26 aprilie 2024
ContrasensPentru că s-au săturat să tot încalce Constituția, vor să o schimbe

Pentru că s-au săturat să tot încalce Constituția, vor să o schimbe

Dintr-o dată, din gaura financiară în care ne aflăm, fără să mai țină cont de pandemie, de criza economică, de toate cele, clasa politică a descoperit că e neapărat nevoie de schimbarea Constituției. Eu sunt perfect de acord că e nevoie să fie clarificate multe paragrafe din Legea Fundamentală, mai ales în contextul în care, de 20 de ani, Curtea Constituțională tot jonglează cu interpretările. Dar în nici un caz acum nu este momentul pentru o modificare a Constituției, mai ales că se pune problema pe repede-înainte.

Contextul actual nu este cel mai bun pentru a schimbă acest document. Trăim vremuri în care Constituția este încălcată în fiecare zi sub diferite pretexte; politicieni, oameni de afaceri, anumite persoane cu responsabilități medicale au creat și perpetuează o adevărată campanie de manipulare psihologică a cetățenilor care a permis, în final, la instaurarea unui apartheid sanitar. O gașcă de oameni cu funcții au decis că Știința nu mai poate fi chestionată și nu mai e voie să se pună la îndoială ceea ce au decis ei în numele Științei. Ca urmare, s-a impus dacă nu o dictatură, măcar un mic autoritarism care este absolut imposibil de combătut pentru că a fost declarat dogmă. Iar dogma nu poate fi contrazisă.

În acest climat vor unii să schimbe Constituția. Poate că au intenții bune. Poate că vor să facă bine, nu rău. Dar momentul nu este cel mai potrivit iar declarațiile care vin de la Bruxelles, cum că se dorește transformarea Uniunii Europene într-o federație după model american nu ne liniștesc, ci, din contra…

De bine, de rău, actuala Constituție conține o serie de prevederi care pot îngreuna foarte mult intențiile unora de a condiționa dreptul la muncă de vaccinarea antiCOVID. Nici administrarea unui tratament medical nu se poate face, în condițiile actuale, fără consimțământul persoanei respective. Vorbim despre niște drepturi ale omului care sunt, astăzi, puse sub semnul întrebării în intreagă lume. Deși, acum vreo 80 de ani, s-a văzut ce efecte poate să aibă faptul că un Guvern capătă drepturi absolute asupra cetățenilor săi.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri