cazino se regăsesc, fără îndoială, sloturile. Popularitatea acestora este extrem de mare, atât în cazinourile terestre, cât și în cele online.
Dacă nu ai experiență în jocuri de noroc, ai putea crede că nimic nu este mai simplu decât să apăsarea unor butoane la jocurile de slot. Deși acest lucru poate fi adevărat, există totuși unele variabile care pot afecta rentabilitatea jocului. Alegerea variantelor care au un RTP mare (Return to Player – deci rata de plată) și care beneficiază de caracteristici speciale, vor influența șansele de câștig. În plus, sloturile cu jackpoturi progresive îți pot aduce câștiguri substanțiale dacă norocul este de partea ta.
Așadar, deși sloturile în sine sunt jocuri extrem de ușoare, fără prea multe reguli, este important să acorzi atenție detaliilor descrise mai sus pentru a te putea bucura din plin de toată experianța de joc.
3. Craps
Dacă primele două jocuri se bazează exclusiv pe noroc, este momentul să trecem la o etapă superioară, cea a jocurilor care necesită implicarea jucătorilor. La fel ca ruleta, jocul de craps (numit și joc de zaruri) poate fi incredibil de interesant și distractiv pentru oricine. Spre deosebire de ruletă, regulile sunt puțin mai dificile.
Craps implică aruncarea a două zaruri și parierea pe rezultatul aruncării. La suprafață, ar putea părea extrem de similar cu ruleta, dar există o varietate mai largă de rezultate și variabile pe care poți să pariezi.
Majoritatea cazinourilor, în special în orașe precum Reno și Vegas, oferă cursuri de craps noilor jucători. Aceste cursuri au loc de obicei dimineața și sunt o modalitate excelentă de a afla cum să joci. Deși este întotdeauna o idee bună să te documentezi cu privire la regulile jocurilor, nu există nimic mai valoros decât să dobândești experiență jucând.
4. Blackjack
Blackjackul este cel mai popular joc de cazinou, atât online, cât și offline. În opinia multora, este jocul de cazinou perfect pentru jucătorii împătimiți, fiind mult mai provocator decât alte jocuri din această listă. Ceea ce face blackjackul atât de special este gradul său de dificultate. Învățarea blackjack-ului poate părea mai dificilă decât sloturile, dar jocul în sine este distractiv, iar câștigarea unei runde este plină de satisfacții.
Jocul începe atunci când fiecărui jucător i se împart două cărți, cu fața în sus, iar dealerul își împarte o carte cu fața în sus și alta cu fața în jos. Obiectivul tău este să construiești valoarea mâinii cât mai aproape de 21 fără a trece peste. Dacă treci peste, pierzi.
Toți jucătorii iau decizii pe baza cărților lor, în comparație cu cartea sus a dealer-ului. Fiecare jucător concurează împotriva dealerului.
Regulile și strategiile asociate cu blackjackul sunt oarecum complicate și este nevoie să le înveți în prealabil. Învățarea strategiei de bază poate fi o provocare la început, dar este simplu să devii un jucător de blackjack competent după o anumită perioadă.
5. Poker
Fiecare jucător are tipul său preferat de poker, indiferent dacă este vorba de Texas Hold’em, Seven-Card Stud, Omaha sau o altă versiune. Regulile fiecărei versiuni variază, dar pot împărtăși unele caracteristici comune. Motivul pentru care pokerul completează lista noastră este pentru că jucătorii concurează împotriva altor jucători.
Din acest motiv, pokerul pe bani reali este recomandat în special jucătorilor care au deja experiența jocului. Dacă ești începător, sfatul nostru este să te acomodezi cu regulile și strategiile, iar când te simți stăpân pe tine să avansezi la jocurile pe bani.
Pokerul este unul dintre cele mai distractive jocuri de cărți, dar necesită abilități speciale, atenție la detalii și mult fler. O singură mișcare greșită poate duce la pierderi semnificative. Dacă nu vrei să riști, poți alege varianta jocurilor online cu mize mici, care îți vor da șansa să te distrezi și să îți exersezi mâna și strategiile.
Europarlamentarul Dragoș Benea spune ca premierul Orban și ministrul transporturilor Lucian Bode n-au făcut nimic pentru Bacău de când sunt la guvernare, dar în campaniile electorale sunt vizitatori fără bilet la centura Bacăului, proiectul guvernării PSD 2017-2019, pentru care cei doi clovni, Orban & Bode, n-au niciun merit.
„Într-un an, au mai venit prin Bacău fix acum două luni, în campania pentru locale; iată-i reveniți aici, în campania pentru parlamentare, lăudându-se cu munca altora de la centura Bacăului”, spune Dragoș Benea.
„Clovnii fac asta ca să acopere tunul de 3 milioane de euro dat cu «spitalul» adus la Baza Letea, cortul neconform şi nefuncțional cu care guvernul Orban combate covidul în Bacău”, a mai adăugat acesta.
Dragoș Benea afirmă că cei doi enumerați mai sus mai au un obiectiv – să ascundă sub preşul propagandei murdăria alocărilor discreționare şi nedrepte din Planul Național de Redresare şi Reziliență, respectiv, ZERO fonduri prevăzute pentru autostrada peste Carpați și 1 MILIARD de euro alocați metroului lui Boc de la Cluj.
Sfârşitul de săptămână înseamnă pentru jandarmii băcăuani suplimentarea efectivelor care execută misiuni specifice atât independent, cât și în cooperare cu alte instituţii cu atribuții în domeniul ordinii şi siguranţei publice.
În ceea ce priveşte zona montană a judeţului Bacău, jandarmii vor acționa pentru îndrumarea, informarea şi acordarea de asistenţă turiştilor şi persoanelor aflate în dificultate în zona montană, precum și pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere normelor de convieţuire socială.
Jandarmii băcăuani recomandă cetățenilor să evite în această perioadă aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru a evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi, să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să respecte regulile restrictive impuse în această perioadă.
„Nu dorim să aplicăm sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii. Ne dorim ca cetățenii să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante. Indiferent de locul unde ați ales să vă petreceți timpul liber, jandarmii sunt pregătiți să intervină acolo unde situația o va impune, așa că nu ezitați să solicitați ajutor atunci când vă aflați într-o situație dificilă”, au transmis jandarmii băcăuani.
Premierul Ludovic Orban, împreună cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode și de cel Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, au vizitat șantierul Șoselei de Centură. Delegația guvernamentală a fost însoțită de senatorul liberal Daniel Fenechiu și de Viorel Miron, președintele PNL Bacău.
”Varianta ocolitoare este un proiect așteptat de mult timp de băcăuani, un proiect aproape de finalizare, care va reuși să scoată tot traficul greu și traficul de tranzit din Bacău. Îl felicit pe constructor pentru mobilizarea exemplară. Deși termenul de finalizare era în luna ianuarie 2022, constructorul ne-a comunicat că poate să dea în trafic până pe data de 3 decembrie, mai exact între 27 noiembrie și 3 decembrie, în funcție de condițiile meteorologice”, a declarat premierul Orban.
Și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, s-a declarat încântat de calitatea lucrărilor și de finalizarea acestora cu mult timp înainte de termen. ”Suntem bucuroși să auzim astăzi această veste. Așa cum bine știți, în luna septembrie am reușit să dăm în trafic 7,3 kilometri din acest obiectiv. Și vestea pe care ne-a dat-o constructorul astăzi, că în câteva zile vom da în trafic acest obiectiv, este cea mai bună pentru români, pentru moldoveni. Vorbim despre primul tronson de autostradă din regiunea Moldovei dat în trafic, cei 16 kilometri în regim de autostradă, din cei 31 de kilometri din Centura Bacăului”, a declarat Lucian Bode.
Guvernul PNL a preluat acest obiectiv în noiembrie 2019 într-un stadiu fizic de 27% și reușește să-l finalizeze în 12 luni. Ministrul Lucian Bode a mai precizat și că acuzațiile PSD de subfinanțare a acestui obiectiv au fost total nefondate, mincinoase, pentru că Guvernul PNL a plătit 467 de milioane de lei pentru lucrările la Șoseaua de Centură.
În ceea ce privește celelalte obiective majore de infrastructură, Autostrada Bacău-Brașov și Drumurile Expres Ploiești-Buzău, Buzău-Focșani, Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani, acestea sunt prioritățile Guvernului Orban și se află în diferite stadii de implementare, cu finanțare asigurată.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a programat efectuarea unor lucrări la rețeaua de comunicații, în perioada 21 – 22 noiembrie 2020. Decizia apare în contextul actual al pandemiei, când s-a impus accelerarea digitizării instituției, în scopul reducerii la minimum a interacțiunii cu populația.
„Astfel, creăm posibilitatea de digitalizare pe scară mai largă a formularisticii primite și transmise de către ANAF, iar, pe de altă parte, dezvoltăm interconectarea cu alte instituții pentru asigurarea comunicării electronice a datelor la nivel inter-instituțional și pentru a reduce prezența contribuabililor la ghișeu”, au transmis reprezentanții ANAF.
Prin urmare, serviciile electronice furnizate prin intermediul portalului www.anaf.ro vor fi indisponibile. Intervențiile vor debuta sâmbătă, 21 noiembrie, la ora 9.00, și vor continua până la ora 9.00 a următoarei zile.
De loc din comuna Stănișești (jud. Bacău), Ana Cătăuță – director de relații externe în cadrul Băncii Mondiale – a revenit acasă pentru a pune umărul la proiectele județului natal. Cu o experiență îndelungată în instituțiile internaționale și la nivelul Senatului României, ca fostă directoare de cabinet a lui Mircea Geoană, Cătăuță spune că Bacăul trebuie să devină principalul centru economic al Moldovei, mai ales după investițiile derulate în timpul guvernării social-democrate 2017 – 2019: centură, aeroport, autostrada A13 Bacău – Brașov (a cărei proiectare este în curs de execuție).
Reporter: Ați decis să reveniți acasă, după un periplu în instituții internaționale, așa cum este Banca Mondială, și în politica centrală, ca fost director de cabinet a Președintelui Senatului, dl. Mircea Geoană. Prezentați-vă succint pentru cititorii care încă nu vă cunosc.
Ana Cătăuță: Sunt un om extrem de muncitor și loial oamenilor la care țin și pe care îi respect. Am doi părinți minunați, foști profesori, care mi-au călăuzit viața și s-au asigurat că nu mă abat de la valorile cu care m-au crescut: omenie, respect și frică de Dumnezeu. Am un frate preot și o soră învățătoare, dar și patru nepoți și nepoate minunați. Am plecat din Bacău pentru a urma cursurile facultății pe care mi-o doream, cea de Științe Politice, dar Bacăul a fost mereu o parte importantă a vieții mele. Imaginați-vă că până și șeful meu din Washington, în perioada în care am lucrat la Banca Mondială, știa că eu sunt din Bacău, unde este Bacăul pe hartă și cât de mult m-a format ca om. Bacăul este acasă, locul în care mă încarc cu energie și unde sunt oamenii dragi mie – familia și prietenii cei mai apropiați.
Ana Cătăuță, Mircea Geoană și guvernatorul Mugur Isărescu
Reporter: Cum v-a marcat experiența activității alături dl. Mircea Geoană, în timpul mandatului său de Președinte al Senatului României? Cum ați califica această experiență și, ulterior, pasul făcut în direcția candidaturii la Parlament? De ce ați renunțat la activitatea de la Banca Mondială?
Ana Cătăuță: Într-adevăr, în politică, mentorul meu este domnul Mircea Geoană. Cu el am lucrat mulți ani și de la dânsul am învățat cum funcționează lucrurile la nivel internațional și că ceilalți te tratează așa cum le permiți tu să te trateze. Am văzut șefi de stat și de guverne care îl respectau chiar și atunci când nu avea o funcție publică. Pentru că ei vedeau omul, nu poziția pe care o deținea. Nu regret că am renunțat la funcția de la Banca Mondială pentru a candida la Bacău. Perioada extraordinară petrecută acolo, oamenii profesioniști și minunați cu care am avut ocazia să lucrez sunt oportunități pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu. Însă, a venit momentul să fac mai mult și pentru județul meu natal. Nu a fost o decizie ușoară, dar a fost o decizie corectă. Am intrat în politică pentru că este sigurul loc unde deciziile tale contează cu adevărat și unde poți să faci bine într-un timp relativ scurt. Acum este nevoie de oameni care să pună umărul la muncă în folosul cetățenilor.
