Acasă Blog Pagina 1132

SPECTACOLE în PARCUL CATEDRALEI în perioada 16 – 24 decembrie: 9 zile de Basm până la Crăciun

    Moș Crăciun, Crăciunița, Spiriduș, Rudolf, Grinch, Magicianul Augustin, vin alături de personajele preferate ale copiilor: Clubul lui Mickey – Minnie, Donald, Daisy, Pluto; FROZEN: Anna, Elsa, Olaf și Prințul, MICA SIRENA–Ariel, Ursula, Racul și Prințul, MIRACULOS –Buburuza, Motanul Noir, Rena Rouge, Hawk;CENUȘĂREASA– Mama vitregă, Anastasia, Drizella, Prințul și Zâna; ALBA CA ZĂPADA – Vrajitoarea, Prințul, Mutulică si Morocănosul; PJMASK – Pisoi, Sopi, Bufnița și Luna;

    PROGRAMUL pe zile:

    📍Vineri, 16 decembrie 2022
    14:00-18:00 DISNEYLAND: Clubul lui Mickey – 4 spectacole de 60 minute, cu 6 personaje: Mickey, Minnie, Donald, Daisy, Pluto si Clown animator;
    – Primele 15 minute din fiecare oră: sceneta din ”Clubul lui Mickey” pe scena mare, 3 dansuri cu personajele;
    – următoarele 45 minute din fiecare oră: prezența personajelor în public și în cortul amenajat pentru personaje, unde vor face poze cu cei din public; Acestă organizare va fi VALABILĂ PENTRU TOATE ZILELE
    – programul se va repeta în fiecare oră din intervalul 14:00 – 18:00 ( de 4 ori);

    17:00 – 20:00 Vizita lui Moș Crăciun – activități pentru copii în spațiul amenajat (poze, urări de sărbători, poezii, deschidere scrisori, etc.).

    📍 Sâmbătă, 17 decembrie 2022

    14:00-18:00 FROZEN: Anna, Elsa, Olaf și Prințul.

    17:00 – 17:30 Spectacol de magie pentru copii cu Magicianul Augustin.

    17:00 – 20:00 – ”Moș Crăciun” și ajutorul lui, cu activități pentru copii în spațiul amenajat (poze, urări de sărbători, poezii, deschidere scrisori, etc.).

    📍Duminică, 18 decembrie 2022

    14:00-18:00 MICA SIRENA (Ariel) – 4 spectacole cu 4 personaje: Ariel, Ursula, Rac și Prințul.
    – fiecare spectacol se va repeta din oră în oră, de 4 ori/zi;

    17:00 – 17:30 Spectacol de magie pentru copii cu Magicianul Augustin.

    17:00 – 20:00 Vizita lui Moș Crăciun – activități pentru copii în spațiul amenajat.

    📍Luni, 19 decembrie 2022

    14:00-18:00 MIRACULOS – 4 spectacole cu 4 personaje: Buburuza, Motanul Noir, Rena Rouge, Hawk;

    17:00 – 20:00 Vizita lui Moș Crăciun – cu activități pentru copii în spațiul amenajat.

    📍 Marți, 20 decembrie 2022

    14:00-18:00 CENUSAREASA– 4 spectacole cu 6 personaje: Cenusareasa, Mama vitrega, Anastasia, Drizella, Prințul și Zâna;

    17:00 – 20:00 Vizita lui Moș Crăciun – cu activități pentru copii în spațiul amenajat.

    📍Miercuri, 21 decembrie 2022

    14:00-18:00 ALBA CA ZAPADA – 4 spectacole cu 5 personaje: Alba ca Zăpada, Vrajitoarea, Prințul, Mutulică si Morocănosul.

    17:00 – 20:00 Vizita lui Moș Crăciun – cu activități pentru copii în spațiul amenajat.

    📍Joi, 22 decembrie 2022

    14:00-18:00 PJMASK – 4 spectacole cu 4 personaje: PISOI, SOPI, BUFNITA, LUNA.

    17:00 – 20:00 Vizita lui Moș Crăciun – cu activități pentru copii în spațiul amenajat.

    📍Vineri, 23 decembrie 2022

    14:00- 18:30 MICA SIRENA, 4 spectacole cu durata de 60 minute cu 4 personaje: Ariel, Prințul, Ursula, Racul.

    15:00 – 15:30 Spectacol de magie pentru copii cu Magicianul Augustin, cu o durată de 30 de minute, se va desfășura pe scenă;

    17:00 – 20:00 Vizita lui Moș Crăciun – cu activități pentru copii în spațiul amenajat.

    📍Sâmbătă, 24 decembrie 2022

    12:00 – 16:00 SCENETA DE CRĂCIUN – 4 spectacole cu durata de 60 minute cu 5 personaje: Moș Crăciun, Crăciunița, Spiriduș, Rudolf și Grinch.

    – durata unui spectacol va fi de 60 minute, din care 15 minute vor interpreta o scenetă, pe scenă, și 45 minute în public, iar fiecare spectacol se va repeta din oră în oră, de 4 ori/zi;

    16:00 – 16:30 Spectacol de magie pentru copii cu Magicianul Augustin.

    Dent Design – „Calea către un zâmbet sănătos!”. 10 ani de succese în stomatologia băcăuană

    Prima Clinică Stomatologică cu profil buco-maxilo-facial din Bacău, a aniversat în urmă cu câteva zile primii 10 ani de activitate.

    Acești 10 ani reprezintă încununarea a tot ce a fost până acum munca echipei Dent Design, activitate desfășurată în sediul din Bacău, pe strada Valea Albă, acolo unde de-a lungul timpului sute de pacienți și-au regăsit zâmbetul. Clinica Dent Design urmează să marcheze un alt moment important.

    Din 15 ianuarie, clinica va funcționa într-un sediu nou, cu echipamente de ultimă generație. Odată cu darea în folosință a noului sediu, de pe strada Vasile Alecsandri nr. 38, și serviciile vor fi îmbunătățite toate, pe lângă un spațiu generos și ultramodern.

    Istoria clinicii Dent Design a început mai demult. În 2005, clinica a fost fondată la Iași de Valentin Doboșeru, după care activitatea s-a mutat definitiv în Bacău în 2012. În timp, toate serviciile s-au dezvoltat, din 15 ianuarie 2023 Dent Design urmând să devină o clinică stomatologică completă.

    Dent Design este o clinică recunoscută la nivel național, la serviciile cărora apelează pacienți din toată țara și chiar din străinătate: „Am avut în acești 10 ani pacienți din toată țara chiar și din centrele universitare”, ne-a spus Valentin Doboșeru, fondatorul Dent Design.

