28 aprilie 2024
ActualitateO profesoară și un polițist din Bacău au urcat pe cele mai...

O profesoară și un polițist din Bacău au urcat pe cele mai înalte vârfuri din Slovenia și Austria

În perioada 14-18.08 2022, Mihaela și Dan Gârleanu, membri ai Asociației Door to Outdoor au urcat pe cel mai înalte vârfuri din Slovenia (Triglav-2864 ) și Austria ( Grossglockner 3798 m). A fost o experiență plăcută dar și intensă fizic deoarece fiecare ascensiune a fost realizată de la baza vârfurilor, într-o singură zi, dus-intors.

Perioada petrecută în afara țării, dincolo de ascensiunea pe “acoperișurile” Sloveniei și Austriei, a avut ca și obiectiv verificarea și informarea cu privire la nivelul de adaptare și accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități a traseului din pestera Postojna, una dintre cele mai mari și mai frumoase peșteri turistice din Europa. Dincolo de celebrele săli ( Roșie, Albă sau Spaghetti), aici traiesc și dragonii, respectiv proteus Anguinus, o reptilă acvatică rară, îndrudită cu salamandra având pielea semitransparenta.

A urmat sistemul de peșteri Skocjan, considerat o comoară a Planetei, inclus în Patrimoniu Mondial UNESCO, unde se află cel mai mare canion subteran din Europa.



“Dupa 13 ore de efort, am urcat și am coborât vârful Triglav (2864-metri) pe două rute distincte. Triglav este cel mai înalt vârf din Slovenia și din Alpii Iulieni și reprezintă un simbol care se regăsește pe steagul Sloveniei și se spune că niciun sloven nu este cu adevărat sloven dacă nu a urcat pe Triglav. Bineînțeles și aici am avut o mică peripeție: ne-am întâlnit cu un băiat neechipat și fără experiență care se aventurase pe traseu. L-am ajutat astfel încât să ne întoarcem toți în siguranță. Traseele sunt de diferite dificultăți și necesită o oarecare experiență montană iar kitul de via ferrata, dar mai ales casca, sunt elemente deosebit de utile pentru siguranța individual. Am ales să parcurgem traseul fără nicio cazare deoarece cabanele erau ocupate și știam că suntem pregătiți să susținem fără probleme un efort de anduranță cu pasaje tehnice. Tot ce am sperat a fost să nu ne accidentam din cauza bolovanilor instabili ”
– Dan Gârleanu

A urmat rândul celui mai înalt vârf din Austria, respectiv Grossglockner(3798 metri).

“Întrucat nici aici nu am găsit locuri la cabane sau refugii, am ales să facem un efort de rezistență de o singură zi, în locul celor 2-3 zile, cum se urca în mod uzual. Am plecat la 3 dimineața din Kals și am ajuns înapoi la ora 20.00. Am fost surprins neplăcut de viteza incredibilă cu care s-a topit o bună parte din ghețar în doar 7 ani.. Această topire accelerată a mărit crevasele și a determinat ca pietrele să devină foarte instabile, în perioada amezii existând un grad ridicat de risc ca în anumite zone să d fi lovit de bolovani.
Din păcate, a avut loc și un accident, un ghid austriac fiind lovit de o piatră și necesitând ajutor calificat până la venirea elicopterului a doua zi, deorece vremea se înrăutățise.”
– Mihaela Gârleanu

Echipa pentru “ Acoperișul Austriei a fost alcătuită din Dan si Mihaela Gârleanu, Tudor Baciu ( coleg din Cluburile Alpin Club Bacău și Veniți cu Noi Bacău) și un alpinist german.

Mihaela Gârleanu, este profesor de educație fizică și sport la Scoala Gimnazială“ Spiru Haret” Bacău, ghid montan, instructor de schi si președintele Asociatiei Door2Outdoor.

Dan Gârleanu este polițist în cadrul I.P.J.Bacău , salvator montan voluntar, ghid montan, instructor de schi și voluntar in cadrul aceleiasi asociații.
Despre Asociația Door to Outdoor

Asociația Door to Outdoor are ca obiectiv derularea de proiecte de educatie non formală prin turism de aventură. Scopul asociaţiei este de a facilita accesul membrilor comunităţii de toate vârstele, precum şi a persoanelor cu dizabilităţi la oportunităţile de dezvoltare oferite de către mediul înconjurător, prin promovarea şi desfăşurarea de activităţi educative.

Prin intermediul proiectului EGALI PE APĂ oferim o șansa unică pentru persoanele cu dizabilități de a practica gratuit sporturi nautice.

La evenimentele de inițiere în caiac organizate pe Insula de Agrement Bacău participă persoane cu dizabilități locomotorii, cu deficiențe grave de văz, cu sindrom Down sau autism. Fiecare dintre ele are șansa să trăiască o experiență nouă, să socializeze și să se bucure de o activitate pe care nu ar fi crezut-o accesibilă și posibilă, sub îndrumare și supraveghere de specialitate.

Următorul eveniment de caiac va avea loc duminică, 28.08.2022 :
https://www.facebook.com/egalipeapa
https://www.facebook.com/door2outdoor

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri