Frecvent in ultima vreme, discutiile din diferite medii aluneca inevitabil spre zone pesimiste, ale nerealizarilor, lipsurilor materiale, ale lipsei de viziune din partea celor care ne conduc, de perspectiva pentru noi toti, a lipsei de bun simt.
Am discutat cu un om care vorbea insa si despre lipsa unui lider la nivel de mase. A unei persoane care sa inspire respect, siguranta, care prin simpla sa prestanta ori prezenta sa te faca sa iti fie rusine sa mai furi, sa mai tragi chiulul, sa comuti televizorul pe programe cu mâzga de pipite, sa te faca sa speri cu adevarat ca se va intâmpla ceva bun si pe la noi, ca parca a uitat si Al De Sus ca ne mai ducem zilele pe aici.
Reporterul unui post de radio i-a intrebat pe oamenii de pe strada cine ar vrea sa le fie lider, ca mâine-poimâne sunt alegerile prezidentiale. Nu numai ca nu au existat doua raspunsuri la fel, dar au fost atât de variate pe cât de variate ne sunt gusturile pentru mâncare: de la Mazare pâna la Plesu.
Dar nu neaparat despre liderul cocotat la Cotroceni e vorba, nici despre un “tatuc”. Ci despre persoana cu viziune, intelepciune si stiinta a rânduirii treburilor, aflata intr-o pozitie influenta, care ar putea fi intangibila coruptiei, minciunii, ipocriziei desantate, mizerii pe care actualii lideri din România le au trecute si in CV-uri. Nu e vorba despre liderul care are in bagaj scolile cele mai inalte din America, e scrobit si apretat precum un manechin de vitrina, iar in interior e gol si pustiu, ci despre liderul a carui prezenta ai vrea sa o simti prin opiniile si actiunile sale, prin intermediul unei perspective de viata, a unei bunastari multumitoare si linistii familiei tale.
Probabil ca tocmai aceasta nevoie de lider a scos in strada multimea care l-a aparat pe Raed Arafat de furia lui Basescu, probabil ca incapacitatea unora ca Ponta sau Antonescu sa fie lideri, probabil ca dezamagirile in lant din decembrie ’89 incoace. De când nu a mai avut România lideri politici adevarati, respectati pentru crezul si actiunile lor in sprijinul norodului? Probabil ca din perioada interbelica, de pe vremea lui Maniu.
In circul nostru cotidian regasim oare vreun personaj care ar intruni calitatile unui om cu adevarat de respectat? Se ascunde el precum vreo Cenusareasa si trebuie scos la lumina? Este monarhia o solutie viabila? Necunoscutele sunt numeroase, iar noi inca bâjbâim prin intuneric si transee, doar-doar vom gasi un lider.