    Pacienții vin la Dent Design prin recomandările celor care s-au bucurat de serviciile excelente de aici. Menționăm printre altele estetica facial realizată de medicul specialist Emanuel Anti și disfuncțiile temporo-mandibulare investigate de doctor Valentin Doboșeru.

    Noul sediu al clinicii este o investiție nouă, care a fost ridicată în patru ani, o clădire cu trei cabinete cu specialități diferite și un laborator de tehnică dentară. Clinica dispune și de ultimul model de laser de proveniență americană, o investiție de 60.000 de euro, laser chirurgical, dar care se folosește și pentru boala paradontală.

    Sub deviza FĂRĂ FREZĂ! FĂRĂ DURERE!

    PRINCIPALELE AVANTAJE ale STOMATOLOGIEI LASER sunt:

    • Realizează ablația selectivă și MINIM invazivă a țesuturilor
    • REDUCE anestezia, mai puține injecții
    • Sângerare MINIMĂ sau deloc în majoritatea cazurilor
    • REDUCE șansa infecțiilor postoperatorii
    • REDUCE șansa infecțiilor încrucișate
    • Complicații postoperatorii REDUSE
    • Anxietatea pacientului este redusă datorită DISCONFORTULUI REDUS operator și postoperator
    • Utilizat cu succes în cazul COPIILOR sau al pacienților ce prezintă fobii

    Totodată este acoperită și zona de implantologie, incluzând chiar și implanturile personalizate.

    Echipa Dent Design

    ”Îți oferim stabilitate și îți garantăm încredere!”

    Dinamismul și inovația putem spune că pot caracteriza echipa Dent Design, iar experiența în domeniu pot da încrederea unei lucrări reușite.

    Dr. Valentin Doboșeru

    -medic stomatolog

    -tehnician dentar

    -competențe în implantologie

    -competențe în afecțiunile articulației temporo-mandibulare (singurul pe zona Moldovei)

    Dr. Emanuel Anti

    -specializare în chirurgie maxilo-facială

    -estetică facială (acid hialuronic și toxină botulinică)

    Dr. Răzvan Zorilă

    -specialist endondoție

    Dr. Anca Maftei

    -medic ortodont

    Mihaela Popa

    -manager

    Dent Design este o clinică stomatologică unde unii pacienți au găsit ultima speranță, pentru a căpăta un zâmbet sănătos și frumos.

    Contact: dent_design@yahoo.com

    Programări tel. 0754.841.999 • www.dent-design.ro

    Trei chestii

    * Ca și în România, în Serbia, fiecare clasă își putea alege manualul după care să învețe. Aceste manuale erau tipărite de edituri germane și croate, cu implicarea multor ONG-uri finanțate din exterior. «S-a ajuns la punctul în care în manualul de istorie se putea citi despre „sârbii răi” care au organizat „genocidul” de la Srebrenica, iar Bătălia de la Kosovo a devenit un „mit al Marii agresiuni sârbe”. În jumătate din manualele de geografie era o hartă a Serbiei fără teritoriul Kosovo și Metohija», scrie Serbsky Vestnik. Totuși, nu a existat nici o reacție până în luna septembrie 2022. Societatea sârbă află, atunci, despre un manual de Biologie de clasa a VIII-a în care există un capitol „Gen și identitate de gen”, în care se afirmă că copiii își pot alege sexul. Scandalul care a izbucnit a fost imens. A intervenit și patriarhul Serbiei iar ministrul Educației, care, inițial, l-a criticat pe prelat, a cerut revizuirea manualului, care a fost retras. «Statul a decis rapid că manualele din mai multe discipline să fie publicate doar de editurile sârbe sub supravegherea atentă a guvernului. Mai mult, manualele de limba sârbă, istorie și geografie vor fi aceleași pentru sârbii de pe ambele maluri ale Drinei», mai spune sursa citată. Drina separă Serbia de Bosnia, în care se află Republica autonomă Srpska a sârbilor bosniaci. «În timp ce opoziția cere ca absolut toate manualele să fie tipărite de edituri sârbe, celebrul ONG Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului a început să ceară excluderea studiului fundamentelor Ortodoxiei din programa școlară».

    * Potrivit sârbilor, după desfășurarea KFOR în Kosovo, proporția populației non-albaneze a scăzut cu 56%. Din 1992 până în 2002, în mod violent, grupurile armate albaneze din Kosovo au „curățat” șase dintre cele șapte orașe care erau preponderent sârbești înainte de conflict. La sud de Ibra, din 437 de așezări în care locuiau sârbii, 312 au fost curățate etnic.

    * Acum că toată lumea a aflat despre ceea ce se coace în Kosovo, sper că s-a observat și ceea ce se întâmplă în Nagorno Karabah. Acum căteva zile, singurul drum care leagă Nagorno-Karabah de Armenia a fost blocat de un grup de „activiști” azeri. Aceștia erau ascunși într-o ambulanță pentru care forțele armate azere au solicitat să fie lăsată să treacă. Imediat ce a trecut de un punct de control rusesc, ambulanța s-a oprit și a blocat drumul iar din ea au ieșit mai mulți civili care au început să instaleze corturi pe șosea. ” Ulterior, numărul „protestatarilor” a ajuns la 7-800. Se pare că azerii doresc să provoace un conflict cu forțele rusești de menținere a păcii, pe fondul unei ciudate acalmii din partea comandanților armeni.

     

    Sergiu Sechelariu despre economie, politică şi social: Brand de țară: “Scuzele”

      În contextul politic actual, cu siguranță trebuie să realizăm un nou brand de țară.

      Scuzele oferite pentru orice nereușită caracterizează cu siguranță zona politicului mioritic.

      Ce am primit după eșecul răsunător Schengen?

      Am primit scuze și am arătat cu degetul spre alții, spre presupuși vinovați. Niciodată nu am fost în stare să fim asumați în zona eșecurilor.

      Da! Este normal să nu fim acceptați, dacă în toată istoria noastră, zona politicului a fost cu capul plecat la tot ce a însemnat influența străină și mai ales Occidentală. Cu toții ne dorim o țară ca în Vest, dar ne comportăm precum iobagii, în fața moșierilor, cu capul plecat și smeriți.

      Nu! Acest comportament nu este normal și nici sănătos celor ce prin vot speră la un trai mai bun și la o viață confortabilă.

      Schengen reprezintă denumirea pentru eșecul de țară al României.

      De ani de zile, fiecare partid aflat la guvernare, prin reprezentanții săi, ne promit aderarea la spațiul Schengen. De fiecare dată am acceptat exact ca niște lași, tot ce ne-a servit zona politică, toate compromisurile impuse de aceștia.

