Cornel Simion Galben este, fără nicio îndoială, un mare muncitor, tenace, foarte exigent cu sine, mereu nemulțumit de realizările sale, palpabile și nu puține la număr, din moment ce este autorul a mai mult de 30 de volume. Recent i-a ieșit de sub tipar (la editura bucureșteană „Amurg sentimental”, un alt jurnal, intitulat „70. Pas cu pas”, în care își continuă examenul de conștiință.

A trecut, așadar, de un prim prag a ceea ce va fi marea trecere, și are o stare de bine, sufletul fiindu-i „tânăr și în putere”. E deosebit de atent și sensibil la semnele de prețuire care i se arată, notând un lung șir de persoane care l-au felicitat de ziua lui și se arată dezamăgit când alții nu au făcut-o așa cum se aștepta. De pildă, „Ateneu”, unde publică de foarte mult timp, i-a adresat urarea „Ad multos annos!” și nu un articol mai amplu, pe care, desigur, îl merita cu prisosință. Nu-mi amintesc exact cum s-a întâmplat, a fost un număr dublu, de sfârșit de an, pe care l-am făcut însă mai înainte, în noiembrie, iar ziua lui era la final de decembrie, dar lui Cornel i-a apărut atunci un grupaj de versuri aniversar, așa cum se obișnuiește în astfel de ocazii. El deține în revistă o rubrică de cursă lungă, „Personalități băcăuane”, la care lucrează de vreme îndelungată, adunând vreo opt volume până acum din aceste fișe conștiincios adunate și meticulos pregătite (sunt multe amănunte despre acest subiect în jurnal). Adaug că, pentru realizările sale profesionale a și câștigat un Premiu al Revistei ATENEU.

Documentarea la toate proiectele sale îi ia mult timp, lucrul la revista de care răspunde, „Cadran cultural” la fel, și el notează cu detalii, eforturile efăcute. Sunt apoi în aceste noi pagini de jurnal referiri la întâlnirile cu oameni și la diverse evenimente culturale, autorul având și observații critice, acide despre acestea, câteva înțepături fiind îndreptate și spre unele personalități cunoscute în urbe și în afara ei. Nu lipsesc nici relatările din viața de familie, consemnate fiind și unele stări conflictuale. Chinuit de frământări lăuntrice și de insomnii, are însă și clipe de destindere, când se uită la meciuri de tenis sau se bucură de compania nepoatelor, un desen al micuței și talentatei Ana Sofia ilustrându-i coperta cărții.
Fire problematică, tensionată, ambițioasă, perfecționistă, măcinată de multe îndoieli și dezamăgiri, de conștiința linitelor, Cornel Galben e departe de a-și fi găsit liniștea interioară, seninătatea. Este un om religios, un practicant, mergând la biserică, la slujbe, dar nu-și poate învinge demonul interior al orgoliului, deși este convins de adevărul spuselor Ecleziastului despre deșertăciunea tuturor lucrurilor. Din aceste confesiuni se vede însă bătălia dusă pentru atingerea unei stări de echilibru sufletesc, sinceritatea dezvăluirilor de sine conferind căldură și autenticitate paginilor de jurnal.

Interesante sunt notele de lectură, pe lângă citirea asiduă a cărților duhovnicești Cornel având autori preferați, la care revine, pentru că scrierile lor îl pun de gânduri. Citează des, de pildă, din jurnalul lui Elias Canetti, din care a ales și motto-ul pentru propriul jurnal: „Se moare prea ușor. Ar trebui să murim cu mult mai mare greutate.”
A opta carte de confesiuni a scriitorului și ziaristului băcăuan, presa fiind profesiunea sa de credință, vocație, pasiune de o viață, este o nouă pietricică adăugată la „iluzoriul edificiu” la care trudește (după cum spune în prefață), fortificându-l.



PUBLICITATE