Săptămâna trecută făceam referire la noțiunea de braconaj. Că nu mai este nici el ce a devenit imediat după ’90. Spre deosebire de alte genuri de practici, care aduc foloase necuvenite, când vorbim de pescuit, cred că și pescuitorii de balene – șicanați permanent de voluntarii de la Greenpeace – și-ar dori să se inventeze un dispozitiv de teleportare. Să mute cetaceele din ocean, direct în cala pescadoarelor.

„Adă-l Doamne!” spune și pescarul care aruncă plasa, făcându-le concurență celor care și-au înființat asociații de profil, plătesc taxe și (sperăm) respectă cotele și perioadele de prohibiție.

Pentru el, tehnicile de pescuit au rămas aceleași, poate de pe vremea când cineva mai luminat la minte l-a îndemnat să muncească, nu să aștepte pomană. Doar ustensilele folosite țin pasul cu vremurile, stimulându-i lăcomia. Să prindă în mreje, mai mult decât îi trebuie să trăiască, el și familia lui. Lăcomia este unul dintre cele șapte păcate capitale, care nu ar trebui să-l definească pe cel numit de români OM și de mediul academic altfel, aflat acum, vremelnic, în vârful piramidei trofice.Urcușu-i greu. Căderea e firească, dacă nu dăm o șansă și generațiilor care vin, să mai aibă ce să „pescuiască”.

Cele cinci cruci, punct de reper

Un echipaj de poliție ne așteaptă la intrarea pe podul din localitatea Răcătău de Jos. Suntem aproape de Lacul Răcăciuni, zona fiind cunoscută de pescari drept „Golful Răcătău”. Odată coborât din mașină, locul îmi răscolește altfel de amintiri. Eram prezent aici acum mulți ani, la câteva ore după producerea accidentului, când echipele de pompieri recuperau o mașină care plonjase de pe pod în apă, făcând 5 victime. Ne întâmpină agentul Bogdan Harja, de la Secția 8 Poliție, Postul de Poliție Rurală Buhoci. Urmează strângeri de mână și discuții privind planul de desfășurare a acțiunii.

Aflu și ce s-a mai întâmplat prin zonă de la ultima întâlnire. Nu vrea să intre în amănunte privind activitățile pe care le desfășoară împreună cu voluntarii de la CRE: „Îi ajutăm în acțiunile lor, pentru că interesul este comun până la urmă. Se implică! Au și logistică, sunt și antrenați!” Echipa se pregătește deja de acțiune, aducând bărcile cât mai aproape de apă.

„În ceea ce privește implicarea Poliției și Jandarmeriei, pe partea de braconaj piscicol, pot să spun fără nicio emoție că județul Bacău este printre primele din țară,” îl completează Gabriel Grițcu. „Pe lângă faptul că sunt mereu pe teren în acțiuni de prevenire, sancționează, iau măsuri, este foarte multă muncă. Dosare, descinderi la domicilu. La ora 6 dimineața se scot plase din pod, din beci, motoare. Munca aceasta chiar a avut efect. Au rămas doar cei mai înrăiți dintre braconieri. Unii dintre ei au fost prinși și sancționați de mai multe ori. Și nu vor să renunțe!”

Coborâte de pe peridocuri, bărcile se leagănă pe apă, îndemnându-ne la treabă. Ne împărțim în echipe de câte trei. Facem întâi o tură în Golful Răcătău. Parcă suntem în Deltă. Vremea s-a îmbunat. Soare și doar o adiere de vânt printre trestii, față de măzărichea care dorea să ne rețină în Bacău.

Cu ancora după plase

La prora bărcii noi aparent fragile (adusă în urmă cu două săptămâni de la Galați), ca un adevărat matelot, stă cel mai tânăr membru al echipei, Cosmin Moldoveanu. Are 18 ani. Este elev la Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” din Bacău. Pasionat de pescuit, de 3 ani dă o mână de ajutor, ca voluntar, colegilor mai mari de la CRE. Îmi place că are răspunsurile la el. „Pescuiesc de la vârsta de 6 ani. M-a învățat tata. Normal! «Microbul» se transmite «din tată-n fiu». Îmi place să dau la răpitor, «la spining». Este un sport mult mai activ. Trebuie să-l cauți, iar drilul este mult mai pasiv decât «la staționar», la crap. Prefer voblerul sau twisterul din cauciuc. Blincherul mi se pare prea agresiv.” Se vede că le are. Cosmin controlează ancora.

Metoda de depistare a plaselor este la fel de veche ca și cea a amplasării lor. Este nevoie de un ochi antrenat, dar și de forță în brațe, să piepteni apa cu o ancoră de câteva kilograme. Ca planuri de viitor… „Deocamdată să continui școala. Mai văd eu apoi, pe parcurs, ce voi fi.” Gabi îmi șoptește: „Nu îi place să se laude. Cosmin, anul trecut, în 2017, la «Gala Premiilor Voluntarului», a primit titlul de «Voluntarul Anului». Are sute de ore pe an de activitate.”

Cu ochii lipiți de oglinda apei, Cosmin reperează prima plasă întinsă de braconieri. Înaintăm de-a lungul ei înspre mal, spre locul de unde era ancorată. Marfă de calitate, chinezească. Acest gen de plase sunt interzise la comercializare. Se găsesc însă pe sub mână, păcat că prea ieftin. Nu văd pe fața lui nicio urmă de satisfacție. Poate mai mult de amărăciune.

Taie parcă cu ciudă sfoara cu care era legată. Elicea se învârte invers. O luăm încet înapoi spre larg, în timp ce el adună plasa monofilament, îngreunată de captură, pe fundul bărcii. Ia primul pește care-i vine la îndemână, captiv în firele de nailon. Cuțitul dibaci, mânuit cu iuțeală, îl lasă să respire… Sau cel puțin așa mi s-a părut mie. A căscat o gură…Hap! Hap! Zburda când l-a aruncat în apă. Urmează rapid al doilea, al zecelea și încă… Se bucură toți de același tratament, scufundându-se instinctiv când ating apa. Unii, obosiți de cât s-au zbătut, își revin mai greu. Crap, caras, mai mici și mai mari, unii peste juma’ de kil.

Abia acum parcă văd un zâmbet ușor schițat și pe fața lui Cosmin. După ce toți peștii au fost eliberați, ne coordonăm prin telefon cu echipajul din cealaltă barcă. De pe malul înalt, cineva ne privește prin binoclu. O fi împricinatul care se simte acum păgubit. Sigur ne-a blagoslovit cu niște sfinți. Suntem deja în amurg. Spre apus, norii obraznici devin parcă deodată rușinoși, schimbându-se la față. Ne zburlește și vântul. Mai avem ceva timp. Pornim spre cealaltă parte a lacului.
Va urma!

Alte articole