duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1380

Infracțiuni la regimul rutier constatate de polițiști

      La data de 08 decembrie a.c, în jurul orei 19.26, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în trafic, un bărbat de 53 de ani, din localitate, în timp ce conducea pe strada General Ștefan Gușă, un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

      Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o concentraţie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

      Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

      S-a luat măsura reţinerii permisului de conducere și s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

     

              La data de 08 decembrie a.c., polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la o faptă care încalcă prevederile legale comisă pe raza comunei Ardeoani.

    Astfel, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Moinești au depistat în trafic un bărbat, de 30 de ani, din comuna Poduri, care conducea un autovehicul pe raza localității de domiciliu.

    Fiind testat conducătorul auto cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.

    Boom-ul berii artizanale s-a încheiat și cocktail-urile revin în forță

    Supremația berii artizanale pare sa se fi încheiat, după câțiva ani de dominație, iar cocktail-urile reîncep să câștige teren. Ca în modă, însă, tendințele sunt ciclice. Boom-ul berăriilor reapare la intervale, pentru ca mai apoi să se stingă, lăsând locul altor băuturi alcoolice. Știm cu toții de berăriile din perioada interbelică, care ulterior au lăsat locul consumului de vin, pentru ca ulterior să intre în forță cocktail-urile în baruri și cluburi.

     Modelul economic al berăriilor este unul simplu: personal puțin calificat, în care este suficient să amenajezi câteva robinete, o bucătărie simplă și să ai personal de vânzări la bar, eliminând adesea chiar și ospătarii. Cocktail-barurile, în schimb, au nevoie de atenție personalizată și angajați mai bine pregătiți, generând astfel mai multe locuri de muncă și mai bine plătite. 

    În plus, atunci când s-a răspândit producția de bere artizanală, au apărut multe de bună calitate dar și altele foarte proaste, fabricate în condiții fără înregistrare sau control, ca un garaj. Deși timpul le filtra, o parte a clientelei a început să nu mai aibă încredere în produs, iar răspunsul unei industrii care pierduse mai multe joburi a fost să ridice mănușa: a început să producă bere cu variante asemănătoare celei artizanale, recuperând o mare parte a pieței. 

    De asemenea, pandemia a stimulat consumul și a educat gusturile consumatorilor, care au învățat să pregătească băuturi acasă, crescând vânzarea de băuturi spirtoase premium cu 50% la nivel global. Astfel, au devenit sau redevenit vedete băuturi precum ginul sau aperolul. Oamenii au început să experimenteze, au învățat să bea mai sofisticat și s-au autoinstruit. Vinul și berea continuă să dețină circa 50% din piața de băuturi alcoolice, dar ginul a ajuns la 20%, iar vermutul (precum Aperol Spritz) are 10 procente din total.

    Ginul tonic și aperol spritz-ul sunt două din cocktail-urile cele mai populare, atât în Europa, cât și peste Oceanul Atlantic. Ginul are o istorie veche și bogată, dar aperolul este de dată mai recentă intrat în preferințele consumatorilor. 

    Băutura alcoolică italiană Aperol a fost produsă inițial de compania Barbero 1891, deținută de frații Barbieri; în prezent, Grupul Campari este responsabil de producția și comercializarea acesteia. 

    Cu un continut alcoolic de 11%, ingredientele principale ale acestei băuturi sunt gențiana, portocala amară și rubarba. 

    Aperol are o aromă complexă și bogată derivată din amestecul de rădăcini și ierburi de cea mai înaltă calitate. Datorită versatilității sale mari, a devenit una dintre cele mai bine vândute băuturi spirtoase din lume. 

    Deși se servește de obicei ca aperitiv, nu este neobișnuit să-l savurezi ca cocktail în timpul serii. Cea mai faimoasă combinație din care Aperol face parte ca ingredient este Aperol Spritz, care în țări precum Germania și Austria a devenit nelipsit de pe masă. 

    Culoarea sa este portocalie strălucitoare, cu arome complexe de ierburi și câteva note de vanilie. Textura este rotunjită și catifelată, are amintiri de lungă durată de lemn și portocală și un postgust foarte plăcut, amar și de plante. 

    Originea Aperolului 

    Nașterea acestei băuturi italiene a avut loc la Târgul Internațional de la Padova în 1919, creatorii ei fiind frații Barbieri. Rețeta, care este încă un secret, a devenit rapid favorita multor italieni, în special în regiunea Veneto. 

    În anii 60 și 70 faima sa a crescut datorită campaniilor publicitare de succes de la tânăra televiziune italiană de atunci. 

    Chiar și astăzi italienii își amintesc de o reclamă celebră în care a jucat pe atunci cunoscutul actor italian Tino Buazzelli în care, după ce s-a lovit peste frunte, a exclamat: „Ah, Aperol”. 

    După cum am indicat deja, cocktailul Aperol Spritz a catapultat băutura italiană în stratosfera popularității; dar ce este Aperol Spritz? 

    Acest cocktail care a cucerit Europa și America este servit în pahare de vin pline cu gheață, în care amestecăm ulterior sifon, vin spumant și Aperol în următoarele proporții: 

    •              2 părți de vin spumant sau cava

    •              2 părți de Aperol

    •              1 parte sifon

    •              1 felie de portocală

    90.000 de lei amendă pentru cei care au pus copiii să facă un brad din sticluțe de vaccin

    Organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Național al Copiilor, care a autorizat construirea bradului din recipiente de vaccin, precum și operatorul autorizat pentru transportul deșeurilor medicale, din același centru, au fost amendați cu 90.000 de lei, de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM).

    Mai mult, compania de transport s-a ales și cu o notificare către Agenția pentru Protecția Mediului, în vederea suspendării activității, până la remedierea problemelor constatate, privind nerespectarea regimului de transport al deșeurilor medicale, în vederea eliminării.

    „Am fost sesizați în privința existenței unor construcții din deșeuri medicale, în incinta centrului de vaccinare organizat în interiorul Palatului Copiilor, din sectorul 4 al Bucureștiului, iar echipa de control a GNM a găsit și sancționat mai multe abateri legate de folosirea și transportul deșeurilor medicale de acolo.

    Cele trei sancțiuni contravenționale au totalizat 90.000 de lei. De asemenea, construcțiile respective au fost desființate și ne-am asigurat că recipientele utilizate din care fuseseră realizate, considerate deșeuri medicale nepericuloase, au fost transportate la un operator specializat, pentru a fi eliminate, așa cum prevede legea”, a declarat comisarul general al GNM, Marioara Gătej.

    Zilele trecute, pagina Ro Vaccinare prezenta realizarea bradului din sticluțe de vaccin drept o mare realizare:

    „Spiritul Sărbătorilor este prezent și la Centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor!
    După sute de ore de muncă, “Bradul” de Crăciun de la Palatul Copiilor este gata și pregătit să fie vizitat în număr cât mai mare. Este un brad altfel, pro sănătate și pro viață, fiind utilizate peste 19.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19. “Bradul” are o înălțime de 3 m, o anvergură de 2.2 m și este realizat din doze Pfizer și Moderna. Cutiile de cadouri și căsuța sunt realizate din doze Johnson&Johnson”.

    Dragoș Benea: „După 15 ani de discuții, vedem că A13 Bacău – Brașov rămâne cea mai bine poziționată opțiune de autostradă pentru conectarea Moldovei și Transilvaniei”

    „Dezbaterile privitoare la autostrada către Moldova s-au reaprins, în contextul instalării noii guvernări de la București, dar eu cred că nu trebuie să abdicăm de la pragmatism și luciditate atunci când vorbim despre traversarea Carpaților pe cale rutieră, dacă vrem să și împlinim acest deziderat”, consideră europarlamentarul Dragoș Benea.

