Mihai Zarzu, un tânăr din Onești, a renunțat la viața personală, ocupându-se de cazurile sociale de peste tot, din județ. A construit de la zero case mistuite de foc, a hrănit trupuri flămânde și slăbite, a îmbrăcat prunci și i-a încurajat, totodată, să-și continue studiile, punând umărul la mii de cauze nobile.
Pe Mihai Zarzu, din Onești, kinoterapeut de profesie, îl găsești mai greu. E tot timpul plecat să facă bine. Nu sieși, ci altora care au nevoie mai multă de ajutor. Și cum, în ziua de azi, nu se prea găsesc mulți care să renunțe la felia sa de pâine în favoarea celor mai puțin norocoși în viață, Mihai este cel care a înțeles menirea sa pe acest pământ, oferind mereu sprijin sărmanilor sau neputincioșilor. De mai bine de 7 ani, se ocupă de nevoile altora, căutând din casa-n casă, din prieteni în prieteni, cazuri sociale care au nevoie urgentă de ajutor.
Tânărul Mihai provine dintr-o familie modestă, cu trei frați, mama bucătăreasă, iar tatăl mecanic, la ACR și la Ambulanță, pensionat înainte de termen, pe caz de boală. „O familie normală, dar ca mai toate familiile simple, știu ce înseamnă să nu ai”, își începe povestea tânărul oneștean. A învățat de acasă ce înseamnă să fii bun, virtute pe care a continuat să o arboreze, an de an, fiind alături de cei cu nevoi, mai ales în momentele extrem de dificile din viețile acestora. A stat pe baricadele filantropiei, în cel mai simplu și mai eficient mod, urmărind obsesiv, aproape, toate cazurile sociale de peste tot. A construit de la zero case mistuite de foc, a hrănit trupuri flămânde și slăbite, a îmbrăcat prunci și i-a încurajat, totodată, să-și continue studiile, punând umărul la oricare altă cauză socială la care a fost solicitat. A renunțat la nevoile proprii în favoarea semenilor cărora viața le-a fost potrivnică.
Copil fiind, sate cutreiera, în căutarea sămanilor
Încă din școală, participa la acțiunile sociale inițiate de profesori, de regulă de către cei de „Religie”, activitate care l-a încântat peste măsură, continuând să o facă până în prezent, cu implicare maximă. „Încă din timpul școlii, pe când le duceam alimente sămanilor, mi-a plăcut ce făceam și, nu știu, m-a prins cumva, devenind un soi de «viciu», dar altfel decât sensul cunoscut de toată lumea. Acum, nu cred că aș putea să mă mai las de asta”, mărturisește tânărul oneștean. După școală, a fost voluntar într-o organizație non guvernamentală, unde, printre altele, împărțea rechizite copiilor nevoiași. Din păcate, ONG-ul căruia i se alăturase a plecat din zona Oneștiului, Mihai fiind nevoit să preia, pe cont propriu, din vechile acțiuni caritabile. „Am zis că, dacă nu mai e nimeni care să se ocupe de asta, să o fac eu, în particular. Așa s-a născut acțiunea «Ghiozdănelul” prin care, ajutat de câțiva prieteni, am reușit să strâng bani pentru 40 de ghiozdane, complet dotate, și să le distribui copiilor necăjiți”, povestește Mihai Zarzu. Între timp, activitatea dedicată copiilor fără posibilități care-și continuă școala s-a dezvoltat, de la an la an, ajungând, în această toamnă, să bucure nu mai puțin de 550 de copii de peste tot, din județ. În total, de șapte ani, a distribuit circa 1.600 de astfel de ghiozdane. Încă, a mai găsit resurse să le ofere jucării, dulciuri sau îmbrăcăminte micuților care chiar nu au de niciunele. „Nu e simplu să găsești cazurile cu adevărat sociale. Dar, în principiu, mi-am format o echipă de oameni care mă ajută să identific familiile sărmane, cu mulți copii, sau bătrânii care chiar nu se pot ajuta singuri și au nevoie de ajutor. De fapt, oricine cunoaște astfel de cazuri ar putea să mă anunțe, eu sunt pregătit să ajut”, transmite samariteanul de la Onești. În general, el este cel care se asigură că toate cazurile sociale … sunt cu adevărat sociale și au nevoie de sprijinul său, mergând destul de mult și pe încrederea că oamenii sunt cinstiți. Regretă că nu poate ajuta atâția oameni pe câte mesaje a primit, fiind destul de limitat, în privința ajutoarelor și a finanțării. Admite și că au fost cazuri în care oamenii în sprijinul cărora a sărit l-au înșelat, mistificând adevărul. „Îmi amintesc de niște persoane tinere, cu copii mulți, care, ulterior, am constatat că, deși erau în putere, nu vroiau să muncească, să se ajute pe ei, să-și schimbe un pic viața. Un pachet – două cu alimente putem să le oferim, oricui, și chiar am făcut-o, deși știam că unora le place mai mult băutura decât munca. Am zis că, până la urmă, facem o pomană. Dar ca să îi ajutăm mai mult, cum a fost în cazul altor familii cărora le-am cumpărat un aragaz, frigider sau altceva, vrem măcar să vedem că și ei fac o schimbare în viață, că își doresc ceva mai mult de la ei înșiși… ”, povestește Mihai Zarzu.
