Priviti, va rog, cu putina atentie, catre foto. Va rog sa ma credeti ca acesta este un fel de imobil in care locuiesc vreo suta zece fiinte umane. Erau minus 17 grade, atunci când l-am vizitat, ultima oara, zilele trecute. In acest imobil, unele dintre garsoniere n-au geamuri. In acest imobil, unele dintre garsoniere au, in loc de ferestre, o cârpa sau o bucata zdrentuita de celofan. Nu exista ceva care s-ar putea numi incalzire centrala. Niste godine primitive isi fac prezenta din loc in loc. Energie electrica exista doar in vreo trei „apartamente” de la parter. WC-urile sunt inexistente (Stiu ce vreti sa ma intrebati. Va rog sa n-o faceti). Nu mai exista parchet, mobilier, instalatii electrice sau sanitare. Se doarme direct pe saltea, la podea; in majoritatea situatiilor. Aici a fost cândva un camin al liceenilor. La sugestia electorala a unui fost primar, caminul a fost invadat, mobilierul/inventarul a fost distrus, pus pe foc sau vândut. Nimeni nu i-a mai putut scoate, de peste cincisprezece ani, pe locatari de aici…
Fericire de infern
Daca ai curajul sa intri in acest imobil, poti solicita, la iesire, patalama de erou al marilor indrazneli. Atmosfera pestilentiala? E putin spus. Infernul ar pali in fata acestei realitati. E o lume absurda aici. Daca ai vedea la televizor asa ceva, ai crede ca un jurnalist nenorocit vrea cu orice pret sa faca rating. Imobilului, locuit doar de rromi, i se spune NATO. „Renumele” este legat de faptul ca arata ca un „obiectiv” distrus de un bombardament groaznic. Aici locuiesc si batrâni. Aici locuiesc si prunci. Aici se face si amor. Aici, unii locatari spun ca sunt fericiti. Altii reclama infratirea cu nefericirea, dar nu cred ca au stiinta despre diferenta dintre fericire si nefericire. Ei sunt doar niste prizonieri ai infernului.
Locul in care a murit si Speranta
E un du-te-vino aici. Nimeni nu stie cu exactitate câti locatari sunt. Nimeni nu stie cu exactitate identitatea multora dintre ei. Unii, din alte localitati, isi gasesc in acest loc refugiu, atunci când sunt urmariti pentru infractiunile pe care le savârsesc. Cei mai urgisiti sunt pruncii. Când cititi aceste rânduri, va gânditi daca pruncul pe care-l ocrotiti in casa/apartamentul dumneavoastra are macar un confort termic de 21, 22 de grade, nu-i asa? Oamenii din acest imobil incearca sa gaseasca pentru pruncii lor o pozitie, pe salteaua aruncata direct pe fosta dusumea, care sa nu fie direct in bataia crivatului/gerului. Godinele primitive sunt mai ales doar un paliativ pentru psihic, nu pentru ameliorarea temperaturii. Fatadele imobilului – innegrite de fumul burlanelor primitive, jefuite de tencuiala, punctate dureros de ranile lasate de ferestrele lipsa – amintesc despre scenariul Apocalipsei. La etajul al treilea, un copil ma priveste, nu are puterea de a vorbi. Intinde doar mâna si ma priveste ca si cum ochii sai ar fi un imens S.O.S.. Daca mi-ar da doua palme puternice, daca m-ar injura/blestema, m-as simti mai bine… Bunicul sau (?) zice angelic: „Zau, de-atâta ger, ma pis pe mine fara sa beau ceva”. Celelalte figuri sunt triste, blazate, nu mai spera nimic. Dar sunt putine figuri prin bloc. „Au plecat prin oras, ca sa se incalzeasca, sa caute de-ale gurii pentru cei mici…”, zice o lauza.
Nici macar solidaritate de specie
Mirel Caea, care administreaza grijuliu fiintarea unor liceeni din zona, zice ca prezenta acestui infern uman nu este benefica educatiei, securitatii. Politistii si jandarmii isi dau silinta, dar infernul e infern. Cetatenii care locuiesc in gospodariile din jur se intreaba de ce i-or fi condamnat Dumnezeu la o asemenea vecinatate. Or fi gresit ceva intr-o alta viata? Asanarea infernului nu este macar nici in stadiul unei promisiuni amarâte. Lideri rromi impovarati de lanturi de aur atârnate de grumaz au trecut pe-aici cu aceeasi nonsalanta pe care o arata Crivatul. Solidaritatea? O gluma nereusita. Alti lideri politici au trecut cu acelasi efect. Nici macar solidaritate de specie… Primarul Ionel Turcea, optimist de felul sau, nu vede nimic la orizont: „Am reabilitat un alt bloc in preajma acestui imobil; la standarde de invidiat. Am aprobat ca unii sa locuiasca aici. Dupa câtiva ani, imobilul arata jalnic. Nu platesc chirie, utilitati, au distrus. N-au bani sau, daca au, ii risipesc. Sunt dezamagit, sunt…”
Blocul „NATO”, un infern migrator pentru asanarea caruia nici macar in campaniile electorale nu se mai fac promisiuni…