Anca Cătăuță și Maros Sefcovic, vicepreședinte al Comisiei Europene
Reporter: Trecem printr-o criză medicală severă ale cărei consecințe ne vor afecta viețile, mult timp de acum înainte. Ce credeți că trebuie să reținem din această pandemie?
Ana Cătăuță: Cred că din această criză trebuie să învățăm câteva lucruri importante despre care toți politicienii vorbesc, dar puțini acționează. În primul rând, sistemul sanitar trebuie întărit. PSD a făcut un lucru foarte bun când a crescut salariile medicilor. Imaginați-vă cum ar fi arătat România acum dacă nu reușeam să oprim exodul medicilor. Și așa sistemul abia poate să facă față și, din păcate, în multe locuri a clacat. Dar gândiți-vă ce dezastru ar fi fost dacă aveam și mai puțini medici și asistenți. Acum trebuie să înțelegem că românii au nevoie de spitale bine dotate, curate, accesibile pentru toți, nu de spitale private cum visează cei de la PNL, care caută să monetizeze bolile oamenilor. Colegii mei, precum doamna doctor Bianca Purcărin, au venit cu soluții concrete și care vor funcționa negreșit. Pentru că ei se luptă zilnic pentru salvarea vieților și ei știu de ce este nevoie în mod concret.
„PSD a făcut un lucru foarte bun când a crescut salariile medicilor. Imaginați-vă cum ar fi arătat România acum dacă nu reușeam să oprim exodul medicilor.”
Reporter: Și educația a fost puternic afectată de lipsa de soluții din guvernul Orban. S-au promis sute de mii de tablete, facilități pentru copii, dar nu s-a făcut mai nimic. Școala a fost exilată în online…
Ana Cătăuță: Aveți dreptate. Iată că mai trebuie să învățăm și că accesul la educație nu trebuie să țină cont de familia sau localitatea în care te naști. Eu văd lucrurile astfel: copiilor trebuie să le asiguri acces egal la educație de calitate, cu profesori pregătiți și motivați. Apoi, decide fiecare cât de mult folosește această oportunitate pentru a se dezvolta. Eu dacă nu mă țineam de carte, nu ajungeam nici la Senat, nici la Banca Mondială, nici să stau la aceeași masă cu oameni importanți din țară și din străinătate. Pentru mine, educația a fost șansa la o viață mai bună. Iar aceeași șansă trebuie să fie pentru toți copiii din România.
Ana Cătăuță, deputatul Ionel Floroiu și Bogdan Popa, primar Stănișești
Vorbeam cu sora mea care predă într-o comună de lângă Bacău și care îmi povestea cum mama unui copil din clasa sa i-a spus că are doi copii și un singur telefon și va trebui să îl împartă între cei doi copii. Și acesta este un caz aproape norocos. Sunt aprox.1 milion de copii în România care nu au acces la învățarea online. Iar asta mă revoltă puternic! Ce vină au acești copii că sunt conduși de niște incompetenți, care nu dau doi bani pe viitorul lor? Cum să furi șansa unui copil doar ca să te prefaci tu că iei măsuri? Este strigător la cer, iar acest lucru nu poate să rămână așa.
„Sunt 1 milion de copii în România care nu au acces la învățarea online. Iar asta mă revoltă puternic! Ce vină au acești copii că sunt conduși de niște incompetenți, care nu dau doi bani pe viitorul lor?”
„A13 Bacău – Brașov este cea mai viabilă conexiune prin autostradă a Moldovei cu Transilvania”
Reporter: Revenind în plan local, faceți parte dintr-o echipă politică, cea a PSD, care în Bacău are câteva realizări notabile, de anvergură: aeroport, centura Bacăului, promovarea autostrăzii A13 Bacău – Brașov, investiții de amploare în domeniul medical. Plecând de la experiența la Banca Mondială, cum vedeți dezvoltarea Bacăului în următorii ani?