    Acesta pornește, în analiza situației de la câteva realități factuale care certifică faptul că exigențele de mediu vor influența, substanțial, derularea acestor proiecte:

    Din 29 noiembrie 2018, avem lege pentru „Autostrada Unirii” (A8 Tg. Mureș – Iași). În ultimii doi ani, oct. 2019 – oct. 2021, guvernările de dreapta care s-au succedat, ultima cu Drulă (USR) la Transporturi, nu au făcut nimic concret pentru a implementa această lege și a „restarta”, sub o formă sau alta, autostrada A8. De altfel, fostul prim-ministru Ludovic Orban a recunoscut, la Iași, că legea a fost dată pentru că politicieni de la PNL erau în campanie electorală prin Moldova la acel moment și aveau nevoie de o astfel de lege pe care s-o fluture în fața votanților.

    În Austria, guvernul a renunțat – la sfârșitul lunii trecute – la construirea unei autostrăzi care ar fi presupus, între altele, săparea unui tunel de 8 km lungime prin parcul national Lobau. „La presiunea ONG-urilor de mediu și a societății civile, a „Verzilor”, membri în executivul de la Viena, dar și pe fondul exigențelor de mediu tot mai presante la nivelul Uniunii Europene, guvernul austriac a abandonat planurile de construi o autostradă care urma să traverseze cea mai importantă oază de verdeață a capitalei”, explică europarlamentarul băcăuan.

    Acesta explică faptul că tronsonul montan din A8, respectiv Tg. Mureș – Tg. Neamț, se suprapune în proporție de 55% peste arii naturale protejate, în special în zona Parcului Național Ceahlău.

    „E imposibil ca, într-o Europă în care Austria renunță la autostrăzi din rațiuni de mediu, UE să accepte ciopârțirea Parcului Național Ceahlău, girând construirea unei autostrăzi ce ar echivala cu încălcarea tuturor obiectivelor de mediu asumate prin Pactul Verde European, precum și alte documente complementare. O observație utilă: studiul de fezabilitate pe acest tronson problematic a fost respins de CNAIR, cu zeci de observații, la sfârșitul lui august, când USR conducea Ministerul Transporturilor”, spune Dragoș Benea.

    „Să nu ne iluzionăm că putem trece Carpații cu 2-3 autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania: fondurile de care dispunem sunt oricum insuficiente, iar impedimentele de mediu vor fi hotărâtoare în desemnarea celei mai fezabile variante de autostradă. Decât să discutăm de trei autostrăzi și să nu pornim niciuna, cum s-a întâmplat în ultimii 10-15 ani, mai bine ne coalizăm în spatele celei mai viabile opțiuni, care corespunde – în mod realist – aspirațiilor Moldovei la dezvoltare durabilă”, mai explică europarlamentarul.

    Acesta mai spune că, încă din 2013, odată cu elaborarea Master Planului General de Transport (MPGT) în timpul guvernării USL, semnala riscul apariției unei false competiții între Bacău și Iași, și pleda pentru varianta de autostrada Bacău – Brașov (A13), mult mai ieftină și tehnic mai accesibilă decât A8 Tg. Mureș – Iași.

    „Ce am declarat în 2013 s-a întâmplat: după 15 ani de discuții neconcretizate despre A8 Tg. Mureș – Iași, vedem că A13 Bacău – Brașov rămâne cea mai bine poziționată opțiune de autostradă pentru conectarea Moldovei și Transilvaniei, oricâte nemulțumiri ar cauza această stare de fapt incontestabilă”, explică Dragoș Benea.

    Europarlamentarul spune că dezbinarea regională trebuie să înceteze: Moldova are nevoie de o autostradă care să asigure dezvoltarea județelor acestei regiuni, nu de o autostradă prin care să se consoleze și „panseze” orgoliile – mai mult sau mai puțin rănite – ale ieșenilor, băcăuanilor sau sucevenilor.

    „Nu ştim cum s-a derulat contractul de proiectare a A13 (SF + PTh) în ultimii 2 ani de guvernare de dreapta, în care mai mult s-a bătut pasul pe loc, sub tot felul de justificări. Vom audita temeinic acest contract, dar cu Sorin Grindeanu la Transporturi, în viitorul format al ministerului, ştiu că vom face tot ceea ce omeneşte este posibil pentru a termina proiectarea A13 şi a scoate la licitație execuția lucrărilor, în 2023”.
    Dragoș Benea, europarlamentar

    Cadou special pentru băcăuani: BRU Specialty Coffee a deschis prima locație din municipiu

    Pentru că luna decembrie este luna cadourilor, începutul acestei luni a debutat cu un cadou special pentru băcăuani !

    BRU Specialty Coffee a deschis prima locație din municipiul Bacău, pe strada Energiei nr. 37, într-o zonă care ducea lipsă de un asemenea concept.

    Cine sunt și ce fac deosebit acești tineri de merită să le treci măcar o dată pragul?

    Să începem cu ce fac:

    Bru Specialty Coffee, este un concept inedit de prăjitorie care importă boabe verzi de cafea din toate colțurile lumii, în ideea de a le rumeni într-un prăjitor artizanal și ulterior de a le servi către comunitate într-un interval de timp atât de scurt încât să ofere degustătorilor o experiență nemaipomenită de explorare atât a gusturilor exotice cât și pe cele clasice, românești prin produse locale artizanale preparate în moduri originale.

    Propria prajitorie de cafea ? Adică își prăjesc singuri cafeaua ?

    Da ! De acolo a început toată această poveste frumoasă, atunci când o gașcă de tineri a hotărât să pună bazele unei prajitorii artizanale de cafea în Bacău cu scopul de a oferi comunității experiență cafelei de specialitate, proaspăt prăjite.
    Cu acest concept de success au devenit deja preferații iubitorilor de cafea de specialitate, din Onești, locul unde a fost deschisă prima locație în această vară.

    «Pentru noi este cursul normal să deschidem cea de-a doua locație în Bacău, având în vedere că aici am întemeiat prăjitoria acum 5 ani. Am reușit să găsim un spațiu potrivit, cu posibilitatea de parcare foarte aproape, într-o zonă care ducea lipsă de o cafenea în adevăratul sens al cuvântului. Pasiunea pentru cafea și experiența dobândită în ultimii ani ne-au întărit dorința de a le împărtăși în comunitate, de a fi mai aproape de pasionații de cafea bună, proaspăt prăjită. În această locație dorim să repliem exact ceea ce am reușit în Onești și anume să intrunim în marea familie BRU atât iubitorii de cafea de specialitate din zona cât și pe cei în tranzit care își doresc doar o pauză sănătoasă de revigorare sau reîncărcare a bateriilor într-un cadru cât mai relaxant și plin de experiențe».

    Răzvan Vasile

    Imediat ce veți trece pragul acestui Coffee Shop veți observa un design autentic și călduros, iar până să va dezmeticiti veți fi întâmpinat de un barista profesionist al cărui scop este de a vă aduce un zâmbet pe buze și de a vă încălzi starea de spirit astfel încât să părăsiți locația cu un boost de energie pozitivă. Acesta vă va recomanda produsele din meniu si vă va ajuta să identificați produsul care vă consideră că vi s-ar potrivi cel mai bine în funcție de dispoziție sau de momentul zilei.

    Apropo de meniu, cei de la BRU își onorează promisiunea de a oferi experiența culturii variate a cafelei prin posibilitatea de a alege ca produsele pe baza de cafea să fie preparate fie din blendul casei, un mix din 3 cafele de origine, sau un single origin, 100% arabica, care se va schimba în fiecare lună. De exemplu acum i-am găsit cu o Ethiopia Yirgacheffe pe râșnită care pur și simplu m-a surprins în toate modurile posibile cu notele ei de caise, zmeură și ciocolată amăruie.