      Am oferit Occidentului subsolul și solul României, forța de muncă foarte bine pregătită și calificată, iar ei drept răsplată, ne lipsesc de un drept European, cel de liberă circulație în spațiul Schengen.

      Aș dori să îi întreb pe cei care ne conduc, de la președintele țării, până la consuli etc., cum se simt în acest moment când iar ne aflăm la coada clasamentului ?

      Oare cum ne simțim noi ca locuitori ai acestei țări când aflăm că politicienii noștri au oferit o cotă supradimensionată de motorină unui stat aflat în război, lăsându-ne pe noi fără rezerve strategice mai ales în zona consumului, exportând cantități imense de grâu și ulei în Franța și Germania?

      Oare cum ne simțim noi, când ni se spunea că Austria este țară prietenă, care vrea binele României, dar aceasta ne tradează în stil mare? Istoria, indiferent de vremuri, ne arată că lucrurile nu se vor schimba niciodată. Dacă în trecut Imperiul Austro-Ungar venea, punea biruri și căra tot ce se putea din țara noastră, la fel am pățit și acum. I-am primit cu speranța că ne vor ajuta, că ne vor fi alături în astfel de momente, dar din păcate nu au făcut decât să ne ia resursele din subsol -petrol, gaze, sau de deasupra solului -păduri etc.

      Oare cum ne simțim noi când marile companii și bănci austriece aflate în România se află în topul repatrierilor de dividende publicat de Banca Națională a României?

      Vorbim aici de miliarde de euro obținute profit și repatriate către Austria.

      Oare cum ne simțim noi, când aflăm că începând cu anul 2004, BCR, Raiffeisen și OMV Petrom se află în top 10 repatrieri de dividende, cu sume de ordinul sutelor de miliarde de euro?

      Oare cum ne simțim noi când plătim la pompă sume exorbitante pe resursele deținute pe teritoriul țării, dar care sunt cesionate către Austria?

      Oare cum ne simțim noi când camioane și vagoane de tren, burdușite cu lemn, din pădurile noastre și a strămoșilor noștri, pleacă neîncetat către Occident?

      Avem nevoie de o schimbare și de oameni politici care să știe să ceară, nu doar să ofere. De oameni politici care să își asume un eșec și să plătească cu funcția, nu să vină cu texte populiste ci cu lucruri reale, concrete.

      Pe această cale propun ca Guvernul, dacă este corect și ține la bunăstarea populației, să crească redevențele, deoarece în acest mod, OMV Petrom, vor fi nevoiți să vândă, iar toată această acțiune trebuie să se desfășoare sub temei legal, conform legilor din România.

      Eu, în momentul în care am fost acuzat, atenție, doar acuzat și asta pe nedrept, fără temei legal, că îndrept mai multe fonduri de la Minister către orașul Bacău, către băcăuanii mei cu care conviețuiesc dintotdeauna, am ales demisia de onoare.

      Voi face mereu sacrificii pentru locuitorii municipiului Bacău, indiferent de poziția în care mă aflu.

      Fenomenul transformat în Brand de țară: “Scuzele”, trebuie să înceteze deoarece o să ajungem să cesionăm și viitorul copiilor noștri!

      Bacău, Orașul care ne unește!

      Sergiu Sechelariu

       

      Bianca Ghelber (SCM Bacău/ CSA Steaua), din nou cea mai bună atletă din România

      Campioana Europei la aruncarea ciocanului va primi, pentru al doilea an la rând, această distincție din partea Federației Române de Atletism, cu ocazia unei gale programate azi, la prânz, la sediul FRA. Antrenoarea anului este, la fel ca în 2021, Mihaela Melinte, cea care o pregătește pe Bianca. Titlul de cel mai bun atlet revine unui alt sportiv legitimat la un club din județul Bacău: aruncătorul de disc Alin Firfirică (CSA Steaua/ CSM Onești).

      Zi plină pentru Bianca Ghelber, sportiva-far a SCM Bacău. Astăzi, la prânz, campioana Europei la aruncarea ciocanului va primi, pentru al doilea an consecutiv, titlul de cea mai bună atletă din România din partea Federației Române de Atletism cu prilejul unei festivități ce se va derula la sediul FRA. În cursul după-amiezii, Bia va fi prezentă la gala de final de an a CSA Steaua, cu care are dublă legitimare.

      „Aș minți dacă aș spune că a fost o surpriză și că nu mă așteptam să primesc acest titlu și în 2022. Ca să fiu sinceră, îmi era clar că voi fi desemnată cea mai bună atletă româncă a anului încă din vară, după titlul european cucerit la Munchen deoarece aceasta era cea mai bună performanță din 2022 pentru atletismul din România. Chiar dacă era previzibilă, distincția oferită de Federație mă bucură nespus de mult. Nu e puțin lucru să primești acest titlu doi ani la rând. E o răsplată pentru munca, eforturile și sacrificiile depuse”, a declarat Bianca Ghelber care a adus primul titlu european la seniori pentru atletismul românesc după o pauză de 20 de ani, ultima reușită de acest gen aparținând Ionelei Târlea, victorioasă, tot la Munchen, în 2002, în proba de 400 m garduri.

      Pe lângă reușita continentală, Bia are în palmares în 2022 și un loc șase la Campioantele Mondiale desfășurate în vară, la Oregon, în Statele Unite. La gala de azi organizată de FRA, titlul de cea mai bună antrenoare a anului va reveni, la fel ca în 2021, Mihaelei Melinte, cea care o pregătește pe Bianca Ghelber la SCM Bacău.

      „Este o satisfacție deosebită. Am fost campioană europeană și mondială ca sportivă, pregătesc acum o campioană europeană și sunt desemnată, doi ani la rând, cea mai bună antrenaore din atletismul românesc. Nu ai cum să nu fii mândru de așa ceva”, a mărturisit Mihaela Melinte. Și titlul de cel mai bun atlet este revendicat de județul Bacău, prin Alin Firfirică, sportiv care, pe lângă CSA Steaua, este legitimat și la CSM Onești. Aruncătorul de disc antrenat de Teodor Agachi vine după un dublu loc șapte la Mondialele din Statele Unite și la Europenele din Germania.

      Etapă fără CSM-Știința Bacău

      Începută miercuri, cu victoria externă, cu scorul de 3-2 (16, -21, -19, , 14, 12) obținută de Dinamo la Craiova, etapa a zecea a Diviziei a1 la volei feminin va continua azi și mâine, cu restul jocurilor.

      Astăzi este programată o singură partidă, cea dintre U NTT Data Cluj și CSO Voluntari, pentru ca sâmbătă să aibă loc întâlnirile: CSM București- Rapid, CSM Lugoj- FC Argeș și derby-ul Volei Alba Blaj- CSM Târgoviște, care va începe la ora 17.30.