Ana Cătăuță: Așa cum am spus și la finalizarea investițiilor de la Aeroportul Internațional „George Enescu”, un lucru pe care l-am învățat în experiența acumulată la Banca Mondială și nu numai este că fără zone metropolitane puternice, conectate prin infrastructură terestră, feroviară și rutieră, România nu are cum să se dezvolte economic și să își susțină creșterea pe termen lung. În studiul Orașe – Magnet, realizat de colegii de la Banca Mondială în octombrie 2019, ce a analizat prioritățile de dezvoltare ale județului Bacău și preferințele cetățenilor, pe primul loc, cu peste 50% din voturi, este construcția autostrăzii A13 Bacău – Brașov. Cea mai viabilă variantă din punct de vedere economic și al stadiului de implementare de traversare a Carpaților și de conectare a Moldovei cu Ardealul și, apoi, cu Vestul Europei din cele existente. Și, cred eu, singura care are șanse să se construiască în următorii ani, din cele existente.
Ar fi o oportunitate extraordinară de a conecta, prin autostradă, Bacăul, unde există cel mai puternic grup aeronautic din țară Aerostar, cu Brașovul unde – la Ghimbav – grupul Eurocopter construiește printre cele mai moderne elicoptere din lume. Am putea pune bazele unei „Aviation Valley”, pe coridorul Bacău-Brașov, mai ales că Aerostar este centru de excelență pentru mentenanța F16.
E clar că, la Bacău, PSD a avut o viziune de dezvoltare concretizată în aeroport, centură și autostradă. Există premise certe de transformare a Bacăului într-un puternic hub regional pe zona logistică și comercială, generator de locuri de muncă și care să atragă investiții substanțiale.
Pe lângă infrastructură, mai sunt o serie de elemente ce contribuie la dezvoltarea unei zone: înființarea unor birouri pentru atragerea de investiții private, străine și autohtone, dezvoltarea învățământului profesional în sistem dual, fostele școli de meserii, stimularea antreprenoriatului local și întărirea capacității administrative de pregătire și implementare a proiectelor de investiții. Toate aceste lucruri nu sunt proiecte abstracte, rupte de realitate. Ele pot fi realizate și vor conduce la dezvoltare economică. Pentru că Bacăul are toate ingredientele să devină cel mai dezvoltat județ din Moldova. Ne-am cam săturat să fim mereu la coada clasamentelor, când noi știm că putem și merităm mai mult.
Publicat de SC DEȘTEPTAREA SA, la comanda PSD, cod mandatar 11200020
Am constatat faptul că cei de la Mișcarea Populară, prin vârfurile de lance, Sergiu Sechelariu-candidat pentru Senat și Ion Melinte-candidat pentru Camera Deputaților, abordează un stil direct de campanie în care mesajele populiste și manipulatoare lipsesc cu desăvârșire. În viziunea lor, schimbarea, atât de clamată de către toți reprezentanții partidelor cu pretenții, nu se rezumă la locuri de muncă create pe coli A4, autostrăzi pe planșete sau spitale amplasate peste tot în țară, în funcție de dorința unui anume politician. Schimbarea adevărată trebuie să reprezinte voința cetățenillor și să reflecte actualele cerințe ale realității socio-economice.
Dar ce își propun cei de la PMP?
Sergiu Sechelariu este adeptul restartului politic.
„Nicio reformă economică, niciun program de dezvoltare a infrastructurii rutiere nu poate fi pus în aplicare și va rămâne doar la stadiul de vorbe sau, cel mult, de proiecte, atâta timp cât oamenii nu-și vor recâștiga încrederea în clasa politică prin reformarea acesteia, prin restructurarea fundamentală a instituțiilor statului și promovarea meritocrației astfel încât acestea să își axeze activitatea pe pachete legislative ce corespund actualei etape pe care o parcurgem.”
Sergiu Sechelariu
Din start, Sechelariu a precizat că este în asentimentul colegului său Ion Melinte, mai exact este adeptul promovării spre aprobare în plenul viitorului parlament a 4 mari proiecte legislative care să prevadă:
1.Reducerea numărului de parlamentari la 300, în fapt punerea în aplicare a voinței covărșitoare a românilor exprimată la referendumul organizat în noiembrie 2009.