    Pe lângă băuturile clasice Capuccino, Latte, Flat White și specialitățile pe bază de cafea precum Cold Brew Caramel Latte, Toffee Caramel Latte sau Kinder Bar Latte, doar la BRU Specialty Coffee veți putea găsi de acum înainte si o gamă de produse artizanale create în urma parteneriatelor cu producători locali de excepție, o zonă pe care BRU pune mare accent.

    «Suntem înainte de toate un producător local, un business autohton românesc și credem cu tărie că sunt multe categorii din industria alimentară în care românii pot face produse mult mai sănătoase, gustoase și inedite decât vecinii noștrii de la care importăm un procent considerabil din ceea ce consumăm zilnic. Ne dorim și vom susține orice asociere cu alți producători locali de produse artizanale care sunt complementare pentru businessul nostru astfel încât conceptul de Fresh & Healthy pe care ni l-am însușit ca parte din misiune să poată fi completat într-un mod sustenabil atât pentru noi cât și pentru comunitate.
    În acest sens am pus bazele unui astfel de parteneriat imediat cum am aflat că în zona noastră avem o plantație BIO de cătină, dezvoltând împreună cu baristii noștrii un produs specific sezonului rece numit Flu Buster care conține un nectar cu pulpă de cătină de la prietenii noștrii de la elexius.ro, franjuri fini de ghimbir și încă 2 ingrediente secrete menite laolaltă să întărească sistemul imunitar și să ne protejeze de răceli.
    Acum lucrăm împreună cu Alex de la Mister Juice să finalizăm substituentul perfect pentru vinul fiert clasic în postura noului Hot Cloudy Apple. Cu sucul proaspăt din merele certificate ca produs montan din livada lui Alex, completate armonios cu alte 3 ingrediente secrete, vom avea băutura perfectă pentru cei care vor să se bucure de spiritul sărbătorilor de iarnă.»

    Răzvan Dan

    Brazilia, Columbia, Guatemala, Ethiopia sau Kenya sunt doar câteva din originile de cafea prăjite zilnic care pot fi achiziționate la BRU, în varianta de cafea boabe sau macinată, pentru a fi consumate acasa, să nu mai spunem că pentru sărbători, aceștia au pregătit niște Gift Box-uri cu produse locale și cu noile siropuri speciale pentru cafea marca BRU Specialty Coffee, toate aceste surprize, dar și alte noutăți, pot fi regăsite în social media pe
    Facebook: https://www.facebook.com/bruspecialtycoffe
    Instagram: https://www.instagram.com/bruspecialtycoffee/

    Atunci când crezi că le-ai făcut pe toate. Scuba diving la Bazinul de Înot

    Am avut plăcerea să particip recent la două sesiuni de scufundări profesioniste, în cadrul cursurilor organizate de Centrul de activităţi subacvatice IAŞI, la Bazinul Olimpic de Înot Bacău, așa că, după ce am crezut că le-am făcut pe toate pentru vârsta mea, am ieșit din experiența asta cu sentimentul că SCUBA divingul este unul din cele mai frumoase sporturi  existente. O altă lume, minunată, deosebită ne aşteaptă la orice scufundare, o lume prezentă în orice apă mai adâncă, de la lacuri, la recifuri tropicale sau chiar în piscinele de antrenament.

    Centrul de activităţi subacvatice IAŞI organizează cursuri de scafandri recreaţionali, certificate internaţional NAUI (NAUTICAL ASSOCIATION of UNDERWATER INSTRUCTORS) şi o gamă completă de antrenamente pentru scafandrii brevetaţi cum ar fi: căutare şi recuperare, scufundare din ambarcaţiune, explorare şi cartografiere, navigaţie subacvatică, scufundare de noapte etc. (mai multe detalii puteţi găsi online http://www.scufundariiasi.ro)

    Pregătirea începătorilor – sau PADI Discover Scuba Diving

     

              SCUBA este de fapt  un acronim pentru aparatele de respirație subacvatice autonome – Self Contained Underwater Breathing Apparatus.

    Pregătirea începătorilor se face în primul rând prin lecţii la suprafaţă şi include învăţarea echipamentului şi semnelor de scufundări. Echiparea are loc doar după o temeinică cunoaştere a elementelor componente şi aceasta se face în apă şi cu ajutorul instructorului. Aici veţi schimba snorkel, ceea ce este tubul de aer, cu air sparingly-ul, ceea ce este cel care face legătura între butelie şi gura ta.

    Momentul magic se produce acum: apeşi pe butonul de dezumflat vesta şi cobori în adâncuri.

     

    Echipamentul

    Echipamentul este format din costum neopren, ochelari cu snorkel, tub de respirat, centura de lestare (pe această centură se adăugă greutăţi din plumb), veste pentru scufundări, butelie de aer şi labe. De precizat este faptul că butelia de aer conţine cel mai pur aer care poate fi respirat, mă refer la faptul că acesta nu conţine deloc particole de apă sau praf.

    Ce simţi când eşti sub apă

    La început probabil vei simţi frică şi vrei dori să mergi înapoi. Dar cu cât timpul trece începi să te obişnuieşti cu modul de a respira iar adâncurile devin prietenoase.

    În cazul meu, primul lucru pe care a trebuit să-l învăţ a fost şi o lecţie uriaşă de viaţă: respiraţia pe gură. Aşa am conştientizat că respiraţia este vitală. Prima mea senzaţie a fost de panică pură, apoi am realizat beneficiile unei respiraţii profunde şi calme. Am înţeles unde sunt şi ce am de făcut.  “Cel mai cerebral lucru sub apă este să-ţi urmezi liderul”, aceste vorbe le-am auzit de mai multe ori de la domnul Costel Simirad, instructorul meu, în timpul instructajului de pe uscat.

    Domnul Simirad m-a învăţat să mă concentrez pe altceva decât pe ceea ce nu pot să fac. NU puteam respira pe nas, dar m-am bucurat de joaca cu torpilele, de înotul printre obstacole, de zâmbit la camera mânuită de Robert Conduruta ca un maestru.

     

    Viaţa după prima scufundare

    Este posibil să te simţi puţin amențit sau să încerci o senzaţie de disconfort de la presiune sau de la aerul care te-a deshidratat sub apă.

    Legat de emoţii eu zic că am înţeles un alpinist care a ajuns pe vârful muntelui, am ştiut că limitele există doar pentru a fi depăşite.

    Am înţeles că orice limită se poate depăşi cu un partener potrivit alături!

     

     

    Tudor Pascu Mihail, elev, în clasa a V a, la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

    Foto credits: Robert Conduruta

    Percheziții în mai multe județe la persoane care au cumpărat ilegal arme. Acestea erau aduse prin curier

      Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, efectuează, joi, 103 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în 36 de judeţe, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată.

      „Acţiunea vizează creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc, scurte şi lungi, care ar fi fost introduse pe teritoriul României prin intermediul unor firme de curierat rapid”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, joi, AGERPRES.

      În perioada iulie – noiembrie 2021, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au documentat activitatea infracţională a unei persoane juridice, cu sediul în Ungaria, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.

      Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar din depozitul situat pe teritoriul Ungariei ar fi fost livrate armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.

      După introducerea pe teritoriul României a armelor şi a muniţiilor, livrarea către cumpărătorul final s-ar fi realizat prin interpunerea altor firme de curierat rapid.

      „În activităţi sunt angrenaţi peste 300 de poliţişti specializaţi în cercetarea infracţiunilor la regimul armelor şi al muniţiilor din cadrul structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase, precum şi criminalişti şi luptători de intervenţie şi acţiuni speciale”, arată sursa citată.

      Activităţile se desfăşoară în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea. AGERPRES

      Se dau finanțări pentru „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități”

      Incepand cu data de 8 decembrie 2021, Aadministratia Fondului pentru Mediu (AFM) va derula Programul ” Statii de reiincarcare pentru vehicule electrice in localitati”

      Institutiile publice si UAT-urile care doresc participarea in cadrul Programului isi pot crea conturile de utilizator in aplicatia informatica postata pe site-ul AFM.