      După cum se poate observa, CSM-Știința Bacău va sta în această rundă, în timp ce principala sa contracandidată la evitarea retrogradării, U NTT Data Cluj va juca azi, cu Voluntariul. Învingătoare sâmbăta trecută, cu 3-0, în fața Clujului, echipa băcăuană are toate șansele de a-și menține, și după această penultimă etapă a turului, locul 10, primul care asigură permanența în A1, în condițiile în care clujencele au o misiune ingrată în fața Voluntariului.

      Clasament Divizia A1

      1 Volei Alba Blaj               8        8        0        24-3   23p.

      2 CSM Târgoviște              8        7        1        23-7   21p.

      3 Dinamo București           9        7        2        24-14 19p.

      4 CSO Voluntari 2005       9        6        3        22-12 19p.

      5 Rapid București              8        6        2        19-11 16p.

      6 CSM Lugoj                    8        4        4        18-13 15p.

      7 CSM București                9        4        5        13-19 11p.

      8 SCM U Craiova               9        2        7        13-21 8p.

      9 FC Argeș Pitești             8        2        6        8-18   6p.

      10 CSM Știința Bacău         9        1        8        4-24   3p.

      11 U NTT Data Cluj          9        0        9        1-27   0p.

       

      Argentina sau Franța?

      Cea de-a 22-a ediție a Campionatului Mondial, găzduită de Qatar, își va desemna la finalul acestei săptămâni laureata, cu prilejul finalei dintre Argentina și Franța, programată duminică, de la ora 17.00 (TVR1), pe stadionul „Lusail”. Atât Argentina cât și Franța vizează al treilea titlu mondial din istorie, cu precizarea că reprezentativa cocoșului galic antrenată de Didier Deschamps se prezintă în calitate de campioană en-titre.

      Argentina-Franța este și o finală care are la bază factorul M, și anume duelul dintre cei doi lideri de la națională și colegi la echipa de club, Paris Saint Germain: Lionel Messi și Kylian Mbappe. În vârstă de 35 de ani, Leo Messi a tractat echipa Argentinei la această ediție de Campionat Mondial, la care a bătut, în semifinala câștigată contra Croațiaei, nu mai puțin de patru recorduri.

      Astfel, Messi a devenit cel mai bun marcator al Argentinei la Campionatele Mondiale, cu 11 reușite, cel mai bun pasator „alb-celest” la Mondiale, cu 11 assist-uri, primul fotbalist din istorie are a marcat și a dat pasă de gol în același meci în patru rânduri la Cupa Mondială și, în plus, l-a egalat pe germanul Lothar Matthaus la numărul de prezențe, 25, la turneele finale ale CM. Prin urmare, odată cu finala de duminică, starul argentinian va deveni fotbalistul cu cele mai multe jocuri all-time la un Mondial. Un singur titlu îi lipsește lui Messi: cel de campion mondial.

      Titlu pe care-l deține, în schimb, coechipierul său de la PSG, Kylian Mbappe. Atacantul francez care va împlini 24 de ani la două zile după finala de duminică țintește dubla cu naționala Franței, alături de alți nouă „cocoși” învingători acum patru ani, în Rusia. „Pentru asta am venit în Qatar”, a declarat Mbappe, care a avut un mesaj emoționant și pentru un alt coechipier de la PSG, marocanul Achraf Hakimi, pe care l-a învins în semifinala de miercuri seara: „Nu fi trist, frate, toți sunt mândri de ceea ce ați reușit. Ați făcut istorie”. De văzut cum va fi scrisă următoarea pagină de istorie, duminică seara și care națională dintre Argentina și Franța va cuceri cel de-al treilea titlu mondial și, totodată, cecul de 42 de milioane de dolari. Sâmbătă, tot de la ora 17.00, este programată finala mică dintre Croația și Maroc.

      Parcursul Argentinei la CM din Qatar: 1-2 cu Arabia Saudită, 2-0 cu Mexic, 2-0 cu Polonia (în grupe), 2-1 cu Australia (în „optimi”), 2-2, 4-3 la penalty-uri cu Olanda (în „sferturi”), 3-0 cu Croația (în semifinale).

      Parcursul Franței la CN din Qatar: 4-1 cu Australia, 2-1 cu Danemarca, 0-1 cu Tunisia (în grupe), 3-1 cu Polonia (în „optimi”), 2-1 cu Anglia (în „sferturi”), 2-0 cu Maroc (în semifinale).

      După 30 de ani, Moldova va avea o autostradă

      Ieri, la Sala Mare a Palatului Administrativ, au fost semnate contractele pentru construcția celor 3 loturi ale autostrăzii Focşani – Bacău, care fac parte din viitoarea A7 – „Autostrada Moldovei”, cu ofertantul declarat câștigător – Asocierea Spedition UMB SA & PE Construct Tehnostrade.

      Evenimentul a avut loc în prezența lui Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaților, a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, europarlamentarului Dragoş Benea, împreună cu reprezentanții CNAIR, ai autorităților județene, parlamentari şi şefi de instituții deconcentrate.

      Este o premieră pentru România”

      După 30 de ani, Moldova va avea o autostradă. (…) Cred că românii s-a săturat de promisiuni, de vorbe, de 30 de ani de așteptări. Își doresc, la fel ca și noi, oameni politici responsabili. Ministerul Trasporturilor a semnat, până acum, prin PNRR, contracte de 18 miliarde de lei, din care, numai azi, de 6,5 miliarde. Este o premieră pentru România”, a declarat preşedintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Astfel, până în prezent, sunt semnate circa jumătate din cele 13 contracte aferente tuturor tronsoanelor din „Autostrada Moldovei”, aproape 80% fiind deja adjudecate. De altfel, din bugetul pe anul viitor, 7,2 % se vor aloca pe investiții, cu șanse mari de a fi realizate. „Cred că aici e marea provocare, numai așa putem depăși crizele suprapuse și să încercăm să combatem acest fenomen de inflație. Sunt mândru că, într-un termen foarte scurt, vom reuși să mergem pe autostradă, ținând cont și de cine este constructorul – cel mai serios din România. Mă mândresc cu faptul că este român. Știm foarte bine ce «apucături» are, de a finaliza, mai devreme, toate proiectele”, a apreciat Marcel Ciolacu.