Plecat printre străini, să facă rost de bani pentru românii necăjiți
A fost nevoit să plece la muncă în Anglia, pentru a strânge bani, de unde s-a întors, anul trecut, la debut de pandemie. A fost împins de nevoi, întrucât, pentru a-și cumpăra mașina a trebuit să se împrumute. Timp de aproape doi ani, a lucrat la Wellingborough, într-un depozit de haine, unde aranja, făcea pachete, încărca TIR-urile pentru a fi trimise spre diferite destinații. Se întorcea în țară, din când în când, însă doar pentru a continua acțiunile caritabile sezoniere, de Paște, la începutul școlii și de Crăciun. Și numai în perioadele de concediu pe care i le acorda patronul englez. După ce a revenit acasă, în plină pandemie, s-a apucat, imediat, de treabă, implicându-se, împreună cu amicul său Eduard Tărcuță, în achiziționarea unui aparat Real Time PCR, pentru spitalul din Onești, dar și a unui frigider special cu destinație sanitară, măști pentru populația sărmană, dezinfectanți sau apă pentru internați, efort care a presupus o sumă uriașă, undeva la … 80.000 de euro. În perioada de „lockdown”, și chiar un timp după aceea, a distribuit alimente bătrânilor și familiilor cu mulți copii. A trebuit să se separe de ai lui, pentru a reduce total riscul de a-i îmbolnăvi, în cazul în care ar fi luat virusul. De mai bine de un an, a reușit să-și facă o asociație – „SufletEști” – prin care poate aduna mai facil donații de la firme. Cu resursele strânse, samariteanul din Onești s-a implicat în sute, mii de acțiuni caritabile, printre care „Un copil și un bătrân fericit, de Crăciun”, prin care, spijinit de oameni de bine de la Colegiul de chimie „Pentru Poni” din localitate, le trimite celor mai puțin norocoși alimente, în general neperisabile, celor mici punându-le în sacoșe și jucării, dulciuri sau îmbrăcăminte. Apoi o alta denumită „Ghiozdănelul” prin care împarte ghizdane complet echipate pentru copii, iar celor cu nevoi suplimentare le mai asigură și hăinuțe.
Case ridicate din temelii
Nici n-ai spune că Mihai este în stare de mai mult decât să hrănească gurile flămânde sau să îmbrace trupurile firave ale copiilor. Ambiția sa a fost să și ajute în cazuri mult mai dramatice, reușind să se implice total în construirea a două case pentru familii lovite crunt de soartă. Astfel, a refăcut o casă, la Slănic Moldova, în zona Cerdac, mistuită de foc, ajutat fiind și de silvicultorul din zonă, și încă una, tot la Slănic, aparținând unor bătrâni… Eforturi care au presupus peste 12.000 de euro, pentru fiecare casă, astfel, încât proprietarii s-au putut muta în locuințele reconstruite după doar cinci luni. „Primesc solicitări pentru a face 10-12 case pe an, dar cheltuielile sunt uriașe, și mi-e imposibil să duc atât. Plus că trebuie să fiu foarte atent pe cine ajut, ca să nu mă trezesc, de exemplu, ca după nici un an, cel pe care l-am ajutat să vândă ferestrele sau ce mai e pe casă, cum s-a întâmplat în cazul filantropic de la Iași, în care s-a implicat sportivul Cătălin Moroșanu. Mi s-a întâmplat și mie, la un caz din Bucium, unde am construit un closet unui sătean care nici gard nu avea la curte. Peste 2 zile, a dispărut construcția. O făcusem frumos, din OSB, dar…”, mai aflu de la tânărul filantrop. Nu a ocolit nicio ocazie în care a putut ajuta, Mihai, împreună cu prietenii, implicându-se inclusiv la sprinirea familiilor afectate de inundațiile de pe Valea Muntelui, din acest an. Astfel, la Palanca, i-a ajutat mai ales pe bătrâni, la scos apa din beci. În alte situații, a dat o mână de ajutor pentru repararea acoperișului de deaupra apartamentului în care locuiau niște bătrâni. Nu pretinde nimic de la cei pe care-i ajută. Își amnitește de situații în care a primit înapoi infinit decât o oferit. „O bătrână pe care o ajutasem, și care nu putea vorbi, fiind surdo-mută, mi-a scris pe o foaie de hârtie «Bogdaproste». Apoi, am avut o acțiune în cadrul provocării găleții de gheață – «Ice bucket challenge», din care strângeam câte 10 lei pentru fiecare căldare de apă cu gheață pe care ne-o turnam în cap. Cu banii strânși, am adus alimente de vreo 200 de lei – varză, cartofi, ceapă, ulei, orez etc – și la o familie cu mulți copii, care locuia în clădirea fostei halte din Borzești. Iar un micuț, de vreo 3-4 ani, mi-a zis «Cred că o să ne ajungă toată viața», își amintește Mihai, samariteanul. L-au mai impresionat, în pandemie, oamenii de tot felul, care nici n-apucau să-i zărească fața după masca sanitară pe care o purta obligatoriu, și din puținul lor îi îndesau în sacoșă niște ouă, un bidon de lapte sau o bucățică de șuncă, murmurându-i „Ia copile, că văd că ești mai slăbuț!”.