      De pe data de 13 decembrie 2021, ora 10.00, solicitantii pot depune cererile de finantare, impreuna cu documentatia aferenta, in aplicatia informatica prin intermediul conturilor de utilizator create.

      AFM subliniaza faptul ca „Solicitantii care au conturile create si utilizate pentru inscrierea in cadrul Programului Eficienta Energetica in cladirile publice si in cadrul Programului Iluminat Public ramân valabile si pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finantare in cadrul Programului Statii de reincarcare pentru vehicule electrice in localitati”.

      Suma maxima finantata pentru instalarea unei statii de reincarcare este de 190.000 lei, valoare ce reprezinta 100% din totalul cheltuielilor eligibile. (finantarea in cadrul Programului se acorda în procent de 100% din cheltuielile eligibile, in limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanti).

      Finantarea se acordapentru fiecare categorie de solicitant, după cum urmeaza:
      – institutie publica – maximum 800.000 lei;

      – UAT — municipiu de rang I – maximum 4.000.000 lei;
      – UAT — municipiu de rang II – maximum 3.000.000 lei;
      – UAT — oras – maximum 2.000.000 lei;
      – UAT — comuna – maximum 1.000.000 lei;
      – UAT — judet – maximum 4.000.000 lei;
      – institutie publica / UAT — localizata in statiuni turistice de interes national – maximum 3.000.000 lei;
      – instituție publica / UAT — localizata in statiuni turistice de interes local – maximum 2.000.000 lei;
      – zona metropolitana (definita sau constituita) a municipiilor resedinta de judet – maximum 2.000.000 lei.
      Inscrierile în aplicatie se realizeaza in limita a 150% a bugetului alocat Programului.

      Ghidul de finantare precum și detalii referitoare la Programul mentionat, se gasesc postate pe site-ul AFM la adresa: https://www.afm.ro/statii_reincarcare.php.

      Asociația Elevilor a depus plângere penală pentru abuz în serviciu pe numele primarului Viziteu

      Miercuri, Asociația Elevilor din Bacău a depus o plângere penală pentru abuz în serviciu pe numele primarului municipiului Bacău, motivul fiind bursele elevilor.

      În data de 26.11.2021 reprezentanții Asociației Elevilor din Bacău au participat la ședința de Consiliu Local a Municipiului Bacău, unde au reprezentat interesele elevilor: respectarea dreptului constituțional la burse. „Acest drept nu a fost recunoscut de domnul primar de-a lungul timpului, acesta declarând în ședința de consiliu local din data de 12.11.2021 că un astfel de drept nu este stipulat în Constituție: o greșeală catastrofală pentru o persoană care ar trebui să aplice legea, dar aparent, după cum reiese din comportamentul dânsului, nu o cunoaște”, se arată într-un comunicat al Asociației Elevilor.

      Organizația susține că în ședința din data de 26.11.2021 fost votată o hotărâre de consiliu local incompletă care nu face decât să întârzie procesul de acordare a burselor în municipiul Bacău. „Deși numărul de beneficiari a fost transmis Primăriei Municipiului Bacău de către Inspectoratul Școlar Județean pe data de 23.11.2021 acesta nu a fost cuprins în HCL, astfel urmând să fie suspendată aprobarea numărului de burse pentru o ședință ulterioară. Ba chiar, o parte din executiv mărturisea în cadrul ședinței că numărul nu a fost prins în Hotărârea de Consiliu Local pentru a nu plăti bursele”, se mai arată în comunicat.

      „Urmărind situația de anul trecut, putem remarca faptul că o întârziere de acest gen ar însemna pentru elevi să își vadă drepturile respectate abia în toamna anului 2022. Un astfel de cerc vicios nu este benefic nici elevilor și nici administrației, care se află într-o poziție cel puțin incomodă din punct de vedere legal. Această situație de nelegalitate a fost semnalată și de reprezentanta noastră, Alexandra-Ioana Guramba în ședința de Consiliu Local. Pe această cale, transmitem atât consiliului local, cât și domnului primar că mișcarea de reprezentare nu doarme și nu va închide ochii la astfel de greșeli de proporții catastrofice!”, mai consemnează sursa citată.

      Două proiecte educaționale lansate în premieră în Bacău

        Din inițiativa profesorului Gabriel Stan, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în parteneriat cu Consiliulul Județean Bacău, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău și cu Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău, a lansat două proiecte educaționale inedite: „#lectiadeistoriealtfel” și „Povestiri din Holocaust. Bacău”.

        #lectiadeistoriealtfel

        Este un auxiliar didactic destinat deopotrivă elevilor de gimnaziu și liceu, profesorilor de istorie și nu numai. Acesta a fost avizat de Ministerul Educație și aprobat prin OME Nr. 4642/18.08.2021. Tematica lui  face referire la o serie de episoade locale ale istoriei Holocaustului din România. Construcția complexă pe care o propun coordonatorii: prof. univ. dr. Alexandru Florian, directorul general al INSHR-EW, prof. Gabriel Stan, membru al Comitetului pentru programe educaţionale şi parteneriate cu instituţii academice al INSHR-EW și autorii: Ana Bărbulescu (coordonator), doctor în sociologie, cercetător științific, INSHR-EW, Marius Cazan, doctor în istorie, cercetător științific, INSHR- EW, Roxana Popa, doctor în științele comunicării, consilier relații publice și programe educaționale, INSHR- EW, Petre Matei, doctor în istorie, cercetător științific, INSHR- EW și Nicolae Drăguşin, doctor în filosofie, cercetător științific, INSHR- EW, a fost determinată de faptul că el este structurat, în egală măsură, ca o resursă pentru elevi, oferind  acestora conținuturi și activități care incită la abordare critică, la interactivitate și la descoperirea de surse autentice și valorase de informare în domeniul istoriei, dar în egală măsură include și un valoros și actual inventar metodologic, pus la dispoziția cadrelor didactice, pentru facilitarea unui parcurs educațional eficient și atractiv, în contextul predării-învățării-evaluării în sistem online, în format sincron și asincron. Problema Holocaustului a devenit o temă centrală în cultura şi sistemul educaţional al multor ţări, reflectându-se semnificativ în curriculum naţional, în cel formal sau nonformal, în reprezentările media, în cultura populară. Abordarea Holocaustului se impune a fi una interdisciplinară, interculturală, globală integrată şi contextuală, la nivel naţional, regional, european şi internaţional, cu perspective de tip istoric, literar – artistic, psihologic, teologic, etic, sociologic, pedagogic, ş.a. Educaţia pentru fenomenologia Holocaustului este una continuă, atinge toate vârstele, cu focalizări speciale asupra celor aflaţi sub incidenţa sistemului educaţional, toate instituţiile statului, întreaga societate civilă.

        Lansarea oficială a auxiliarului didactic a avut loc vineri, 3 decembrie 2021, la Sala Mare a Palatului Administrativ Bacău. La eveniment au participat Valentin Ivancea – președintele Consiliului Județean Bacău, Alexandru Florian – directorul general al INSHR-EW, Mariana Popa – directorul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, prof. Gabriel Stan – membru al Comitetului pentru programe educaţionale şi parteneriate cu instituţii academice al INSHR-EW, Hainrich Brif –  președintele Comunității evreilor din Bacău, Florin Goldring – secretar al Comunității evreilor din Bacău, elevi și profesori,  alături de un public interesat de acest subiect.