      „Moldova are nevoie de dezvoltare în infrastructură”

      Interesant este că, în cinci ani – între 2017 și 2021 – ministerul de resort a semnat contracte de circa 20 de miliarde de lei, în vreme ce numai în acest, valoarea contractelor depășește 18 miliarde. „Această autostradă este «coloana vertebrală” a infrastructurii din Moldova. (…) Firma câștigătoare care este de aici, din zonă, niciodată nu ne-a dat surprize, în sesul rău. Am convingerea că, până la sfârșitul anului, se poate să desemnăm și câștigătorii pentru celelalte trei loturi de la Bacău la Pașcani”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. În plus, tot ieri, s-au semnat și toate acele contracte pe loturile 2, 3 şi 4 de la Sibiu – Piteşti, fiind inaugurat, totodată, primul lot din A1, „primul care începe să meargă spre traversarea munţilor”. „Nu este o autostradă mai importantă decât alta. Toate sunt la fel de importante, pentru că Moldova are nevoie de dezvoltare în infrastructură. (…) Orice investițiile de acest tip în dezvoltarea infrastructurii aduc creștere economică, locuri noi de muncă. Cu alte cuvinte, dezvoltare”, a punctat ministru Transporturilor, Sorin Grindeanu.

      „Sunt drumuri în municipiul Bacău, făcute de Umbrărescu pâîn 2004, care rezistă și acum”

      Important de reținut și că luni, 19 decembrie, se pregătește, în Guvern, un normativ pentru aprobarea indicatorilor pentru Autostrada A8 (Autostrada Unirii) care va lega Ungheni de Târgu Mureș, ceea ce înseamnă că, până la finele anului, vor fi lansate în licitație și „capetele” din această arteră rutieră. „De când PSD a venit la Guvernare, în urmă cu aproape un an, ne-am ținut de cuvânt. Și domnul Ciolacu, și domnul Grindeanu au fost foarte optimiști pe dezvoltarea acestei «coloane vertebrale» a Moldovei, care este A7. Datorită muncii de la Ministerul Transporturilor, astăzi, am dat viteză acestui proiect. Or, să ne aducem aminte că aceste lucruri le-au făcut un fost prim – ministru și un fost viceprim – ministru, în 2017 – 2018, când, a fost pusă A7 pe hartă, pentru prima dată, în sensul de proiectare. (…) Despre constructor, ce să mai spun? Sunt drumuri în municipiul Bacău, făcute pâîn 2004, care rezistă și acum. Sunt drumuri județene, în zona Moldovei – în Vaslui, Galați, Bacău, Vrancea – făcute de același antreprenor, care, la fel, rezistă și astăzi. Or, unii l-au descoperit abia în … 2019”, a punctat europarlamentarul PSD, Dragoș Benea.

      Ce înseamnă tronsonul de autostradă Focşani Bacău

      Amintim că cel mai lung tronson (de 96 km) din Autostrada Moldovei a fost câștigat de grupul UMB, acesta nefiind contestat. Valoarea totală a contractelor este de 6,514 miliarde de lei fără TVA (circa 1,3 miliarde de euro), finanţarea fiind asigurată din PNRR. Constructorul va avea la dispoziţie 30 de luni pentru finalizarea proiectelor și 120 de luni perioada de garanție a lucrărilor. Primul lot – Focşani – Domneşti Târg – are o lungime de 35,60 kilometri şi o valoare de 2,35 de miliarde de lei (fără TVA). Lotul 2  – Domneşti Târg– Răcăciuni) – se întinde pe 38,78 km, iar valoarea execuţiei acestuia se ridică la 2,48 de miliarde de lei (fără TVA), în timp ce costurile pentru Lotul 3 – Răcăciuni – Bacău , în lungime de 21,52 km, ajung la 1,67 de miliarde de lei (fără TVA).

      Pe acest traseu de autostradă Focşani – Bacău, vor fi construite 91 de poduri şi pasaje. Lotul 1 – 32 de poduri/pasaje, în lungime totală de 4.909,50 metri, dintre care pasajul superior peste Canal Siret – Bărăgan şi peste CF500, km 4+750 (1.177,90 m) având o complexitate tehnică ridicată. Pe Lotul 2 – 35 de poduri/pasaje, în lungime totală de 3.691,80 m, dintre care pasajul superior peste DN 2 şi CF500, km 36+449 (909,75 m). În fine, pe Lotul 3, vor fi  24 de poduri/pasaje, în lungime totală de 3.581,20 m, dintre care pasajul superior peste CF500, drum local şi canale, km 83+548 (1.215,70 m).

      De asemenea, autostrada va mai avea şi următoarele dotări: Lotul 1 – parcare de scurtă durată, la km 3+000 (pe ambele sensuri de deplasare), spaţiu pentru servicii Tip S1, la km 24+500 (pe ambele sensuri de deplasare) și un centru de întreţinere şi coordonare (CIC), la km. 14+500 (nod Tişiţa). Lotul 2 – parcare de scurtă durată, la km 43+000 (pe ambele sensuri de deplasare), spaţiu pentru servicii Tip S3, la km 58+500 (pe ambele sensuri de deplasare) plus un centru de întreţinere şi coordonare (CIC), la km 49+100 (Nod Adjud). Lotul 3 va beneficia de un spaţiu pentru servicii Tip S1, la km 89+300 (pe ambele sensuri de deplasare) și un centru de întreţinere şi coordonare (CIC), la km 95+200 (Nod Bacău). Proiectul Autostrăzii Focşani – Bacău prevede inclusiv plantarea a peste 174 de hectare de perdele forestiere de protecţie.

       

      Posesori de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, depistați de polițiști

        La data de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale au identificat, pe raza municipiului Bacău, un bărbat, de 36 de ani, posesor al unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Bacău, fiind condamnat la 2 ani și 1 lună de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
        Cel în cauză a fost escortat şi introdus în Penitenciarul Bacău.

        La data de 14 decembrie a.c, polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat pe raza municipiului, un bărbat de 48 de ani, posesor al unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Bacău.
        Persoana în cauză a fost condusă şi încarcerată la Penitenciarul Bacău având de executat o pedeapsă de 1 an de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

        La data de 14 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea emise de Judecătoria Bacău. Mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea emise față de doi bărbați de 26 de ani și 25 de ani din comuna Traian, posesori de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani şi 8 luni de ȋnchisoare, fiecare, pentru comiterea infracţiuni de furt calificat și față de un bărbat de 44 de ani din aceeași localitate, posesor de mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani de ȋnchisoare, pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală.
        Cei în cauză au fost depuși ȋn Penitenciarul Bacău.

        Polițiștii din Tg Ocna au reținut 4 tineri pentru furt calificat. Incredibil ce au putut să fure

          La data de 05 decembrie a.c., polițiștii din Stațiunea Tg Ocna au fost sesizați despre faptul că, în noaptea de 04/05 decembrie a.c., persoane necunoscute au sustras 6 acumulatorii de la un număr de 3 utilaje de dezăpezire.

