Am scris odata ceva “despre “mahalagismul sufletesc”, referindu-ma la piesa de teatru „Gaitele”, unde cele trei surori, in frunte cu Aglaia Duduleanu, toate niste cobe necrofile, colivarese, sunt fascinate de moarte, de nenorociri. Surorile pândesc moartea si prin gaura cheii, stau lipite cu ochii pe geam asteptând cortegiile funerare. “Tato, trece cu moarta” exclama Lena, sora cea mica, in culmea jubilatiei, pentru ca evenimentele funeste erau marea lor distractie. Cliente fidele ale tragediilor, gaitele sunt ca “un cor antic degradat”, comenteaza, cu infinite delicii, fapte din viata defunctilor, si isi dau cu parerea despre sfârsitul acestora. Adulmeca si pândesc moartea ca niste pasari de prada, asa cum fac si tabloidelor si unele televiziuni de acelasi format, care se reped flamânde asupra mortii unor oameni celebri, scotând la taraba lucruri incredibile, aproape neverosimile, numai de dragul senzationalului ieftin. Tonul general este cel al unui iarmaroc grotesc de ev mediu, mizând pe fascinatia gloatei pentru scamatoriile grosolane ale panglicarilor de bâlci, si pentru executiile publice. Panglicarii din zilele noastre mizeaza si ei pe obtuzitatea, incultura, lipsa de educatie, vulgaritatea unor indivizi carora le este straina orice minima decenta. S-a vazut asta la degradantul, grotescul scandal de la incinerarea lui Sergiu Nicolaescu. „Rusine!” sa-si strige chiar lor acei talibani care nu au niciun gram de respect, de ingaduinta pentru aproapele lor. Am oroare de crestinii acestia scandalagii, isterici, de grobianismul lor, de felul in care dau navala, se calca in picioare ca sa vada sfinte moaste, sa ia agheasma etc. Crestinismul acesta agresiv, grotesc, fanatismul, reactiile primitive, incarcate de ura ale credinciosilor de tip nou, ma umplu de spaima. Pentru ca imi contrazic violent ceea ce stiam despre credinta, ca vocatia convietuirii, a consimtirii, a compatimirii.


PUBLICITATE