        Povestiri din Holocaust. Bacău

        Vernisajul expoziției de bandă desenată „Povestiri din Holocaust. Bacău”, care cuprinde opt panouri, șase realizate de cercetătorii Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, iar două de 15 liceeni băcăuani, selectați pentru a participa la proiect, a avut loc în data de 03 decembrie 2021. Ea este panotată pe esplanada din fața Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău și va putea fi vizionată până pe 3 ianuarie 2022. Din cele opt panouri, unul este generic, având ca tematică istoria Holocaustului din România, iar șapte acoperă povestea din Bacău. Prin intermediul artei, proiectul ne aduce mai aproape de istoria comunităților în care locuim, încurajându-ne să o descoperim și să o înțelegem.

        Poveștile despre viața evreilor sau romilor din diverse localități din România, trimiși la muncă obligatorie, deportați în Transnistria, excluși din viața economică, socială, culturală, ne sunt dezvăluite cu ajutorul benzilor desenate realizate de ilustratorii Octavian Ungureanu, Ionuț Popescu și Anghel Șerban.

        La pregătirea conținutului expoziției au colaborat cercetători ai Institutului, ilustratori, 15 elevi de liceu din municipiul Bacău și cadrele didactice coordonatoare: prof. Lăcrămioara – Marinela Mihăilă și prof. Gabriel Stan, de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău și prof. Oana – Mădălina Cruceanu, de la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău. Expoziția de bandă desenată este parte a proiectului  Local frames for understanding victimhood and uplifting awareness. Romanian and the Holocaust („Cadre locale de înțelegere a victimei. România și Holocaustul”).

        „Pentru a duce la bun sfârșit aceste proiecte, am antrenat o serie de  parteneri locali, instituții publice și unități de învățământ. Sperăm ca ele să aibă un impact real, mai ales asupra mediului educațional”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan.

         

         

         

         

         

         

        Spiridușii lui Moș Crăciun au „descălecat” la DJTS Bacău

          Activitatea de tineret a Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJTS) Bacău s-a încheiat în anul 2021 cu un proiect propriu, intitulat „Spiridușii lui Moș Crăciun”. Proiectul, care s-a derulat marți, 7 decembrie, la sediul DJTS Bacău, a avut ca scop evidențierea tinerilor ce s-au afirmat în organizarea evenimentelor pe partea de tineret.

          În ritm de sărbătoare, momentele de iarnă au fost marcate prin colindele interpretate de tineri și expoziția de tablouri aduse de artiștii independenți, colaboratori ai DJST Bacău. În deschidere, directorul DJTS Bacău, Radu Ababei, a adus mulțumiri tuturor și a precizat că acest proiect a fost ultimul sub umbrela DJTS, amintind că de anul viitor cele două component, Sport și Tineret, vor aparține de ministere diferite.

          Chiar și așa, Radu Ababei și-a anunțat sprijinirea activităților de tineret și pe viitor. Printre invitați s-au mai aflat și prof. Mitică Pricopie – decanul de vârstă, ce a făcut cu pasiune nenumărate evenimente a tot ceea ce înseamnă Tabere și Tinere și Victor Munteanu – coordonatorul publicației Viața Băcăuană și un apropiat al activităților de tineret pe care le-a promovat de-a lungul timpului.

          Gheorghe Parascan, Maria Margoș și Bianca Cojocaru au fost artiștii independenți care cu lucrările lor au înfrumusețat spațiul în care s-a desfășurat activitatea, tablourile lor fiind apreciate de toată lumea. Momentul surpriză a fost atunci când, la tombola organizată de DJST Bacău, patru tablouri au fost oferite participanților, cei ce le-au câștigat fiind foarte incântați. Președintele Asociației „Vatra Satului”, Ioachim Dămoc, însoțit de câteva tinere interprete din Cleja, Parincea și Filipeni, au prezentat un emoționant colaj de colinde. Liga Studențească din Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău a avut și ea reprezentanți la acest eveniment, mai mult decât atât, trei tinere și frumoase studente au încântat audiența cu câteva colinde.

          Momentul artistic a fost încheiat de elevul Rareș-Andrei Mărmureanu, elev în clasa a VII-a, la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, care prin vibrația tonalității în interpretarea colindului „Deschide ușa creștine” a făcut să tresară în fiecare auditor o părticică din inimă. Tombola de la sfârșit a adus bucurie fiecărui participant toată lumea câștigând câte ceva simboloic.

          „CSMeii” își așteaptă… leii

          Aflați în obiectiv- locul 9- handbaliștii CSM Bacău nu sunt în grafic, în schimb, cu salariile: intră în a treia lună fără bani luați. Chiar dacă 2021 a fost un an în care clubul a fost finanțat cu 1.200.000 lei în minus, directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu este convins că restanțele salariale vor fi achitate până la finalul lunii. Garanția? Promisiunile venite dinspre Primărie

          CSM Bacău, la final de 2021. Final de an, final cu… bani? Sau, dimpotrivă, cu restanțe financiare? Directorul clubului tutelat de municipalitatea băcăuană, Adrian Gavriliu are convingerea că luna aceasta vor fi „stinse” toate restanțele. Cea mai problematică este situația prim-divizionarei de handbal masculin. În grafic ca obiectiv, handbaliștii antrenați de Sandu Iacob nu și-au primit drepturile salariale pe ultimele două luni. Motivul? Un buget de 6.300.000 lei acordat de municipalitate, în condițiile în care suma fundamentată și solicitată de club a fost cu aproximativ 1.200.000 lei în plus. „Chiar și în aceste condiții, handbaliștii vor ajunge la zi cu banii în maximum două săptămâni. Avem promisiunea Primăriei”, punctează directorul Gavriliu.

          -Domnule director, CSM Bacău se pregătește să încheie un an dificil. Asta cel puțin din punct de vedere al bugetului. Putem discuta puțin pe marginea cifrelor?

          -Sigur. Pentru activitatea sportivă din 2021 noi am solicitat Consiliului Local un buget la dimensiunea celui avut anul trecut.

          – Anul trecut ați avut 7.588.000 lei.

          -Exact. Iar anul acesta ni s-a aprobat un buget de 6.300.000 lei. O diferență însemnată, care ne-a obligat să restrângem o bună parte din cheltuieli.

          -Fiind secția cu cel mai mare buget, e clar că handbalul a avut cel mai mult de tras. Și chiar despre handbal vreau să discutăm pentru că aici există restanțe salariale însemnate ca sumă totală. Știu că decembrie ar fi a treia lună fără salarii luate, corect?

          -Corect, dar suntem de-abia în prima parte a lui decembrie, așa că putem vorbi doar de două luni ca restanțe. Dacă îmi permiteți însă o paranteză: m-am luptat mult, în fiecare an- și dumneavoastră știți bine asta- pentru toate secțiile, dar cu precădere pentru cea de handbal deoarece mereu au fost discuții aprinse legate de bugetul ei. Iar discuțiile din Consiliul Local au fost aprinse pe acest subiect pe bună dreptate: și eu consider că salariile din handbalul românesc sunt mari. Prin urmare, e normal ca primarul și consilierii locali să dea din sprincene când noi ne băteam pentru un buget de un milion, un milion și ceva de euro pentru secția de handbal a CSM Bacău. Numai că nu Gavriliu stabilește cota de piață a handbaliștilor din România. Dacă ai echipă de primă ligă, trebuie să te prezinți și cu un buget pe măsură. Ori, bugetul a fost suferind din acest punct de vedere, motiv pentru care sunt și aceste restanțe salariale. Am însă convingerea că ele vor fi rezolvate și handbaliștii vor ajunge cu banii la zi luna aceasta.

          -Pe ce vă bazați?

          -Pe discuțiile avute cu primarul Bacăului, în baza cărora am fost asigurați că până la finalul anului ni se vor aloca sumele necesare. Repet, am toată convingerea că va fi așa.

          -Aceste restanțe au creat unele tensiuni în rândul echipei de handbal?

          -Da și tensiunile sunt firești. Îi înțeleg pe băieți deoarece nimănui nu-i place să se confrunte cu întârzieri salariale, dar… Există un dar peste care nu vreau să trec: din păcate, la echipă mai sunt și doi, poate trei „mineri” care deși ating mingea de cinci ori pe campionat și care au fost păstrați la echipă cu înțelegerea mea- țin să subliniez acest lucru- nu știu decât să facă zarvă și să pozeze în… Miron Cozma. Îmi asum ceea ce spun. Jucătorii profesioniști, chiar dacă au avut și au, la rândul lor, nemulțumiri și-au văzut de treabă, iar lucru ăsta s-a reflectat și în teren, și în clasament: deși cu un lot redus numeric, am ajuns pe locul 9.

          -Spuneați că bugetul redus aprobat de municipalitate v-a obligat să tăiați o bună parte din cheltueli. Anul trecut a fost unul cu o activitate sportivă redusă din cauza pandemiei, așa că mai bine am lua ca reper cheltuielile din 2019. Spuneți-ne cât a fost bugetul secției de handbal în 2019, unul full-time ca și competiții.

          -O clipă, să verific. Bun, în 2019, într-un an plin, după cum spuneați, secția de handbal a cheltuit per total 5.000.000 lei, adică peste un milion de euro. În 2021, a trebuit să ne restrângem cheltuielile la cuantumul de 3.500.000 lei. Și asta în condițiile în care costurile au crescut față de 2019, iar din acești 3.500.000 lei a trebuit să suportăm și testele anti-Covid. Dacă în trecut anvelopa salarială lunară la handbal era de 380.000 lei, acum este de 227.400, că tot spuneați să discutăm pe cifre.

          -În ce se regăsește acest deficit salarial?

          -Cum în ce? În plecările de jucători. Din vară și până acum a trebuit să dăm drumul lui Crnoglavac, Târzioru, Huta, Gal, Sretenovic, Saldatsenka și Freiwald. Au plecat șapte jucători, au venit doar doi: Costea și Dospinescu.

          -Nu vă e teamă de retrogradare?

          -Nu. Am încredere în potențialul nostru. Sigur, dacă am fi avut posibilitatea să ne păstrăm jucătorii, am fi fost o echipă de play-off. De locurile 6-7. Pentru asta, era nevoie însă de bani.

          -La echipa de fotbal a CSM-ului sunt restanțe salariale?

          -Nu.

          -Păi cum la handbal sunt, iar la fotbal nu?

          -E simplu: cuantumul salarial la echipa de fotbal este de numai 49.500 lei pe lună. Oricum, noi am așteptat de la o lună la alta rectificarea bugetară, în speranța că vom putea achita și restanțele de la handbal. Dar să presupunem că, pentru a acoperi o parte din restanțele de la handbal, am fi dat 50 la sută la fotbal și 50 la handbal. Asta ar fi însemnat ca fotbaliștii care au media salarială lunară de 1.000 -1.200 lei ar fi luat 500 sau 600 lei. Cum s-ar fi descurcat cu banii ăștia? Pe de altă parte, un handbalist care are un salariu mediu de 2.500 de euro- euro, nu lei, da?- se poate întreține în cazul- evident, nedorit- al unori întârzieri salariale. Asta a fost rațiunea.

          -De ce buget credeți că ar avea nevoie CSM Bacău în 2022 pentru a nu mai întâmpina probleme?

          – Pentru ca CSM Bacău să-și păstreze campionii de la sporturile individuale, care, încet-încet, au început să bată pe la alte uși, pentru ca echipa de fotbal să ocupe un loc onorabil, de mijlocul clasamentului în Liga a III-a și pentru ca echipa de handbal să intre în play-off ne-ar trebui, strict pentru activitatea sportivă, un buget de opt milioane de lei. Adică 1.600.000 euro.

          -O ultimă întrebare. 2021 a fost un an în care demiterea din funcție a fost ca o sabie a lui Damocles pentru dumneavoastră. Clubul a întâmpinat probleme, dumneavoastră ați întâmpinat probleme. V-ați gândit vreodată să demisionați pentru ca luccrurile să ia o altă turnură?

          -Să știți că nu sunteți singurul care mi-a pus această întrebare. Și să mai știți că am fost tentat să demisionez, chiar dacă am un contract pe durată nedeterminată, obținut în baza unui concurs.. Am simțit că sunt într-un război- pe care nu l-am dorit și nu l-am început- război ce afectează activitatea clubului și m-am gândit că, pe de o parte, demisia mea ar putea reprezenta o rezolvare. Pe de altă parte, însă, consider că sub coordonarea mea, CSM Bacău a făcut un salt important în ultimii cinci ani în planul activității. Și a mai fost un lucru care m-a împiedicat să-mi dau demisia: mi se pare injust ca, după 35 de ani petrecuți în sportul băcăuan, să ies pe ușa din spate doar că asta își doresc unii politicieni aflați vemelnic în funcții.

           

           

           

          Sfânta iarnă

          Miercuri dimineață am găsit Bacăul sub zăpadă. Sub prima zăpadă din această iarnă. Zilele trecute a nins și prin alte locuri, pe la munte, dar când ninge chiar în urbea ta iarna devine dintr-odată sfântă.

          Lunga și geroasa iarnă dă oamenilor fiori. Însă iarna este un anotimp fără de care viața pe Pământ ar putea căpăta dimensiuni cumplite. Unii iubesc zonele calde ale Pământului, tânjesc după mediteranismul dulce și îmbelșugat. Simțăminte exotice pentru alții, ca eschimoșii de la Pol, de exemplu, dar și pentru noi, cei de pe aici, din zona puternic temperată.

          Cele patru anotimpuri ale anului sunt pentru noi ca etapele vieții, de la naștere și înflorire, la maturizare și înțelepțire, până la sfânta iarnă care trece totul în tonurile ei argintii, ale unui fel de senectute admirabilă.

          În copilărie învățam despre „plapuma de omăt” a iernii, sub care pâlpâia din nou firul vieții, pe ogoare. Pe mine unul o astfel de metaforă m-a fascinat și nu pot uita nici astăzi cum îmi imaginam fenomenul natural născut dintr-o superbă contradicție: zăpada rece dăruia căldură vieții de sub ea, aidoma unei plăpumi sub care se aciuează deseori viața.

          Schimbările climatice care se simt deja peste tot ne dau fiorul rece că nici iernile nu vor mai fi cum au fost. Să ne ferească Dumnezeu de așa schimbare! Vă puteți imagina cum ar arăta Grădina Maicii Domnului fără zăpezile iernilor sfinte?

          Câtă bucurie aduce, de fiecare dată, prima zăpadă! Să nu ne gândim la drumurile înzăpezite, la durerile de cap ale drumarilor și ale șoferilor, la calamitățile de după ninsorile grele. Zăpada e o binecuvântare, iar albul ei atât de curat nu este o simplă întâmplare. Zăpada ne arată, acoperind zonele urâte, murdare, cât de frumos este să trăiești curat.

          În natură nimic nu este întâmplător. Nici măcar în „natura umană”.

           

          Gala Turismului „Descoperă Nord-Est”

          Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est, prin Centrul EUROPE DIRECT Nord-Est și Centrul Regional de Studii Nord-Est, organizează online, în perioada 8-9 decembrie, Gala Turismului „Descoperă Nord-Est”.

          La ediția din acest an vor fi evenimente online dedicate analizei situației curente a sectorului turism din Regiunea Nord-Est. Vor fi identificate solutii adecvate pentru relansarea și consolidarea turismului regional și vor fi prezentate tendințele din industria turismului în perioada următoare:

          – Atelierul de Lucru „Biodiversitatea în Regiunea Moldovei”, pe 8 decembrie, în intervalul orar 11,30-13,00; se va discuta despre ecoturism și turism durabil și despre importanța conservării și exploatării durabile a ariilor naturale protejate și a parcurilor naționale și naturale din regiunea noastră. Vor fi puse la punct strategii și metode de valorizare a acestora ca avantaj competitiv pentru managementul destinației turistice.