          În urma activităţilor informativ-operative şi de cercetare penală desfăşurate de către polițiștii din Tg Ocna, au fost identificați patru bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 23 de ani din orașul Dărmănești, bănuiți de comiterea faptelor.

          Prejudiciul cauzat, în valoare de 7700 lei a fost recuperat în totalitate și a fost restituit societății păgubite.
          Bărbații au fost reţinuți de polițiști, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore fiind introduși în Arestul I.P.J Bacău.

          Premierea voluntarilor Invictus la sediul Batalionului 631 tancuri

            Într-un cadru festiv, voluntarilor Invictus din Bacău le-au fost conferite certificate de apreciere din partea șefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, pentru efortul depus în cadrul celei de a IX-a ediție a Ștafetei Veteranilor.

            Pentru lecția de patriotism, implicarea și omagiul adus înaintașilor noștri, comandantul batalionului, locotenent-colonel Adrian Stanciu, a oferit celui mai tânăr participant în vârstă de 9 ani, Lupu Alexandru, o plachetă cu însemnele batalionului.
            Acesta a parcurs întreaga distanță de 60 de kilometri pe bicicletă și a alergat alți 2 kilometri, însumând întreaga distanță de pe tronsonul Bacău-Piatra Neamț. Alexandru a încheiat misiunea și a predat ștafeta fără probleme, demonstrând astfel că tânăra generație va duce mai departe ecoul eroilor neamului românesc.

            Evenimentul a reunit 51 de voluntari, bicicliști și alergători și a însumat în total 62 de kilometri. Doi dintre ei au alergat întreaga distanță: Vlad Skorownschi și Gheorghe Ifrim.

            ,,Sunt la a doua participare la acest eveniment organizat de Invictus România, dar sunt convins că nu va fi ultima. Este datoria noastră să aducem un omagiu înaintașilor noștri, ori de câte ori avem ocazia, pentru că ei au făcut sacrificiul suprem pentru noi. Trăim astăzi, pentru a le cinsti memoria!”, ne-a declarat Paraschiva Moraru.

            În încheiere, comandantul a adus mulțumiri participanților la această activitate, manifestându-și în același timp considerația și atașamentul profund față de cei care și-au sacrificat viața pentru libertate, independență și idealurile neamului nostru românesc.

            Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la Arena Mall

            Astăzi, 15 decembrie a.c., inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău au desfășurat un exercițiu privind intervenția, respectiv evacuarea în caz de incendiu la un important centru comercial din orașul Bacău.

            Activitatea a avut drept scop verificarea modului de intervenție al Serviciului Privat pentru Situații de Urgență, aparținând complexului comercial.

            De menționat este faptul că, în cazul producerii unor situații de urgență, atât Serviciile Private pentru Situații de Urgență, cât și cele Voluntare sunt principalii parteneri ai pompierilor militari, fiind primii care asigură intervenția, până la sosirea echipajelor profesioniste

            Împreună cu jandarmii băcăuani, în așteptarea Crăciunului

              Evenimentul organizat de către Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Ștefan cel Mare” Bacău și Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău a reunit nu mai puțin de 70 de elevi dornici să ne cunoască.

              Apropierea sărbătorilor de iarnă a reprezentat o bună ocazie să invităm copiii pentru a petrece o zi alături de jandarmi, dar și de Muzica Militară a Garnizoanei Bacău, sub bagheta domnului căpitan Valeriu Balan, din dorința de a păstra vii câteva din obiceiurile creștine strămoșești, colindele tradiționale și împodobitul bradului de Crăciun.

              Ne bucurăm că fost o zi plină, interesul arătat de copii dovedind că nu s-au plictisit în compania noastră. Copiii de la Colegiul Național „Ferdinand I” , Grădinița Magic English și Școala Gimnazială „Spiru Haret” din Bacău au vizionat exerciții demonstrative ale câinilor de serviciu, exerciții demonstrative de autoapărare și de intervenție, standuri expoziționale cu autospecialele, materialele și tehnica din dotare.

              Nu în ultimul rând, fiecare participant a primit câte o legitimație de acces ,,Jandarm pentru o zi”, care le-a ,,permis” să viziteze biserica jandarmilor cu hramul ,,Sfânta Treime” și Sala Tradițiilor.

              Jandarmii le-au explicat cât este de important să se comporte civilizat, să fie prudenți în alegerile pe care le fac, atenți la grupul de prieteni și să ceară ajutorul unui adult atunci când se confruntă cu probleme pe care nu știu cum să le gestioneze singuri.

              La final, vizibil emoționați, copiii au împodobit bradul împreună cu jandarmii, au primit dulciuri, iar la rândul lor au dorit să-i răsplătească pe jandarmi cântându-le colinde și le-au împartășit ce a însemnat această zi prin ochii lor și amintirile frumoase cu care au rămas.

              Evenimentul a fost un succes și asta nu poate decât să ne bucure.

              Doamna învățătoare Ojog Maria, ne-a precizat:”Vă mulțumim pentru bucuria pe care ați reușit să le-o faceți astăzi elevilor Colegiului Național „Ferdinand I”, contează enorm această colaborare între instituții pentru educația copiilor, aceștia înțelegând că jandarmii sunt prietenii copiilor și ne pot îndruma și ajuta oricând e nevoie.

              Toate momentele petrecute alături de jandarmii le-au oferit copiilor posibilitatea de a afla cât mai multe aspecte ce țin de specificul misiunilor pe care le desfășoară jandarmii, iar patrupedele au fost atracția zilei, iar dacă în mod obișnuit ele sunt ajutoare şi parteneri de încredere pentru misiunile la care participă jandarmii în slujba cetăţenilor, în această zi au fost prietenii copiilor.”

              Doamna profesoră Gabriela Velichi, ne-a precizat: ” A fost o activitate educativă, atractivă, iar copiii au avut ce învăța despre comportamentul ce trebuie avut în societate, dar și despre cei care ne apără și ne asigură ordinea publică.”

              Doamna profesoră Andreea Trofin de la Gradinita Magic English, ne-a precizat:” Un suflet de copil e mereu plin de curiozitate, iar experiența de azi ne-a satisfăcut curiozitatea atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Am cunoscut împreună ce înseamnă curaj, implicare, siguranță și protecție!

              O echipa absolut minunată!

              Cadoul muzical de azi ne-a încălzit și mai tare sufletele, iar oricând e posibil am repeta experienta, cu siguranță! Va multumim că sunteți!”

              „Iată, vin colindătorii !”, concert de Crăciun al Ansamblului Busuiocul

                Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, în parteneriat cu Consiliul Județean și Primăria Bacău, vă invită duminică, 18 decembrie 2022, orele 18, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, să retrăim împreună magia Crăciunului.