2.Modificarea radicală a legii 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor care reglementează imunitatea parlamentară.
Referindu-se la acest aspect, Ion Melinte a subliniat faptul că trebuie eliminate în totalitate cazurile în care diverși parlamentari suspectați de săvârșirea unor fapte ce contravin prevederilor legale și care nu au nicio legătură cu activitatea politică au fost scutiți de procedura cercetărilor penale, ascunzându-se sub mantia protectoare a imunității parlamentare.
„Deputații și senatorii nu sunt niște privilegiați ai societății, ba, dimpotrivă, parlamentarii trebuie să fie un model de conduită civică și politică. Într-o Românie europeană, educată, sănătoasă și creștină, toți oamenii indiferent de pregătire, statut, etnie sau apartenență politică sunt egali în fața legii având drepturi, libertăți și obligații în mod egal.”
Ion Melinte
O altă temă important ce reprezintă pentrucei din PMP un obiectiv obligatoriu de materializat este ELIMINAREA PENSIILOR SPECIALE, ele fiind complet nejustificate vis-à-vis de anumite categorii, dar reprezintă și o formă de discriminare privind acordarea dreputului de pensie. Mai concret, cei de la PMP sunt total împotriva acordării acestor beneficii substanțiale și nemeritate tuturor aleșilor locali sau de nivel național. „O asemenea modificare legislativă se poate face cu respectarea tuturor prevederilor constituționale doar dacă reprezentanții tuturor partidelor își propun să nu mai mimeze dorința de eliminare a pensiilor speciale, simulând adoptarea unor prevederi incomplete cu scopul clar de a fi respinse de Curtea Constituțională. Un fel de noi am dorit dar s-a opus Curtea”, spune Ion Melinte.
Și dacă reformarea clasei politice reprezintă pentru cei din PMP punctul de plecare în ceea ce privește strategia de dezvoltare pe termen mediu și lung, „revenirea la alegerile locale în 2 tururi reprezintă baza democrației prin care oamenii să își aleagă reprezentanții fără a mai ajunge la paradoxala situație când un edil al unui municipiu reședință de județ, cu aproape 167.000 de mii de cetățeni cu drept de vot să fie ales doar de 14.000 dintre aceștia”, susține Sechelariu. Reprezentativitatea dată de un număr cât mai mare de voturi întărește autoritatea executivului și legislativului local, dar sporește și încrederea oamenilor în actualul administrativ.
Este momentul să recunoaștem în mod deschis faptul că de actuala stare în care se află România, incapabilă de a gestiona actuala criză, clasa politică poartă o mare responsabilitate. Nu există nicio justificare pentru tragediile care au marcat societatea. Tocmai din acest motiv, ne dorim ca politicienii, indiferent de culoarea politică să abordeze cu seriozitate și fără judecăți partinice toată problematica sferei economice pentru a găsi soluții viabile de rezolvare a tuturor problemelor cu care românii se confruntă.
Tocmai din acest motiv, PMP și-a propus pentru legislatura 2020-2024 o politică prin care să redăm încrederea oamenilor în statul român, deoarece forța și autoritatea unui stat nu constă în capacitatea acestuia de a constrânge, ci în modul deschis, transparent și corect de a relaționa cu cetățenii prin instituții suplesifiabile care să lucreze direct în folosul oamenilor, având capacitatea de a se autocorecta în cazul în care diverse activități fundamentale nu functionează. Aceste principii stau la baza programului PMP care își propune ca prin măsurile de reformare a clasei politice și, implicit, a instituțiilor statului să pună interesul cetățeanului pe primul loc al activității.
Partidul Mișcarea Populară va fi în permanență un motor de consolidare a democrației fiind doar la dispoziția cetățeanului, excluzând astfel orice strategii sau înțelegeri care nu au în centrul lor respectul față de contriuabili, fiind astfel alături de oameni și de aspirațiile lor de a trăi într-o țară în care premisele dezvoltării economice să nu mai fie doar simplă promisiune electorală, ci o realitate pe care să o perceapă în mod direct.
Reiterăm angajamentul formațiunii ca, imediat după alegerile din 6 decembrie, să contribuim la formarea unui guvern responsabil care să admită că cele 4 condiții esențiale care sunt pentru noi obiective clare în fața națiunii NU SUNT NEGOCIABILE.