          – Atelierul de Lucru I al Comunității de Inovare Be.Cultour, pe 9 decembrie în intervalul orar 10,00-16,00, va începe activitatea de colaborare în proiect și se vor identifica resursele și părțile interesate pentru a pune bazele „Planului de Acțiune 2023-2027 Be.Cultour Nord-Est România-Republica Moldova”. Comunitatea va colabora pentru a analiza și genera proiecte/soluții inovative care vor dezvolta turismul cultural circular pe tema rutei culturale „Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt“. Atelierul este dedicat în exclusivitate membrilor comunității de inovare Be.Cultour.

          Link-urile de conectare sunt Passcode: 883174 (pentru 8 decembrie) și Passcode: 397781 (pentru 9 decembrie).

          Vasile Asandei, director general al ADR Nord-Est: „Gala Turismului «Descoperă Nord-Est» se află la a VI-a ediție și oferă un cadru de întâlnire și dezbatere între principalii actori regionali din sector. Ne dorim ca, alături de partenerii implicați în activități turistice și culturale, reprezentanți ai firmelor din industria HORECA și ai industriilor creative, ai administrației publice locale, instituțiilor de cultură, mediului academic, organizațiilor și asociațiilor care activează în domeniul turismului și patrimoniului cultural din întreaga regiune, să putem construi împreună inițiative de succes pentru dezvoltarea turismului regional.”

          „Alecsandriada”, la ediţia a V-a

            Reuniunile culturale din acest an poartă genericul „Umanism – cultură – educaţie. De la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, la Gramatica bardului de la Mircești (500 de ani de la redactarea primului text în limba română)” şi se va desfăşura online, pe platforma Microsoft Teams a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, joi, 9 decembrie 2021, începând cu ora 11.

            Vor susţine comunicări universitari, cercetători, profesori, coordonatorii unor instituţii de profil (Nina Corcinschi, directoarea Institutului de Filologie Română „Bogdan-Petriceicu Hasdeu” al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, respectiv Bogdan Creţu, directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” Iaşi), din Chişinău, Suceava, Sinaia, Valea Călugărească şi desigur Bacău. Temele vor aborda problematica vieţii şi operei lui Vasile Alecsandri, respectiv liniile de dezvoltare ale culturii şi limbii române, de la începuturi până în actualitate.

            Unul dintre punctele de interes este prezentarea Gramaticii lui Vasile Alecsandri (scrisă în limba franceză), reeditată de Rodica Nagy, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. În final va fi lansat volumul de versuri „Mai presus de toate, dragostea”, de Diana-Briseis Diaconu, absolventă a Universităţii băcăuane, şi va fi citită poezia lui Vasile Alecsandri în limbile chineză şi română, în traducerea lui Cai Qing, mama lui Yin Yuguo (2002-2019).

            Organizator este Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău, împreună cu Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, filiala locală a Uniunii Scriitorilor din România, Gruparea Alumni „Vasile Alecsandri” Bacău şi Biblioteca Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău. Evenimentul este înscris în ciclul de manifestări dedicate împlinirii a 60 de ani de la înfiinţarea Institutului Pedagogic de 3 Ani din Bacău (azi, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău), realizate în colaborare cu Consiliul Județean Bacău.

            Pentru că s-au săturat să tot încalce Constituția, vor să o schimbe

            Dintr-o dată, din gaura financiară în care ne aflăm, fără să mai țină cont de pandemie, de criza economică, de toate cele, clasa politică a descoperit că e neapărat nevoie de schimbarea Constituției. Eu sunt perfect de acord că e nevoie să fie clarificate multe paragrafe din Legea Fundamentală, mai ales în contextul în care, de 20 de ani, Curtea Constituțională tot jonglează cu interpretările. Dar în nici un caz acum nu este momentul pentru o modificare a Constituției, mai ales că se pune problema pe repede-înainte.

            Contextul actual nu este cel mai bun pentru a schimbă acest document. Trăim vremuri în care Constituția este încălcată în fiecare zi sub diferite pretexte; politicieni, oameni de afaceri, anumite persoane cu responsabilități medicale au creat și perpetuează o adevărată campanie de manipulare psihologică a cetățenilor care a permis, în final, la instaurarea unui apartheid sanitar. O gașcă de oameni cu funcții au decis că Știința nu mai poate fi chestionată și nu mai e voie să se pună la îndoială ceea ce au decis ei în numele Științei. Ca urmare, s-a impus dacă nu o dictatură, măcar un mic autoritarism care este absolut imposibil de combătut pentru că a fost declarat dogmă. Iar dogma nu poate fi contrazisă.

            În acest climat vor unii să schimbe Constituția. Poate că au intenții bune. Poate că vor să facă bine, nu rău. Dar momentul nu este cel mai potrivit iar declarațiile care vin de la Bruxelles, cum că se dorește transformarea Uniunii Europene într-o federație după model american nu ne liniștesc, ci, din contra…

            De bine, de rău, actuala Constituție conține o serie de prevederi care pot îngreuna foarte mult intențiile unora de a condiționa dreptul la muncă de vaccinarea antiCOVID. Nici administrarea unui tratament medical nu se poate face, în condițiile actuale, fără consimțământul persoanei respective. Vorbim despre niște drepturi ale omului care sunt, astăzi, puse sub semnul întrebării în intreagă lume. Deși, acum vreo 80 de ani, s-a văzut ce efecte poate să aibă faptul că un Guvern capătă drepturi absolute asupra cetățenilor săi.

            O întâlnire a artelor sub genericul „Fain de iarnă”

            Când în lume se ridică tot mai multe garduri și se întăresc granițe, când neîncrederea, însingurarea, anxietatea cresc tot mai mult, e o surpriză foarte plăcută să te afli în mijlocul unor tineri, a unor adolescenți care emană căldură, entuziasm, într-un fel contaminant. Asta am simțit, sâmbăta trecută, la „Teatru Fain”, un nou loc din Bacău, un spațiu neconvențional, gândit, cu generozitate, pentru întâlnirea artelor, ca o șansă acordată celor sensibili, talentați, care vor să se exprime.

            A fost o seară cu un puls special, cu o atmosferă extrem de plăcută, așa cum numai adolescenții știu și au puterea să o creeze, ei venind în număr foarte mare la o lansare de carte a unui congener, Matei Boholțeanu (17 ani), autor al romanului „Judecata lui Cain”. Un roman voluminos, cu peste 600 de pagini, amplă narațiune cu o intrigă complexă, cu suspans, cu personaje bine creionate, despre calitățile acestui debut de excepție vorbind criticul literar Adrian Jicu. Tânărul romancier și criticul au intrat într-un viu și interesant dialog, prelungit apoi cu cei din sală, după care colegii lui Matei, dar și cei câțiva adulți prezenți în sală, i-au cumpărat cartea, stând la rând pentru autografe.

            Amfitrioana serii și moderatoarea evenimentului, jurnalista și poeta Mădălina Rotaru, a prezentat apoi, cu multă emoție, o mică expoziție de pictură, intitulată „Muma humă”, a Sînzianei Bălțătescu, sora Mădălinei, de unde și sentimentul foarte vizibil (la prima dintre ele) de care aminteam. Lucrările pictoriței, în formă de panouri înguste, longitudinale, într-o cromatică vie, sunt de inspirație etno, autoarea fiind pasionată de bogăția și frumusețea, de expresivitatea folclorului românesc, pe care îl cunoaște bine, cercetându-l, și cu mintea, și cu sufletul.