„Am un spijin frumos, din partea oamenilor”
În toate acțiunile caritabile, și-a pus la bătaie nu doar energia, timpul și resursele financiare, ci și și mașina proprie, pe care a hămălit-o fără milă, animat doar de gândul de a-și duce la bun sfârșit planurile. Admite că i-ar prinde bine o mașină ceva mai „tânără”, Mazda sa fiind deja obosită de câte drumuri de țară, multe impracticabile, a străbătut. A strâns deja o parte din bani, dar n-a găsit varinta de mașină care să-l țină pe cât de mult bine are în plan să facă. S-a gândit la un Caddy, care să-i fie de folos inclusiv la transportul obiectelor ceva mai voluminoase. Era dezamăgit de faptul că nu găsise varianta de mașină care să-l mulțumească, moment în care o simplă îmbrățișare a unui vechi prieten, Ștefan Munteanu, fost polițist, plecat la muncă în Anglia, i-a dat aripi să spere mai departe. Cert e că Mihai a devenit atât de îndrăgit de comunitatea din Onești, pentru tot ceea ce face în spijinul celor necăjiți, încât, în multe cazuri, concitadinii săi l-au surprins plăcut cu gesturi similare, de buni samariteni. „Am un spijin frumos, din partea oamenilor. Anul trecut, pe timpul pandemiei, când toată lumea era izolată în casă, eu n-am stat o zi, ci am distribuit în continuu pachete cu alimente și tot ce mai era nevoie. Or, lumea nu prea vroia bani de la mine, de câte ori mergeam să îmi peticesc mașina, de exemplu. Îmi spuneau cu toții că «tu oricum ajuți pe toată lumea. Mașina asta o folosești ca să ajuți, nu ca să te plimbi sau altceva». Bunăoară, de la «Expert auto», când am fost să schimb uleiul, plăcuțele de frână, plus telescoapele care mi se rupseseră, nu mi-am luat nimic, deși am estimat o cheltuială mare, de cel puțin 900 de lei. La fel, și în debutul pandemiei, câțiva oameni de afaceri îmi făceau gratis plinul cu motorină, dar și prieteni care dețineau vulcanizări etc”, se mai destăinuie Mihai. Are și mulți prieteni care-l ajută în tot ce face, în timpul lor liber, cum ar fi Laurențiu Macovei, Gabriel Minu, Alexandru Petcu, Nicoleta Lungu, Denisa Ușurelu, Jan Florin, Laurențiu Brumă. Lor li se alătură, de fiecare dată, alte câteva zeci de oameni care să îi ajute.
La curățatul sobelor, în plină iarnă
În perioada sărbătorilor, Mihai s-a gândit să meargă mai departe cu acțiunile caritabile, mergând pe la bătrânii singuri de peste tot pentru a le curăța sobele și hornurile cu risc major de a se incendia, din cauza folosirii îndelungate. Cu ajutorul prietenilor, a adunat bani pentru a plăti un coșar care să le verifice sobele, evident ocazie cu care le-a adus și merinde bătrânilor. „Multă lume îmi dădea mesaj prin care mă anunța că le arde casa, așa că am decis să le curățăm sobele și hornurilor. Ei nu mai au putere să o facă singuri. În plus, bătrânilor cu pensii mici sau deloc le ducem și lemne de foc, multe dintre ele donate de oameni care mereu au vrut să rămână anonimi, o fac pentru sufletele lor”, spune tânărul binefăcător. Acțiunea îl costă în jur de 150 de lei pentru o sobă cu probleme mai mari. Își dorește 1.000 de lucruri pe care să le facă, atât cât mai poate. Și poate. Printre altele, să amenajeze un sediu pentru Asociația „SufletEști”, unde să aibă și un depozit pentru păstrarea alimentelor. Inclusiv să facă „bănci de alimente” în fiecare supermarket din oraș, acestea urmând să ajungă, la fiecare trei săptămâni, la bătrânii și copiii din zonele rurale.
Florentin Radu