                Iubitorii tradițiilor populare autentice vor avea și de această dată prilejul să rememoreze, sub genericul „Iată, vin colindătorii !”, atmosfera satului tradiţional, să se întâlnească cu frumuseţea jocurilor cu măşti (Capre, Căiuţi, Urşi, etc.), cu poezia Colindelor şi a Pluguşoarelor, cu insolita prezentare a secvențelor de teatru haiducesc.

                Alături de numerele din spectacol susținute de Orchestra dirijată de acordeonistul Victor Coman și formația de dansuri a Ansamblului Folcloric „Busuiocul“, în coregrafia lui Gheorghe Vlase și regia artistică semnată de Liliana Maria Vlase, pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan” vor mai evolua Grupul vocal „Flori de câmp“, Grupul vocal bărbătesc, soliștii Paula Florescu, Ștefan Negru, Ștefan Glăvănescu și Georgiana Păduraru, care va avea și rolul de prezentatoare.

                Cu momente speciale vor mai încânta publicul îndrăgiții interpreți Laura Olteanu și Mariana Ionescu Căpitănescu, iar din Republica Moldova, fermecătoarea artistă Zinaida Bolboceanu și inegalabilul Ansamblu Etno-folcloric „Ștefan Vodă“.

                Intrarea este liberă, relații suplimentare putând obține la numărul de telefon 0234523357 sau la sediul din Bacău, strada Trotuș nr. 6 A.

                Dansul Urșilor, înscris în patrimoniul UNESCO, cap de afiș la Festivalului „Datinilor şi Obiceiurilor Strămoşeşti” de la Comăneşti

                  „Dansul Urşilor”, înscris Patrimoniul Mondial Cultural Imaterial UNESCO, va fi capul de afiş al celei de-a 27-a ediţie a Festivalului „Datinilor şi Obiceiurilor Strămoşeşti” de la Comăneşti.

                  Evenimentul va debuta pe 30 decembrie, începând cu ora 11.00, în faţa Primăriei Comăneşti, iar alaiul va străbate centrul oraşului, până la scena special amenajată.

                  Primarul Viorel Miron a declarat, joi, că festivalul atrage anual mii de oameni iubitori de tradiţii, mulţi dintre ei rezervându-şi locurile de cazare cu câteva luni înainte.

                  „Ne bucură că, de la an la an, acest eveniment unic în România atrage tot mai mulţi turişti şi suntem onoraţi să le fim gazde. Prin „Dansul Urşilor” ne-am făcut cunoscuţi în întreaga lume, iar Comăneştiul îşi merită pe deplin renumele de comunitate care păstrează şi promovează tradiţiile şi obiceiurile, o comunitate care nu-şi uită trecutul. Este important să privim spre viitor, dar fără să ne uităm rădăcinile, iar copiii noştri, sunt convins, vor transmite şi ei acest mesaj, pentru că asta văd la noi, cresc în această atmosferă. Am mare încredere că tradiţiile noastre vor rezista multă vreme de acum înainte”, a precizat primarul oraşului Comăneşti, Viorel Miron.

                  În Comăneşti există o adevărată concurenţă între cetele de urşi, iar acceptarea ca dansator se face după o triere foarte strictă, în baza unor reguli foarte clare.

                  Pentru evenimentul de anul acesta, dansatorii au început pregătirile cu multe luni înainte, iar blănurile de urs au fost pregătite cu foarte mare atenţie.

                  „Inimile noastre sunt deschise pentru toţi cei care doresc să participe la acest unic eveniment, din 30 decembrie. Îi aşteptăm la Comăneşti pe toţi cei care iubesc tradiţiile şi obiceiurile şi îi asigur că nu vor fi dezamăgiţi. Vor descoperi o atmosferă de sărbătoare, de autentic, vor fi martorii unor momente deosebite, unice, despre care, sunt sigur, vor povesti”, a adăugat edilul.

                  „Dansul Urşilor” a atras atenţia întregii lumi, iar numeroşi turişti străini vin la Comăneşti special pentru acest eveniment.

                  De-a lungul anilor au venit turişti din majoritatea ţărilor europene, dar şi din SUA, Canada, Australia şi Coreea de Sud.

                  Anul acesta va fi prezent şi un grup de opt turişti din Japonia, atraşi de spectacolul unic în urma difuzării unui reportaj dedicat la una din televiziunile nipone.

                  „Urşii” au apărut pe coperta prestigioasei reviste National Geographic şi în paginile ziarului New York Times, iar compania aviatică Air Berlin îi promovează ca fiind una din principalele atracţii din România. AGERPRES

                  S-a semnat contractul pentru cele 3 loturi aferente sectorului Bacău – Focşani ale Autostrăzii A7