Este vorba despre revenirea la 2 tururi pentru alegerile locale, un parlament format din 300 de reprezentanți așa cum au cerut românii la referendumul din 2009, eliminarea pensiilor speciale și reglementarea imunității parlamentare, aceasta rezumându-se doar la declarații și acțiuni politice.
Publicat de SC Deșteptarea SA, la comanda PMP Bacău, cod mandatar 11200012
Statul acordă până la 50 de hectare de teren agricol tinerilor fermieri. Facilitatea este prevăzută de un normativ care modifică normele de aplicare a legii privind funcţionarea Agenţiei Domeniilor Statului. Suprafețele pot fi concesionate sau arendate pe o perioadă de 20 de ani.
Fermierii cu vârsta de până în 40 de ani pot primi gratuit terenuri de la stat, deținute de Agenția Domeniilor Statului (ADS). Condiția principală este ca solicitanții să se angajeze că, în termen de un an de la data semnării contractului, vor înființa o fermă, în cadrul căreia vor avea calitatea de șef de exploatație.
În plus, aceștia trebuie să fi absolvit o facultate de profil agricol (agroalimentar, veterinar, economie agrară, mecanică agricolă, inginerie economică în agricultură și dezvoltare rurală). Sunt eligibili și cei care au doar studii medii, post-liceale sau școli profesionale în domeniu, la unități de învățământ acreditate. Terenurile de la stat pot fi concesionate sau arendate, pe o perioadă de 20 de ani.
Ce trebuie să conțină dosarul
Cei care vor să obțină gratuit aceste terenuri trebuie să depună la sediul ADS sau să transmită prin poșta electronică un dosar care să conțină, pe lângă cererea de principiu în care să fie trecute datele personale (numele, prenumele, data nașterii, studiile, domiciliul), precum și comuna și județul pe raza căruia se află terenul solicitat, suprafața solicitată, actul de identitate, diplomele de studii de profil și o declarație pe propria răspundere a solicitantului din care să reiasă faptul că nu a avut contracte încheiate cu ADS.
Deja, prima sesiune de contractare a terenurilor cu destinaţie agricolă din administrarea ADS s-a derulat, în perioada 26 octombrie – 6 noiembrie 2020. Conform listei publicate de ADS, doar 61 din 125 de cereri sunt eligibile. Tinerii fermieri sunt din județele Călăraşi, Dolj, Dâmboviţa, Galaţi, Satu Mare şi Hunedoara.
– Bre, Dionisie, uite, fu ambasadorul american la noi în oraș. Dacă te întâlneai cu el pe stradă și dacă intra în vorba cu tine, ce i-ai fi zis?
– Crezi că aș mai fi încăput și eu pe stradă?
– Să zicem că da…
– Păi, cum să-ți spun… i-aș fi zis că o fi bună America, dar prea ne tratează cum ne tratau rușii…
– Păi n-avem noi parteneriat strategic cu americanii?
– Și cu rușii n-aveam?! Noi le dădeam petrolul și ei, în schimb, ne luau grâul… Crezi că americanii-s mai altfel? Ne-au interzis să lucrăm cu chinezii ca să terminăm centrală atomică de la Cernavodă, că nu-s buni, noi trebuie să lucrăm cu americanii. Nici 5G-ul chinezesc nu-i bun pentru noi, doar ăla american este bun. Dar suntem buni să trimitem soldați în războaiele lor, alea în care ei câștigă și noi pierdem.
– Bă, tu ești comunist!
– Ba, s-avem pardon, din care comunist crezi că aș fi? Din ăla internaționalist, venit cu tancurile ruseșți în ’45 sau din ăla naționalist care a ajutat americanii să negocieze cu China sau să încheie războiul din Vietnam?
– Iar ajungi la americani…
– Păi nu crezi că ar trebui să le reamintim niște lucruri?
– Și crezi că ajută la ceva?