            Sînziana Bălțătescu, pe lângă talentul pentru desen și simțul cromatic, are un discurs foarte bine articulat, inteligent și nuanțat, din care am aflat multe lucruri despre arhiva ei sentimentală, lada de zestre a bunicilor, despre rădăcini, teme, coduri,, simboluri, elemente definitorii ale tradițiilor românești, și „cordonul magic” format de femei, de la începutul civilizației, pe care au susținut-o, au creat-o și conservat-o, în egală măsură. Foarte frumoasă și sensibilă povestea (cu substrat real, dar cu proiecție mitologică) Sînzianei despre „protecția mumelor” de-a lungul timpurilor.

            Și tot despre o mamă, absentă de această dată, a fost vorba în noua piesă scurtă a lui Vali Bolat „Vreau o mamă ca-n afară”. Un text despre complicatele relații dintre un tată singur și fiica sa adolescentă, cu gândul la plecarea din țară. Deruta existențială a vârstei e bine surprinsă în piesă, atitudinea de frondă, teribilismul fetei la fel. După o scurtă și tensionată confruntare (s-a bucurat de succes la scena deschisă, schimbul de invective în engleză între cei doi) în care tatăl demontează mirajul vieții în străinătate, dezvăluind umilințele traiului de emigrant, în câteva scene grotești, iese la iveală și secretul acestuia, și anume faptul că era grav bolnav, într-un stadiu terminal, ceea ce o determină pe tânără să rămână cu el, amândoi având de fapt nevoie de înțelegere, afecțiune, de sprijin reciproc. Un text despre inevitabilul conflict dintre generații, drama dezrădăcinării, dezmembrarea familiei. Care se poate sau nu salva, situațiile sunt diverse.

            Spectacolul, regizat de Valentin Braniște, dramaturg și actor, interpretând aici personajul tatălui, este debutul scenic al Dariei Ioniță, care, la 15 ani, e destul de dezinvoltă, se simte bine pe scenă, are dicție, naturalețe, și s-a observat clar că îi place teatrul și își înțelege personajul, emoțiile fiind firești în cazul debutului ei timpuriu.

             

            Dărmănești: Un centru de butelii care a luat foc, evacuat de trei jandarmi

            Intervenția promptă a jandarmilor a preîntâmpinat explozia a 13 butelii care conțineau 300 l de gaz, într-un centru de butelii din localitatea Dărmănești, județul Bacău.

            Miercuri, 8 decembrie a.c., în jurul orei 12.30, membrii un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău care se afla în misiunea de asigurare a ordinii și siguranței publice pe raza localității Dărmănești din județul Bacău, au observat un nor gros de fum care se ridica printre casele din apropiere, indicând producerea unui incendiu.

            S-au deplasat de urgență în zonă, știind foarte bine că, în astfel de cazuri, fiecare minut contează pentru împiedicarea unei catastrofe.

            Cele 13 butelii, încărcate fiecare cu 11 kg de gaz, depozitate în lateralul casei în flăcări, au fost scoase rapid de jandarmi și duse într-o zonă sigură, după care s-au întors și au scos din curte, în afara pericolului, animalele din gospodărie și s-au asigurat că drumul de acces nu este blocat pentru a facilita accesul pompierilor.

            Din fericire nimeni nu a avut de suferit de pe urma producerii acestui incendiu, pompierii ajunși la fața locului lichidând rapid incendiul.

            Concertele Filarmonicii Mihail Jora

            Joi, 9 decembrie și vineri, 10 decembrie, la Sala Ateneu,  Filarmonica Mihail Jora prezintă publicului meloman două concerte. Primul, cel de joi, este dedicat creației mozartiene. În 27 ianuarie se împlineau 265 de ani de la nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart – corifeul clasicismului – iar în 5 decembrie, întregul mapamond, îmi place să sper – comemora 230 de ani de la moartea sa. Era la Viena. Ningea, cum consemnează cronicile timpului și geniul muzicii universale era condus la groapa comună.
                

            Marius Hristescu, muzician recunoscut al tinerei generații de dirijori, din 2019  prim-dirijor al Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, discipol al maeştrilor: Ştefan Niculescu (compoziţie), Dan Buciu (armonie), Dinu Ciocan (contrapunct), Valentin Gruescu (dirijat cor academic), Ludovic Bács şi Petru Andriesei (dirijat orchestră), compozitor cu lucrări premiate în varii concursuri,    a obţinut în anul 1997,  Premiul de Debut în cadrul Festivalului Tinerilor Dirijori de Cor de la Craiova, în anul 2002, o bursă de studii la Accademia Marciana din Veneţia și în 2005, la Roma. După ce în anul 2004, participă la un master-class de artă dirijorală susţinut de Kurt Masur, organizat de Fundaţia „Eurosilesia” la Wroclaw (Polonia), începe să frecventeze – din 2008 – seriile de cursuri de artă dirijorală şi fenomenologie muzicală susţinute de Konrad von Abel, recunoscut discipol al lui Sergiu Celibidache. Este de notorietate preocuparea sa pentru muzica contemporană și mai ales, celebra colaborare cu binecunoscutul cantautor Tudor Gheorghe, colaborare în urma căreia a luat naştere proiectul de mare succes Anotimpurile Poeziei RomâneştiMarius Hristescu este și un apreciat orchestrator, fiind solicitat inclusiv de nume importante din sfera showbiz-ului, precum:  Felicia Filip, Nicu Covaci (Phoenix), Loredana Groza,  Florin Piersic, Radu Fornea (K1), Ştefan Bănică jr., Linda, Paula Seling, trupa britanica Smokie. De un real succes s-au bucurat şi cele două proiecte simfonice realizate alături de baritonul Daniel Prunaru, materializate în realizarea a două CD-uri, precum şi turneele naţionale de colinde din decembrie 2008 şi 2009, alături de tenorul Costel Busuioc.

                Pentru concertul în care acompaniază orchestra băcăuană – alături de care a creat memorabile seri muzicale – Marius Hristescu a ales din creația lui Mozart: Uvertura operei Cosi fan tutte

            și pentru final, Simfonia nr. 39 în Mi bemol Major, KV 543. Aceste opus-uri încadrează Concertul pentru pian și orchestră nr.25 în Do Major, KV 503, lucrare magistrală ce va fi interpretată de Andrea Bacchetti. Apreciat pianist italian, născut în anul 1977, Andrea Bacchetti a debutat la 11 ani cu I Solisti Veneti, dirijat de Claudio Scimone. De atunci, a cântat de mai multe ori la festivaluri internaționale din întreaga lume.   În Italia a fost invitat al celor mai importante asociații de concerte. În străinătate, Andrea a cântat cu mai multe orchestre din Europa.

                Vineri, 10 decembrie, maestrul Ovidiu Bălan – personalitate artistică de calibru și cel ce și-a dedicat Bacăului peste 50 de ani din viață și întreaga carieră artistică –  va dirija un Concert de concerte pentru pian. Din motive de circulație restricționată, nu ne vom putea bucura de prezența tânărului și foarte talentatului pianist din Azerbaijan, Murad Abasov, din 2019, cel mai tânăr profesor de pian la Școala de Muzică din Ulm (Germania).

               O vom asculta în Fantezia ungară pentru pian și orchestră de Franz Liszt pe Angelina Natal (Franța), discipola profesoarei Lea Yoanna Adam, pianistă, care cu fiecare apariție pe podiumul de concert a cucerit publicul nostru. Angelina este câștigătoarea a numeroase premii importante în Italia, Franța, Elveția, Hong Kong, Suedia, România.

             Seara se va încheia cu Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op.16 de Edvard Grieg, cântat de Darius Isaac Lungu, elev la Colegiul Național de Artă ”George Apostu” din Bacău, unde studiază cu tatăl său. Darius, al cărui traseu artistic este în grija conf. univ.dr. Mihaela Spiridon, a câștigat premii la concursuri de pian organizate în Bacău, Piatra Neamț, Câmpina, București. În Macedonia, anul trecut câștigă premiul I cu interpretarea unei compoziții proprii.

            Ozana Kalmuski Zarea