                  Astăzi, în Sala Mare a Palatului Administrativ din Bacău s-a semnat contractul pentru cele 3 loturi aferente sectorului Bacău – Focşani ale Autostrăzii A7
                  Pe 15 martie 2019, au fost începute, în Bacău, lucrările la primul segment de autostradă din Moldova! Cei 16 km- parte din centura ocolitoare a Bacăului- au fost finalizați și dați în folosință în luna august a anului 2021.
                  «Astăzi, avem certitudinea că se vor construi alți 96 km, aferenți tronsonului Focșani – Bacău, din viitoarea A7 „Autostrada Moldovei”», a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.
                  Acest proiect major de infrastructură rutieră va facilita legătura Moldovei cu sudul țării și va aduce, în mod cert, avantaje economice și dezvoltare întregii regiuni.
                  Instituția Prefectului – Județul Bacău a găzduit și organizat, la Palatul Administrativ, semnarea contractelor pentru cele 3 loturi aferente sectorului Bacău – Focşani:
                  Lotul 1: Focșani-Domnești Târg, 35,60 km
                  Lotul 2: Domnești Târg- Răcăciuni, 38,78 km
                  Lotul 3: Răcăciuni- Bacău, 21,52 km
                  „Evident, faptul că același antreprenor – Asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL- va continua lucrările la acest proiect de infrastructură este o garanție că vom vedea din nou o mobilizare exemplară în șantier, ca și la Centura Bacăului:
                  Grupul de lucru pe care l-am condus din postura de prefect, în 2019, a lucrat congruent și complementar cu acest constructor. Sunt convins că modelul de bună practică va avea un aport semnificativ, și de această dată, în materializarea acestei investiții. Ca autorități locale, împreună cu instituțiile avizatoare, ne vom mobiliza pentru a îndepărta eventualele bariere administrative din calea acestui obiectiv.
                  Prezența la acest eveniment a dlui. Marcel Ciolacu- preşedintele Camerei Deputaților, dlui. Sorin Grindeanu– ministrul Transporturilor, conducerii CNAIR, europarlamentarului Dragos Benea, secretarului de stat în M.T. Gabriel Bunduc, parlamentarilor de Bacău & zona Moldovei, precum și a şefilor de instituții deconcentrate, confirmă faptul că autostrada A7- pusă pe hartă, la propriu, de guvernarea social-democrată (2017/2019) – a devenit o certitudine și confirmă determinarea care ne caracterizează în ceea ce privește dezvoltarea proiectelor de infrastructură”, a mai declarat Valentin Ivancea.
                  „E meritul unei guvernări PSD de a fi pus pe hartă autostrada A7 – coloana vertebrală a Moldovei; guvernarea social-democrată 2016-2019 a proiectat acest proiect, făcând posibilă scoaterea la licitație a lucrărilor de execuție”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.
                  „Revine tot unei guvernări din care PSD este parte și conduce Ministerul Transporturilor să se achite de responsabilitatea implementării acestui proiect de infrastructură majoră care, îndrăznesc să spun, este vital pentru Moldova și spre a „pune cruce” drumului morții – E85 pe care, în contextul conflictului militar din statul vecin, circulația este tot mai greoaie și mai riscantă.
                  Ceea ce am spus pe 14 martie, odată cu vizita pe care am făcut-o la ministrul Sorin Grindeanu s-a realizat:
                  Am spus că la mijlocul acestui an vor fi lansate licitațiile pentru execuția lucrărilor pe sectoarele de autostradă Bacău – Focșani & Bacău – Pașcani, lucru care s-a întâmplat începând cu mijlocul acestui an;
                  Am spus că semnarea contractelor de execuție, odată cu adjudecarea licitațiilor, se va face la Bacău, într-un format care să marcheze așa cum se cuvine acest ambițios proiect de autostradă ce are în ADN-ul său înscris numele PSD. Semnarea s-a întâmplat astăzi – pentru cele 3 loturi aferente sectorului Bacău – Focșani din A7, precum şi pentru contractul de finanțare prin PNRR. Am convingerea că A7 va fi unul dintre puținele proiecte de infrastructură majoră, dacă nu cumva singurul, pe care se va reuşi absorbția integrală a fondurilor europene alocate”, a mai declarat Dragoș Benea.
                  Acesta a mai spus că scoaterea din amorțire și revitalizarea proiectului autostrăzii A7 se datorează tandemului Marcel Ciolacu – Sorin Grindeanu, iar ritmul ridicat impus de echipa pe care dl. Grindeanu o coordonează la minister arată că echipa social-democrată se ridică la înălțimea responsabilităților presupuse de implementarea, în contratimp, a acestui proiect finanțat prin PNRR și care trebuie să fie finalizat & funcțional până în 2026.

                  PNL: „Desființarea Școlii Gimnaziale „Nicu Enea”, un abuz al PSD și al sateliților săi din Consiliul Local Bacău”

                    Desființarea Școlii Gimnaziale „Nicu Enea” din municipiul Bacău dezvăluie, încă o dată, modul abuziv în care PSD și sateliții săi din Consiliul Local – Manolache, Dragoș Ștefan și subordonații fostului primar-mochetă Cosmin Necula – înțeleg să respecte interesul copiilor și părinților băcăuani.

                    Sute de copii și părinți sunt afectați de această decizie, după cum sunt afectate și cadrele didactice care au înțeles să-și respecte meseria și să continue să facă educație la o școală care a fost văduvită prea mult de sprijin, din cauza faptului că nu se află în centrul orașului.

                    Niciodată nu s-a pus problema că la Școala Gimnazială „Nicu Enea” educația nu ar fi pe primul plan. Nimeni nu are nimic de reproșat pe plan educațional celor care au condus și conduc instituția.

                    În aceste condiții, a fi transferată, ca structură, în subordinea unui liceu care cu greu reușește să aibă 1-2 absolvenți care să fi luat examenul de Bacalaureat în ultimii ani, este un semnal al modului în care PSD și sateliții săi apreciază mediocritatea.

                    Partidul Național Liberal îi solicită prefectului Lucian Bogdănel să suspende de urgență Hotărârea de Consiliu Local, lipsită de avizul Inspectoratului Școlar Județean. Îi atrag atenția lui și președintelui PSD, Dragoș Benea, că nicăieri în Programul de Guvernare nu există vreun rând că va fi desființată vreo școală pe care copiii și părinții o doresc de sine stătătoare.

                    Asta își propune acum PSD, desființarea școlilor?

                    Aveți nevoie, domnule prefect Bogdănel și domnule Dragoș Benea, de cereri în dosare cu șină ale părinților și copiilor să nu le desființați școala?

                    Sau vă este de ajuns faptul că protestează în stradă, la temperaturi sub zero grade, într-un stat al Uniunii Europene, unde singura lor solicitare este dreptul la educație?

                    Nu în ultimul rând, solicit Consiliului Local Bacău să-l revoce pe dl. Dragoș Ștefan din calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale „Nicu Enea”. Nu doar că a votat pentru desființarea Școlii pe care ar fi trebuit să o sprijine, nu doar că nu i-a adus niciun beneficiu în anii de când este reprezentantul Consiliului Local, dar nici măcar nu a catadicsit să participe la ședințele Consiliului de Administrație.

                    Deputat Mircea Fechet
                    Președintele PNL Bacău

                    Bani găsiți pe stradă și predați păgubașilor

                    O doamnă în vârstă de 74 de ani a găsit pe jos, luni, 12.12.2022, în zona Pieţei Centrale un card bancar şi suma de 1700 lei. I-a luat şi fără să stea pe gânduri, i-a predat imediat poliţiştilor locali aflaţi în patrulare în zona Piaţei Centrale.

                    În urma verificărilor efectuate a fost identificată, în scurt timp, persoana rămasă fără bunuri şi chemată la sediu pentru a-i fi predate.

                    Aceeaşi bucurie a avut şi doamna D. F în vârstă de 75 de ani care şi-a recuperat cu ajutorul poliţiştilor locali, portmoneul cu carduri şi suma de 550 lei pierdut tot în Piaţa Centrală.

                    Pe această cale Poliţia Locală a Municipiului Bacău recomandă tuturor cetățenilor să manifeste prudență în piețe, magazine, locuri aglomerate și să-și supravegheze bunurile (portofele, genți, borsete) pentru evitarea unor incidente neplăcute în prag de sărbători.

                    Urări de la violonistul Cristian Năstase – VIDEO

                    „Ceata lui Năstase” vine astăzi să va colinde. „Ceata” este condusă de dirijorul și violonistul Cristian Năstase.

                    ULTIMELE ȘTIRI