– Ei oricum nu o să-și amintească episoadele de genul ăsta, că sunt tipul de oameni care sunt învățați că li se cuvine totul. Noi trebuie să ne amintim că n-am fost tot timpul niște sclavi pentru un hegemon cu aere de faraon. Că a mai fost un Dariu al lui Istaspe care a venit și a cerut pământ și apă…
În aceste zile este în plină desfășurare Campionatul Național de Gimnastică Artistică, eveniment sportiv organizat de către Federația Română de Gimnastică, la care își dau concursul sportivi de la toate cluburile din țară.
Competiția a respectat condițiile sanitare impuse de pandemie, iar gimnastele care au avut probleme medicale nu au fost primite în concurs.
SCM Bacău a participat la această competiție cu opt sportive, iar evoluția lor a fost răsplătită după cum urmează: Alexia Blănaru, medalie de aur la „sărituri” și medalie de argint la „sol”, iar echipa Nivel 2, formată din Adina Blănaru, Diana Păun, Eliza Boboc, Maria Bârgăuanu și Adina Păvăluc, s-a încununat cu medalia de argint.
Evoluții apreciabile au avut și sportivele Maria Abuziloae și Erica Andronache (pregătite de antrenoarele Alexandra Roșu și Mihaela Bucur) – Nivel 2 individual, precum și Teodora Ancuța – Nivel 3 individual, sportive care s-au calificat în finale. Gimnastele de la SCM Bacău sunt pregătite de antrenorii Corneliu Agop, Vasilica Agop și Mirela Păun.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău a mai primit o tranșă de 16.110 doze de vaccin antigripal. Până acum, județului nostru i-au fost repartizate de către Ministerul Sănătății în total 41.470 de doze, din necesarul estimat de circa 65.000. Au fost deja vaccinate 21.966 de persoane, respectiv cele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii, cardiovasculare și metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății. Acest vaccin a fost distribuit către medicii de familie, spitale și instituții de ocrotire.
ATENȚIE! Bolie respiratorii nu se lasă nici ele, chiar dacă suntem în plină pandemie de coronavirus. O situație oficială, transmisă tot de DSP Bacău, arată ca în numai o săptămână (intervalul 09.11-15.11.2020), s-au înregistrat nu mai puțin de 775 de infecții acute a căilor respiratorii (e drept că în ușoară scădere față de săptămâna trecută, dar tot multe sunt pentru această perioadă !), cu 26 de internări, și 260 de pneumonii și bronhopneumonii, cu 82 de internări. Cea mai afectată grupă de vârstă este între 0 și 14 ani, în special la infecțiile respiratorii (97 la vârsta 0-1 an, 105 la 2-4 ani, 186 la 5-14 ani), dar au fost confirmate cazuri și la adulți, de peste 40, 50 și 65 de ani, mai ales la pneumonii (22 la vârsta 15-49 de ani, 24 la vârsta 50-64 de ani și 29 la peste 65 de ani).
Din această lună, băcăuanii care cunosc avantajele titlurilor de stat, pot subscrie în cadrul cunoscutului program „Tezaur”. Perioada de subscriere se va încheia pe data de 14 decembrie 2020, timp în care cei interesați pot cumpăra titluri de stat, destinate exclusiv populaţiei, cu valoare nominală de un leu, având maturităţi de unu, doi şi trei ani.
Aceste emisiuni reprezintă o alternativă de economisire avantajoasă pentru români, în condițiile în care câștigurile provenind din dobânzi sunt neimpozabile. Astfel, rata dobânzii este de 3,5% – un an, 3,75% la doi ani, 4% la trei ani, fără plafon individual de subscriere. Titlurile de stat pot fi cumpărate atât de la unităţile Trezoreriei Statului (între 17 noiembrie și 11 decembrie 2020), cât și de la unităţile poștale de stat (17 noiembrie – 10 decembrie 2020, în mediul urban, şi în perioada 17 noiembrie – 12 decembrie 2020, în mediul rural).
Poate achiziționa titluri „Tezaur” orice băcăuan care a împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, putând anula, eventual, achiziția, prin depunerea unei simple cereri, evident, în perioada de subscriere. Programul „Tezaur” a avut un succes neașteptat la nivel de județ, numai anul trecut, de exemplu, fiind înregistare 1.776 subscrieri, în sumă totală de aproape 110 milioane de lei.