● Mi-am propus ca în vara asta să-mi răspund unei întrebări chinuitoare: ,,De ce Dumnezeu pactizăm, pe rând, în istoria relativ recentă, când cu Marele Roșu, când cu Marele Alb, cu aceleași iubitoare pupături?” Ipoteza mea sumbră: ,,Avem o problemă cu verticalitatea coloanei vertebrale a genei”. Mi-aș fi dorit să fim un fel de Elveția Estului. A trecut jumătate de vară și încă n-am clarificat nimic. Un câștig ar fi chiar și spulberarea gândului aceluia negru care vizează coloana.
● Avem un nou ambasador al Ucrainei în România: Igor Prokopchuk, fost șef al Misiunii Permanente a Ucrainei la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). În acea vreme, prietenul nostru de azi a susținut legea prin care școlile din Ucraina aveau dreptul să predea doar în limba ucraineană. Prokopchuk a încercat să explice mapamondului că face un bine minorităților, integrându-le cu forță lingvistică unică în societate. Avem și două vești minunate despre domnia sa. Prima: iubitul său frate, Oleksandr Prokopchuk, are în CV cireașa de pe tort a vieții sale: șefia Interpolului din Rusia. A doua: acreditarea sa deplină ca ambasador va avea loc după ce va fi verificat cum recită ,,Limba noastră”, poemul lui Alexei Mateevici. Omul, ați înțeles, a fost inclus într-un proiect de reeducare. Întrucât volumul de poeme al lui Mateevici este foarte căutat, până-l găsește îi oferim spre studiu doar două strofe: ,,Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată/ Un șirag de piatră rară/ Pe moșie revărsată […]. Limba noastră-i limbă sfântă,/ Limba vechilor cazanii,/ Care-o plâng și care-o cântă/ Pe la vatra lor țăranii”…
Să nu uit, Igor! În vara asta m-am întâlnit cu ucraineni de-ai tăi (?) hăituiți. Când le pomeneam de tine ziceau ceva de genul: ,,Боги його матері!” Bănuiesc faptul că era de bine. Nu știu ucraineana. Și altceva: când depui jurământul final, după proba de virtuozitate a recitării, mă inviți și pe mine să văd cum îți torni cenușă pe circumvoluțiunile alea vinovate ale caracterului? Vorbele astea ți le-am spus cu mare dragoste, întrucât am fost consiliat de doi ucraineni celebri (despre care nu cred că ai auzit: Gogol și Taras Bulba), care mi-au șoptit: ,,Înţelepciunea cea mare nu stă într-o vorbă de dojană, ci într-o vorbă care, fără să-şi bată joc de nenorocirea omului, să-l îmbărbăteze, să-i dea curaj”. Curaj, Igor! Când ne vedem, după ce te vei fi vindecat cât de cât, poate-mi depeni și povestea aceea de dragoste ucraineană, cu ,,Боги його матері!”…
●Traian Băsescu, fost Înalt demnitar și Înalt colaborator al Securității, a dat în judecată SPP, solicitând să-i fie asigurată paza/ securitatea. Fără nicio umbră de malițiozitate, cred că statul are această obligație, măcar ca respect pentru funcție, dacă nu și pentru om. Un fost șef de stat are siguranța personală, oriunde în lume, mereu pusă sub semnul întrebării. Înțeleg că o instanță cu ștaif l-a văduvit de acest drept. Abuzul acesta poate fi îndepărtat simplu. Unui profesor care candidează pentru funcția de manager al școlii sau unui devotat al comunității care a fost propus pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare li se solicită o declarație (cel puțin) din care să rezulte că n-au fost ciripitori oficiali ai Securității. Solicitarea este însoțită de amenințări: dacă minți, urmează amenzi, pârnaie etc. De ce nu se procedează astfel și în cazul T.B.? Pârnaie pentru fals în declarații și va avea asigurată, mai ceva decât în amărât regim SPP, și paza…
● Guvernul, în marea sa înțelepciune ecologică, intenționează să interzică folosirea autoturismelor mai vechi de 15 ani. Un pensionar întreabă: ,,Am o mașină veche de 15 ani. Am cumpărat-o ca fiind ultima. Pensia nu-mi poate suporta costul alteia. Ce fac?”… Ehei! Avem vești ciucane bune. Vor fi scoase la vânzare cârje cu drept de folosință pe 50 de ani; dacă n-or fi interzise și astea la un moment dat…
