Folclor ortografic…

Când vine vorba despre scrierea derivatelor cu prefixul non-, e posibil să auziţi: „Singurul cuvânt care se scrie cu cratimă este non-sens”. Deducem că toate celelalte, formate asemănător, se scriu ori lipite, ori dezlipite total.

Știu ei ceva…

Se înţelege că nu chiar oricine îşi etalează erudiţia, ci tot cineva din interiorul domeniului. Am pornit o adevărată expediţie şi am dezlegat misterul: Îndreptarul şi vocabularul ortografic din 1932, de Sextil Puşcariu şi Teodor A. Naum, înregistrează un singur caz de acest fel: „non-sens, non-sensuri”, ca şi cum nu ar mai exista derivate cu prefixul negativ. Câtă vreme Regulile Puşcariu, de altminteri logice, au fost invocate inclusiv în 1993 (la emiterea Hotărârii Academiei Române privind scrierea cu â şi sunt), propovăduitorii lui non-sens l-au preluat ca atare.

A rămas non-sens?

Nu. Îndreptarele Academiei Române adună cele două componente într-unul singur: nonsens („Mic dicţionar ortografic”, 1955, şi toate care urmează).

Alte derivate cu acelaşi prefix

Deşi sunt mai multe derivate, Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie în vigoare – cel din 1995 – nu-l consemnează decât pe nonsens. Altele nu-l bagă în seamă poate pentru că ori sunt prea vechi („Dicţionar ortografic”, 1909), ori unidirecţionale („Dicţionar ortoepic”, 1955); primul sare de la nomol la nor, iar al doilea, de la nojiţă la noptieră.

Ce spun ortografii noştri

Nimic. Două lucrări apărute la Editura Academiei R.S.R. nu discută derivatele cu non-: „Probleme ale exprimării corecte” (Mioara Avram, 1987), respectiv „Puţină gramatică” (Al. Graur, 1988).

Să ascultăm de DOOM2!

Găsim aici două grupe de cuvinte derivate cu acelaşi prefix: unele – patru la număr – scrise cu cratimă (non-a, s.n.; non-eu, s.n., pronunţat /eǔ/, nu /ǐeǔ/; non-stop, adj. invar., adv.; la pag. LXII: non-EU „din afara Uniunii Europene”), iar altele, sudat (nonconformism, nonconformist, noncontradicţie, nonexistenţă, nonfigurativ, nonprofit, nonsens, nonvaloare, nonviolenţă). Dacă le punem faţă în faţă, putem emite o regulă: cuvintele din fondul comun se scriu legat, iar cele nou intrate în limbă sau ocazionale, cu cratimă. De exemplu, non-eu „ceea ce există în afara eului” (termen din filosofie) a fost semnalat pentru prima oară în revista „Contemporanul” din 1949 (nr. 120), iar celelalte trei, prea noi, nu sunt înregistrate în „Micul dicţionar academic” (2003). (DOOM1, din 1982, se grăbeşte cu noneu. Ar fi trebuit să treacă un interval de timp în care noul venit să-şi îndeplinească stagiatura – semnalată prin cratimă– şi abia după aceea să se producă adaptarea ortografică, prin scrierea sudată.) (Alte alcătuiri cu non nu se supun discuţiei noastre: non troppo are adverbul „non”, iar nonşalanţă, de pildă, nu-l recunoaşte pe *-şalanţă.). Ioana Vintilă-Rădulescu suplimentează lista cu noncombat (termen sportiv) şi nondiscriminare.

Prefix sau element de compunere?

DOOM-ul (2005) e pentru prima accepţie, iar MDA-ul, pentru a doua (se practică şi hibridul „element de derivaţie”). Câtă vreme nu există autonom (ca retro, mono, auto, care sunt elemente de compunere), non- rămâne un prefix.

De unde autoritara cratimă…

Din limba-etimon, franceza. De acolo am împrumutat „non-conformisme”, „non-contradiction”, „non-sens”, „non-valeur”, „non-violence” (în MDA, greşit: *nonconformisme şi nonviolence) etc.

… şi de ce greşim?

Cauza izolării prefixului prin cratimă ar putea veni din dorinţa vorbitorului de a sublinia caracterul negativ al structurii, pe de o parte, sau al termenului de bază de după prefix, pe de altă parte.

Alte articole